proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Soarele dogorea cu putere înc? în luna august, asfaltul lucea în lumina lui, iar frunzele platanilor ce str?juiau strada erau pline de praf, de abia reu?eau s? fac? umbr? trotuarului.
Ora?ul din sudul ??rii nu se schimbase aproape deloc în cei câ?iva ani de la revolu?ie, doar cu barurile care ap?rur? ca ciupercile dup? ploaie ?i c? la farmacie se vindeau ?ig?ri.
În acest ora? locuia familia Mironovici, în casa r?mas? de la parin?ii so?ului.
Grigore Mironovici coborî în fa?a celei mai mari b?nci din ora?, pentru a se interesa cum putea intra în posesia unei mo?teniri. Deocamdat? nici nu ?tia despre cât este vorba. Îi picase pe cap o sum? mare de bani din partea unui unchi dinspre tat?, ce-?i petrecu veacul prin America ?i pe care nu-l v?zuse personal, niciodat?. Ţineau leg?tura prin coresponden??, apoi vorbiser? de câteva ori la telefon ?i de câtva timp rela?ia lor se întrerupsese, deoarece unchiul nu mai r?spundea. Apoi primise un înscris, prin care era în?tiin?at c? a mo?tenit o avere fabuloas?, unchiul neavând al?i mo?tenitori.
Pensionar, Grigore fusese aviator ?i ar?ta foarte bine la cei 56 de ani. Nu avea nici un kilogram în plus nici în minus, înalt, drept, genul sportiv, cu p?rul grizonat ?i chip frumos.
In holul institu?iei era bine, r?coare. Î?i scoase ochelarii de soare ?i se îndrept? spre un ghi?eu.
- S?rut mâna duduie! Pute?i s? m? l?muri?i ?i pe mine într-o problem?... v? rog?
Duduia de dup? ghi?eu, o brunet? cu ochi alba?tri languro?i, machiat? cu gust ?i îmbr?cat? la fel, catadicsi s? ridice privirea spre b?rbat ?i-l întreb? plictisit?:
- Ce dori?i?
Grigore îi întinse actul, f?r? nici un cuvânt. Femeia lu? h?rtia în mân?, iar când arunc? ochii peste ea, deodat? deveni curioas?. Se uit? la hârtie, la b?rbatul de dincolo de ghi?eu, iar fa?a ei î?i schimb? mimica, ochii începur? s? clipeasc? mai des, sco?ând în eviden?? genele lungi ?i întoarse cu periu?a ?i rimel. Buzele c?rnoase devenir? mai ?uguiate, mai provocatoare.
- Pare a fi vorba de o mo?tenire... domnule.
- A?a pare, ce trebuie s? fac eu pentru a intra în posesia ei, dac? sunte?i dragu??... i se adres? foarte politicos, Grigore.
- Multe stimate domn, multe, dar va merita.
?i începu s?-i în?ire tot felul de birouri, cu denumiri sofisticate, pe unde trebuia s? treac?, tot felul de acte pe care trebuia s? le procure.
B?rbatul nu era cel care s? se c?ciuleasc? pe la u?i dup? semn?turi.
- Stimat? doamn?, eu cred c? am s? renun?, spuse glumind.
- Nu cred c? ve?i renun?a, dac? v? voi da eu concursul, zise oficianta, ridicându-se imediat ?i ie?ind din ghi?eu, pe holul mare al b?ncii.
Lâng? Grigore se înf??i?? o femeie în jur de 30 ?i ceva de ani, bine f?cut?, atr?g?toare, în preajma c?reia erai înv?luit de un parfum suav.
B?rbatul îi lua mâna respectuos ?i o s?rut?.
- Imi permite?i s? m? prezint: Grigore Mironovici.
- Iar eu sunt Marta Antonescu. Încântat? de cuno?tin??, r?spunse foarte amabil femeia.
Plecar? s? colide birouri, însa în unul nu era ?eful, în altul nu ?tia articolul de încadrare, în cel?lalt nu ?tiu ce nu mai era. V?zând cât de încurcate sunt i?ele birocra?iei, Grigore încerc?:
- Scump? doamn? Marta, dac? dumneavoastr? dori?i s? m? sc?pa?i de acest co?mar, eu fac cinste. Se pare c? voi avea de unde.
- Cu pl?cere domnule, îns? sunt sigur?, c? nu voi fi invitat? la o cafea, dup? ce ve?i vedea mo?tenirea în buzunar.
- Eu sunt sigur c? m? voi achita, înainte de a primii ace?ti bani, care oricum au venit cam târziu pentru mine, r?spunse Grigore.
- Banii sunt buni oricând, domnule Mironovici, replic? femeia, atingându-se ca din întâmplare de um?rul b?rbatului.
- Atunci, când s? mai vin, stimat? doamn?? întreba b?rbatul, înclinându-se în fa?a frumoasei femei, ce-i ajungea pân? la um?r.
- Pofti?i num?rul de telefon, dumneavoastr? suna?i ?i eu v? spun, r?spunse Marta, întinzându-i o carte de vizit?.
Dup? ce salut? politicos ?i-i mai s?rut? odat? mâna, Grigore plec? spre ma?in?, apoi spre cas?, bucuros c? a g?sit pe cineva s?-l scape de acest co?mar, numit birocra?ie.
Acas? îl a?tepta so?ia sa Leontina, o femeie frumoas?. Puteai spune sus ?i tare c? nu are 60 de ani, pe care abia îi împlinise. Fusese balerin?, dar un accident nefericit o ?inuse în pat ?ase luni cu un picior rupt, fapt ce o f?cuse s? nu mai poat? dansa ?i altceva nu ?tia s? fac?. So?ul ei, care o venerase toat? via?a, pentru frumuse?ea ?i pentru caracterul deosebit ce-l avea, obi?nuia s? spun?:
- Las? Tina, câ?tig eu bani pentru amândoi.
Astfel, nu a mai lucrat nimic toat? via?a. Tr?ise în umbra so?ului pentru a-i preg?ti ?inuta impecabil?, pentru a-l servi la întoarcerea din curse, iar când lipsea se îngrijea, mergea la coafor ?i cosmetic?, pentru a ar?ta bine. Copii nu avuseser?. La tinere?e î?i doriser?, dar nu se putu, apoi încercaser? s? infieze, dar nu avur? noroc. Tot tr?gea n?dejde c? vor infia unul dintre cei patru baie?i ai surorii ei, Elisaveta, îns? aceasta nu fusese niciodat? de acord. Astfel trecu an dup? an ?i r?maser? f?r? copii. Acum nu se mai plângeau, se obi?nuiser?, se iubeau ?i tr?iau unul pentru cel?lalt.
Dup? pensionarea so?ului, s-au retras din capital?, în acest ora? de provincie.
- S?rut mâna Tina, î?i salut? Grigore so?ia.
- Servus Grig. Ai sosit? Doamne... ce transpirat e?ti, observ? atent? femeia ?i plec? repede dup? un prosop, pe care-l arunc? b?rbatului, în joac?.
- Ai rezolvat ceva? mai întreb? Tina.
- Nimic, doar c? am g?sit pe cineva, o doamn?, care îmi va rezolva ni?te semn?turi. Eu nu pot sta pe la u?i cu c?ciula în mân?, pentru dreptul meu, r?spunse Grigore, în timp ce-?i ?tergea sudoarea.
- Dac? ai g?sit pe cineva... s? rezolve în locul t?u, e în regul?, spuse Tina. Hai ca am preg?tit un ostropel, cum î?i place tie.
- Desert ai f?cut, Tina?
- Da, am f?cut o tart? cu fructe, mai este ?i înghe?at?, dar nu acum c? e?ti traspirat.
- Bine, buna mea so?ie, ?tiu eu de ce te iubesc pe tine.
Cei doi so?i serveau masa în gr?din?, sub o vi?? de vie, plantat? de tat?l lui Grigore.

va urma