Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Oameni ?i vremuri 10

de nicolae tomescu

Dis- de- diminea??, primarul era în biroul s?u, cu ochii la fereastr?, nu cumva s? soseasc? muncitorii îmbarca?i în camioane, a?a cum a fost anun?at telefonic, iar el s? nu fie primul care s?-i întâmpine. ?i bine a f?cut, cele trei camioane au ajuns ceva mai devreme. De-abia a avut timp s? coboare câteva trepte pentru a-i ie?i în întâmpinarea lui Visalon care s-a dat jos din primul camion, din cabin?, de lâng? ?ofer. Apoi s-au organizat repede. Fanfara va str?bate de dou? ori satul, de la un cap?t la altul, iar muncitorii, cu sculele lor, vor intra în curtea lui Papelea. Aici ??ranii vor veni cu uneltele lor agricole pentru a fi reparate.
Defilarea fanfarei, care intona mar?uri ?i melodii populare, a scos pe la por?i mul?i privitori, nu numai copii ci ?i oameni în vârst? care, de curând, s-au întors de la biseric?. Sa?ii priveau tri?ti fanfara. Cei mai mul?i erau b?trâni cu nepo?i de mân?. ?i aveau de ce fi tri?ti. Î?i aduceau, probabil, aminte de fanfara lor, care tot a?a str?b?tea uli?a la nun?i ori la înmormânt?ri. Î?i mai aduceau aminte ?i de fiii, ori de nepo?ii lor, care cântau cam la acelea?i instrumente. Dar cei mai mul?i nu mai erau în sat ?i nimeni nu ?tia pe unde or fi ei acum. ?i copiii erau tri?ti, unii cu ochii înl?crima?i. Sunetul fanfarei le aminteau de t?ticii, de m?micile sau de fra?ii lor mai mari pe care nu i-au mai v?zut de o vreme ?i nu ?tiau când ?i dac? o s?-i mai revad?. Î?i aduceau aminte de ziua aceea, nu prea îndep?rtat?, când au trebuit s? se despart? de ei, acea zi în care cei dragi au fost înc?rca?i în camioane ?i du?i nu se ?tie unde. Mai târziu au aflat c? au fost du?i în Uniunea Sovietic? s? contribuie, cu munca lor, la refacerea celor stricate de nem?ii cei r?i în r?zboi. Copiii nu ?tiau, ci doar cei mari, c? au fost du?i la munc? for?at? b?rba?ii între 17 ?i 45 de ani ?i femeile între 18 ?i 30 de ani. Iar cei r?ma?i în sat, b?trânii ?i copiii, ca ?i când n-ar fi fost pedepsi?i destul, unii au fost obliga?i s? se mute în ?uri sau grajduri pentru a face loc unor ??rani s?raci care locuiau în condi?ii nesatisf?c?toare.

S-au retras ?i instrumenti?tii fanfarei tot în curtea lui Papelea, unde, din când în când, reluau melodiile.
Gheorghe a reu?it destul de repede s? instaleze foalele, apoi a scos c?rbunii dintr-un sac. Au început s? apar? ?i primii ??rani cu unelte la reparat. Al ?chiopoaicei a venit cu o grap? de fier c?reia îi lipseau câteva cuie. Cei mai mul?i b?rba?i, dar ?i femei, aduceau câte o sap? ie?it? din coad? ?i neascu?it?. Al lui Bejoaie a venit cu un plug, pus dup? rotilele trase de doi boi. Voia s?-i fie ascu?ite fiarele plugului ?i s?-i fie schimbate rafturile celor dou? ro?i. Unele femei au venit doar a?a, s? vad?, altele ?i-au adus cu?itele la ascu?it, iar una a venit cu o oal? g?urit? pentru a fi lipit?.
În curând, curtea lui Papelea s-a umplut de zgomotul ciocanelor ?i de fumul ce venea de la mica fier?rie a lui Gheorghe.
Vasile Papelea, st?pânul cur?ii, privea cu interes la Gheorghe care mânuia cu precizie foalele ?i ciocanul. Într-un moment de lini?te îi zise:
- Fain mai nimere?ti cu ciocanul. Ai înv??at de mic, de la tat?l dumitale meseria?
- Nu, nene Vasile, nu sunt ?igan ?i nici tat?l meu n-a fost.
- Te cred, te cred, dar de unde ?tii cum m? cheam??
- Cum s? nu ?tiu, te mai v?zui odat?, mai demult, la înmormântarea lui ?â?onea. Am fost ?i eu cu frate-miu, nenea Nae, Dumnezeu s?-l ierte, ?i cu so?ia lui, cumnata Victoria.
Dintr-odat?, Vasile strig? spre nevast?-sa:
- M?rie, M?rie, hai s? vezi cine-i la noi în curte!

Se anun?? vremuri grele, î?i zicea Gheorghe, ?i ca el gândeau mul?i. La început nu-i venea s? cread? ce spunea vecina, Sori?a lui Bucur, care le ?tia pe toate. Pe aici, pe la noi, zicea ea, a mai plouat cât de cât, dar în Moldova îi pr?p?d. Au trecut aproape doi ani ?i n-a mai c?zut o pic?tur? din cer. Oamenii au început s? macine coaj? de stejar ?i s-o amestece cu f?ina de m?lai pentru m?m?lig? ?i cu cea de grâu sau secar? pentru pâine, copiii mor de foame, iar p?rin?ii se uit? la ei neavând ce le face. Povestea de ce spunea unul, nu demult, întors de pe acolo, cum c? un b?trân ce locuia într-un sat, singur, a fost g?sit mort în cas?, pe sob? era o oal? în care era o opinc? din piele de porc. Ar fi vrut s-o fiarb? ?i s-o m?nânce, dar n-a mai apucat. Cealalt? opinc? n-a mai fost g?sit?, bag seama o mâncase mai înainte. Mai povestea de trei copii l?sa?i singuri de p?rin?ii pleca?i în c?utare de hran?.
Ace?tia au sfâ?iat o perin? i-au scos penele ?i le-au pus la fiert. Dup? ce au mâncat au început s? se umfle ?i apoi au murit în chinuri. Se mai vorbea ?i despre carnea de om care ar fi fost folosit?, în unele restaurante, la prepararea mânc?rurilor. Nu-i venea s? cread? lui Gheorghe ce spunea Sori?a ?i al?ii, dar când a citit în Universul lucruri asem?n?toare ?i, când i-a auzit pe cei ce aveau radio c? spuneau la fel, ?i-a zis c? a?a o fi. Deci va trebui s? se aprovizioneze pentru a-?i pune familia la ad?post. De aceea, s-a bucurat când un b?trân din satul Ru?i l-a întrebat dac? nu i-ar putea face un fier de plug. L-ar pl?ti cu o felder? de grâu sau cu una ?i jum?tate de cucuruz, cum zice el c? i-ar conveni. I-a promis c?-i va face. Pân? spre sear?, la plecare, i-au mai cerut înc? trei acela?i lucru. Le-a promis la to?i, cu aceea?i plat?. Va avea deci de lucru, în afara programului. Mul?i au început s? lucreze pentru ei, mai ales acum când erau supraveghea?i mai pu?in ca înainte. F?ceau fu?erai, ziceau ei. Ba vreun cu?it bine ascu?it cu pr?sele de os, ba câte un ciocan sau vreun cle?te patent, fiecare dup? cum se pricepea. De ce n-ar face ?i el fiare de plug? ?i a f?cut. Dac? pân? la Sibiu sunt de la ei, din R??inari, 14 km., ?i-i str?bate cam într-o jum?tate de or?, va putea ajunge ?i pân? acolo c? doar a v?zut pe borna kilometric? c? sunt 21km. A pus cele trei fiare de plug în trei s?cule?i, unul pe portbagaj ?i dou? ag??ate de o parte ?i alta a ghidonului. A plecat spre Ru?i duminec? diminea?a. Nu i-a fost u?or, cum a crezut, ci foarte greu. Dealul Slimnicului p?rea c? nu se mai termin?. A trebuit s? opreasc? destul de des, ba chiar s? se odihneasc? la umbr? o jum?tate de ceas. Dar ce frumoas?, ?i chiar odihnitoare a fost coborârea. Deoparte ?i de alta a drumului, copaci, a c?ror frunze de un verde crud, abia începeau a se vedea, p?reau ni?te santinele disciplinate care st?teau de straj? la intrarea în p?dure. Ce-or p?zi ?i de cine? La un moment dat, îi veni s? râd?, s? râd? de el. Ce l-o fi apucat, de-i vin astfel de gânduri? ?i-a adus aminte de o carte sub?iric? pe care o uitase la ei domnul Nelu Dumitreas? când venise la botezul celui mic. O r?sfoise, erau poezii. Pe una o citise de mai multe ori pentru c? i-a pl?cut, ?i cum s? nu-i plac?, era vorba de o p?dure care parc? ar fi aceasta din stânga lui: Frumoasa e?ti p?durea mea, /Când umbra-i înc? rar?/?i printre crengi adie-abia/Un vânt de prim?var?...Atunci pentru prima, ?i poate pentru ultima oar?, i-a fost ciud? pe mama sa c? nu l-a b?tut la cap pe taic?-su s?-l dea ?i pe la ?coal?, cum l-a dat pe nenea Nae, c? ?i el a înv??at bine ?i a luat de patru ori premiu. Ce de c?r?i ar fi citit el, ?i câte lucruri minunate ar fi aflat! El o s?-l de pe Ghi?? ?sta mic ?i, dac? ajut? Dumnezeu, ?i pe al?ii, dac-or mai veni. La un moment dat se opri, se d?du jos de pe biciclet? ?i-?i ?inu o vreme respira?ia s? nu sperie, cumva, pe cei ce treceau drumul la câ?iva zeci de metri de el. Era o c?prioar? urmat? de puiul s?u. Nu l-au b?gat în seam?. Nici cele câteva mierle care-?i vedeau mai departe de cântecul lor.

nicolae tomescu (inocentiu) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro