proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

***

Undeva în decorul pestri? al camerei de c?min ?iuie alternativ, în diferite intensit??i alarma. Marga doarme e?uat?, e adaptat? la sunet, îl integreaz? în vis ?i nu se treze?te niciodat?. Sandra plecase deja, fusese alarma de la ora 6. Ticu?a morm?ie ceva ?i se întoarce cu spatele într-un efort de a prelungi somnul. Luiza se ridic?, prive?te în jur a?tepând ca Sandra s? se ridice, s? plece la facultate, iar când n-o vede, î?i freac? ochii înciudat? realizând nu e alarma Sandrei. Arunc? perna vizazi ?i Ticu?a mârâie ceva.
Dup? zece secunde exasperat? se urne?te ?i opre?te alarma.


***

Ticu?a era colega cheflie care se integreaz? în toate cercurile, indiferent de cerc. O fire sociabil? ?i împr??tiat?, f?r? vreun complex, pe care Dumnezeu a ocolit-o la împ?r?eala modalit??ilor de reproducere în sensul c? ei, împreun? cu sexul, nu i-a dat ?i vina. Astfel c? Ticu?a abia a?tepta week-end-ul. ?tia exact unde-i petrecerea ?i cui s?-i fac? cu ochiul. La examene o sc?lda, o întorcea, mai un zâmbet, mai o plimbare leg?n?toare de ?olduri pân? la catedra profesorului, un „nu ?tiu cu ce-a? putea s? v? impresionez” ?i zbaterea clasic? de gene ce-?i atingea în majoritatea timpului scopul. Cumva, Ticu?a trecea de toate. Astfel c? atunci când Luiza ?i Ticu?a au intrat în sala de disec?ie de la subsolul facult??ii unde tr?znea a formol, Ticu?a se orient? direct c?tre grupul vesel din fundul înc?perii unde în loc s?-?i împr??tie atlasul pentru a repeta ultimele inser?ii de mu?chi pentru examen, ridic? Sinelnicovul ?i zdrang!

- Au! !
Ea râde cristalin, iar Adam se întoarce contrariat, dar îi trece pe loc.
- Da, m?, alea-s parietalele! Ce dai a?a.

Adam o soarbe de la începutul anului. Flirtul, de?i la nivel de ciclu primar, îl binedispune grozav. Dac? Ticu?a ar fi fost o rigid? nici n-ar fi ?tiut de unde s? înceap? cucerirea. Dar Ticu?a, cu halatul ei minimal ?i fusta ei la fel de minimal?, ce parc? sc?p?ra pe dedesubt, cu frizura exploziv?, cu buzele roz de mimoz?, ar fi putut s?-l tr?zneasc? cu un femur dup? ceaf? ?i tot un fior seductiv i-ar fi indus. Adam fusese ironic numit astfel de p?rin?i. Dac-ar fi fost primul om ne-am fi pr?p?dit ca specie. Se poate chiar afirma cu o oarecare certitudine c? maimu?ele ar fi evoluat într-o cu totul alt? direc?ie decât Homo Sapiens dac? Adam ar fi fost maimu??. Era urât cu spume. Miop, coco?at ca un chiorchine, globulos stafilococic în placarde r?sfirate pe obraji ?i frunte, toate acestea conjugate nemilos cu o dantur? înc?lecat?. Totu?i, îl salva inteligen?a. Îns? nici aceasta pe deplin, c?ci Adam î?i realiza drama, a?a c? f?cea tot ce putea ca s? compenseze complexul: se îmbr?ca îngrijit, chiar cool. Dac? n-ar fi fost acneea aceea care s? distrag? aten?ia, ar fi fost chiar o partid?...

- Cum stai? ?tii ceva pe azi? întreab? Ticu?a.
- M. Merge. Tu?
- Fua... înc?-mi vâjâie capul de-asear?. Ai fost în Dunken?
- Mnu. (?i afi?eaz? un zâmbet fals, cine-ar accepta un dans cu el în Dunken.)
- Era plin de medicini?ti! ?i n-ai auzit? Luiza ?i-a g?sit pe cineva.
- Ah, da? Un ciud??el ca ea? (iar ironia a ceea ce tocmai spusese îl f?cu s? dea ochii peste cap, ciudatul despre ciudat). Pe Ticu?a o pufni râsul, p?rul ei blond era un cover-up perfect, c?ci Ticu?a se prinsese demult c? o femeie nu trebuie s? fie prea ager?, astfel c? opri o replica mali?ioas? în col?ul buzelor.

- Mnu, nu era un ciud??el, e-un tip din anul 5. Tu stai pe-acolo, prin c?min, pe lâng? ei, nu?
- Da.
- ?tii vreun ?tefan?
- Cum arat??
Stând, a?a, în cump?na pove?tii, realiz? c? nu ?tie cum arat? noul colec?ionar de creieri luizieni. Cum se poate s? nu ?tie, se întreba.
- Nu ?tiu. Doar ?tefan. A cam luat-o pe sus, ?i zâmbi bucuroas?. De fapt, nu... Stai, cred c? nu st?-n c?min. Nu mai ?tiu. Las?, uit? ce-am spus, s? nu duci vorba mai departe, da?
El d?du din cap.
- A intrat, pune-?i boneta. Ia femurul ?sta. Deschide la 74. Întreab? din el ?i din coxal. ?tii oasele mâinii?
Ea îl prive?te disperat?.
- Las? c?-?i spun eu.
?i zâmbe?te.
- O s? pl?te?ti, ?tii.

Ticu?a încolte?te din nou un zâmbet ?i-l înghite. Ce cli?eu, fata frumoas? ?i tocilarul, re?eta nemuritoare. Ca ?i misteriosul ?i fotomodelul borderline schizofrenic. ?tefan ?i Luiza. ?tefan ?i iluzia.


***


Luiza coboar? zgomotos sc?rile din fa?a facult??ii, pas cu pas, cu o caden?? intim? cum era tactul acela pe care-l b?tea în a?teptare. ?tefan a disp?rut cu totul în zilele care au urmat, niciun telefon, nicio c?utare. A început s? fie atent? la frânturi de conversa?ii între colege, s? se împrieteneasc? cu studen?i din anul 5. Poate razant, poate din întâmplare, ar fi putut s? aud? numele lui men?ionat. Dar n-a avut succes. Andreea, colega de palier de la 208, spunea c? nu are în serie niciun ?tefan. Trebuia s? fie în cealalt? serie. Luiza se întreba dac? nu era inutil? toat? zbaterea, nevoia asta de a ?tii neap?rat dac? ?i-a b?tut sau nu joc de ea. Deja ?tia, de fapt, c? a?a era. Dar nu accepta, pur ?i simplu nu accepta. Începuse s? asculte System of a Down la c??ti. Colegele se l?l?iau pe Alejandro Sanz, pe Morandi ?i-alte oribilit??i c?rora începea s? nu le mai fac? fa??. S-a îngropat o vreme în bibliotec?, cu gândul subteran c? poate acolo va da nas în nas cu el vreodat?. Acum, seara, se întorcea tocmai de acolo.

Era frig. Sesiunea se apropia ?i-o ?inea cu un picior în real, cu cel?lalt picior crea în continuare fantezii. Râdea chiar ?i ea de ele, le spunea idei delirante, îi spunea Adei cum l-ar îmbr??i?a, î?i f?cuse o list? cu ce i-ar spune acum ?i n-a f?cut-o atunci, î?i f?cea perpetue procese de con?tiin?? c? n-a fost destul de spontan?, de fascinant?, de sclipitoare, c? e normal, nu-l merit?, a luat ce ?i-a dorit ?i a plecat. Î?i spunea c? a epuizat-o într-o noapte, ca pe un pahar de plastic din care bei o singur? dat?. ?i chiar dac? era un pahar de plastic, de ce n-a scris pe el „?tefan” ?i s?-l pun? sus, pe etajer?, s? bea din el o noapte, dou?, o s?pt?mân?, dou?, cât îl ?ine, cum fac oamenii la chefuri. E ca ?i cum ajuns în buc?t?rie ai uitat pe cine-ai s?rutat pe balcon, ?i-?i scrii numele pe ea, s? n-o s?rute altul. M?car atât. Pa?ii ei r?zbat în noapte.

Ajunge în strad?, coboar? încet c?tre c?mine cu nasul în e?arfa verde, prive?te în p?mânt cu mâinile adânc înfipte în buzunare, ca un fetus cu picioarele lungi, r?sfrânte. În spate un ritm similar îl dubleaza pe al ei. Probabil un alt student, î?i spune. Se întoarce la caden?a ei cu for?ate hiatusuri pentru ?ters nasul. Atunci observ? lini?tea din spatele ei. Pornind, tactul acela reporne?te, iar Luiza se întoarce s?-l caute:

- Salut! îi spune ?tefan familiar, de parc? se desp?r?iser? cu o sear? înainte.
- Bun?! r?spunde stupefiat?. O uitase, ?i-acum.. ce coinciden??, se gândi.
- Cum s? te uit?! Dar hai, s? nu vorbim de-astea, m?... Inhib. Tu nu? Discu?iile astea cu sufletul pe mas? dup? un salut... Nu, nu merg.
- Mda, zâmbi ea, greu de digerat... Dar, totu?i...

El îi întinde un arcu?. Ea st? un moment, îl ia ?i îl duce la buze, privindu-l în ochi. El îi aprinde cap?tul cu o brichet? ?i flac?ra îi lumineaz? chipul. Luiza e din nou cuprins? de acea fantom? a privirii lui, a gesturilor lui. Vrea s?-l cread?. Timpul nu conteaz? când iube?ti, nu? Ce conteaz?, nu mai conteaz?, e aici, î?i spune ?i tremur? încet de fericire, cuvintele i se poticnesc, gândul atingerii lui sub topul verde î?i face loc în fumul acela ?i deruleaz? filmul cu el de fa??, e ireal, e ireal, î?i spune. Realul ei era invadat de ireal. Luiza scutur? din cap, pletele i se împr??tie de-a lungul spatelui, o ?uvit? de-a lungul arcadei stângi, ea înclin? capul, el întinde mâna ?i începe s? fac? inele din p?rul ei pe deget. De ce n-am p?rul mai scurt se trezi gândind Luiza, acum ar fi lâng? mine. ?i ca ?i cum ar fi auzit-o, acesta se apropie de ea, de buzele ei ?i chiar înainte de a o atinge, se opre?te. Luiza arunc? ?igara ?i închide ochii, el îi strecoar? o palm? rece sub palton, îi cuprinde mijlocul tr?gând-o aproape de el, inspir? aerul din fa?a ochilor ei ?i o s?rut?. Ea t?cu apoi mult ?i lung, ca o prelungire a s?rutului pân? la c?min, ?i-n tot timpul v?zu cum în s?rutul acela el p?trunde în ea ?i r?mâne acolo. Îi ?opte?te cât e de frumoas?, cum str?luce?te de când a intrat el acolo ?i ?i-a f?cut cuib în urechea ei dreapt?. De-atunci a ?tiut c?-l va purta cu ea peste tot.


***


- va urma -