proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Motto:
„A? vrea o clip? s? m? opresc asupra teatrului, care mi se pare nedrept??it. Nu îmi pare a avea infiltra?ii filosofice sau onirice, nici m?car epice. Este teatru pur...
Oricum, teatrul trebuie reconsiderat ?i am avea atunci în fa?? tridentul acesta al lui Blaga, prin care el a încercat s? asalteze cerul: filosofie, poezie ?i teatru”.

Constantin Noica – „Simple introduceri la bun?tatea timpului nostru”


LUCIAN BLAGA DESPRE TEATRUL NOU

Aceste “Prolegomene” nu sînt decît o introducere pentru ceea ce va fi, în final, o nou? interpretare a dramei “Me?terul Manole” de Lucian Blaga. Începutul acestui demers dateaz? de peste treizeci de ani, r?mînînd mereu în actualitatea preocup?rilor mele pentru c? îi promisesem lui Constantin Noica s? de?ir aceast? “poveste a Fiin?ei” pe care ne-o spune Blaga în “Me?terul Manole”.

Dar, cînd vorbim despre o nou? interpretare a piesei lui Blaga, nu înseamn? neap?rat c? deschidem o polemic? intransigent? cu cineva. Mai degrab?, lucrarea de fa?? este un recurs la tezele lui Blaga despre “Teatrul nou”, pe care le-a prezentat în mai multe rînduri. F?r? evaluarea lor, orice interpretare pare lipsit? de obiect.

Încerc?m mai jos un rezumat al acestora, astfel încît s? deschidem viitoarea analiz? spre în?elegerea exact? a simbolisticii cu care opereaz? Lucian Blaga.
S? nu uit?m nici o clip? c? Blaga are propriul s?u sistem filosofic, construit pe baza unor lecturi ce acoper? un spa?iu cultural vast, din care nu lipsesc elemente ale hinduismului, budismului, clasicismului grec sau teoriile filosofice occidentale. Toate acestea “topite” în creuzetul mo?tenirii spirituale române?ti.

Mai mult decît în oricare alt? lucrare, vom întîlni o astfel de asimilare complex?, într-o construc?ie ale c?rei componente sînt atît de bine “în?urubate” unele în altele, încît pare imposibil? deta?area fiec?rui element cel compune, f?r? a strica armonia ansamblului.

În lucrarea “Fe?ele unui veac”, ap?rut? în 1926, Blaga vorbe?te pe larg despre ceea ce el nume?te “Teatrul nou”. Acesta ar veni dup? decesul “teatrului naturalist”, în care “eroi paralitici, cu limba îngro?at? de spirili mo?teni?i, invadeaz? cu pas aritmic podeaua pe care se desf??oar? spectacolul, scena” (1).

Noua direc?ie se remarc? printr-o “evadare din realitate” care anun?? “tendin?a de spiritualizare a teatrului” ?i care “se schi?eaz? evident pe un fundal metafizic” (2).

Cu Strindberg ?i Wedekind, acest “Teatru nou” ar încerca “s? redea oarecum esen?ialul firii omene?ti”. Foarte interesant? pentru analiza noastr? este observa?ia potrivit c?reia “personajele pl?smuite de ace?ti dramaturgi de obicei sunt ireal crescute, de propor?ii halucinante” (3).

O alt? direc?ie a acestui “Teatru nou”, exemplificat? de piesele lui G. Kaiser duce spre “ac?iuni f?r? de vreo însemn?tate anecdotic?, culminînd în conflictele de idei-for?e”. În piesele la care Blaga face referire aici, “personajele se configureaz? contrapunctic ?i sunt împinse spre fapte de demonia energiilor dezl?n?uite... Deznod?mîntul pieselor e adeseori vizionar ?i deschide perspectiva unei vie?i mai înalte” (4).

Ultima direc?ie din inventarul lui Blaga, reprezentat? de Bernard Shaw ?i Pirandello, “ofer? autorului prilejul de a se împ?r?i într-o seam? de euri, pentru a combate mai viu o prejudecat? sau pentru a v?di interesant o tez? filosofic?” (5).

Nota comun? a acestor tendin?e sesizate de Blaga în ceea ce el a numit “Teatrul nou” este “fuga de realitate”. Autorii viza?i, spune filosoful nostru, “creeaz? personaje dincolo de liniile fire?ti. Interesul a trecut astfel de la detaliu la esen?ial, de la concret la abstract, de la imediat la transcendent, de la dat la problem?” (6).

Concluzia lui Blaga este categoric?: “Aplecarea spre esen?ial corespunde unui apetit metafizic”.


MĂNĂSTIREA ?I BISERICA

Una dintre diferen?ele semnificative dintre balada “Legenda M?n?stirii Arge?ului” ?i piesa „Me?terul Manole” a lui Blaga este legat? chiar de obiectul construc?iei în jurul c?reia se rote?te ac?iunea.

Dac? în textul baladei este vorba de construirea unei m?n?stiri, în drama lui Blaga conflictul binecunoscut se rezum? – nu întîmpl?tor - la ridicarea bisericii. Introducînd aceast? delimitare, Lucian Blaga deturneaz? fundamental sensul baladei, transformîndu-l pe Manole din eroul unei lumi mitice într-un personaj ini?iatic ce va trebui s? parcurg? integral acest drum dificil.

M?n?stirea este, f?r? îndoial?, un loc unde stau ?i se gospod?resc c?lug?rii ?i preo?ii. Din acest punct de vedere, construirea unei m?n?stiri nu se deosebe?te de construirea unei case, a unei ?coli sau a unui pod. Ca ?i acestea, construirea unei m?n?stiri este, în sensul cel mai pur, o construire în vederea locuirii. În m?n?stire c?lug?rii ?i preo?ii locuiesc efectiv, a?a cum locuim to?i ceilal?i în case.

De altfel, cuvîntul m?n?stire vine din gr. μοναστέριον, care înseamn? „locuin?? izolat?”. Heidegger este unul dintre pu?inii gînditori care au dus construirea pe t?rîmul filosofiei.(7) El spune chiar c?, în general, „esen?a construirii este oferirea de locuire” (8), iar m?n?stirea este ?i în realitate o construc?ie destinat? locuirii.

În afar? de cas?, care ofer? o locuire adev?rat?, Heidegger observ? c? exist? construc?ii care ofer? o locuire comun? mai larg?, pe care o denume?te „g?zduire”, cum ar fi podul sau autostrada, care-l g?zduiesc (behausen) pe om. „El le locuie?te (bewohnt), f?r? a locui (wohnen) îns? în ele” (9). Toate construc?iile de care vorbe?te Heidegger îl ocrotesc pe om, astfel încît “aceast? ocrotire este tr?s?tura fundamental? a locuirii” (10), dar numai pe p?mînt, adic? sub cer! Heidegger are o dificultate cînd identific? tetrada format? din p?mînt ?i cer, divini ?i muritori pe care nici o construc?ie nu-i ?ine în unitate. Omul moare pe p?mînt, dar se salveaz?, se elibereaz?, se mîntuie?te în cer.

Singura construc?ie care îl face pe om s?-?i îndrepte privirea spre cer este biserica. Din p?cate, nici Heidegger nu a sesizat natura special? a construirii unei biserici, de?i pare deseori a fi în preajma acestei tenta?ii.(11) Acel a-fi-în-lume (In-der-Welt-sein) al?turi de toate celalte lucruri este esen?a omului, mai pu?in în clipa cînd î?i ridic? privirea spre cer, cînd tocmai ie?irea-din-lume duce la c?derea-în-sine, de unde începe lungul drum spre întîlnirea cu divinul.

M?n?stirea este o construc?ie care g?zduie?te, îns? f?r? biserica din centrul ei ar fi un fel de campus bisericesc cu chilii, buc?t?rie ?i alte anexe casnice. Numai în spa?iul strict delimitat al bisericii se petrec ritualurile religioase ?i se consum? toate tainele. A?adar, biserica, de?i este ?i o construc?ie g?zduitoare, nu e doar atît. Ea devine o perpendicular? care une?te cerul ?i p?mîntul, dep??ind spa?iul ?i timpul. De aceea, biserica este o construc?ie special?. Nu cumva ?i locuirea ei este o locuire aparte?

Creatorii baladei „Me?terul Manole”, ca ?i Heidegger, au v?zut în m?n?stire un ansamblu destinat locuirii. De aceea poate balada a fost inclus? între miturile zidirii, iar personajul principal este considerat un erou civilizator. Folclorul înregistreaz? un num?r impresionant de variante pe aceast? tem?, fie c? e vorba de construc?ia unui pod sau a unei case, iar zidirea în temelii a unei fiin?e vii ca garan?ie a rezisten?ei în timp se p?streaz? ?i azi.(12)

Un filosof de talia lui Blaga nu se putea rezuma la simpla dramatizare a unei legende. Blaga ne d? semnele unei altfel de în?elegeri a motivului chiar prin abandonarea m?n?stirii ?i centrarea ac?iunii pe construirea bisericii.

Ca simbolistic?, biserica este cu totul ?i cu totul altceva decît m?n?stirea. În timp ce m?n?stirea (gr. μοναστέριον) este o „locuin?? izolat?” pentru preo?i, biserica (gr. βασιλιχή) este „casa împ?r?teasc?” sau „casa lui Dumnezeu”, unde se petrece marea tain?. În celebrul „Dic?ionar de simboluri”, realizat de Jean Chevalier ?i Alain Gheerbrant, biserica este „adesea comparat? cu Fecioara Maria. Biserica mai este numit? ?i Mireasa lui Hristos... Din acest punct de vedere i se potrive?te întreg simbolismul mamei”.(13) În acesta din urm? „via?a ?i moartea sînt corelative. Na?terea înseamn? ie?irea din pîntecul mamei; moartea înseamn? reîntoarcerea în p?mînt”.(14) Simbolismul mamei, deci ?i al bisericii, cuprinde ?i dou? teme centrale pe care se bazeaz? drama lui Manole: „siguran?a ad?postului” ?i devorarea celui n?scut.(15)

Nici m?n?stirea nu este lipsit? de simbolistic?, dar aceasta este mult mai s?rac? ?i datele sale fundamentale sînt legate tot de biserica din centrul ei. De?i m?n?stirea este v?zut? ca fiind centrul cosmic, cele trei nivele ale universului pe care îl reprezint? sînt legate de arbore, cruce sau coloan?. Arborele, v?zut ca o Ax? a lumii, se împline?te ca simbol în cruce, c?reia îi ofer? suportul material. Semnifica?ia sa major? este „prin moarte spre via??; per crucem ad lucem, prin cruce spre lumin?”.(16) Turnul este în tradi?ia cre?tin? simbolul în?l??rii, deci tot o Ax? a lumii. Revenind de la simbolistic? la imaginea p?mînteasc?, este simplu de observat c? m?n?stirea este o construc?ie pe orizontal? iar în centrul ei se ridic? pe vertical? turnul bisericii. În Centrul lumii, care este m?n?stirea, se înal?? Axa lumii, care este biserica.

Abandonînd construirea m?n?stirii, centrînd astfel ac?iunea dramei „Me?terul Manole” pe construirea bisericii, Lucian Blaga îl face pe eroul s?u s? participe la actul în?l??rii, eveniment ce nu se poate face decît printr-o dureroas? ?i înfior?toare ini?iere.

Unele elemente i-au fost oferite de textul legendei populare, de?i sensurile cele mai importante ale baladei s-au pierdut în alte semnifica?ii minore, pe care piesa de teatru încearc? s? le recupereze ?i s? le îmbog??easc?. Moartea, de pild?, element central în actul ini?ierii, este v?zut? în balad? ca un inevitabil sfîr?it, c?ci sc?rile pe care urmau s? coboare me?terii au fost luate de Vod?, ca nimeni s? nu ridice în alt? parte o m?n?stire identic?. În drama lui Blaga moare doar Manole, ca o consecin?? a propriei voin?e: „privirea mea spre acela?i loc ve?nic se-ndrum?” (Actul V, scena 3). Doar în sens ini?itic „moartea este considerat? ca o ie?ire... A ini?ia înseamn? a introduce”, iar ini?iatul “trece dintr-o lume într-alta”.(17) Vom dezvolta aceste teme în alt? parte.

Dup? ce am v?zut deosebirea dintre construirea unei m?n?stiri ?i construirea unei biserici, s? ne întoarcem la o întrebare care a r?mas f?r? r?spuns: ce fel de locuire ofer? biserica? Una dintre cele mai mari rat?ri ale lui Heidegger se produce chiar în studiul citat de noi mai sus, „Construire, locuire, gîndire” (Bauen, Wohnen, Denken), ratare care este, în mare m?sur?, ?i ratarea metafizicii. În impactul cu mistica, metafizica iese mereu r?v??it?, c?ci Fiin?a suprem? nu poate fi pus? în concepte speculative. N-a reu?it Kant, în cea mai grandioas? construc?ie metafizic?, Critica ra?iunii pure, nu era s? reu?easc? Heidegger într-o conferin??! Kant cel pu?in î?i d? seama c? este imposibil s? demonstrezi existen?a lui Dumnezeu ?i conchide c? realitatea lui obiectiv? nu poate fi dovedit?, dar „nici respins? victorios”. În viziunea lui Kant „Fiin?a suprem? r?mîne pentru folosirea pur speculativ? a ra?iunii un simplu ideal, dar totu?i un ideal f?r? lipsuri, un concept care încheie ?i încununeaz? întreaga cunoa?tere omeneasc?”.(18)

Heidegger for?eaz? îns? lucrurile ?i vede în construc?ia unui pod nu numai puntea care îl ajut? pe om s? treac? de pe un mal pe altul al aceleia?i lumi, ci chiar s? treac? „pe cel?lalt t?rîm”! (19) Simplificînd atît de tran?ant, Heidegger se pozi?ioneaz? astfel sub spectrul unei inevitabile rat?ri. Oricît de departe ai merge cu Fiin?a, nu po?i s? treci cu ea Dincolo pentru c? o pierzi. ?i, în orice caz, nu pe podul de peste rîu trece ea în Lumea de Dincolo!

Dac? ar fi cunoscut drama „Me?terul Manole” a lui Lucian Blaga, construc?ia lui Heidegger ar fi c?p?tat în mod sigur alte dimensiuni. Biserica lui Manole ar fi fost o construc?ie mai potrivit? pentru dezvoltarea pe care o face Heidegger atunci cînd încearc? s? strîng? laolalt? elementele tetradei p?mîntul ?i cerul, divinii ?i muritorii. Simbolistica podului nu e nici pe departe s?rac?, dar face parte mai mult din ritualurile de trecere decît din acelea de în?l?are. Între legendele zidirii, podul are mai multe variante în care d?inuirea sa este condi?ionat?, ca ?i în Legenda Me?terului Manole, de zidirea unei fiin?e în temelie. Dar rareori podul este o ax? a lumii, ca o scar?, „situa?ie în care podul trebuie considerat ca fiind vertical”.(20) Dar, ne reamintim, Heidegger spune c? „esen?a construirii este oferirea de locuire” (21) , ori podul este, mai degrab? o piedic?, o treapt? pe care trebuie s-o parcurg? cel ini?iat.

Pentru simbolistica urc?rii o alt? construc?ie este mai potrivit?: biserica ?i turlele sale îndreptate spre cer. Dac? ar fi cunoscut opera lui Blaga, Heidegger ar fi fost tentat poate s? înve?e ?i limba român?, de unde ar fi aflat despre loc ?i locuire ceea ce limba german? sau oricare alt? limb? nu-i ofer?. În limba român? „loc” vine din lat. „locus”, care înseamn?, între altele, „a?ezare, cauz?, timp, parte sau cas?”. Înainte de a construi ceva, omul caut? „locul” potrivit ?i dac? locuirea este esen?a construirii, cum spune Heidegger, atunci cu atît mai mult se poate spune c? locuirea este ?i esen?a locului ales pentru construire. În literatura de specialitate, locul în care urmeaz? s? locuiasc? sacralitatea „este conceput în mod simbolic ca punct de referin?? absolut, ca centru al Lumii”, iar „alegerea lui se face mereu în func?ie de o hieroistorie, care asociaz? locului un eveniment supromenesc” (22). Neavînd în latin? cuvîntul care s? desemneze verbul locuirii, dar care s? trimit? direct la locul potrivit destinat construc?iei care face posibil? locuirea, limba român? a g?sit în maghiar? cuvîntul lakás, care însemna cas?, pe care l-a transformat în loca? ?i chiar l-a folosit o vreme sub aceast? form? pentru cas?. Cînd a g?sit sufixul potrivit, loca?-ul a devenit locuin??, iar cuvîntul derivat din mag. lakás este folosit ast?zi doar sub forma l?ca?ul sfînt, care este biserica.

Într-o alt? conferin??, „...dichterisch wohnet der Mensch...” („...în chip poetic locuie?te omul...”), Heidegger reia tema locuirii pornind de la o poezie a lui Hölderlin, care începe chiar cu acest vers: „În dulcele azur înflore?te turla bisericii cu sclipiri de metal...”, pe care filosoful nici nu-l bag? în seam? pe parcursul studiului! Ne?tiind limba român?, lui Heidegger i-a sc?pat printre degete aceast? locuire special? pe care biserica o ofer? omului.

Ce este, de fapt cu acest “azur”? Cuvîntul vine din lat. “azzurum”, care descrie acea “culoare alb?strui-deschis” ?i care, prin extensie, este definit? ca “albastrul cerului”.(23)

A?adar, Hölderlin deschide poemul s?u cu proiectarea bisericii pe fundalul cerului albastru, care este culoarea cerului senin. Cu privirea spre el înflore?te, adic? se deschide, turla bisericii, adic? partea construc?iei care se afl? deasupra acoperi?ului ?i care este, mai degrab?, în afara ei, ar?tînd tocmai sensul acestui complex simbolistic care este biserica. Spre cer!

Singurul lucru pe care omul îl construie?te pentru Dumnezeu este biserica, l?ca?ul sfînt – casa Domnului. Icoana doar îl reprezint?, cîntecul îl sl?ve?te, ca ?i poezia. Biserica este Casa lui Dumnezeu construit? de om.

Dar de ce s-o fi gîndit oare omul s?-i construiasc? lui Dumnezeu o cas?, cînd, se ?tie, Dumnezeu locuie?te peste tot? Gîndul construirii bisericii a fost precedat în mintea omului de gîndul locuirii sale în acea construc?ie. O locuire altfel decît în propria sa cas?.

Fiind Casa lui Dumnezeu, înseamn? c? acolo, în biseric?, chiar Dumnezeu e gazda celor care locuiesc într-un fel special acolo. Limbajul metafizic n-a re?inut pîn? acum g?zduirea ca fiind un termen reprezentativ, de?i memoria acestui cuvînt are puternice accente ini?iatice. În limba român?, cuvîntul gazd? a venit din maghiar?, ca ?i lakás, cel care a dat l?ca?ul sfînt. Cuvîntul gazd? are dou? în?elesuri: unul care îl define?te pe st?pînul casei în raport cu oaspe?ii, adic? locuitorii vremelnici ai casei, ?i altul care ad?poste?te larva înainte de ie?irea în lume. În ambele cazuri este vorba despre o locuire temporar?. Asta ?i este g?zduirea!

De?i este construit? de om, biserica r?mîne, totu?i, Casa lui Dumnezeu. Omul este g?zduit acolo, vine „în vizit?” dar nu-l întîlne?te niciodat? efectiv pe proprietar. Îi simte absen?a ca pe o prezen??, dar pentru a-l întîlni pe Dumnezeu nu e de ajuns ca omul s? intre în biseric?, a?a cum intr? într-o sal? de spectacol.

De la semnul crucii, f?cut în fa?a u?ii de la intrare, omul parcurge f?r? s? ?tie un drum ini?iatic al?turi de toate însemnele sale ritualice. Tot ce se întîmpl? acolo, în biseric?, este sintetizat de privirea spre cupola de deasupra, care nu e altceva decît partea interioar? a turlei, adic? aceea care în exterior se deschide spre cer!

Toat? drama Me?terului Manole, de altfel, porne?te de la aceast? confuzie ini?ial? dintre construc?ia destinat? locuirii ?i construc?ia tainic? destinat? mîntuirii. El vine cu zidarii s?i s? ridice o cl?dire ?i se treze?te într-un joc ini?iatic din care nu mai poate ie?i.

Manole este chemat acolo, în locul ales pentru m?n?stire, ca un constructor ?i, prin acceptarea unui ritualul, devine “omul me?ter”, cum spune Mircea Vulc?nescu (24), sau “cel ales”.

(va urma)


NOTE:
1. Lucian Blaga - Z?ri ?i etape, Ed. Minerva, 1990, p. 106
2.Ibid., p. 106
3. Ibid., p. 106
4. Ibid., p. 106-107
5. Ibid., p. 107
6. Ibid., p. 107
7. Despre locuire vorbe?te ?i Emmanuel Lévinas – „Totalitate ?i infinit. Eseu despre exterioritate”, Ed. Polirom, 1999, pp. 129-149, dar abordarea sa vizeaz? doar locuirea în cas?, iar aceasta, ca ?i cl?dire, este v?zut? ca apar?inînd „unei lumi de obiecte”, dar „locuin?a nu se situeaz? într-o lume obiectiv?, ci lumea obiectiv? se situeaz? în raport cu locuin?a mea.”
8. Martin Heidegger – „Bauen, Wohnen, Denken”, în „Originea operei de art?”, Ed. Univers, 1982, p. 160. Filosoful observ? c? „în vechea german? de sus, cuvîntul buan, care a devenit bauen (a construi) înseamn? “a locui” (p. 147), iar r?m??i?e ale lui se întîlnesc ?i în unele forme ale conjug?rii verbului sein, a fi: ich bin, du bist (eu sînt, tu e?ti). Într-un anume sens chiar a?a e: cînd spui eu locuiesc aici spui ?i eu sînt aici.
9. Idem, p. 146.
10. Idem, p. 150.
11. Chiar în studiul citat, Heidegger spune: „Muritorii locuiesc în m?sura în care îi a?teapt? pe divini ca divini. Sperînd, ei le ofer? nesperatul. Stau în a?teptarea semnelor sosirii lor ?i nu se în?eal? asupra emblemelor absen?ei lor... Chiar în nemîntuire, ei mai a?teapt? înc? mîntuirea ce le-a fost retras?... A-i c?l?uzi pe muritori în esen?a mor?ii nu înseamn? nicidecum a face din neantul vid al mor?ii supremul ?el, a?a cum nu înseamn? s? întuneci locuirea prin oarba ?intuire a sfîr?itului... Locuirea ca ocrotire p?streaz? tetrada în acel ceva în preajma c?ruia s?l??luiesc muritoii: în lucruri” (p. 151-152).

12. Semnificativ? este o varianta culeas? în 1959 în jude?ul S?laj, consemnat? în lucrarea lui Ion Talo?, „Me?terul Manole”, unde Maria Don, de 70 de ani, poveste?te despre o construc?ie la temelia c?reia a fost zidit? so?ia me?terului: „Manole, Manole,/ Zidu’ r?u m? strînge,/ Copila?u-m plînge.” Cînd este întrebat? de culeg?tor „ce zideau me?terii, povestitoarea r?spunde: „o cas?”; r?spuns surprinz?tor, din moment ce eroul are acela?i nume, iar la vremea aceea legenda era binecunoscut? ?i se ?tia c? se refer? la construirea m?n?stirii de la Curtea de Arge? (Ion Talo? – „Me?terul Manole. Contribu?ie la studiul unei teme de folclor european”, Ed. „Grai ?i suflet – cultura na?ional?”, 1997).
13. Jean Chevalier, Alain Gheerbrant – „Dic?ionar de simboluri. Mituri, vise, obiceiuri, gesturi. forme, figuri, culori, numere”, vol. I, Ed. Artemis, 1994, pp. 196-197. Trecînd în revist? ?i alte reprezent?ri ale bisericii, autorii observ? c? în sec. XII aceasta apare ca o femeie ca o femeie uria?? care seam?n? cu o cetate, în alt? viziune „sub forma unui bust de femeie, sprijinit? de un turn cioplit dintr-un singur bloc de piatr? alb?”. Într-un text ce face parte din apocalipsele apocrife este v?zut? ca o matroan? b?trîn? care „se scutur? de b?trîne?e ?i devine în a patra viziune un fel de mireas?, simbolizînd pe ale?ii Domnului”.
14. Idem, vol. II, p. 261.
15. Ibidem.
16. Idem, vol. I, p. 132. Arborele, ca ?i m?n?stirea, înlesne?te comunicarea dintre cele trei lumi: subteran?, solul, cerul. Autorii subliniaz? c? „arborele, chiar sacru, nu este pretutindeni un obiect de cult; el este întruchiparea simbolic? a unei entit??i ce-l dep??e?te ?i care poate deveni ea îns??i obiect de cult” (p. 124). De?i crucea este din lemn, arborele nu are simbolistica acesteia. Se poate spune c? raportul dintre arbore ?i cruce este identic cu acela dintre m?n?stire ?i biseric?.
17. Idem, vol. II, p. 154.
18. Immanuel Kant – Critica ra?iunii pure, Editura ?tiin?ific?, 1969, p. 504.
19. Martin Heidegger – op. cit., p. 152: „Mereu, ?i de fiecare dat? altfel, podul c?l?uze?te încolo ?i încoace drumurile ?ov?itoare ?i gr?bite ale oamenilor, f?cîndu-i s? ajung? pe alte ??rmuri, iar la urm?, ca muritori ce sînt, pe cel?lalt t?rîm.”
20. Jean Chevalier, Alain Gheerbrant – op. cit., vol. III, p. 118. Autorii remarc? dou? elemente fundamentale: „simbolismul trecerii ?i caracterul adeseori primejdios al acestei treceri, specific? oric?rei c?l?torii ini?iatice”.
21. Martin Heidegger – op. cit., p. 160.
22. Jean-Jacques Wunenburger – „Sacrul”, Ed. Dacia, 2000, p. 63
23. Academia Român? - DEX, Ed. a II-a, Ed. Univers ?tiin?ific, 1996, p. 79
24. Privind m?n?stirile din jurul Bucure?tilor, î?i aduce aminte de catedrala roman? de la Alba Iulia: „turnul care domin? priveli?tea din jur, zidurile c?rora timpul le-a dat culoare str?vezie... crest?turile din piatr?, totul vorbe?te de omul me?ter, de omul care se impune firii, se vrea altfel ?i st?pîn fa?? de ea, s? înfrîng? moartea ?i irosirea vremii... s? dureze” (Mircea Vulc?nescu - Dimensiunea româneasc? a existen?ei, p. 49).