Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Ecouri de mandolina (13) - Don’ Fabricio descoper? scrisorile

de Viorel Darie

Mult timp, o iarn? ?i o prim?var?, au folosit acest sistem „secret” de coresponden??. Deja se înfiripa vara, toate dealurile erau pline de vii demult înfrunzite, care-?i legaser? rod de vi?? de vie, semn c? roadele viei, la toamn?, vor fi cât se poate de bogate. Într-o zi, Don’ Fabricio, - ducându-se s?-?i admire via, neuitând s? ia cu el ?i binoclul cel luat cu japca de la Cristina, pe care-l c?p?tase în dar de la Antony -, z?ri ceva ciudat tare pentru închipuirea lui. Era pe deal, la vie, ?i, uitându-se roat? cu binoclul, o v?zu pe Cristina ie?ind pe furi? din cas? ?i ducându-se tem?tor la pomul cu scorbur?, uitându-se mereu cu precau?ie în jurul ei. O v?zu cum împ?ture?te o hârtie alb? ?i o pune în scorbur?, învelit? într-un postav maro. A, deci cu asta se ocup? dr?g?la?a lui fiic?! Oare ce ascunde ea în acea tainic? scorbur??
Nu mai avu lini?te. Îl cotropiser? o mie de presupuneri. În cele din urm?, având o p?rere, î?i d?du seama ca aceast? ascunz?toare folosit? de Cristina este în leg?tura cu francezul acela de la cazarm?. ?tia el ceva despre cei doi, c? se simpatizeaz? ?i c? uneori discut?. Acest lucru era cât se poate de urâcios pentru el, întrucât pentru un italian era ultima solu?ie s?-?i dea mândra de fat? dup? un venetic venit de cine ?tie unde, tocmai unui francez, pe care to?i italienii îi urau.
A?adar, nemaiavând tihn? s? admire viile de pe deal, se gr?bi s? ajung? spre cas?, dar mai întâi s? vad? ce mister ascunde acea scorbur?. Intr? în curte, apoi ie?i iar ?i merse pe uli?? pân? ajunse la pomul cu pricina. Duse mâna în?untrul scorburii ?i scoase de acolo un ghemotoc de postav, din care scoase la iveal? o coal? de hârtie scris? de mân?.
- Ciudat, î?i zise el! Ia te uit? cu ce se ocup? fiica mea!
Citi cu mare obid? acea scrisoare. Una, c? nu ?tia prea bine carte, se poticnea în cuvinte, nu erau vremuri ca to?i s? înve?e s? scrie ?i s? citeasc? bine. Oricum, fiica sa scria mult mai corect, mai ordonat ?i mai gramatical. Dar în capul lui Don’ Fabricio expresiile fiicei sale se amestecar?. De ce trebuia s? scrie ea unui str?in, unui venetic „te iubesc f?r? margini”, „sunt sfâr?it? de dorul t?u”, „a? vrea s? fug ?i la marginea lumii cu tine” – erau vorbe care pur ?i simplu îl scandalizar?. Mai citi odat? cele scrise pe hârtie, dar, în?elegând ?i mai pu?in, sim?i cum furia începu s?-l în?bu?e! Mototoli furios scrisoarea, o puse în buzunarul flanelei sale nu prea curate, ?i intr? furios în curtea casei. Nu vroia s? intre deodat? în cas?, de furios ce era. Î?i prelungi cât mai mult treburile pe afar?, prin curte, neavând t?rie s? intre chiar atunci în odaie, s? înceap? scandalul.
Intr? totu?i în camer?, mânios, bomb?nind, trântind, pân? s? se arunce în pat suspinând greu. Treburile i se p?rur? ciudate pentru nevasta sa, care v?zu cât de tulburat este b?rbatul ei.
- Ce-i cu tine, m?i, omule? Ce-ai de e?ti atât de c?tr?nit?
- L?sa?i-m?! L?sa?i-m? c?-mi vine s? urlu, s? strig, s? fac pr?p?d! Nu m? mai zgând?ri?i!…
- Da’ ce-ai, m?i, spune odat?! Ce-ai p??it?!
- Cum ce-am p??it? Uite la fetele astea … te omori pentru ele, s? le cre?ti, s? le faci zestre, ?i ele …
- Ce-ai cu fetele?! …
- Cum ce am? Uit?-te tu aici! Uit?-te ?i tu, aia mic?, uite cu ce se ocup? r?sf??ata ta de fiic?, Cristina! Halal cre?tere! Halal ascultare de p?rin?i!
- M? înnebune?ti, omule! Ce-ai g?sit a?a de fioros în acea hârtie?
Roberta, fata cea mare, dar mai ales Cristina, s-au înro?it la fa?? din cauza scandalului iminent. ?tiau ele cam ce descoperise tat?l lor, a?a c? a?teptau îngrozite izbucnirea lui Don’ Fabricio.
- Cite?te, m?i nevast?, aici, s? vezi ce îndrug? mezina ta fiica unui str?in!
- Nu ?tiu s? citesc! Ce-ai citit tu acolo?
- Ce s? mai citesc! Ni?te nebunii! M?i, fato, Cristina, d-aia te-am dat s? înve?i s? cite?ti ?i s? scrii, ca s? torni asemenea nerozii unui venetic? De-aia te-am crescut ?i ?i-am dat educa?ie, cât de cât, ca tu s? pr?p?de?ti totul la prima aprindere de c?lcâi? Merit? pus? pe foc aceasta hârtie, dar?mite s-o mai citeasc? cineva!
A?a ?i f?cu Don’ Fabricio, mototoli scrisoarea ?i-o arunc? în foc, unde fl?c?rile o mistuir? imediat. Cristina st?tea ca o pisic? s?lbatic?, gata – gata s? se repead? la taic?-su, s? salveze scrisoarea din mâinile sale. R?mase înm?rmurit?, n-o f?cu. În schimb, ie?i furtunos din odaie, trântind tare u?a. Se duse în vie, se ascunse ?i nu vru s? vin? în cas? nici la prânz. Trebuia s? se duc? Don’ Fabricio s-o caute ?i s?-i porunceasc? s? intre în cas?.
Cert este c? acea scrisoare n-a mai ajuns la Antony, destinatarul ei. A?tept? b?iatul cât a?tept?, pân? s? capete învoire de mers în ora?. Se duse repede la copacul cu scorbur?, acolo nici urm? de scrisoare! Ce s-o fi întâmplat?
La întoarcerea din ora?, se uit? lung la taraba cu vinuri a lui Don’ Fabricio. Acolo, pustiu. Se mai uit? lung ?i la casa Cristinei, când ajunsese în dreptul ei. Acolo, de asemenea, nu era nici o mi?care, p?rea totul pustiu.
Se întrist?. Se însera, soarele spre apus nu mai înc?lzea, de?i str?lucea. Cu greu trecur? seara ?i diminea?a care urm?. Plec? iar??i la postul lui din gheret? ?i începu s? se uite neîncetat înspre gospod?ria Cristinei. În sfâr?it, cam târziu, ap?ru fata în pridvorul casei, p??i în gr?din?, iar de acolo se uit? la deal înspre gheret?. Se opri, se bucur? v?zându-l ?i-i f?cu semne de bucurie cu bra?ele larg deschise.
În sfâr?it, toate lucrurile se l?murir?. Antony afl? cum Don’ Fabricio descoperise scrisorile pe care le ascundeau cei doi. Furia italianului fusese mare ?i-i interzisese fiicei sale s? mai comunice cu soldatul francez. Dar cei doi tineri continuau s?-?i fac? semne, de?i de la distan??, ?i dragostea lor era la fel de înfl?c?rat?. Uneori, e drept, nu prea des, aveau prilejul chiar s? se întâlneasc? fa?? în fa??, fie la chio?c, fie pe drumul spre ora?. Atunci petreceau împreun? clipe sublime, atât de valoroase, atât de unice!

(va urma)

Viorel Darie (vioreldarie) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro