Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Petru?a

de Daniela Luminita Teleoaca

Ne pl?cea profesoara de francez?. M?run?ic? foc. Mai scund? aproape decât oricare dintre noi! Cu ni?te ochi imen?i. Rimela?i. De ?erpoaic?. Una blând? ce-?i f?cuse ascunzi?ul exact în inima clasei noastre. Ca o vietate de-a casei. Luându-?i rolul în serios. ?i noi, cât de ingra?i s? fi fost s? nu b?g?m de seam? toate acestea?! Irezistibil?! Doamn? mic?, m? rog,... tovar???, „tovar??a profesoar?”, ?i noi deja clasa a V-a! Când, în rând cu noi, devora, una câte una, minunatele bomboane cu lapte date pe deasupra cu praf magic. De cacao! Luate (câteodat? m?car, în toiul orei!) de la ALIMENTARA de vizavi. Aia mirosind ve?nic a napolitane râncede ?i a pufule?i expira?i. În ultima vreme, cu câte un A sau cu o jum?tate de M ?ters. Reconstituibil pe loc gra?ie instinctelor noastre de mici devoratori. Pr?d?tori ca la carte! Bomboanele astea erau, de departe, delicatesa num?rul 1 a împrejurimilor! Încercase odat? s?-i fac? niscaiva concuren?? un ecler cafeniu – ingrat desert, intrus într-o lume a uli?elor! Încercase doar! Nimic nu se dovedise mai eficient în graseierea fran?uzeasc? decât fantasticele bomboane! Ah, ?i ce poft? ne mai era de ora de francez?! Dup? toate probabilit??ile, vina o purta praful cafeniu, c?ci f?r? de el... ce-ar fi fost aptitudinile noastre?

Numai Petru?a sta pe margine! Posac?, poate numai îngândurat?. Tras? în jos de cozile groase, incredibil de lungi. Pentru un trup de piticanie. ?intuit?. Dovad? c?, la cea mai mic? deplasare, musai trebuia mai întâi s?-?i urneasc?, din cine ?tie ce adâncuri, cele dou? ancore strangulate. Strangulante. Mult prea serioas? se înfiin?a. Nu poftea niciodat? la bomboanele noastre. Mereu într-o zi nesfâr?it? de post, î?i scotea biscui?ii p?tra?i, incolori, inodori ?i, pe jum?tate ru?inat?, îndr?znea s? deranjeze un col? al lor. (Bunica mai f?cuse asta!) Î?i strângea repede boccelu?a. Cu un fel de sentiment al culpei. Citea fran?uze?te cu accent rusesc ?i voce b?rb?toas?! Hei, tu, Petru?o. – ne-am opintit noi elanul. F?r? îndoial? c? în fa?a noastr? se ridicase din start un zid închis. Am suspectat-o de rea. De hidoas?. Am vrut s-o batem cu pietre.

Petru?a! Apari?ie stranie pentru cei mai mul?i dintre noi, c?ci v?zuse vreunul cândva UN PITIC ADEV?RAT? Ce-i drept, ni?te min?i plastice în iscusimea lor plasaser? într-un abecedar, dintr-un imbold al persuad?rii, o astfel de specie. „Dorina a adormit... Apare un pitic. Mic-mic. Piticul duce o lamp? în mân?...” Piticii erau ?i ei oameni? Oh, Bunica pomenise ceva într-o sear? despre oamenii însemna?i! S? fi fost ?i Petru?a?

Avea juc?rii Petru?a? 10 ani LA FEL CA AI LOR? Oare, noaptea târziu, când mai nimeni nu o vedea, î?i scotea cele dou? cozi nesfâr?ite? ?i le a?eza resemnat?, poate r?zbun?toare, ca pe 2 cârje perfide, într-un col? inaccesibil al camerei? Apoi, odat? cu ziua, î?i relua supliciul? ?i p?rin?ii ei ce spuneau? Când rostea „Mam?!”, glasul la fel i se îngro?a, disp?rea orice semn de exclama?ie? De via??? Îi pl?cea vreun b?iat? Îi pl?cuse?

Egal? cu sine, f?r? tr?iri exuberante inutile, nef?când risip?, ba dimpotriv?, gestionându-?i matur distan?ele minore, centrul ei de gravita?ie specific lansa o provocare pentru redefinirea legilor fizicii. Poate era una dintre p?pu?ile date la rebut, care în zadar încerca s? se integreze într-o serie?


Dar noi, noi devoram în continuare, îng?duindu-ne fantastic cu profesoara noastr?, dulcele nesfâr?it cu pudr?. Nici prin cap nu ne trecea nou? c? am fi comis vreo tr?dare, nici atât un sacrilegiu.

Petru?a agoniza.


?i-atunci, ori tovar??a noastr? d?duse în mintea copiilor (de nu cumva a?a fusese mereu), ori Petru?a...?

Daniela Luminita Teleoaca (Danaia) | Scriitori Români

motto: NIHIL SINE DEO!

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro