Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Proxima - Partea a treia: „Aventuri pe Proxima”

de Cornelia Georgescu

*124. Mai multe plante artificiale la bordul „Pacifis”-ului.

Se încheia astfel ?i aceast? zi, joi, 12 iunie 2092. Lucian sesizase faptul c? de la un timp, colegii lui erau mai predispu?i la ceart? decât pân? atunci, îns? el se str?duia s? intervin? împ?ciuitor de fiecare dat?, la momentul oportun, punând cap?t oric?rui conflict, înc? din fa??, înainte ca acesta s? izbucneasc? ?i s? se amplifice, s? se transforme cu adev?rat într-o ceart? ce n-ar aduce nimic bun. Îi p?rea bine c? reu?ise din nou ?i de aceast? dat?, în cazul blondinei ?i logodnicei lui ?i spera s? nu aib? parte prea curând de asemenea manifest?ri ostile din partea colegilor s?i, fiindc? ar fi devenit greu de ?inut în frâu, dac? s-ar certa tot timpul între ei, când unii, când al?ii. Deocamdat?, totul era din nou în ordine.
Cum în aceast? zi avuseser? ?edin?? la bordul navei lor, ziua urm?toare, vineri, 13 iunie 2092, nu se întâlneau cu fra?ii Kelso. Prin urmare, Lucian pl?nui ca aceste trei zile ale weekendului s? ?i le petreac? cât mai mult cu putin?? al?turi de frumoasa lui logodnic?. Nu ?tia îns? în ce m?sur? va reu?i s?-?i respecte planificarea f?cut?. Totul depindea de dispozi?ia în care se afla logodnica lui, iar ea bineîn?eles c? dorea s?-?i petreac? acest sfâr?it de s?pt?mân? împreun? cu el, dar nu chiar atât de mult cât ar fi vrut el. Deci, programul îl stabilea ea, dup? bunul ei plac, iar Lucian doar îi d?dea ascultare, indiferent ce anume îi cerea ea. Iar Lia chiar era mul?umit? de faptul c? Lucian reu?ise s-o înduplece pe blondin?, s-o conving? c? e mai bine s? fie prietene, decât altfel, de?i înc? nu-?i d?dea seama sub ce pretext se sup?rase blonda pe ea. Lucian îi explic? despre ce era vorba, iar ea se l?muri asupra motivului pe care-l avusese blonda, îns? nu i se p?ru un motiv suficient de întemeiat, încât s?-i justifice Mariei atitudinea. Oricum ar fi fost, era bucuroas? c? totul se rezolvase cu bine între timp, iar aceast? rezolvare i-o datora logodnicului ei, cel atât de atent fa?? de ea. Uneori, chiar o amuza aten?ia exagerat? cu care o înconjura Lucian, dar, evident, îi f?cea pl?cere s? se afle în centrul aten?iei lui. Îi pl?cea s? fie „prioritatea” lui, cum bine îi declarase el, nu cu mult timp în urm?. „Acum ?i întotdeauna, tu... Tu e?ti prioritatea mea!” î?i aminti ea cu pl?cere cuvintele lui, exact cum i le rostise el, în urm? cu numai dou? s?pt?mâni. Gândul acesta îi înflori un zâmbet fermec?tor la col?ul gurii, zâmbet pe care Lucian îl remarc? f?r? întârziere, doar nu era s? scape neobservat din aten?ia lui.
- La ce te gânde?ti? o întrerupse din visare glasul lui blând, pl?cut auzului.
- La nimic important, replic? ea, înc? îngândurat?.
- Cum adic?? La nimic?! insist? el. Atunci, de ce zâmbeai?
- De fapt, m? gândeam la... tine, hot?rî ea s? recunoasc? în cele din urm?.
- La... mine?! tres?ri el, surprins de afirma?ia ei. S? în?eleg, deci, c? sunt prezent în gândurile tale, chiar dac? reprezint „nimic important”, iar gândul ?i se pare amuzant?
- Nu e?ti „nimic important”, preciz? Lia cu seriozitate-n glas, spre surprinderea lui crescând?, mai ales c? p?rea s-o deranjeze faptul c? el amintise despre „nimic important”. Îns? amuzant, da, e?ti, uneori, ad?ug? ea apoi, iar surâsul ce-i luminase chipul ei, îl captiv? de îndat?.
- ?i a? putea afla la ce anume te gândeai, încât s? ?i se par? atât de amuzant? rosti el dup? un timp.
- Nu; prefer s? nu ?tii, r?spunse ea, iar el nu insist?.
Î?i opri privirea iscoditoare asupra chipului ei pl?cut, de parc? încerca s? memoreze fiecare tr?s?tur? ce-i definea chipul, de?i i-l cuno?tea bine; ba chiar prea bine, doar i-l pictase de atâtea ori! Lia ajunse la concluzia c? era pl?cut ?i avantajos s? fie logodnica lui, a?a c?, cel pu?in pân?-n acel moment nu regreta deloc c?-l acceptase; de?i, în cazul acesta, cum r?mânea cu jur?mântul ei, pe care-l f?cuse fa?? de ea îns??i, pe care-l înc?lcase deja?! Ea se str?duia s? dea uit?rii acel jur?mânt ?i toate celelalte evenimente nepl?cute din via?a ei, din trecutul ei, dup? cum o sf?tuise tat?l ei ?i evident, a?a cum ?i ea ar sf?tui pe o alt? persoan? aflat? într-o situa?ie similar?. Când d?dea sfaturi altora, totul i se p?rea atât de simplu, cum îns?, în cazul de fa??, persoana în cauz? era chiar ea, lucrurile se complicau într-un mod inexplicabil ?i totul p?rea lipsit de orice logic?, ca un imens talme?-balme?, de care ea încerca din r?sputeri s? fac? abstrac?ie. Reu?ea oare?! Nu! ?i totul în jurul ei se încâlcea parc? ?i mai mult, de?i nu-?i d?dea seama de ce, mai ales c? avea al?turi un om atât de minunat cum se dovedea a fi Lucian, logodnicul ei, sensibil, delicat, sentimental, pe care începea parc? s?-l cunoasc? din ce în ce mai mult, descoperind mereu câte ceva nou la el; culmea îns?, c? totul îi pl?cea! Ar fi vrut parc? s? descopere ?i ceva care s? nu-i plac? la el, dar oare ce?! În înf??i?area lui de Don Juan irezistibil – n-avea cum; în modul în care se purta în general, nu doar fa?? de ea – nici atât; în felul în care vorbea mereu – sub nici o form?! ?i atunci?! Ce cusur putea s?-i g?seasc??! Poate doar pe acela c? ar fi mult prea atent, tandru, bun ?i în?eleg?tor fa?? de ea; îns? acesta, dac? era un cusur, atunci era unul care-i convenea ei de minune!
Iar weekendul trecu într-un mod destul de pl?cut, cel pu?in pentru ei doi, atât de pl?cut cât se putea pe planeta Proxima. Evident c? nici pentru colegii lor nu avea de ce s? fi fost nepl?cut. Nici pentru dalma?ian, mai ales c? Lucian ?i Lia vizitaser? nava albastr? destul de des, sau îl luaser? pe Spot cu ei în ora?, în aceste câteva zile.
Luni, 16 iunie 2092. Era ziua în care, la ora 10.00 erau a?tepta?i în laboratorul din ora?, pentru modific?rile necesare plantelor artificiale ce urmau s? fie duse la bordul navei „Pacifis”. Dup? cum promisese, pentru a evita întârzierile de orice fel, Lucian ajunse primul la locul de întâlnire, în fa?a intr?rii în laborator, la ora 09.10. Era prea devreme pentru ca vreunul dintre ceilal?i colegi ai s?i s? fi sosit, a?a c? r?mase în a?teptare. Era doar el ?i dalma?ianul s?u, Spot, pe care-l luase din nav?, pentru c?, bineîn?eles, se trezise devreme ?i-?i petrecuse întreaga diminea?? la bordul navei albastre. Lia nu era cu el, pentru c? se în?elesese cu ea s? se întâlneasc? direct aici, cu pu?in înainte de ora 10.00; doar c? pentru el, acest „pu?in” însemna 09.10.
Dup? morala pe care le-o f?cuse data trecut?, colegii lui nu întârziar?; se strânser? to?i înainte de 09.45, dar nici unul nu sosise mai devreme de 09.35. Îns? nu avea ce s? le repro?eze. Cum ?i dalma?ianul p?ru a fi mai cumin?el ?i nu le provoc? nici un fel de nepl?ceri, intrar? în incinta laboratorului. Normal, Spot î?i c?p?tase deja por?ia de bomboane de la lungan, dup? strângerile de l?bu?e de rigoare. Dalma?ianul se deprinsese cu acest obicei ?i ?tia c? la Nis va g?si mereu bombonele, de parc? acesta era o surs? inepuizabil?. A?a spera p?tatul, dar ?i lunganul, evident. Se întâlnir? cu Dick Torn ?i ceilal?i colegi ai lui, numai bine, la 09.52, deci, înainte de 10.00. Mult mai bine a?a, decât cu întârziere, dup? p?rerea lui Lucian, care acum nu mai era nevoit s?-?i cear? scuze. Dick îi conduse pân? în locul în care se aflau plantele lor, de?i, evident, ?tiau ?i singuri unde le l?saser? s?pt?mâna trecut?.
- Cum merge treaba, Dick? întreb? Lucian.
- Aici totul e-n ordine, îi r?spunse acesta. Dac? sunte?i preg?ti?i, nu ve?i avea mare lucru de f?cut. Noi am verificat cele cinci CD-uri ?i am pus totul la punct. ?i dac? vre?i, pute?i începe chiar acum.
- P?i... Cred c? putem, rosti Lucian.
- Hai, ?efu’, tu – primul, propuse Nis, de?i nu-l întrebase nimeni nimic în acest sens.
- Da, chiar... Te a?teapt? ghiocelul, ad?ug? Alex.
- Ai auzit ce spun colegii t?i, deci, presupun c? tu vei fi primul, zise Dick.
- Dac? asta doresc ei, atunci presupunerea-i corect?, aprob? Lucian numaidecât, mai ales c? de abia a?tepta s? se ocupe de ghiocelul logodnicei sale, s?-l vad? cât mai repede la bordul navei „Pacifis”. Deci, voi fi primul, dar sper c? mai târziu n-o s?-mi repro?eze vreunul dintre voi acest lucru, li se adres? el, în mod special, colegilor s?i de echipaj.
- A?, frumosule... Cine, ce s?-?i repro?eze?! lu? Stela cuvântul, iar ceilal?i nu se învrednicir? s? adauge altceva spuselor ei, semn c? n-aveau nimic împotriv?.
Deci, Lucian efectu? primul modific?rile necesare ghiocelului s?u, bineîn?eles, sub îndrumarea lui Dick. Când termin?, turn? pu?in? ap? în vasul cu ghiocelul, spre care privi atent, f?r? a clipi. Chipul s?u rigid, pe care-l adopta în asemenea situa?ii, nu-i tr?dau emo?iile, dac? le avea. Evident, dup? cum se a?tepta, ghiocelul nu se ofili, doar nu era ca tocmai el s? gre?easc?. Reu?ita îns? nu aduse nici o modificare în fizionomia lui. Poate doar când se apropie de logodnica lui ?i-i ?opti blând, chipul înseninându-i-se:
- Acum e pe veci al t?u, ca ?i sufletul meu; î?i apar?ine, în întregime... Tu urmezi, cu feriga.
Ea se apropie de planta pe care o crease cu mai bine de un an în urm?, f?r? a-i r?spunde logodnicului ei. Bineîn?eles c? ?i Lia reu?i în final, de?i mâna îi tremurase u?or de emo?ie, în momentul în care turnase apa din rezervorul de la bordul „Pacifis”-ului, la tulpina delicatei plante. Nu avu curajul s-o priveasc? fix, iar când privirea-i albastr? realiz? c? totul era în ordine, deci, reu?ise, pentru c? feriga ei nu se ofilise, nu reu?i s?-?i ascund? bucuria ce i se rev?rs? peste chip. Deci, exact contrar logodnicului ei, ea se l?sa prad? sentimentelor ?i emo?iilor, care i se puteau citi cu u?urin?? pe chip. Nu întotdeauna îns?, c?ci dac? dorea cu adev?rat, putea s? se interiorizeze f?r? probleme; în cazul de fa??, nu procedase îns? astfel.
Dup? Lia, urm? Nick, cu trandafirul ro?u. Bineîn?eles c? ?i Nick se descurc? admirabil, doar nu era s? dea gre?. Îns? chipul lui searb?d parc? nu exprima nimic; nici triste?e, nici bucurie. Pentru Lucian era clar c? fratele logodnicei sale nu-?i revenise înc? ?i nu-?i d?dea seama când sau cum î?i va reveni totu?i.
Apoi Ly, sora lui, se ocup? de modific?rile necesare mu?e?elului ei, doamna doctor Stela de ale cactusului, Alex ale iederei, Nis ale lalelei, iar Mihai ale crinului. Mai r?m?sese urzica – pe care o crease Dick. Trebuia modificat? ?i aceasta, dar cine s? efectueze modific?rile? Bineîn?eles c? nu Dick însu?i. La insisten?ele colegilor s?i, Lucian se ocup? de urzic?. Deci, el începuse ?irul de modific?ri necesare plantelor ?i tot el îl încheiase. ?i totul p?rea a fi în ordine, c?ci nici una dintre plante nu se ofilise. Când terminaser?, era ora 12.30.
Nu le r?mânea altceva de f?cut decât s? transporte plantele la bordul navei albastre. Iar cu ajutorul avionului cu care sosise Lucian, transportul acestora nu era dificil de efectuat. Avionul, pilotat tot de Lucian, opri în apropierea corpului alb?strui al „Pacifis”-ului, în jurul orei 12.40. Fiecare î?i lu? planta, pentru a o transporta în interiorul navei. În laboratorul Mariei era loc suficient pentru o sumedenie de astfel de plante, a?a c? n-aveau probleme cu spa?iul de depozitare. Mai greu le fu s? le a?eze într-o anumit? ordine, astfel încât to?i s? fie mul?umi?i de pozi?ia în care se afla planta sa. Plantele artificiale create de ei se aflau din acel moment la bordul navei albastre, în „laboratorul verde” al blondinei, care, evident, jubila de bucurie, z?rindu-?i laboratorul astfel „împodobit”. Pentru ea, ordinea în care erau a?ezate plantele era lipsit? de importan??. Cel mai important era faptul c? aceste plante se aflau aici, în afara oric?rui pericol. Totul era sub control, bine pus la punct. Plantele nu aveau de suferit, nici m?car din lipsa sursei normale de lumin? ?i c?ldur?, Soarele. Diferen?a dintre steaua central? a Sistemului solar ?i sistemul bine pus la punct de iluminare ?i înc?lzire al „Pacifis”-ului era dificil de sesizat, chiar ?i pentru plante. Evident, nu acela?i lucru se putea spune ?i despre membrii echipajului, care erau con?tien?i de lipsa Soarelui.
- Felicit?ri, blondino, i se adres? Lucian din apropiere, înc? în „laboratorul verde” al Mariei, biologul echipajului. Ai un laborator de toat? frumuse?ea. Oare cine se mai poate l?uda c? s-ar afla în posesia unor superbe plante artificiale de pe Proxima?! Î?i dai seama?! E?ti unic?!
- Luci... M?gulitor, ca de obicei... replic? blonda foarte vesel?, ochii ei verzi sclipind vioi, ca doi licurici fosforescen?i. Dar îmi place remarca ta. Pentru c? laboratorul meu va fi, într-adev?r, unic pe Terra. De?i presupun c? atunci v? ve?i lua fiecare dintre voi plantele acas? la voi.
- Nu se ?tie; mai e destul pân? atunci, a?a c? s? l?s?m presupunerile de orice gen, rosti Lucian, îngândurat. Deocamdat?... E?ti mul?umit??
- Super-mul?umit?, preciz? blondina.
- Atunci e bine, aprecie Lucian. Pentru c? momentan, asta conteaz? cel mai mult. ?i cu Nick, cum e?
- Mai ?i întrebi? Nu l-ai v?zut?
- Ba da. Ce-i cu el? Cât are de gând s? se poarte astfel?
- Nu-mi dau seama, Luci. Nu pot decât s? sper c?-?i va reveni cât de curând, dar... ?i chiar, pentru c? tot sunt aici, a? putea viziona ?i eu DVD-ul acela, cu Magda?
- Chiar acum, nu, blondino. Pentru c? sunt ?i to?i ceilal?i aici, nu doar tu ?i noi, iar Lia nu e dispus? s? le arate acele înregistr?ri celorlal?i colegi; de altfel, nici nu cred c? i-ar interesa. În plus, eu ?i Lia trebuie s? plec?m în curând.
- ?tiu, îl întrerupse Maria. Fra?ii Kelso...
- Întocmai, o aprob? Lucian. Tu r?mâi aici?
- Evident, r?mân cu plantele mele. Altfel cum î?i închipui?
- Atunci, dac? Lia va fi de acord, poate vei vedea înregistr?rile în seara asta, când ne vom întoarce, dac? vei mai fi aici.
- Eu voi fi, dar de ce v? ve?i întoarce? se interes? blonda.
- Pentru c?-l lu?m pe Spotty cu noi ?i va trebui s?-l aducem înapoi seara, explic? Lucian.
- Bine, atunci r?mâne pe sear?, decise blonda.
- Cum zici tu, o aprob? Lucian. Nu te voi contrazice.
La ora 13.20, Lucian plec?, împreun? cu dalma?ianul ?i logodnica sa. Ceilal?i deciser? s?-l înso?easc?, doar pân?-n ora?, mai pu?in Nick ?i Maria, care r?m?seser? în interiorul navei. Restul se urcar? în avionul pilotat de comandantul lor. Bineîn?eles, înainte de a p?r?si nava albastr?, Lucian î?i servise colegii, cu ajutorul celor doi robo?i, apoi strânsese masa ?i cur??ase totul, l?sând în urm? ordine des?vâr?it?.
Nu întârziar? de la întâlnirea cu Sid ?i Sonya, care erau deja acolo, a?teptându-i. Fiind cu Spot, nu puteau face multe împreun?, decât, mai mult, doar s? discute despre anumite chestiuni interesante, înc? nedeslu?ite, c?ci erau destule; ba chiar prea multe – nici n-aveau suficient timp pentru a vorbi despre toate sau pentru a le deslu?i m?car. Comandantului misiunii nu i se p?rea c? ar fi aflat mai multe am?nunte fa?? de momentul în care de abia sosiser? pe suprafa?a alb? a planetei lini?tite ?i înc? nu ?tiau aproape nimic. Se familiarizaser? doar cu ciud??eniile locale, aflaser? unele lucruri, destul de importante, îns? nu i se p?rea deloc suficient. Totul p?rea înc? înv?luit în mister; un mister adânc ?i greu de str?puns. Imensa planet? alb? î?i p?stra aproape intacte secretele ce o înv?luiau. Dar, în general, Lucian se putea declara mul?umit de modul în care decurgea misiunea al c?rei comandant era chiar el. Nu se confruntase cu situa?ii limit?, nu avusese de înfruntat obstacole mult prea dificile sau pericole prea mari, deci, cel pu?in pân? în acel moment, putea afirma c? avusese parte de o misiune cât de cât lini?tit?, care s? nu-l solicite prea mult, nici pe el, dar nici pe ceilal?i. To?i avuseser? parte de lini?te, deci, nu le în?elegea încordarea ce-i st?pânea în ultimul timp pe colegii s?i. Nu aveau motive s? fie tensiona?i, decât poate faptul c? trecuser? aproape ?apte ani de când plecaser? de pe Terra ?i se apropia momentul plec?rii de pe Proxima.
Seara, Lucian, Lia ?i Spot ajunser? înapoi în nav? la ora 18.05, evident, tot cu un avion. Îl g?sir? pe Nick pe puntea principal?; a?ipise pe un fotoliu, iar pe monitor rula un film, al c?rui fir Nick îl pierduse, fiindc? a?ipise. În ceea ce o privea pe blondin?, era clar unde se afla ea; unde altundeva, decât în laboratorul ei cel verde, printre plantele ei, la fel de verzi, ca ochii ei. Evident c? acolo era ea!
?i dup? cum îi promiseser?, urma s?-i arate ?i ei DVD-ul cu înregistr?rile despre prima pacient? a Liei, Magda. În acest scop, blonda ?i Lia intrar? în rezerva domni?oarei psihiatru, în timp ce Lucian prefer? puntea principal?, s? nu-l lase singur pe Nick, de?i acolo se aflau ?i cei doi robo?i, cât ?i dalma?ianul Spot, care regreta c? nu era pe acolo ?i lunganul, de la care ar mai fi ob?inut câteva bomboane delicioase. A?a îns?, st?pânului s?u sau lui Nick, degeaba le tot întindea l?bu?a, ei îl r?spl?teau doar cu mângâieri ?i cu câte un „Bravo!”, rostit din când în când, dar astea nu aveau nici un gust! Deci, pe el nu mângâierile sau cuvintele de laud? îl interesau, dar în lips? de altceva, erau bune ?i acelea. În rezerva Liei, blonda urm?ri imaginile cu mult interes, pân? la final. Acum, dup? ce v?zuse totul, p?rea chiar ?i ea ?ocat? ?i în?elese starea lui Nick. Lucian preferase s? r?mân? cu Nick, pentru c? el mai v?zuse odat? înregistr?rile respective, ca ?i Nick, de asemenea. Iar s? le revad?, cu siguran?? nu ?i-ar fi dorit nici unul dintre ei.
- Vai, Lia... suspin? blonda, cu glas tremur?tor, dup? ce vizionase DVD-ul. Fata aceea chiar a fost prima ta pacient??
- Bineîn?eles, blondino!
- ?i chiar i s-au întâmplat toate acele chestii, adic?...
- Da, întocmai cum ai v?zut, o întrerupse Lia, fiindc? blonda începuse s? se bâlbâie, încurcat?.
- Ah... oft? blonda prelung. Acum îl în?eleg pe Nick.
- Îmi pare r?u c? ?i-am provocat nepl?ceri cu el, iar lui i-am pricinuit atâta suferin??; e fratele meu, î?i imaginezi c? nu-mi place s?-l v?d sau s?-l ?tiu trist.
- Nu, las?... Am priceput c? nu e vina ta. Luci avea dreptate; chiar n-ai nici o vin?, deci, nu trebuia s? fiu sup?rat? pe tine, deloc. Nu aveam motive, îns? atunci, pe moment, a?a am considerat, de?i acum nu-mi dau seama de ce.
- Nu face nimic; cu toate c? nu te în?elegeam deloc ?i doream s? ?tiu care-i problema.
- De fapt, nu exista problema, de?i asta era; Magda... rosti blonda ?i r?mase o clip? dus? pe gânduri. Spune-mi, Lia, individul ?la chiar era cu adev?rat tat?l ei?
- Din nefericire, da, chiar era.
- Nu se poate! Nici un tat? nu i-ar face a?a ceva propriei sale fiice... protest? blonda.
- Faptul c?-i era totu?i tat?, e de necontestat. Pentru c? s-a luat în calcul aceast? posibilitate, iar pentu a stabili cu exactitate acest lucru, s-a efectuat analiza ADN, testul de paterniatate. Rezultatul a fost cutremur?tor: Individul era tat?l ei biologic! ?i sper c? ?tii c? ADN-ul nu d? niciodat? gre? în asemenea cazuri. Îl po?i întreba ?i pe Alex, zise domni?oara psiholog.
- Nu-i nevoie de Alex, s?-mi confirme acest lucru; ?tiu ?i eu destul de bine. Vai, ce nemernic... îl categorisi blonda pe tat?l Magdei.
- Bineîn?eles, dup? aceast? constatare, individul a fost dec?zut din drepturile p?rinte?ti, iar Magda a fost internat? la Centrul de Recuperare pentru Minori; prea târziu îns?... R?ul fusese deja provocat, iar Magda era foarte dificil de recuperat.
- Biata fat?! Cum te în?elegeai cu ea?
- La început, nu prea bine, nici eu. C? m-a? fi în?eles în vreun fel cu ea, ar fi prea mult spus. Cu timpul îns?, am reu?it s?-i câ?tig încrederea ?i chiar am început s? comunic cu ea. Am ob?inut cu ea rezultate spectaculoase într-un timp relativ scurt, ceea ce altora li se p?rea absolut imposibil. Majoritatea o considerau de mult irecuperabil?, iar înainte de a mi-o plasa mie, mul?i dintre colegii mei încetaser? s-o considere pe Magda drept o fiin?? uman?, care s? aib? vreo ?ans? de reabilitare. ?i nu pentru a-mi câ?tiga prestigiul în rândul psihiatrilor, m-am str?duit atât de mult cu ea, nu pentru a câ?tiga respect în rândul colegilor mei de breasl?, ci pur ?i simplu pentru c? am îndr?git-o de cum am v?zut-o. Ochii ei mari, puri, umezi, plini de blânde?e, tem?tori ?i rug?tori în acela?i timp, m-au determinat s-o ajut. Mi s-a p?rut tare simpatic?, iar ceea ce sim?eam pentru ea nu era deloc mil? sau comp?timire. Încetul cu încetul, între noi dou? s-a înfiripat o prietenie strâns? ?i din acest motiv mi-a p?rut foarte r?u când a trebuit s? plec în aceast? misiune, pentru c? trebuia s-o las în grija altuia, iar ea nu avea încredere în al?ii. Era înc? suspicioas? ?i tem?toare. Îns? i-am prezentat-o pe colega care avea s? r?mân? cu ea în lipsa mea ?i ambele m-au asigurat c? vor încerca s? se obi?nuiasc? amândou?, împreun?. Magda mi-a promis c? nu m? va dezam?gi, iar când m? voi întoarce, voi fi mândr? de ea. Mi-a spus c? nu m? va uita niciodat?, iar ceea ce m-a frapat a fost faptul c?, de?i mi-era recunosc?toare pentru tot ceea ce am f?cut pentru ea, mi-a spus c? totu?i era mai bine când era ignorant? ?i nu-?i d?dea seama de nimic, deoarece nu era con?tient? de gravitatea faptelor pe care le îndurase; a?a îns?, a în?eles c? persoana care trebuia s-o iubeasc? p?rinte?te ?i s-o protejeze de rele, a fost, de fapt, cea care i-a pricinuit toate aceste suferin?e. Cu toate astea, îmi spunea c? nu poate s?-l urasc? pe tat?l ei. Bineîn?eles, nu a folosit exact aceste cuvinte, îns? ideea în sine era aceea?i.
Maria nu se putu ab?ine s? nu ofteze prelung. Bineîn?eles, povestea Magdei o impresionase ?i pe ea. Dup? un timp, întreb?:
- ?i cine a r?mas s? se ocupe de ea, în locul t?u?
- O coleg? de-o seam? cu mine, care-mi sem?na din multe puncte de vedere; ?i la înf??i?are, cât ?i la caracter. Avea, ca ?i mine, tot 20 de ani atunci, de?i era cu vreo câteva luni mai mare, era tot brunet?, cu p?rul lung, ochii îns? îi avea c?prui. Avea o fire tare blând? ?i foarte, foarte mult? r?bdare. Se numea Dora Bercea.
- Dora Bercea... Cred c-o ?tiu! E cea care venea în vizit? atunci, în ultimele zile, în nav?.
- Da, sigur, ea e.
- Î?i seam?n?, într-adev?r, replic? blonda, îngândurat?.
- ?tiu, aprob? Lia. De asta am ?i insistat ca Dora s? fie cea care va r?mâne cu Magda ?i am cutezat s-o las pe Magda pe mâinile ei, în grija ei; altul ar fi putut strica dintr-o dat? tot ceea ce cu greu am reu?it s? realizez eu. Bineîn?eles, am pus-o pe Dora în tem? cu toate problemele Magdei, iar la ultimele câteva ?edin?e terapeutice pe care le-am avut cu Magda, a participat ?i Dora, pentru ca s? se familiarizeze amândou?. Mie mi s-a p?rut c? s-au pl?cut reciproc, iar cel mai important, Magda a acceptat-o, deci, puteam pleca lini?tit?, ?tiind-o pe Magda pe mâini bune, ?tiind c? va avea parte în continuare de o îngrijire adecvat? ?i nu va rec?dea în starea în care îmi fusese încredin?at? mie.
- Vai, Lia, vai... oft? blonda din nou, parc? ne?tiind ce altceva s? zic?. Presupun c? nu era unicul t?u caz. Mai ai ?i alte asemenea înregistr?ri, cu al?i pacien?i de care te ocupai?
- Da, mai am. Pentru c?, într-adev?r, Magda nu era unicul meu pacient. Dar nu te-a? sf?tui s? dore?ti s? vizionezi ?i alte asemenea înregistr?ri.
- Nici nu inten?ionam. Asta mi-a fost de ajuns!
- De asemenea, i-am spus ?i lui Nick s? nu mai intre în rezerva mea ?i s?-mi cotrob?ie prin lucruri; cel pu?in, nu f?r? s? m? în?tiin?eze. Te rog, Maria, ai grij? de el, tu e?ti mai mult timp în preajma lui decât mine.
- Bineîn?eles c? voi avea, îi promise blonda.
- S? mergem acum, propuse Lia, dup? ce a?ez? la loc DVD-ul cu ?i despre Magda. Presupun c? b?ie?ii s-au s?turat a?teptându-ne.
- Probabil. ?i c? tot vorbim despre ei; tu ?i Luci, logodnicul t?u... zâmbi ?treng?re?te blondina.
- Da... o aprob? Lia, ro?ind u?or. Eu ?i Luci; suntem logodnici. ?i se pare neverosimil?
- Nu chiar. În ceea ce-l prive?te pe el, ?tiam de mult c? te iube?te la nebunie. În privin?a ta mi-era neclar; înc? îmi este. Tu îl iube?ti?
- Hmm?! tres?ri Lia, surprins? parc? de întrebarea venit? pe nea?teptate din partea blondinei. Eu... Da; normal.
- Nu e?ti prea conving?toare; o spui cu jum?tate de glas, remarc? blonda. Ai grij?, Lia! Nu-i bine s? te joci cu el! Ar fi p?cat s?-l faci s? sufere, pentru c?...
Lia o privi pe blond?, neîn?elegând ce vrea de fapt colega ei cea m?run?ic??! Cu ce drept o tr?gea la r?spundere?! Rela?ia dintre ea ?i logodnicul ei, o privea doar pe ea, Lia; ?i pe el, normal, deci, pe Luci! Dar Maria de ce se amesteca? O fi ea so?ia lui Nick, care e fratele Liei, deci, sunt cumnate, dar...
- Blondino, ?tiu; Luci e un om minunat ?i merit? tot ce-i mai bun, o întrerupse Lia. Nu-?i face griji pentru el, nu inten?ionez s?-l fac s? sufere. Dac? într-adev?r te intereseaz?, de?i nu v?d de ce, afl? c? totu?i, da, îl iubesc! În felul meu, dar îl iubesc, cu adev?rat; nu m? prefac deloc, recunoscu Lia, apoi oft?, îngândurat?.
- Atunci, e bine, aprecie blonda. Dar de ce oftezi?
- Te rog, Maria... S? mergem! Suntem a?teptate, încheie domni?oara psihiatru orice discu?ie, ie?ind din rezerva ei.
Neavând încotro, blondina o urm?. În scurt timp, ajunser? pe puntea principal?, unde, într-adev?r, erau a?teptate. Lucian se juca cu dalma?ianul s?u, cu o minge de tenis de câmp, galben?, pe care i-o arunca, iar dalma?ianul i-o aducea înapoi. Îns? când venea lâng? st?pânul s?u, nu avea de gând s? dea drumul mingii de bun?-voie, a?a c? Lucian i-o scotea din gur?. P?tatul se enerva ?i mârâia, îns? bineîn?eles c? nu-?i mu?ca st?pânul, care-i arunca din nou mingea. Tol?nit lene? într-un fotoliu, Nick îi privea, sorbind lini?tit dintr-un pahar o b?utur? r?coritoare. De?i se uita la cei doi cum se joac?, p?rea totu?i distant, absent.
- Gata, fetelor? le întâmpin? Lucian, în momentul în care le observ?, iar dalma?ianul veni lâng? el, cu mingea în gur?, dând puternic din coada-i alb?, destul de lung?. Numai, Spotty! Gata! Nu ne mai juc?m acum, i se adres? el dalma?ianului s?u, aplecându-se, s?-l mângâie blând. Du-te ?i joac?-te cu Robby ?i Felix, îl îndemn? st?pânul, iar dalma?ianul l?s? mingea din gur?, apoi plec? spre cei doi robo?i. Mingea, Spotty! N-o uita, îi mai strig? comandantul, luând mingea de pe jos ?i azvârlind-o în direc?ia c??elului.
- Gata, Luci, îi r?spunse blonda într-un târziu, dup? ce urm?rise joaca dintre el ?i dalma?ian. Îl antrenezi?! îl întreb? ea, de data aceasta referindu-se la Spot.
- A?; îl antrenez... Ne jucam, doar, recunoscu Lucian.
- V? juca?i... re?inu blondina. Eu ?i Nick o s? plec?m acum. Voi doi r?mâne?i?
- Poate, pu?in. De?i, depinde... Ce zici, Lia? îi ceru Lucian p?rerea.
- R?mânem, pu?in, decise ea, în favoarea lui.
- Ai auzit verdictul, blondino, glumi Lucian. Mai r?mânem, deci, pu?in.
- Da; treaba voastr?. Hai, Nick, s? mergem, i se adres? Maria lui Nick, care de abia în acel moment se ridic? de pe fotoliu.
Nick ?i Maria ie?ir?, trapa navei închizându-se automat în urma lor...

Cornelia Georgescu (Sagittarius) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro