proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

To?i credem c? facem fapte bune, sacrificând obi?nuin?a în daruri de „pre?”.

Era spre sfâr?itul prim?verii, când am fost aruncat în strad? din c?minul meu iubit. M? purtasem urât, iar intendenta, care de fapt m? iubea de fiecare dat? când îi umpleam paharul, înfipse capul, ca stru?ul, în podea, f?cându-se chioar? ?i surd? la toate rug?min?ile mele înf??urate în trei sticle de votc?. B?usem mult cu ni?te b?ie?i, c?rora eu le ziceam copii, c?ci erau mai mici ca mine, plus m? stimau ca pe un tat? ?i-mi d?deau de b?ut cu fiecare ocazie. Vrusem s?-mi ar?t puterea ?i m-am pi?at pe u?a intendentei. Copii mei cu toat? stima în piept m-au turnat pân? la fund în urechile babei. Ea îi netezi pe cap, iar pe mine în fund.

C?utam disperat o camer? sau o garsonier?. Se apropiau examenele, ?i m? presa ideea, c? m? pot num?ra printre restan?ieri. Am g?sit într-un sfâr?it o garsonier?, cam scump?, ce-i drept, dar comod? ?i luminoas?, avantajul ei de baz? fiind, locul ferit de str?zile pline de ma?ini, care te trezesc dimine?ile cu claxon?ri ?i sunet de motoare defecte. Am fost nevoit s? renun? la fumat ?i la toate petrecerile care-mi ardeau banii. Numai a?a puteam s? pl?tesc chiria, f?r? ca p?rin?ii mei s? afle c? sunt un porc.

Îmi afundasem capul în c?r?i de trei zile. Nu prea aveam bani, a?a c? mâncam rar ?i ieftin.

St?team în fa?a blocului cu pachetul de gunoi în mân?, c?utând cu ochii locul unde puteam s? scap de el. Ochii mi se opriser? în ni?te containere verzi pline pân? la refuz cu gunoi. Mi-am îndreptat pa?ii încolo. M-a mirat cur??enia de acolo; era un rai în compara?ie cu ce v?zusem eu în jurul c?minului. Am aruncat pachetul într-un container ?i am început s? admir acel unghi format din dou? garduri de beton. În col? era situat? o mic? colib? din carton, ce îmi aducea aminte de copil?ria mea, când f?ceam colib? în cas? din scaune ?i p?turi, iar mama zâmbea, întrebându-m? de ce m? ap?r în cas?, doar în cas? nu plou?. Uite c? o colib? de copil ad?postea pe cineva, dar acel cineva lipsea din cadru, doar cur??enia ce m? uimise demonstra c? acolo e un om, ci nu un be?iv de boschetar. Mi-era parc? fric? de ceva, nu g?seam curaj s? fac acei pa?i, ce mi-ar fi spulberat curiozitatea; eram de piatr?.

Imitam statui de vreo 20 de minute, când un fo?net îmi sparse lini?tea. Am privit în direc?ia colibei: era un b?ie?el de vreo 10 ani, somnoros ?i murdar pe fa??. Da, copilul acela p?stra cur??enie în gunoi. I-am f?cut semn s? se apropie, îns? el ezit? s? fac? vreun pas în direc?ia mea. Încercam s?-l conving cu diferite vorbe ?i îndemnuri: „ Nu te teme, îi spuneam cu glas dulce, nu-?i vreau r?ul! Eu vreau doar s? te-ajut. Cum te cheam?? Câ?i ani ai?” ?.a. Nu d?dea nici un semn. Îmi veni în minte un film documentar despre copii l?sa?i în p?dure care, neavând contact cu civiliza?ia, se transformau în fiare; b?iatul acela nu avea nimic în comun cu ei, avea ni?te ochi, care îmi întorceau toate col?urile sufletului pe dos, îmi venea s? plâng. Am încercat s? m? apropii eu de el, dar el se refugie, de la primul meu pas, în colib?. N-am vrut s? mai insist ?i am plecat, dar mi-am promis, c? data viitoare o s?-i aduc ceva de mâncare ?i poate va vorbi cu mine.

Tot în acea zi am aflat de la un vecin, c? acel copil nu locuia de mult timp în acel col?. Ap?ruse acolo odat? cu l?sarea prim?verii. Nimeni nu ?tia de unde a venit ?i ce s-a întâmplat cu el de a ajuns în strad?. De fapt, nici nu se interesaser? locatarii acelui bloc de soarta lui. Vecinul meu îmi spuse c?-l ajut? aproape în fiecare zi: nu arunc? gunoiul în container, ci pur ?i simplu îl pune al?turi, în a?a fel copilul poate s?-?i aleag? ce dore?te, f?r? ca s? scotoceasc? prin pubel?. „Trebuie s? avem inim? mare, spuse vecinul, numai a?a putem ajunge în rai”.da, mare inim? mai aveau acei oameni, f?ceau daruri din gunoi, sperând c? bun?tatea lor de trei parale va îmbuna dumnezeul lor.

B?team în carton, dar din colib? nu ie?ea nimeni. M? hot?râsem deja s? plec, când auzii un geam?t. Am dat ?olul, ce era pe post de u??, la o parte; copilul st?tea lungit pe o plapum? rupt? cu fa?a umed?. Privii mai atent; avea piciorul însângerat. L-am tras repede afar?, f?r? s? m? gândesc prea mult, l-am luat în bra?e ?i m-am ridicat în garsoniera mea.

Prietenul meu sosi destul de repede. Era singurul meu prieten care se pricepea la medicin?; era student la universitatea de medicin?. N-avusem curajul s? privesc la rana copilului, îmi era fric? de mic de sânge, de aceea n-am riscat s?-i ating cu ochii piciorul micu?ului. Prietenul meu, dup? ce-l consult?, m? anun?? c? copilul e mu?cat de câine ?i cel mai bine ar fi s?-l duc? la spital.

Nu m-am dus cu el la spital ?i-mi p?rea r?u. Am vrut s?-l v?d a doua zi, dar era deja prea târziu: fusese transferat în alt spital, dar nimeni nu-mi spuse unde, cic?, dup? cum spuneau ei în v?lm??eala ceea, nu mai ?ine minte nimeni unde l-au trimis.

Vorbeam cu prietenul meu, dup? vreo dou? s?pt?mâni de la incident. Îmi spuse c? copilul era mu?cat r?u, iar dac? mai avea nenorocul ca câinele s? fie turbat, ?ansele erau minime. Printre altele, îmi vorbi ?i de discu?ia lui cu acel copil. „ în drum spre spital, copilul gemea întruna, iar printre gemete mai deslu?eam ?i un nume, Marin. L-am întrebat cine e, ?i el mi-a spus c? a?a îl chema pe câinele s?u. G?si în acea zi o bucat? de ?unc?. Nu gustase de mult timp carne. Nu se gândi mult ?i începu s? m?nânce, câinele privindu-l cu limba scoas?. Când a terminat bucata de ?unc?, câinele se apropie de el ?i-l mu?c?.”