proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Apropierea este cel mai subtil tertip al iubirii.


9.


Era trecut de miezul nop?ii ?i st?team cu l?mpi?a de pe noptier? aprins? ?i continuam s? citesc din jurnalul psihoterapeutic pe care-l scrisesem în urm? cu câ?iva ani, înainte s? m? mut în Cluj-Napoca, spre nemul?umirea logodnicii mele care încerca s? doarm?. Aceasta, o clujeanc? cert?rea?? pe care o iubeam în mod inefabil ?i pentru care m-am mutat în acest ora?, nu se putea niciodat? ab?ine de la a m? lovi cu iubire ?i a-mi expune voalat defectele. În general, pot sta treaz pân? foarte târziu, pentru c? ziua urm?toare m? pot trezi în jurul amiezii, îns? Camelia nu-?i permite luxul acesta; cum aveam programe de lucru diferite, ea trebuie s? se trezeasc? la ?apte diminea?a.
- Mai stai mult, baby?
S-a întors cu un aer pasiv-agresiv ?i m-a mângâiat pe cap.
- Nu cred… Te-am trezit? N-am vrut, am crezut c? nu fac zgomot. Am mai citit din jurnalul la care am lucrat mai demult, poate reiau scrisul ?i îl transform într-un roman.
I-am r?spuns cu chef de vorb?.
- Abia a?tept s? îmi poveste?ti mâine, baby, acum stinge lumina ?i culc?-te ?i tu, nu stric? o or? de somn în plus.
- Da, î?i povestesc mâine. Am s?rutat-o scurt. Noapte bun?! ?tii c? te iubesc, da?
- Da… ?i eu te iubesc! Îmi r?spunse pe jum?tate adormit?.
Lumina stins?, ochii închi?i ai Cameliei ?i lini?tea care se a?ternuse peste noaptea de pe strada Alverna îmi activau sim?urile; somnul era departe de a se instala, nu m? sim?eam obosit, dar puteam visa cu ochii deschi?i. Amintirea frumuse?ii RCBC îmi înf??ura globii oculari într-o membran? de culoare ro?ie ca ?i când a? fi suferit de o afec?iune rar? a ochilor, iar urechile-mi fl?mânde a?teptau vocea percutant? a acesteia pe care ?i-o etala atunci când o lua pe la spate sau de jos, sau de deasupra, sau din orice pozi?ie. Mintea mi se transformase într-o pant? pe care ideile o luau la vale precum apa, calea minimei rezisten?e ghidându-mi imagina?ia. Altfel spus, treceam de la un plan la altul, încercam s? num?r oi, apoi Ionel îmi f?cea cu mâna de la balconul companiei unde reu?ise s? se angajeze în timp ce eu m? plimbam dintr-o parte într-alta, de la o firm? la alta, un interviu, dou? interviuri, dou? sute treizeci ?i patru de mii cinci sute optsprezece interviuri, în zadar; ?omaj, prieteni care ies de la munc? ?i se duc în vreun bar de hipsteri, iar eu parcurg ora?ul s?-mi iau ajutorul de la stat, cincizeci de lei în schimbul unui vot pentru comuni?tii de la PSD, familie, familia mea moart?, unchiul ?i m?tu?a care m? luaser? în grij? dup? ce p?rin?ii mei muriser? în acel accident de ma?in?, care m-ar fi dezmo?tenit în locul lor. Am deschis ochii. Lumina trecea nestingherit? prin draperiile confec?ionate dintr-un material ieftin, iar ceasul telefonului indica ora zece ?i dou?zeci. Camelia avusese dreptate, am dormit suficient ?i m-am trezit chiar mai devreme decât de obicei, ca s? frec ?i mai mult menta pân? se face ora de plecare spre planta?ia SRL. De?i succesiunea de cadre care întregiser? visul din noaptea precedent? m? ar?tau în postura omului f?r? nicio alternativ?, disperat ?i în criz? de timp, nu a? fi dus lipsa banilor, unchiul ?i m?tu?a mea aveau posibilit??i financiare neb?nuite, iar banii care îmi r?m?seser? din partea p?rin?ilor mei m-ar fi ajutat s? stau f?r? s? muncesc mai bine de cinci ani. Orgoliul îmi fusese r?nit ?i, prin urmare, îmi trimetea semnale de neputin?? prin vise de angoas?. Dup? ce-am parcurs întregul ritual zilnic de igien? corporal?, mi-am f?cut o cafea. Apoi mi-am aprins o ?igar?. Nu fumez, mi se pare un obicei ridicol, dac? nu chiar scârbos, de?i în cazul multor persoane e pur? dependen??; prin urmare, nu putem spune c? mai au de ales dac? s? fie sau nu ridicoli. Dar în momentul respectiv sim?eam nevoia s? las fumul acela nociv s?-mi îmbr??i?eze pl?mânii, s? fac? dragoste bolnav? cu cavitatea mea bucal?, iar nicotina s?-mi ajung? la creier ca s?-mi stimuleze secre?ia de dopamin?. Am luat ?igara dintr-un pachet de-al Cameliei. Ea mai fumeaz? uneori ?ig?ri light, mai ales când îi vin prietenele în vizit?, dar nici ea nu este o fum?toare inveterat?. Am tras cinci fumuri ?i m-am oprit. Am aruncat ?igara în chiuvet? ?i am eliberat un jet generos de ap? peste ea, s-o anihilez în mod definitiv ?i irevocabil. Pentru moment, îmi era o profund? scârb? de propria persoan? pentru gestul inutil în care m? angajasem, mult mai scârb? decât îmi este, de pild?, în momentele în care, în imagina?ia mea, o în?el pe Camelia cu RCBC. La birou, dup? ce am introdus ora de sosire în aplica?ia de pontaj, Ionel a trecut pe la mine ?i mi-a spus c? trebuia s? vorbim urgent într-un separeu. Era pe fug?. Mi-a spus c? se eliberase un post de „data entry specialist” cu limba englez? în cadrul firmei cu care acesta b?tuse palma zilele trecute. Nu-mi suna câtu?i de pu?in bine, era o fund?tur? din care nu puteai decât s? pleci la un moment dat, genul de munc? repetitiv? care nu contribuie deloc la dezvoltarea profesional? a eului muncitoresc ?i de unde nu puteai ajunge decât, eventual, la nebuni. Ionel a încercat s? m? conving?, spunându-mi c?, indiferent de unghiul din care a? fi privit chestiunea, ar fi fost mult mai bine decât s? nu am nimic ?i c?, în timp, dup? ce mi-a? fi ar?tat devotamentul ?i atitudinea „proactiv?” fa?? de munc? în sine, a? fi putut s? primesc sarcini mai complexe. Avea dreptate. Era ?i genul de munc? pe care nicio persoan? cu pile n-ar fi prestat-o, pentru c? ar fi g?sit cu lejeritate ceva mai bun. Astfel c? r?mâneam noi, inadapta?ii, cei cu probleme de atitudine ?i gândire critic?, c?rora le erau rezervate firimiturile ?i r?ul cel mai mic. Totu?i, credeam în bunele inten?ii ale lui Ionel ?i înv??am s? fiu recunosc?tor pentru prietenia pe care mi-o ar?ta. Ca atare, nu-i furnizasem un r?spuns definitiv, r?m?sese s? m? mai gândesc ?i s?-l anun? cât mai repede cu putin?? referitor la decizia pe care o voi fi luat-o. A?teptam s? aflu dac? RCBC îmi g?sise sau nu ceva mai pe m?sura ambi?iilor personale. Timpul trecea greu, ca o încordare a memoriei, ?i activitatea principal? se rezuma la câteva clicuri de mouse în gol sau la r?sfoitul presei digitale în c?utare de ?tiri ?i informa?ii care s?-mi suscite aten?ia. Priveam pu?in spre dreapta ?i îl vedeam pe Eusebiu concentrat asupra unei „linii de cod” pentru un artificiu pe care voia s?-l introduc? în baza de date; se foia pe scaun, semn c? nu-?i g?sea locul, ?i strecura printre sunetele produse de taste în timp ce scria ?i ?tergea, repetând acest proces de mai multe ori, câte un puf?it de frustrare. M? uitam în stânga ?i o vedeam pe Bianca, o coleg? a c?rei absen?? n-o voi fi resim?i-o nicicum, ?i o ascultam cum vorbea în englez?, l?sând s? se aud? un accent americ?nesc plin de afectare, cu unul dintre colegii din departamentul de asisten?? tehnic? de dincolo de ocean. Se juca cu firul telefonului fix de parc? ar fi fost o secretar? dintr-un film de duzin? destinat gospodinelor stresate din anii ’60. La un moment dat, v?zând cu coada ochiului c? m? uitam la ea, a luat discret o radier? de pe birou, asigurându-se c? nu observ acest lucru, ?i, în timp ce turuia cu receptorul la ureche, mi-a aruncat-o în cap cu o precizie de invidiat. S-a strâmbat la mine ?treng?re?te ?i mi-a ar?tat degetul mic, l?sându-m? s? în?eleg c? era un eufemism digital pentru degetul din mijloc. Când ne mai petreceam o bun? parte din pauze în sala de ping-pong ?i jucam la dublu, eu f?când echip? cu Bianca, aceasta s?rea frenetic pentru a nu-i permite mingii s? cad? de pe mas? ?i m? c?lca din gre?eal? pe picior, o neaten?ie care, la un moment dat, se transformase în obicei, pân? când am încetat s? mai joc la dublu. Cred c? se sim?ise jignit? atunci când, într-una dintre d??ile în care am mers în team-building la o caban? mai retras? din Beli?, participând aproape to?i colegii la diverse activit??i menite a consolida rela?iile profesionale ale membrilor echipei, am refuzat cu obstina?ie s? dau curs propunerilor sale de a i-o trage în ciub?r. De atunci începuse s? m? calce pe nervi, având talentul oamenilor agasan?i de a persevera în chestiuni superflue. M? întorsesem cu fa?a spre cele dou? monitoare de pe biroul personal, ?inând mâinile pe tastatur? ?i privind prin monitoare ca ?i când ar fi fost transparente. De fapt, aceast? întâmplare având-o pe Bianca în prim-plan îmi adusese aminte de ceea ce Traian mi-a spus, într-o pauz?, când înc? nu împlinisem nici m?car o lun? în companie.
- Man, s? ai grij?, c? astea te sug pân? n-o s? mai po?i sta pe picioare. Nici fotbal n-o s? mai po?i juca! Ce le-or b?ga ??tia în mâncare, nu ?tiu…
M? luase pe dup? gât ?i râdea cu prietenie din spatele ochelarilor ?i a b?rbii stufoase. Era un tip simpatic, înalt ?i atletic, printre cei mai simpatici dintre fo?tii mei colegi, el ?i Ionel, chiar ?i Eusebiu ?i C?t?lin, al?turi de care mai tr?geam câte o be?ie sor? cu moarte neuronilor. Oameni de cumetrie ?i politico?i din cale-afar? cu necunoscu?ii ?i str?inii. Spre deosebire de triste?teni, concitadinii mei din Triste?ti, cu care te po?i în?elege foarte bine doar dac? ?tii ?i pui în aplicare multe înjur?turi de mam?. ?i totu?i, exist? pu?in adev?r în glumi?a libidinoas? a lui Traian, lumea în care tr?im noi, cei din spa?iul occidental, - pe care o prefer de o mie de ori variantelor comuniste, medievale sau absolutiste de a organiza societatea uman?! - le-a oferit femeilor libert??i pe care nu le-au avut niciodat? în niciuna dintre societ??ile pe care tocmai le-am men?ionat, libertatea suprem? fiind aceea de a putea decide în mod individual, prin asumarea prealabil? a unei educa?ii igienice solide, ce s? fac? cu propriul trup. Secole de-a rândul, femeile au fost batjocorite, înrobite, arse pe rug, subsumate strict dorin?elor arbitrare ale b?rba?ilor, astfel încât, într-un interval de timp mai scurt de un secol, senzualit??ile acestora conjugate au spulberat z?gazurile vechilor societ??i supersti?ioase ?i i-au l?sat pe b?rba?i cu pantalonii în vine ?i extenua?i. Dar nu m? plâng. E de preferat s? fim pedepsi?i într-o asemenea manier? pentru p?catele înainta?ilor no?tri de sex masculin decât prin practicile abominabile ale unei noi Inchizi?ii pornite de fundamentali?tii religio?i. Citind invita?ia pe care o primisem pe mail de la un coleg, m? gândeam c? ritualurile, religioase sau nu, vin la pachet cu traiul în comun ?i nu putem sc?pa de ele nici la bordul navei spa?iale Enterprise. De la ritualurile primitive, care înc? se mai practic? sporadic în anumite col?uri ale lumii, am trecut prin ritualurile religioase ?i am ajuns, pe axa dezvolt?rii omenirii, la ritualurile sociale, laice, din cl?dirile de birouri. Am mers cu to?ii în buc?t?ria principal?, delimitat? discret nu de pere?i, ci de panouri mari de sticl?, care pun perfect în scen? iluzia transparen?ei, pentru a mânca din dulciurile ?i bea din sucurile aduse de persoana a c?rei zi de na?tere o s?rb?toream ingerând zaharuri frumos împachetate. Noile ritualuri de factur? corporatist? m? înduio?eaz? atunci când nu îmi repugn? de-a dreptul, ?i, cu toate acestea, m? bucur c? am ajuns aici, pornind tocmai din str?fundurile istoriei, când obi?nuiam s? arunc?m virgine în vulcani ca s?-i mituim pe zei, pentru a ateriza într-un viitor pe care nu l-a vrut nimeni, dar pe care ni l-am fi dorit cu to?ii. În ?ir indian, treceam fiecare prin dreptul s?rb?toritului, tipele îl s?rutau pe obraz ?i îi urau „la mul?i ani”, b?ie?ii îi strângeau mâna f?cându-i aceea?i urare, ?i împreun? rupeam buc??i din ciocolatele desf?cute, luam praline ?i apoi, ca s? trecem de la zah?r la sare, luam chips, grisine ?i s?r??ele. Discu?iile de complezen?? întregeau peisajul ?i ne f?ceau s? credem c? adev?rul îl putem reg?si în noi în?ine; nu l?sau s? se întrevad? faptul c? nimeni nu voia, de fapt, s? se afle acolo, aparen?ele îi confereau succesiunii de gesturi ?i mi?c?ri un caracter veridic. Câteva schimburi de opinii ?i idei preconcepute cu colegii au fost suficiente pentru a m? reg?si, chiar ?i pre? de dou?-trei minute, cu picioarele ancorate în prezent, uitând de ceea ce m-ar fi a?teptat în mai pu?in de o lun?. Apoi, dup? ce am ajuns la ultimul stadiu al procesului ?i am trecut pe la persoana care se ocupa cu strângerea banilor de cadouri pentru s?rb?tori?i, l?sându-i o bancnot? de zece lei, ne-am întors fiecare la singur?tatea sa natural?. Cea mai mare bucurie pe care o poate tr?i oricine, m? gândesc adesea, rezid? în con?tientizarea inutilit??ii tuturor lucrurilor pe care le întreprindem f?r? a c?dea în depresie, g?sind chiar un motiv de optimism în aceast? con?tiin?? plenar?. Pesimi?tii ?i nihili?tii n-au fost niciodat? suficient de abili în a jongla cu acest adev?r, care te poate face s? vezi c? tot ce se petrece în jurul t?u este deschis încerc?rilor ?i c? orice lege scris? de om nu este decât expresia arbitrar? a nevoii noastre de a tr?i împreun? f?r? s? ne autodistrugem. ?i vrem s? tr?im pentru a amâna momentul adev?rului suprem: totul sau nimic. Dar astfel de discu?ii nu se pot purta în cu?tile de sticl? menite a ne inhiba creativitatea ?i reprima gândirea liber?, unde te po?i îndopa cu oricât de multe gr?simi saturate vrei cu condi?ia s? zâmbe?ti cât mai des. Astfel de discu?ii le po?i purta prin vreun birt, la mas? cu inadapta?ii ?i filosofii de spelunc?, b?tându-te cu c?r?mida în piept c? societatea ar trebui s? existe doar pentru tine ?i doar ca s? te însc?uneze drept rege. ?i c? a e?uat lamentabil tocmai pentru c? nu a reu?it s-o fac?. În consecin??, societatea nu te merit?! Am respins invita?ia de a participa la o comand? de grup, plasat? de Ionel c?tre un restaurant chinezesc tip fast-food de la care ne mai comandam uneori noodles cu pui ?i legume, un fel de mâncare preparat conform re?etei originale - dup? spusele lor - ?i sc?ldat în ulei ?i sosuri aromate. Astfel, am s?rit peste cina servit? la comun în buc?t?ria principal?, cump?rându-mi un sandvi? pe care l-am mâncat la birou, cu o mân? pe tastatur? ?i ochii înfip?i în ecran. Eram abia în prima s?pt?mân? de preaviz ?i timpul se târa din ce în ce mai greoi pe din?untrul pleoapelor mele de parc? ar fi fost prins în strânsoarea acestora. Mi-am p?c?lit mintea ?i am f?cut un exerci?iu de voin?? care a constat în a nu mai privi nicio secund? în direc?ia ceasului. Am aflat c? se f?cuse ora de plecare dup? ce to?i colegii ?i toate colegele s-au ridicat, pe rând, de la birourile lor, strângându-?i lucrurile, portofelele, telefoanele ?i alte obiecte indispensabile. R?suflasem u?urat. Dup? aceea, am a?teptat mai bine de o jum?tate de or? pentru a prinde un taxi din cele pe care compania, drept compensa?ie pentru ora târzie la care terminam munca, ni le punea la dispozi?ie. Motivul a fost c? mai mult de jum?tate dinte ?oferii firmei de taxi partenere intraser? în grev? spontan? din cauza condi?iilor de munc? ?i a salariile mici. Astfel c?, cei r?ma?i, printre care ?i patronul firmei, prieten bun cu directorul filialei române?ti a companiei americane pentru care am lucrat, încercau s? compenseze lipsurile inopinate f?când mai multe drumuri dus-întors astfel încât s? ne duc? acas? în cel mai scurt timp posibil. St?team cu to?ii, eu ?i colegii mei din tura de dup?-mas?, în sta?ia de autobuz din fa?a cl?dirii de birouri, unde, pe timp de noapte, nu oprea nici un mijloc de transport în comun, ci doar taxiurile care ne luau pe noi, unul câte unul sau doi câte doi. Era ?i foarte frig, de aceea st?team cât mai apropia?i unii de ceilal?i, ca ni?te pinguini. Am ajuns acas? la o or? ?i ceva dup? miezul nop?ii, cu aproape o or? mai târziu decât de obicei ?i cu câteva degete de la mân? înghe?ate. Uitasem s?-i scriu Cameliei c? urma s? întârzii ?i aceast? se pusese în pat crezând probabil c? am mers iar la bere cu colegii. Dormea adânc, a?a c? am încercat s?-mi rezolv treburile în lini?te ca s? nu o trezesc. Se f?cuse târziu, dar trebuie s? intru la du? ?i, cu aceast? ocazie, voiam s? m? masturbez, motiv pentru care aveam nevoie de inspira?ie. În acest sens, am ie?it pe palierul etajului ?apte în c?utarea acesteia, dar nu se auzea nimic. Am chemat liftul ?i am coborât cu el pân? la etajul unu, apoi am mai coborât un etaj pe sc?ri, pân? la parter, ca s? nu fac prea mult zgomot în expedi?ia mea, fiind curios dac? RCBC avea activitate în noaptea aceea. Se auzea ceva, efectul fiind îns? diminuat cu mult în compara?ie cu alte ocazii, pentru c? - ?i uitasem complet acest aspect - RCBC î?i izolase fonic apartamentul, chiar dac? nu era al ei, ci doar st?tea cu chirie. Ea ?i-a asumat toate costurile aferente lucr?rilor de izolare, iar proprietarii nu s-au împotrivit, ba chiar s-au bucurat de îmbun?t??irile aduse locuin?ei. Ca atare, gemetele ei demonice se mai auzeau doar pu?in, ?i-asta doar dac? te apropiai de u?a apartamentului. M-am mul?umit cu ceea ce-am primit, adic? o firimitur? acustic? de extaz spasmodic. Nu avea rost s? petrec mai mult timp în dreptul apartamentului RCBC, a?a c? am f?cut o întoarcere de o sut? optzeci de grade, astfel încât s? m? îndrept spre sc?ri ?i s? urc pân? la primul etaj, de unde apoi s? chem liftul. Punând piciorul pe ultima treapt?, am observat c? u?a de la apartamentul doamnei Székely se deschide încet ?i chipul acesteia î?i face întreb?tor apari?ia, cu ochii mari cât cepele, aceasta stând a?a vreo cinci secunde, timp în care f?ceam contact vizual ?i niciunul dintre noi nu spunea nimic. Am spart ghea?a.
- Bun? seara!
I-am spus mai mult în ?oapt?.
- Bun? seara, domnule Roman! Ave?i nevoie de ajutor? S-a întâmplat ceva?
- A, nu! Nu v? face?i griji, totul este în regul?. Am mers pân? la non-stopul din cap?tul str?zii, a? fi vrut s?-mi cump?r ceva.
Nu g?sisem o minciun? mai bun? pe care s? i-o servesc în mod spontan.
- ?i n-a?i reu?it s? lua?i liftul de la parter? E stricat iar? S? sun mâine la firma de între?inere, dac? e…
Doamna Székely insista suspect de mult pentru acea or? târzie. M? pusese în încurc?tur?, în imposibilitatea de a mai g?si vreo replic? care s? nu trezeasc? b?nuieli.
- Sincer s? v? spun, nici n-am încercat, obi?nuit fiind s? nu func?ioneze bine tot timpul. ?tiu c? de la acest etaj n-au fost probleme cu el, ci doar de la parter. Puterea obi?nuin?ei, e ?i târziu, în?elege?i ce zic…
Apoi mi-am dat seama c? probabil m? urm?rise pe vizor când coborâsem din lift la etajul unu, luând-o apoi în jos pe sc?ri pân? la parter. Nu a trecut suficient de mult timp între coborât ?i urcat ca povestea pe care i-am furnizat-o s? fie ?i plauzibil?.
- V? place de ea, a?a-i?
Credeam c? nu auzisem bine, doamna Székely îmi adresase o întrebare ciudat?, indiscret?, venit? de nic?ieri. Am înghe?at, n-am ?tiut ce s? mai zic, r?m?sesem împietrit ?i cred c? mi se putea citit mirarea pe chip. Nu i-am r?spuns. Când s? scot un „Noapte bun?, trebuie s? m? întorc, m? a?teapt? logodnica mea cu ?ig?rile”, a continuat în aceea?i manier? delirant?.
- Nu v? învinov??esc, ?i mie îmi place de ea, am încercat ?i eu s? intru în cercul ei de prietene care lucreaz? de acas?, dar n-a vrut s? m? ia, mi-a spus c? vârsta mea constituie un dezavantaj, iar sec?iunea de feti?uri cu mame sau femei în vârst? era deja acoperit?, nu mai c?utau s? angajeze. P?cat, mi-ar fi prins bine ni?te bani în plus, mai ales c? am r?mas ?i singur?… Dar pute?i sta lini?tit, domnule Roman, r?mâne micul nostru secret.
Tot timpul acesta vorbise în ?oapt? ?i, la sfâr?itul alocu?iunii, îmi f?cuse cu ochiul.
- R?mâne micul nostru secret… cu condi?ia…
- M? scuza?i, îmi merge mintea mai greu la ora asta, cum adic? „cu condi?ia…”? Micul nostru secret?
- Da, adic? o s? r?mân? micul nostru secret, n-o s? ?tim decât noi doi c? o urm?ri?i noaptea pe vecina de la parter. ?i v-am v?zut ?i zilele trecute ie?ind de la ea din apartament, era diminea??. Da, r?mâne între noi… cu condi?ia s? m? ajuta?i cu ceva, dar pentru asta trebuie s? veni?i în?untru. Haide?i, pofti?i, f?r? team?!

Îmi spusese doamna Székely încrez?toare în propriile inten?ii. Purta un halat ro?u din poliester ?i avea o expresie facial? care nu-i tr?da vârsta. Nu era o femeie urât?. M? gândeam c? poate ar fi avut nevoie de cineva care s? ridice o greutate mai mare decât ar fi putut aceasta sus?ine sau, pur ?i simplu, s? mute un corp de mobilier masiv, ceea ce nu ar fi durat mai mult de un minut. În plus, nici nu eram în cel mai bun moment pentru a avea astfel de discu?ii cu Camelia. Concedierea, apoi asta. Ar fi fost prea mult într-un interval de timp atât de scurt. Am intrat în apartamentul acesteia, pentru a doua oar?, îns? în momentul respectiv, sub lumina slab? a unei l?mpi de podea, în stilul celor de la IKEA, înc?perea se ascundea de privirile oric?rui intrus ?i atmosfera înc?rcat? de mister nu-?i permitea s? anticipezi urm?torul pas pe care ar fi trebuit s?-l faci. Un aer închis, a?a cum sim?i atunci când mergi în vizit? la vreo cuno?tin?? care ?ine pisici într-un apartament mic, îmi îngreuna respira?ia. St?team cu spatele la doamna Székely ?i a?teptam s?-mi arate lucrul pentru care avea nevoie de ajutor. Dintr-o dat?, mi-am sim?it picioarele lovite cu putere ?i apoi strânse tare, ceea ce m-a speriat teribil, pulsul mi se dublase într-o frac?iune de secund?. N?pustindu-se asupra mea din spate, femeia mi se aruncase la picioare, plângând, implorându-m? s? o iert pentru p?catele sale. Mi-a spus c? m-a recunoscut de cum m-a v?zut, plângea în hohote ?i mi se adresa cu „Cristosul meu”, ?tia - îmi repeta ca un patefon stricat - c? sunt El ?i v?zuse în ochii mei întruchiparea celei de-a doua veniri a Mântuitorului pe p?mânt. Credeam c? visez sau c? stau iar cu capul pe vreo mas?, anesteziat de fumul gros al ierbii. Dar nu, ceea ce se întâmpla era adev?rat, momentul penibil al c?rui protagonist eram se desf??ura cu certitudinea luminii care se propag? în timp ?i spa?iu. Mi-am venit repede în fire ?i am încercat s? o îndep?rtez pe femeie f?r? s? o bruschez sau s? o r?nesc în vreun fel.
- Doamn? Székely, v? rog, ne pune?i într-o situa?ie stânjenitoare!
Ridicasem tonul ?i m? uitam de sus la trupul în?epenit, care nu voia s?-mi dea drumul.
- V? asigur c? face?i o mare confuzie, nu sunt ?i nici nu am cum s? fiu cine spune?i dumneavoastr? c? a? fi!
- Ba da, ba da! Sunte?i El, v-am v?zut bun?tatea divin? în ochi! Sunte?i El, chiar dac? înc? nu v? da?i seama!
Mi-a dat replica suspinând. Nu în?elegeam dac? se pref?cea sau chiar credea bazaconiile pe care mi le furniza la foc continuu. Anglo-americanii utilizeaz? sintagma de „second-hand embarrassment” pentru a desemna ru?inea de ru?inea altuia. Era exact ce sim?eam ?i eu în momentul respectiv. M-am smucit cu for?? ?i am reu?it s? scap din prinsoarea femeii. St?tea la nivelul podelei, cu mâinile arcuite de parc? ar fi vrut s? se ridice brusc, ?i m? fixa cu privirea unui neofit exaltat, în c?ldurile credin?ei orgiastice.
- Repet, v? în?ela?i în privin?a mea! Nici m?car nu sunt o persoan? religioas?, sunt agnostic, iar manifest?rile religioase mi se par pure supersti?ii, bune doar pentru oamenii care vor s?-?i p?c?leasc? mintea fixându-?i pe dinainte ochilor morcovul vie?ii de apoi! Va trebui s? v? c?uta?i un alt obiect de venera?ie. Începea s? m? doar? capul ?i-mi pierdusem r?bdarea. M-am îndreptat spre u?? pentru a p?r?si apartamentul doamnei Székely.
- Nu pleca?i, v? implor! Trebuie s? m? elibera?i, am p?c?tuit ?i m-am rugat în fiecare noapte, înainte de culcare, s? fiu pedepsit?, îns? p?rea c? nu m? aude nimeni! Dar acum c? Dumnezeu v-a trimis aici - ?i ?sta e un semn, da, un semn c? rug?ciunile mi-au fost ascultate - v? implor, ?tiu c? sunte?i El - trebuie s? fi?i el! - elibera?i-m? de povara pe care o port în suflet. Lacrimile îi curgeau pe obraji în timp ce rostea aceste cuvinte ?i îmi s?ruta mâna a?a cum fac catolicii cu Papa, dar în repetate rânduri ?i cu mai mult? disperare.
Mai târziu, RCBC avea s?-mi istoriseasc? toate evenimentele prin care doamna Székely a trecut - cel pu?in, cele pe care, la rândul ei, le aflase de la aceasta. I-am relatat ?i eu episodul cu Mântuitorul ?i ne-am amuzat. A ?inut s? m? asigure, mai în glum?, mai în serios, c? nu aveam fa?? de Hristos, dar ar fi fost plauzibil ca eu s? fiu, de fapt, Anticristul, fiind tr?dat de alura mea misterioas?, cu tente mizantropice. Am râs cu poft? amândoi. De asemenea, RCBC a mai ?inut s? precizeze ?i c? doamna Székely era o hoa?c? nimfoman? care suferise de pe urma pierderii so?ului s?u ?i era în c?utare de tineri cu care s? ?i-o trag?. O b?tuse pe RCBC la cap s?-i g?seasc? ?i ei un loc?or în industria videochatului de la noi, ba chiar a amenin?at-o c?, în caz contrar, ar fi urmat s? o denun?e la ANAF pentru c? încasa venituri pe care, conform doamnei Székely, nu le-ar fi supus fiscalit??ii. Atunci Gicone, patronul studioului, a trimis doi b?t?u?i, cei mai de încredere din garda sa de corp, peste biata femeie ?i au asigurat-o c?, dac? nu înceteaz? cu amenin??rile, vor da foc la bloc ?i, în consecin??, aceasta n-ar mai apuca vârsta pension?rii. ?i, în cel mai gangsteresc mod posibil, au violat-o înainte s?-i lase apartamentul vrai?te. „Î?i dai seama, colega, au futut-o în cur.” ?i râdea cu gura pân? la urechi.
- V? rog s?-mi da?i drumul la mân?, trebuie s? plec!
Femeia s-a ridicat cu avânt, dându-mi drumul la mân? doar pentru un scurt moment, prinzându-m? din nou odat? ce ajunsese în pozi?ie biped?. Nu mi-a spus nimic, doar mi-a f?cut semn cu ar?t?torul c? înc? nu era de acord ca eu s? p?r?sesc incinta. Din holul apartamentului s?u, priveam nedumerit ?i a?teptam, poate dintr-o curiozitate masochist?, s? v?d ce urma s? se întâmple. ?i-a dat jos halatul, l-a aruncat undeva la întâmplare, pe gresie, ?i-apoi, dup? ce ?i-a dat jos ?i pantalonii de pijama printr-o mi?care simultan? a bra?elor, r?mânând goal? de la brâu în jos, s-a întors cu spatele la mine ?i s-a aplecat în fa??.
- Pedepsi?i-m?, v? implor, Mântuitorul meu, sodomiza?i-m? pân? le?in de durere!

Avea un cur interesant, poate mult mai interesant decât te-ai fi a?teptat din partea unei femei trecute de patruzeci de ani. Nu era deloc br?zdat de celulit? ?i nici de vergeturi; era de un alb puternic, ca brânza proasp?t?, iar din întreaga-i zon? inghinal? se ridica un parfum îmbietor de vanilie. Mi-a fost cu atât mai greu s? m? ab?in cu cât aromele de vanilie sunt preferatele mele. P?rul pubian i se vedea discret printre fese, pizda îi era de un rozaliu aprins ?i gaura curului, cu tot cu partea dimprejur, l?sau s? se întrevad? activit??i regulate de defri?are masiv?. Dup? cum spuneam, m-am ab?inut cu greu, pentru c? a? fi intrat în ea pentru câteva minute, dar nu avem niciun prezervativ la mine ?i nu voiam s? risc. Plus c? eram ?i foarte obosit. Începutul de erec?ie m-a trezit din acea trans? ?i am p?r?sit în grab? apartamentul doamnei Székely, l?sând-o cu buzele umflate. M? gândeam c? se impunea s? caut un alt apartament pentru închiriere, o realitate ce degenerase rapid într-o nou? grij? care s?-mi bântuie nop?ile. Am avut noroc cu RCBC, care l-a pus în tem? pe Gicone ca s?-?i mai trimit? o dat? matahalele peste femeie. M?car astfel ?i-a primit por?ia de sodomizare cu vârf ?i îndesat. Toate cheltuielile aferente ?ederii noastre cu chirie în blocul de pe strada Alverna le-am onorat, începând de atunci, doar online, inclusiv cele c?tre asocia?ia de proprietari, pentru a nu mai da ochii cu doamna Székely.




În via??, doar e?ecul î?i este garantat.


10.

- Baby, ce zici, mergem undeva weekendul ?sta, doar noi doi?
Camelia m? urm?rea cu privirea în timp ce lecturam din jurnalul meu psihoterapeutic, activitate care devenea un obicei benefic, transformându-se treptat într-un fel de igien? cognitiv?. Înv???turile, exerci?iile ?i discursurile doamnei Stavropol, chiar mai mult, perspectivele deta?ate ?i pline de în?elepciune ale acesteia, cuprinse între copertele agendei în care scrisesem jurnalul, erau vii ?i îmi trezeau amintiri cu poten?ial cathartic. St?team amândoi în living, eu întins pe canapea, iar Camelia se relaxa în fotoliu conversând prin mesaje cu una dintre prietenele sale.
- Mi-ar pl?cea, s? ?tii…
I-am r?spuns f?r? s? ridic privirea din paginile scrise de mân?.
- „Mi-ar place”, a?a se spune la noi! Dac? nu te adaptezi, te trimit cu CFR-ul la tine acas?!
M-a întrerupt brusc chicotind ?i, dup? ce s-a ridicat din fotoliu pentru a veni lâng? mine, mi-a s?rutat mâna dreapt? în semn de r?sf??, ca ?i când a? fi fost Na?ul. M? tachina, a?a cum o tachinam ?i eu uneori, îns? nu din vreo r?utate mocnit?, ci pentru c? eram ironici, dar nu unul cu cel?lalt - eram ironici prin extensie, la adresa defectelor sociale, stereotipurilor ?i fa?? de lipsa de acribie a oamenilor obi?nui?i.
- Vino încoace, r?utate!
Am tras-o cu putere ?i am f?cut-o s? cad? peste mine. O gâdilam ?i ea d?dea din mâini ?i din picioare, râzând isteric. P?rul ei des, lung ?i proasp?t sp?lat îmi inunda fa?a ?i mi se adâncea în suflet ca ni?te r?d?cini în p?mântul moale din timpul verilor ploioase. Chintesen?a iubirii doarme solitar? printre cuvinte ?i nu este niciodat? cuprins? de acestea. T?cerea fiec?rui atom din corpul omenesc este solul fertil din care iubirea cre?te ?i devine una cu Universul ?i apoi moare încet la umbra oric?rei îndoieli, dar rena?te cu fiecare b?taie de inim?.
- D?-mi drumul, gata, ajunge!
Striga ?i râdea în acela?i timp. O vedeam râzând atât de rar încât sim?eam nevoia s? amân inevitabilul, nu voiam s-o eliberez din încle?tare ?i speram s? nu m? loveasc?, cu mi?c?rile sale spasmodice involuntare, în zona sensibil?. M? feream de coturile ?i picioarele Cameliei care dansau în aer, dar perseveram, a?a cum îmi st? în fire. I-am dat drumul abia dup? ce am încasat o lovitur? u?oar? în maxilar. Ie?ise ?ifonat? ?i ciufulit? din aceast? lupt? a râsetelor isterice.
- E trecut de miezul nop?ii. Asta înseamn? c? e deja sâmb?t?, putem ie?i din ora?, adic? putem încerca, dar crezi c? o s? g?sim ceva cazare?
Schimbasem registrul ?i încercam s? arborez o expresie facial? p?truns? de seriozitate. O invitam la un dialog a?ezat pentru a-i dezamorsa starea de surescitare.
- Nu ?tiu, poate da, poate nu. Bine, dac? nu vrei s? mergem, nu mergem…
Mi-a r?spuns pe un ton de resemnare.
- Mergem, cum s? nu?! G?sim noi ceva, n-are cum s? nu fie nicio camer? liber? în toate pensiunile din apropiere. Uite, putem încerca în Beli?, plec?m de diminea??, la ?apte, ?i ajungem într-o or?. Stratul de z?pad? nu e mare, o s? se circule bine, cred.
Am intervenit în prip? astfel încât s-o trag în ultimul moment de pe marginea butoiului cu melancolie. Dar ?tiam, de fapt, c? aceasta încerca s? m? manipuleze pentru a ob?ine ce voia. ?i eram tot timpul convins c? ?tia c? ?tiu. Acest joc de-a ?oarecele ?i pisica ne ?inea pe amândoi în tensiune, într-un incorigibil dans al pasiunii, ?i nu ne d?dea r?gazul de a ne plictisi unul de cel?lalt. Camelia se f?cea c? alunec? înspre deprimare ?i eu m? f?ceam c?-i întindeam o mân? pentru a o aduce cu picioarele înapoi pe p?mânt.

*

Diminea?a urm?toare ne-am trezit devreme, ne-am îmbr?cat bine ?i ne-am aruncat câteva haine de munte, atât pentru plimb?ri în natur?, cât ?i pentru stat în camer?, într-un troler mic, de tipul celor pe care le po?i lua cu tine în avion. Era ora ?apte când am introdus cheia în contact ?i am pornit, ro?ile Daciei patinând u?or pe rampa care ducea afar? din parcarea privat? a blocului ce înc? se prezenta ca o cutie de cadouri îmbr??i?at? de o panglic? albastr? - o cutie cu multe surprize, de?i „panglica” începea s? se decojeasc? încet, dar sigur, ca urmare a numeroaselor întâlniri pe care le avusese cu intemperiile. Vorbisem cu Ionel în seara de dinainte ?i reu?ise, in extremis, s? ne rezerve o camer? la o pensiune a unei cuno?tin?e de-a sa din Beli?. Era o pensiune cu circuit închis, destinat? exclusiv cuno?tin?elor ?i cuno?tin?elor cuno?tin?elor ?i tot a?a, ca într-o matrio?k? de cumetrii. Mi-a povestit unele lucruri despre proprietarii pensiunii, asigurându-m? c? erau oameni lini?ti?i ?i „foarte în regul?”. Deja m? plictiseau teribil ?i înc? nu-i cunoscusem: un cuplu de tineri c?s?tori?i, amândoi poc?i?i înc? de la na?tere, care aveau trei copii, de?i nici nu împliniser? vârsta de dou?zeci ?i cinci de ani. Dintr-o serie de motive ?i înl?n?uiri cauzale pe care nu le analizasem deloc pân? la data respectiv?, Cluj-Napoca, de altfel, un ora? superb din punct de vedere arhitectural, p?rea a fi raiul poc?i?ilor; ace?tia, al?turi de curve ?i informaticieni, alc?tuiau o mare majoritate demografic?. Poc?i?ii nu beau, nu fumeaz?, nu merg la petreceri cu non-poc?i?i, nu-?i vaccineaz? copiii, dar fac afaceri, se ajut? mult între ei cu bani ?i bunuri de orice fel, cu propriet??i, ca orice sect? al c?rui scop final, în spatele cortinei de cucernicie, este banul, ?i nu se ab?in când vine vorba de „junk food”. Acest ultim aspect m-a fascinat tot timpul; nu beau ?i nu fumeaz?, dar ingereaz? o sumedenie de produse culinare pline de gr?simi ?i zaharuri ?i beau Coca-Cola ca pe ap?. ?i mi-am dat seama c? religia le-a l?sat aceast? supap? de eliberare a frustr?rilor acumulate în urma stilului de via?? extrem de stric: „M?nânc? ce vrei, dar nimic halucinogen, care ?i-ar putea da idei interzise, c? te vom excomunica. Bea orice fel de suc vrei, dar s? nu cumva s? te prindem c? bei o bere, c? te vom excomunica!” Pe drumul c?tre Oradea, la cinci kilometri de Polus Center, fluxul constant de autovehicule în mi?care se oprise brusc ?i, când mai porneam o dat? la câteva minute, circulam bar? la bar? nu mai mult de cinci sau zece metri, cu aceea?i intermiten?? a deplas?rii pân? la ie?irea din ora?. Avusese loc un accident grav, mai multe echipaje de poli?ie ?i ambulan?e fiind prezente la fa?a locului. Poli?ia dirija circula?ia ?i echipa de descarcerare î?i f?cea treaba, culegând c?rnurile b?t?torite din ghiveciul de fiare, cabluri, fire ?i materiale textile. ?i noi treceam cu ma?inile în ritm de mar? funebru, circulând parc? din ce în ce mai lent pe m?sur? ce ne apropiam de locul accidentului, ca poli?ia s? se asigure c? scan?m cu privirea întregul peisaj care î?i întorcea stomacul pe dos. Am certitudinea c? ?i protagoni?tii accidentului s-au reg?sit, la un moment dat, în aceea?i ipostaz? ca noi, cei care ne deplasam ca ni?te melci din cauza lor, asistând la m?turarea unor trupuri contorsionate de pe carosabil. S-au închinat ?i au mers mai departe, fiind siguri c? lor nu li s-ar putea întâmpla niciodat? a?a ceva, indiferent de cât de tare ar fi c?lcat pedala de accelera?ie. Dac? a? fi fost buc?tar ?i sociolog deopotriv?, a? fi speculat c? re?eta pentru un accident rutier în România sun? în felul urm?tor: se iau foarte multe ?osele neadaptate nevoilor de deplasare fire?ti secolului 21, se adaug? foarte mul?i ?oferi care nu-?i adapteaz? viteza de mers la condi?iile precare în care se afl? infrastructura, adic? pro?ti sau poseda?i de o incon?tien?? de moment, se amestec? bine ?i apoi se serve?te în sânge. Pierdusem mai bine de o jum?tate de or? ?i înc? nu reu?isem s? ie?im din ora?. Accidentele care se produc sâmb?t? diminea?? în locuri precum intrarea în Polus Center ?i nu se încheie cu decesul celor ce le provoac? ar trebui s? aib? cel pu?in o consecin?? permanent? ?i s? stea drept dovad? irefutabil? c? oricine provoac? un accident într-un loc care nu anun?? niciun pericol ?i nu comport? niciun risc, fiind deci inofensiv (în teorie, cel pu?in), este profund incompatibil cu ?ofatul: în consecin??, ar trebui s?-?i piard? în mod irevocabil dreptul de a mai conduce vreun autovehicul. Dup? ce am ie?it din ambuteiaj, am oprit la prima benzin?rie pentru a face plinul ?i pentru a ne cump?ra dou? cafele. Pentru noi, cafeaua este benzina care ne pune tot timpul în mi?care. Am b?gat benzin?, apoi am mutat ma?ina de la pomp? pe unul dintre locurile de parcare libere, astfel încât s? r?mânem acolo pân? când ne-am fi terminat cafelele. Am coborât din ma?in? ?i am v?zut-o cu coada ochiului, rezemat? de o motociclet? masiv?, marca Yamaha, ?i cu o casc? de protec?ie în mâna stâng?, pe blonda din alt departament. În jurul ei, mai multe motociclete st?teau parcate ?i î?i a?teptau cumin?i posesorii. Aceasta se f?cea c? nu m? vede, plimbându-?i degetele mâinii drepte prin podoaba-i capilar? de un galben ostentativ care doar p?rea c? îi acoper? în întregime câmpul vizual, de?i, în realitate, tipa m? privea din spatele cascadei de p?r. Am ajuns în dreptul caselor de marcat ?i m-am postat la una dintre cozi - la cea care îmi p?rea mai pu?in aglomerat?. Nu îmi d?dusem seama c? m-am a?ezat la coada unde se f?ceau rovinietele decât atunci când era prea târziu ?i celelalte cozi se aglomeraser? substan?ial. Pentru roviniete se a?teapt?, de regul?, mai mult, în special dac? sistemul se blocheaz? sau merge greu. ?i, în spatele meu, coada la care st?team cre?tea din secund? în secund?. Era efectul ambuteiajului prin care trecusem: cu to?ii am ajuns la benzin?rie în acela?i timp. Blonda din alt departament venise lâng? mine ?i se purta ca ?i când ne-am fi pus amândoi la coad?, unul lâng? cel?lalt, îns? ea plecase pentru câteva momente doar ca s? revin? dup? ce nu g?sise pe raft ipoteticul produs pe care l-ar fi c?utat cu insisten??. M-a apucat discret de mân? pentru a p?rea c? suntem împreun?, astfel încât s? nu a?tepte prea mult la coad?. Camelia m? a?tepta în ma?in?, din fericire, ?i nici nu putea s? vad? aceast? scen? din locul în care parcasem. Dup? ce am achitat produsele împreun?, pl?tind separat, blonda din alt departament m-a tras într-o parte pentru a-mi mul?umi. M-a întrebat unde mergeam, la o pensiune, i-am spus, ?i ea tot la drume?ie mergea cu ni?te prieteni de-ai ei, dup? câte mi-a spus. N-am z?bovit prea mult, ne-am urat distrac?ie pl?cut? ?i ne-am v?zut fiecare de treaba sa. M-am urcat în ma?in?, i-am înmânat Cameliei cafeaua, pe care a primit-o cu entuziasm, ?i apoi am sorbit adânc din paharul meu. Zgomotul produs de motocicletele care tocmai p?r?seau benzin?ria au acoperit orice alt sunet pre? de câteva secunde.
- Cine este tipa care ?i-a f?cut cu mân??
M? întrebase Camelia dintr-o dat?, fiind chiar surprins de acest lucru, pentru c?, ducând probabil în acela?i moment paharul la gur? ?i ridicându-l la nivelul ochilor pentru a lua o înghi?itur? mai generoas? de cafea, nu v?zusem gestul blondei din alt departament.
- Ce tip??
- O tip? urcat? în spate pe una dintre motocicletele care tocmai au plecat. S-a întors ?i a f?cut cu mâna în direc?ia noastr?.
- N-ar fi avut de ce s? ne fac? nou? cu mâna, Cami, nu ?tiu! Poate i-a f?cut cuiva care se afla în spatele nostru.
I-am r?spuns cu siguran?a ?i lipsa de trac a omului care roste?te „unu plus unu egal cu doi”. Probabil c? a crezut, dat fiind c? nu a insistat prea mult pe subiect, v?zând c? nu schi?ez niciun gest care s? m? compromit?, adoptând expresia facial? a celui care spune adev?rul.
- Ai fi bun de poker! Nici nu-mi dau seama dac? min?i sau spui adev?rul! Dac? ai min?i, ai fi un actor excelent!
Mi-a spus zâmbind discret.
- „Ok! Ok!”
A continuat pe un ton ?ugub??, imitându-l pe Larry David din „Curb Your Enthusiasm”. Amândoi eram fani ?i obi?nuiam s? arunc?m în glum?, unul c?tre cel?lalt, replici sau gesturi din acest sitcom.

Ne-am terminat cafelele ?i am pornit ma?ina. Am l?sat în spate accidentul grav, benzin?ria ?i, speram, orice subiect incomod care ar fi putut isca disensiuni între mine ?i Camelia, motiv pentru care, fiind totodat? atent la trafic, pentru a nu provoca eu însumi un accident mortal, m-am angajat într-o tirad?, pe un ton cât mai patetic ?i revoltat, despre cât de criminale erau ?oselele noastre, despre lipsa autostr?zilor, despre cât de periculos este s? circuli cu ma?ina în condi?iile în care infrastructura noastr? rutier? este compus? într-o propor?ie îngrijor?toare din drumuri cu o singur? band? pe sens ?i, desigur, despre cât de pro?ti pot fi ?oferii care nu con?tientizeaz? pericolele care ne pândesc cu fiecare kilometru parcurs. Mai întorceam din când în când privirea c?tre Camelia, s? iau pulsul situa?iei ?i s?-i cercetez mimica. P?rea absorbit? de discursul meu, d?dea din cap aprobator, strecurând printre mi?c?rile capului câte un „??ssss…” în semn de mirare pasiv?. Se uita prin parbriz, dar privea în gol. Cel mai probabil, se gândea în continuare la blonda din alt departament. N-o puteam învinov??i, ?i eu m? gândeam la ea, dar inten?iile noastre din spatele acestui gând erau diametral opuse. Nici dou? secunde n-a durat reveria în care alunecasem, c? m-am ?i trezit cu piciorul drept înfipt în pedala de frân?, pilotul automat care conducea ma?ina prin intermediul subcon?tientului meu a reac?ionat chiar înainte ca eu s?-mi dau seama ce se întâmpl?; s-a manifestat ca reflexul de a lua repede mâna de pe o plit? încins? înainte s? apuci s? contempli asupra faptului în sine. ?oferul din fa?? frânase, la rândul s?u, brusc, întrucât un b?ie?el de pân? în ?apte ani care se juca pe marginea drumului se împiedicase ?i ajunsese, în cel mai nefericit mod posibil, pe ?osea. A fost ziua norocoas? a copilului; suprafa?a p?r?ii carosabile era uscat?, iar ?oferul care-l putea prinde sub ro?ile ma?inii a reac?ionat perfect, într-o frac?iune de secund?, ?i pân? ?i eu, care c?zusem pe gânduri, m-am ridicat la timp pentru a evita o tamponare. ?oferul ma?inii din fa?? a coborât nervos ?i a luat în bra?e copilul care plângea ?i tremura din cauza ?ocului. Acesta c?uta cu privirea adultul sau adul?ii care ar fi trebuit s? aib? grij? de copil. Dintr-o curte a c?rei poart? se afla în apropierea locului cu pricina, o femeie în vârst?, purtând ni?te haine zdren?uite ?i sumare având în vedere temperatura de afar?, ie?ise în fug? ?i cerea s? i se înapoieze imediat copilul. ?oferul l-a coborât din bra?ele sale, întrebând-o pe femeie în mod insistent ?i pe un ton agresiv cum putea s?-l lase nesupravegheat, spunând c? a fost cât pe ce s? dea cu ma?ina peste el. Femeia a luat copilul în bra?e ?i s-a repezit înapoi în curte. Camelia privea întreaga scen? cu spaim?, macazul dispozi?ional îi fusese schimbat, iar pe liniile fe?ei sale se citeau acum sperietura pe care, de altfel, o tr?seser?m cu to?ii ?i mila fa?? de copilul pe care rudele sale îl tratau cu neglijen??. Am ajuns la pensiune dup? înc? o or? de condus prudent. Era nou? ?i treizeci ?i ?apte de minute când am parcat ma?ina lâng? gard, iar proprietarii ne-au întâmpinat în fa?a por?ii cu copiii lâng? ei, în timp ce unul dintre b?ie?i - aveau doi b?ie?i ?i o fat? - încerca s? se urce c?lare pe un câine imens care i-ar fi putut ?ine piept ?i unui urs adult - era animalul de companie al familiei. Câinele opunea o rezisten?? acerb?, dar nici copilul nu renun?a, astfel c? se alergau unul pe altul în jurul gazdelor noastre. Am coborât din ma?in? schi?ând o serie de gesturi ?i mi?c?ri ale trupului ce tr?dau un anumit nivel de circumspec?ie.
- Bun? ziua!
Le-am spus celor doi tineri p?rin?i, încercând s? par cât mai amabil cu putin??.
- Servus! Bine a?i venit!
- Mul?umim, bine v-am g?sit!
I-am întors b?rbatului polite?ea în timp ce ridicam trolerul din portbagaj.
- Sunt Ics Roman, prietenul lui Ionel.
- Da, ?tim, v? a?teptam. David, încântat de cuno?tin??!
Zâmbea ?i mi-a întins mâna.
- De asemenea!
Am dat noroc ?i am spart ghea?a.
- Câinele e cuminte, nu? E mare ?i frumos, se vede c? are ni?te st?pâni iubitori!
- Da, nu v? nelini?ti?i, e pita Domnului! De-aia ne ?i permitem s? îl ?inem dezlegat, lui ?i-a?a îi place s? se joace cu musafirii. Veni?i, face?i cuno?tin?? cu el! S? v? împrieteni?i, haide?i, cu încredere, n-a mu?cat pe nimeni niciodat?!
- Nu ?tiu ce s? zic… Am în?eles c? un câine poate s? simt? omul r?u, n-a? vrea s? m? dau de gol din prima!
Râdeam ?i i-am dat de în?eles c? f?cusem o glum?. ?i-a dat seama un pic mai greu, dar, în cele din urm?, a p?rut s? priceap? care mi-a fost inten?ia. M-am apropiat de câine ?i am vrut s? pun mâna pe el. Pe cât de mare era, pe atât de entuziasmat se ar?ta ?i nu st?tea locului nici m?car o secund?. Copiii fugiser? deja în curte, luându-se la întrecere pân? la intrarea în pensiune, ?i au uitat de câine, care era înc? surescitat ?i cu chef de joac?. A s?rit pe mine cu membrele anterioare, nu prea brutal, luându-mi mâna stâng? între din?i ?i apucând foarte încet cu din?ii de piele.
- V-am spus eu, nu mu?c?!
Individul se uita la mine ?i râdea cu gura pân? la urechi.
- Da, e simpatic. Cum îl cheam??
- Rex. Simplu, scurt ?i la obiect!
Îmi r?spunsese David, în continuare cu gura pân? la urechi.

Dup? ce am pl?tit pentru o noapte, David ne-a condus în camer? ?i ne-a urat ?edere pl?cut?, cerându-ne scuze c? nu mai putea r?mâne cu noi la pove?ti din cauza unor chestiuni delicate pe care, dup? cum a ?inut s? ne asigure, trebuia s? le rezolve numaidecât. Am încuiat u?a dup? el ?i am început s? ne preg?tim hainele de drume?ie. În acea camer?, lemnul era predominant ?i culoarea maro era de departe cea mai bine reprezentat? din întreg spectrul cromatic. Apeten?a românilor autentici pentru tot ceea ce-i „rustic” nu cunoa?te grani?e; din niciun fel de înc?pere, de la restaurante, cafenele, hoteluri ?i pensiuni pân? la sucursale de b?nci, sedii de firm? sau case de toleran??, componenta rustic? nu trebuie s? lipseasc?. ?i cu cât un spa?iu e mai rustic, cu atât persoanele care-l populeaz? se str?duiesc s? par? mai primitoare. Am ie?it pe balcon pentru a admira peisajul de un alb spectaculos. De undeva din dep?rtare, un zgomot ini?ial nedeslu?it, dar care apoi cre?tea odat? cu trecerea timpului, anun?a sosirea unor noi musafiri. O ga?c? de ?ase motocicli?ti opri în fa?a por?ii. David îi a?tepta ?i câinele st?tea cuminte lâng? el. Unul dintre motocicli?ti, care adusese cu el pe locul din spate o tip? ca pe o prin?es? a ?oselelor, a mers c?tre proprietarul pensiunii ?i s-au îmbr??i?at de parc? ar fi fost fra?i. Afar? era înnorat, dar f?r? s? fie întuneric, pentru c? norii formau un al doilea cer - unul suspendat la o în?l?ime mult mai joas? - ?i în albul lor primordial se confundau cu dealurile ascunse în spatele z?pezii, grani?a dintre cele dou? dimensiuni estompându-se pân? la dispari?ie, ca într-un purgatoriu circular. Abia când tipa care coborâse de pe motocicleta fratelui sau camaradului lui David (nu ?tiam la momentul respectiv cine era) ?i-a dat jos casca de protec?ie a r?s?rit un soare dogoritor sub atingerea c?ruia începeam s? transpir ca la plaj?. Îmi era frig ?i cald în acela?i timp. Blonda din alt departament ?i David s-au s?rutat amical, abia atingându-?i obrajii într-un gest plin de curtoazie. Camelia mi s-a al?turat pe balcon pentru a admira peisajul. Nu înainte de a intra înapoi în camer? mi-a f?cut un semn, mi?cându-?i capul într-o parte, ?i mi-a spus c? tipa care st?tea la poart? cu prietenii ei motocicli?ti ne f?cuse cu mâna la benzin?rie. I-am r?spuns c?, într-adev?r, o cuno?team, dar asta pentru c? eram colegi de munc? ?i c?, la benzin?rie, nu fusesem atent când a f?cut cu mâna în direc?ia noastr?. Apoi am l?sat subiectul s? se sting? undeva între omisiune ?i uitare. În fine, ne-am echipat corespunz?tor pentru un traseu de dificultate medie, Beli? - Crucea Iancului. Camelia ?i-a luat aparatul foto, punându-?i în rucsac ?i trepiedul, în eventualitatea în care s-ar fi ivit ocazia de a fotografia vreun loc sau fenomen ie?it din comun. Rex, câinele proprietarilor pensiunii, s-a repezit cu entuziasm c?tre noi de îndat? ce am p??it afar?. S?rea în jurul nostru ?i ne implora s? îi acord?m aten?ie, ba chiar ne prindea gleznele într-o încle?tare prietenoas? a f?lcilor sale. Am încercat s? îl mângâiem, dar cum sim?ea c? îi acord?m aten?ie, se repezea ?i mai tare asupra noastr? ?i, la un moment dat, aproape c? ne-a aruncat la p?mânt. Dat fiind c? nici David ?i nici so?ia sa nu se aflau prin preajm? pentru a-i diminua elanul, am depus eforturi serioase pentru a ie?i din curte f?r? câine. Pensiunea se pozi?iona pe un platou întins ?i era separat? de celelalte c?su?e ?i pensiuni din localitate, de jur împrejurul acesteia în?l?ându-se brazi de toate dimensiunile, ca ?i când ar fi fost p?zit? ?i ferit? de privirile musafirilor nepofti?i. Camelia î?i pusese aparatul foto pe dup? gât ?i profita de fiecare metru pe care îl parcurgeam pentru a imortaliza momentele într-o succesiune de cadre. De altfel, acesteia nu-i sc?pa niciun cadru, ci explora toate unghiurile mai mult sau mai pu?in posibile, mai mult sau mai pu?in ascunse ale naturii pe care o descopeream ?i care, la rândul ei, ne descoperea mirarea crescând pe m?sur? ce ne îndep?rtam de pensiune ?i l?sam în urm? terenurile cucerite de om. Plonjasem în necunoscut, dar nimic din ceea ce, în mod normal, ne-ar fi determinat s? fim precau?i nu mai conta. Tot ce se desf??ura pe dinaintea ochilor no?tri avea un caracter inefabil; timpul r?m?sese în loc ?i nici eu nu mai eram acela?i în vreme ce înaintam într-un cadru în care z?pada, brazii, cerul l?ptos ?i p?s?rile care desp?r?eau planurile terestru ?i celest prin zborul lor liniar se ar?tau impasibile în fa?a scrut?rii noastre. Mintea mi se golise de orice con?inut apocaliptic - eram cuprins de beatitudine ?i doar z?pada trosnind sub fiecare pas m? rupea din acea trans? readucându-m? cu picioarele pe p?mânt. Ne îndep?rtaser?m atât de mult de pensiune, încât telefoanele noastre nu mai aveau deloc semnal. Într-un final, intraser?m într-o p?dure ?i ascultam muzica vântului îndep?rtând albul de pe unele crengi ale brazilor. Marcajul cu punct albastru ni se ar?ta pe câte un trunchi de brad pentru a ne indica faptul c? eram pe drumul cel bun ?i de fiecare dat? când îl z?ream r?suflam u?ura?i. Din câte ne puteam da seama la o scanare superficial? a împrejurimilor, eram singuri, nici un om ?i nici un animal nu se intersecta la acea or? cu destinele noastre. Îns? dup? ce am mai înaintat cam cinci minute, ecoul câtorva voci angajate într-o discu?ie aprins? îmi lovi timpanul ?i-mi trezi curiozitatea. I-am spus Cameliei s? nu înainteze, ci s? m? a?tepte exact acolo unde se afla sau s? se deplaseze doar în cerc, în cazul în care voia s? mai pozeze câte ceva. Aceasta îmi repro?ase discret faptul c? ne ab?team de la plan ?i, pe un ton de resemnare, m? sf?tuise s? am grij? ?i s? nu merg prea departe. P??eam discret, pentru a nu fi reperat, în timp ce m? deplasam cu lentoare spre perimetrul de unde, cel mai probabil, se auzeau vocile care-mi perturbaser? ?irul gândurilor pe care încercam s? le aliniez acalmiei din jur. Pentru a ajunge într-un loc în care s? pot trage cu urechea la discu?ia cu ecou ?i, în acela?i timp, s? nu fiu observat, m? ascundeam dup? brazi. Brad dup? brad, m-am apropiat la o distan?? confortabil? fa?? de persoanele care se întâlniser? în p?dure ca s? discute. Am fost surprins când am v?zut c? una dintre persoane era chiar David, proprietarul pensiunii la care ne cazasem, iar o alt? persoan? era motociclistul care o adusese pe blonda din alt departament în partea din spate a vehiculului s?u. A treia persoan? nu îmi era cunoscut?. Ajunsesem într-un punct din care puteam distinge cuvinte ?i observa gesturile f?cute de ace?tia. Discutau despre ni?te afaceri cu fructe ?i câteva dificult??i întâmpinate în timpul ultimului transport; concluzia la care ajunseser? era c? banii nu mai puteau fi depozita?i în cutiile cu banane. Numele „Bananas Garden” mi-a r?mas în minte. Discu?ia a continuat pe acest subiect, urma s? aib? loc o serie de controale la unul dintre partenerii lor, astfel c? f?ceau schimb de nume ?i numere de telefon, stabileau cine ce cuno?tin?e sus-puse avea care s? poat? interveni în chestiunea respectiv?. Filmasem cu telefonul o bun? parte din conversa?ia celor trei evazioni?ti, îns? a doua zi, dup? ce am ajuns acas?, am vizionat filmarea pe laptop ?i am constatat c? nu era bun? de nimic, nu se auzea nici m?car un cuvânt din cauza vântului care s-a insinuat între mine ?i înf?ptuirea actului justi?iar. Din câte mai în?elesesem, opera?iunile secrete derulate de cei trei în strâns? leg?tur? cu individul care coordona întreaga afacere riscau s? fie compromise în mod irevocabil, ?i-asta pentru c?, cel mai probabil, potrivit concluziilor la care ajunseser? partenerii de afaceri ilicite, cineva cunoscut le deconspirase mecanismul de fentare a legii. Îmi pusesem telefonul în buzunar ?i p?r?sisem în lini?te locul faptei înainte ca indivizii s? fac? acela?i lucru ?i s? dau nas în nas cu ei. Am ajuns înapoi în punctul de unde m? îndep?rtasem de Camelia ?i am g?sit-o pe aceasta a?a cum am l?sat-o, fotografiind brazii. Cu trepiedul înfipt în z?pad?, Camelia î?i schimba pozi?ia dup? fiecare poz? pentru a se adapta iner?iei modelelor cu frunze aciculare. Fericirea pe care unii oameni o g?sesc în lucrurile m?runte îi face s? uite de marele monument al minciunii care s? ridic? în jurul lor. ?i este acel tip de fericire pe care, de la o vârst?, nu am mai reu?it s? o experimentez mai mult de câteva ore f?r? întrerupere reproducându-mi-o în minte cu ajutorul unor amintiri din copil?rie. Senza?ii de bucurie pe care doar o minte neantrenat? în filosofia mor?ii le poate tr?i, de genul celor care î?i inund? creierul de copil atunci când, în România abia ie?it? din comunism, înainte de anii 2000, prime?ti cadou prima ta biciclet? BMX sau primul computer Pentium 1. Camelia ?i-a aruncat trepiedul înapoi în rucsac ?i ne-am continuat drume?ia. La un moment dat, ie?iser?m din p?dure, ajungând la ?osea, ?i înaintam pe marginea drumului pe care, din când în când, mai trecea câte o ma?in? ce ne scutura mersul lent. Încurcaser?m marcajele turistice, fapt care ne-a ab?tut de la scurt?tur? ?i, prin urmare, ne aflam pe traseul mai lung. De-o parte ?i de alta a ?oselei acoperite de o pojghi?? sub?ire de ghea??, brazii sus?ineau tone de z?pad? ?i noi ne plângeam, f?r? s? ne d?m seama de contrastul frapant, de cele câteva kilograme în plus pe care le c?ram în spate. Dup? zece minute de mers f?r? s? scoatem vreun cuvânt, fiind cu privirea când în partea stâng?, când în partea dreapt? pentru a absorbi cât mai mult din elementele peisajului, ajunsesem la un pod flancat de dou? parapete scunde care împiedicau ma?inile s? cad? în pr?pastia de dedesubt. Nu p?rea s? existe niciun culoar pentru drume?ii care ar fi vrut s? traverseze podul, îns? am mers încet, cât mai aproape de parapetul de pe sensul opus direc?iei noastre, ca s? vedem în orice moment ma?inile care s-ar fi îndreptat spre noi. Din câte mi-am dat seama cercetând cu aten?ie marginea drumului în timp ce traversam podul, exista, totu?i, un fel de spa?iu pentru pietoni ca un trotuar îngust, dar nu se vedea întrucât era acoperit de stratul gros de z?pad? care r?m?sese, cel mai probabil, de la ultima desz?pezire. Ne aflam pe DN1R, parcursesem mai bine de jum?tate din distan??, ?i mai aveam de l?sat în urm? câteva sinuozit??i înainte de a intra pe DJ107P. Iarna este anotimpul cu care m? identific cel mai bine, poate ?i fiindc? unele dintre cele mai pregnante amintiri pe care le-am acumulat de-a lungul anilor dateaz? din timpul iernilor în care, de îndat? ce intram în vacan?a de s?rb?tori, mergeam la bunici ?i, cum z?pada ?i ghea?a acopereau toate drumurile, to?i copacii, toate casele ?i to?i oamenii, s?r?cia ?i lipsurile acelor oameni pe care tranzi?ia i-a abandonat erau împachetate în nuan?e deschise, str?lucitoare, conferindu-le demnitate - erau proverbialul gunoi ascuns sub un covor alb din lân?. Spre deosebire de verile toride din acel sud profund al României, când proverbialul gunoi se rev?rsa în toat? splendoarea sa, în nuan?e palide. ?i în timp ce ne îndreptam spre Crucea Iancului, procesul fiind mult mai satisf?c?tor decât rezultatul, îmi extr?geam energia ?i entuziasmul din acel peisaj cu rol de ascundere a gunoiului sub covor. Când am ajuns la destina?ie, dup? înc? treizeci de minute de mers f?r? pauz?, am putut admira ?i fotografia o cruce alb?, din piatr?, acoperit? de un strat discret de z?pad?, care era delimitat? de un g?rdule? din lemn - acela fiind locul unde mii de mo?i îl s?rb?toresc în fiecare an pe Avram Iancu. De?i nimeni nu-i poate contesta însemn?tatea istoric?, pentru cei care nu sunt de-ai locului, din M?ri?el sau din împrejurimi, platoul întins ?i înconjurat de brazi, în mijlocul c?ruia se ridic? o cruce de dimensiuni modeste, este o atrac?ie mai mare decât crucea în sine, chiar ?i decât istoria în sine. Ca atare, str?inii sunt mai atra?i de dimensiunea geografic? a unui loc anume, întrucât poate fi receptat? senzorial la timpul prezent de orice om, în contrast cu istoria, pe care o simt ?i resimt doar cei atin?i de evenimentele trecute, precum ?i de genera?iile care îi succed. Platoul era împânzit de turi?ti, poate în num?r mai mare decât ne-am fi a?teptat, iar Camelia umplea rândurile celor care fotografiau tot ce prindeau. În spa?iul îngr?dit unde se afla Crucea Iancului observasem o siluet? care îmi inspira un oarecare aer de familiaritate. Aceasta p?rea c? vorbe?te într-un reportofon. M-am apropiat discret de persoana respectiv? ?i mi-am dat seama cu uimire, ini?ial refuzând s? ajung la aceast? concluzie, c? era chiar doamna Stavropol, pe care n-o mai întâlnisem de la încheierea tratamentului psihoterapeutic. Am intrat în discu?ie cu aceasta, îns? la început nu m? recunoscuse, ci doar dup? ce mi-am dat jos c?ciula cu urechi îmbl?nite, care-mi acoperea fa?a aproape în întregime, ?i-a dat seama, la rându-i, cine sunt ?i a schi?at un zâmbet discret. Mi-a m?rturisit c? eram ultima persoan? pe care s-ar fi a?teptat s-o întâlneasc? acolo ?i am asigurat-o de reciprocitatea acestei surprize. Ne angajasem într-un schimb de impresii. I-am redat pe scurt traseul mut?rii mele din Triste?ti în Cluj-Napoca ?i m? asculta cu aten?ie, p?rând de-a dreptul impresionat? de schimbarea prin care trecusem. Apoi aceasta mi-a spus c? î?i luase un an sabatic dup? moartea tat?lui s?u ?i c?, în acest timp, voia s? viziteze toate obiectivele turistice din România. Urma s? adune impresii, date, informa?ii istorice, obiceiuri ?i supersti?ii etc. din toate locurile pe care le va fi vizitat ?i inten?iona s? scrie un tratat psihologic ca o hart? a particularit??ilor psihoafective ale românilor a?a cum au fost modelate de mediu ?i de influen?ele culturale. Doamna Stavropol urma s? stea în Beli? pân? luni, inclusiv, ?i dorea s? bifeze toate atrac?iile turistice din zon?. Vizitase deja Cluj-Napoca unde-l întâlnise pe Daniel David, care lansase în toamna acelui an „Psihologia poporului român”, ?i-i propusese o colaborare în vederea concretiz?rii ideilor pe care le avea. M-a întrebat dac? venisem singur în Beli?, apoi a ?inut s? precizeze c? ea pornise într-o c?l?torie pe cont propriu ca s? se poat? concentra mai bine asupra studiului pe care voia s?-l duc? la bun-sfâr?it. I-am spus c? eram cu logodnica mea, care atunci p?rea pierdut? în mul?ime. Începusem s?-i povestesc despre jurnalul meu, despre cum a?ternusem pe hârtie toate discu?iile din timpul ?edin?elor la cabinet ?i, mai important, despre cum reu?isem s? imortalizez revela?iile pe care doamna Stavropol mi le mo?ise cu r?bdare ?i talent. I s-a p?rut interesant? ideea mea ?i m-a întrebat dac? aveam de gând s? public acel jurnal sau doar îl ?ineam în sertar pentru mine. Nu luasem înc? o hot?râre definitiv? în leg?tur? cu o posibil? publicare a jurnalului, îns? o asigurasem ca datele personale îi erau pe mâini sigure. S-a amuzat copios când am rostit numele cu care o botezasem în jurnal, doamna Stavropol, pentru c? nu era o doamn? în sensul tradi?ional al cuvântului ?i nici nu avea origini grece?ti, dar a apreciat faptul c?-i atribuisem o identitate în acord cu pasiunea sa pentru filosofia greac?.
- Dac? vrei s? publici jurnalul ?i ai nevoie de ceva ajutor, îl pot parcurge o dat? ca apoi s?-?i ofer indica?ii, sugestii ?.a.m.d.
- Mi-ar face o mare pl?cere, dar nu ?tiu cum a? putea s? vi-l trimit, pentru c? nu îl am decât în format fizic, l-am scris într-o agend?, mi s-a p?rut mai organic, mai personal s?-l scriu astfel, dac? în?elege?i. I-am r?spuns imediat. A? putea s? v? trimit o xerocopie, eventual…
- Nu e nevoie, nu trebuie s? te deranjezi. Dar în cazul acesta… mi-ar pl?cea s?-mi cite?ti cândva din el, mi-a m?rturisit doamna Stavropol.
- Dac? ne sincroniz?m în vreun fel, da, putem organiza o sesiune de lectur?.
- Mai ai num?rul meu de telefon, nu? M? întrebase doamna Stavropol.
- Da, cred c? da… Scosesem telefonul din buzunar ?i-i c?utam numele în agend?. Este cel care se termin? în 019?
- Acela este, nu l-am schimbat.
- V? dau un semn când mai ajung prin Triste?ti, dac? e…
- Nu-i o idee rea!

Aceasta se uit? la telefon scuzându-se c? trebuia s? întrerup? brusc ?irul discu?iei. Era timpul s? se întoarc? la cabana unde se cazase cu dou? zile în urm?. Mi-a dat numele cabanei, în caz de ceva. Ne-am luat r?mas-bun ?i am privit-o cum se îndep?rta în zare, pierzându-se printre brazi. Am p?r?sit ?i eu perimetrul în care se afla Crucea Iancului încercând s-o g?sesc pe Camelia. De îndat? ce ne-am reg?sit, am întrebat-o dac? mai voia s? fotografieze ceva, iar dac? nu, i-am sugerat c? ar fi fost mai bine s? ne întoarcem; eventual, am fi putut s? ne continu?m plimbarea prin Beli? ca s? mai facem ?i altceva în afara pensiunii pân? a doua zi de diminea??, când urma s? plec?m.
- Funny thing, Cami… ?tii cu cine m-am întâlnit mai devreme aici, de fapt, chiar acolo, la Crucea Iancului?
- Nu, n-am nicio idee, dar am v?zut c? discutai cu cineva. Era de la munc??
- Nu, de data aceasta, nu! Încerci s? ghice?ti?
- Cum a? putea?... Îmi r?spunsese Camelia pe un ton dubitativ.
- M-am întâlnit cu doamna Stavropol, tipa care mi-a fost psihoterapeut în Triste?ti. ?i-am mai povestit despre ea.
- Uau, asta da coinciden??! Interveni Camelia.
- Asta mi-am zis ?i eu!
Am intrat în p?dure ?i ne-am pierdut ?i noi printre brazii care-?i purtau povara alb? într-o lini?te mormântal?.

*

Dup? acea zi plin? de activit??i fizice epuizante, eu ?i Camelia c?utam s? ne relax?m, astfel c? ne-am a?ezat pe una dintre canapelele amplasate în holul-restaurant al pensiunii, menit s? impresioneze turi?tii chiar înainte ca ace?tia s? ajung? în dreptul recep?iei. Eu am comandat o bere, iar Camelia ?i-a ales un vin Chardonnay - un soi pe care i-l tot recomandase una dintre prietenele sale. La doar câteva minute dup? ce ne-am a?ezat, David a venit la noi ca s? ne întrebe dac? totul fusese în regul? ?i dac? ne-am sim?it bine la ei. L-am asigurat c? a fost fain ?i c? totul era în ordine. Mai era o „chestiu??”, ne-a zis acesta schi?ând gesturile unui om care ar vrea s? plece, dar se r?zgânde?te în ultimul moment.
- Dac? ne pute?i ajuta cu dou? semn?turi, v-a? fi recunosc?tor pentru totdeauna! Avem o ini?iativ? cu acoperire na?ional?, adic? eu ?i familia mea suntem direct implica?i, ?i la anu’ e foarte posibil s? fie acceptat?, îns? cu cât suntem mai mul?i, cu atât o s? fie mai bine.
Mi-a spus acesta arborând acela?i rânjet cu care ne întâmpinase dis-de-diminea??.
- Despre ce este vorba mai exact?
L-am întrebat cu o doz? de suspiciune în glas.
- Vrem s? corect?m o eroare care s-a strecurat în Constitu?ia României ?i, pentru asta, vrem s? organiz?m un referendum prin care s? întreb?m cet??enii dac? sunt de acord cu propunerea noastr?. Suntem convin?i c? majoritatea o s? fie, doar vrem s? aducem lucrurile pe un f?ga? normal, s? fie bine pentru toat? lumea. Vede?i, în articolul 48 din Constitu?ie referitor la familie, exist? exprimarea ambigu? „Familia se întemeiaz? pe c?s?toria liber consim?it? între so?i…” ?i noi vrem s? înlocuim „so?i” cu „un b?rbat ?i o femeie”, a?a cum a l?sat bunul nostru Dumnezeu.
- ?i dac? r?mâne termenul „so?i” se întâmpl? ceva r?u? E ceva atât de r?u la acest cuvânt, încât s? merite toat? osteneala?
L-am întrebat, de?i intuisem încotro avea s? se îndrepte discu?ia. Sim?eam c? îmi explodeaz? cutia cranian? din cauza nervilor. Subiectul acesta îmi adusese aminte de Triste?ti; mai exact, îmi adusese aminte de un eveniment pe care-l trecusem în uitare ?i cu care înv??asem s? tr?iesc mul?umit? sesiunilor de psihoterapie avute cu doamna Stavropol. Începea s? m? ia ame?eala ?i un atac de panic? se instala încet-încet.
- A, nu, n-am zis c? ar fi ceva în neregul? cu termenul ?sta, doar c?, vede?i dumneavoastr?, poate l?sa loc interpret?rilor ?i mâine-poimâine o s? vedem c? se însoar? om cu g?in? sau capr?, cum am auzit c? s-a întâmplat prin Vest.
- Adic? v? folosi?i de un instrument de putere politic? pentru a limita drepturile individuale a milioane de oameni?!
Ini?ial, din cauza nervilor, nici nu b?gasem de seam? argumentul imbecil pe care-l invocase. Îmi venea s? îl lovesc cu sticla de bere de pe mas? ?i apoi s?-i strivesc capul sub bocanc pân? nu mai r?mânea niciun pic de via?? în puiul acela de tiran ascuns în spatele minciunii de care totalitarismul s-a uzitat în decursul istoriei: binele comun. În schimb, am ales s? fiu percutant doar în discurs.
- Noi nu promov?m decât normalitatea ?i s?n?tatea, nu vrem s? ne atingem de libert??ile cet??enilor model. Interesul nostru coincide, suntem convin?i, cu interesele tuturor oamenilor de bun? credin?? din aceast? ?ar?.
Vorbea pe un ton calm ca orice iezuit ?i nu p?rea atins în nici un fel de ceea ce-i spuneam. Râdea ?i î?i p?stra amabilitatea ca ?i când ar fi fost teleghidat sau, pur ?i simplu, un psihopat îmbr?când rolul de cucernic.
- Vorbi?i ca un idealist!
Aproape c? m-am r?stit la el ?i m-am ab?inut de la a-i arunca în fa?? apelativul „sectant”. Dar am continuat, impulsionat de atacul de panic? pe care amintirile din Triste?ti îl scoseser? la suprafa??.
- ?i apropo de interese, c? tot a?i men?ionat mai devreme… În ce m? prive?te, m-am convins de mult c? interesele politice pervertesc nu prin ideile pe care le promoveaz?, ci prin ceea ce se afl? în spatele ideilor pe care le promoveaz?! O agend? politic? este întotdeauna închis? atunci când este prezentat? publicului larg, ar?tându-i-se doar copertele sale din piele, în diverse culori menite s? impresioneze, îns? între coperte se afl? adev?ratele inten?ii ?i planuri ale actorilor politici, pe care doar ei ?i p?pu?arii lor le cunosc. Ace?tia actori politici ?i p?pu?arii din spatele lor au alimentat înc? din vremuri de mult apuse mitul idealistului, al omului care se sacrific? pentru ideile nobile pe care nu le scruteaz? ?i în care crede, prin urmare, orbe?te. În realitate, idealistul este expresia fixa?iei patetice, concretizat? într-un m?nunchi de oase, vene, artere, cartilagii, carne, piele ?i pilozit??i. Idealistul este omul care ar fi vrut ca pas?rea Dodo s? nu dispar? niciodat? ?i z?bove?te asupra faptului împlinit, în sensul în care nu se poate împ?ca cu gândul c? natura este nemiloas? ?i ac?ioneaz? ca un t?v?lug nimicind toate entit??ile care îi stau în cale ?i care nu î?i pot ajusta parametrii existen?iali la mersul ei. Prin urmare, idealistul caut? cu asiduitate s? subordoneze realitatea complex? ?i impasibil? fa?? de subiectivitatea uman? schemei sale cognitive în textura c?reia i-au fost inoculate impresii, atitudini ?i comportamente pre-?tiin?ifice, unde elementele limbajului popular - supus invariabil supersti?iilor ?i cunoa?terii oarbe - au îndeplinit rolurile de sering? ?i ac. ?i, în aceast? ecua?ie, politica este mâna invizibil? care manipuleaz? cu dexteritate seringa ?i acul, anesteziind sim?ul critic al idealistului ?i folosindu-se de acesta ca de orice idiot util.
Exist? o mul?ime de ticuri pe care oamenii le dezvolt? în timp, cel mai probabil dintr-o nevoie incon?tient?, care ajunge s? capete contururi caricaturale, de a se ancora în realitate. În ceea ce m? prive?te, la nervi sau sub stres, sim?ind nevoia acut? de a ?ine situa?ia sub control, tind s? îmi bombardez partenerii de dialog cu un torent discursiv al c?rui debit verbal le dep??e?te cu mult capacitatea de receptare a ceea ce doresc s? transmit. E un lucru pe care doamna Stavropol mi l-a adus la cuno?tin?? într-o manier? cât se poate de clar?.
- Asta înseamn? c? nu o s? semna?i, a?a-i?
M? întrebase David oarecum dezam?git. Aten?ia cu care m? privea în timp ce-i vorbeam ?i, deopotriv?, golul din privirea sa îmi întorceau stomacul pe dos. Nu voia s? aud? sau, ?i mai îngrijor?tor, nu putea s? aud?. Î?i masca intoleran?a în spatele bunelor inten?ii ?i-a amabilit??ii lucrative. Intoleran?a, indiferent de cine o învedereaz?, este opusul apelului la ra?iune. Intoleran?a ?i ignoran?a sunt indisolubil legate, pentru c? ambele sunt incapabile de a opera cu nuan?e ?i de a admite validitatea, chiar ?i par?ial?, a punctului de vedere opus, acolo unde acesta este sus?inut de argumente solide ?i nu const? într-un simplu artificiu lozincard, a?a cum a fost exemplul lui David cu omul care s-a însurat cu capra. I-am urat noapte bun? ?i ne-am retras în camer? f?r? a-i semna elucubra?ia cu care a crezut c? ne poate p?c?li. I-am spus Cameliei c? trebuia s? plec?m acas? la prima or? a dimine?ii. Nu s-a opus cerin?ei mele, pe care am formulat-o pe un ton imperativ, cum nu obi?nuiam s? fac, dar ea m-a în?eles pe deplin ?i nici nu a c?utat s? m? descoas? în leg?tur? cu acea schimbare de dispozi?ie care ascundea o parte a trecutului meu pe care nu i-o împ?rt??isem ?i care, la momentul respectiv, ie?ise brusc la suprafa??. Urcând sc?rile, sim?eam spa?iul îngust dintre etaje, pe unde nu puteau trece mai multe persoane decât una în spatele celeilalte, ca pe un costum de scafandru care î?i strânge fiecare centimetru al trupului ?i-?i provoac? furnic?turi. Scufundat în propriile amintiri, respiram greu ?i totul se transforma într-o curs? de evadare din nisipurile mi?c?toare ale con?tiin?ei. Aceea?i senza?ie de sufocare ?i încorsetare la care eram supus în timp ce urcam sc?rile m? cuprinsese ?i dup? ce am ajuns în camer?, persistând mai bine de o jum?tate de or?. C?ldura artificial?, degajat? de caloriferele din o?el, amplifica aceast? senza?ie ?i sim?eam o nevoie acut? de a merge afar?, de a penetra cu cele treizeci ?i ?ase de grade ale corpului uman gerul atotcuprinz?tor care m-ar fi eliberat din chingile claustr?rii. Ne na?tem singuri, tr?im singuri ?i murim singuri, ?i nici m?car nu înv???m s? comunic?m, doar vorbim de dragul de a ne asculta propria persoan? vorbind ?i mai recept?m rareori câte o idee care ne convine din partea interlocutorilor no?tri. Ca atare, d?m dovad? de egocentrism când ne adres?m cuiva ?i de solipsism când cineva ni se adreseaz?. Am ie?it din pensiune pentru a m? plimba prin curte ?i pentru a-mi limpezi gândurile ca mintea s? nu-mi mai impulsioneze b?t?ile inimii ?i s?-mi permit? s? sus?in un ritm respirator normal. Priveam în sus ?i vedeam o pânz? neagr? pe suprafa?a c?reia mii de lic?riri semnalau moartea tot atâtor corpuri cere?ti, plin? de lumin? ?i creatoare de mister. Cu mâinile plantate adânc în buzunarele gecii, m? îndep?rtam de pensiune, mergând spre gardul din bu?teni vechi care împrejmuia proprietatea. Ajuns în dreptul acestuia, încercam s? str?pung cu privirea peisajul inundat de bezn?, z?pada ?i brazii care-?i pierduser? nuan?ele distinctive din timpul zilei ?i care atunci erau una cu întunericul ?i cu mintea mea, apoi începeam s? disting din ce în ce mai clar, venind de undeva din spate, zgomotul produs de fuga unui animal în z?pad?. M-am speriat, întorcându-m? brusc ?i sim?ind cum aproape cincizeci de kilograme de blan? se împinseser? cu putere în mine, fapt care m-a f?cut s?-mi pierd echilibrul ?i s? cad la p?mânt. Rex, câinele proprietarilor pensiunii, sc?pat probabil din ?arcul s?u, s?rise asupra mea ?i încerca s?-mi sfârtece bra?ul stâng aruncându-mi priviri amenin??toare cum fac unii câini turba?i. Geaca pe care o purtam, compus? din mai multe straturi de material, a împiedicat câinele s?-?i înfig? col?ii în antebra?. Eram surescitat, glandele suprarenale pompându-mi adrenalin? în tot corpul, îns?, printr-un moment de inspira?ie, am reu?it s? m? eliberez din f?lcile animalului care încerca s? anihileze intrusul de pe proprietatea st?pânilor s?i. I-am aruncat z?pad? în fa??, insistând prin frecare asupra zonei ochilor, ceea ce l-a demobilizat ?i l-a f?cut s?-?i piard? echilibrul. Mi-a dat drumul la bra?, moment în care m-am ridicat printr-o smucitur? caraghioas?, dar necesar?, a trupului ?i am luat-o la fug? prin curtea pensiunii. Am intrat în foi?or ?i am pus mâna pe primul obiect pe care-l g?sisem, o topori?c? de t?iat lemne pentru gr?tar. Câinele f?cea tumbe în dreptul pensiunii ?i schel?l?ia, atr?gând aten?ia unor turi?ti care tocmai atunci treceau prin dreptul ferestrei de la intrare ?i care au chemat-o repede pe so?ia lui David. Aceasta s-a repezit asupra câinelui ?i-l cerceta cu aten?ie, dup? care i-a imobilizat capul pentru a-i ?terge z?pada ?i ghea?a din ochi cu mâneca gecii. Foi?orul nu era luminat, a?a c? puteam sta ascuns în întuneric f?r? s? fiu v?zut de nimeni. So?ia lui David a luat câinele ?i l-a dus înapoi în ?arc. R?suflasem u?urat ?i p?rea c? adrenalina îmi cur??ase mintea de reziduurile memoriei, pentru c? eram de-a dreptul fericit c? sc?pasem nev?t?mat din lupta cu Rex. St?team întins pe una dintre b?ncu?ele din foi?or cu topori?ca sprijinit? de piept, num?rându-mi b?t?ile inimii. Râdeam în sine mea când m? gândeam la replicile pe care mi le-ar fi dat adep?ii psihologiei pozitive ?i-ai Secretului, potrivit c?rora atr?geam numai necazuri cu gândirea mea negativ?, în loc s? zâmbesc în fa?a adversit??ilor vie?ii ?i s? gâdil cu entuziasmul radiant al nebunilor înse?i razele de soare. Cum st?team pe b?ncu?? ?i încercam s?-mi schi?ez în minte un plan de rezerv? pentru situa?ia în care RCBC nu mi-ar fi dat o veste bun?, am observat c? în perimetrul unde m? aflam, cuprins aproape în totalitate de întuneric - foi?orul fiind pozi?ionat la distan?? de pensiune, aproape de intrarea în p?dure - o lumin? ca de fulger îndep?rtat ap?rea când ?i când. M-am ridicat de pe b?ncu?? în încercarea de a g?si sursa acelei lumini. P?rea c? pseudo-fulgerul venea din p?dure ?i ajungea timid pân? la foi?or, dar sc?dea atât de mult în intensitate pe m?sur? ce te apropiai de pensiune încât devenea irelevant, dac? nu chiar imperceptibil. Fiind înc? agitat ?i clocotind de adrenalin? dup? asaltul canin la care tocmai fusesem supus, m? îndreptam c?tre sursa luminii ?i aveam grij? s? nu fiu observat sau s? nu calc strâmb. Pornisem lanterna telefonului ?i încercam s? m? orientez dup? pseudo-fulgerul care devenea din ce în ce mai puternic ?i sim?eam cum pulsul îmi cre?te din nou pentru a trimite mai mult oxigen la creier, punându-mi totodat? în ariergard? r?spunsul de lupt? sau fug?. Pseudo-fulgerul sc?p?ra dintr-o caban? aflat? în spatele unui gard înalt de vegeta?ie, care, cel mai probabil, avea rolul de a o ascunde în timpul zile de persoanele care s-ar fi întâmplat s? treac? pe acolo. M-am strecurat printre tufi?uri, arbu?ti ?i brazi, intrându-mi z?pad? prin mânecile gecii, pe la gât ?i prin bocanci, ?i am reu?it cumva s? ajung în partea din spate a cabanei, unde nu era decât o fereastr? mic? pentru aerisire. O lumin? ro?ie, de data aceasta cu un flux de transmitere constant ?i cu o raz? de ac?iune scurt?, se str?duia s? se strecoare afar? prin geamul care o ?inea prizonier?. Dintr-o dat? mi-a trecut prin minte c? dac? aceast? caban? ar fi avut, la rându-i, un dul?u de paz?, cel mai probabil, n-a? mai fi avut acela?i noroc. Dar m? gândeam, în timp ce transpiram din abunden??, ?i c? n-ar fi avut nici un sens ca o caban? ascuns? atât de bine s? aib? un câine de paz?. P?rea o construc?ie din lemn destinat? întrebuin??rii ocazionale. Mergeam cu pa?i m?run?i spre zona de intrare, de unde pseudo-fulgerul irupea cu zgomot, ?i am acostat la una dintre ferestre stând ghemuit ca s? nu fiu observat. Se puteau vedea câteva umbrele negre ce se împleteau cu lumina ro?ie într-o atmosfer? intim? ?i mai multe aparate foto montate la distan?e egale pe trepiede. O z?risem pe blonda din alt departament dezbr?cat? aproape complet, fiind în ?â?ele goale ?i, în partea de jos, acoperit? doar de ni?te chilo?i tanga, iar în picioare purta pantofi cu toc înalt. Al?turi de ea se aflau ?i alte tipe echipate într-o manier? similar?. Recunosc c? am r?mas uimit când am v?zut c? unul dintre fotografi era David, proprietarul pensiunii, care mânuia un aparat foto profesionist ?i p?rea s? absoarb? fiecare cadru ?i pozi?ie în care le instruia pe tipe s? se a?eze ca s? le surprind? în ipostaze cât mai senzuale. Intuiam c? voia s? redea cât mai fidel dorin?a de uniune dintre un b?rbat ?i o femeie, cu tente extraconjugale. Pe sub nasul somnambulilor se desf??oar? o lume pestilen?ial?, dar mult prea inodor?, incolor? ?i insipid? pentru sim?urile lor adormite. Ascun?i dup? o perdea de cucernicie ?i virtuozitate, balaurii prosper? ?i elibereaz? vidul ignoran?ei asupra unei societ??ii libere, bazate pe încredere între oameni… ?i prezente la propria înmormântare, fapt care le confer? puteri neb?nuite în fa?a acesteia. Dar dac? ipocri?ii ar ajunge s? spun? adev?rul dintr-un impuls pe care nu l-ar putea controla, tagma lor ar fi împins? spre extinc?ie. Ideile care-mi veneau ?i întreg procesul electrochimic de generare a acestora prin activarea conexiunilor neuronale erau eclipsate de sunetul bli?ului ?i de lumina fulger?toare care-mi biciuia retina, f?când aproape imposibil? urm?rirea cu aten?ie a acelui spectacol decadent. Modelele î?i mai ridicau din când în când mâinile, înfigându-?i degetele prin buclele de p?r cu o îndoire obraznic? a bra?elor, iar lumina aparatelor foto se rev?rsa asupra lor ?i, cum izvora din mâinile unui familist adev?rat, chiar cucernic, le sp?la de p?cate. Totul pe un fundal ro?u. Hot?rât s? plec, m-am dat într-o parte ca s? nu fiu observat trecând prin dreptul ferestrelor de la intrare, îns? de nic?ieri mi-a ap?rut în cale o coaj? de banan?, ascuns? fiind în z?pad?, pe care am c?lcat ?i din cauza c?reia am c?zut pe spate ca în comediile americane. Scena a fost de un absurd pe care nu-l puteam percepe ca atare în secundele ulterioare c?z?turii, doar o durere acut? de spate ?i imposibilitatea de a trage aer în piept pe moment se reg?seau în centrul aten?iei mele. M-am rostogolit cât de repede am putut c?tre latura din spate a cabanei, punându-m? în ?ezut, rezemat de lemnul rece al peretelui exterior. ?i am putut auzi imediat dup? aceea u?a deschizându-se ?i vocea lui David care-l întreba pe cel al?turi de care se afla dac? ?i el auzise „zgomotul acela” sau îi se p?ruse lui. Din fericire, am dedus c? nu mai r?m?sese nicio urm? proasp?t? de bocanc pentru c? trebuie s? le fi m?turat cu rostogolirea mea, în z?pad? ar?tându-i-se privitorului doar forme disparate pe care nu le putea atribui prezen?ei unui intrus. Am mai z?bovit câteva minute rezemat de peretele din lemn, asigurându-m? c? David ?i cel?lalt fotograf cu care ie?ise din caban? se întorseser? la obiectul muncii. M-am strecurat cu ceva dificult??i în afara perimetrului ascuns în spatele vegeta?iei din pricina c?z?turii suferite. M? dureau picioarele ?i spatele, ?chiop?tând vizibil, îns? aveam o stare de spirit bun? deoarece sc?pasem f?r? s? fiu târât în vreo alterca?ie de un evazionist cu frica lui Dumnezeu, a c?rei ipocrizie avea tente poten?ial criminale. Mi-am verificat telefonul ?i am v?zut c? aveam dou? mesaje ?i un apel pierdut de la Camelia, dar nu mai era mult pân? s? ajung la caban?, a?a c? nu i-am r?spuns. Când am ajuns în dreptul foi?orului, am sunat-o ?i i-am spus c? urma s? urc în camer?. I-am furnizat o versiune simplificat? a înl?n?uirii de evenimente, ca s? nu-i dau ?i alte b?t?i de cap ?i s?-i curm definitiv încrederea în omenire, spunându-i c? am fost atacat de câinele proprietarilor, apoi m-am refugiat în foi?or ?i, cum st?team întins pe b?ncu?? pentru a-mi reveni din ?oc, adormisem probabil dintr-o nevoie acut? a creierului de a se odihni. A doua zi de diminea?? ne-am adunat lucrurile ?i am plecat f?r? prea multe discu?ii, doar gândul la puiul acela de tiran zâmb?re? îmi întorcea stomacul pe dos.




Venim de nic?ieri ?i ne întoarcem de unde am venit.



Jurnal III.
Confesiune Cameliei



- St?team la semafor împreun? cu Alex ?i a?teptam culoarea verde, apoi am v?zut o ga?c? de ?igani îndreptându-se spre noi…
- Cuvântul „romi” cred c? e mai civilizat pentru a-i desemna pe concet??enii no?tri de etnie rom?, m? întrerupsese doamna Stavropol pe un ton calm, didactic, ba chiar vecin cu amici?ia.
- Sunt de acord, e mai civilizat ?i îl folosesc ori de câte ori contextul este unul civilizat, i-am r?spuns la fel de calm, de?i m? aflam, la vremea respectiv?, sub influen?a traumei suferite. Pentru mine, „romi” sunt exclusiv concet??enii no?tri de etnie rom?, printre care ?i unii colegi, prieteni sau simple cuno?tin?e de-ale mele, care au renun?at la cea mai mare parte a obiceiurilor ?i tradi?iilor ?ig?ne?ti - cele antisociale, care-i determin? s? se constituie în clanuri ?i grup?ri infrac?ionale, pentru c?, din principiu, nomazii nu respect? legile impuse de popula?iile sedentare - ?i au r?spuns apelului de înfr??ire întru civiliza?ie cu bra?ele deschise. Pe când ?iganii, tributari stilului de via?? caracteristic predecesorilor lor, f?când, în prezent, parte din tagma celor care ?i-au ridicat palate kitsch f?r? autoriza?ie de construc?ie, sunt cei care nu r?spund niciunui apel de a respecta acelea?i reguli ?i legi ca noi, de a fi ca noi m?car în fa?a legii, ?i de a da curs respectului reciproc. Cei care au f?cut tranzi?ia de la vechiul stil de via?? spre un stil de via?? mai a?ezat ?i în acord cu legile ??rii, adic? au abandonat cutumele ?ig?ne?ti, pot fi numi?i „romi”. De fapt, sunt simpli cet??eni români, pentru c? identitatea lor coincide cu identitatea oficial? a acestui stat. De aceea, permite?i-mi s? folosesc cuvântul „?igani” fiindc? este mai mult decât potrivit pentru contextul pe care doresc s? vi-l descriu. Nu voi discrimina niciodat? pe criterii etnice; din punctul meu de vedere, to?i oamenii sunt egali pân? la devoalarea sistemului de valori ?i credin?e al fiec?ruia. Îns? aleg s? fac diferen?a între oamenii civiliza?i ?i neciviliza?i, m?car dintr-un instinct de autoconservare pe care-l consider justificat, ?i nu voi ascunde adev?rul sub pre?. Dar în?eleg prea bine de ce, în aceast? chestiune, se înl?tur? nuan?ele ?i se mar?eaz? pe gândirea de tipul „alb sau negru”, deoarece marea majoritate a oamenilor nu gânde?te ?i nu ac?ioneaz? contextual, da, ci discrimineaz? to?i membrii unei etnii doar pentru c? apar?in acelei etnii. Este un reduc?ionism periculos. ?i din cauza acestuia trebuie s? suferim cu to?ii, ajungând s? fim obliga?i de a percepe realitatea într-o manier? binar?, ca ?i când am fi dresa?i s? reac?ion?m doar la stimulul a) sau b), ?i, în definitiv, s? nu mai gândim deloc. Excursul pe care-l f?cusem îi oferise doamnei Stavropol prilejul de a-?i nota câteva idei ?i posibile abord?ri, din ce puteam intui, în carne?elul s?u. Nu eram neap?rat mândru de pledoaria mea, îns? m? sim?eam bine în timp ce îmi rev?rsam frustr?rile ?i îi atribuiam neputin?ei un sens - acela al intelectualit??ii care ofer? explica?ii tran?ante ?i reci ca bisturiul unui chirurg.
- Cazurile de care spui exist?, cu siguran??, îns? trebuie s? ne întreb?m ?i dac? sunt sau nu reprezentative pentru întreaga etnie rom?. Putem fi siguri c? mai mult de jum?tate dintre cet??enii români de etnie rom? sunt cum spui tu? P?rerea mea este c? nu sunt. Doar c? minoritatea infrac?ional?, ca s? r?mânem în registrul pe care l-ai creionat, este mult mai g?l?gioas?. Îmi r?spunsese doamna Stavropol.
- Din câte putem intui, nu sunt, într-adev?r, dar tocmai în virtutea acestui considerent aprioric nici nu-i numesc pe to?i „?igani” ?i nici n-o s? încep s-o fac, indiferent de natura atrocit??ilor comise de unii dintre membrii acestei etnii care s? se r?sfrâng? ?i asupra mea. I-am r?spuns pe un ton la fel de calm.
- Da, î?i în?eleg punctul de vedere. Putem merge mai departe, începuse?i s?-mi poveste?ti ?i ne-am ab?tut de la discu?ie. Doamna Stavropol reveni st?pân? pe situa?ie, dar împ?ciuitoare.
- St?team la semafor împreun? cu Alex ?i a?teptam culoarea verde, apoi am v?zut o ga?c? de ?igani îndreptându-se spre noi, îns? nu am schi?at nici un gest nelalocul lui, nu ne-am ferit, nu ne-am comportat altfel decât normal. P?rea o sear? obi?nuit? în Triste?ti. Nici nu începusem s? fim suspicio?i cu privire la persoanele respective. St?team ?i a?teptam culoarea verde, dar parc? semaforul nu se mai schimba, fiind unul dintre semafoarele din cartier unde, ca pieton, trebuia s? a?tep?i mai mult decât la altele. Era noapte, trecut de ora 10, într-o zi de duminic?, ?i de?i atunci nu prea circulau ma?inile pe bulevardul Iuliu Maniu ?i puteam trece pe ro?u, am preferat s? a?tept?m. Indivizii de lâng? noi începuser? s? traverseze strada, se îmbrânceau, ?ipau unii la al?ii, amenin?ându-se în glum? ?i r?deau de fiecare dat? când rosteau cuvântul „pul?”. La un moment dat, se opriser? la mijlocul trecerii de pietoni, o ma?in? trecând cu vitez? pe lâng? ei, aproape s?-i loveasc? în plin. Ace?tia au întors capetele în direc?ia în care mergea ma?in? ?i au început s? înjure agresiv pe motiv c? ?oferul frânase doar în ultimul moment, riscând s?-i accidenteze. Când au ajuns de partea cealalt? a bulevardului s-au oprit la semafor ?i a?teptau îmbrâncindu-se. I-am spus lui Alex c? mai bine r?mâneam pe partea unde ne aflam atunci ca s? ne mai plimbam un pic. A în?eles imediat de ce îi propusesem asta ?i d?du din cap, dezam?git de reticen?a mea ?i aproape c?-mi repro?a din priviri rasismul ?i intoleran?a de care m-a? fi f?cut vinovat, de?i n-am judecat niciodat? oamenii dup? culoarea pielii sau dup? apartenen?a etnic?, îns? i-am discriminat întotdeauna pe g?l?gio?i, pe recalcitran?i, pe cei care te-ar fi putut r?ni într-un moment sau altul, indiferent de culoarea pielii, indiferent de etnie. Cum spuneam ?i mai devreme, infractorii trebuie discrimina?i de non-infractori, de oamenii civiliza?i care-?i v?d de treab?, altfel risc?m s? ne întoarcem în jungl?. Alex, cu care eram prieten din copil?rie, fiind, de fapt, cel mai bun prieten pe care-l aveam, descoperise înc? din clasa a 7-a c? îi plac b?ie?ii - era homosexual. ?i de când s-a aflat, mai bine zis, de când a descoperit tot cartierul, p?rin?ii lui au fost din ce în ce mai marginaliza?i. (Nu ?tiu cum erau oamenii din ora?ul acesta, Cami, când eram noi copii, dar popula?ia din cartierul unde am crescut era alc?tuit? în mare parte din oameni care înc? nu f?cuser? saltul c?tre secolul 21, oameni b?trâni ?i fo?ti muncitori în uzinele comuniste, ??rani care au fost adu?i la ora? pentru a contribui la prop??irea societ??ii multilateral dezvoltate a lui Ceau?escu ?i nu au fost aclimatiza?i unei culturi urbane bazate pe civiliza?ie, respect reciproc ?i toleran?? - au r?mas aceea?i ??rani, dar la ora?. F?ceau parte din muncitorimea clasic?, abrutizat? ?i plin? de prejudec??i, f?r? nicio scânteie a intelectului care s?-i determine s? ias? din bezna comunist? în care ace?tia continuau s? tr?iasc? în anul 2011. Intoleran?a fo?tilor muncitori din uzinele comuniste nu disp?ruse niciodat? ?i, de?i lumea din exteriorul lor se schimbase radical, lumea din min?ile lor suspendate în trecut era animat? de vechiul sat în care tr?iau din ce cultivau ?i în care animalele din ograda între?inut? de genera?ii ?i genera?ii erau în centrul aten?iei. ?i acum, având la îndemân? doar instrumentele psihice dezvoltate în acel mediu, printre legume, fructe ?i animale, în soarele dogoritor de var? care-i epuiza suplimentar în timp ce munceau câmpul, ace?ti oameni erau chema?i s? judece existen?a unui homosexual dovedit în sânul comunit??ii lor din blocul X de pe strada Y.) Alex era ?icanat tot timpul de b?ie?ii de cartier, de cei care te opreau pe strad? s?-?i cear? bani ?i, dac? nu le d?deai, te b?teau, de cei c?rora trebuia s? le dai ceasul de la mân? altfel te puneau la p?mânt ?i-?i plantau picioare în stomac. Ace?ti cet??eni romi, cum îi mângâia?i dumneavoastr?, (m? adresam doamnei Stavropol, lansând au atac gratuit la adresa ei, de?i acesta nu schi?ase nici un gest), care urinau pe regulile noastre cu jeturi aburinde. Dar Alex era un ap?r?tor fervent al drepturilor minorit??ilor, voia s? organizeze proteste pentru to?i cei marginaliza?i de societate, indiferent c? erau homosexuali, lesbiene sau minoritari etnici. Avea ?i ambi?ii politice, visând la ziua în care i-ar fi putut scoate în afara legii pe cei care-?i spun „Noua Dreapt?”, a?a cum ?i nazismul a fost scos în afara legii în Germania. Cred c? am fost prima persoan? c?reia i s-a dest?inuit, am fost primul om care a ?tiut c? era gay ?i l-am asigurat, cu mintea aceea de copil pe care o aveam în clasa a 7-a, c? nimic nu ar fi putut rupe prietenia noastr? ?i c?, orice ar fi fost, îl iubeam ca pe un frate. M-a luat în bra?e ?i plângea, nu ?tia ce s? fac?, de?i instinctul îi dicta s? fie sincer ?i coerent cu el însu?i pân? la cap?t, s? nu se ascund? de frica oprobriului. Vedeam cât de intoleran?i erau oamenii din cartier; românii erau împotriva ?iganilor, ?iganii erau împotriva românilor, asta în condi?iile în care coexistau de mult timp, ?i îmi imaginam cât de intoleran?i ar fi fost, ?i unii, ?i ceilal?i, cu o persoan? gay. La ?coal? se f?ceau tot felul de glume ?i astfel de orient?ri sexuale erau v?zute ca ceva înjositor, replici precum „ce, b?, e?ti poponar?” sau „colega, e?ti pe invers?” echivalau în gravitate cu înjur?turile de mam?. I-am spus lui Alex c? ar fi fost mai bine s? a?tepte pân? ajungeam la facultate ?i s? reziste tenta?iei de a-?i c?uta dreptate în mijlocul oamenilor care nu d?deau doi bani pe ea. ?i imediat ce culoarea semaforului pentru pietoni trecuse la polul opus, ar?tând verde, Alex a p??it în grab? pe prima dung? a zebrei, p?rând c? vrea s? m? lase în spate, ca s?-mi arate c? binele învinge întotdeauna ?i oamenii asemenea mie sunt fie paranoici, fie intoleran?i. M-am gr?bit s?-l ajung din urm? ?i s? dep??im amândoi, um?r la um?r, o posibil? alterca?ie. Eu am fost întotdeauna scepticul, pe când Alex radia de optimism ?i arbora o atitudine în?eleg?toare fa?? de toat? lumea, inclusiv fa?? de intoleran?ii ca mine, ?i se încadra perfect în tiparul idealistului pentru care noi, oamenii, am ap?rut dintr-un pretext al hazardului ?i-ai atomilor s?i de a-i contura iubirii o form? final? în Univers. Acesta îmi spunea adesea c? noi suntem îns??i ra?iunea de a fi a Universului ?i se cuvenea s? ne comport?m ca atare. (În seara aceea, Universul l-a chemat pe Alex acas? ?i, într-un interval de câteva secunde, s-a ales praful stelar de acea form? final? a iubirii, întorcându-se la starea primordial? de materie în valuri pierdute de corpusculi ?i unde. Î?i m?rturisesc, Cami, c? niciodat? nu mai plânsesem atât de abundent, atât de toren?ial precum o f?cusem în ?edin?a pe care am imortalizat-o în jurnal; nici m?car atunci când am aflat c? ambii mei p?rin?i muriser? în accidentul acela nu mi-am stors glandele lacrimare într-o astfel de manier?, a? zice, exuberant?. Nici nu ?tiu, poate c? în momentul acela plângeam pentru toat? lumea, pentru p?rin?ii mei mor?i, pentru Alex, pentru cele câteva zeci de miliarde de fiin?e umane care, în decursul mileniilor, au încetat s? mai fie formele finale ale iubirii în Univers - îmi dau seama acum, privind înapoi, c? erau lacrimi ontologie care ?â?neau din însu?i pântecul metafizic al con?tiin?ei universale. ?i doamna Stavropol, care sunt convins c? depunea eforturi supraomene?ti pentru a-?i p?stra calmul în voce ca s? m? readuc? încet-încet în realitatea imediat?, era un receptacul de reziduuri afective, pe care ?i le interioriza ?i apoi le transforma în cuvinte cu o puternic? înc?rc?tur? semantic? precum un bun observator al condi?iei umane, de parc? ar fi luat buc??i de hârtie aruncate la întâmplare ?i, f?când origami, le transforma în flori sau lebede.) L-am ajuns pe Alex din urm? ?i ne aflam la mijlocul trecerii de pietoni, iar omule?ul verde din ochiul semaforului începea s? clipeasc? în semn de bun-r?mas, ceea ce ne-a determinat s? gr?bim pasul. Ga?ca de ?igani se afla în continuare lâng? stâlpul semaforului de parc? ar fi a?teptat ceva. Acela a fost unul dintre rarele momente tr?ite de mine în care am sim?it c? într-un interval de treizeci de secunde se scurseser? zile întregi, luni de zile chiar, iar chipul meu ar?tând deja umbre de emaciere din cauza st?rilor de anxietate ?i a lipsei poftei de mâncare devenise mai br?zdat de riduri ?i ?an?uri ale îngrijor?rii de parc? în contul fe?ei mele se mai înghesuiser? într-o frac?iune de secund? câ?iva ani de îmb?trânire. Teoria relativit??ii, cel pu?in versiunea bine cunoscut?, expus? pe în?elesul tuturor - cu fata dr?gu?? în compania c?reia te afli pentru o or? versus soba încins? pe care te a?ezi pre? de un minut - îmi r?scolea stomacul ?i m? întorcea pe toate p?r?ile, c?zând prad? celei mai aprige înl?n?uiri de evenimente pe „fast-forward” din mintea mea. De îndat? ce am p??it pe trotuar, un semn f?r? echivoc c? ne aflam deja de partea cealalt? a bulevardului, acel t?râm plin de incertitudini, un individ din ga?c? începuse s? ne adreseze întreb?ri indecente, incomode. „Vrei s? ?i-o bag în cur?” îl întrebase la un moment pe Alex. „Scuze, nu vrem s? avem sau s? pricinuim probleme, trebuie s? ajungem urgent acas?, i s-a f?cut r?u bunicii mele, a venit salvarea” i-a r?spuns Alex pe un ton împ?ciuitor. „I-auzi, b?, Fane, nu vor s? ne fac? probleme!” Îi comunicase acela?i individ unuia dintre cei cu care se afla ?i râdeau cu poft? de parc? Alex ar fi spus cel mai prostesc lucru posibil. Imediat dup? aceasta, individul cu întrebarea s-a apropiat de noi la o distan?? care indica un poten?ial pericol ?i a început s?-l îmbrânceasc? pe Alex, fapt care m-a îngrozit ?i enervat în acela?i timp. Adrenalina îmi curgea prin tot corpul în valuri spumegânde ?i punea st?pânire pe mine, iar ra?iunea se retr?gea încet-încet, cuprins? inexorabil ca de ni?te curen?i longitudinali, neputând r?spunde apelurilor mele disperate. Întotdeauna mi-a fost imposibil s? m? st?pânesc în astfel de situa?ii, ceea ce constituia un mare dezavantaj, pentru c? îmi pierdeam capacitatea de a lua orice decizie inteligent?. Mi-am adus aminte de b?t?ile din curtea ?colii în care eram târât f?r? voia mea ?i în care trebuia s? lovesc pentru a nu fi lovit. Într-un puseu de furie, m-am repezit asupra individului cu întrebarea ?i, aruncându-m? cu picioarele înainte, i-am plantat o lovitur? puternic? în stomac ?i l-am f?cut s? cad? pe spate. Tovar??ii individului c?zut la p?mânt s-au uitat mira?i unii la al?ii pentru câteva secunde, de parc? temeritatea mea, în calitate de animal încol?it, îi jigniser? profund ?i le p?tase onoarea de lupt?tori punându-i într-o lumin? nou?, de vulnerabilitate în fa?a unor str?ini care nici m?car nu f?ceau parte din vreo ga?c? de b?t?u?i. Apoi s-au gr?bit s?-?i ajute camaradul s? se ridice. Doi dintre ei s-au n?pustit asupra mea, dându-mi câte dou? picioare în stomac ?i un pumn în maxilar, imobilizându-m? astfel încât s? nu mai pot schi?a nicio mi?care. Ceilal?i l-au prins pe Alex ?i au început s?-i aplice f?r? oprire pumni ?i picioare, timp în care m? zvârcoleam în prinsoarea celor doi care m? ?ineau cu o for?? terifiant?. Îmi amintesc perfect, amintirea aceasta r?mânând vie ?i crescând în intensitate într-un col? al subcon?tientului unde am izolat-o, ultima lovitur? care l-a trimis pe Alex în bra?ele Universului. Acesta s-a dezechilibrat ?i a c?zut cu capul de bordura care desp?r?ea trotuarul de carosabil. Începuse s?-i curg? mult sânge, moment în care cei care i-au adus moartea au luat-o la fug?. Cei doi care m? ?ineau ?i ceilal?i care l-au lovit cu sete au disp?rut în întunericul nop?ii. Am reu?it s? chem o ambulan??, de?i eram paralizat aproape în întregime de spaim?. O echip? de medici a ajuns repede la noi, iar eu st?team într-un col? ?i plângeam f?r? s? fiu capabil de a-l privi pe Alex cum î?i d? suflarea ?i cum e p?r?sit de via?? prin ?iroaiele de sânge. (Î?i m?rturisesc, Cami, c? a fost nevoie de multe ?edin?e ca doamna Stavropol s? m? salveze din ghearele disper?rii. Am reu?it cu greu s? m? împac cu ideea c? toate evenimentele se întâmpl? cu necesitate ?i c? noi nu putem întotdeauna s? oprim cursul lor, ci putem, dac? hazardul se întâmpl? s? fie de partea noastr?, s?-l amân?m prin diverse tertipuri ?i eforturi de eschivare. În noaptea aceea - mi-am dat seama la ceva timp dup? ce doamna Stavropol mi-a facilitat o mai bun? în?elegere a mecanismelor absconse ale hazardului - hazardul a lucrat împotriva noastr? prin înc?p??ânarea lui Alex de a refuza s? dea înapoi m?car un pas ?i de a admite c? societatea are dreptate m?car într-o mic? m?sur?. Mult timp m-am sim?it vinovat pentru moartea lui Alex ?i am luat asupra mea responsabilitatea metafizic?, de?i nicio instan?? uman? nu m? putea g?si vinovat pentru c? ?i eu am fost, la rândul meu, o victim?. A?a cum ?i indivizii care i-au cauzat moartea erau victimele lipsei de educa?ie, pe care un întreg lan? cauzal a f?cut-o posibil?, de la familiile lor disfunc?ionale în care n-au deprins respectul pentru semeni ?i pân? la societatea care i-a tratat întotdeauna ca pe ni?te oameni de mân? a doua sau ca pe ni?te suboameni, dup? cum doamna Stavropol m-a ajutat s? în?eleg. ?i apropo de cei care l-au ucis, niciunul dintre acei indivizi nu a fost prins. Nimeni nu a fost tras la r?spundere, de?i dosarul de v?t?mare corporal? ?i ucidere din culp? nu a fost închis - la momentul respectiv au fost prelevate amprente, s-au f?cut m?sur?tori, s-a stabilit cadrul în care a avut loc incidentul, iar eu i-am ajutat pe criminali?ti cu portretul robot al fiec?ruia dintre indivizi ?.a.m.d. A?adar, poli?ia îi caut? în continuare sau se face c?-i caut?, din câte am aflat nu de mult de la unchiul meu. Au trecut opt ani de la acest eveniment tragic, iar victimele societ??ii, cum îi numea doamna Stavropol, sunt libere s? fac? ?i alte victime. De?i sunt con?tient de naivitatea mea, înc? sper s? se fac? dreptate, chiar dac? nu exist? niciun motiv ra?ional de a a?tepta deznod?mântul anchetei. Mi-e ru?ine s-o spun, drag? Cami, dar adev?rul este c? m? gândesc uneori, cel mai adesea înainte s? adorm, cum ar fi s?-i caut pe acei indivizi ?i s? înf?ptuiesc singur dreptatea care ne-a fost refuzat?, mie ?i familiei lui Alex, de c?tre autorit??i. ?i am convingerea c? nu sunt singurul din aceast? ?ar? cu un astfel de elan justi?iar. În fine, acum sper c? totul are mai mult sens ?i c? am reu?it s? arunc o lumin? asupra comportamentului meu reprobabil de ieri. Atacul de panic? pe care l-am avut la pensiune a survenit imediat dup? ce mi-am dat seama c? ura fa?? de cei care nu-s ca noi pânde?te la orice col? ?i c? recidiveaz? tot timpul precum cea mai perseverent? form? de cancer, în pofida tuturor clipelor de acalmie pe care umanitatea le-ar putea experimenta la un moment dat.)