proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

*126. „Psihopatul...”

La 20.00 erau deja în marele ora? de sub cupol?; comandantul ar fi r?mas bucuros împreun? cu logodnica lui, dar ea îi spuse c?-l va vizita pe colegul lor cel înalt, a?a cum îi sugerase chiar Lucian, pentru a sta de vorb? cu Nis. „Acum?!” protest? logodnicul. „Ai putea alt?dat?...”. R?mase îns? cu protestele, fiindc? Lia îl convinse repede s? renun?e, în favoarea ei, a?a c? el se retrase, dar nu în camera lui, ci înapoi în „Pacifis”, pentru a-?i petrece timpul cu dalma?ianul s?u.
Geograful auzi un cioc?nit slab în u??. Se îndrept? spre aceasta, s-o deschid?, întrebându-se cine ar putea fi.
- ?efa?! se mir? el, z?rind-o; nu s-ar fi a?teptat la prezen?a ei.
- Salut, Nis, surâse ea delicat.
- P?i, bine, salut, dar... Cred c? ai nimerit gre?it; ?efu’ nu-i aici.
- N-am nimerit deloc gre?it; nu-l c?utam pe ?eful t?u, ci pe tine.
- Ah; pe... mine?! Pe bune?! ???... P?i, bine, m-ai g?sit, surâse lunganul.
- Mda; m? bucur. Ai îns? de gând s?-mi dai voie s? intru, sau st?m a?a, la u??, amândoi?! E... destul de interesant ?i a?a, s? ?tii.
- P?i... Bine, ?efa; scuze. Intr?! zise lunganul, apoi intr? ?i el; privi nedumerit spre ea – se a?ezase comod pe un fotoliu din înc?pere; Nis o întreb?: A? putea afla de ce m? cau?i?
- Normal c? vei afla. Ce, nu te bucuri de prezen?a mea? Ai vrea s? plec ?i s? r?mâi în continuare singur?
- Nu, ?efa, n-am nimic cu tine, dar... ?tiu ?i eu?! S? nu se supere ?efu’; adic?...
- Las?-l pe ?eful t?u în pace; nu-l mai tot amesteca în discu?ie; n-o s? se supere, pentru c? n-ar avea de ce.
- Bine, dar...
- Luci ?tie c? sunt aici, Nis!
- Ah; ?tie... se lini?ti lunganul.
- Da, normal. De fapt, chiar el m-a rugat s? te vizitez.
- Te-a... rugat?! El?!
- Îhî... Ce-i; nu m? crezi?
- Ba da, te cred; desigur. Dar... De ce te-ar fi rugat a?a ceva?
- Pentru c? era îngrijorat din cauza ta, doar e?ti prietenul lui.
- Îngrijorat?! Nu pricep; n-am f?cut nimic r?u! Z?u... Sau, în ultimul timp... Nu-mi amintesc s? fi f?cut ceva; nu cred...
- Nu, m?; sigur c? n-ai f?cut nimic r?u. De altfel, ce-ai fi putut face?
- P?i, n-am idee... ?i atunci, de ce-ar fi fost îngrijorat? A?a, f?r? motiv?
- F?r? motiv, nu chiar... Ce-mi po?i spune despre Adela?
- Aaa... se dumiri lunganul. ?efu’ ?i-a vorbit despre ea?
- Ei, vezi c? te-ai prins?
- De-asta-i ?efu’ îngrijorat?! murmur? lunganul, surâzând.
- De-asta.
- P?i, n-are de ce.
- N-o avea, de acord cu tine. Dar... Hai, spune-mi ?i mie, c? sunt curioas?.
- De ce ?i-a? spune ?ie? Z?u, ?efa...
- Pentru c?, Nis; ?i eu ?in la tine, s? ?tii; nu-mi e?ti indiferent.
- Bine, te cred. Dar n-am probleme, de nici un fel.
- ?i de ce crezi c? dac? stai de vorb? cu mine, asta presupune implicit ?i c? ai avea în mod obligatoriu probleme, de vreun fel anume.
- P?i... Poate pentru c? e?ti psiholog; ?i psihiatru. De asta.
- Nis, n-are nici o leg?tur?. Nu sunt aici în calitate de psiholog, ci în calitate de prieten?.
- Prieten??!
- Sau, dac? vrei, coleg?. Putem vorbi, ca între colegi, nu?
- Presupun c? da.
- Bine. Atunci, te ascult. Ce-mi po?i spune?
- ???...
- În leg?tur? cu Adela, Nis.
- Ah, cu ea... P?i, dac? ?i-a spus deja ?efu’, ce crezi c? a? putea ad?uga eu?
- Vai, Nis, m? enervezi! se încrunt? Lia.
- Eu?!
- Da, tu. ?i înc? r?u de tot!
- De ce, ?efa?
- ?i-am mai zis s?-l la?i pe ?eful t?u în pace, s? nu aminte?ti de el, la fiecare dou? vorbe pe care le spui! Devine stresant, serios.
- Ah, de asta... Scuze; din obi?nuin??... Bine, încerc s? nu mai amintesc de ?efu’.
- ?i tocmai ai f?cut-o, din nou.
- Ai dreptate. De acum încolo; bine? zâmbi geograful ?i lu? o bomboan?.
- Bine, aprob? Lia.
- Vrei? îi întinse cutia cu bomboane de ciocolat?.
- Mersi, zise ea, luând o bomboan?. ?i acum, spune!
- Dac? insi?ti... replic? lunganul.
- Insist, preciz? ea.
- Fie, murmur? Nis, începând s?-i povesteasc? despre Adela.
Lia, zâmbindu-i prietene?te, îl asculta cu mult? aten?ie, urm?rindu-i reac?iile, emo?iile, comportamentul, glasul, totul; pentru a-?i da seama dac? temerile logodnicului ei se adevereau, în ceea ce-l privea pe înaltul geograf.
- Asta ar fi tot, ?efa, încheie lunganul, dup? un timp. Mul?umit? de ceea ce ai aflat?
- Da, Nis. Foarte.
- ?i la ce concluzie ai ajuns? se interes? el.
- Deocamdat?, la nici una. Hai, arat?-mi pozele cu Adela, s-o v?d ?i eu.
- ?efu’ ?i-a zis ?i de poze?
- Nis, mi-ai promis c? nu vei mai aminti de el! Ai ?i uitat?
- A?a-i; scuze, ?efa. M? str?duiesc...
- Str?duie?te-te mai mult, îl sf?tui Lia. ?i acum, mi-ar??i ?i mie pozele alea, sau mie nu-mi este permis s? le v?d?
- A?... Cum s? nu-?i fie permis? alung? Nis aceast? posibilitate, îndreptându-se spre locul în care-?i ?inea micu?a agend?.
Reveni, a?ezându-se al?turi de Lia, pentru a-i ar?ta acesteia fotografiile domni?oarei Adela Cristescu.
Pân? la acea or?, Lucian st?tuse în nava albastr?, cu dalma?ianul s?u; se jucaser? mult împreun?. Spot î?i primise ?i por?ia de hran? de sear?, de la st?pânul s?u, iar acesta mâncase ?i el pu?in, de?i nu-i era foame. Îns? Spot adormise, iar st?pânul... Ce s? fac?? Se gândi c? poate Lia terminase de vorbit cu Nis cel înalt, a?a c? porni hot?rât spre ora?ul artificial. Dar Lia ?i Nis înc? priveau fotografiile din micu?ul album-agend?, când se deschise u?a înc?perii.
- ?efu’... î?i ridic? lunganul privirea spre acesta, iar z?rindu-l se îndep?rt? pu?in, prudent, de... ?efa.
- Nis, ?i-am zis de atâtea ori s? nu mai aminte?ti de... începu Lia, dar se opri, privind în direc?ia u?ii: Luci, ce-i cu tine aici?
- P?i... Credeam c? poate...
- Te rog frumos s? pleci imediat! i se adres? ea, v?dit nemul?umit? de prezen?a lui. La ini?iativa ta, aveam o discu?ie foarte interesant? cu prietenul t?u ?i ?tii bine c? nu-mi place s? fiu întrerupt?, ori deranjat?. Sau ai uitat, cumva?
- Nu, n-am uitat, dar...
- Luci, ie?i! Acum! îi impuse ea.
- Sigur, aprob? el, încercând s? se intereseze: Ai idee când...?
- Nu! îl întrerupse ea, categoric.
Neavând încotro, pentru c? logodnica nu-i l?sa de ales, comandantul se retrase, oprindu-se într-un p?rcule? apropiat.
R?mas? în înc?pere, Lia î?i îndrept? din nou aten?ia spre colegul ei cel înalt, zâmbindu-i îng?duitor.
- D?-te mai aproape, Nis! De ce-ai fugit a?a repede de lâng? mine?! ?i-era fric? de Luci? Nu-i oare prietenul t?u?
- ???...
- S? ?tii c? nu mu?c. ?i hai s? continu?m de unde am fost întrerup?i. De acord?
- Cum zici tu, ?efa, replic? lunganul, apropiindu-se. Dar nu trebuia s?-l gone?ti pe ?efu’; putea r?mâne ?i el. Nu ne incomoda prezen?a lui.
- Nis, parc? am c?zut de acord c? nu vei mai aminti de el.
- ?tiu, dar...
- Las?-l; se descurc? ?i singur!
- E foarte ascult?tor... Mai ales cu tine, surâse geograful.
- Nis!!!
- Gata; nu mai zic nimic de el, o asigur? lunganul ?i amândoi continuar? s? priveasc? fotografiile din micul album, discutând ?optit, în acela?i timp, evident, despre Adela cea b?laie.
Dup? un timp, terminar? de privit toate fotografiile existente în micul album-agend?.
- Astea au fost toate, Nis?
- Cu siguran??, ?efa!
- Nu mai ai ?i altele?
- Din nefericire, nu.
- Bine. Mersi c? mi le-ai ar?tat. Adela e foarte frumoas?.
- ?tiu, ?efa, surâse, mândru, lunganul.
- Cum e cu claustrofobia ta? schimb? Lia brusc subiectul.
- Hmm...?! se strâmb? Nis, nep?rând dispus s? coopereze.
- Putem discuta ?i despre asta; avem timp suficient.
- Nu, ?efa. Era vorba doar de Adela; ?i atât!
- Haide, Nis... Poate te-a? putea ajuta, dac?-mi permi?i.
- Nu vreau! neg? el.
- Cu atitudinea asta, nu rezolvi nimic.
- P?i, nici nu vreau s? rezolv ceva; te-am rugat eu, cumva?
- Nu, dar n-ar strica...
- ?tii ce, ?efa?! Las?-m?-n pace! ?i-?i promit c? dac? vreodat? voi dori, voi discuta ?i despre chestia asta cu tine, dar nu acum, în nici un caz. Bine?
- Bine, Nis. Dac? nu vrei, nu te oblig; r?mâne pe alt?dat?. ?i dac? despre claustrofobia ta nu vrei s? vorbim, acum chiar c? putem discuta despre ?eful t?u.
- Poftim?! Dar ziceai c?...
- ?tiu foarte bine ce ziceam, îl întrerupse Lia. Dar pentru c? nu avem alt subiect ?i n-am de gând s? m? retrag de acum, îmi po?i povesti despre perioada voastr? de prietenie, dinainte de plecarea în aceast? misiune. Îmi dau seama c? pot afla foarte multe chestii interesante de la tine, despre Luci; ?i de la Alex, evident. A?a c?, poveste?te! S? te aud! Hai!
- P?i, ?efa, ?in s? te anun? c? eu nu sunt pârâcios, de felul meu; mai ales când e vorba de ?efu’. Deci, a? prefera s? vorbim despre claustrofobia mea, nu despre ?efu’.
- Hai, m?, las?-m? cu texte d’astea r?suflate, insist? Lia, privindu-l rug?tor. În plus, e deja prea târziu s? revii acum la claustrofobia ta, de moment ce n-ai fost de acord de la bun început, când ?i-am propus eu s? trat?m acest subiect, a?a c?... Haide, fii ?i tu dr?gu?! Z?u, Nis... Uite, dac?-mi poveste?ti ceva interesant, î?i promit c? mâine îl conving pe Luci s?-?i preg?teasc?, special pentru tine, unele dintre cele mai bune pr?jituri; care-?i plac ?ie cel mai mult. ?tie el ce-?i place ?i ce nu.
- Vai, ?efa; e?ti un real pericol! o categorisi Nis, îns? încerc? s?-i fac? pe plac, str?duindu-se s? nu-l pun? într-o lumin? proast? pe „?eful”; se observa c?-?i alegea cu mare grij? cuvintele, iar Liei nu putea s?-i scape neobservat acest am?nunt, îns? nu-i repro?? nimic geografului; îl ascult? doar, cu interes.
Dup? vreo câteva ore, Lia p?r?si înc?perea, mul?umit? de întrevederea cu colegul ei cel înalt. Nici nu apuc? s? fac? vreo câ?iva pa?i, c? ?i ap?ru logodnicul ei, ca de nic?ieri.
- De abia acum ai terminat de vorbit cu n?rodul ?la?
- Luci, ce faci?! M? spionezi?!
- Nici vorb?! Eu... M? plictiseam, doar. Adic?, am fost în nav?, dar Spot a adormit ?i... Ce altceva puteam face, de moment ce tu nu mi-ai dat voie s? stau cu voi? Puteam r?mâne. Nu v-a? fi deranjat; serios!
- Nu era cazul. Doar tu însu?i m-ai rugat s? vorbesc cu Nis; între patru ochi. Adic?, doar eu ?i el; tu ai fi fost în plus, categoric.
- Recunosc, eu te-am rugat. ?i... La ce concluzie ai ajuns, în privin?a lui, în leg?tur? cu Adela?
- N-ai motive s?-?i faci griji pentru el, cel pu?in deocamdat?. Mai târziu, vom vedea. Dac? va fi necesar, voi fi prin preajm?.
- Bine, iubito.
- Dar s? ?tii c? nu mi-a pl?cut deloc c? ne-ai întrerupt.
- P?i...
- Alt?dat? s? nu se repete!
- Promit, î?i lu? el angajamentul.
- ?i acum scuz?-m?, dar e târziu ?i mi-e somn.
- ?i eu?! Ce s? fac?!
- Noapte bun?, Luci! încheie ea, nel?sându-i timp s? protesteze; disp?ru în direc?ia camerei ei.
- Ah... murmur? Lucian nemul?umit, r?mas singur.
Lunganul se preg?tea de culcare, când iar??i auzi un cioc?nit în u??. Renun?? la încercarea de a se echipa în pijamale, ap?rând din nou, înalt, în cadrul u?ii.
- ?efu’?!
- Ce faci, m?; ?i-e somn?
- P?i... Nu chiar, ?efu’, de?i pu?in, da. Tocmai m? preg?team de culcare.
- Las?, m?, c? te odihne?ti tu dup? aia, zise Lucian ?i intr?.
- ?efa a plecat deja, îl în?tiin??, inutil, geograful.
- ?tiu, m?; am v?zut-o. Dar, ca de obicei, cum bine zici tu, m-a l?sat balt?...
- Aaa... ?i acu’ vrei s? afli de la mine ce-am vorbit cu ea?
- Nu, m?, nu-s chiar a?a de curios. De?i... A stat destul de mult aici, cu tine. Ce a?i tr?nc?nit atâta?
- Zicea c? tu ai fi trimis-o.
- Are dreptate; eu. De ce, te deranjeaz??
- Nu, ?efu’, da’ nu era cazu’.
- Las?, m?, c? nu stric? dac? ai vorbit cu ea. Ce nu-?i convine?
- Mie...?! Poate c? ?ie, ?efu’.
- Ce-ai, m??! De ce s? nu-mi convin? mie?
- ?tiu ?i eu?! Poate pentru c? mi-a pus unele întreb?ri incomode, dup? ce-am terminat de vorbit despre Adela.
- Serios?! Ce întreb?ri?
- P?i, despre noi trei, ?efu’ – eu, tu ?i Alex – din perioada dinaintea misiunii.
- Cum, m??! Te-a descusut?! Ce i-ai zis despre mine?!
- Nimic r?u, z?u. Da’ m-a corupt, promi?ându-mi c? mâine îmi vei face unele dintre cele mai bune pr?jituri, special pentru mine.
- Ce, m??! se încrunt? Lucian.
- Zicea c? te va convinge ea.
- Hmm; n-am nici un chef s?-?i fac ?ie pr?jituri, mai ales ?tiind c? i-ai povestit ei despre mine.
- Oricum, s? ?tii c? eu am încercat s?...
- M?, ai grij? ce-i spui despre mine! ?i mai bine ar fi s? nu-i spui deloc, nimic. Pricepi?
- Eu da, ?efu’ – ea, nu!
- Uff; nu se putea limita la a vorbi doar despre Adela ?i atât?
- Nu-i vina mea.
- Nici nu te-am acuzat. M-ai auzit pe mine spunând c? ar fi?
- Nu, ?efu’.
- ?i atunci?!
- P?i, vezi, de asta nu-i bine s-o trimi?i la mine, c? dup? aia tot ?ie nu-?i convine.
- Las?, m?, c? dac? e?ti atent ?i ai grij? ce-i spui, nu-i nici o problem?. Oricum, m? descurc eu cu ea.
- Da, am v?zut; te descurci perfect, ?efu’, râse Nis.
- Cum, adic?? nu pricepu Lucian aluzia lunganului.
- P?i, te-a dat afar?... Ce repede ai ie?it! De ce te gr?beai a?a de r?u, ?efu’? continu? lunganul, râzând.
- Ah; la asta te refereai. Nu m? gr?beam deloc, m?, da’... ?i tu nu mai râde a?a! Înceteaz?!
- Scuze, ?efu’; da’ dac? te-ai fi v?zut... justific? Nis.
- Îmi închipui, murmur? Lucian. Oricum, nu-i prima oar? când procedeaz? astfel; am mai p??it-o cu ea.
- Serios, ?efu’?! Acu?i, de curând?
- Nu, m?; mai demult, pe Terra.
- I-auzi; ?i eu habar n-aveam.
- N-aveai de unde, m?.
- P?i, zi-mi acu’, s? am de unde.
- Parc? ?i-era somn, îi aminti Lucian.
- Las?, ?efu’, nu-mi purta mie de grij?, c? am destul timp de odihn?. Tu spune!
- Mda... P?i, era demult, când de abia o cunoscusem, la câteva zile dup? aceea. Dom’ director m-a ajutat s? aflu cum se nume?te...
- Asta o ?tiam deja, ?efu’, îl întrerupse Nis.
- Da, m?; m? la?i s?-?i povestesc sau nu?! Te-ai plictisit deja? S? ?tii, eu nu ?in cu tot dinadisul s?-?i spun. Dac? te deranjez, plec ?i te las s? dormi. La fel ?i eu; m? odihnesc, nu-mi pierd timpul cu tine.
- Nu, ?efu’; adic?, zi-i, c? nu m-am plictisit.
- Deci, aflasem cum se nume?te, unde locuie?te ?i alte chestii d’astea. Unde lucreaz?, aflasem înc? din ziua în care o întâlnisem, pentru c? am ajutat-o s? duc? dosarele care-i c?zuser? pe jos, de?i ea insistase s? n-o ajut, c? se descurc? singur?. Îns?, avea oare cu cine s? se-n?eleag??! Categoric, nu! Evident, nu ?ineam cont de refuzurile ei. Prin urmare, seara m? aflam în dreptul u?ii, a?teptând ca ea s? ias?. De?i nu dorea, am condus-o acas?. Ziua urm?toare, dis-de-diminea??, m-a g?sit tot în dreptul u?ii cabinetului ei; brusc, m-a categorisit drept insistent ?i foarte c?pos, poate ?i altfel, nu-mi dau seama cum i s-ar fi p?rut ei c? a? fi fost. Într-una dintre dimine?i, am reu?it nu doar s? m? postez în fa?a u?ii cabinetului ei, a?teptând-o; f?cusem rost de chei, a?a c? m-a g?sit în interior.
- Hai, m?, ?efu’... Chiar a?a?! râse lunganul, amuzat.
- Da, m?; ce, ai impresia c? te p?c?lesc?
- Nu, desigur... Dar, z?u, nu trebuia s? intri; era suficient s-o a?tep?i la u??.
- Posibil s? fi fost. Atunci îns?, nu mi se p?rea deloc suficient. Prin urmare, o a?teptam chiar în cabinetul ei de psihoterapie. A tres?rit uimit?, când m-a z?rit; poate era chiar pu?in speriat?. M-a întrebat cum am intrat, dar nu i-am dat detalii. M-a rugat insistent s? p?r?sesc înc?perea, înainte de sosirea primului ei pacient, din acea zi, dar, din nou... Avea cu cine s? se în?eleag?? Bineîn?eles, nu!
- Atunci te-a dat ?efa afar??
- Da, m?; ?i nu doar a?a, luându-m? u?or de mân?, sau rugându-m? frumos; nu cooperam cu ea. M-a amenin?at c? va chema paza; n-am crezut-o în stare. Dar ea nu glumea.
- A chemat paza?
- Sigur. I-a chemat s? m? scoat? afar? din cabinetul ei, dar nu s-a rezumat la atât. S-a r?zbunat pe îndr?zneala mea de a fi p?truns f?r? acordul ei în înc?pere; le-a zis celor ce m-au escortat c? sunt un tip instabil psihic, nevrotic sau psihotic; ceva de genul... În orice caz, unul care suferea de grave tulbur?ri psihice ?i le-a recomandat s? m? închid? într-o înc?pere izolat?, singur ?i s? nu m? asculte, orice le-a? spune, c? nu-i nimic adev?rat; delirez doar...
- Chiar a?a, ?efu’? ?efa te-a f?cut psihopat?!
- Da, m?, a?a... Prin urmare, de?i i-am înso?it f?r? s? m? opun, când am încercat s? scap de izolare, spunându-le înso?itorilor c?-l cunosc bine pe dom’ director, c? dânsul mi-e prieten ?i c? va veni dup? mine, nu m-au crezut. Au replicat ceva de genul: „Cum s? nu?! ?i noi suntem prieteni buni cu dânsul, desigur.”
- Ah, deci, la întâmplarea asta se referea ?efa, când te-ntreba dac? n-ai fi uitat, î?i d?du seama Nis.
- Da, m?, la asta; tocmai din cauza asta ?i-am ?i povestit acum, pentru c? ea m-a determinat s?-mi amintesc, surâse Lucian.
- ?i cum s-a solu?ionat incidentul?
- Cum crezi, m?? Normal, în cele din urm?, dup? vreo câteva ore bune, în care-mi sesizase absen?a, dom’ director s-a interesat de mine ?i evident, a aflat unde eram. Nemul?umit de constatare, a venit personal s? m? scoat? de acolo.
- ?i ce-au f?cut tipii ?ia când l-au v?zut?
- Ce-ar fi putut face? Nu m-au eliberat imediat; mai întâi au în?tiin?at-o pe Lia de prezen?a domnului director ?i de solicitarea dumnealui de a m? elibera. Ea a fost de acord, doar nu era s? se opun?. Oricum, dac? n-ar fi fost de acord, tot m? scotea dom’ director de acolo, cumva; nu inten?iona s? m? lase în acel loc.
- Deci, ?efa te-a sechestrat... Periculoas? tip?! Deh, ?efu’, ce s?-?i fac, dac? dintre toate fetele frumoase care te asaltau mereu, te-ai oprit asupra ei...
- Taci, m?! surâse Lucian.
- ?i dom’ director ce ?i-a zis?
- S-o las în pace, evident; c? nu-i de mine! M-a sf?tuit s? m? ?in departe de ea. Dar nu i-am dat ascultare. Ziua urm?toare, de diminea??, am încercat s? intru din nou în cabinetul ei, dar schimbase încuietoarea, ba chiar u?a, între timp... Cu toate astea, am a?teptat-o ?i am intrat împreun? cu ea, când a sosit. M? privea furioas?, îns? am ie?it, la insisten?ele ei, f?r? a a?tepta s? cheme iar??i paza, de?i dom’ director m-ar fi salvat din nou, dac? ar fi fost cazul. Dar nu doream s? profit de bun?voin?a ?i influen?a dumnealui. ?i nici s?-l sup?r prea r?u, cu toate c?-mi trecea mereu cu vederea, multe...
- ?tiu, ?efu’... zâmbi Nis, amintindu-?i ?i el unele am?nunte.
- Cam asta ar fi cu Lia.
- ?i acum ?i-e logodnic?... murmur? lunganul.
- Da, m?; se pare c? am domolit-o totu?i, în cele din urm?.
- Oare?! se îndoi Nis de aceast? afirma?ie. Sincer, ?efu’, mie mi se pare exact invers.
- Ce tot zici, m??!
- P?i, gânde?te-te ?i tu mai bine ?i-ai s?-mi dai dreptate.
- ?tiu ?i eu?! E posibil, nu-i exclus... Cum a r?mas cu Adela?
- Nicicum, ?efu’... Logodnica ta a zis c? nu-i nici o problem?.
- A?a ?i-a zis ea?
- Eu a?a am în?eles. S-o întrebi. S? ?tii, a încercat s?-mi vorbeasc? ?i despre claustrofobie.
- ?i...?
- N-am fost de acord.
- De ce, m??! Nu fi c?pos!
- Tu vorbe?ti, ?efu’?
- Da, m?, eu; chiar te poate ajuta, s? scapi odat? de claustrofobia aia enervant?!
- Când voi considera c? am nevoie de ajutorul ei, i-l voi solicita eu personal. Deocamdat?, ?efu’, nu e cazul; serios!
- Bine, m?, te cred. Nu te sup?ra pe mine dac? am trimis-o pe capul t?u. Eram doar îngrijorat.
- Las?, ?efu’; f?r? sup?r?ri! ?tii doar... Suntem prieteni.
- Sigur, ?tiu, îl aprob? ?eful.
Lucian r?mase câtva timp cu prietenul s?u din copil?rie, geograful cel înalt, în compania c?ruia se sim?ea, evident, bine, dar nu r?mase cu el întreaga noapte; în final, se retrase, s? se odihneasc? totu?i. La fel ?i lunganul...