proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

În diminea?a aceea un aparat, o ma?in?rie sau cam a?a ceva, a început s? ??c?ne regulat, ca o toac?, numai c? nu se oprea, nu avea pauza standard a slujbelor biserice?ti. Era îngrozitor mecanismul acela, era ca ?i cum – gata, asta e. Implacabil. De neoprit.
În diminea?a aceea ne-a f?tat pisica. Îi era greu, vedeam pe chipul ei de fiin?? inferioar? – oboseala. Pisica noastr? plângea de durere – actul na?terii în casa mea, sub ochii mei.
În diminea?a aceea, Gabriella a plecat la ?coal? ?i înainte de-a ie?i pe u?? mi-a spus:
- Dac? bei, nu merge în ora?.
- Înc? nu ?tiu ce voi face ast?zi, am r?spuns, apoi m-am ocupat de pisic?.
În diminea?a aceea a venit bunica, a b?ut un pahar de horinc?, a zis: “Las-o în biata ei de mâ??, t?t? lumea na?te odat? ?i-odat?”. Cum adic?? am întrebat-o, gândindu-m? c? na?terea este ceva ce apar?ine numai p?r?ii femeie?ti de pe p?mânt. “A?? bine”, a zis, iar au am completat-o în gând: “Sigur, totul e-n regul?. De mântuial?. Cum a?i ordonat.”
În diminea?a aceea m-am sp?lat la robinetul din curte. Mi-am luat dou? beri. Pe drum a trecut un car, mecanismul acela ?i-a întrerupt, timorat, activitatea. F?r? toaca aceea ce-mi prevestea, parc?, viitorul, m-am sim?it mult mai în siguran??.
În diminea?a aceea s-a luat curentul, n-am putut asculta ?tirile radio. Mi-am luat un pachet de ?ig?ri cu filtru, ?tiam c? va urma o perioad? grea pentru teritoriul în care tr?iam, nu era posibil? nici o minune care s?-l binecuvânteze cu o ploaie. Mai ales c? nici energia electric? nu exista. Era frumos afar?, era o zi incredibil?.
În diminea?a aceea a venit o vecin? s?-i dau ni?te f?in? de grâu. Mi-am aprins o ?igar? cu filtru ?i i-am pus un pahar de horinc?. Ea l-a b?ut, a luat f?ina din dulap ?i a zis c? va mai veni pe la noi. A zis c? ne va aduce ni?te lapte. Fumam. N-am r?spuns. Berea era pe sfâr?ite, în teritoriu era, înc?, lini?te.
În diminea?a aceea n-am sim?it nevoia gesturilor m?re?e. Gabriella a zis s? nu merg nic?ieri dac? beau. Cuvintele ei au sunat ciudat, ca un îndemn: “Nu pleca, Dorucu, f? ce vrei pân? vin de la ?coal?”. Uneori se ia curentul. M? gândesc la lucruri foarte importante ?i asta numai din cauza cuvintelor unei femei nespus de frumoas? ?i cu p?rul negru, în dimine?i în care nici o minune nu mai e posibil? pentru teritoriul meu.
În ziua aceea nu s-a întâmplat nimic neobi?nuit. Cele trei stelu?e cu care-mi demarcam fragmentele scrise pe hârtii albe erau la locul lor, lini?titoare. Indiferente. Le-am ?ters cu pixul ?i faptul acesta a produs undeva, în univers, un cataclism pe care nici în ziua de azi nu l-am în?eles, dar am aflat ce înseamn? pentru mine auzul. S? afli c? pe p?mânt exist? “cucurigu”. Sau “ham-ham”. Nu-i a?a c? e o descoperire epocal??
În ziua aceea a fost cald. Doamna profesoar? chiar – transpira la tabl? – era toat? numai ap?. Sudoarea îi acoperea bra?ele, unele firi?oare i se scurgeau printre sâni, apoi continuau traseul spre pântec, apoi alunecau de-a lungul superbelor ei picioare. Iar doamna profesoar? nu le putea opri, nimic nu le putea face. Î?i ?tergea fruntea cu o batist? r?coroas?. Pantofii. Râule?ele de ap? s?rat? treceau ?i de ei, ajungeau pe p?mânt. P?mântul. P?mântarele. Sau certitudinea c? undeva, din cauza gândurilor unui b?rbat, o doamn? profesoar? se împiedic? de catedr?.
În ziua aceea am fumat ?ig?ri cu filtru. Am putut distinge, prin cea?a atotst?pânitoare, culorile. Pachetul de ?ig?ri era dreptunghiular ?i ro?u. Cana de cafea era cilindric? ?i alb?struie. Sticlele de bere erau de un maro închis. Pe fa?a de mas? era desenat? o c?prioar? portocalie. Prosopul de pe sp?tarul scaunului avea dungi verzi, cu?itul era de un gri selenar. Piciorul meu avea culoare deschis?. Jarul ?ig?rii. Îmi venea s? ?op?i de bucurie: vedeam.
În ziua aceea m-am trezit devreme, nu r?s?rise soarele. Am întins mâna, am atins trupul Gabriellei. Ea s-a întors cu spatele, am fumat o jum?tate de ?igar? cu filtru. Am adormit pân? a sunat de?tept?torul – 7.20, soare, geamurile sclipeau. Prima senza?ie – mirosul de filtru ars. Gabriella. Mirosul persista. Cafeaua, un miros mai puternic. Am b?ut din aceea?i cea?c? lichidul închis la culoare. M? irita faptul c? ?i-a pus sutien, c? nu ?i-a l?sat sânii liberi. Sânii femeilor nu trebuie ?inu?i în captivitate. Mirosul femeii mele, înnebunitor, um?rul ei rotund. Ea duce cana la gur?, mai trage un fum din ?igara cu filtru. Arhitec?ii antici ar fi avut nevoie de o a?a femeie, ar fi putut face din picioarele ei coloane pentru templul lui Zeus.
Ceasul. S-a întins lasciv? în patul cu paie. Nici o femeie din via?a mea n-a mirosit atât de frumos ca ea în ziua aceea – a?a am descoperit c? am miros, un sim? în plus. Am iubit-o ca atunci când am mu?cat amândoi din m?rul acela blestemat, am posedat-o cu disperare ?i speran??, am devorat-o.
N-am ?tiut ce voi face în ziua aceea. Am pus mâna pe un instrument de scris cu uimire, nu ?tiam la ce folose?te construc?ia aceea fragil?. M-am apropiat tem?tor de hârtii, se luase curentul, hârtiile erau albe, a?teptau. Goale, fine la pip?it. Bune. Am început s? desenez ni?te semne. Cuprins de entuziasm, ca un copil în fa?a unei juc?rii necunoscute, am continuat s? desenez, ceea ce fac ?i acum. Îmi plac semnele acestea, sunt frumoase, rotunde, au senzualitatea Gabriellei de diminea??, au mirosul din care se nasc marile probleme ale lumii.
Am atins u?a – ea s-a deschis. Am atins pachetul de ?ig?ri – nu s-a ferit. Am luat în mân? sticla de bere – n-a protestat. Am în?eles c? toate aceste lucruri îmi apar?in, c? ascult? cu înc?p??ânare de comenzile pe care le dau. În absen?a cuiva care s?-mi ia locul, m-am proclamat generalul lor.
În ziua aceea am fost singur. În dreapta mea, pe un deal, se afla o m?n?stire. Tablouri, dulapuri, scaune, c?r?i – lâng? mine, o vietate neobi?nuit? n??tea. Frunze verzi. Bricheta. O linguri??. Hainele trupului meu. Ce interesant vin semnele acestea din degetele mele! Am aflat ce înseamn? oglinda.
Doamna profesoar? a terminat ora. Trec ni?te zgomote stridente – automobile. În camera cealalt?, o fiin?? cu blan? na?te. Mi-e r?u sau, mai precis, nu mi-e bine, am intrat într-o lume nepotrivit?.
În ziua aceea nimeni n-a observat nimic, prin iarb?, tot felul de chestii vii î?i vedeau de treab?. Am a?ezat talpa adidas în g?leata cu bere: ratiocinat am?nunt. Striden?ele nu dispar, cel pu?in nu atunci când a?ezi talpa adidas în g?leata cu bere.
Semnele au prins conturul scrisului. Îmi amintesc de un râu, ?tiu c? ?i el, la fel ca mine, gânde?te. E mai calm, mai filozof, mai în?elept decât mine. El nu ?tie s? ucid?, nici nu-l intereseaz? acest aspect. Desenele mele care au devenit deja “scris” curg f?r? opreli?te, ca ?i cum a? scrie cu râul, ca ?i cum el ar vrea s? se ?tie acestea.