proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Am s? v? spun ceva care m-a pus pe gânduri. Chiar pe creasta muntelui Gisdova era un lac, nu mare, cam de dou? mii de metri p?tra?i, cu ap? foarte adânc? ?i f?r? nici o mâzg? sau gândaci în ea, curat? ?i cu pietri?. Lumea de acolo spunea c? în lac este un stihiu care zbiar? ca un berbec ?i este viu, de culoare neagr? de tot. Spuneau b?trânii c? mai înainte cu o sut? de ani un cioban p??tea oile lâng? lac ?i a ie?it stihiul din lac ?i s-a împerecheat cu mai multe oi ?i toate oile au f?tat miei negri ?i mult mai frumo?i decât ceilal?i miei. Când au f?tat oile prin locurile calde, spre Valos, în Grecia veche, totul mergea bine. Dar prim?vara au venit iar la mun?ii Gramos, în masivul Gisdova ?i aceste oi p??teau doar pe lâng? lac, mereu. Îns?, deodat?, din lac a ie?it stihiul în chip de berbec ?i a început s? zbiere ca un berbec ?i to?i mieii care erau din rasa lui, când i-au auzit vocea, s-au dus cu to?ii la berbec. Cu berbec cu tot s-au dus în lac ?i nu s-au mai v?zut. C? stihiul ?sta, în urm? cu nu ?tiu câ?i ani, era în comuna Deniscu, comuna mea de na?tere, ?i muntele nostru din Deniscu era numai ?es, nu exista nici o râp?. ?i se mai zice c? stihiul a fost furat de unii din comuna Gramos ?i de când l-au furat muntele nostru s-a f?cut numai râp?. Mai mult, spun c? l-au furat cu diferite farmece. Lacul de la noi atunci era curat ca lacrima, îns? de când l-au furat pe stihiu din el, s-a umplut cu fel de fel de buruieni, gândaci ?i ?erpi. S? vede?i care este curiozitatea. De la balta noastr? pân? la muntele Gisdova sunt cam treizeci de kilometri distan??. Dar când l-au furat pe stihiu, la fiecare cinci sau ?ase kilometri, cum stihiul era greu, îl l?sau jos s? se odihneasc?. De ?ase ori l-au l?sat jos ?i în fiecare loc unde îl l?sau jos se f?cea câte un lac. Lacul din comuna Deniscu este tocmai într-un loc care se nume?te pân? acuma „la mar”. Deci aici este mirarea, c? eu personal am v?zut cu ochii mei cele ?ase lacuri, dar nu erau a?a mari ca lacul de unde stihiul a fost furat ?i nici ca lacul unde l-au dus, în Gisdova, ?i sunt toate pe o linie, nu unul mai la stânga ?i altul mai la dreapta. ?i acuma lumea de acolo mai vorbe?te despre acest lucru. În locul acela de unde l-au furat pe stihiu, p??team oile într-o zi. Era var?, cald. Când m? apropii de lac, ce s? vezi? Un ?arpe negru, f?cut colac, st?tea la soare. Era cam cât mâna mea de gros, dar când m-a v?zut pe mine repede s-a descol?cit ?i a intrat în balt?. Cred c? avea mai mult de zece metri. Era colacul mare, dac? aveam un topor cu mine puteam s?-l tai în dou?, îns? eram cu cârligul în mân?. Era tare gros, iar apa era plin? de jeguri, broa?te, ierburi ?i tot felul de gândaci. În balta asta, c?reia i se spune „la mar”, se afla stihiul înainte s?-l fure, ?i atuncea când era stihiul în ea era limpede cum e cristalul, nu avea nici murd?rie ?i nici o buruian?, nici gândaci, nimic.
Am uitat s? spun c?, pe când eram mai mic, pe la vreo opt ani, am venit de la stân? acas?, îns? eram leoarc?, ud pân? la piele. Dar s? vede?i ce înseamn? s? ai bunici. Mama mea nu s-a uitat deloc s? vad? s? nu fiu ud, ceva, dar bunica mea, Maria, pe care o iubeam a?a de mult, cum m-a v?zut a pus mâna pe mine ?i m-a controlat s? nu fiu cumva ud sau transpirat. Cum a v?zut c? sunt ud, a-nceput s? strige la mama: „Vai, nora mea, nu vezi c? b?iatul este ud pân? la piele? Repede, adu ceva de schimb, s?-l schimb?m imediat, c? r?ce?te!” ?i m-a schimbat maia mea cea scump?, Maria. Ferice de cei care au bunici!
O dat?, pe când aveam vreo doisprezece ani, p??team caii pe o balt? ?i acolo era un râu mare. Cum unii din comun? aveau b?rci cu care treceau râul, ce se întindea pe o l??ime de aproximativ treizeci de metri, eu, neastâmp?rat, m? sui într-o barc?, dau ?i eu cu lope?ile ?i m? duc în largul râului. Cum nu ?tiam s? mân barca, mâa dus la vale ?i am mers tot a?a la vale pân? ce mai aveam pu?in ?i ajungeam în mare, c? marea nu era departe. ?i nici un om nu era pe acolo s? m? salveze. Aveam un tovar?? cu mine, dar eu nu i-am spus c? m? duc cu barca s? m? plimb, ?i m? c?uta peste tot. Dar râul m? ducea mereu tot mai la vale! Îns? ce mi-a venit în gând, s? m? prind de o salcie ?i s? stau pe loc. Strigam mereu s? m? aud? cineva. Nimic!... Norocul meu am v?zut o b?rcu?? cu doi oameni în ea, ce veneau din josul râului. Unul dintre ei s-a dat jos din barc? ?i s-a suit în barca mea ?i a pornit-o contra apei ?i m-a scos chiar lâng? comun?. Le-am mul?umit mult de tot. Era ?i iarna, era frig, iar eu eram îmbr?cat doar cu o hain? sub?ire. Dac? nu ap?reau cei doi, eram pierdut. C?ci acolo unde m-am ag??at de salcie, împrejurul râului era mla?tin? ?i pustiu. Tot Dumnezeul meu m-a salvat!
Când am împlinit dou?zeci ?i patru de ani, iarna, pu?in înainte de Pa?ti, m? aflam lâng? Salonic, într-o comun? numit? Sfântul Vasile, cu familia toat?: tata, mama, trei surori ?i doi fra?i. Mai aveam un frate care era c?s?torit în comuna Hrupi?tea, în Macedonia. Când, într-o sear?, vine fratele meu Nicolae din comuna Hrupi?tea cu o ma?in? mic?. A venit foarte în grab?, încât eu ?i fratele meu Hristache a trebuit s? ne îmbr?c?m imediat, c? urma s? plec?m în România. Deci, ne-am îmbr?cat imediat, ne-am suit în ma?in? ?i ne-am dus drept la Salonic, la hotelul Averof. Eu ?i cu Hristache nu aveam pa?aport, îns? Nicolae a vorbit cu c?pitanul de vapor, iar acela ne-a dat ni?te costume de haine marin?re?ti. Ne-am îmbr?cat imediat cu ele ?i împreun? cu c?pitanul vasului ne-am dus direct pe vapor. N-am stat nici o or? la hotel. Am trecut pe lâng? o santinel? din port ?i santinela ne-a spus: „Unde v? duce?i voi?”. Eu i-am r?spuns: „Nu ?tiu grece?te”.
Atunci c?pitanul s-a r?stit la santinel? ?i santinela n-a mai zis nimic. Am intrat pe vapor ?i ne-au b?gat într-o înc?pere mic?, rezervat?, încât eu ?i fratele meu, Hristache, abia înc?peam în ea. C?ci vaporul era plin, transporta peste o mie cinci sute de persoane. Ceilal?i erau liberi, aveau to?i pa?aport, se plimbau sus, pe punte, dar pe noi ne-au introdus acolo ca s? nu ne g?seasc? controlul la plecare. Am stat acolo câteva ore ?i cum a pornit vaporul a venit un marinar ?i ne-a scos de acolo ?i ne-a l?sat liberi. Fugi, fugi, ?i am ajuns la Constantinopol. S-a oprit vaporul, s-au urcat turci, ce-or fi controlat nu ?tiu, c? pe noi, oamenii, nu ne-au controlat defel.
De acolo am pornit din nou la drum ?i am intrat în Marea Neagr?. Prima zi de c?l?torie a fost foarte greu. M-au apucat ni?te v?rs?turi de m? durea capul. Toat? lumea vomita ?i se v?ita. Dup? aceea, am ajuns la Constan?a. Era zi de Pa?te, z?pad? ?i frig. Nu aveam voie s? coborâm din vapor pân? nu venea comisia medical? s? constate c? nu avem vreo boal? molipsitoare. Am uitat s? spun c? pe Marea Neagr?, când veneam, au ie?it înaintea vaporului vreo dou?zeci de delfini, mari fiecare cât o barc?. Pentru prima oar? am v?zut a?a ceva! Ei bine, a venit comisia medical?, ne-a examinat ?i ne-a dat liber. Am ie?it în ora? s? ne plimb?m, apoi am intrat într-o cafenea. Personalul cafenelei, când a v?zut c? suntem str?ini, ne-a taxat cafeaua cu patru lei, pe când ea costa în mod normal doi lei, dar noi am pl?tit cât ne-au cerut. Deci ne-au p?c?lit, dar în ziua aceea s-a întâmplat ?i o nenorocire.
Eram mai mult de o mie cinci sute de români macedoneni ?i între ei doi b?trâni cu dou? fete în vârst? de vreo dou?zeci de ani. Ace?ti b?trâni aveau ?i un fecior care era plecat de doisprezece ani. Acest tân?r a ajuns mare inspector la c?ile ferate în Bucure?ti ?i p?rin?ii lui veneau la b?iatul lor cu mare bucurie, c? ?tiau c? a ajuns mare. ?i ce b?iat era, de o mare bun?tate! ?i b?iatul a?tepta cu mare bucurie s?-?i vad? p?rin?ii ?i surorile lui, dar nenorocirea a fost c? acest b?iat, când a auzit c? a venit vaporul la Constan?a, a ?i venit cu ma?ina mic? s?-i ia pe p?rin?i ?i pe surorile lui, s?-i duc? la el acas?. A coborît din ma?in?, a l?sat ma?ina pe malul m?rii ?i a venit sus, pe vapor. Eu, Caragiu Dumitru, am fost de fa?? ?i am v?zut cu ochii mei cum s-a urcat acest inspector s?-i ia pe p?rin?i de pe vapor. Eram acolo aproape o sut? de persoane.
Acuma s? vede?i nenorocirea. P?rin?ii inspectorului veneau din dreapta vaporului ?i feciorul lor venea din stânga. Când s-au apropiat cam la doi metri, cuprin?i fiind cu to?ii de mare bucurie, dintr-o dat? tân?rul inspector cade jos ?i moare subit. N-a mai mi?cat nici mâna, nici piciorul, domnule, cum pic? un sac de grâu jos a?a a c?zut secerat ?i acest om. Dar s?racii p?rin?i, ?ipau ?i î?i smulgeau p?rul din cap! Ce nenorocire pe capul lor, nu a apucat nici m?car s?-i dea mâna sau s?-l s?rute viu. L-au s?rutat mort, dar ce s? v? spun, toat? lumea plângea ?i îi v?ita pe s?rmanii p?rin?i care ?ipau ?i spuneau c? mai bine nu veneau, c? „noi am omorît b?iatul, de dorul nostru când ne-a v?zut de bucurie a murit”.
Doamne, nu ?ti?i ce jale a fost pe ace?ti o mie cinci sute de oameni, care to?i plângeau ?i-i comp?timeau pe ace?ti p?rin?i c? au r?mas f?r? nici un acoper?mânt, în aceast? trist? zi a anului 1928. Aveam pe atunci dou?zeci ?i patru de ani, iar acum am ?aptezeci ?i doi, dar jalea aceea nu iese din mine. A doua zi vine nevasta feciorului ?i aceea, s?raca, când l-a v?zut mort, Doamne, ce ?ipa ?i lacrimile curgeau ca pruna. Dar a fost a?a de bun? c? i-a luat pe b?trâni ?i pe cele dou? fete ?i i-a dus acas? ?i de acolo nu ?tiu ce s-a mai întâmplat cu ei.
Noi ne-am îmbarcat într-un tren de marf? ?i ne-am dus în jude?ul Durostor, în Dobrogea, ?i ne-am instalat în case bulg?re?ti. Ce s? vezi? Erau noroaie pân? la brâu. Femeile au început s? plâng?: „Unde ne-a?i adus?”. S-a format o comisie care s-a dus s? cear? la Bucure?ti schimbarea locului. Dup? o s?pt?mân? ne-am mutat în comuna Sarsânlar, jude?ul Durostor. Acolo ne-a pl?cut. O ?osea bun? trecea prin comun?, dar autorit??ile române?ti din zon? nu voiau s? ne instaleze. Am dat atunci telefon la Silistra, capitala jude?ului, ?i a venit prefectul Ta?cu Pucerea ?i a dat ordin ?efului de post ?i primarului, c? dac? în termen de ?ase ore nu vor instala toate aceste familii, nu mai au ce c?uta în comun?.
N-au trecut patru ore ?i to?i eram instala?i în case bulg?re?ti. Asta provizoriu, pentru c? dup? un an ne-am f?cut case proprii, dar construite de stat, ?i le-am pl?tit treptat. Statul ne-a împropriet?rit cu zece hectare de p?mânt, dar autorit??ile tot contra, nu voiau s? ne dea în comuna Sarsânlar ?i ne-au dat p?mânt în alte comune, foarte greu de lucrat. Atunci am organizat alt? comisie, care s-a dus la Bucure?ti ?i au primit un ordin de la Ministerul Agriculturii s? ni se dea imediat lotul de colonizare în comuna Sarsânlar. A doua zi ne-au chemat la la Biroul agricol s? ne m?soare loturile de p?mânt ?i de atunci am r?mas lini?ti?i în privin?a aceasta, dar nenorocirea a fost alta, c? situa?ia intern? a jude?ului era tulbure. Când am auzit c? într-o comun? trei sau patru români au fost omorâ?i de comitagiii bulgari, am f?cut o manifesta?ie la Silistra, adunându-ne peste cinci mii de români macedoneni, c?ci în jude?ele Durostor ?i Caliacra erau coloniza?i peste patruzeci de mii de români macedoneni.