proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Un tân?r student, Mihail Sebastian, scrie un roman-jurnal, pe care nu-l mai poate publica în anul 1931-1932, pentru c? revista unde-?i publicase multe articole, “Cuvântul”, fusese suprimat?, iar Nae Ionescu, mentorul de-atunci al rezisten?ei deomocra?iei române?ti, închis. Pe când î?i evalueaz? autocritic toate înfrângerile orgoliului s?u, ad?ugând ?i ultimele zeci de pagini, în 1934, are o idee genial?. Inventeaz? pamfletar un nume fictiv, pentru eroul “noii” c?r?i, nerevizuit? trei ani la rând. Pentru ca romanul s? fie omologat ca autentic (realist) chiar de c?tre persoana cu pricina, îi cere acesteia s?-i fac? o prefa?? c?r?ii sale. ?i ea accept?, dintr-o mefien?? ?i-un camelionism specifice oamenilor care vor s? se r?zbune. Acest prefa?ator al c?r?ii “De dou? mii de ani...” (1934) se transform? în personaj de roman. Pentru cititorii romanului devine foarte clar, din prefa??, c? pe scen? va ap?rea chiar el, profesorul universitar al autorului, politicianul ?i mentorul genera?iei Criterion, Nae Ionescu. Din prefa?ator, acuzator. Agitator politic. Predicator... prezentat ?i în halatul de cas?.
Jocul de-a antagonistul a fost acceptat de c?tre Nae Ionescu dintr-un spirit prea pu?in polemic, de-a dreptul instigator. Jocul de-a prozelitismul, din “Prefa?a” sa, constituie un avertisment de-un conving?tor antisemitism. Ce n-a reu?it s? fac? Reconquista în Peninsula Iberic?, complet reconvertit? la cre?tinism cu patru sute de ani în urm?, îl tenteaz? pe Nae Ionescu s? întreprind? în România : botezarea în rit cre?tin a comunit??ii evreie?ti minoritare. ?i crede cu fermitate c? eroul-narator-autor Mihail Sebastian (numit de el eronat Iosef M. Hechter) ar fi primul dintre misionarii s?i. ?i ai Europei, afla?i pe calea fascismului ?i a na?ional-socialismului. La vremea când în stepele ruse?ti ?eful serviciului secret sovietic, Beria, î?i lansa teoria dezumaniz?rii programate a du?manilor de clas?, pe care o vor folosi Stalin, Hru?ciov ?i Brejnev (Nicolski ?i Ţurcanu în R.P. Român?), iat? c? lui Ghi?? Blidaru al nostru – un Beria chiar mai sadic în trufia sa de profesor universitar – îi surâde brusc o idee. Anume c? fostul student al s?u, (proasp?tul bacalaureat remarcat de el la Br?ila, “Iosef M. Hechter”, purtând alt nume, de Mihail Sebastian), era în stare s?-?i fac? o mea culpa nefor?at?, dac? accepta s?-?i publice romanul “De dou? mii de ani...” cu prefa?a semnat? Nae Ionescu, la Editura Na?ional? Ciornei. Astfel, marele han al “Cuvântului” profetic din presa interbelic? vrea s? prefa?eze anarhia Hoardei de aur, sau goana verde, haiducia dup? aurul evreilor din regatul român. Coada de topor ar fi putut fi autorul Mihail Sebastian, în vârst? de numai dou?zeci ?i ?apte de ani.
În climatul tensionat existent dup? criza economic? ?i asasinarea lui I.Gh. Duca din toamna anului 1933, semnarea prefe?ei de c?tre Nae Ionescu echivaleaz? cu ridicarea în grad a soldatului (combatant ca erou de carte) Ghi?? Blidaru, care devine un fel de caporal (coautor în derâdere), ori hiperautor al hipertextului de ansamblu. Grila de interpretare a grupului μ ar putea s? ofere ipotezele de lucru despre raportul rizomatic dintre prefa?a lui Ghi?? Blidaru ?i textul-tulpin? al c?r?ii “De dou? mii de ani”, transformat de el dintr-un autodafé gidian într-un ustur?tor pamflet la adresa autorului. Al?turarea romanului de-o asemenea prefa?? înseamn? tun ?i fitil – iar detunarea obuzului îl va preocupa ?i-l va marca public pe Mihail Sebastian pân?-n anul mor?ii sale. La sfâr?itul anului 1944 avea s? noteze în Jurnal (1935-1944) c? bilan?ul de-un deceniu al perceperii sale în rândurile minorit??ii române?ti r?m?sese tot aceea?i : colaborator la “Cuvântul”. A?adar, du?man, persecutor, colabora?ionist. O singur? dat?, în 1943, un bucure?tean debusolat, amenin?at în permanen?? cu expulzarea din România la Moghilev, a avut ?i tupeul s?-l numeasc? agent de siguran??, spion sub acoperire, crezând c? dispune de sume uria?e în lei ?i-n valut?, ori de-o avere câ?tigat? ilicit. Jurnalul lui Mihail Sebastian dovede?te contrariul: c? n-a avut locuin?? proprie, c? ?i-a între?inut rudele, pe care le-a adus din Br?ila în Bucure?ti, tr?ind într-o s?r?cie lucie (sinistra?i, f?r? ad?post dup? bombardarea casei din Antim, unde st?tuser? în gazd?), ceea ce l-a dus în pragul îmboln?virii ?i sl?birii organismului.
Invitarea periodic? în casa maestrului, hanul Ghi?? Blidaru, îl va determina pe cel întors din Paris, Mihail Sebastian, s? cear? semn?tura acestuia pe viitorul pact faustian – îns? contractul scrierii în 1931 a prefe?ei pentru “De dou? mii de ani...” r?mâne neparafat. Dac? Nae Ionescu semna atunci prefa?a, nu ar fi deranjat pe nimeni, pentru c? le lua ap?rarea evreilor. Faptul c? Mihail Sebastian n-a putut debuta ca romancier în 1931 l-a ambi?ionat mai mult s? se ata?eze de modelul cultural al genera?iei sale, Ghi?? Blidaru, apoi s? se deta?eze de adev?rata autobiografie pe care începe s-o perceap? ironic:
“- Nu vrei s? m? vizitezi? Uite, joi dup?-mas?, la 4 jum?tate, acas? la mine. Da ?
Salut? b?ie?e?te cu un deget la p?l?rie ?i pleac?.” [1]
Ghi?? nu este doar un Chiric?, iar Mihail Sebastian nu poate fi dus de nas precum Ipate, ca s?-?i aleag? soarta dup? o pe?ire insistent?. În condi?iile în care scriitorul va debuta editorial în 1932 cu pseudonimul literar Mihail Sebastian, înseamn? c? ucenicul vr?jitor î?i întrece între timp propriul maestru [2]. Pentru presa interbelic?, Mihail Sebastian era deja o personalitate, înainte de începerea deceniului al patrulea, când vedea prima oar? locuin?a profesorului s?u. Pactul lor faustic nu presupunea ?i vreun ajutor b?nesc din partea maestrului, ca el s? debuteze ca romancier. Ci doar s? se înscrie la începutul iernii ca student la... Facultatea de Arhitectur?, ca s? nu mai frecventeze miercurile ?i joile cursurile de economie politic? ale mentorului tinerei sale genera?ii. Bineîn?eles c? acest aspect nu este decât pur? inven?ie diegetic?. Numai a?a putea fi ferit de-un posibil lin?aj în s?lile de curs ori pe holurile facult??ii. Tot a?a, marele han al genera?iei ’30 îi f?cea pe proteja?ii s?i s? scape de ghimpele pe care îl va numi, abia în 1934, ca pe-un eretic “Iosef M. Hechter”. Portretul (supra)realist fizic, vestimentar, moral, casnic al lui Ghi?? Blidaru pare un exerci?iu de admira?ie, dar aparen?ele în?al?:
“Este un interior nud, precis, sumar, cu un inexplicabil aer de intimitate, totu?i ?i de c?ldur?.
Sunt intimidat pân? la nemi?care. Omul acesta pe care l-am iubit cu ciud?, iat?-l. Atâtea cercuri izolatoare de legend? au crescut în jurul lui într-un an, din seara în care l-am ascultat prima oar? sus, la universitate.
Cu ochiul lui de st?pân predestinate, cu aspra lui îmbinare de sprâncene, cu mâna lui jum?tate lene??, jum?tate ordonatoare, uite-l aici, în casa asta care-i seam?n? întocmai, liniar? ca el, precis? în fiecare obiect, strict? în fiecare detaliu.
Un halat lung de cas?, cu un fular de lân? la gât, cu capul pu?in aplecat în b?taia l?mpii din dreapta – e ceva c?lug?resc în ?inuta lui, în încruntarea lui, u?or îmblânzit? acum de un surâs ce arde potolit în umbr?.
Îl ascult cu oarecare panic?. Panica de a nu-l vedea dintr-un moment în altul t?când, moment de t?cere când va trebui s? vorbesc eu, s? vorbesc ce? Dumnezeule, s?-i r?spund, s? povestesc, s? spun, s? spun ce ? s? spun cum ? sub ap?sarea prezen?ei lui, care m? nelini?te?te mai mult decât m? bucur?, de?i ?tiu c? m? bucur? atâta.” [3]
“De dou? mii de ani…” constituie un Bildungsroman sui generis. Personajul Ghi?? Blidaru seam?n? cu mefistofelicul “maistru” Ruben, dasc?lul de matematic? ?i filosofie în Academia de la Socola din “S?rmanul Dionis” de Mihai Eminescu. Exist? pasaje întregi ale lui Mihail Sebastian când discipolul îl ascult? hipnotizat pe marele ini?iat al luptelor studen?e?ti. El îi repro?eaz? maestrului c? nu i-a luat de la început ap?rarea, când a fost fug?rit ?i b?tut de studen?ii acestuia ; Ghi?? îi r?spunde în dodii, la modul infatuat, c? i-ar fi dat o lec?ie. Ca autor ?i protagonist al c?r?ii, Mihail Sebastian doar simuleaz? faptul c? pân? când a debutat în pres? ?i literatur? l-a ascultat orbe?te pe maestrul s?u Ghi?? Blidaru. Hanul r?zboinic i-a dat indirect o ustur?toare lec?ie, b?t?i, prin acei studen?i români na?ionali?ti. Îns? romanul-jurnal “De dou? mii de ani…” nu se transform? într-un roman indirect, cum va fi “?antier” (1935) al bunului s?u prieten Mircea Eliade. Atitudinea obiectiv?, sincer? folosit? de romancierul Mihail Sebastian nu devine retrospectiv?, dac? presupunem c? subtextul ironic, protestatar face ca ego-ul personajului principal, s? ias? treptat, lun? de lun?, an de an, din umbra stânjenitoare a falsei protec?ii acordate de Ghi?? Blidaru. Accentul pus pe latura subiectivit??ii nu impieteaz? deloc asupra valorii estetice a prozei de fin? analiz? psihologic?, pe care o practic? înc? din anul 1932 Mihail Sebastian . [4]
Prototipul real al personajului Ghi?? Blidaru, Nae Ionescu, nu trebuia decât s? isc?leasc? ?i prefa?a romanului “De dou? mii de ani…” pentru a-?i completa fi?a psihologic?, cu un efect teatral ieftin. Acest autoportret caricatural pe pânza romanului nu mai stârne?te publicului nicio simpatie. Ghi?? execut? ?i, concomitent, este executat. Aceasta ar fi sensul public?rii prefe?ei lui Nae Ionescu, dup? cum crede ?i Ion Caraion, într-un alt roman diaristic protestatar al secolului XX, Jurnal II, interzis de cenzura politic? în anul 1981 : “Nu eram eu croit cu ?i din complexele ?i complexit??ile lui Mihail Sebastian, care (autoflagelându-se) îi putea ierta profesorului Nae Ionescu filosofia aviatorismului politic ?i era în stare ca în fruntea romanului De dou? mii de ani… s?-i publice f?r? crâcnire acea « prefa?? » demonstratoare de cinism ?i de lips? de scrupuluri.” [5]
Punctele de suspensie de la finalul titlului îi sunt personal adresate de c?tre discipolul diavolului (fostul student al s?u). Lovitura de gra?ie va veni pentru prototipul personajului, Nae Ionescu în anul 1938, când va fi închis la Miercurea Ciuc ?i mai ales în 1940, când va muri dup? o lung? suferin??, isp??indu-?i marea sa culp? de-a fi fost intermediarul dintre regele Carol al II-lea ?i Corneliu Zelea Codreanu.
