proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Acolo, la acea cot?, în acel tran?eu, au stat mai bine de o s?pt?mân?. S-a obi?nuit repede cu via?a de acolo. Înc? din prima zi , dup? ce a f?cut cuno?tin?? cu subordona?ii, s-a gândit c? o parte a ?an?ului în care le era dat s? vie?uiasc?, nu se ?tie cât, ar fi bine s? fie acoperit?. Acolo s-ar putea retrage, pe rând, solda?ii, s? se usuce de apele ploilor ?i s? fie mai la ad?post de b?taia vântului.
- Apoi, domnule sublocotenent, de ce s? ne mai obosim. N-o s? st?m câtu-i lumea aici. Ne-am schimbat pân? acum, în câteva s?pt?mâni, de mai multe ori groapa în care vie?uim, cei mai mul?i au schimbat-o cu una din care n-or mai ie?i pân? la a doua venire. Doar câte unul doi, din fiecare grup?, sunt aici de la început, adic? de când am trecut Prutul pe partea astalalt?. Putem spune c? plutonul nostru îi aproape tot, de-acuma dincolo, dincoace am r?mas noi cei care, ca ?i dumneavoastr?, am venit de pe la casele noastre, ori cei care au fost redrestribrui?i aici .
- Nu, caporale, n-ai dreptate. Noi cei care am mai r?mas, înc? dincoace, de ce s? suferim ?i mai mult. Trebuie s? mai ?i deger?m? ?i apoi ce zic eu, acum, este un ordin. Trebuie executat. Executarea, caporale! Te vei ajuta de grupa ce o comanzi. Termen pân? disear? când vor sosi marmitele cu mâncare.
Cei din apropiere s-au uitat cu mirare spre sublocotenent. Aici, în tran?eu, sub focul inamic, n-au mai primit alte ordine în afar? de cele cu privire la deschiderea ?i încetarea focului, cu pornirea la asalt, cu retragerea ori, mai rar, cu plecarea unora în diferite misiuni de observare a inamicului. Cele mai multe din aceste ordine erau primite de comandantul de pluton de la c?pitan, prin curier sau telefonic, ori în timp de zi, când nu era pericol, codat, prin ridicarea unor fanioane .
- E spre binele tuturor, complet? Nae.
Cei patru caporali, comandan?i de grupe, s-au mai mirat o dat?. ?tiau ce au înv??at la ?coala de grada?i c? un ordin, atât de simplu de în?eles, nu trebuie s? fie ?i explicat de c?tre cel ce l-a dat. Caporalul Samoil?, cel c?ruia i-a fost adresat ordinul, s-a str?duit ?i a reu?it pân?-n sear? s? încropeasc? un acoperi? pe vreo trei metri liniari. ?tia el un z?plaz, c?zut în apropiere, le-a explicat solda?ilor cum s? mearg? târâ? pân? acolo ?i s? aduc?, una câte una, scânduri ?i s? le pun? la un cap?t al ?an?ului apoi, tot a?a cu mult? fereal?, s? nu fie v?zu?i de inamicul ce era, ?i el în tran?ee, la nici dou? sute de metri, s? ia apoi p?mânt cu lope?ile Lieneman,
din biuta din fa?a tran?eului ?i s?-l b?t?toreasc? peste scânduri.
Au fost cu to?ii mul?umi?i de realizare ?i au început, pe rând, s? intre acolo. Apoi solda?ii, f?r? niciun ordin au mai acoperit, la cel?lalt cap?t aproape înc? doi metri. Au pus o p?tur? drept u??.
- Asta este înc?perea dumneavoastr?, domnule sublocotenent, s? o st?pâni?i ?i s? v? odihni?i în ea s?n?tos.
Aici ?i-a petrecut câteva nop?i din acel aprilie aproape geros. Tot aici a insistat s? fie adus ?i corpul neînsufle?it al soldatului Vasile Trifan. Bietul de el, înainte de l?sarea întunericului, a strâns de la camarazi câteva bidona?e ?i a plecat, cu învoirea lui Samoil?, la ?ipotul aflat nu departe. A mers târându-se ?i s-a întors, tot a?a, cu bidoanele pline într-un sac de spate. La doi pa?i de marginea tran?eului, s-a ridicat în picioare ?i a s?rit în el. Era înc? în aer, pân? a c?dea, când s-a auzit o pocnitur? de pistol automat, pus pe pozi?ia foc cu foc. N-a apucat s? se ridice bine de pe fundul gropii ?i a c?zut din nou, cu sacul în mân?. În urm?toarele clipe, din gât îi ?â?ni un ?uvoi de sânge. N-au mai avut ce-i face.
- ?i spusu-i-am s? nu se mai ridice în picioare când iese din ad?post! Spusu-i-am !?i uita?i-v? acum la el… Ce-o s? zic? domnul sublocotinent când se va întoarce din ad?postul domnului c?pitan?… ce-o s? zic??...
N-a zis nimic domnul sublocotenent, ?i-a f?cut doar o cruce, ?i înc? una înspre Vasile. Nici lui Samoil? nu i-a zis nimic, nici nu ?i-a ridicat ochii spre el, de team? ca nu cumva s?-l certe din priviri. Nici c?pitanul Zamfir nu s-a uitat cu ochi mustr?tori la careva. A raportat doar telefonic, la batalion, c? un glon? r?t?cit a curmat via?a soldatului Trifan Vasile din plutonul 3, compania 18. Apoi, prin curier, a trimis vorb? ca soldatul mort, aflat în tran?eu, s? nu fie înmormântat acolo, pentru c?, dup? el, o s? vin? o echip? ce-l va duce, ca ?i pe al?ii ca el, în cimitirul Diviziei nou înfiin?at în satul din vale, Le?cani. Acolo vor fi a?eza?i, fiecare în câte un mormânt, cre?tine?te. Cei ce nu erau în posturile de observare l-au privegheat toat? noaptea. Nae, la lumina lanternei, a citit câteva pasaje din Noul Testament ce-l avea întotdeauna la el, în porthart. Apoi camarazii au început s? povesteasc? întâmpl?ri din via?a r?posatului, unele chiar hazlii. A doua zi, a fost luat Vasile de doi s?teni b?trâni ce au venit cu o c?ru?? pe cealalt? parte a dealului ce nu era în b?taia gloan?elor du?mane. Tot acolo, în acel ?an? adânc, le-a mai citit o dat? din Evanghelii, dup? l?sarea întunericului, în Joia Mare. Au fost câteva zile lini?tite în acea s?pt?mân?, ru?ii n-au atacat deloc, poate a?teptau înt?riri. N-au atacat, dar au adus ?i pus în func?iune un proiector care lumina, din când în când, ca ziua pân? la pozi?iile române?ti ?i mult mai departe. În noaptea de 15 spre 16 aprilie, aproape de ora 12, de la câteva plutoane vecine au început s? sune ni?te tal?ngi închipuind clopotele ce vesteau Învierea. Pe dat? s-a aprins proiectorul ?i odat? cu el au început a cl?n??ni câteva mitraliere, pistoale automate ?i carabine. Se auzeau chiar ?i gloan?ele ce treceau pe deasupra sau se înfigeau în biuta din fa?a tran?eului. În afar? de zgomotul infernal nu s-a întâmplat, îns?, nimic altceva. Configura?ia liniei frontului a r?mas aceea?i. Spre diminea??, pe potecu?a din spate, ce nu putea fi v?zut? de ru?i, au ap?rut câ?iva mo?negi ?i câteva b?bu?e îmbr?ca?i în haine de s?rb?toare. N-au îndr?znit s? se apropie prea mult, dar au început s? strige de la distan?? „Hristos a înviat!”.
Au fost auzi?i ?i le-au r?spuns tot cre?tine?te, la început pu?ine voci, apoi tot mai multe: „Adev?rat a-nviat”. Nae ?i Samoil? au ie?it, cu fereal?, ?i s-au apropiat de ei. Ca la un semn, b?trânii au început a scoate din co?urile ce le purtau în mâini cozonaci, pasc?, ou? ro?ii ?i câteva sticle. Cel mai b?trân, cu c?ciula în mân?, le zise:
- Lua?i dragii mo?ului, lua?i, ?i s? ne ierta?i c? nu v? putem da mai mult din pu?inul nostru. Lua?i ?i v? bucura?i de luminatul praznic al Învierii Domnului.
?i cei ce au dat ?i cei ce au primit aveau lacrimi în ochi, Cei doi i-au îmbr??i?at pe b?trâni, apoi le-au s?rutat mâinile.
A fost o zi lini?tit?, rar se auzea în dep?rtare, ori mai aproape câte o bufnitur? de arm? desc?rcat?. Cei care nu erau la postul de observa?ie au început s?-?i caute prin buzunare, ori prin saci, creioanele chimice ?i peticele de carte po?tal? militar?. Cu gândul departe ?i înmuind creionul în gur? scriau, scriau. ?i-a scos ?i Nae, în col?ul lui, fotografia cu ai s?i. A fost f?cut? acum trei ani, la Photo Fischer, înainte de a pleca spre Odessa. Mult timp nu ?i-a luat ochii de pe ea. El în costumul închis ?i cu cravat?, Victoria în bluz? alb?, fust? bleumarin ?i sandale albe, feti?a cu rochi?? înflorat?, iar b?ie?elul în pantaloni scur?i cu bretele peste c?ma?a cu mânec? lung?. P?rea, la figur?, o copie a sa, în miniatur?. A început s? scrie ?i el pe o carte po?tal? aproape gri, la fel cu a celorlal?i. Ast?zi, în Sfânta zi, s-a nimerit s? fie ?i ziua ei, a Victoriei, împlinea 36 de ani, El va împlini 37 peste 12 zile. Scria cu stiloul lui, cu peni?a foarte sub?ire, scria m?runt, m?runt, s? încap? cât mai mult.
?i-au schimbat de câteva ori, în decurs de o lun? pozi?ia, dar, tot acolo, pe acele dealuri au r?mas. Între timp acea prim?var? friguroas? a trecut. Odat? cu iarba ?i p?p?diile din ea, au început ?i canonadele de artilerie s? m?ture dealurile din preajma Ia?ilor, tot mai des treceau ?i avioane bombardând ora?ul, dar nu uitau s? mitralieze ?i deasupra tran?eelor.
În diminea?a zilei de 11 iunie au primit ordin de atac. S-au n?pustit din vârful dealului asupra inamicului. Grenadele apoi chiar baionetele ?i-au spus cuvântul. Strig?tele de Ura!…anun?au victoria, de moment, a atacatorilor. Grupele r?rite ale plutonului s?u au intrat în tran?eele p?r?site de ru?i. Dar nu pentru mult timp. O rachet? ro?ie, ce str?b?tea cerul, anun?a c? trebuie s? se reîntoarc? la cota 178 ,de unde au plecat. Soseau, pentru ru?i înt?rituri. La un moment dat sim?i, parc?, o mângâiere în um?rul stâng. Mai f?cu câ?iva pa?i ?i se pr?bu?i. Caporalul Samoil? ?i soldatul ?iu, care între timp îi devenise ordonan??, l-au tras într-o groap? pricinuit? de o bomb?. A deschis ochii privind albastrul cerului. Privea cerul dar totodat? o vedea, lâng? el, pe mam?-sa dictându-i lui, copil în clasa întâi, o lec?ie din abecedar, ?i nu-?i da seama cum s-a f?cut, dar acolo erau ?i fra?ii ?i surorile lui, dar parc? erau mai mul?i, ba nu… erau tot ei, dar la diferite vârste. I-au ap?rut apoi, ?i nu s-a speriat, pentru c? a?a trebuia s? fie, str?zile Sibiului, apoi iat-o pe Victoria ?i pe socrii s?i, pe ?iganii ce i-au cântat la nunt? ?i chiar pe M?rie, ?iganca din Slimnic, care mânca din felurile de bucate ale nun?ii, iat? ?i copiii a?eza?i în b?nci, erau mul?i, dar el î?i amintea numele fiec?ruia ?i chiar întâmpl?ri legate de ei. Iat?-i ?i pe copiii s?i, pe feti?? ?i b?iat, întinzând mâinile spre el. Se vede pe el, acum, în Catedral?. Printre preo?ii ce slujeau în sobor îl z?re?te ?i pe c?pitanul preot Bo?ocan. Înalt Prea Sfin?ia Sa Nicolae, din jil?ul din dreapta altarului parc?-i zâmbe?te. Acum aude acordurile Baladei lui Ciprian Porumbescu dar nu vede pe nimeni cântând… ba da, este el în fa?a copiilor din satul ?pring. Apoi n-a mai auzit ?i n-a mai v?zut nimic în juru-i. Doar acolo, în înaltul cerului, albastrul pare c? s-a deschis f?când loc unor culori aurii…
………………………………………………………………………….



De pe front
12 iunie 1944

Mult stimat? Doamn?,

Mi-a trebuit mult timp pentru a m? hot?rî s? v? aduc eu la cuno?tin?? durerea cea mare , c?derea în lupt? a so?ului….. din Batalionul 30 grupul 90 V.M...în ziua de 11 iunie 1944 la ora… a fost lovit de o schije de Brandt… ?i în asisten?a preotului confesor al Gr.90… a fost înmormântat la cimitirul Diviziei în groapa No.7 rândul 1 din fa?? începând cu num?r?toarea de la dreapta la stânga ?i de la troi??…. I-am pus o cruce scriind pe ea…
……………………………………………………………………………

Ani de zile, a fost Victoria cu gândul la acea groap?, din acel cimitir. Necazurile au ?inut-o pe loc. Când a reu?it s? ajung?, nici urm? de cruci. Tractorul des?elenise locul. A aprins o lumânare printre macii adia?i de vânt.