Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

in the pursuit of happiness (IV)

de Roxana Sonea

Ticu?a se apleac? asupra lui Adam plimbându-?i pletele peste fa?a lui. Acesta inspir? adânc ?i-o strânge mai aproape de-o parte ?i de alta a lui, începând s? se unduiasc? în ritmul ei pe banca rece. Ticu?a î?i pl?tea datoriile examenului de oase pe care-l trecuse cu brio iar el savura momentul din plin, cu pleoapele închise. Ticu?a îl prive?te cum respir? sacadat. Nu e prima dat? când se urc? în bra?ele cuiva pe o banc? în parc. De fiecare dat? fe?ele lor o f?ceau s? cread? c? s? fii femeie e un act divin. Trebuie s? fii femeie, trebuie s? s?ru?i, trebuie s? dezmierzi ?i s? faci chiar mai mult. De-asta avea sâni, de-aia înc?-i erau tari. Se apropie de el, de ce ?i-ar nega situa?ia, de ce ?i-ar nega genetica. E femeie, asta n-are nimic cu codurile morale. Orice s?lbatic ?tie instinctiv ce s? fac? atunci când o femeie i se a?eaz? în bra?e, nu e nimic de condamnat. A?a func?ioneaz? lumea. Îl s?rut? întrebându-se dac? de data asta se va opri sau nu, când în dep?rtare, pe trotuarul din fa?a facult??ii, o siluet? cunoscut? îi atrage aten?ia.

- Aia-i Luiza?
- Ce? Unde? se desprinde cu greu Adam, dar ea face regulile, ?i dac? voia s? discute despre molu?te era perfect.
- Acolo.
Face un semn scurt cu capul.
- Da, cred c? da...
- Ce face?
- Mnu ?tiu...
- Cu cine vorbe?te? Tu vezi?
- Nu prea, e întuneric, las-o... ?i-i caut? buzele.
Ticu?a se întoarce proaspat? ?i-i aplic? s?rutul c?utat. Când ridic? privirea, Luiza calc? rapid în direc?ia c?minului ?i o pierde printre copacii parcului.
- O fi fost ?tefan! se trezi vorbind cu voce tare Ticu?a.
- Ăla din anu` 5?
- Da, de care ?i-am zis la anato.
- Da’ ?tii c? ?la nu exist?? Sau nu în anu`5.
- Ce?
- P?i am întrebat, dac? mi-ai zis de el.
Ticu?a îl s?rut? scurt.
- Esti sigur?
- Oarecum. Nu cred c-au gre?it baietii... Da' de ce te intereseaz? atât de mult? E-ndr?gostit??
Ticu?a zâmbe?te, dar nu-i r?spunde. Nu-l prive?te. Ceva se întâmplase totu?i, Ticu?a sim?ea. Luiza p??ea altfel.
- Hai! Hai s? mergem!
- Ce?! riposteaz? dezam?git Adam.

Ticu?a îi arunc? o privire hot?rât? apoi se strâmb?. Tot drumul c?tre c?min Adam se întreab? dac? s-o ?in? de mân?, dac? s? n-o mai ?in?, la ce distan?? de c?min s? se prefac? un pic obosit, s? duc? mâinile la cap, s? se elibereze din leg?tur?. Apoi intervenea Adam îndr?gostitul care s-ar fi întors în parc s-o r?suceasc? pe toate p?r?ile, s-o mângâie, s-o pip?ie, s? fie mai mult decât ceea ce f?cea Ticu?a de obicei. Ce sec, ce porc s-a sim?it când la intrarea în c?min a pretextat un lapsus, un craniu de luat de la Tiberiu, ?i dus a fost. Tot drumul ?i-a spus apoi c? e un porc.

***

Luiza intr? în camera de c?min, pe care în mod surprinz?tor o g?se?te goal?. Se a?eaz? pe pat, scoate din buzunarul paltonului cu grij?, încet, arcu?ul ?i îl a?eaz? pe pat. Se dezbrac? ?i se întinde lâng? el. Deschide agenda ?i începe s? scrie. Din când în când ridic? arcu?ul, îl prive?te apoi îl a?eaz? la loc, mereu cu acelea?i gesturi fine pe care natura i le picurase-n gene.

***

La câteva zile, Ada se întâlne?te cu Ticu?a pe holul c?minului ?i Ada, înfrângâdu-?i o ezitare, într-un sfâr?it vorbe?te.
- Ticu?o!
- Da.
- Stai oleacî, vreau s? vorbiesc civa cu tini.
Ticu?a se opre?te nedumerit?, n-o mai auzise pe Ada folosind un ton atât de grav. Gândul c? o sup?rase cu ceva o îngr?m?di într-un col?, f?cu ochii mari.
- Spune.
- Hai la sp?l?torii, nu vreau s-audî nimeni.
În sp?l?torie, Ada închide u?a ?i se întoarce încet c?tre Ticu?a dar nu spune nimic. Prelunge?te agonic t?cerea iar Ada deja creaz? scenarii sinistre, în?elesese c? era grav, grav r?u. Ce a putut s?-i fac?? se întreba. ?tia sigur c? nu se apropiase de Viorel, prietenul Adei, niciodat?.

- Auzi, tu-ai obsiervat civa ciudat la Luiza-n ultima vriemi?
- Ce?... ?i r?sufl? u?urat?, p?i, ea-i ciudat? de felul ei, doar o cuno?ti. Ai mai v?zut tu o fiin?? atât de frumoas? s? stea închis? în cas?, cu System of a Down în urechi scriind în loc s? fac? ravagii-n discoteci, la dracu’, în biblioteci m?car!
- Nu, m?i... Di curând mai ciudat?. Civa... Altciva, în?elegi?
Ticu?a se opri un pic ?i privirea îi alunec? în gol, spre chiuvetele murdare.
- Tu ce-ai v?zut?
Ada se codi.
- Ieri vorbia singur?-n buc?t?rii... Am v?zut-o cu ochii mei ?i ?tii ca io nu vorbiesc prostii.
Ticu?a tace în golul ei. Îi povestise ?i Marga c? o auzise vorbind singur? prin u?a de la camer?, iar când a intrat i-a spus c? fusese radioul.
- Hai, m?i... To?i mai vorbim singuri. E sesiune, ce naiba, spune Ticu?a sfâr?it, neconving?tor, doar ca s-o spun?, apoi î?i pune mâinile în cap, le coboar? pe fa??, î?i freac? ochii pân? i se înro?esc ?i cu greu, continu?: Ok... ?tii ce face? A?eaz? ceva pe pat, se uit? la ceva-ul ?la ?i tot scrie. Adi?o, da’ nu-i nimic acolo. Nimic! ?i zâmbe?te. Ai v?zut-o zâmbind vreodat?? E ca o pictur?. E-un om fericit care vorbe?te singur, nu-i a?a groaznic, nu?!

Ada o prive?te fix dar nu mai spune nimic. Discu?ia r?mâne a?a, suspendat?. Ada iese îndreptându-se spre 209, îngrijorat?, iar Ticu?a intr? în camer?.

La masa de lâng? u?? Luiza scrie coco?at?, cu c??tile ?ipând în urechi. Nici nu tresare la intrarea Ticu?ei. Marga st? pe pat ?i-i face semne agitat? din spate, s? vin? la geam. Pe fereastr? Luiza desenase un portativ pe care lipise ?ig?ri. Ticu?a ?i Marga privesc uimite o vreme ciud??enia în t?cere, în fundal se aude System of a Down, r?sunând tocmai din c??tile Luizei. Încet se apropie de ea încercând s? priveasc? peste um?rul ei, printre pletele c?zute peste agend?, îns? înainte s? vad? ce scrie, Luiza s-a întors spre ele ca o felin?.
- Nu, Ticu?o! Pe-?sta nu-l po?i avea! Ăsta-i doar al meu, ai în?eles??
Ticu?a ?i Marga fac câ?iva pa?i în spate perplexe ?i se opresc lâng? geam. Luiza închide furioas? agenda, ia ceva de pe pat, dar ele nu v?d ce, nimic-ul acela pe care-l tot plimba atunci când scria ?i iese din camer? val-vârtej f?r? s? mai spun? nimic.

***

A doua zi, venind de la cursuri, Ticu?a, Ada ?i Marga o g?sesc desenând cu markerul pe geam, cu volumul c??tilor dat la maxim din nou. Din timp în timp se opre?te, regleaz? volumul, ia ceva-ul de pe pat ?i deseneaz? forme geometrice în aer. Dirijeaz? pe ritm vorbind de una singur?:
- A?a-i c? m? iube?ti? A?a-i... Nu mai pleci, nu? Cum a? putea. Vrei o ?igar?? cu un gest amplu, gra?ios, îi întinde Ticu?ei mâna.
Ticu?a o prive?te tâmpit?.
- Luiza!
- Luiza nu-i aici. Ba e. Nu e, ?i râde zgomotos, puternic, zguduindu-se, se apropie de Ticu?a îi prinde o suvi?? de p?r ?i i-o întoarce pe degete.
Ticu?a se retrage îngrozit?.
- Luiza, ce-i cu tine?
- ?i-am spus, nu sunt Luiza, îi spune ?i-o prive?te profund înclinând capul cu o privire fix? care o îmobilizeaz?.
Marga ?i Ada se retrag încet pân? în dreptul u?ii, lipindu-se cu spatele de ea.
- Ticu?o! ?ip? Ada.
Ticu?a în?elege, ?â?ne?te c?tre u??, Marga iese dup? ea ?i o încuie. Luiza, de cealalt? parte a u?ii, love?te cu pumnii zbierând multe, de-a valma, una dup? alta, lucruri f?r? sens. Panicate se lipesc de peretele opus al coridorului. Pe la u?i începur? s? se iveasc? unele capete, s? ias? fetele pe coridor. Luiza continua s? ?ipe f?r? noim? ?i s? loveasc? în u??. Ada fu prima care vorbi:
- Tre` s? facim civa... Cari-i din anu` ?asi?
Nimic. T?cere.
- Alo!! Anu` ?asi!
Din partea cealalt? a coridorului auzi un târ?âit timid de picioare. O gâlm? cu ochelari se orient? pe centrul coridorului.
- Eu.
- Voi faci?i psihiatrii, nu?

***

- va urma -

Roxana Sonea (Crin) | Scriitori Români

motto: noi, oamenii, suntem niste patrupede evoluate cu multe mutatii inainte de aripi

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro