proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

... - Doamna avocat, c? veni vorba de promisiuni…, cum s? v? spun, am promis c? dac? m? ajuta?i, voi face tot posibilul s? v? dau ?i eu ceva, a îng?imat biata femeie cu voce stins?, în ?oapt? abia auzit?, privind în jos.
- Hm! Da… mai vorbim noi despre asta… Nu ai tu de unde s?-mi dai mie. În plus, ai trecut prin atâtea probleme, c? nici nu...
- Doamna avocat?, am serviciu. Nu câ?tig mult… Doi privatiza?i la care ?in numai eviden?a primar?… M? gândeam c? mai am de la mama mamei mele...
- Oi avea… b?nuiesc eu ce. Mi-ar trebui ceva pentru doamna judec?tor, ?i-a schimbat doamna avocat pozi?ia anun?at? doar cu un minut înainte. E femeie judec?torul de azi, c? am uitat s?-?i spun… Bine, mai vorbim, am zis! V?d c? nu au terminat primul caz. Mai spune-mi ceva. Spune-mi de momentul în care a început s? se poarte urât. De la ce anume a început necazul. Las? celelalte elemente ?i întâmpl?ri, te rog! a îndemnat-o avocata imediat dup? ce a reap?rut în u?a prin care intrase într-o înc?pere s?-?i îmbrace roba cuart?, proasp?t c?lcat?. „Nu c? a? avea nevoie de ele, dar s?-i dau impresia c? m? interesez pentru a-i putea sus?ine cauza ?i a-i ob?ine ceea ce, oricum, judec?toarea va hot?rî, presupun… Iar în direc?ia cealalt?, dac? e vorba de mo?teniri, e altceva. Nu d? din banii munci?i de ea ?i nici copii nu are… S? vedem cum decurge ac?iunea… E foarte adev?rat c? m-a mi?cat tot ce mi-a povestit. Îmi pare r?u de ea. Sincer. Nu doresc nim?nui s? i se-ntâmple a?a ceva. Nici la mine nu curge... Pic?! Uneori pic? prea pu?in ori deloc...” medita ea, în timp ce încerca s?-?i schimbe atitudinea.
Sim?ea c? lumea, în general, o privea cu mai mult respect atunci când poart? acest ve?mânt oficial.
P?rul blond, tenul deschis ?i bave?ica alb? contrastau puternic cu acel negru al robei ce-i conferea purt?toarei un plus de prestan??. P?rea mult mai sobr? ?i mai înalt?. Expresia fe?ei se schimbase radical. Devenise mai aspr?.
Cel pu?in a?a a v?zut-o Violeta în acel moment, îmbr?cat?. S-a pierdut pu?in ?i a privit-o din nou cu team?. Nu p?rea hot?rât? s? mai vorbeasc?.
- Hai, spune! Îmi st? a?a de urât în rob?, încât nu mai vorbe?ti cu mine? a întrebat-o doamna avocat, încercând s? par? mai apropiat?, mai prietenoas?.
- … Nu... nu v? gândi?i în felu’ acesta! Sunte?i frumoas?...! ?ti?i, în prim?vara anului trecut, b?rbatu’ meu a venit mai repede decât a anun?at. A venit f?r? cadouri pentru mine. A adus numai pentru ai lui. Când am r?mas singuri în camer?, s-a repezit la mine ?i m-a luat de p?r, ?ipând: „S? pleci, f?, împu?ito, s? pleci de la mine, f…i gura m?-tii de curv?! S? pleci în neamu’ t?u, c? este mul?i ?i pro?ti, f...i neamu’-n cur! Te-ai regulat de la 10 ani, c? ?i-a pl?cut f?, curva dracu’, b?ga-mi-a? picioarele în mor?ii m?-tii! Te-a mâncat r?u în trup, hai? M-ai în?elat f?????, mânca-?i-a? coliva cu mor?ii m?-tii! Te-ai f?cut de poveste în cârciumile spaniole, tuta dracu’!” ... Mi-e ru?ine s? v? spun în ce fel m-a mai înjurat ?i cum mi-a vorbit... Am întrebat de ce m? ceart? f?r? vin?. M-a lovit imediat peste gur?. Cu dosul palmei mi-a dat. De mai multe ori. Îmi curgea sânge din gingii ?i din buze, îmi curgea ?i din nas, m? lovea mereu peste fa??. Ţipa la mine ca s?-i spun cine-i românu’ care m-a t?v?lit prima oar?…

Tân?ra femeie a început s? plâng?. Încet, în suspine înfundate. Se ?tergea la ochi cu gesturi mecanice ?i nervoase. Amintirile o zdrobeau suflete?te. P?rea c? simte ?i acum duritatea loviturilor ?i greutatea acuzelor nefondate. A continuat s? vorbeasc? a?a de încet ?i cu întreruperi, încât femeia în rob? s-a apropiat de ea la nicio palm? distan?? pentru a o auzi, dup? ce a privit în jur s? observe dac? cineva le ascult?. În acel moment l-a v?zut intrând în sala de judecat? pe avocatul acuz?rii. Înalt ?i suplu, purtând seme? roba ?i privind de sus pe cei doi jandarmi care l-au salutat cu respect, nu vedea pe nimeni.
- Stai, nu mai vorbi! a ?optit ea imperativ, strângând-o pe Violeta de cot pentru a o aten?iona. Am s? merg în sal?… S? v?d ce pot aranja cu doamna judec?tor. S? intri ?i tu la trei-patru minute dup? mine. Te a?ezi pe o banc?. Te ridici când î?i auzi numele ?i spui „prezent”. Dup? aceea vii lâng? mine, acolo unde ai s? m? vezi, mai în fa??... Nu vorbe?ti decât dac? doamna judec?tor î?i adreseaz? ?ie direct vreo întrebare, de?i este aproape exclus s? fac? asta. Eu voi vorbi în numele t?u... Ne-am în?eles?
- Da, doamn?! a îng?imat Violeta cu voce stins?.
Mâinile îi tremurau ?i avea senza?ia c? nu-?i mai simte picioarele. S-a sprijinit cu o mân? de zid ?i a r?mas cu privirea a?intit? c?tre u??, de?i nu vedea nimic acolo ?i nici altundeva. Num?ra în gând, ca s?-?i dea seama când s? intre...

*
... Când a intrat Violeta în sala de ?edin?e, Cartu? ?i-a îndreptat privirea spre u??, a?a cum f?cea de fiecare dat? când aceasta se deschidea. A tres?rit ?i s-a încordat puternic. Nu o v?zuse nici pe strad? de câtva timp. I se p?rea c? e mai frumoas? decât o ?tia ?i era elegant îmbr?cat?. Privirea i s-a îngustat sub sprâncenele încruntate ?i amintirile i s-au derulat cu repeziciune pe fondul zbuciumului sufletesc ce-l r?v??ea. „Te-ai în?olit, f...i mor?ii m?-tii! Pentru cine te-mbraci mi?to? Ai tu pe cineva. L-oi fi avut de când erai cu mine... Ah, f...i gâtu’ m?-tii, ?i-l t?iam în drum dac? te prindeam! Te-ai dat în b?rci de mic?… Dac? aflam cine a fost ?la, îl beleam pân? acu’. V? beleam pe amândoi. Împu?ita aia de românc? n-a zis nume, f...i gura m?-sii de beleaua dracu’ ce-a fost!”, ?i-a amintit el, înjurând cu n?duf ?i gândul i s-a oprit la ziua aceea în care i-a fost dat s? aud? secretul care i-a stricat lini?tea ?i c?snicia…
Cartu? a intrat în restaurantul acela micu? ?i cochet doar s? lase la bar un colet. Era cald, foarte cald ?i a cerut tipului în cauz? un pahar cu ap?. Pân? s?-l ridice la gur?, a auzit vorb? româneasc? într-un separeu. Mai mult din curiozitate decât din dorul de cas? ce-l sim?ea arareori, s-a apropiat ?i a tras cu urechea în timp ce sorbea economicos din pahar.
Erau acolo dou? sau trei femei ?i doi b?rba?i. Tineri, dup? voci ?i vocabular. Foarte veseli. Vorbeau tare ?i râdeau. Dep?nau amintiri ori le fabricau. Nu era ceva interesant pentru Cartu? ?i, convins c? sunt români, s-a hot?rât s? plece, dar în acel moment i-a auzit râzând de „fierbin?eala” ?ig?ncilor. Un b?rbat povestea ?i to?i ceilal?i exclamau la aproape fiecare fraz?: „B?, nu fi?i proaste! Pirandele astea sunt mai focoase ca voi, b?... Sunt fierbin?i r?u de tot, iei foc între picioarele lor… Aia, b?, nepoata aia a lu’ Barcan Grozavu de la noi... A regulat-o unu’ când avea doar 10 sau 11 ani... Da, b?, mi-a povestit el, ce dracu’... La el în cas?, c? f?cea ?motru pe acolo... Hai, tu, c? ?ig?ncile nu se reguleaz? cu de-ai no?tri, nu te prosti!... B?i, dac? spun, ?tiu eu precis… A, nu! A fost fat? mare, a?a a zis omu’. S-a jurat, ce dracu!... B?i, beat sau nu, a regulat-o ?i aia l-a f?cut praf, l-a terminat… Da, m?, la vârsta ei... Nu, c? am auzit ?i eu de treaba asta... Da, s-a m?ritat dup? ce a f?cut ?i liceul, m?, a dracu ?iganc?!... Aiurea, tot cu unu’ borât ca ea. Tot ?igan.”...
Nu mai existau dubii. Cartu? putea jura c? este vorba de nevasta lui. ?tia c? este nepoata Grozavului de care se temea tot municipiul. Era interlopul cel mai cunoscut ?i cel mai puternic. S-a ab?inut cu greu s? nu intre peste ei, s? afle mai multe. Se temea. Se temea s? nu se lase cu scandal, cu b?taie. Rromii nu erau agrea?i acolo sau cel pu?in în zona central? în care se afla restaurantul cu pricina. Iar românii îi respingeau mai mult decât spaniolii. Gitanii Spaniei sunt cu mult mai civiliza?i decât rromii României...
Sim?ea cum sângele îi pulseaz? puternic în tâmple. O durere nel?murit? îl strângea puternic în gheare ?i avea senza?ia c? tot trupul îi tremur? ?i e gata s? se pr?bu?easc?. O durere ce-l n?ucea ?i care s-a transformat în ur? ?i dorin?? de r?zbunare. A cerut tipului care preluase coletul s?-i dea b?ut:
- O sut? de votc? sau coniac, ba?tane, ce ai p’aci! Ceva tare s? fie...
- Îmi pare r?u... nu pot s? te servesc.
- Cum adic?? Am bani... Ia! a ripostat Cartu?, scotocind nervos prin buzunare ?i trântind câteva bancnote pe tejgheaua lucioas?.
- ... Dac? nu a? ?ti cine te-a trimis aici, te-a? scoate afar? în pumni, omule, chiar de a-i cere „pe canga” (în genunchi, n.a.). Ie?i, pân? nu pun paza pe tine. Ai auzit? Valea, „puxtikoruk” (p?tl?gea vân?t?, în limba romani, n.a.)!
- Am în?eles, barosane... Nu beau aci. D?-mi o sticl? ?i dispar imediat, a insistat el, privindu-l piezi? pe barmanul care rupea destul de bine române?te.
Acesta, inflexibil, l-a ?intuit cu privirea, hot?rât s?-l de afar? cu for?a, dar l-a v?zut atât de tulburat încât l-a prins mila de el. A luat trei bancnote din cele aruncate pe tejghea ?i i-a dat o sticl? ce nu pre?uia nici jum?tate din valoarea lor. Apoi, cl?tinându-?i capul a mil? ?i a dezgust, l-a urm?rit cu privirea pân? a ie?it din local…

Ajuns afar?, plin de furie ?i cu orgoliul r?nit, Cartu? a destupat sticla ?i a b?ut câteva înghi?ituri, f?r? s? r?sufle, sub privirile dezaprobatoare a câtorva trec?tori ce-l priveau cu sil?. Nu-i p?sa lui de asta. Pl?nuia s?-i a?tepte pe români, s? urm?reasc? una din persoanele r?mase singure ?i s-o for?eze s?-i povesteasc? despre cele auzite, în am?nunt. Avea nevoie de date concrete pentru a fi sigur c? era vorba de nevasta lui. Zdren?uit de îndoieli, sim?ea cum se na?te în el o dorin?a oarb? ?i aprig? de r?zbunare. Îi tremurau mâinile pe sticl? la fiecare alt? înghi?itur? ?i pândea cu înver?unare, dintr-un loc mai retras, intrarea localului.
Când i-a v?zut ap?rând în cadrul u?ii, s-a chircit într-o încordare proprie felinelor s?lbatice ce-?i preg?tesc atacul. Erau to?i. Doi b?rba?i tineri ?i trei adolescente, a?a cum a presupus el dup? vocile auzite. Din p?cate, nu au sta?ionat în fa?a localului ?i nu s-au desp?r?it. Au mers to?i direct în parcarea al?turat?. S-au urcat într-o ma?in? elegant?, modern?, de tipul 4x4, care a demarat imediat în tromb?. Sup?rat c? împrejurarea nu i-a fost favorabil?, Cartu? a înjurat cu voce tare, a trântit sticla goal? cu for?? în bordura trotuarului ?i a scuipat neputincios peste ploaia de cioburi risipite în jur. Î?i rodea unghiile între din?ii îng?lbeni?i ?i gemea neputincios...
- Potcovaru Cartu?!
- Prezent! a venit r?spunsul, dup? câteva clipe de ezitare, în?bu?it într-un suspin ce a sc?pat involuntar, venit parc? din amintirile ce-l n?p?diser? pe cel ce se ridica greoi de pe banc?, încovoiat ca o virgul?, nesigur ?i cu privirea r?t?citoare a omului h?ituit.
Doar o clip? a privit chipul grefierei de ?edin?? care proceda la apelul p?r?ilor ?i, imediat, speriat ?i nervos, s-a uitat la avocatul s?u, ne?tiind ce s? fac?. S-a rea?ezat, buimac ?i stângaci, la semnul lini?titor, degajat ?i oarecum teatral f?cut de acesta cu mâna. Din acel moment, ochii lui au fixat doar podeaua. Încerca s? se ascund? privirilor, dup? cele dou? persoane a?ezate pe banca din fa?a lui.
Auzind vocea Violetei, când a r?spuns „prezent” cu hot?râre, a avut o tres?rire prin care umerii i s-au ridicat ?i b?rbia i-a coborât mai mult spre piept. A intuit c? îl prive?te ?i, involuntar, s-a chircit ?i mai mult.
Violeta îl v?zuse de când a intrat în sal?, dar nu s-a manifestat în vreun fel. Pe fa?a ei nu se putea citi nimic, de?i sim?ea cum inima îi bate mai puternic. ?i-a st?pânit foarte bine emo?iile, dar s-a l?sat ?i ea prad? amintirilor, pentru pu?in timp. Pe cele frumoase, în mare parte, le-a alungat de parc? nu ar fi existat vreodat?. Era fr?mântat? doar de cele urâte, de cele care i-au adus necazuri, au umilit-o ?i au înr?it-o. „Murdar ?i jig?rit ca acu nu te-am v?zut vreodat?, omule! Erai chipe? când te-am cunoscut… Hm! Nu te mai spal? nici m?-ta în lipsa servitoarei ce ?i-am fost. Parc? ai intrat la ap?, nenorocitule! Ce trufa? erai când m? c?lcai în picioare, bestie ordinar?! O s? te ajung? blestemele mele, fir-ai al dracu’ cu tot neamu’ t?u! ?i pe tine ?i pe ?la de m-a pâng?rit, mânca-v-ar viermii de jigodii s? v? m?nânce! Nu m-au atins al?ii... Nu am mai putut s? m? las mângâiat? de mân? de b?rbat. Nu am mai avut lini?te. Nop?ile mele au fost albe. Ar ajunge lacrimile mele s? v? înece pe amândoi. M-am dat ?ie ca s? scap de co?mar… Ţi-am fost credincioas?... La ce mi-a folosit?”...
- Ave?i cuvântul, domnule avocat!
Vocea tineri judec?toare i-a întrerupt Violetei ?irul gândurilor. A privit-o pe aceasta ?i a fost impresionat? de lini?tea ?i blânde?ea ce-i luminau chipul frumos. Era tân?r?. Nu trecuse de 35 de ani.
Avocatul î?i sus?inea pledoaria cu tonalit??i multiple, bine alese fiec?rui moment ?i cu gesturi largi, teatrale. Bra?ul drept i se ridica m?surat ?i se îndrepta spre clientul s?u ori spre fosta so?ie a acestuia, pentru a da greutate cuvintelor ?i argumentelor. O privea fugar pe pre?edinta instan?ei de judecat?, cu mult respect, subliniat uneori prin înclinarea elegant? a trupului în direc?ia acesteia. Invoca principii de drept ?i f?cea cu u?urin?? trimitere corect? la diferite articole din lege. Foarte abil, a canalizat aten?ia pe dreptul so?ului asupra tuturor bunurilor comune realizate în timpul c?s?toriei, în?irând o serie de argumente, sus?inând ?i solicitând instan?ei admiterea unei hot?râri imediate în acest sens...
Spre surprinderea tuturor, avocata a folosit o voce uniform?, egal?, pe tot parcursul pledoariei sale, f?r? a ie?i din cuprinsul ?i sensul articolelor de lege referitoare la cazul în spe??. Nu a apelat la gestic? ?i nici la acuze pentru a-?i sus?ine punctul de vedere. A argumentat logic imposibilitatea împ?r?irii bunurilor sub aspect fizic ?i necesitatea ca acestea s? r?mân? în proprietatea exclusiv? a clientei sale, cerând instan?ei s? hot?rasc? valoarea desp?gubirii în cazul unei hot?râri favorabile.
- Doamna judec?tor, v? rog s?-mi permite?i, punctual ?i foarte pe scurt, a atrage aten?ia stimatului meu coleg ?i insist a în?elege ?i domnia sa c? un computer ori o sob? de teracot? nu se pot împ?r?i fiecare în dou? jum?t??i pentru a mul?umi p?r?ile pe care le sus?inem ?i le ap?r?m. Clientul domniei sale nu ?tie s? lucreze cu acel computer, pe când clienta mea îl folose?te, efectiv, pentru a-?i câ?tiga pâinea zilnic?. Pe de alt? parte, la ce i-ar folosi fostului so? anexele audio, atâta timp cât nu ?tie ce este computerul? În acela?i fel se pune în discu?ie ?i frigiderul. Nu poate lua unul din clien?i doar congelatorul ?i cel?lalt restul corpului acestuia! Clienta mea este stabil? la domiciliul comunicat, în vreme ce clientul stimatului meu coleg este un fel de navetist între ??ri ?i locuin?e în care nu are un domiciliu stabil... Cu permisiunea dumneavoastr?, onorat? instan??, fac precizarea c? o sob? de teracot? nu se poate demonta f?r? pierderi materiale ?i este cât se poate de evident, pentru oricine, c? nu se mai poate reinstala din componentele ob?inute. În plus, v? rog s? re?ine?i c? au fost procurate de ambii so?i în timpul c?s?toriei, dar putem face dovada, prin martor, c? ace?tia nu au avut contribu?ii egale. Clienta mea a suportat cu mult peste valoarea sumei infime pe care fostul so? a pus-o la dispozi?ie...

Violeta asculta atent? tot ce se vorbea, stând în picioare, la un pas înapoia avocatei sale, aproape f?r? s? clipeasc?. Din tot ce în?elegea, era satisf?cut? ?i se bucura c? este reprezentat? de ea. Avusese destule emo?ii ?i intrase în panic? auzind ?i în?elegând destul de bine cererea formulat? de cel?lalt avocat. „Dar nu are dreptate! Bunurile se împart…. De ce s? ia el totul? Eu am muncit mai mult ca el ?i mi-au dat ?i p?rin?ii bani s? iau calculatoru’... Doamne, ce bine zice doamna asta! Nici nu credeam. La început a fost a?a… nemiloas?, nici nu m? asculta. Merit?, s?raca de ea, pupa-i-a? mâna, s?-i dau ceva de la bunica...”.
Se ruga, în gând, s? aib? câ?tig de cauz? ?i s? se dea o hot?râre definitiv? la finalul acelei ?edin?e. La fel gândea ?i Cartu? despre avocatul s?u ?i îl admira pentru deta?area total? manifestat? în sus?inerea cauzei sale, chiar dac? nu în?elegea el nici jum?tate din ce auzise. „B?, e dat dracu’ ?sta, mânca-i-a? p...a lui de damblagiu! Auzi cum vorbe?te! Nici aia... femeia aia, judec?tor, n-are curaj s?-l întrerup?… E clar c? i-a dat banii ?ia, mânca-l-a?! Aha, nu s-a l?udat degeaba gagiu’...”.