Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

in the pursuit of happiness (II)

de Roxana Sonea

Luiza se uit? dup? lungan b?tând cu unghia în mozaic un ritm u?or, î?i spune c? data viitoare o s?-?i ia ochelarii, s?-l vad?. Lunganul într? la 204. ?i-apoi lini?te.

Click.

- Ci faci?
De la 209 apare Ada, din Suceava, colega de serie a Luizei, cu p?rul în trei direc?ii, cearc?ne de-joi-dup?-amiaza ?i cu un lighean sub bra?. Studen?ii suceveni ?i boto??neni erau deosebi?i pentru c? în primul an vorbeau o alt? limb?. C?tre anii trei ?i patru se adaptau locului, dar accentul revenea mistuitor în certuri.
- Bine, p-aici... Tu?
- Bini, sp?l... Hai cu mini.
Luiza se foie?te cu inten?ia de a se ridica ?i mimeaz? perfect actul ratat.
- Haaidi, m?i, o trage Ada cu putere, iar ea î?i recupereaz? silueta clepsidrat? de pe mozaicul rece odat? cu scrumiera. Se îndreapt? cu pa?i len?i, în spatele Adei, spre sp?l?torie.

- Deci? spune Ada.
- Ce deci?
- ?tii tu ci deci...
- Ei, ce s? zic... face o pauz?, prive?te în sus, zâmbe?te complice sugându-?i buza de jos.
- A?a... ?i? Ci ti tot fâstâcie?ti?
- P?i, ?i-atât, a fost doar o... chestie. Nici nu ?tiu dac? simte acela?i lucru pentru mine, nu prea ?tiu nimic, de fapt...
- Haidi, m?i, a fost bal. Adicî, cini mai ?tii ci faci, oricum îs to?i bie?i, orici pari civa ?i civa pare altciva, deci hai, zi, la tini ci-a fost? S? ni l?murim.
- Nu ?tiu, Adi?o, continu? Luiza b?tând în retragere, poate c? n-a vrut decât s? m? bage-n pat. Dar nu vreau s? m? gândesc la asta.
- P?i, ti-a adus la c?min, nu? Ti-a bibilit, a?a-i spus. Ar fi trebuit s? fii civa mai porc, sau o fi fost un porc discriet. ?tii, însurat.
- Nu, m?, termin?. Oricum n-a fost a?a, nu m-a condus acas?, am spus c? m-a adus numai ca s? m? l?sa?i în pace, s? nu m? mai tot întreba?i... De fapt, ne-am dus la el, ?i-apoi nu mai ?tiu, e confuz. De-atunci n-am mai auzit de el.

Ada tace suspendat, se preface absorbit? de dilema stabilirii cantit??ii de detergent necesare sp?l?rii.
- ...Am f?cut-o.
- Mda. M-am prins, spune Ada moale, dezam?git?. Cum s-a-ntâmplat?
- P?i, ?i-am povestit, m-a luat la dans ?i m? cuno?ti de-acum, eu n-am mai dansat niciodat? a?a cu un b?rbat.
- Adicî?
- Adic? b?rba?ii, b?ie?ii din Satu-Mare erau jenan?i. Imagineaz?-?i c? Florin e acum închis în Germania, maic?-mea nici nu ?tie ?i nici maic?-sa probabil. Î?i închipui cum puneau ?ia mâna pe tine? Ca pe-un salam.
- ?i dânsu`? Cum a pus?
- Trebuie s?-l cuno?ti... Nu pot s?-?i explic. Mi-a mângâiat spatele, m? privea în ochi, dansa cu omul din mine nu cu o carne ambalat? sexy, cum f?ceau tâmpi?ii ?ia, care m? tr?geau de ?nurul de la tanga.
- Mda, scap? Ada cuvîntul ca un oftat, privind silueta Luizei.
Ea râde scurt, apoi î?i continu? gândul privind în gol c?tre co?ul cu haine al Adei.
- Ajunsesem s? vreau s? m? trag? de ?nurul ?la, era prea intens ?i nu ?tiam ce s? fac, cum s?-l privesc, s? plec, s? dansez, cum naiba dansezi cu a?a un om. Cred c? clipeam tare des. M?-n?elegi? Pe tine te-a privit Viorel a?a?
Ada pufne?te scurt.
- Vioriel m-a ag??at cu citati d-ali lui Steinhardt la bibliotiecî. Nu-i tocmai Bried Pitt în Mit Joe Blieck. Vioriel îi mai mult cu rami d-ochielari, împiedic?ri, di-astia...
- Dar altul, niciodat??
- Nu... Dar studen?ia abia înciepi, nu? La naiba! Am b?gat civa ro?u!
- La un moment dat m-a scos afar? ?i m? ?inea la fel ca-n discotec?. Aproape. Piept în piept, ?i-abia respiram. Cred c? aveam pe fa?? un zîmbet d-?la tâmp... Ei, ce s?-i zic? C?-nv?? la oase? Ce puteam s?-i spun? M? uitam ca...
- Cum dracu’ si oprie?ti ma?ina asta?
Luiza se apleac? ?i scoate ?techerul din priz?.
- Voila.
- Stai, m?! Jietonu’!
- P?i, altfel nu se poate, faatî.
- La dracu’! Vin imediat, stai oleacî.

?i iese.
Luiza r?mâne în fa?a discotecii cu mâna lui pe sub topul verde, de-a lungul spatelui, incapabil? s? converseze, privindu-l în ochi. Nu aveau nevoie de cuvinte, avea impresia c? îl cunoa?te de mult timp ?i c? bizar, acum s-au reîntâlnit. Frecven?e inodore, incolore f?ceau restul. Î?i plimb? degetele prin p?rul lui, de-a lungul frun?ii, nasului, avea o linie a b?rbiei puternic?, era ca un cli?eu, a?a cum vedea pe vechile coper?i ale romanelor de dragoste. Ei îns? îi lipsea rochia vaporoas?, p?rul acela în cascade, care s? se r?spândeasc? cu voluptate pân? pe coperta din spate a c?r?ii. El ?i-a strecurat degetele în p?rul ei, l-a prins ?i încet i-a dat capul pe spate. De-a lungul gâtului îi sim?i respira?ia rece.

- M-am întors. Ci ziceai? se bâ?âie în jurul ma?inii c?utând fanta de introducere a jetonului.
Luiza coboar? de pe ma?ina de sp?lat a altcuiva care începuse programul de stoarcere ?i se zgâl?âia, de?i pân? s? vin? Ada, n-a sim?it mi?carea. Cum s? po?i povesti a?a ceva cuiva, se gândea.
- Uhm, nimic. C?... Dansam.
- ?i?
- M-a s?rutat ?i-am crezut tot, m-a z?p?cit, parc? avea planificat totul meticulos, scrupulos, fiecare gest, fiecare t?cere. M-am trezit în patul meu, de-acas?, azi-diminea??, dar nu mai ?tiu cum m-am întors. Cred c? m-a adus el, eram foarte b?ut?... Cred...
- Ci, m??? Ne-ai min?it chiar a?a?
- Da, na! Nu mai ?tiu ce s-a-ntâmplat. Nu mai ?in minte. ?i n-am auzit de el de atunci... Dac-am f?cut o prostie?
- Eh, partea bun?-i c? numai el ?tii di ea. Da’ tot nu mi-ai spus cini e, ci faci?
- Îl cheam? ?tefan. E-n anul 5, cred. Nu ?tiu, n-am prea vorbit, ?i zâmbe?te vinovat?, cu degetele pe buze, ?igara ridic? un fum sub?ire, cred c-am schimbat mai multe ?ig?ri decât cuvinte. Avea el un gest special de-a oferi ?igara. O ?inea între degete cum ?ine un dirigor arcu?ul, ?tii? Se întindea ?i-mi a?eza bagheta la nivelul buzelor de-mi venea s? cânt. Cred c-o s? cump?r un arcu?. Ce zici?
Ada o prive?te lung cu pleoapele l?sate ostentativ pân? la jum?tatea pupilei.
- Ce, m?? Ce m? prive?ti a?a?
Ada î?i mut? privirea, dar nu ascunde nimic din suspiciune, povestea cu arcu?ul era prea mult pentru ea.
- Chiar a?a f?cea.
- Îhî.
- Da!
- ?i era ?armant, ?’ frumos, sculptat, di?tept, cu civa în?iep?tor în piept... o prive?te din nou, fix, apoi se întoarce la rufele ei, rostind într-un sfâr?it încet: omu’ ?sta nu existî, fatî.

Roxana Sonea (Crin) | Scriitori Români

motto: noi, oamenii, suntem niste patrupede evoluate cu multe mutatii inainte de aripi

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro