Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Proxima - Partea a treia: „Aventuri pe Proxima”

de Cornelia Georgescu

*47. „Mo? Nicolae”.

Prima s?pt?mân? a lunii decembrie nu anun?a nimic spectaculos pentru membrii echipajului navei „Pacifis”. Zilele treceau, una câte una, aproape în mod asem?n?tor. Luni, mar?i, miercuri, aproape nimic nu le deosebea una de cealalt?.
Îns? joi, 06 decembrie 2091, lui Lucian îi veni o idee, pentru a ie?i din tiparul monoton în care iar??i se înscriseser?, de la un timp. Se trezise mai devreme ca de obicei ?i f?cu mici preg?tiri, pentru a înveseli pu?in atmosfera. Apoi încerc? s? ia leg?tura cu colegii s?i, prin intermediul minitransmi??toarelor uniformelor, îns? constat? nemul?umit c? nu-i r?spundea nici unul, de?i era în mijlocul s?pt?mânii, nu în weekend, s? nu poarte uniformele. În final, îi r?spunse Nis, pe la ora 07.00. F?r? alte exlica?ii suplimentare, Lucian îi spuse s?-i anun?e cumva pe to?i ceilal?i ca la ora 08.00, cel târziu, s? fie cu to?ii în nav?, pe puntea principal?.
Nedumeri?i de cererea comandantului lor, reu?ir? totu?i s? ajung? to?i în nav?, înainte de ora 08.00, foarte curio?i, dar ?i pu?in moroc?no?i, datorit? orei, deloc potrivit?. ?tiau ei c? era joi, dar nu era una dintre zilele în care urmau s? se întâlneasc? în nav?, doar se întâlniser? s?pt?mâna trecut?. Iar urm?toarea ?edin?? trebuia s? aib? loc joia viitoare, nu mai devreme. A?a c? nici unul nu-?i luase raportul cu el ?i se întrebau dac? nu cumva gre?iser? venind nepreg?ti?i. Veniser?, normal, în uniforme, fiindc? nu era înc? weekend. Ly ?i Nick erau ?i ei prezen?i, de?i pe ei nu-i obliga nimeni. Stela nu rezist? f?r? s?-l întrebe:
- Ai de gând s? ne spui ?i nou? de ce ne-ai chemat atât de devreme, frumosule?
- Devreme? replic? el, nemul?umit de aceast? remarc? a doctori?ei. Vi se pare cumva c? e mult prea devreme?!
- P?i, da. E de abia ora 08.00, preciz? Stela.
- 08.00?! ?i ce dac??! Ce este, iar??i a?i devenit ni?te puturo?i? Eu m-am trezit cu pu?in înainte de 06.00 ?i nu mi s-a p?rut deloc c? ar fi prea devreme.
- Tu, da, sigur, vrednicule... îl clasific? Stela. Dar s? l?s?m asta! Ne spui sau nu ce ai cu noi?
- Eu n-am nimic cu voi. Dar chiar nu v? da?i seama de ce v-am chemat?
- Nu, r?spunse tot Stela. Cum am putea s? ne d?m seama?
- P?i, ce zi o fi azi? ?ti?i? Vreunul...? întreb? Lucian, zâmbind.
- Joi... r?spunser? ceilal?i, total nedumeri?i.
- ?i ce dac? e joi, ?efu’?! Noi trebuie s? ne întâlnim joia viitoare aici, în nav?, pentru o nou? ?edin??. ?i la 12.00, nu la 08.00.
- Mai gândi?i-v? pu?in, le suger? Lucian, f?când o pauz?, l?sându-i astfel în suspans. Joi, joi, dar care joi?! Bine, fie! Hai s? v? dau un mic indiciu: De diminea??, când m-am trezit, când s? m? încal?, am g?sit acest mic obiect în pantofii mei, spuse el, sco?ând un stilou nou-nou?, frumos ambalat. A?a c? v? sugerez s? merge?i în rezervele voastre, poate g?si?i ?i voi câte ceva pe acolo...
- Ah, vrei s? spui c? a venit Mo? Nicolae?! Ca s? vezi, noi uitasem, se dumiri Stela, zâmbind. Credeam c? cine ?tie de ce ne-ai chemat aici, sau pentru ce...
- P?i, nu sunt un tip chiar atât de r?u, încât s? v? pun la treab? într-o asemenea zi...
- Putem observa ?i noi asta, remarc? Alex. Dar spune-mi, cum ar putea Mo? Nicolae s? ne lase ceva în rezervele noastre, când noi locuim în ora?ul artificial?
- Asta nu constituie o problem? pentru Mo?, replic? Lucian. Doar v-au r?mas înc?l??minte ?i prin rezerve, nu?!
- Da, bineîn?eles, surâse Alex.
- În plus, „Pacifis” reprezint? Terra; ora?ul artificial de pe Proxima e str?in pentru Mo? Nicolae, ad?ug? comandantul.
Veseli, colegii s?i pornir? spre rezervele lor. Bineîn?eles, to?i î?i d?duser? deja seama c? Lucian jucase rolul lui „Mo? Nicolae”, punându-le mici aten?ii prin pantofi. Dar erau foarte curio?i s? vad? ce anume. În plus, gestul conta, deci, orice m?run?i? ar fi fost, constituia o surpriz? pl?cut? pentru ei. Prin aceast? ac?iune, Lucian reu?ise s? alunge monotonia care-i cuprinsese treptat-treptat în aceste zile. Ly ?i Nick r?m?seser? pe puntea principal?. Lucian li se adres? celor doi fra?i Kuny:
- Voi doi de ce sta?i aici ?i nu merge?i cu ceilal?i?
- Poftim? se mir? Ly, neîn?elegând la ce se referea el.
- P?i, noi nu suntem membrii ai echipajului vostru, replic? Nick încurcat.
- Cum, adic??! Ba sigur sunte?i, din momentul în care v-a?i unit destinele cu unii dintre colegii mei. A?a c? merge?i ?i voi, poate g?si?i ceva pe acolo, pentru voi.
- Da, dar noi n-am mai s?rb?torit niciodat? a?a ceva. Adic?, Mo? Nicolae, mici aten?ii în ghete... Astea sunt obiceiuri de la voi, de pe Terra. Pe Proxima nu se obi?nuie?te a?a ceva, rosti Nick.
- Nick, de acum încolo sunte?i de-ai no?tri, deci, va trebui s? v? familiariza?i cu obiceiurile noastre. Chiar ?i cu s?rb?torile noastre tradi?ionale, iar Mo? Nicolae e una dintre acestea.
- Bine, spuse Nick, zâmbind, pornind emo?ionat spre rezerva blondei, pentru c? înc? nu avea una a lui, care s?-i apar?in?, cu ini?ialele lui pe u??.
- Mihai, a?teapt?-m?, strig? Ly, nu foarte tare, îndreptându-se spre el.
?i Nick o ajunse din urm? pe blond?, iar în timp ce se îndrepta emo?ionat spre rezerva ei, î?i aminti vag c?, demult, când era mic, a?tepta cu ner?bdare ca Mo? Nicolae s? le aduc? daruri în ghetu?e, lui ?i celor dou? surioare ale sale. Î?i aminti c? seara, î?i cur??au singuri, cel pu?in el ?i Lia, Ly fiind prea mic? atunci, cum puteau ei mai bine, ghetu?ele, apoi le a?ezau cu grij?, în ordine, la u??. Se trezi brusc din aceste amintiri care-i reveneau în memorie, când ajunse în fa?a u?ii rezervei blondinei.
Spre deosebire de fratele ei, Ly nu-?i amintea nimic de genul acesta, fiindc? ea fusese prea micu?? atunci, pentru a-?i aminti ceva. Dup? o scurt? perioad?, revenir? to?i pe puntea principal?, pe rând, foarte voio?i, ar?tându-?i unul altuia cadourile primite.
Nis primise, dup? cum era de a?teptat, o mul?ime de dulciuri, dar exact asta ?i-ar fi dorit ?i el, de?i avea ?i el o gr?mad? de alte dulciuri, îns? era foarte mul?umit. Alex c?p?tase o ram? nou? de ochelari, metalic?, f?r? lentile, foarte frumoas?. Mihai se alesese cu câteva CD-uri ?i DVD-uri nou-nou?e, nefolosite. Blonda primise câteva clame, pe care s? ?i le prind? în pletele-i b?laie. Stela primi un set de seringi de unic? folosin??; Lia o bro?? delicat?, foarte frumoas?; Ly o po?et? modern?, frumos lucrat?; iar Nick un mic portmoneu, cu câteva bancnote ?i monede în interiorul s?u. Pe lâng? acestea, fiecare primise câte o ciocolat? mare ?i o cutie de b?utur? r?coritoare.
- Mul?umim pentru cadouri, frumosule! A fost foarte dr?gu? din partea ta.
- Nu-mi mul?umi mie, doctore. Nu eu sunt mo?ul.
- Sigur, tu e?ti unul tinerel... ?i ai grij? s? nu-mi folosesc chiar pe tine toate darurile primite, spuse ea, indicându-i setul de seringi de unic? folosin??, înc? neutilizate.
- Ah, nu... Asta n-ar fi deloc pl?cut! zâmbi Lucian.
- Deci, ace?tia sunt faimo?ii vo?tri bani, spuse Nick, examinând atent bancnotele ?i monedele primite, pe care le scosese din portmoneu.
- Exact, aceia sunt, spuse Lucian. Faimo?ii no?tri bani... Vei avea timp s? te familiarizezi cu ei pân? ne vom întoarce pe Terra. A?a ar trebui s? arate ?i când vom ajunge acolo, dac? nu cumva s-or fi schimbat între timp. Iar banii se p?streaz? într-un portmoneu de genul celui pe care l-ai primit, care se p?streaz? la rândul lui, cu mare aten?ie, într-un buzunar.
- Serios? întreb? Nick, foarte curios. În care buzunar?
- Nu exist? o anumit? regul?. În care vrei tu. De obicei, în care consideri c? ar fi în siguran??, explic? Lucian.
- În siguran??? De ce n-ar fi în siguran?? în oricare dintre buzunare? p?ru Nick nedumerit.
- De ce n-ar fi?! Cumva... rosti Lucian, ?optit. Datorit? faimo?ilor ho?i de buzunare?! Vezi tu, Nick, pe Terra exist? unele persoane care s-au specializat în a fura de la al?ii, nu doar din buzunare.
- S? fure? se mir? Nick. De ce ar face a?a ceva? De ce ar fura?
- P?i... Asta-i o poveste mai lung? ?i greu de explicat, replic? Lucian îngândurat. Mai bine o l?s?m pe alt?dat?.
- De acord, rosti Nick aprobator, cercetând în continuare „faimo?ii” lor bani.
În curând i se al?tur? ?i Ly, la fel de curioas? ca ?i el, s? vad? „faimo?ii” bani. Între timp, fetele îi explicaser? la ce i-ar putea folosi po?eta ?i ce putea p?stra în ea; printre altele, chiar ?i „faimo?ii” bani. Comandantul li se adres?:
- Deci, dac? v-au pl?cut cadourile primite, ce-a?i zice acum s? s?rb?torim, chiar dac? nu e weekend?
- Grozav! Fantastic! Marf?, apreciar? ei, pe rând.
- Dar, ce anume s?rb?torim, frumosule?
- Sau, pe cine? ad?ug? Alex.
- A?a e, ?efu’, li se al?tur? Nis. N-avem pe cine.
- Cum, adic?, nu avem pe cine?! Ba avem chiar ?i un s?rb?torit, afirm? Lucian.
- Avem? se mir? Nis.
- P?i... Pe cine?! întreb? Maria, care-?i prinsese deja clamele primite în p?r.
- Cum, pe cine?! Tocmai tu întrebi, blondo? se mir? Lucian. St? chiar al?turi de tine: Nick!
- Sta?i pu?in, interveni Nick, sc?pând vreo câteva monede pe jos. Cum adic?, Nick?! Adic?, eu? se încurc? el, ridicând monedele de pe jos.
- P?i, a?a bine, Nick, explic? Lucian. Te nume?ti Nick, deci, azi, de Mo? Nicolae, te s?rb?torim pe tine!
- Nu se poate, se împotrivi Nick. Nu-i ziua mea! Adic?, eu nu mi-am serbat niciodat? ziua numelui, ad?ug? el o justificare, în timp ce pusese banii în portmoneu, pe care-l a?ez? grijuliu într-un buzunar, de?i aici, pe Proxima, nu existau ho?i, care s? încerce s?-i fure...
- Nu face nimic, replic? Lucian. ?i-o vei serba de acum încolo!
- Da, dar numele meu nici m?car nu este Ni... Nick... Nic... Nicolae, se bâlbâi el, fiind gata-gata s? spun? c? numele lui nu este deloc Nick, ci Viorel. Numele meu este doar... Nick! Atât.
- ?i ce dac??! Nick, Nicu, Nicolae, e pe aproape, tot acolo se ajunge! Deci, tu e?ti s?rb?toritul nostru, concluzion? Lucian.
- Atunci, presupun c? va trebui s? m? obi?nuiesc cu ideea, spuse el, v?zând c? n-are încotro.
- A?a este, îl aprob? blondina. La mul?i ani, iubitule, îi spuse ea zâmbitoare ?i-l s?rut? cu dezinvoltur? pe obraji.
- Sunt foarte surprins? s? aflu c? azi ar fi ziua ta, frate drag! Dar... La mul?i ani, îi spuse Ly, s?rutându-l ?i ea.
- A?a-i, desigur! La mul?i ani, s?rir? ?i ceilal?i, felicitându-l fiecare, pe rând.
- Hei, hei... Nu putem s?rb?tori în uniforme, le spuse Lucian. S? mergem în rezervele noastre, s? ne schimb?m! A?a c?, scuz?-ne câteva clipe, s?rb?toritule! Tu ?i sora ta ve?i r?mâne pu?in timp singuri pe puntea principal?, pentru c? voi nu trebuie s? v? schimba?i de haine!
- Desigur, în?eleg, îl aprob? Nick.
Ceilal?i se retraser?, fiecare spre rezerva sa, Nick ?i Ly r?mânând pe puntea principal?. Între timp, Nick scoase din nou banii, s?-i priveasc?, atât el, cât ?i sora lui. Dar ceilal?i nu întârziar? mult în rezervele lor. Se întoarser? în scurt timp, echipa?i ca pentru o nou? petrecere, pe care n-ar fi refuzat-o. De cum ajunse pe puntea principal?, Lucian o fix? cu privirea pe Lia. Observ? c?, de?i nu purta o rochie sau o fust?, î?i prinsese bro?a primit?, de reverul bluzi?ei pe care o îmbr?case, o bluz? lejer?, dr?gu??. ?i pentru c? dorea s?-l alunge pe „rivalul” s?u, Sid, din mintea ei, nu întârzie s-o invite la dans. Cum altfel?! Astfel, iat?-se antrena?i din nou în mijlocul unei petreceri nea?teptate, pe care o întinser? în stilul lor caracteristic.
S?rb?toritul zilei, Nick, îl anun?? pe Sid, în jurul orei 10.00, c? Lia ?i Lucian nu-l vor întâlni în acea zi, deci, s? nu-i a?tepte degeaba, r?mânând s? se întâlneasc? ziua urm?toare, în locul obi?nuit. Dup? cum le era obiceiul, dep??ir? u?or miezul nop?ii ?i cu aceast? petrecere-surpriz?. De abia atunci se retraser? to?i spre ora?ul artificial, l?sându-l singur în nav? pe Lucian. Înainte de a pleca, se schimbaser? din nou în uniforme, iar fiecare î?i luase cadoul primit. Cu excep?ia lui Nis, care nu mai avea ce lua, fiindc? deja consumase toate cadourile primite ?i înc? multe alte dulciuri, cu excep?ia acelora; doar cele primite de la Mo? Nicolae nu i-ar fi fost de ajuns.
Astfel se sfâr?ise aceast? zi, joi, 06 decembrie 2091, zi în care Nick aflase cu surprindere c? î?i poate serba numele.
Vineri, 07 decembrie 2091, nu mai era o zi la fel de interesant?, ca cea precedent?. Înc? de diminea??, de la ora 10.00, Nick o l?s? pe iubita lui cea blond? singur?, s?-?i vad? de ale ei, iar el porni spre biroul domnului To Kuny.
- Bun?, tat?, îl salutase el pe domnul Kuny.
- Fiule... Ca s? vezi, ce surpriz?, exclam? dânsul. Cu ce ocazie pe la mine? Iar s-a întâmplat ceva? Ce mai e, de data asta?
- Nu, tat?. Nu s-a întâmplat nimic, surâse Nick. De ce?! Trebuia s? se întâmple?
- Nu, dragul meu. M? miram doar s? m? vizitezi a?a, f?r? nici un motiv, adic?, f?r? s? ai probleme.
- Ah, tat?... Scuz?-m? c? n-am venit mai des, dar...
- Nu-i nevoie s?-mi explici nimic. În?eleg! ?i unde-i încânt?toarea ta so?ie blond??
- Ea?! Nu ?tiu. Treaba ei.
- Iar v-a?i sup?rat?
- Nu, tat?! Deloc, surâse Nick. Dar asta nu înseamn? c? trebuie s? stea toat? ziua numai pe lâng? mine, sau eu pe lâng? ea.
- Ai dreptate. Sigur e totul în ordine?
- Da, tat?! Totu-i perfect! Serios! ?tii ce-am f?cut ieri?
- Nu, n-am avut timp s? verific.
- Lucian i-a chemat pe to?i în nav?, de diminea??, destul de devreme, iar to?i erau sup?ra?i din acest motiv. Credau c? cine ?tie pentru ce îi cheam?. Când colo... ?tii de ce îi chemase?
- N-am idee.
- Am fost ?i eu, de?i nu eram obligat, îns? am preferat s? merg, cu Maria; m? simt bine cu ei, în mijlocul lor. ?i astfel am aflat de un fel de obicei de-al lor, o s?rb?toare de iarn?.
- Aha... î?i aminti To cu nostalgie, zâmbind. Mo? Nicolae.
- Exact, îl aprob? Nick. Obi?nuiesc s?-?i ofere mici cadouri, s? ?i le pun? în înc?l??minte. ?i ?tii... Dintr-o dat? mi-am amintit c? demult, când eram mic, de abia a?teptam ?i eu s? vin? Mo? Nicolae, s?-mi aduc? daruri în ghetu?e, de obicei dulciuri.
- ?i-ai amintit?! Sper c? nu le-ai spus ?i lor acest lucru, tres?ri To Kuny.
- Nu-?i face griji! Nu le-am spus nimic.
- Atunci, e bine... Deci, pentru asta îi chemase comandantul în nav??
- Da, i-a surprins pe to?i, în mod pl?cut; ceilal?i deja uitaser?... Îns?, cel mai mult m-a surprins tot pe mine.
- De ce, fiule?
- Pentru c? a l?sat ?i pentru mine un cadou, desigur, în rezerva Mariei. ?i unul pentru sora mea, Ly, în rezerva cumnatului meu, Mihai. Desigur, mi-am dat seama c? Lucian a pus acele mici cadouri; to?i ?tiau acest lucru, îns? asta nu i-a împiedicat s? fie încânta?i. ?i ?tii ce mi-a dat mie?
- Nu, dragul meu, deveni curios domnul Kuny. Ce anume?
- Uite, spuse Nick, ar?tându-i obiectul primit, pe care-l scoase din buzunar. Un portmoneu! Vezi?! Iar în el sunt ni?te bani.
- Serios?! D?-mi-i, s?-i v?d, îi ceru domnul Kuny, ner?bd?tor.
Nick îi înmân? tat?lui s?u portmoneul, iar dânsul scoase banii din interior.
- Ia te uit?, se mir? domnul To Kuny, ?inând emo?ionat bancnotele în mân?, cât ?i monedele. Ca s? vezi... Sunt tot a?a cum erau înainte de a p?r?si noi Terra, nu s-au schimbat între timp.
- Vrei s? spui c? a?a erau ?i atunci?
- Da, dragul meu! Exact la fel!
- Luci spunea c? probabil tot a?a vor ar?ta ?i când vom ajunge înapoi pe Terra, dac? nu se vor schimba pân? atunci.
- Posibil, spuse domnul Kuny. ?i sora ta ce-a primit?
- Ly a primit o po?et?, sau geant?, sau cum îi zice...
- Foarte interesant, aprecie To.
- Într-adev?r, foarte! Eu am fost încântat. Ly nu ?tiu, dar cred c? ?i ei i-a pl?cut.
- ?i frumoasa ta so?ioar?; ea ce-a primit?
- Ni?te clame de prins în p?r. Acum le poart? mereu. Îi plac mult.
- Te deranjeaz? c? le poart??
- Nu, deloc, dar vezi, eu nu i-am dat nimic... Iar ei obi?nuiesc s?-?i fac? astfel de cadouri ?i ?in la ele; au valore sentimental?.
- Las?, o s? ai destul timp s?-i tot faci cadouri, de acum încolo. Acum n-ai ?tiut despre obiceiurile lor. Te în?elege ea.
- Sper...
- Dar cealalt? sor? a ta, Lia, ce a primit de la simpatizantul ei?
- Simpatizant?! Te referi la Lucian? Interesant mod de a spune! De unde ?tii c?-i place de ea?
- Cum, de unde?! E destul de evident! Tu n-ai observat?
- Ba da, am în?eles ?i eu de curând chestia asta. O iube?te.
- Deci, ea ce a primit?
- Ceva de prins în piept, pe haine. Parc? îi zicea... r?mase Nick dus pe gânduri, s?-?i aminteasc? denumirea obiectului primit de Lia, iar tat?l lui îl ajut?:
- Cumva bro???
- Da, exact! Asta a primit ea, o bro??. Iar dup? ce fiecare ?i-a luat cadoul din rezerva sa, Lucian le-a propus s? m? serbeze pe mine. Adic?, numele meu, Nick. Era gata-gata s? le spun, f?r? s? vreau, c? de fapt, numele meu nu e Nick, ci Viorel, s? m? dau de gol. De abia am reu?it s? m? corectez la timp.
- Asta n-ar fi fost bine.
- La urma urmei, tot nu le-am spus nimic.
- Dar era gata s-o faci! Alt?dat? fii mai atent ce vorbe?ti de fa?? cu ei, s? nu-?i scape involuntar ceva ce n-ar trebui!
- ?i dac? totu?i se va întâmpla, ce vei face?
- Nimic, fiule! Presupun c? va trebui s? le spun totul, nu?! Oricum, fii mai atent!
- O s? încerc, tat?... ?i totu?i, când ai de gând s? ne spui totul? Cât mai prelunge?ti momentul adev?rului?
- Nu m-am gândit înc?, dragul meu.
- Încearc? s? te gânde?ti, tat?! Ai u?ura lucrurile. Ar fi mai bine, pentru to?i.
- Nick, am mai vorbit despre asta. Nu insista! Deocamdat?, nu inten?ionez s? m? dest?inui, nu înc?. Am discutat cu comandantul lor. I-am spus s? nu fac? presiuni asupra ta, în leg?tur? cu acest subiect. A fost destul de în?eleg?tor. Te-a mai cic?lit cu ceva, de atunci, în acest sens?
- Nu, deloc. Dar parc? mi-e ?i mai greu. ?tii, în situa?ii ca acelea de ieri, s-ar putea s? m? dau singur de gol, neinten?ionat...
- Te în?eleg, dragul meu. ?i apreciez faptul c? te str?duie?ti s? nu te dai de gol.
- Da... ?i ce p?rere ai de ideea asta tr?znit? a lor, de a-mi serba mie numele?
- Nu e deloc tr?znit?! Nick e foarte aproape de Nicolae, deci, nu v?d de ce nu te-ar serba.
- Pentru c?, de fapt, numele meu real nici m?car nu e Nick, ci Viorel. ?sta-i numele meu, deci, de asta mi se pare o idee tr?znit?.
- Îns? ei nu ?tiu acest lucru. În plus, aici, pe Proxima, numele t?u real este Nick, nu Viorel, fiindc? aici nu suntem pe Terra.
- Tocmai, aici nu suntem pe Terra, iar la noi, pe Proxima, nu se s?rb?tore?te a?a ceva, niciodat?!
- Dragul meu, dac? ei au avut pl?cerea de a te considera s?rb?toritul lor, nu v?d de ce te deranjeaz? acest lucru.
- Dar nu m? deranjeaz? deloc! Adev?rul e c? mi-a f?cut pl?cere. Sincer, m-am bucurat! Mult de tot...
- Atunci, care e problema?
- Nici una, tat?. Mi s-a p?rut doar pu?in neobi?nuit, atâta tot! Spune-mi, tat?... Nu-i a?a c? la pu?in timp dup? Mo? Nicolae, mai este o s?rb?toare de iarn?, una mare, oarecum asem?n?toare, la care se obi?nuie?te s? se ofere cadouri?
- Da. Cr?ciunul, spuse firesc To Kuny.
- ?tiam eu! Mo? Cr?ciun... Cel îmbr?cat în ro?u... Mi-amintesc ?i de asta, se entuziasm? Nick.
- Da, dragul meu! Cr?ciunul e pe la sfâr?itul lunii decembrie, pe data de 25. Iar de Cr?ciun se obi?nuie?te s? se împodobeasc? un brad, sub care se a?eaz? cadourile, frumos împachetate. La cei mici vine Mo? Cr?ciun, s? le împart? aceste cadouri.
- Da, îmi amintesc, de?i nu foarte bine... rosti Nick, surâzând îngândurat; u?or, se l?s? prad? amintirilor din copil?rie, o copil?rie demult uitat?, undeva, departe, în timp... ?in minte bradul de Cr?ciun, frumos împodobit de mama ?i pe Mo? Cr?ciun, care venea s? ne aduc? darurile, dac? am fost copii cumin?i. Mo? Cr?ciun era îmbr?cat în ro?u, cu barba lung?, alb? ?i trebuia s?-i recit o poezie, înainte de a-mi primi cadoul. Ly era mic? ?i nu ?tia poezii; în plus, îi era fric? de Mo? Cr?ciun, dar nu ?i Liei. Ea era foarte ner?bd?toare s? vin? mo?ul, ca ?i mine, de altfel. Cam atât îmi amintesc... ?i mai ?tiu c? era frumos, o atmosfer? deosebit?, cu dulciuri, apoi ceva cu ni?te cântece speciale...
- Colinde de Cr?ciun, dragul meu.
- Ah, da, a?a e, colinde; veneau copii str?ini la u??, s? le cânte... surâse Nick, entuziasmat de toate aceste amintiri.
- Da, Nick, a?a e, îl aprob? ?optit To. M? bucur c?-?i aminte?ti.
- Deci, pe 25, luna asta... Mai e destul pân? atunci. Îns? înainte de aceast? s?rb?toare, e ziua Mariei.
- Adev?rat?! Nu ?tiam.
- E pe data de 19 decembrie ?i împline?te 25 de ani. Iar eu nu ?tiu. Ce cadou crezi c? ar trebui s?-i fac, de ziua ei? Ar trebui s? fie ceva foarte, foarte special.
- ?tiu ?i eu, dragul meu? Nici eu nu m? pricep. Ai face mai bine s?-l întrebi pe Lucian, sau pe sora ta, Lia, cred c? ei s-ar pricepe în a alege cadoul potrivit. De altfel, ei o cunosc pe blondina ta, ?tiu ce ?i-ar dori ea, sau ce-i place mai mult ?i ce nu. Deci, ei sunt mult mai indica?i în a-?i da astfel de sfaturi.
- ?tii c? ai dreptate?! Cred c?-i voi întreba cât de curând, poate pe amândoi. Mul?umesc, tat?!
- Pentru nimic, fiule!
Nick mai r?mase câtva timp împreun? cu tat?l s?u, domnul To Kuny, apoi se întoarse în camera sa. Spre surprinderea lui, blonda nu era acolo, plecase între timp. Reveni ?i ea mai târziu, spre sear?, îns?, evident, nu o lu? la întreb?ri. Totu?i, ea singur? îi povesti, f?r? ocoli?uri, pe unde fusese ?i ce f?cuse.
Lia ?i Lucian se întâlniser? cu Sid, r?mânând în compania lui doar câteva ore, nu mai mult. Dup? plecarea comandantului, Sid o conduse pe Lia pân? în dreptul camerei ei, stabilind s? se întâlneasc? ziua urm?toare, întrucât ea nu avea un alt program, de moment ce Luci îi l?sa timp liber...

Cornelia Georgescu (Sagittarius) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro