proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

- Eu trebuie s? plec. N-a? vrea s? te mai deranjez, am un tren peste dou? ore, apoi altul abia seara. E mult pân? seara ?i-apoi e riscant. Î?i mul?umesc pentru ajutor.

St?teau amândoi la masa din buc?t?rie. Gabriel a sim?it o nevoie acut? s?-i povesteasc? visul, în parte pentru a se scuza, de?i ceva anume din sinele lui realiza faptul c?, pân? ?i scuzele erau un element nou, pentru ce anume era necesar s? fac? asta, oric?rui om i se întâmpl? s? aib? co?maruri. Scuzele reprezint? o metod? de a te reabilita în ochii celui c?ruia i le acorzi, ce nevoie avea el s? câ?tige simpatia acestei femei f?r? vârst?, din moment ce peste câteva zeci de minute ea va deveni amintire? ?i totu?i i l-a povestit, în timp ce degetele lui desenau stele invizibile, legate printr-o linie continu?.
Ea l-a ascultat cu aten?ie de?i la început s-a foit c?utând, a?a cum a premeditat Gabriel, ridicându-se pe vârfuri ?i deschizând pe rând u?ile dulapului, locul unde acest ?inea cafeaua. Ochii i-au sclipit scurt când, în cele din urm?, a z?rit cutia chiar pe mas?. Apoi a pornit din nou în c?utarea ibricului.
- O cafea te va pune pe picioare, orice sedativ ai luat. O cafea tare, f?r? zah?r. N-am b?ut o cafea de nu ?tiu cât timp. Sper c? nu te superi...
Nu-i pl?cea cafeaua f?r? mult zah?r, era amar?, ceva amar în combina?ie cu nelipsita ?igar?, îi f?cea pielea s? se încre?easc? ?i papilele gustative s? se revolte în a?a m?sur?, încât de fiecare dat? când i se întâmpla s? uite s? pun? zah?r, scuipa dezgustat prima înghi?itur?. Dar nu a protestat în acel caz, în care ea ?tia c? ar fi bine pentru el s? o bea amar?.
?i-a dat seama în acela?i timp c? Alice f?cea parte din acea categorie de oameni cu care te obi?nuie?ti u?or pentru c? nu era nevoie s? stai încordat, s? uzezi de regulile rigide ale protocolului. Poate ?i datorit? presupusei diferen?e de vârst? dintre ei, el ar fi trebuit s? se comporte în mod sigur ca un ins r?spunz?tor, rece, conven?ional, s?-i dea acele sfaturi pe care ea s? le asculte în mod sigur plictisit? ?i jenat?...
Nu. O senza?ie de familiaritate se crease din acel moment în care ea, exasperat? c? nu poate s?-l sus?in?, l-a împins resemnat? s? cad? înapoi. Gestul ei spontan l-a amuzat, ba chiar a sim?it mai mult, un fel de c?ldur? interioar? pe care nu o mai tr?ise demult.

Bineîn?eles c? în acel moment nu a dorit s? se gândeasc? la faptul c?, reac?ia lui sau acea idee de c?ldur?, nu era ceva întâmpl?tor, putea face parte dintr-un întreg, putea fi doar efectul primei impresii pe care acea femeie l-a creat în con?tiin?a lui, de fapt mai curând în partea sensibil?...
Apoi toate acele improviza?ii ad?ugaser? înc? o felie, nimic nu e întâmpl?tor e doar rodul complex al unor fapte sau senza?ii, a?a încât, chiar ?i o singur? noapte, poate ?i mai pu?in decât atât, pot lega cu acele fire invizibile dou? caractere.

A?adar îi povestise visul, ea se foise la început, dar mai apoi s-a a?ezat cu cafelele aburinde ?i suflând cu buzele ei frumoase ?i pline în cana ei, îl asculta, f?r? s?-l întrerup?. Apoi la final, auzind c? numele ei e identic cu cel al fostei lui so?ii, a zâmbit doar.
- De aia ai c?zut a?a? E doar o coniciden??. Cred c? unii oameni pun pre? pe orice am?nunt, poate de aia unele asem?n?ri îi marcheaz?, dându-le impresia de predestinare. ?i-apoi nu cred c? dac? m-ar fi chemat altfel, Elena m-ar fi abandonat, iar pe de alt? parte e aiurea s? asociezi fapta ei cu vreo ghidu?ie copil?reasc?. De altfel nu mai e timp, trebuie s? plec.
S-a ridicat ?i st?tea cumva derutat? în fa?a ferestrei.
Chipul ei , luminos pe tot parcursul conversa?iei, de parc? acelea?i felii, din acela?i întreg, o f?cea s? se simt? nu numai în siguran?? dar ?i confortabil în vecin?tatea unui necunoscut, a devenit treptat serios. În acele momente el ar fi putut crede c? totu?i era mai matur? decât apreciase la prima vedere, era tentat s-o întrebe despre ceva care s-ar fi legat de vârst?, ar fi fost u?or, dar amintirea privirii ei, atunci când a vrut s? ?tie cum o cheam?, l-a descurajat.
T?ceau.
?i totu?i trebuia s?-?i fac? datoria pân? la cap?t, î?i spunea Gabriel în gând, apoi s-a ridicat ?i el, ?i-n timp ce sp?la c?nile, îi puse întrebarea scurt, c?utând ca, în tonul lui, s? nu scape vreo nuan?? nepotrivit?, care s? o intimideze.
- Ai bani cu ce s? te întorci?
A urmat din nou t?cere apoi vocea ei, sc?zut? ?i nesigur?.
- Nu. Nu am. C?utam un moment în care s? te rog, dar ai premeditat. E?ti un om bun. O s? ?i-i înapoiez când o s? m? întorc.
- Nu e nevoie...
Ar fi vrut s? continuie ?i s? spun? c? se întâmpl? ceva anume cu el. Descoperea c?-i pare r?u c? va pleca ?i iar impresia visului, cumulat? cu ultimele fapte, îi trezeau o agita?ie ciudat?, dar bineîn?eles el nu se gândea atunci nici o clip? la acel cumul, nici m?car la nevoia stringent? de cineva, oricine, orice femeie, pe care ar fi avut-o ?i care, de asemenea, putea fi un motiv hot?râtor în acel contex.
Asta pentru a anula acea teorie conform c?reia, po?i din senin sim?i ceva pentru unul din semenii t?i, fa?? de care nu te leag? nimic, f?r? a avea nici un motiv în prealabil, lucru desigur imposibil, mereu exist? cauze pe care nici unul din noi nu le lu?m în seam?, totul se leag?, nimic nu e l?sat la voia întâmpl?rii.
Poate un accident care spulber? într-o frac?iune de secund? via?a cuiva s? fie doar o întâmplare nefericit??
Nicidecum. Se poate specula, pentru c? sigur nu ?tie nimeni ce anume a fost în mintea unuia sau a altuia, atunci când ei nu mai sunt s? spun?, se poate totu?i presupune c? insul a ie?it din coloana de ma?ini pentru c? se gr?bea spre undeva ?i a apreciat gre?it din motive subiective timpul pe care îl avea la dispozi?ie pentru a reintra. Nevoia de a se gr?bi, pentru ceva ce nu se putea amâna, a f?cut ca, aparent din senin, s? fie v?zut ie?ind din coloan? de?i oricine dinafar? ar fi apreciat c? e o gre?eal? fatal?...
Din partea cealalt?, alt ?ofer se poate s? se fi chinuit s? caute vreun post de radio sau pur ?i simplu, de?i atent, nu a mai putut evita impactul, nu are importan??, cert e doar faptul c? nimic nu se întâmpl? deodat?, nu exist? deodat?, nici m?car cutremurele nu scutur? p?mântul deodat?, de?i par c? se întâmpl? din senin.
Cu atât mai pu?in sentimentul de simpatie pe care Gabriel ?i poate ?i Alice îl sim?eau, unul fa?? de cel?lalt.

Gabriel, cel atât de sigur c? vizita la psiholog era doar nevoia de a se confesa, pentru ca spunând, s? se aud? ?i s? se lini?teasc?, s? se poat? privi astfel dinafar? spre interior ?i nu invers, cel care constat? apoi c? pastilele nu ?i-au f?cut efectul decât asupra fizicului, iar Alice era c?zut? din cer pentru a-i aminti de fosta lui so?ie decedat? de curând, acel Gabriel care se schimba cu fiecare clip? doar pentru c? Elena f?cuse un gest caritabil, nimic întâmpl?tor...
s-a auzit spunând cu regret.
- Îmi pare r?u c? trebuie s? te întorci acas?, împotriva voin?ei tale.
Mai merit? scris despre nuan?ele acestei propozi?ii scurte? Ecoul ei? Posibilitatea care se crea astfel în con?tiin?ele amândorura?

Era sâmb?t? ?i era liber.?i era pl?cut s? stai la aceea?i mas? cu o femeie departe de fream?tul lumii. Fusese la fel de pl?cut s? o vad? cum prepara cafeaua, cum st?tea concentrat? s? nu scape pe lâng?, con?inutul linguri?ei, con?tient? în acela?i timp c? e privit?, toate femeile ?tiu ?i se comport? cumva anume când sunt privite...
Dup? ce va pleca, casa va p?rea desigur dezolant? din nou, în r?stimpuri, zgomote fugare vor anima holul sc?rii de bloc, dincolo de u??, via?a se va desf??ura în acel normal, doar lui nu-i va r?mâne decât s? se întind? înapoi în pat ?i s? nu fac? altceva decât s? tr?iasc? la nesfâr?it imagini ?i fapte moarte, trecute, pân? ce-l vor invada durerile de cap, apoi depresia, agita?ia aceea pornit? din nevoia de a face, f?r? a putea îns? hot?rî ce anume ar fi primordial, pentru a schimba cursul monoton al zilelor.
?i totu?i, atunci când ea l-a c?lcat pe picior, pentru c? în ultima clip? s-a hot?rât s? se întoarc? spre el, iar el se gr?bea s? o conduc? spre ie?ire, ultima ei întrebare a fost de fapt prima certitudine c? între ei va fi mai mult.
- Ce ai zice dac? ai merge cu mine?
Ar fi putut s-o întrebe de ce s? mearg?, ce rost ar fi avut, el intervenise întâmpl?tor în via?a ei sau invers, ar fi putut s? i se par? o glum? sau dimpotriv? o exagerare, dar nimic din aceste presupuneri nu au intervenit în determinarea lui de a lua pe loc decizia. Sau poate c? toate acele posibilit??i de a se fi putut sustrage, l-au împins spre gestul impulsiv de a acceppta, f?r? explica?ii preliminare, propunerea ei.
- Dac? vrei tu...Oricum nu a? fi avut ce s? fac...Nu ar strica s? ies din cas?. Cred c? e undeva înafara ora?ului, nu? Dac? m? a?tep?i doar cât s? m? îmbrac, nu dureaz? mult, sper s? nu pierzi trenul din cauza mea, de fapt ai zis c? mai e unul...
Vorbea continuu, con?tient c? afi?eaz? entuziasm, dar incapabil s? mascheze acea manifestare a satisfac?iei c? nu se va încheia, c? ceva a intervenit ?i trebuie s? profite de situa?ia creat? s? fug?, oriunde, în orice iluzie a realit??ii.
Totul numai pentru c? a considerat acea oportunitate, ca fiind o alt? ?ans? care i se acord?, care a survenit ” deodat?” ?i de care s-a prins orbe?te, uitând nop?ile în care lua în derâdere entuziasmul ?i posibilitatea revenirii ?i mai ales necesitatea acelei reveniri...