Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Mica zân?

de Petru Dinc?


Tr?iau odat? un rege ?i o regin?. Ei aveau un castel frumos pe vârful unui deal, plin cu tot felul de lucruri de pre?, câmpuri aurii de grâu ?i o p?dure de stejari b?trâni. Iar în regatul lor, domneau pretutindeni bun?starea ?i fericirea.

Dar cea mai mare comoar? a celor doi era micul prin?. Doriser? foarte mult un copil, iar când regina, în sfâr?it, îl n?scu, îl înconjurar? cu cea mai mare dragoste ?i aten?ie. Prin?ul era cuminte, de?tept ?i chipe?, spre încântarea p?rin?ilor s?i.

Când acesta a împlinit optsprezece ani, regele ?i regina au dat o mare perecere în gr?dina castelului. Au adus tot ce era mai bun în c?m?rile ?i sipetele palatului: mânc?ruri alese, vase minunat pictate, fe?e de mas? f?cute din cea mai fin? m?tase ?i mobile aurite, împodobite cu tot felul de decora?iuni. Au invitat cei mai pricepu?i muzicieni ?i au aprins o mie de lumân?ri. Iar la petrecere s-au adunat cele mai frumoase fete ale ?inutului ?i au dansat. ?i to?i s-au purtat nespus de amabil cu tân?rul prin?.

Aceast? grozav? petrecere a durat pân? noaptea târziu, când oaspe?ii ?i-au luat r?mas-bun de la gazde ?i au plecat. Dar s?rb?toritul nu putea adormi. De aceea, el s-a îmbr?cat din nou ?i a ie?it afar? se se plimbe, sub lumina fermec?toare a lunii.

A mers a?a prin parc ?i s-a îndreptat spre o p?durice de tei de lâng? castel. Mergea încet, adâncit în gânduri ?i respira r?coarea proasp?t? a unei nop?i de var? timpurii. Privea vis?tor umbrele misterioase ?i ciudate l?sate pe p?mânt de lumina magic? a lunii, copacii care î?i în?l?au în aer siluetele maiestuoase ?i zvelte ?i se bucura din toat? fiin?a lui de mireasma îmb?t?toare de tei înflori?i.

Deodat? intr? într-o poieni??, unde admir? încântat frumuse?ea de nedescris a paji?tii, cu iarba m?t?soas? str?lucind sub razele lunii. Dar aici v?zu ceva înc? ?i mai frumos, ?i anume o mic? zân? cu p?rul lung auriu, cu o coroan? de nestemate pe cap ?i îmbr?cat? într-o elegant? rochie argintie, o fermec?toare fat? care st?tea a?ezat? pe iarb?, luminat? de sus de ploaia str?lucitoare de raze. Era o zân? foarte frumoas?, dar mic?, precum o lumini?? de candel?.

Nevenindu-i s? cread? ce vede, prin?ul se uit? la ea foarte atent.
– La mul?i ani, drag? prin?ule, zise atunci mica zân?. Am fost ?i eu invitat? la petrecerea de la castel, dar nu am putut veni printre fete, pentru c? sunt atât de mic?! Ei bine, te salut aici, la lumina aceasta a lunii, care pentru mine e soarele.
– M? bucur c? ai venit, zise prin?ul, c?ruia îi pl?cu foarte mult mica zân?.

El s-a apropiat de ea ?i a luat-o de mân?, dar fata s-a smuls brusc ?i a disp?rut. Prin?ul r?mase cu m?nu?a ei în mân?, atât de mic?, încât abia înc?pea pe degetul lui cel mai mic. Visând, cu o m?nu?? m?runt? pe deget, el s-a mai plimbat pu?in printre teii înflori?i, apoi s-a întors acas?. ?i nu a spus nimic nim?nui despre aceast? întâmplare nocturn?.

A doua zi, a dormit foarte mult. Iar când, în sfâr?it, s-a trezit, abia a a?teptat s? treac? restul zilei. De îndat? ce a c?zut noaptea, s-a îndreptat din nou spre p?duricea de tei. A c?utat-o pe zâna cea mic?, a c?utat-o, a c?utat-o, a r?t?cit mult prin p?dure, apoi s-a întors iar la lumini?ul unde o v?zuse noaptea trecut?, dar nu era acolo. Din ce în ce mai trist, se gândea la f?ptura ei fragil? ?i gra?ioas?, la faptul c? nu avusese timp s?-i spun? nimic, ?i c? nu o va mai vedea, poate, niciodat?.
Gândindu-se la toate aceste lucruri, scoase m?nu?a mic? din buzunar ?i o s?rut?. ?i, în acel moment, zâna ap?ru deodat? în fa?a ochilor lui! Prin?ul s-a înveselit ?i s-a plimbat toat? noaptea cu ea printre tei.

Dar în timp ce mergeau ?i vorbeau ei a?a, s-a întâmplat un lucru neobi?nuit: mica zân? a început s? creasc?. Iar când, în zorii zilei, s-au desp?r?it, ea era deja de dou? ori mai înalt? decât seara. ?i nu a mai reu?it s?-?i pun?, pe mân?, m?nu?a mic?.
– Ai giij? de ea, îi spuse prin?ului, ?i apoi disp?ru.
– Nu m? voi desp?r?i niciodat? de aceast? m?nu??, îi ?opti el.

În fiecare sear?, prin?ul ?i mica zân? se întâlneau în gr?dina castelului, printre teii înflori?i. Ziua, el dormea, a?teptând cu ner?bdare s? vin? noaptea. ?i era mereu nelini?tit, gândindu-se c? poate data viitoare nu va veni, ?i mai ales pentru faptul c? disp?rea atât de brusc, la sfâr?itul fiec?rei întâlniri.

O iubea din ce în ce mai mult pe micu?a zân?, care cre?tea câte pu?in în fiecare sear?.

În a noua noapte, luna str?luci maiestuoas? în toat? splendoarea ei, luminând gr?dina ca ziua, iar zâna crescuse la fel de înalt? ca prin?ul.
– Voi veni aici în gr?dina ta, atâta timp cât luna va str?luci, spuse ea în acea noapte.
– Nu, zise prin?ul, pentru mine nu e destul! Vreau s? fii cu mine pentru totdeauna! Vreau s? fii so?ia mea.
Mica zân? se uit? atunci serios în ochii lui.
– Dragul meu prin?, spuse ea în cele din urm?. Voi r?mâne bucuroas? cu tine, dar nu pot fi so?ia ta, decât dac? m? vei iubi mereu numai pe mine! Îmi po?i promite a?a ceva?
– Da, î?i promit c? te voi iubi întotdeauna numai pe tine! a exclamat prin?ul ?i a dus-o la castel.

?i astfel, prin?ul ?i mica zân? s-au c?s?torit.

Au tr?it ferici?i timp de ?apte ani. Apoi s-a întâmplat ca regele, tat?l prin?ului, s? moar?. Fusese un rege bun, iar la vestea mor?ii sale, foarte mul?i au venit s?-i aduc? un ultim omagiu. Oamenii soseau, de aproape ?i de departe, iar la palat s-au adunat ?i cele mai frumoase femei ale regatului. Printre ele se afla ?i o fat? cu p?rul ro?u ?i cu ochii negri, str?lucitori.
De?i st?tea lâng? patul regelui, frumoasa ro?cat? se uita doar la fiul s?u, la prin?. De la o vreme, prin?ul observ? acest lucru ?i se uit? ?i el înapoi la ea. ?i a sim?it o emo?ie, atunci când aceast? fat? îi zâmbi.

Când cortegiul de doliu porni spre cimitir, prin?ul merse al?turi de so?ia sa, dar s-a uitat în urm? la frumoasa ro?cat?. Deodat?, so?ia lui s-a împiedicat în rochie.
– Uite, rochia mea e prea lung?, spuse ea încet. Dar prin?ul nu-i auzi cuvintele ?i nici nu a observat c? so?ia lui începe s? se mic?oreze.
Pe drumul pân? la cimitir, prin?ul ?i frumoasa ro?cat? s-au uitat mereu unul la altul, iar mica zân? a tot sc?zut. Când au ajuns la teii b?trâni, ea a disp?rut complet.

Apoi prin?ul s-a c?s?torit cu fata cu ochii negri, aprin?i. Dar nu a fost fericit al?turi de ea. Aceast? femeie îi cerea mereu câte ceva, cel mai adesea lucruri rare, foarte greu de ob?inut. Când nu putea s?-i satisfac? dorin?ele, ea plângea sau se certa cu el. Pân? la urm?, n-a mai putut suporta toate aceste preten?ii ?i a alungat-o.

?i astfel, prin?ul ?i-a dat seama ce gre?eal? mare f?cuse. O regreta acum pe mica lui zân?. ?i, odat? cu trecerea timpului, devenea tot mai trist. Atunci ie?ea noaptea din castel, la lumina lunii, plimbându-se pe sub teii b?trâni ?i chemând-o mereu pe zâna lui. O implora s? se întoarc? ?i s?ruta cu dor m?nu?a ei. A tot chemat-o ?i a a?teptat-o, ?i astfel îmb?trâni. Dar mica zân? nu mai veni niciodat?.


Basm popular repovestit de
Sanja Lovren?i?

Petru Dinc? (donaris) | Scriitori Români

motto: Cea mai mare enigm? a lumii este îns??i existen?a ei. ,,Prima floare înflorit? pe Terra a fost o invita?ie la un cântec înc? nen?scut' - (Rabindranath Tagore)

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro