proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Vioric?i îi pl?cuse, de cînd se ?tia, poezia. Era o aplecare fireasc? a ei, la fel ca înmugurirea florilor în aprilie, ori c?derea frunzelor toamna, c?ci fusese dintotdeauna o persoan? extraordinar de sim?itoare. Î?i amintea ?i-acum, cu nostalgie, cum repurtase succese în ?coala general?, recitînd, la serbarea de sfîr?it de an, din marii no?tri poe?i. St?tea pe podium, cu mîinile lipite pe lîng? corp ?i se avînta cu patos în rimele nepereche. Versurile nepieritoare, t?l?zuiau cumin?i, sensibilizînd auditoriul, colegii ?i profesorii deopotriv?. Chiar dup? trecerea atîtor ani, îi r?suna în urechi ecoul acelor clipe de neuitat:

"Pe o stînc? neagr?, lîng-un vechi castel,
Unde curge-n vale un rîu mititel,
Plînge ?i suspin? tîn?ra domni??
Dulce ?i suav? ca o garofi??..."

Cînd glasu-i de copil? sim?itoare ajungea la versul cu garofi?a, pîn? ?i profesorului de îndeletniciri practice ?i lucru manual, un b?rbat solid, neguros ?i ve?nic neb?rbierit, i se tulbura privirea de înrourarea lacrimilor.
Anii au trecut, Viorica a crescut, devenind o femeie în toat? puterea cuvîntului, s-a m?ritat, a?ezîndu-se la casa ei, a n?scut ?i crescut dou? fete, avînd ceea ce se cheam? îndeob?te o via?? fericit?, dar patima pentru poezie i-a r?mas cuib?rit? în suflet. Ionel, b?rbatul ei, era un om lini?tit, muncitor, devotat so?iei ?i copiilor, dar nu împ?rt??ea pasiunea ei. Profesia lui de gestionar la un centru de colectare a fierului vechi, îi cerea alte calit??i umane, dar nu bomb?nea defel cînd nevast?-sa cump?ra vreun volum de versuri, care costa oricum mai pu?in decît o pereche de pantofi, pentru c? tovar??a lui de via?? era o femeie chibzuit? ?i o bun? gospodin?, avea grij? de cas? ?i de copii, iar în afara acelei nevinovate pasiuni, n-avea ce s?-i repro?eze.
Viorica s-a str?duit s? le insufle ?i fetelor ei dragostea pentru frumos ?i poezie; celei mai mari, cam b?ie?oase ?i neastîmp?rate, nu prea-i pl?cea cartea, dar cea mic? L?crimioara, mai m?moas? ?i sensibil? se p?rea c?-i calc? pe urme.
Recita ?i ea, la fel ca m?mica ei, la serb?rile ?colare, atît c? poeziile alese de înv???toare, nu mi?cau suficient audien?a. Era greu, chiar ?i inimii ei de mam? devotat?, s? se-nduio?eze la acele versuri, care sunau îndeob?te cam a?a:

"Ai venit Eliberare înve?mîntat? în ro?ul steag de libertate,
Ai d?ruit fiilor t?i pace, lumin?, dreptate;
Ne-ai prins aripi s? ne-avîntam spre în?l?imi,
F?uritorii propriei noastre fericiri s? fim."

A mai trecut un noian de ani, vorba poetului, "ca nouri lungi pe ?esuri", Viorica a mai îmb?trînit ?i ea pu?in, de?i nu-i trebuiau înc? ochelari de citit, cînd deschidea seara vreo carte ?i parcurgea paginile poe?ilor prefera?i. Fetele s-au m?ritat ?i-au plecat, c? a?a e rostul firii, Ionel al ei s-a pensionat, era mai b?trîn ca ea cu vreo ?apte ani, vremurile se schimbaser? în bine, nu se mai recitau versuri cu partidul unic ?i-al lui brav conduc?tor ?i se p?rea c?-n via?a Vioric?i venise clipa în care dragostea pentru poezie s? se manifeste deplin. A?a a ?i fost.
Într-o dup?-amiaz? senin? de toamn?, dup? ce tocmai pusese ni?te castrave?i ?i gogonele la murat în borcane, Vioric?i îi veni un îndemn l?untric de nest?vilit. Era singur? acas?, Ionel se dusese la pescuit, a?a c? lu? un pix ?i se apuc? s? scrie, pe caietul în care ?inea re?etele de pr?jituri, compoturi ?i gemuri, ceea ce-i dicta în ?oapt?, un duh tainic ?i sim?itor al ei. Dup? ce termin?, î?i ?terse ca dup? o durere ne?tiut?, umbra unei lacrimi,reciti ceea ce scrisese ?i se-nduio?? de versurile acelea :

" În suave zori de zi,
Eu cu drag a? z?bovi
În poiana minunat?,
Cu iarb? înrourat?
P?s?rile-ar ciripi,
Florile-ar înmuguri
Eu pe tine te-a? chema,
S?-?i ofer inima mea"

?tia c? aceast? încercare a ei, nu era pe potriva marilor poe?i ai Panteonului na?ional, dar versurile îi apar?ineau pe de-a-ntregul, carne n?scut? din carnea ei, suflet din sim?irea ei ?i un sentiment nel?murit de team?, dar ?i de mîndrie o cuprinse. Doamne, dac? to?i ace?ti ani, în care dragostea pentru poezie î?i f?cuse cu greu loc printre greut??ile vie?ii, nu fuseser? altceva decît o încercare a destinului pentru ceea ce urma s? se-ntîmple? Dac? sufletul ei, cuminte ?i bun, fusese c?lit ca s? poat? s? lase ceva nepieritor în urm?, altceva decît amintirea unei so?ii iubitoare ?i a unei mame devotate, n-avea dreptul s? se împotriveasc? chem?rii de a scrie!
Din tonicul sentiment c? via?a merit? tr?it? ?i din apeten?? pentru cercetarea misterului existen?ei, Viorica nu s-a oprit aici. A continuat cu un lung ?ir de compozi?ii lirice, care cîntau dragostea, atît cea dintre b?rbat ?i femeie, cît ?i inegalabilele sentimente materne, dar ?i natura în toate ipostazele ei, de la rena?terea perpetu?, ciclic? ?i plin? de mister, pîn? la înghe?ul firii, în care, totu?i, speran?a de reînviere e prezent? mereu.
În fiecare zi, dup? ce-?i termina treburile casei, se a?eza la masa din buc?t?rie ?i scria.Î?i cump?rase un caiet dictando gros, pe filele c?ruia î?i a?ternea tot ceea ce îi venea inspirat ?i frumos n?scut din inim?. Am putea crede c? în acest fel, iubirea ei pentru poezie era împlinit?, dar nu e a?a. Ca orice persoan? creatoare de frumos, o îmboldea dorin?a s? împ?rt??easc? ?i celorlal?i, ceea ce sufletul ei pictase. A încercat cu Ionel, dar acesta a început s? ca?te dup? primele strofe, de?i acum, la pensie nu se mai de?tepta devreme diminea?a ?i nici nu avea de la ce s? fie obosit. Viorica nu s-a sup?rat pe el, a?a sunt b?rba?i mai pu?in sensibili decît femeile ?i a în?eles c? trebuia s?-?i g?seasc? un alt auditoriu.
Aflase ea de la televizor, urm?rind o emisiune cultural?, c? exist? locuri în care scriitorii î?i fac cunoscute str?daniile, citindu-?i opera confra?ilor, a g?sit adresa unde î?i ?inea ?edin?ele un astfel de cenaclu ?i s-a înfiin?at acolo, într-o dup?-mas? de vineri. Tocmai scrisese o poezie, care ei i se p?rea extrem de reu?it? ?i a?tepta cu ner?bdare s? o arate lumii, pentru bucuria c?reia o crease.
