Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Proxima - Partea a doua: „Planeta Proxima”

de Cornelia Georgescu

*41. Invitata.

Ajunser?, în sfâr?it, la un restaurant local, unde s? serveasc? lini?ti?i masa de sear?, altfel spus cina. Intrar? în local ?i se a?ezar? în lini?te deplin? la o mas? liber?, cu suficiente locuri pentru ei to?i. Comandar? bucate alese, bineîn?eles artificiale, care le-au fost servite în scurt timp, irepro?abil, de c?tre robo?ii localului. Mâncar? t?cu?i, îngândura?i, în lini?te deplin?. Bineîn?eles, înc? erau r?v??i?i de imaginile de pe Terra, pe care tocmai le v?zuser?.
Lucian nu comandase mult, dar nici m?car din ceea ce se afla înaintea lui nu consum? tot. Nu avea poft?, se sim?ea de parc? nu intra mâncarea în el; mai ales c? era artificial?, îns? nu doar din acest motiv. Astfel c?, rotindu-?i privirea prin local cu aten?ie, observ? la o mas? o domni?oar?, tocmai fata cu care se întâlniser? de diminea??, parc? Sonya spusese c? se nume?te, adic? exact cea c?reia îi strecurase ?optit sugestia de a se întâlni, în curând. Ea se afla împreun? cu alte trei prietene, dar parc? nu erau cele din grupul de diminea??, ci altele. Lucian se ridic?, anun?ându-?i colegii:
- Pe mine v? rog s? m? scuza?i pu?in.
- Nu m?nânci nimic? întreb? Nick, privind spre farfuria aproape plin?, aflat? în dreptul comandantului.
- Nu, mul?umesc. M-am s?turat. De altfel, nici nu-mi era foame, preciz? Lucian, privind spre masa la care o z?rise pe Sonya.
- Unde pleci? se interes? Lia, cea cu care el nu vorbise deloc, toat? ziua.
- Hmm?! ???... Nic?ieri. M? întorc imediat, replic? el evaziv, f?r? a privi spre colega lui, evitând-o în continuare, de?i îl surprinsese întrebarea ei.
Se îndrept? gr?bit spre masa la care o z?rise pe Sonya, fiindu-i team? ca ea s? nu plece pân? va ajunge el acolo. Se opri în dreptul ei zâmbind ?i spuse politicos:
- Bun? seara, fetelor, apoi adresându-i-se Sonyei: Domi?oara Sonya, ne-am întâlnit deci din nou ?i-mi face o pl?cere deosebit? s? te rev?d.
- Ia te uit? cine-i aici... Chiar comandantul celor ?apte, veni?i de pe Terra. Bun? seara, domnule comandant, p?ru Sonya surprins? de prezen?a lui.
- Te rog s?-mi spui Lucian; ?tii doar c? ?sta-i numele meu, îi atrase el aten?ia.
- Bine, Lucian, cum vrei, accept? Sonya rapid noua formul?.
- Pot s? m? a?ez câteva clipe aici, lâng? voi? Bineîn?eles, doar dac?-mi permite?i.
- Sigur, ia loc. Nu te re?ine nimeni. Scaunul e liber, îl invit? Sonya.
- Mul?umesc, se a?ez? el. S? m? prezint colegelor tale?
- Nu-i necesar. Ai uitat? întreb? Sonya zâmbind.
- Ah, da... î?i aminti el. Atunci te rog s? mi le prezin?i tu pe ele. Nu sunt din grupul celor cu care erai de diminea??.
- Sigur, scuz?-m?, am neglijat. Ele sunt Sindy Sao, Simmy Nov ?i Lorry Dov. Fetelor, de?i ?ti?i, el este Enka Lucian, comandantul celor ?apte tineri care au venit în vizit?, de pe Terra.
- Îmi face pl?cere s? v? cunosc, domni?oarelor... Dar, Sonya, nu era necesar s? adaugi acel mic am?nunt, de la sfâr?it, ?tii tu care anume, zâmbi Lucian; prezen?a lui p?rea a le intimida pe cele trei fete, nu ?i pe Sonya.
- Bine. Atunci e?ti Lucian, doar atât. A?a-?i convine? surâse Sonya fermec?tor, ea p?rând a-l accepta mai u?r, de?i îi remarcase privirea ager?, de vultur, pe care încerca s-o evite.
- Desigur. E mult mai bine a?a. F?r? ca prietenele tale s? se supere, te-a? invita s?-?i petreci seara împreun? cu noi; vreau s? spun cu mine, colegii mei ?i cei doi fra?i Kuny. Deci, dup? ce termini masa, dac?-?i face pl?cere ?i bineîn?eles, dac? nu ai un alt program. Ce zici, domni?oar? Sonya?
- În primul rând, s? încetezi s?-mi mai spui „domni?oar?”.
- Nu doream decât s? fiu politicos.
- Consider? c? nu este necesar. În ceea ce prive?te invita?ia pe care mi-ai f?cut-o, dac? m? gândesc bine, da, accept. E tentant. Mi-ar place s? petrec o sear? împreun? cu voi, mai ales dac? tu m? invi?i, accept? Sonya.
- Atunci, s-a f?cut, afi?? el acel surâs care d?dea gata orice domni?oar? de pe Terra; ?i aici p?rea a avea un efect asem?n?tor, de?i fetele nu se manifestau la fel ca vechile lui admiratoare.
- Ce-ar fi s? stai aici, la masa noastr?, pân? termin ?i eu de mâncat? Nu mai am mult, propuse Sonya.
- De acord, accept? el. Domni?oarele sunt prietenele tale, colege sau vecine?
- Hmm... zâmbi Sonya. Nu pune întreb?ri f?r? sens, Lucian. Bineîn?eles c?-mi sunt prietene.
- Ah, da... Uit mereu principiile planetei Proxima, spuse el zâmbind, apoi se adres? uneia dintre prietenele Sonyei, o superb? ?aten?, cu p?rul cre?, cu ochii mari, negri, cu privirea catifelat?, ca de c?prioar?: Domni?oara Simmy, ce vârst? ave?i?
- 19, domnule, r?spunse ea timid, ?optit, ro?ind toat? ?i l?sându-?i privirea în jos.
- Oho, vai de mine... Ajungem în acela?i punct al discu?iei. Nu-mi spune „domnule”, te rog. Nimeni nu-mi spune a?a; nici m?car robo?ii. M? faci s? m? simt foarte b?trân ?i sper c? înc? nu e cazul. Prefer s?-mi spui simplu, Lucian, iar asta e valabil ?i pentru celelalte dou? domni?oare. Deci, ai 19 ani, frumoas? vârst?. Mul?i înainte! E?ti foarte tân?r? ?i foarte dr?gu??.
Fata nu spuse nimic. Se vedea c? nu era atât de îndr?znea?? ?i vorb?rea?? ca Sonya, ci cu mult mai timid?. Nici m?car nu îndr?znea s?-?i ridice privirea; celelalte dou?, la fel ca ea. Desigur, se aflau în compania comandantului misiunii, înc? un veritabil Don Juan. Era nu doar frumos, ci ?i intimidant. Sau cel pu?in a?a li se p?rea lor. Deci cum s?-i spun? pe nume, Lucian?! Dup? câtva timp, Sonya îl anun??:
- Gata, am terminat. Putem merge la colegii t?i.
- Grozav, atunci, spuse Lucian, ridicându-se de pe scaun. Încântat de cuno?tin??, domni?oarelor ?i sper ca sentimentul s? fi fost reciproc, li se adres? prietenelor Sonyei, s?rutând galant mâna fiec?reia. S? nu v? sup?ra?i din cauz? c? am invitat-o doar pe Sonya. Hai, s? mergem, Sonya! Dup? tine, te rog, o invit? el, conducând-o la masa la care se aflau prietenii lui, de unde plecase cu pu?in timp înainte; se gr?bi s? se scuze fa?? de colegii s?i pentru mica întârziere, în acela?i timp anun?ându-i: Îmi pare r?u dac? am întârziat ?i v-am f?cut s? m? a?tepta?i. Desigur, deja o cunoa?te?i to?i pe domni?oara Sonya Kelso. Tocmai am invitat-o s?-?i petreac? seara împreun? cu noi. Sper c? n-am gre?it.
- N-ai gre?it deloc, îl aprob? de îndat? Nistor. Ai f?cut foarte bine, ?efu’.
- ?efu’?! se mir? Sonya, zâmbind.
- Ah, nu-?i pune mintea cu Nis. A?a-i el, glume? din fire, dar mi-e un foarte bun prieten. M-am obi?nuit deja s?-mi spun? astfel. Nu m? deranjeaz?. Acum nici nu mi l-a? mai putea închipui spunându-mi altfel.
- Adev?rat, ?efule?
- Da, Nis. Ce-i r?u în asta. Ce nu-?i convine?
- Mie?! Nimic, ?efu’. Mi se p?rea pu?in ciudat c? ai acceptat deja ideea asta. Parc? altceva îmi spuneai în ultima vreme.
- Eh... Am oare de ales?
- Nu, ?efu’. Dac? tot ai acceptat, e mult mai bine.
- În cazul ?sta... renun?? „?eful” la discu?ia cu înaltul s?u coleg, geograful; îi invit? pe to?i: Dac? a?i teminat de servit masa, s? mergem. Nu mai avem ce s? facem aici.
- Doar tu n-ai terminat de servit masa, îl aten?ion? Alex.
- Las?, b?trâne; recuperez alt?dat?, încheie Lucian.
To?i se ridicar? de la locurile lor, îndreptându-se spre ie?ire. Sonya îi urm?, privind furi? spre Nick, care se afla, evident, lâng? micu?a Maria. Ajun?i afar?, trecur? strada, oprindu-se într-un mic p?rcule? de pe partea opus? restaurantului. Tot comandantul întreb?:
- Haide?i! S? v? aud! Cum propune?i s? ne petrecem aceast? sear?, într-un mod cât mai pl?cut, pentru ca Sonya s? nu se plictiseasc? al?turi de noi, s? se simt? cât mai bine?
- Am putea dansa. Mi-ar face pl?cere. De abia m-am obi?nuit ?i e foarte pl?cut, le suger? Ly. Sonya nu s-ar plictisi deloc.
- Dar eu nu ?tiu s? dansez, protest? Sonya, g?sind inconvenientul propunerii domni?oarei Kuny, Ly.
- Nu face nimic, o lini?ti Lucian. De asta ?i-e ?ie team?? Crezi c? n-ar avea cine s? te înve?e? Eu te-am invitat, deci, m? voi ocupa în mod special de tine. M? ofer s? te înv?? s? dansezi, îmi va face pl?cere. O deosebit? pl?cere.
„Ah, îi va face pl?cere? O deosebit? pl?cere? Gata, a ochit-o! Don Juan incurabil! Desigur, din nou foarte amabil cu domni?oarele...” se gândi Lia furioas?, ?intuindu-l cu albastrul privirii ei; cu voce tare nu protest? deloc, iar Lucian nu z?ri furia ei, dat fiind c? înc? o neglija, în mod inten?ionat.
- Numai dac? sunte?i to?i de acord cu propunerea mea, spuse Ly.
- P?i, s? nu m? întrebi pe mine dac? sunt sau nu de acord, sunt încântat? de ideea asta. Sper c? ?i Nick gânde?te la fel ca mine, rosti m?run?ica blond?.
- N-a? îndr?zni s? te contrazic, o aprob? Nick f?r? ezitare.
- ?i mie mi-ar face pl?cere, dac? Ly va accepta s? mai danseze cu mine, î?i spuse ?i Mihai p?rerea, privind spre cea care venise cu propunerea.
- Cum a? putea s? te refuz, Mihai? îi surâse Ly.
- Cred c? ?i eu sunt de acord, rosti doctori?a un soi de aprobare.
- Nu-i o idee rea s? dans?m, ad?ug? Nistor, care se gândi c? de data aceasta, fiind ?i Sonya cu ei, nu va mai r?mâne deloc singur, f?r? partener?.
- Dar tu, b?trâne? îl întreb? Lucian.
- Ce altceva poate fi mai pl?cut decât dansul? îi r?spunse Alex tot printr-o întrebare.
- ?i tu, Lia? Ce ai de spus? se interes? Lucian, privind spre Lia fix, pentru prima oar? în acea zi, dup? ce pân? atunci o evitase cu bun? ?tiin?? ?i regret? c?-?i îndrept? privirea spre ea; brusc, î?i aminti c? ziua trecut? î?i înc?lcase promisiunea f?cut? fa?? de ea ?i tat?l ei ?i o s?rutase p?tima?, pentru prima oar? de când o cuno?tea; î?i aminti ?i de palma primit? ?i î?i sim?i iar??i obrazul parc? arzând, iar inima zb?tându-i-se puternic în pieptul s?u de îndr?gostit... tocmai de ea!
- P?i, dac? to?i a?i fost deja de acord asupra faptului, atunci oare ce-a? avea eu de ad?ugat? Sau ce conteaz? ?i umila mea p?rere? întreb? Lia nep?s?toare.
- Cum ce conteaz?? Cum ce-ai avea de spus? Spune-ne p?rerea ta, ce altceva?! o l?muri Lucian, continuând s-o fixeze cu privirea. Pentru c?... Evident, totu?i, conteaz?!
- Dac? insi?ti, de acord, v? spun. Deci... Bineîn?eles c? ?i mie mi-ar place s? dans?m, este într-adev?r pl?cut. De?i, dac? eram împotriv?, p?rerea mea n-ar fi schimbat decizia final?.
- Atunci de ce mai întârziem pe aici? întreb? Nistor nedumerit. S? mergem numaidecât spre nava noastr?, „Pacifis”.
- O clip?, interveni Sonya. Vre?i s? mergem la nava voastr??
- Da, bineîn?eles; acolo este muzica, r?spunse Nistor. Vreau s? spun, muzica noastr?.
- În cazul ?sta, m? tem c? nu v? pot înso?i. Deci trebuie s? ne desp?r?im acum, îi anun?? scurt Sonya.
- De ce? o întreb? Alex, curios.
- Simplu. Pentru c? nava voastr? e afar?, pe suprafa?a planetei, iar eu n-a? putea rezista atmosferei de acolo, înc?rcat? de dantoniu, decât în costumul de protec?ie, în care de abia m? mi?c, cu greutate, deci sigur n-a? putea înv??a s? dansez. N-a? face decât s? v? încurc ?i pe voi.
- A?a este. Regret, nu m-am gândit la asta, o aprob? Nistor.
- În nici un caz! se împotrivi Lucian cu îndârjire. Nu ne vom desp?r?i deloc! Sonya, nu te-am invitat degeaba s?-?i petreci seara împreun? cu noi, pentru ca s? renun?i a?a de u?or.
- Atunci ce este de f?cut, ?efu’? îl întreb? Nistor.
- Ce-ar fi s? dans?m aici, în interiorul lumii artificiale? propuse ?efu’.
- Nu cred c? ar fi posibil. Muzica voastr? e într-adev?r frumoas?, dar mult prea zgomotoas?; nu cred c? locuitorii ora?ului ar fi de acord cu asta. I-ar deranja foarte mult, comb?tu invitata.
- Sonya, cred c? nu mi-ai în?eles foarte bine propunerea, spuse Lucian, zâmbind. Nu vreau s? deranj?m pe nimeni. Tocmai de aceea, n-am spus în interiorul ora?ului, ci doar în interiorul lumii voastre artificiale, deci sub cupol?, dar asta nu presupune ?i c? obligatoriu în ora?, o corect? el. De fapt, nu înseamn? deloc în ora?. Am putea merge cu un avion pân? la marginea ora?ului, în apropierea ogoarelor sau a mun?ilor, undeva unde n-am deranja pe nimeni, undeva departe de ora?. E corect ceea ce v? spun? Am dreptate sau nu?
- Da, ai g?sit solu?ia potrivit?, îl aprob? Sonya.
- ?i muzica, ?efu’? Cum facem cu muzica? îi aminti Nistor.
- Acolo ne vom opri, iar Nick sau Ly, cu unul dintre noi, se vor duce cu avionul pân? la nava noastr?, de unde vor lua tot ceea ce este necesar, iar noi îi vom a?tepta acolo pân? se vor întoarce. ?i crede-m?, Sonya, te vei sim?i foarte bine împreun? cu noi. Nu te vom deranja nici pe tine cu muzica noastr?. Nu o vom da prea tare, atâta doar cât va fi suficient s? se aud? ?i s? se poat? dansa dup? ea. Iar eu voi avea grij? s? te înv?? s? dansezi. Pl?cerea va fi de partea mea.
- Te-ai gândit la toate am?nuntele, remarc? Sonya. E?ti grozav! Ai reu?it s? g?se?ti solu?iile potrivite, e?ti foarte prev?z?tor ?i bine informat. Ai ni?te idei de care se poate ?ine seama. M? uime?ti!
„Într-adev?r, e?ti grozav! Pe cine oare nu uime?ti? E?ti mul?umit, nu-i a?a?! Uite, ai reu?it s-o cucere?ti chiar ?i pe... aceast? domni?oar? Sonya de partea ta.” coment? Lia nemul?umit? în gând, remarcând cum Sonya Kelso privea cu din ce în ce mai mult? admira?ie spre colegul ei, comandantul misiunii, Don Juan...
- Î?i mul?umesc c? m? apreciezi, Sonya. Atunci, Ly, unde putem g?si prin apropiere un avion?
- Nu foarte departe de p?rcule?ul ?sta vom g?si cu siguran??. A?a c?, urma?i-m?, îi invit? ea.
Nu a?teptar? ca Ly s? repete îndemnul. To?i o urmar?, Lucian fiind foarte atent, amabil, politicos fa?? de Sonya, pe care el o invitase s?-?i petreac? seara împreun?. Acest lucru atrase albastrul privirii Liei asupra lui. ?i-n ochii ei micu?i clocotea mânia. Don Juan, desigur... Cât s? reziste oare f?r? domni?oare frumoase în jurul lui?!
Nu dup? mult timp ajunser? la o minibaz? aerian?, unde se urcar? într-un avion, cu care c?l?torir? confortabil pân? la marginea ora?ului, într-un loc lini?tit, pl?cut, în apropierea ogoarelor artificiale, unde cu siguran?? c? nu vor deranja pe nimeni cu nimic. Ajun?i aici, coborâr?, rând pe rând, din avionul condus de Ly, acordând prioritate fetelor. Apoi hot?râr? ca Ly, Nick, Mihai ?i Maria s? fie cei care vor aduce din nava albastr? aparatura necesar? distrac?iei lor din acea sear?; Ly ?i Nick pentru a conduce aparatul de zbor pe cel mai scurt drum spre „Pacifis” ?i înapoi, cât mai repede cu putin??, iar Mihai ?i Maria pentru c? ?tiau ce ?i de unde s? aleag?.
Cei patru se urcar? neîntârziat în avion, care porni imediat sub comanda frumoasei Ly Kuny. Ea-l îndrept? rapid spre tunelul ce avea s?-i duc? direct la nava albastr?. Ajuta?i de cei doi robo?i, Robby ?i Felix, Ly, Mihai, Maria ?i Nick reu?ir? s? strâng? în scurt timp tot ceea ce le trebuia, iar dup? ce le transportar? de la nav? la avion, le înc?rcar?, tot cu ajutorul celor doi robo?i. Pornir? avionul înapoi spre locul în care erau a?tepta?i de ceilal?i, robo?ii retr?gându-se în nava albastr?.
Pe acela?i drum pe care venise, avionul zbur? în lini?te deplin?, cu o vitez? uimitoare, manevrat cu grij? de Ly, ale c?rei mi?c?ri delicate ?i ferme în acela?i timp, erau urm?rite de Mihai, el admirând-o pentru u?urin?a ?i corectitudinea cu care mânuia acest straniu aparat de zbor.
Ajunser? în scurt timp la marginea ora?ului artificial, în acela?i loc în care-i l?saser? pe ceilal?i s? a?tepte, în apropierea ogoarelor. Colegii îi ajutar? s? coboare ?i s? instaleze rapid aparatura, iar muzica nu se l?s? prea mult a?teptat?, se f?cu în curând auzit?, nu prea tare, pentru a nu deranja auzul fin al Sonyei, dar nici prea încet, atât cât s? poat? fi totu?i auzit? ?i de ceilal?i. Totul fiind gata aranjat, Lucian o invit? pe Sonya la dans, promi?ându-i c? va avea grij? ca ea s? înve?e. Acordurile primei melodii începând, se avântar? cu to?ii la dans, doi câte doi, de data aceasta având ?i Nistor partener?, pe... domni?oara consilier, Lia. Lucian privi scurt spre ea, dar nu o neglij? pe Sonya. Mihai era, evident, cu Ly, Nick bineîn?eles cu Maria, iar Alex cu doctori?a Stela.
- Prive?te-i pe ceilal?i cum procedeaz?, Sonya ?i urmeaz?-m? pe mine în mi?c?ri. Apoi las?-te purtat? de muzic? ?i de ritmul ei. Nu-i foarte dificil. Este suficient de u?or pentru ca tu, care e?ti atât de istea??, s? reu?e?ti s? înve?i, îi explica Lucian Sonyei, ar?tându-i pa?ii pe care ea trebuia s?-i fac?.
Sonya se str?duia s? înve?e, atât cât putea. ?inând-o îns? în bra?e, Lucian o sim?ea parc? tremurând, iar ea nu mai p?rea atât de sigur? ?i îndr?znea?? cum era de obicei. Astfel c? Lucian o întreb?:
- Ce s-a întâmplat, Sonya? E ceva în neregul??
- Nu. Ce te face s? crezi c? s-ar fi întâmplat ceva? încerc? ea s? salveze aparen?ele.
- Tu; pentru c? tremuri, în loc s? fii atent? la dans ?i explica?ii, iar aici nu e deloc frig. ?i-e team? de mine cumva?
- Nu. N-a? avea de ce.
- Tot a?a credeam ?i eu. Atunci încearc? s? fii pu?in mai atent? la ceea ce-?i spun ?i la felul în care dansezi, altfel n-ai nici o ?ans? s? înve?i cât de cât ceva. Te rog, încearc?...
- A?a voi face. Am s? încerc, promise ea, îns? imediat d?du înapoi: Dar nu pot!
- Ba da, bineîn?eles c? po?i! Încearc? ?i vei reu?i. Ai încredere în tine.
- Bine. Promit.
Prima melodie se încheie, f?r? ca Sonya s? fi reu?it s? înve?e prea bine s? danseze, cu toat? str?duin?a experimentatului ei profesor, care cuno?tea dansul mai bine decât orice, de?i se putea spune c? Lucian cuno?tea totul sau aproape totul destul de bine; matematica ?i dansul erau îns? punctele lui forte. Poate ?i modul de a s?ruta... A doua melodie începu, f?r? ca partenerii s? se schimbe între ei. Când ?i aceast? melodie se termin?, dup? toat? osteneala depus? de Lucian, Sonya începu cât de cât s? priceap? ceva, mi?cându-se oarecum în ritm de dans. Nici nu s-ar fi putut s? nu priceap? deloc, avându-l pe Lucian ca partener. Nici la cea de-a treia melodie partenerii nu se schimbar? între ei, preferând s? r?mân? în aceea?i forma?ie. Spre sfâr?itul celui de-al treilea dans, Lucian î?i exprim? p?rerea în leg?tur? cu comportamentul Sonyei:
- Da, bine. Acum e mult mai bine. Vezi c? po?i înv??a, dac? vrei? Nu-i deloc atât de greu cum p?rea la început.
- Al?turi de tine, ar fi imposibil s? nu înv??.
- Mul?umesc c?-mi spui asta, dar te asigur c? al?turi de oricare altul dintre colegii mei ai fi reu?it la fel de bine s? înve?i, pentru c?-i u?or ?i pl?cut.
- Da, trebuie s? recunosc c?-i pl?cut. Pentru mine îns?, nu-i chiar atât de u?or ca pentru voi.
- Atunci ?ine-o tot a?a ?i în curând vei fi un as în ale dansului, vei începe s? dai lec?ii de dans locuitorilor planetei tale.
- Sper s? ai dreptate, spuse Sonya zâmbind. Oricum, m? str?duiesc, dup? cum ai observat.
A treia melodie se termin?, iar Nistor se apropie de Lucian:
- Hei, ?efu’, ce-ai zice s?-mi dai ?i mie voie s? dansez cu frumoasa domni?oar? Sonya, doar n-ai de gând s-o p?strezi toat? seara numai pentru tine. Voi ?ti ?i eu s-o înv?? s? danseze.
- Sigur, Nis, îns? numai dac? Sonya n-are nimic împotriv?; s? nu cread? c? eu, cel care a invitat-o, o abandonez. Nu vreau s?-?i fac? o prim? impresie proast? despre mine.
- Ai dreptate, ?efu’. Atunci, domni?oar? Sonya, îmi acorzi favoarea acestui dans? o întreb? lunganul politicos.
- Desigur, Nis. Sunt curioas? s? cunosc ?i al?i membrii ai echipajului vostru, nu doar pe „?eful”.
- „?eful” î?i mul?ume?te c? ai avut amabilitatea de a dansa cu el, îi spuse Lucian Sonyei, zâmbind.
- ?i cu alt? ocazie, cu aceea?i pl?cere, ?efu’, îi r?spunse ea.
Astfel c? Sonya trecu al?turi de înaltul geograf, în timp ce Lucian g?si în sfâr?it momentul potrivit pentru a o invita la dans pe Lia, cea pe care nu o b?gase deloc în seam? în ziua aceea, datorit? deciziei ei de a r?mâne s? doarm? în ora?ul artificial al Proximei. De abia a?tepta s? vorbeasc? iar??i cu ea, fie doar ?i s-o tachineze, fiindc? nu mai putea rezista f?r? a-i vorbi, de?i î?i propusese ini?ial s? nu-i vorbeasc? deloc, cu atât mai pu?in s? danseze cu ea, dar nu putea s?-?i respecte propunerea pe care ?i-o f?cuse lui însu?i; se bucura îns? c? doar î?i propusese acest lucru, de a o ignora în continuare ?i nu-?i promisese, c?ci dac? ?i-ar fi înc?lcat propria-i promisiune, f?cut? lui însu?i, era ceva mai grav. Se îndrept? spre ea ?i privind-o fix în ochii ei mici, alba?tri, spuse:
- Acum, scump? coleg?, îmi faci deosebita pl?cere sau onoare de a-mi acorda acest dans? Te invit s? dansezi cu mine.
- Nesuferitule! Toat? ziua nu mi-ai vorbit deloc, ba nici nu te-ai uitat m?car spre mine ?i acum ai tupeul s? m? invi?i la dans?! Cum îndr?zne?ti? îl repezi ea t?ios, furioas?. Nici nu m? gândesc! decise ea, întorcându-i spatele indiferent?. A?a c?, ia-?i gândul!
- Hei, ia-o u?urel... Te rog, nu m? refuza! o întrerupse el, venind în fa?a ei, privind-o insistent; nu era genul s? se lase învins a?a de u?or: Nu ?i la dans; doar nu ?i-am cerut prietenia, ca s? m? respingi din nou. Te rog...
- Bine... ced? ea, nu prea convins?. De?i nu cred c? ar trebui s?-?i accept invita?ia, nu dup? cum te-ai purtat ast?zi cu mine, îi repro?? ea pe un ton acuzator. Ai fost nesuferit. Foarte!
- Fie, îmi pare r?u, î?i ceru tot el în cele din urm? scuze. Asta voiai s? auzi de la mine, da?! Bine, te rog, încearc? s? m? ier?i, din nou, indiferent c? am gre?it sau nu, indiferent de ce-am spus sau nu, indiferent de ce-am f?cut sau nu, indiferent de motivele pentru care m-am purtat astfel, pentru c?... Ascult?, trebuie s? m? ier?i! R?mânem... Colegi, nu-i a?a?! M?car atât. S? p?str?m între noi m?car aceast? rela?ie de colegialitate. Te rog, încerc? s? m? ier?i, s? nu mai fii sup?rat? pe mine. Recunosc, am fost un idiot c? m-am purtat astfel cu tine azi, dar iart?-m?, te rog! De câte ori vrei s?-?i spun? ?tii foarte bine c? în topul preferin?elor mele, înc? e?ti num?rul unu pentru mine. Ce spui?
- Nu astfel trateaz? un adev?rat cavaler domni?oarele, cum ai procedat tu ast?zi cu mine, dar pentru c? insi?ti, fie. De?i... Topul preferin?elor, num?rul unu...?! Ce vrei s? spui cu asta?
- Hai s? formul?m altfel; lista priorit??ilor. E mai bine a?a? corect? el, surâzând seduc?tor, privind-o insistent, irezistibil. Hai, iart?-m?, te rog! Cu orice ?i-a? fi gre?it...
- De acord, te iert, de data asta. Poate c? doar ai gre?it, superiorul meu coleg, rosti ea, u?or ironic.
- Excelent... Dar nu-mi vorbi astfel! savur? el cu pl?cere deplin? satisfac?ia câ?tigului, cuprinzând-o în bra?e pentru a începe ?i ei, în sfâr?it, cel de-al patrulea dans, în cursul c?ruia c?uta mereu s?-i întâlneasc? privirea, în timp ce ea evita s-o întâlneasc? pe a lui, pe care n-o suporta, c?ci parc? o hipnotiza.
Nistor dansa cu Sonya, continuând explica?iile începute de ?eful s?u. Nick renun?ase la blonda lui, dansând cu frumoasa lui sor?, care-l l?sase pe Mihai cu Stela, Alex r?mânând cu Maria. La al cincelea dans, Lucian o p?str? pe Lia ca partener?, Mihai o prelu? pe Sonya de la Nistor, care dans? cu Maria, Nick fiind cu Stela, iar Alex cu Ly.
- Totu?i, îmi spui ce motiv ai avut s? m? tratezi astfel azi? Cu atâta indiferen??? îi ceru Lia s?-?i justifice atitudinea.
- Motiv?! Ce conteaz?? Orice ar fi fost, s-a dus, nu mai e...
- S? vedem... replic? Lia gânditoare, f?r? a lua seama la cuvintele lui. S? fie oare din cauza deciziei mele de a r?mâne definitiv în ora? pe parcursul ?ederii noastre aici, ori din cauza palmei de ieri?
- Palma? Nu m-a durut deloc, câtu?i de pu?in. ?i a meritat din plin. În plus, chiar mi-a pl?cut.
- Serios? ?i-a pl?cut, a meritat ?i nu te-a durut?
- Da. Asta nu înseamn? totu?i c? doresc s? repe?i gestul, cel pu?in nu atât de curând. Cât despre partea cu decizia ta, n-am ce comenta! Iar dac? am fost totu?i sup?rat, cât de pu?in, din cauza asta, mi-a trecut, complet. În?eleg c? nu v? pot re?ine la bordul navei, dac? voi nu vre?i s? r?mâne?i. Nu v? pot obliga. Ar fi absurd. V-am l?sat posibilitatea de a alege. Nu m? amestec în decizia voastr?.
- Desigur, tu, comandantul cel bun, blând, în?eleg?tor... ?opti ea, remarcând expresia sever? întip?rit? pe chipul lui pl?cut; totu?i, asta-l deranja, se observa clar. Ne permi?i orice dorim, nu-i a?a?
- Poate nu chiar orice, murmur? el nici a aprobare, nici a dezaprobare.
- ?i ce-ai de gând s? faci dac? ?i ceilal?i vor dori s? vin? în ora??
- Nimic. N-am nimic de gând.
- Cum a?a? Ai s?-i la?i? Le dai voie?
- Am oare de ales? Cum i-a? putea împiedica? Sub ce pretext?
- Luci, e?ti totu?i comandantul nostru, deci, ne-ai putea împiedica, f?r? a avea nevoie de vreun pretext. Ba chiar ne-ai putea întoarce ?i pe mine ?i pe Mihai, cu un singur cuvânt sau gest de-al t?u.
- Lia, te rog! ?tii foarte bine c? n-a? proceda nicicând astfel!
- N-ai proceda, pentru c? nu vrei, nu pentru c? n-ai putea... Dar tu?
- Evident, a? r?mâne. Nu-mi p?r?sesc nava.
- P?i, singur?
- Care-i problema? Nu-?i face griji, m-a? descurca.
Între timp, Sonya, care era împreun? cu Mihai, îi spuse acestuia:
- S? ?tii c? dansezi foarte bine, aproape la fel ca ?i comandantul vostru.
- Aproape ca el, dar nu chiar la fel, remarc? Mihai. El este îns? cu vreo câ?iva ani mai mare ca mine ?i are mai mult? experien?? în domeniu. E foarte priceput, nu doar la dans.
- Da, pute?i fi mândri c? ave?i un astfel de comandant, dar ?i el se poate mândri cu asemenea colegi. Dac? to?i oamenii de pe P?mânt ar fi a?a, ca voi, atunci totul ar fi foarte bine pentru planeta voastr?.
- Dar nu-i chiar a?a... zise Mihai ?i schimb? subiectul: Din câte v?d, faci ceva progrese în materie de dans.
- De moment ce am fost ini?iat? chiar de comandantul vostru, care-i expert în domeniu, nici nu se putea altfel. Am în?eles îns? c? pe Ly tu ai înv??at-o s? danseze.
- Pe Ly, da. Eu.
- Atunci, chiar e?ti la fel de priceput ca Lucian, judecând dup? rezultatele ob?inute.
- Nu chiar; Ly prinde foarte repede.
Tot discutând, se termin? ?i aceast? melodie, dar în curând începu urm?toarea, cea de-a ?asea, la care Lucian reu?i s-o p?streze pe Lia la dans, ca partener?; nu îi venea s-o cedeze altuia. Sonya trecu îns? cu Alex, Nick r?mase în compania doctori?ei Stela, blonda dans? al?turi de campion, iar Ly cu Nistor, geograful cel înalt ?i de obicei, aiurit, distrat, n?rod.
- De ce-ai invitat-o pe Sonya s?-?i petreac? seara împreun? cu noi? atac? Lia acest subiect.
- De ce nu? E ceva r?u în faptul c? am invitat-o?
- N-am spus c? ar fi r?u, ba chiar e foarte dr?gu? din partea ta, dar ce urm?re?ti prin asta?
- E absolut obligatoriu s? urm?resc ceva? O puteam invita doar de pl?cere.
- Nu-i obligatoriu, dar sunt sigur? c? ai invitat-o cu un scop anume.
- Asta se dore?te a fi o acuza?ie la adresa mea?
- Depinde cum interpretezi.
- Cum interpretez?! Nu ?tiu de ce, dar am impresia c? sun? a acuza?ie. A? vrea s? m? în?el.
- Totu?i, ce motiv ai fi putut avea s-o invi?i pe Sonya? insist? Lia asupra acestui subiect.
- Poate pentru c? am observat c? e ceva mai îndr?znea??, mai vorb?rea??, mai sociabil?.
- Sociabil??! Cred c? vrei s? spui comunicativ?, îl corect? Lia.
- Cum spui tu, comunicativ?. Iar eu vreau s? vorbesc cu ea, poate reu?esc s? aflu câteva nout??i de la ea.
- În leg?tur? cu ce? Cu teoriile tale?
- Cu ele ?i cu orice alte am?nunte, cât de minore ar fi, legate de aceast? stranie lume; îmi pot fi de folos.
- Vrei s? profi?i de firea ei comunicativ?? Sau de talentul t?u de a te face pl?cut în orice situa?ie?
- Nici gând! Nu vreau s? profit de nimic.
- Hmm; greu de crezut. Cu cine crezi c? stai de vorb? acum? Par a fi vreo naiv?, pe care s-o duci cum vrei tu? Scuz?-m?, dar cunoscându-te pe tine, înclin s? nu-?i dau dreptate.
- Z?u a?a, Lia... Chiar crezi c? m? cuno?ti atât de bine? Mai gânde?te-te! În privin?a Sonyei, a? putea spune c? am dreptul s? încerc s? aflu câte ceva, indiferent de metodele folosite. Scopul scuz? întotdeauna mijloacele.
- Nu-i chiar a?a de indiferent de metode, iar scopul nu scuz? întotdeauna mijloacele, îl contrazise Lia.
- Poate. Dar s? l?s?m asta acum, s? ne concentr?m asupra dansului. Nu crezi c? ar fi mult mai pl?cut decât discu?ia asta?
- Ba da, r?spunse ea simplu ?i continuar? dansul.
Când se termin? ?i aceast? melodie, începu urm?toarea, a ?aptea. Comandantul o „pierdu” pe Lia în favoarea campionului, astfel c? „?eful” dansa acum cu doctori?a, Nick cu surioara lui, Ly, Alex cu blonda grupului, iar Nistor cu invitata serii, Sonya. Dup? aceast? melodie, se schimbar? din nou între ei, Sonya ajungând ?i la Alex. În timp ce dansau, discutau ?optit. Ly îl felicit? pe Lucian pentru faptul c? o invitase pe Sonya s?-?i petreac? seara împreun? cu ei ?i c? reu?ise chiar s-o înve?e s? danseze.
La a noua melodie, Sonya ajunse ?i lâng? Nick, cu care dansa f?r? a vorbi. Se sim?ea pu?in ciudat în bra?ele tân?rului Kuny, de?i acesta reu?ise s? înve?e s? danseze destul de bini?or. Nick nu g?sise nici el cuvintele cu care s? i se adreseze Sonyei, gândindu-se la spusele comandantului, potrivit c?rora domni?oara Kelso ar fi fost vreodat? îndr?gostit? de el, iar din felul în care ea-l privea în cursul acestui dans, înclina s?-i dea dreptate lui Lucian. Ar fi întrebat-o dac? era a?a sau nu, dar nu îndr?znea, temându-se parc? de r?spunsul pe care l-ar putea primi; prin urmare, t?cu. Oricum, nu putea schimba nimic. Era deja prea târziu, fiindc? el era mult prea îndr?gostit de blonda lui micu??, frumu?ic? ?i zglobie, pentru a renun?a la ea, ori pentru a mai da înapoi. Iar la Sonya nu se gândise niciodat? altfel decât ca la o prieten? apropiat?, ca oricare alt? persoan? de pe planeta Proxima, nimic mai mult. Nu sim?ise niciodat? pentru ea mai mult decât simpatie. Nu-?i pusese îns? pân? atunci întrebarea cum se gândea Sonya la el, asta nu-l preocupase. Cum Nick nu îndr?znea s? porneasc? o conversa?ie, Sonya se mul?umi s?-l priveasc? ?i s? danseze al?turi de el. A noua melodie se termin? astfel, f?r? ca Sonya s? fi discutat ceva cu Nick, iar pân? s? înceap? a zecea melodie, se schimbar? din nou între ei, ajungând s? aib? aceea?i parteneri ca la început.
- Deci, Sonya, ai ajuns din nou la mine, remarc? Lucian.
- Dup? cum se vede, da.
- E normal s? fie a?a, doar e?ti invitata mea. Te rog, scuz?-m? dac? te-am neglijat pu?in.
- Nu trebuie s? te scuzi. A fost pl?cut s? dansez ?i cu colegii t?i, s? discut cu ei, s?-i cunosc mai bine.
- Atunci sper c? nu regre?i c? te-am invitat s?-?i petreci seara împreun? cu noi ?i sper c? te sim?i destul de bine al?turi de noi.
- Nu regret nimic. Nu m? plictisesc deloc. Sunte?i minuna?i! E foarte pl?cut s? fiu aici, cu voi.
- M? bucur c? gânde?ti astfel.
- Nici nu s-ar putea altfel, zâmbi Sonya.
Între timp, începu cea de-a zecea melodie, iar partenerii r?maser? aceia?i. Lucian, remarcând melodia lent?, îi spuse Sonyei:
- Asta-i un alt fel de melodie decât cele de pân? acum. Se danseaz? pu?in mai diferit. Haide, am s?-?i ar?t cum!
Nici nu temin? bine de rostit aceste cuvinte, c? Lucian o trase aproape de el, cuprinzând-o strâns în bra?e. Ea, nefiind obi?nuit? cu a?a ceva, încerc? s? se retrag?, privindu-l speriat?.
- Ce faci?! întreb? ea uimit?.
- Eu?! N-am f?cut nimic; cred, r?spunse el nedumerit.
- P?i... De ce m-ai luat atât de aproape de tine ?i m-ai strâns a?a de tare în bra?e? îi ceru ea explica?ii.
- Ah; deci, asta am f?cut, se dumiri el. Pentru c? a?a se danseaz?. Dac? ai privi pu?in spre ceilal?i, ai observa c? ?i ei au procedat la fel.
- Ai dreptate, îl aprob? Sonya, privind în jurul ei. Îmi pare r?u, sunt pu?in încordat?; nu sunt obi?nuit? cu a?a ceva.
- Nu-i nimic, te în?eleg, zâmbi el îng?duitor. Te vei obi?nui, cu timpul. Iar acum, va trebui ca ?i tu s? m? cuprinzi pe mine cu bra?ele, u?or, pe dup? gât.
- Ah... P?i... Dar... nu îndr?zni ea.
- A?a trebuie, pentru c? a?a se danseaz?. În rest, nu trebuie decât s? vezi cum procedeaz? ceilal?i ?i s? m? urmezi pe mine, în ritmul muzicii. Eu voi avea grij? s? nu ne ciocnim de ceilal?i. Pân? acum te-ai descurcat destul de bine, ba chiar admirabil. Ce spui, vei reu?i ?i de acum încolo?
- Cel pu?in voi încerca, rosti ea timid?.
- M?car atât ?i tot e bine. Eu sunt dispus s? te ajut. Haide, curaj! Nu se va întâmpla nimic. Nu-?i fie team?, nu te m?nânc! Dup? ce-ai înv??at, ar trebui s?-?i fie destul de u?or.
Sfioas?, Sonya î?i a?ez? delicat bra?ele pe umerii comandantului misiunii ?i se l?s? aproape lipit? de el, purtat? pe ritmul lent al celei de-a zecea melodii. Când muzica se termin?, Lucian sl?bi din strânsoarea îmbr??i??rii, iar ea î?i desf?cu bra?ele ?i se dezlipi de lâng? el, r?suflând u?urat?, nu pentru c? n-ar fi fost pl?cut al?turi de el, ci dimpotriv?, tocmai pentru c? era prea pl?cut.
- Ce spui, cum ?i s-a p?rut? auzi Sonya glasul lui venind ca din dep?rtare, de?i el îi ?optise din apropiere.
- Recunosc c? mi-a pl?cut, doar c?... Nu sunt obi?nuit? cu asemenea dansuri.
- Repet, te vei obi?nui cu timpul. Secretul const? în a exersa, cât mai mult. A?a c?... înc? un dans, te rog.
- Ah, nu; nu cred. Mi-a ajuns! Încearc? s? m? în?elegi. N-a? mai putea.
- Haide, doar odat?! Nu m? refuza chiar acum, când ai înv??at s? dansezi. Te rog, insist? el.
- Bine, pentru c? m? rogi atât de frumos, nu te pot refuza. Dar numai unul ?i gata!
- Gata! Î?i promit!
Cea de-a unsprezecea melodie începu, dovedindu-se asem?n?toare celei precedente. Prin urmare, Sonya se trezi din nou în îmbr??i?are, ba chiar în îmbr??i?area comandantului misiunii, un tân?r chipe?, frumos. Ame?it? parc?, î?i l?s? capul pe um?rul lui, gândindu-se c? mai bine l-ar fi refuzat, de?i era atât de pl?cut al?turi de el; dar tocmai din acest motiv ar fi trebuit s?-l refuze. Se pierdu u?or în ritmul melodiei.
Într-un târziu, privi în jurul ei. Ochii i se oprir? pentru o clip? asupra lui Mihai, care dansa tot cu Ly Kuny, în timp ce fratele ei era tot cu blonda lui ?i tocmai treceau îmbr??i?a?i în acel moment exact prin fa?a ei. Furat? de priveli?te, uit? de dans, l?sându-se condus? de Lucian, care, observând schimbarea survenit?, îi repro?? cu blânde?e:
- Sonya, ce s-a întâmplat? Nu e?ti deloc atent?... Sonya, m? auzi? Înc? mai e?ti aici?
- Poftim? Ai spus ceva? se trezi ea. Îmi pare r?u, n-am fost atent?.
- Am observat. Încearc? s? nu se mai repete.
- M? str?duiesc. Dar dac? nu reu?esc, s? nu te superi.
- Nici gând; n-a? avea motive, o asigur? el.
Sonya se concentr? din nou asupra dansului, dar nu pentru mult timp. Uit? cu totul de dans, chiar ?i de Lucian, când privirea i se opri iar??i ?int? la Nick. Acesta nu mai dansa deloc, ci ?inând-o în bra?e pe micu?a lui cea blond?, o s?ruta într-una, a?a cum deseori proceda. Pentru Lucian nu fu greu s?-?i dea seama ce se petrecea cu Sonya; remarc? imediat asupra cui î?i îndreptase ea din nou aten?ia ?i din nou îi repro?? cu blânde?e:
- Sonya, iar nu e?ti atent? la dans. Ce se întâmpl? cu tine?
Ea îns? nu-i r?spunse nimic, nici m?car nu-l auzise. Lucian se v?zu nevoit s? se opreasc? din dans, pentru a o determina pe ea s? priveasc? spre el, nu în alt? parte.
- Ce faci? Nu e?ti deloc atent?. Înc? mai sunt ?i eu pe aici, repet? Lucian observa?ia, pu?in diferit formulat?.
- Ah, scuz?-m?... Ai dreptate, nu sunt deloc atent?.
- Am priceput ?i de ce nu e?ti atent?. Te uitai la Nick, spuse Lucian, privind ?i el o clip? spre prietenul lui. Deci, el cu siguran?? o iube?te foarte mult pe colega mea, Maria.
- A?a e... îl aprob? Sonya cu o not? de triste?e în glas.
- Dar ?sta nu-i un motiv pentru care noi s? nu ne putem continua dansul. Ce zici?
- Desigur. Îmi pare r?u. Poate c? te-ai plictisit deja de mine, de câte ori îmi tot cer iertare.
- Nu spune prostii! Hai s? dans?m!
Începur? din nou dansul. Nick reluase ?i el dansul, al?turi de Maria. De data aceasta, Sonya era mai atent?, s? nu-?i supere partenerul de dans, îns? privirea îi era îndreptat? tot spre Nick.
- E atât de frumoas?... rosti Sonya abia ?optit, convins? c? Lucian n-o va auzi.
- Cine? o întreb? Lucian nedumerit, auzind-o totu?i, datorit? lini?tii specifice Proximei.
- Colega ta, Maria, îl l?muri ea. E blond?, iar eu n-am mai v?zut niciodat? pân? acum o persoan? cu p?rul atât de galben ca al ei. Iar ochii ei sunt minuna?i, mari ?i verzi. E foarte dr?gu??.
- Da; ?i te asigur c? nu-i doar dr?gu??. Are multe alte calit??i. Nick se poate considera norocos c? ea l-a acceptat.
- Sunt sigur? de asta. În?eleg de ce a ales-o Nick, rosti Sonya îngândurat?.
- Oare? se îndoi el.
- Ce vrei s? spui?
- Nimic. M? întrebam doar...
În curând, se termin? ?i aceast? melodie, la sfâr?itul c?reia Nick o s?rut? din nou pe micu?a lui cea blond?. Iar Sonya îi aminti lui Lucian:
- Ultimul dans, mi-ai promis.
- Sigur. N-am uitat. Ultimul dans cu mine, dar sper c? nu ?i ultimul din seara asta. Doar n-ai de gând s? renun?i a?a de repede. Po?i dansa cu oricare altul dintre colegii mei, dac? eu te-am sup?rat cu ceva.
- N-a? mai putea r?mâne. Încearc? s? m? în?elegi, te rog. Iar tu nu m-ai sup?rat deloc, cu nimic. Nu înc?. Dar a? vrea s? m? retrag.
- Aceast? decizie a ta de a te retrage are vreo leg?tur? cu Nick? Mie a?a mi se pare.
- Nu. De ce spui a?a ceva? Pur ?i simplu, n-a? putea. Pentru mine e de ajuns, mai ales pentru prima oar?.
- Bine, n-am s? insist. Atunci s?-i anun? ?i pe ceilal?i.
- Las?-i, nu-i deranja! Se distreaz?, se simt bine. V? pute?i continua seara împreun?, nu-i nevoie s? strica?i totul doar din cauza mea. Am s? plec singur?.
- Ce-ai spus? Nici nu vreau s? aud a?a ceva! Eu te-am invitat, deci nu te pot l?sa s? pleci singur?. Cu noi ai venit aici, deci tot cu noi te vei întoarce. Ora?ul e destul de departe de acest loc.
- Cunosc drumul, m? pot descurca, crede-m?. Pot g?si ?i un avion prin apropiere, ?tiu s?-l conduc. Voi ajunge destul de repede-n ora?.
- Nu spune prostii! N-am s? te ascult, nici gând!
- E?ti foarte insistent, hot?rât.
- ?sta-i felul meu de a fi. Te deranjeaz??
- Nu chiar.
- Atunci e bine. Pentru c? oricum, vom face a?a cum am spus eu, decise el ferm, hot?rât.
- Î?i place s?-?i impui punctul de vedere, observ? Sonya.
- Nu întotdeauna, neg? par?ial Lucian. Uneori, poate; asta doar din cauz? c? sunt totu?i comandantul, de?i nu-mi place s? mi se aminteasc? acest lucru, nici s? m? folosesc prea des de aceast? func?ie; poate c? asta m-a influen?at, f?r? s?-mi dau seama.
- Sigur. Doar tu e?ti aici „?eful”, replic? ea surâz?toare.
- Mda, ?efu’... repet? el zâmbind, ad?ugând apoi ?optit, în glum?: O s?-l omor pe Nis! Cât de curând...
În acel moment, Lucian se îndrept? spre aparatur? ?i opri muzica, de?i cea de-a dou?sprezecea melodie se f?cuse auzit?, iar ceilal?i începuser? dansul. Tocmai de aceea se ar?tar? to?i destul de nemul?umi?i de ac?iunea comandantului, privind nedumeri?i spre acesta.
- Hei, ?efu’, ce faci? De ce-ai oprit muzica? Ce, e?ti orb? Nu vezi c? dansam? îl întreb? Nis, privindu-l dezaprobator.
- Asculta?i-m? pu?in, to?i, v? rog! ?tiu c? sunte?i sup?ra?i c? am oprit muzica ?i poate nu v-a?i s?turat înc? de dans, dar Sonya nu mai dore?te s? r?mân?, a?a c? trebuie s? ne oprim, s? o conducem, e de datoria noastr?; doar a venit aici cu noi, deci n-o putem l?sa singur?. Tot cu noi se va întoarce. Noi putem dansa oricând altcândva. Avem destul timp. Acum îns?, trebuie s? ne ocup?m de invitata noastr?, Sonya, chiar dac?, de fapt, doar eu am invitat-o. Oricum, am invitat-o s?-?i petreac? seara împreun? cu noi to?i, nu numai cu mine, deci, trebuie s-o conducem. Altfel ce impresie o s?-i l?s?m?
- Eu cred c? ai dreptate, ?efu’, se gr?bi Nis s?-l aprobe. N-o putem l?sa s? plece singur?. N-ar fi frumos din partea noastr?. Deci s-o conducem to?i, nu doar tu.
- Mersi de sprijin, Nis. M? bucur c? e?ti de acord cu mine, dar vreau s? aud ce spun ?i ceilal?i.
În final, au fost to?i de acord, chiar ?i cei doi fra?i Kuny; doar Lia ar fi avut ceva împotriv?, dar cum nici ea nu protest?, hot?râr? s-o conduc? pe Sonya pân?-n ora?ul artificial, aprobând astfel, de fapt, cu mult? u?urin??, decizia comandantului lor.
Prin urmare, strânser? cu grj? aparatura ?i o urcar? în avion, verificând cu aten?ie dac? a mai r?mas ceva. Apoi se urcar? to?i în avionul pe care tot Ly îl porni în lini?te, f?r? probleme, îndreptându-l spre marele ora? artificial, al lini?tii absolute...

Cornelia Georgescu (Sagittarius) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro