proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Despre visele lui, Gabriel putea aprecia c? se petreceau în a?a numita stare de veghe. Încetase s? caute sensuri reale închipuirilor, clasificându-le ca fiind o latur? dual? a psihicului, putea astfel s? dea crezare defini?iei sau acelor teorii conform c?rora, cu cât unele fapte sau senza?ii îi erau refuzate în realitate, cu atât ele se îngr?m?deau s?-l posede, s?-i subjuge con?tiin?a în timpul somnului.
De asemenea ajunsese la concluzia, nu singur, ci studiind distrat, într-una din zile, articole referitoare la activitatea cerebrala din timpul somnului, c? visele lui se înscriau în acea categorie numite vise lucide, în timpul c?rora subiectul reu?e?te s? realizeze, c? totul se petrece în subcon?tient ?i poate interveni sau opri, a?a-zisele fapte tr?ite.
Î?i pusese adeseori întreb?ri asupra capacit??ii min?ii lui de a da na?tere unor închipuiri atât de bine organizate, coerente, de?i duse de multe ori dincolo de limita logicii sau a normalului.
Asta precum ?i multitudinea de chipuri, despre care nu-?i amintea s? le fi v?zut vreodat?, dar care jucau roluri hot?râtoare în acea lume, chipuri care-i r?mâneau întip?rite în memorie mult timp dup? ce se trezea. Le c?uta în realitate pentru c? ?tia c?, nimic nu e inventat, toate sunt doar flash-uri din memoria fiec?ruia dintre noi, cu alte cuvinte înmagazin?m informa?ii aparent inutile, care revin în timpul somnului, creând o lume paralel?, în care libertatea de exprimare, de a sim?i sau percepe e dus? dincolo de limitele realit??ii.
Gabriel avea o activitate subcon?tient? puternic? înc? din copil?rie, ne?tiind s?-?i explice dac? toate s-au întâmplat de la primul co?mar care l-a influen?at, dând posibilitate min?ii de a perpetua aceast? manifestare sau dimpotriv?, ceva anume din capacitatea lui deosebit de sensibil? de a percepe mediul înconjur?tor, a contribuit la declan?area acelor tipuri de vise.
Cu alte cuvine nu ?tia dac? felul lui de a percepe realitatea, îl determina s? viseze sau dac? prima experien?? l-a f?cut s?-?i doreasc?, mai mult incon?tient, alte experien?e, din care avea impresia c? putea trage concluzii asupra sensului vie?ii.
Nimic mai fals fie ?i pentru faptul c? visele lui nu se r?sfrângeau în realitate, nu-i aducea un plus de cunoa?tere sau o acurate?e anume în a-?i conduce destinul. Era, dup? cum am spus doar o lume paralel? în care s-a afundat ?i care, cu timpul, a pus st?pânire pe mintea lui, subjugând normalul, f?cându-l s? revin? apatic, dezam?git, tocmai pentru c? acolo toate erau, dac? nu posibile, cel pu?in inedite, chiar ?i atunci când, acel ceva negativ intervenea, distrugându-le armonia.

Se zice de asemenea c? visele î?i au rolul lor, creeaz? un anumit echilibru, reduc sentimentul de frustrare care declan?eaz? de cele mai multe ori depresiile, dar la Gabriel acel amalgam de tr?iri paralele, combinate cu tragediile totu?i fire?ti ale vie?ii, au dus la senza?ia de inutilitate ?i însingurare. Putea fi doar o etap? a vie?ii, nu se îndoia de faptul c? într-o zi, ceva va interveni ?i va tr?da de bun?voie tot, pentru a înainta orbe?te ?i totu?i con?tient spre un nou drum, cu un alt cap?t. A?a avea s? fie ?i totu?i el nu va ridica nici un deget, nu va pierde nici o clip? anticipând sau favorizând o eventual? schimbare. Ce rost avea? Oricum se va întâmpla atunci când se va a?tepta mai pu?in, pentru ca efectul s? fie maxim, orbirea complet?, trezirea imposibil?...

Spa?iul în care ” s-a trezit” se compunea dintr-o plaj? a c?ror limite defineau, într-o parte piscurile unor mun?i goi, întuneca?i, unde norii s?l??luiau nestingheri?i, iar pe cealalt? parte era marea, a c?rei suprafa?? p?rea neclintit? de parc? înghe?ase, de?i soarele se r?sfrângea alc?tuind acea c?rare piezi??, ce p?rea c? leag? discul rotund de apele ei.
Gabriel st?tea nedumerit pe o banc? de lemn, acele b?nci pe care le g?seai adesea pe stadioane sau în locurile amenajate pentru picnicuri. ?i mai apropiat? este aceast? remarc? de adev?r, pentru c?, lâng? el se a?ezau continuu oameni, pe nisip sau pe b?nci, într-un ?ir care, la o distan?? destul de incert?, cotea, creând unghiuri care alc?tuiau în cele din urm? un cadru.
B?ncile ap?reau pe m?sur? ce oamenii aveau nevoie de ele, o lume g?l?gioas? în a?teptarea unui eveniment despre care nu ?tia nimic, doar b?nuia c? e pe cale s? se întâmple, datorit? unor tancuri care ap?ruser? din senin, din care coborau solda?i, care se împr??tiau, aparent f?r? noim?, disp?rând în cele din urm? din raza lui vizual?.

Prin mul?imea de oameni a?eza?i, se distingea capul cu p?r alb al unei feti?e, pe care f?r? s? vrea Gabriel o urm?rea în mod sigur datorit? contrastului izbitor pe care-l crea albul p?rului ei, amestecat în mul?imea de capete care o înconjurau. Se p?rea c? e un fel de cer?etoare, când s-a apropiat, a observat c? era îmbr?cat? s?r?c?cios, o rochi?? murdar? cu mâneci scurte, care prin locurile mai pu?in expuse, mai ar?ta un alb plin, clar, un material de bun? calitate.
Feti?a, în incursiunea ei, era oprit? de fiecare bisericu??, încropit? din grupuri de oameni veseli, i se d?deau bani sau dulciuri, era mângâiat? pe p?rul ei incredibil de alb, apoi pleca zglobie mai departe.
Se apropia de locul unde st?tea el ?i sim?ea cum îl zgând?r? ideea c? va trebui s? fac? acela?i lucru, era o feti?? ciudat?, ?i-o închipuia, pentru c? nu-i v?zuse decât profilul, era probabil suferind? de acea boal? numit? albinism, a c?ror victime se nasc priva?i de pigmenta?ia pielii sau a p?rului.
Tr?ia un sentiment de nesiguran??, o agita?ie despre a c?rei origine nu a putut s?-?i dea seama decât atunci când la acel cap?t de b?nci a v?zut-o pe ea, pe Alice. Atunci inima a început s?-i bat? haotic, iar privirile lui oscilau între imaginea fetei cu p?rul alb care amenin?a s? ajung? în orice moment în dreptul lui ?i imaginea so?iei lui care vocifera al?turi de cel ce-i fusese so? înainte.
Abia atunci ?i-a dat seama c? se afla acolo tocmai pentru a o întâlni.
Acele întâlniri pe care le aveau înainte ca ea s? se hot?rasc? s? divor?eze ?i s? se mute împreun? cu el. Aveau un farmec aparte tocmai pentru c? presupuneau t?inuirea rela?iei lor, provocarea ambilor parteneri de a sta unul lâng? cel?lalt, f?r? a dispune de mijloace pentru a se comporta ca un cuplu. St?rile tr?ite de cei doi erau extrem de puternice, adeseori sfâr?ind cu dispari?ia protagoni?tilor în vreun spa?iu ascuns unde, tr?gând frenetic unul de cel?lalt, se iubeau primitiv, cople?i?i de pasiune, posedând sau l?sându-se poseda?i de acel tip de iubire refuzat? de societate.

Ea ridic? ochii ?i-l privi intens, Gabriel sim?i brusc o durere acut? în dreptul inimii, de parc? ceva se sp?rsese în interiorul lui ?i cioburile t?iau. ?tia c? e un vis, reu?ise s? se obi?nuiasc? cu ideea c? a murit, dar era atât de real? privirea ei, ochii umezi, îngrijorarea ?i ner?bdarea din lumina lor...
Feti?a ajunsese între timp în dreptul ei ?i s-a lipit ca un pui de pisic?, de abdomenul femeii.
Alice a mângâiat-o, apoi i-a ?optit ceva la ureche, ar?tând spre Gabriel. Atunci chipul copilei, privindu-l, s-a dezv?luit clar, iar el s-a mirat s? vad? o figur? familiar?, ni?te ochi mari ?i negri, sprâncene bine conturate ?i un zâmbet pe care sigur îl mai v?zuse. ?i iar îi p?rea r?u c? nu putea s? creioneze conturul fe?elor care în vise îi p?reau cunoscute, dar pe care în realitate nu le g?sea nic?ieri, era atât de sigur c? o cunoa?te...
Feti?a a disp?rut printre oameni cu scopul de a se apropia de el, probabil s?-i aduc? vreun mesaj. În acela?i timp, îns??i cea ce avea s?-i devin? so?ie, pentru ca apoi s?-l lase scurs de orice dorin?? de a se reabilita, s-a ridicat ?i se apropia, privindu-l cu ochi ghidu?i de parc? punea la cale vreo fars? copil?reasc?.
Dar în clipa când mâinile lor s-au atins, Alice a c?zut ca fulgerat?, fa?a i s-a albit brusc ?i Gabriel asista neputincios, înc? o dat?, la moartea ei, a?a cum se întâmplase în realitatea lor. Plângând, se ruga de ceilal?i s? fac? ceva, ea dormea inert? în bra?ele lui, pielea îi era cald?, dar trupul neînchipuit de moale.
Tancurile au început s? trag? spre cer salve, din care luau na?tere flori uria?e, colorate strident, abia atunci ?i-a dat seama c? decorul era alb negru, c? doar florile erau colorate ?i doar cât pluteau în aer. În momentul impactului cu solul se pref?ceau în cenu??, pe care solda?ii veneau ?i-o împr??tiau.
Lumea exclama isteric? la fiecare nou? salv?, acela era spectacolul a?teptat, pentru asta se strânsese lumea, Gabriel plângea con?tient c? nu poate face nimic, de fiecare dat? credea c? ar fi putut interveni s? opreasc? sfâr?itul, de fiecare dat? îi murea în bra?e a?a cum fusese...

O striga, era con?tient c? se trezise între timp, se auzea strigând-o r?gu?it, î?i sim?ea pieptul ap?sat de durere, ar fi vrut s? stea a?a, cu ochii închi?i, s? re?in? cât mai mult posibil imaginea ei, dar tres?ri, lovit din senin peste fa?? de o mân? care-l scutur? apoi energic. Se ridic? speriat ?i chipul feti?ei din vis reap?ru, derutându-l. ?i totu?i nu visa, se putea mi?ca, era unul din semnele specifice...
- Treze?te-te, ai un co?mar cred.
A încercat s? se ridice, dar o ame?eal? puternic? l-a f?cut s? se clatine. În acela?i timp sim?ea c?-i lipse?te aerul ?i c? nu poate s? se orienteze, pentru a se dezmetici complet.
- Da, se pare c? pastilele ?i-au f?cut efectul doar asupra carcasei.
A început s? râd?, privind-o cum se chinuia s?-l sus?in?, ca mai apoi s? renun?e, împingându-l pur ?i simplu s? cad? înapoi în pat.
- Îmi cer scuze, am un tratament, asear? am luat pentru prima dat?, nu te teme, nici eu nu ?tiu ce pot face, o s? stau întins pân? îmi revin. Cum ai intrat?
- M-ai strigat.
- Te-am strigat? Pe ce nume dac? nu te superi. Nu mi-ai spus cum te cheam?.
- Asta m-a mirat ?i pe mine. Dar am crezut c? poate Elena...
- Elena, Elena e un înger, mi-a luat locul, eu sunt cel posedat...
Deci cum ziceai c? te cheam??
Avea chipul obosit, se vedea c? nu dormise, cearc?ne vine?ii se prelungeau pân? spre interiorul fe?ei. P?rea surmenat? ?i deosebit de trist?, lumina dimine?ii o f?cea s? par? ?i mai palid? decât apreciase el, doar ochii negri ardeau la fel de puternic, poate umezi?i de nesomn.
- Alice.

Atunci Gabriel a tr?it o nou? criz? de dezechilibru. A închis ochii ?i a sim?it camera învârtindu-se cu tot cu el, curen?i ciuda?i îl str?b?teau de?i r?mânea nemi?cat, incapabil s? creeze o ordine, în care s? judece ceea ce tr?ia.
Zâmbi ca ?i cum tocmai fusese victima unei farse, în?elegând în sfâr?it sensul privirii Elenei în clipa când a disp?rut pe sc?ri ?i i-a l?sat-o pe ea.
O alt? Alice.