Ceea ce încearc? s? regizeze Mihail Sebastian, acel subiect realist dar ?i avangardist din paginile cronicii sale din 1926 pân? în 1934 poate fi numit:
• parafrazare a ciclului dramatic despre Ubu rege, al lui Alfred Jarry ;
• ispit? a “revolu?iei” spirituale, pact faustic inacceptabil;
• parafrazare a celebrei piese scrise de Pirandello, sub o nou? idee: “Personaje persecutate în c?utarea unui prefa?ator sau c?l?u”.
Onomastica numelor evreie?ti (Ianchelevici ?aps?, Leibovici Isidor, Ionel Bercovici, Jabotinski, Winkler, Marga Stern, S.T. Haim etc.) nu-i autentic?, îns? creeaz? o tipologie general uman?. Oprimarea etniei lor începuse înc? de la moartea lui Ferdinand I, odat? cu destabilizarea climatului politic – dup? cum afl?m din “Cum am devenit huligan” (1935) ?i din r?spunsurile ferme date de publicistul Mihail Sebastian atacurilor din pres?, înc? înainte de 1931, dar ?i dup? 1934:
“Dac? 1931 fusese un an neantisemit, 1934 se preg?tea a fi un an huliganic. În deschiz?tura acestui compas încape prefa?a profesorului Nae Ionescu.
« Cuvântul » nu putea privi cu simpatie acest val reac?ionar. El ?tia c? fascismul italian nu este o revolu?ie ?i ?tia, de asemeni, c? hitlerismul nu poate fi una. Hitler era pentru « Cuvântul » un corsar inventat, pl?tit ?i sus?inut de marea industrie german? împotriva sindicatelor muncitore?ti. A? putea cita, în acest sens, colec?iile ziarului pe anii 1931, ‘’32 ?i ‘’33.
[...] S-a lansat atunci (în noiembrie 1933, n.n.) vechea, eterna, infailibila formul? pe care, la vremea lor, liberalii o aruncaser? opozi?iei, pentru ca acum opozi?ia s? le-o arunce lor: liberalii vându?i jidanilor.
Care liberali, oameni buni? Nu cumva liberalii care între?inuser? zece ani în universit??i b?taia sistematic? pentru a justifica starea de asediu? [...] Nu cumva ace?ti liberali care au fost statornic, de la 1848, for?a antisemit? cea mai tenace, la guvern prin ei în?i?i ?i în opozi?ie prin cuzi?ti? Nu cumva ace?ti liberali “huligani, agitatori, a?â??tori ?i opriman?i” pe care îi denun?a profesorul Nae Ionescu în martie 1927?” [6]
Familia Hechter din Br?ila este evocat? începând cu r?d?cinile ei str?vechi, de la sfâr?itul secolului al XVIII-lea. Str?bunicul din partea tat?lui r?mâne pentru Mihail Sebastian o figur? emblematic?, un caz deosebit. Dimensiunea psihologic? a romanului “De dou? mii de ani...” acord? aten?ie ?i evolu?iilor spirituale nea?teptate. Spre exemplu, iluminarea tr?it? înaintea mor?ii de c?tre acest str?bunic, având nou?zeci de ani. Martor al istoriei de pe timpul lui Napoleon Bonaparte, al revolu?iilor secolului al XIX-lea, el î?i împarte averea hot?rând ca ultimile luni de via?? s? le petreac? la Ierusalim.
Ca str?nepot, Mihail Sebastian î?i noteaz? cu grij? acest gest, aparent ira?ional, dar calculat instinctual, similar plec?rii elefan?ilor spre locul repaosului absolut, dup? ce-au stat mereu în picioare. Plecarea str?bunicului semnific? nu doar un ultim pelerinaj, ci se filtreaz? în con?tiin?a lui Mihail Sebastian devenind c?utarea stoic? a “singur????ii mele”, laitmotivul prozei autenticiste a lui Mihail Sebastian. Fiind unul dintre urma?ii demni ai acestui str?bunic, dar ?i al unui bunic ceasornicar, admirat c? nu uita niciodat? s? mearg? dup? lucru la sinagog?, tân?rul stabilit în Bucure?ti, viitorul dramaturg ?i prozator, nu s-a dezis de ereditatea sa, sau de acea apeten?? a neamului ales spre lini?tirea anahoretic? ?i patriarhal? (care-i vine dinspre neamul mamei sale).
Multe pasaje romane?ti par, înc? de la prima vedere, deziceri ditirambice. Deziceri atât fa?? de aspectele elitiste, ale separ?rii “epopeice” într-un turn de filde? retrograd (Sion), cât ?i fa?? de neparticiparea oric?rei familii patriarhale la distrac?iile mondene, pe care o manifest? “specia” uman? r?t?citoare prin lume “De dou? mii de ani...”. F?r? rele inten?ii, tân?rul criterionist Mihail Sebastian î?i revendic? foarte modest un rol civic. Pe acela de-a fi actorul perfect al istoriei, f?r? înclina?ii tradi?ionaliste ori cosmopolite. Poate s? mediteze, s? munceasc?, în exact acela?i mod dup? care s-ar desf?ta în timpul liber, mergând la schi în mun?i, iubind femei sau ascultând concerte, piese teatrale în s?li de spectacol sau la radio. Este un simplu martor, pion pe-o tabl? de joc. Strategiile (ideologiile) pot bântui f?r? oprire, neinteresându-l nicio clip?. De aceea se ceart? cu mul?i dintre colegii evrei din facultate.
Defetismul ?i distan?area clar? fa?? de aspira?iile sioniste ori antisemite îl vor face vulnerabil pe autorul Mihail Sebastian. Va fi acuzat dup? publicarea acestui roman ?i de c?tre cei care ar fi trebuit s? pledeze în vederea ap?r?rii sale. Numai Pompiliu Constantinescu, ?erban Cioculescu, Mircea Eliade ?i Mircea Vulc?nescu au intervenit ferm de partea sa. Legionarii activi aproape c? vor pune premiu pe capul s?u, dup? cum reiese din interviul din “Luceaf?rul” (1991) al Irinei Eliade: “- Mircea a rezistat câtva timp presiunilor politice. Ţin minte o scen? petrecut? pe strada Paladi. Eram, ca întotdeauna, acolo, pentru un schimb de c?r?i. Cineva a sunat la u??, doamna Eliade a deschis ?i în camer? a p?truns un individ scund, brun, cu o frunte de dou? de?te (nu degete!) care pe un ton (cât putea el!) ceremonios a exprimat dorin?a c?peteniilor legionare ca Mircea Eliade s? intre în mi?carea lor. Era îns? o obiec?ie: prietenia cu jidanul de Hechter (numele adev?rat al lui Sebastian). « Dar Sebastian este scriitor! » a r?spuns Mircea. « Prietenia lui m? onoreaz? », descump?nindu-?i interlocutorul care, cel pu?in atunci, n-a mai insistat.” [7]
Romanul “De dou? mii de ani...” este, dup? opinia multor critici literari, nu doar o pies? epic? juvenil? a marelui dramaturg ?i romancier Mihail Sebastian, ci îndeosebi un document de cultur? ?i istorie na?ional? ?i mondial?. C?r?ile “De dou? mii de ani...” ?i “Cum am devenit huligan” r?mân prin excelen?? polemice, autobiografice, redând ?i istoria cutremur?toarelor progromuri europene:
“Nu cred c? vreun intelectual a f?cut vreodat? ceva decisiv în istoria oamenilor, atunci când a fost vorba nu de valoarea unei culturi, ci de salvarea speciei pur ?i simplu. Ar trebui s? recitesc din punctul ?sta de vedere istoria: m-a? mira s? n-am dreptate.
[...] Citeam în istoria lui ?aps? Zwi, pe care mi-a vândut-o în decembrie Abraham Sulitzer, prietenul meu din tren, citeam c? prin anul acela – 1646 – zeci de mii de evrei au fost m?cel?ri?i în Polonia ?i Rusia, sute de comunit??i ?i târguri au fost rase de pe suprafa?a p?mântului ?i c? în timp ce târgurile ardeau, în timp ce sângele v?rsat venea n?v?litor ca o lav? fierbinte dintr-un vulcan nestins, în sinagogi, printre fl?c?ri ?i sânge, se discuta asupra câtorva texte talmudice.
?i istorigraful poveste?te acest lucru atroce cu orgoliu, ca pe un fapt eroic, în vreme ce mie mi se pare o sinistr? abdicare de la via??, o anemie vital? compromi??toare, o ru?inoas? fug? din biologie.” [8]
Se observ? din ultima sintagm?, “ru?inoas? fug? din biologie”, c? Mihail Sebastian folose?te parafrastic idei ale lui Friedrich Nietzsche, de exemplu fuga lui Hristos de pe cruce, Dumnezeu a murit etc.
Simplitatea discursului narativ provine din aspectul de jurnal intim, îmbinat cu cel de cronic? a unor evenimente de interes socio-politic. Elementele care complic? trama c?r?ii “De dou? mii de ani...” ?i m?resc dilema sau criza interioar? a personajelor, sunt de fapt cele mai frecvente st?ri suflete?ti: nelini?tea (melancolia, pasivitatea) ?i agresiunea (riposta, intoleran?a).
Prima, îl caracterizeaz? în primul rând pe protagonistul Mihail Sebastian, care se crede un antierou, îndeosebi atunci când respinge orice efuziune sufleteasc? dup? ce redase deja prima idil? a sa, cu Marga Stern. El retracteaz? cele scrise cu o zi sau dou? în urm?: “Adev?rul este c? Marga e o femeie înainte de a fi evreic?. ?i c? dac? destinul rasei ar obliga-o la nelini?te ?i visare tulbure, destinul ei de femeie – mai puternic – o întoarce spre p?mânt ?i o leag? de el, o întoarce spre legile vie?ii [...]” [9].
La fel se autocaracterizeaz? chiar în ultimii zece ani ai vie?ii, reda?i cu exactitate în Jurnal (1935-1944), el fiind un om singuratic ?i melancolic, un fel de profesor Miroiu, obligat pe timpul r?zboiului s? treac? în anonimat, ca s?-i fie jucat? pies? teatral? Steaua f?r? nume. Nu avusese nici dreptul s? se bucure la premier? ca autor. Se ferise s-o semneze, pentru a nu fi persecutat.
A doua stare psihic? ar fi agita?ia, riposta dur?, intoleran?a fa?? de unele grupuri de oameni. Ea este urm?rit? nu numai la studen?ii lui Ghi?? Blidaru, sau la cei evrei care practic? un fel de gandhism suportând orice act de violen??. Personajul cu rol de intrigant, Ghi?? Blidaru, nu este vinovatul exclusiv al incidentelor nedorite, care au loc la Universitate ?i uneori pe str?zi. Nici guvernan?ii nu erau str?ini de aceste alterca?ii studen?e?ti c?rora le c?deau victime evreii. Se succed b?t?ile, excluderile de la cursuri a studen?ilor – f?r? niciun motiv logic. Sunt descrise ?i represiuni din partea for?elor de ordine, începând cu alungarea muncitorilor dintr-un cartier. O victim? geme cu capul cr?pat, zvârcolindu-se pe caldarâm în aceast? “dram? de revolu?ie social?” [10].
Mihail Sebastian n-a fost nicicând simpatizant al sociali?tilor sau comuni?tilor. În lungul s?u eseu “Cum am devenit huligan” – metatextul c?r?ii “De dou? mii de ani…”, el prezint? o alocu?iune de-a sa ?inut? în fa?a celor care-l credeau comunist, care l-au fluierat tocmai pentru accesele sale pur democratice. La fel a procedat când a ?inut o cuvântare ?i-n fa?a tinerilor de extrem? dreapt?. Prin cafenele, Mihail Sebastian a întâlnit chiar aceea?i tineri care treceau pe la începutul deceniului patru dintr-o tab?r? în alta. Acest spirit proteic îl descurajeaz? – dup? cum arat? pe la mijlocul romanului “De dou? mii de ani…”. El aspir? spre o via?? cât mai liber?, de tip burghez, pentru c? este un intelectual pur sânge, c?ruia îi plac excursiile la munte, pe la conacurile unor prieteni. La Breaza va petrece în tinere?e clipe de neuitat.
Ghi?? Blidaru r?mâne în literatura noastr? un nume desprins parc? dintr-o galerie a personajelor realiste. Atitudinea sa agresiv? ?i, paradoxal, retractiv? se conjug? perfect cu felurile de comportament a dou? personaje din nuvela “Moara cu noroc” de Ioan Slavici: Ghi?? ?i Lic? S?m?d?ul, care s-au “cunoscut” din cauza unor pahare cu vin ?i a blidelor cu mâncare nepl?tite la han de tovar??ii s?m?d?i. ?i Ghi?? Blidaru i-a întins, tutuindu-l în “Prefa??” pe “Iosef M. Hechter” blidul cu linte, iar acesta, pref?cându-se c? accept? s?-i cânte în strune, i l-a trântit înc? din 1935 în fa??, r?spunzând la jigniri prin continuarea romanului, “Cum am devenit huligan”.
Dac? vedem acest nod intertextual cu proza lui Slavici ca pe singura interpretare a comicului onomastic din romanul “De dou? mii de ani...”, atunci caricaturizarea personalit??ii lui Nae Ionescu se încadreaz? macabru unei atmosfere grele, de abator uman ?i extremism al acelor ani. Hiatusul democratic ap?ruse în 1933. R?zboiul civil din Spania avea s? constituie un pretext de martiraj ?i pentru unii voluntari legionari ce vor pleca ?i vor muri acolo. Literatura legionar? a fost criticat? dur chiar de c?tre Mircea Eliade în unul dintre articolele a?a-zise “legionare”, publicate postum într-un volum de c?tre Mircea Handoca. Mihail Sebastian abia a mai apucat s?-?i publice romanul “De dou? mii de ani...” în 1934 ?i lucrarea “Cum am devenit huligan” în 1935; dup? apari?ia legilor antisemite (legate de “numerus clausus”) n-ar mai fi reu?it s? ofere publicului românesc ?i o replic? dur? la proza ?i poezia legionare ori na?ionaliste, tot mai neru?inate timp de-un deceniu întreg (1934-1944). Mul?i contemporani l-au crezut pe Mihail Sebastian drept un caz tipic de recalcitran?? ?i ipocrizie. În Jurnalul s?u, scriitorul dovede?te c? de fapt Nae Ionescu, Ion Barbu, Camil Petrescu, Marietta Sadova, Constantin Noica, Victor Eftimiu se infectaser? grav unii de la al?ii de morbul intoleran?ei, rinocerita, observat? ?i de prietenul s?u Eugen Ionescu.
Nu cabotinism, ci pu?in curaj ?i foarte mult sim? diplomatic i-au fost de ajuns lui Mihail Sebastian ca s? p?trund? cu subtilitate ?i s? r?mân? martor din umbr? al febrei anarhice pe care o aveau destul de mul?i intelectuali ai epocii interbelice.

NOTE:

1. M. Sebatian, “De dou? mii de ani…” “Cum am devenit huligan”, Editura Humanitas, Bucure?ti, 1990, p. 53;

2. În 1935, scriind Cum am devenit huligan, Mihail Sebastian î?i aminte?te ?i de inten?ia sa de a-i publica maestrului Ghi?? Blidaru, într-o carte, articolele din “Cuvântul”; Mircea Eliade va reu?i la sfâr?itul deceniului s? îi materializeze aceast? speran??, sau datorie de suflet, realizând indirect ?i o repar?ie moral? în conflictul Nae Ionescu – Mihail Sebastian, prin includerea unor articole foarte bine documentate despre “problema evreiasc?”;

3. M. Sebastian, op. cit. p. 54;

4. Prima carte a sa este tot un roman indirect, gidian, “Fragmente dintr-un caiet g?sit” (1932), iar a doua, “Femei”, face tranzi?ia, ca ?i proiectul romanului “Accidentul” (din 1930-1931) spre o proz? realist-psihologic?, dar cu un substrat alegoric ?i protestatar;

5. I. Caraion, Jurnal II, Editura Albatros, Bucure?ti, 1998, p. 54 ;

6. M. Sebastian, op. cit., p. 281 ?i p. 283;

7. I. Eliade, art. “Mircea Eliade. Omul – profesorul” (interviu acordat Sânzienei Pop), “Luceaf?rul” (serie nou?), an. II, nr. 2, 9 ianuarie 1991, p. 9;

8. M. Sebastian, op. cit., pp. 85-86;

9. Ibidem, p. 82;

10. Ibidem, p. 83;