P?trunzînd îns? în sala joas? ?i cam întunecat?, cu mobilier modern din nichel ?i piele sintetic?, avu totu?i un sentiment de nelini?te; parc? nu a?a î?i imaginase ea clipa în care î?i va înf??i?a, celor aviza?i, crea?ia! La cenaclu era mai pu?in? lume decît se a?teptase, vreo duzin? de b?rba?i ?i femei, unii tineri, elevi sau studen?i, al?ii mai în vîrst?, purtînd pecetea multor nop?i nedormite pe chip. Un b?rbat slab, grizonat, cu ochii întuneca?i, lucind pu?in ironici prin lentilele ochelarilor, cu fa?a supt?, prelung?, ascetic?, r?sfoia un teanc de file, unele scrise de mîn?, altele redactate la computer. Viorica î?i rugase mezina, pe L?crimioara, s?-i redacteze scrierile la calculator ?i acum se bucura c? avusese aceast? idee, pentru c? le putea prezenta într-o form? adecvat?.Dup? ce se prezent? acelui b?rbat, care probabil conducea desf??urarea cenaclului, se a?ez? pe un scaun în primele rînduri ?i a?tept? pu?in nelini?tit? s? vad? ce se întîmpl?. Îi ar?tase insului ?i buletinul, avea o poz? recent? în care pupilele ei se a?inteau întreb?toare spre camer?, dar acesta o asigurase zîmbind c? nu e nevoie, oricine scrie ?i are ceva de comunicat este binevenit acolo. Totu?i se sim?ea stingher?, nu cuno?tea pe nimeni din sal?, discu?iile care se purtau acolo îi erau str?ine, a?a c? r?sufl? destins? cînd un b?iat, cu p?rul lung ?i încîlcit, neras, cu o barb? rar?, ro?cat?, care parc?-i mînjea obrajii, îmbr?cat într-o jachet? kaki, ponosit?, cu modele de camuflaj ca ?i uniformele solda?ilor în jungl?, se ridic? ?i începu s? citeasc? ceva. De emo?ie, sau poate din cauz? c? respectivul articula prea repede cuvintele, nu în?elese prea clar sensul acelor versuri, dac? versuri erau, c?ci nu rimau deloc ?i se concentr? asupra momentului în care îi va veni ei rîndul s? lectureze. Dup? ce tîn?rul acela bizar termin? de citit, au urmat discu?ii aprinse. Viorica nu în?elegea prea bine dac? lectura lui era l?udat? sau criticat?, iar emo?ia îi cre?tea pe m?sur? ce era tot mai ner?bd?toare s?-i vin? rîndul. Tocmai cînd î?i privea pe furi? ceasul, se apropia ora cinei ?i probabil so?ul ei se întreba pe unde umbl?, cînd tipul grizonat de la mas? spuse plictisit:
" O invit pe doamna Ionela s? ne citeasc? din poeziile sale!"
În prima clip? nu în?elese despre cine e vorba, aproape uitase c?-?i luase acest pseudonim, Ionela era ea, i se p?ruse mai potrivit, mai proasp?t ?i mai adecvat decît adev?ratul ei prenume, apoi se dezmetici,se ridic? cu copiile poeziilor sale în mîn?, î?i drese vocea ?i începu s? citeasc? rar ?i r?spicat. Amintirea stîncii negre ?i a vechiului castel, de?i estompat? de trecerea anilor, o n?p?di ?i citi cuprins? de emo?ie, acea poezie, care ei i se p?ruse cea mai reu?it? dintre toate cele pe care le scrisese pîn? în acel moment:

" Iubesc ploaia ( pauz?, acesta era titlul)
Iubesc ploaia... (aici înc? o pauz? semnificativ?, în a?a fel încît cei care o ascultau curio?i s? rezoneze la starea pe care-o tr?ise ea cînd compusese acele versuri), vijelia s?lbatic?
Iubesc z?pada...(alt? pauz? relevant?) cernînd singuratic?,
M? avînt, senin?-n furtun?,
S? smulg vie?ii, o zi mai bun?
?i-n toate ce sunt, în recele pisc,
În roua cîmpiei, în toate m? risc:
Adaug p?s?rii culori în penaj
?i florii timide, mirific siaj !
Cad raze pe-obrazu-mi fecunde,
Num?r ve?nicia-n sterpe secunde
Primesc în palmele întinse, din plin
?i soare ?i aer ?i Soare devin !"

Dup? versul final, pe care-l rosti cald ?i ap?sat, glasul i se stinse extatic ?i-n timp ce urechile îi ardeau ?i o transpira?ie cald? îi umezise bluza elegant? de m?tase, c?ci se îmbr?case elegant, dar în acela?i timp cu sobrietate, o bucurie luminoas? o cuprinse, ca ?i cum ar fi împlinit o îndatorie sacr?, rezervat? doar celor care pot s?-?i exprime plenar tr?irile. În sal? se l?sase o lini?te adînc?, nimeni nu mai discuta nimic, iar ea r?m?sese-n picioare n?uc?, pîn? cînd b?rbatul grizonat de la mas? îi spuse zîmbind, ei zîmbetul i se p?ru complice ?i încurajator, s? se a?eze ?i adresîndu-se s?lii, întreb?:
"Are cineva vreun comentariu?"
Sala r?mase t?cut?, acum lini?tea aceea nu i se p?rea de bun augur, pîn? cînd o fat? m?run?ic?, slab?, cu fa?a îngust?, spuzit? de co?uri rozalii, cu p?rul lung, vopsit în ?uvi?e brune ?i blonde, spuse, f?r? s? se ridice de pe scaun:
"Mie mi-a pl?cut...e în ritmul ?i-n trama poemului, o naivitate cald?, f?r? ascunzi?uri, o sinceritate frust?, dincolo de cuvinte!"
Vioric?i îi venea s? o strîng? cu drag la piept, de parc? ar fi fost fata ei, ?i se ridic?, izbucnind vizibil emo?ionat?:
" V? mul?umesc! Nici nu ?ti?i cît de fericit? sunt c? m? aflu aici..v? mul?umesc pentru cuvintele dumneavoastr? pline de sim?ire ?i de sensibilitate!"
Nimeni nu mai ad?ug? nimic, doar studentul acela neras bomb?ni destul de tare ca s?-l aud? to?i:
" Exaltare... ?i veleitarism m?runt!"
Nu ?tia ce înseamn? acele cuvinte, afl? mai tîrziu din dic?ionar, sensul i se p?ru cam batjocoritor, dar fiecare are dreptul la o opinie, totul e s? ?i-o exprime în mod civilizat ?i pe undeva, aceasta era ?i prima lec?ie pe care Viorica o înv??? la acel cenaclu.
Au urmat ?i alte ?edin?e, î?i f?cuse chiar un obicei s? nu absenteze în niciun weekend de la cenaclu, iar Ionel, so?ul ei, dup? ce se convinse, înso?ind-o o dat? acolo, c? pornirile sale de gelozie erau nejustificate, se împ?case cu gîndul c? nevast?-sa e poet?, atît timp cît aceast? activitate nu-i tulbura tabieturile: excursiile la pescuit, partidele de table cu prietenii, sau cîte-o bere-dou?, în serile cînd urm?rea vreun meci de futbol la televizor.
Poate c? pe undeva în sufletul s?u, dincolo de armura sa de om serios, dintr-o bucat?, chiar se mîndrea c? are o nevast? care se str?duie?te s? devin? poet?. De fapt, Ionel, nu fusese niciodat? gelos cu adev?rat, nici m?car atunci în tinere?e, a?a cum nici ea nu fusese, acest sentiment negativ îi era complet str?in, chiar îi îng?duise mici flirturi la petreceri cînd dansa pe la petreceri cu femei mai u?uratice, sau cînd glumea f?r? perdea cu prietenele sau cuno?tin?ele ei.
În toat? aceast? îndeletnicire a scrisului, se p?rea totu?i, c? doar L?crimioara o în?elege, ea fusese întotdeauna mai sensibil?, ?i o sprijin?. De fapt din partea mezinei îi veni ?i un ajutor nea?teptat, fata era contabil?,î?i lua de lucru mult ?i acas?, iar cînd avu nevoie de un computer mai performant, i-l d?rui ei pe cel vechi.
Viorica înv??? destul de u?or s?-?i redacteze textele pe el, înainte de a se na?te L?crimioara f?cuse un curs de dactilografiere, sperînd c? va putea s? se angajeze într-un birou, prilejul nu se ivise, iar mai tîrziu îngrijirea fetelor o obligase s? r?mîn? casnic?, dar no?iunile însu?ite cu atî?ia ani în urm? îi foloseau, reg?sindu-?i dexteritatea redact?rii fluente ?i rapide.
Se familiarizase ?i cu activitatea din cenaclu, Sorin a?a-l chema pe conduc?torul atelierului literar, îi d?dea sfaturi, din p?cate nu putea s? le urmeze, pentru c? ea scria a?a cum sim?ea ?i considera c? fiecare scriitor trebuie s? aibe un stil propriu, original, la ea prevala exprimarea sincer?, nesofisticat?, iar artificiile i-ar fi diluat tr?irile fire?ti, atunci cînd le-ar fi a?ternut în pagina alb?. Se ajuta doar de un dic?ionar vechi, ca s? nu fac? gre?eli gramaticale grave ?i î?i procurase un îndreptar de rime, pe care îns? nu îl folosea prea dens, tot din motivul ar?tat, de a nu-?i distruge originalitatea. Încercase s? citeasc?, tot la sugestia unor colegi de cenaclu, poeziile unor poe?i moderni, dar renun?ase repede, deoarece se temea c? i-ar fi putut influen?a scrierile, sau pentru c? mul?i dintre ei, a?a cum deslu?ise din biografiile lor, aveau tr?s?turi de caracter negative; de pild?, pe Baudelaire nu-l simpatiza deloc de cînd aflase c? se îndeletnicise cu abjectul comer? de sclavi, iar al?ii ca Verlaine sau ultimul nostru bard, cel care ratase premiul Nobel, fuseser? alcoolici
Adev?rul e, c? pe m?sur? ce cuno?tin?ele sale în arta liric? se diversificau, cre?tea ?i efortul intelectual cu care-?i compunea versurile. Aflase ?i de existen?a versului alb, încercase ?i acest fel de exprimare, compusese chiar ?i sonete ?i fabule pilduitoare, dar avea senza?ia c? eforturile ei creatoare nu erau suficient de mult apreciate de colegii de cenaclu, ?i-n str?fundul sufletului ei generos de femeie matur? ?i muncitoare, spera ca într-o zi s?-?i vad? poeziile tip?rite, c?ci nu-i a?a, nu exist? o bucurie mai mare pentru un prozator sau poet decît s?-?i vad? numele pe o carte, e o aspira?ie comun? tuturor arti?tilor cuvîntului scris. Nu din trufie avea Viorica astfel de aspira?ii, dar considera c?, ceea ce simte ea în clipele binecuvîntate ale inspira?iei, trebuie împ?rt??it cititorilor, care doar ei vor decide dac? acele versuri merit? sau nu, lecturate ?i apreciate.
Sim?ea c? se afl? într-o clip? de cump?n? a existen?ei, avea insomnii pentru c? r?ut??ile proferate de c?tre unii dintre colegi o r?neau, dar nu putea s? renun?e la scris, compunerea versurilor devenise aproape o a doua natur? a ei. În acel moment a ap?rut "Diavolul", nu e o figur? de stil, e un personaj cît se poate de real, chiar dac? nu îl întrupeaz? efectiv pe Satana din c?r?ile biserice?ti sau din picturile religioase! Dracul i s-a ar?tat Vioric?i sub aparen?a unui critic literar.
Era la o lansare de carte, î?i serba succesul chiar fata acea scund?, slab? ?i modest? care-i apreciase pentru prima dat? versurile în cenaclu, se împrietenise cu ea, dat? fiind diferen?a de vîrst?, nutrea sentimente materne pentru Andreea, cînd se apropie de ele un b?rbat tîn?r, smead ?i palid îmbr?cat elegant într-un costum fumuriu, dar neglijent, f?r? cravat? ?i cu pantofii scîlcia?i.
O felicit? pe Andreea pentru faptul c? reu?ise s?-?i editeze volumul de versuri ?i-apoi se recomand?, evident doar ei, pentru c? fata îl cuno?tea:
" Dan... Neculce...la fel ca liceul, sau ca ?i cronicarul!"
Avea un surîs nepl?cut, privirea ochilor s?i întuneca?i era arz?toare, parc? te sfredeleau, dar Viorica îi întinse cu sinceritate mîna, pentru c? în?elesese, asta fusese cam a cincea lec?ie înv??at? în cenaclu, c? are nevoie ?i de p?rerile unor critici competen?i, de?i întotdeauna crezuse c? ace?tia sunt oameni în etate, serio?i, împov?ra?i de ani ?i de experien?? în domeniul literelor, iar acum avea în fa?? un om nea?teptat de tîn?r ?i de vioi:
" Viorica...adic? Ionela, acesta este numele sub care sunt cunoscut? în lumea literar?..."
" Ionela..." dracul-critic î?i linse meditativ buzele ro?ii, " îmi place...îmi place cum scrii!"
" M? bucur...r?spunse ea tot mai fîstîcit?, parc? o hipnotiza uit?tura lui fix?, scormonitoare, în ziua de azi e tot mai greu s? fii original!"
" Ai o prospe?ime inegalabil?, o profunzime a demersului creator rar întîlnit?, o fervoare fascinant?, urm? Neculce, ?i cred c? nu exagerez cînd î?i spun c? sunt convins c? nu vor trece nici trei luni ?i numele t?u va fi pe buzele tuturor degust?torilor de liric? de mare clas?!"
Au fost doar cîteva cuvinte atunci, dar sensul lor ?i mai ales ce a urmat,a prins r?d?cini în mintea ei, i-a dat curaj, mai ales c? din fireasc? modestie, replicase:
" Sunt doar o femeie obi?nuit?, care scrie ceea ce simte...o mic?, mic? poet?, printre multe asemenea mie"!
Diavolul o privi mai ardent ?i cu un glas aspru, pu?in hîrîit, îi spusese ?i vorbele acelea absolut memorabile, care în mod ciudat i-au dat siguran?a c? într-o bun? zi va putea ?i ea s?-?i lanseze c?r?ile ?i s? se bucure de acea inegalabil? s?rb?toare a spiritului:
"Nu...nu e bine s? fii modest? în ziua de azi!Succesul apar?ine celor care ?tiu s?-l în?face ?i s?-l ?in? strîns...?i-apoi, nu exist? poe?i mari sau poe?i mici, exist? doar poe?i adev?ra?i, iar dumneata te numeri printre ei!"
Ceea ce a urmat pare previzibil ?i teribil de simplist. O relatare cu final a?teptat, despre existen?a unei femei obi?nuite, d?ruit? îns? cu o sensibiltate neobi?nuit?, care credea c? doar cur??enia sufletului ei generos e suficient? pentru a-?i bucura cititorii, acei oameni, care la fel ca ?i ea, doresc s? ias? din monotonia cotidianului, s? rezoneze la tot ce este minunat în via??,etern ?i irepetabil, nici neobi?nuit de original?, tema nu e nou?,nici ie?ind din tiparele normalit??ii, dar nu a fost chiar a?a!
