proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Nu a?tepta s? m? descoperi cantonat în normalitate, altfel v?d lumea ?i e firesc, c?ci merg în mâini, calc cerul în picioare ?i din aceast? pozi?ie, dinamica universului nu pare atât de haotic?. Privind printre ghete caut indicii sau un reper care desigur nu exist?, pentru c? aerul pe care p??esc are obiceiul straniu de a-?i schimba culoarea în fiecare clip?, cum fac ochii t?i.

?tii ce simt, a?a c? urm?toarele cuvinte n-or s? te surprind?. Eu, cel ce te pierdeam în fiecare noapte ?i te reg?seam diminea?a, cel ce ?i-am fost umbr? ?i te-am iubit complet a?teptând o vorb?, un gest care s?-mi dea speran?e, eu voi pleca. Ai fost reperul meu de zi ?i nu era pu?in, dar vezi, umbra nu vede astfel de semne, din cauza luminii nu vede, a soarelui. Voi disp?rea din stânga ta, n-o s? observe nimeni, de la un timp fr?mânt?rile fac zarv? de fanfar? în mintea mea, iar eu, precum ?tii, tr?iesc la cote maxime. Întreb?rile f?r? r?spuns, starea de incertitudine ?i gelozia absurd?, m? încol?esc din toate p?r?ile, din team? de penibil aleg plecarea.

Nu e?ti tu de vin?, drumul meu a fost mereu neclar, cea??-ploaie-zloat?, pavaje cu sute de c?r?i, în fiecare pagin? speran?ele pulsau, râdeau, de-ai ?ti de câte ori am evadat în vis, am mers pe c?r?ri nep?mântene de un diabolism ingrat cu o singur? ?i precis? destina?ie. Degeaba m-am hr?nit cu otrava trupului t?u de femeie frumoas?, nici iadul nu mai p?rea sinistru, aducea c-o bodeg? de cartier în preajma anului nou, beteal?, artificii ?i gunoi, n-am înv??at nimic.

Te-am consumat în doze mici, s? m? obi?nuiesc cu gustul t?u, s? nu mai fie nociv, s? apar? senza?ia de satura?ie, s? m? plictisesc de tine, n-a fost a?a. Chiar dac? ura, pe care plecând o voi sim?i pentru p?rul ?i ochii t?i diviniza?i acum, chiar dac? te iubesc ?i mi-am îngenuncheat sufletul în sufletul meu, degeaba. În definitiv r?ul a fost tot timpul în mine, i-a trebuit un singur imbold ca s? renasc?, iar eu nu am în?eles nimic.

S? nu anticip?m, azi sunt aici ?i te iubesc cum iubesc apa dintr-un urcior, te s?rut cum s?rut buza paharului plin, m? îmbrac în tine cum îmbrac ploaia ?i marea, în schimb tu m? iube?ti cum iube?ti copacul, m? îmbr??i?ezi cum îmbr??i?ezi scoar?a lui, te strecori în seva mea ?i urci pân? la frunzele de sus, te sim?i st?pân? îmi spui a?a a fost mereu, dar n-ai ?tiut s? îmi comunici prin gesturi ?i cuvinte, pentru c? la mine valorile sunt inversate. ?i apoi dragostea, cum am fi putut face dragoste când eu stau tot timpul în mâini, dorm în mâini, gândesc în mâini, tu e?ti neobosit?, ai r?d?cini ?i e?ti ancorat?, dar uite, nu am avut timp m?car o dat? s? ne privim în ochi, evident unul din noi ar fi trebuit s? se întoarc?, s? vad? lumea altfel ?i asta era imposibil. Doar dac? ai fi renun?at la zborurile tale de noapte, dac? m-ai fi iubit cum iube?ti apa dintr-un urcior, dac? m-ai fi s?rutat cum s?ru?i buza paharului plin, dac? te-ai fi îmbr?cat în mine cum te îmbraci în ploaie ?i în mare.

Nimic nu s-a întâmplat, n-a fost s? fie, poate dac? ne-am fi întâlnit mai devreme... odat? am fost ?i eu un animal sociabil, râdeam-glumeam-plângeam, aveam prieteni, ideile m-au schimbat ?i c?r?ile, a?a a ap?rut aceast? nou? pozi?ie pentru gândit, pentru citit ?i pentru scris, o pozi?ie cu polii inversa?i, iar tu erai atât de alb?, cu hainele ca ni?te voaluri str?vezii ?i p?rul ca o cea?? de toamn?, ca ?i cuvintele pe care le rosteai ?i r?mâneau un timp într-o suspensie ca un praf de cret?.

Acum degetele m? asigur? c? femeia din fa?a mea zâmbe?te fierbinte ?i parfumat, din pricina anotimpului din ea se scutur? culori, curând dincolo de trupul ei voi z?ri albul unei realit??i care nu exist?. Mâine voi fi departe, voi lua înf??i?area copacului cu r?d?cinile bine înfipte în cer, m? voi ascunde sus, într-o p?dure de munte, voi asculta ploaia cum atinge crengile ?i scoar?a, când frunzele vor începe s? cad?, voi porni mai departe.