proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Demn de o via?? pe catalige, sau, cum s-ar spune, de un trai pe picior mare, îmbuibat prin binefacerile certificatului de revolu?ionar, pe care-l ob?inuse prin m?rturii mincinoase ?i care îi adusese un teren extravilan la marginea ora?ului, dar bine plasat, un spa?iu comercial de o sut? de metri p?tra?i în buricul ora?ului, afaceri pe cârca statului, abonament la sacul cu bani europeni. O nemul?umire, totu?i, avea personajul nostru. Legat?, poate, de încetinirea ritmului de ghiftuire a unora, datorat? crizei economice, de invidia c? guvernan?ii ?i acoli?ii lor prosper? f?r? limite, într-un mod mai mult decât nesim?it, prin al?ptare la sânul finan?elor publice.
Acum, dup? dou?zeci ?i doi de ani de la Revolu?ie, când poporul o duce greu, nu glum?!, ?i iese în strad? s?-?i strige p?surile, în domnul Radu F?lescu se învolburar? sentimente amestecate de revolt? interioar? împotriva matracucilor de la putere, dar ?i împotriva derbedeilor înarma?i de pe str?zi, inep?i, incul?i, viermi ?i ciumpalaci, cum foarte bine îi etichetaser? cei câ?iva oameni de bine din Guvern…

Zice amicul Nimeni, scârbit de arogan?a puterii, de refuzul acesteia de a dialoga cu manifestan?ii ?i, totodat?, cu gândul la factura de curent electric, pe luna trecut?, care-i r?m?sese neachitat?:
- Pe oameni îi scoate în strad? foamea, urmare a l?comiei politrucilor, felurit colora?i, roti?i la guvernare. Au furat ?i doresc s? mai fure.

A?a se explic? de ce domnul F?lescu g?si s? protesteze într-un mod cu totul diferit de al celorlal?i români care, organiza?i sau nu, se bulucesc în Pia?a Universit??ii, s? strige lozinci previzibile, “Jos Guvernul mafiot”, “Veni?i cu noi ca în 22”, “Nu sta?i în balcoane, c? muri?i de foame”, “V? rug?m s? ne ierta?i, nu producem cât fura?i!”. Dorindu-?i, cu orice pre?, s? se numere printre cei care vor o schimbare, c?ut? mult cu gândul un loc în care s? poat? protesta liber, f?r? autoriza?ie, ori aia-aia. Î?i aminti c? nu departe de cartierul în care locuia, se afl? un loc pustiu, fost siloz, în paragin?, plin de gunoaie ?i urme de ?obolani, cu ni?te corpuri de cl?dire muribunde, cu geamurile sparte ?i acoperi?uri ?ubrede, dar unde se putea ad?posti de urgia vremii sau privirile autorit??ilor. Pentru c?, asemenea omului obi?nuit, niciodat? nu-l d?duse curajul afar? din cas?, nici în 22 decembrie, când Revolu?ia o petrecuse mai mult pe sub mas?, în sufragerie, de fric?, decât pe strad?, în b?taia gloan?elor.

Mai zice amicul Nimeni:
- Adev?rul e c? nu suntem o ?ar? democrat?. Ăla care ajunge la ciolan, roade totul, nu împarte cu ceilal?i. Indiferent care partid ajunge la putere, imediat, primari, parlamentari, ?efi de institu?ii sar dintr-o barc? în cealalt?...
- Puah, politic?, moralitate!..., exclam eu, f?r? vreo alt? vorb?.

Radu F?lescu î?i amenaj? cartierul general într-una din înc?perile f?r? u?i ale cl?dirii p?r?site, unde veni cu tot arsenalul de instrumente ?i materiale necesare confec?ion?rii de lozinci antiguvernamentale: “Ole, ole, banii no?tri unde e?”, “Be?ivanii neamului, a dat tunul anului!”…
Ie?i în curtea silozului cu pancartele ag??ate de gât ?i începu s? scandeze u?or, aproape în ?oapt?, “Ole, ole…”. Se mi?ca în cerc, pe pavajul m?cinat al cur?ii. Îndr?zni chiar mai mult, ridicând, din ce în ce, vocea, “Ole, ole…”, pân? ce, la auzul unui mârâit, înghe??. Iat? c? erau ?i din cei care nu îi împ?rt??eau p?rerile! El lupta, îns?, dup? propria-i convingere, pentru o cauz? a celor mul?i, a oamenilor pa?nici ?i de ini?iativ?, care aveau ceva de spus: “Ţara noastr? nu e crâ?ma voastr?!”, “De le vinzi sticlele goale, umple?i ?ara de parale!”…
Î?i f?cu ochii roat?, dar în jur, nimic. P??i apoi tem?tor, în vreme ce, cu privirea, peria perimetrul cur?ii, în n?dejdea c? ?i al?ii îi vor urma exemplul, dar ?tia c?, în genere, oamenii se feresc de nepl?ceri, amenzi sau riposte jandarmere?ti.

- Dup? împrumutul de la FMI, de dou?zeci de miliarde de euro, reia Nimeni, s-au t?iat salarii, pensii, s-au dat oameni afar?, s-au pus taxe peste taxe. Cu toate astea, oamenii au strâns din din?i, înduraser? ei mai multe în trecutul lor, a?adar, ar mai fi îndurat ?i de aici înainte... Îns?, oamenii puterii au stârnit focul, prin modul de a guverna, îmbog??indu-se f?r? frân?, în timp ce majoritatea popula?iei s?r?cea... S-a v?zut cu ochiul liber cum, în perioada asta de criz?, un constructor î?i dubleaz? profitul de la an la an, prin contracte cu statul; cum un miliardar ia gaz mai ieftin de la Romgaz, iar pentru consumul casnic, se ia din import... Ce mai, protestatarii sus?in c? situa?ia de acum, din ?ar?, este mai grea decât pe vremea lui Ceau?escu. Vorba unuia, pensionar: „C? mor credeam, dar c? am s? tr?iesc asemenea vremuri nu credeam!”

La tacâmul nemul?umirilor proprii, se mai ad?ugau ?i jignirile unor lideri ai puterii aduse manifestan?ilor, implicit lui însu?i, revolu?ionar cu ?tate vechi: „B?t?u? scos pe strad?”, „Individ imbecilizat de televiziuni”, „Mahalagiu inept ?i violent”. Cum ?i Patriarhia român? declarase c? nu poate r?mâne indiferent? la suferin?a poporului umilit de nedrept??i sociale, s?r?cie ?i neajutorare ?i c?, în aceste momente dificile, Biserica spore?te rug?ciunea, cu voin?a Domnului, Radu F?lescu prinse, iar??i, curaj ?i î?i ?ip? oful: „Ole, ole, banii no?tri unde e?” ?i, f?r? a-?i dezmin?i numele, se f?li cu atitudinea sa de solidaritate cu protestele din ?ar?: „Nu sunt singur. O ?ar? întreag? e cu mine”.

- Mai este speran??, roste?te Nimeni, luat de valul optimismului. Putem construi o democra?ie ?i o societate mai bune. Putem reforma sistemul. Cu o condi?ie: s? fie schimbat? clasa politic?, prin promovarea tinerilor...

Hot?rât în a-?i expune public nemul?umirile, Radu F?lescu ridic? desupra capului ?i cartonul cu „Ultimul ciolan, pentru be?ivan!”, în timp ce scanda „Ole, ole...”, ceea ce avea s? declan?eze înveninate mârâituri, venind dintre buruieni ?i gr?mezi de gunoaie. O l?tr?tur? violent? adun? ca la un semn zece maxilare cu din?i rânji?i, amenin??tori. „Jandarmii!, gândi singuraticul protestatar. ?i-au trimis câinii!”. Se aplec? în grab?, smulse buc??i din pavajul cur?ii ?i arunc? cu ele în „for?ele de ordine”. Urmar?, apoi, pietre, buc??i de lemn, alte obiecte contodente g?site pe jos. Degeaba. Zece câini r?i îl înconjurar? cu repeziciune ?i-i f?cur? pantalonii franjuri. Se gândi s? riposteze în acela?i mod, s?-i mu?te el pe câini. Îns?, protestatarul nu avea cum s? fac? fa?? situa?iei, for?ele r?ului erau bine organizate, î?i ar?tau din plin col?ii fioro?i, astfel c? o porni în fug?, cu câinii Guvernului dup? el, ca un mistre? h?ituit, spre ad?postul improvizat pentru vreme rea. Fuga este ru?inoas?, dar e s?n?toas?! A?a sc?p? cu via?? din încle?tarea cu maleficele for?e. Se consola, îns?, la gândul c? nu este p?r?sit de oameni: „Nu sunt singur. O ?ar? întreag? e cu mine!”.