Viorica f?cu pactul cu diavolul într-un mod mult mai banal, nu-?i vîndu sufletul nepieritor, îi d?du doar tot ceea ce agonisise de-a lungul vie?ii împreun? cu so?ul ei.
În menajul lor, întotdeauna ea fusese cea care se ocupase de gestionarea banilor, Ionel avea grij? doar s? aduc? salariul integral acas?. N-a fost greu s?-l conving? s? vînd? ma?ina, care oricum sta nefolosit? ?i ruginea în garaj, iar suma a fost folosit? pentru editarea primului volum al Ionelei, acum parc? ?i existen?a unei Viorici se retr?gea sfioas? în spatele succesului, care cu tot efortul atît intelectual cît ?i financiar, întîrzia s? apar?.
E drept, în schimbul contravalorii ma?inei, a reu?it s?-?i editeze primul volum de versuri "Clipe de ve?nicie" dar dincolo de bucuria c? ?i-a v?zut numele tip?rit pe coperta lucioas?, de un bleu pal, str?fulgerat de nuan?e de verde ?i galben aprins, nu s-a întîmplat mai nimic important pentru cariera ei literar?. Dup? lansare, în afara celor cîteva volume cump?rate de prieteni ?i cuno?tin?e, nu a vîndut nimic. Volumele st?teau îngr?m?dite în depozitele libr?riilor, î?i pierdeau str?lucirea proasp?t? a coper?ilor, paginile se uscau necitite ?i nimeni nu pomenea de originalitatea efortului ei liric.Recenzia lui Neculce, care a costat-o o agap? fastuoas?, stropit? cu vinuri scumpe la un restaurant de cinci stele, de?i a ap?rut la un cotidian vestit, nu a stîrnit nici o reac?ie în lumea literar?. Viorica îns? nu s-a dat b?tut?, ea era o lupt?toare, toat? via?a ei fusese un ?ir de biruin?e ?i nu avea de gînd s? renun?e. Dup? trei luni, a lansat al doilea volum, de data aceasta în vers alb, la sfaturile diavolului trecuse la abordarea acestei tehnici, intitulat "Mielul dogmatic". Au urmat la intervale egale, cam la jum?tate pe an, "Dialog cu nemurirea" ?i " În c?utarea luminii". Ultimul a fost distribuit ?i la un a?ez?mînt de b?trîni, în care Ionela-Viorica ?ine destul de des ?edin?ele sale de cenaclu, pentru c? acum are propriul ei cenaclu literar, c?ruia îi dedic? toat? energia sa, mai ales de cînd a r?mas v?duv?.Ionel s-a pr?p?dit,a f?cut un infarct ?i a murit la aflarea ve?tii, e drept destul de tîrziu dup? debutul ei literar, c? apartamentul în care locuiau de o via?? va fi scos la licita?ie de banca care-i acordase sume considerabile de bani, necesare edit?rii c?r?ilor ei.
Ionela a r?mas, în ciuda vicisitudinilor vie?ii ei de artist? a cuvîntului scris, o femeie fericit?, pentru c? al?turi de o doz? de fatalism imuabil, are un uimitor tonus intelectual. Nimic nu o atinge, nici e?ecul, nici criticile acide, ea î?i vede mai departe de scris, cu înc?p??înare, convins? de misiunea ei de a da posterit??ii m?car, dac? prezentul e zgîrcit cu laurii, o oper? nepieritoare. De fapt, toat? morala acestei nara?iunii r?zbate în r?spunsul dat fiicelor sale, în momentul în care acestea îi repro?au c?-?i distrusese tihna b?trîne?ilor ?i siguran?a zilei de mîine pentru ambi?ia de a-?i vedea numele pe coperta unor c?r?i,pe care oricum nu le citea nimeni:
"Ei, a?! N-o fi dracu' a?a de negru!"