Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Oameni, locuri ?i vremuri 30

de nicolae tomescu

Se n?scuse într-o zi torid? de var?. Cu câteva luni înainte mama i-a preg?tit trusoul. Nu ?tia dac? va fi b?ie?el sau feti??, a?a c? prosopelul, p?turica, pânza de mir ?i panglica a trebuit s? le fac? în dublu. Un rând cu dungi roz, dac? va fi feti??, ?i un altul, cu albastre, dac? va fi b?iat. Doar prosopul pentru preot putea fi acela?i, de culoare alb?. La fel ?i scutecele de în. Desigur, cea mai mare parte din trusou c?dea în grija na?ilor. Dar ea nu ?tia cine va fi na?ul noului n?scut. Na?ii de cununie au fost ni?te oameni s?rmani din sat, iar ai ei, de botez, erau prea b?trâni ?i bolnavi. P?rin?ii aproape nu mai vroiau s? ?tie de ea, pentru c? le-a în?elat a?tept?rile. Pe bun? dreptate aveau a?tept?ri. Aceast? a doua fat? a lor d?duse examen ?i reu?ise s? intre la ?coala civil? de fete a Astrei din Sibiu. Pu?ine fete la vremea aceea, umblau la ?coli mai înalte. Dup? cei patru ani petrecu?i în internatul ?colii a dat examen, ?i a reu?it, la ?coala normal?. Avea s? ajung?, în curând, înv???toare. Ah, zicea tat?l, om cu stare, s? fi avut eu un b?iat, l-a? fi ?inut la ?coal?, cum le-am ?inut pe astea dou?, ?i scotem un domn mare din el, mai ales acum, dup? r?zboi, când ?coala cea mare, de peste drum de biserica papist??easc?, din Sibiu, s-a f?cut româneasc?. Mul?i feciora?i de ai no?tri înva?? acolo. Ba, mai zicea badea ?erban, tat?l ei, c? a aflat în târgul din S?li?te c? la Cluj s-a deschis o ?coal? româneasc? din care ias?, dup? câ?iva ani, dup? ce umbl? la ea, avoca?i, profesori ?i doftori de tot felul. Numai cap s? aib? copiii, ?i dare de mân? ta?ii lor, ca s?-i poat? ?ine în ora?ul acela mare. ?i el ar fi putut s? ?in? la ?coli nu unul ci chiar doi b?ie?i. Dac? se gânde?te bine niciun român din sat n-are atâta p?mânt ca el, care se poate pune cu sa?ii cei mai boga?i ca Bausmerth de i se zice a lui Ghibolaru, cu Kloss, ori ca Tumu?-morarul. Dar ce folos, mul?umiri prea mari n-a avut de la fete. Celei mari, Ana, dup? ce a a mers vreo trei ani, cu destul? cheltuial?, la ?coala din Sibiu, i-a sucit capul un reg??ean. ?i i l-a sucit atât de tare de a trebuit s? se m?rite, la nici optsprezece ani. E drept au o cas? destul de ar?toas?, la marginea ora?ului, acolo unde tramvaiul intr? într-o p?durice ca s? ajung? apoi într-o poieni??, lâng? un lac, unde domnii cei mari, mai ales sa?i, se plimb? f?r? niciun rost în zilele de var?, când lucrul câmpului e în toi. Tot aici, se aude c? sa?ii, care n-au ce face cu banii, vor s? aduc? pui de animale s?lbatice, s?-i închid? în ?arcuri ?i cu?ti ca s? se uite cei curio?i, pe plat?, la ei. Nu se gândesc c? ace?tia vor cre?te ?i c? vor putea pune în primejdie via?a celor care vor veni s?-i vad??
Necazul, pe care îl are acum ?erban, îi cu cea de a doua fat?. S-a împrietenit cu Victoria lui Ilin? ?i-i tot pe la ei, mai ales în vacan?e. Asta n-ar fi un lucru r?u, tat?l Victotriei, Niculae, este un om frunta? în sat. De aproape zece ani îi primar. Mia, fata lui cea mai mare, îi m?ritat? ?i pe lâng? p?mântul primit ca zestre de la p?rin?i, a mai cump?rat vreo câteva iug?re cu dolarii câ?tiga?i de Vasile, b?rbatu s?u, în America. ?i Zaharie, cel?lalt frate s-a însurat destul de bine cu o fat? de-a lui Niculu? ?i el frunta? în h?rnicie ?i p?mânturi, unele mo?tenite, dar cele mai multe cump?rate.
Cine s-ar fi gândit c? necazul lui va avea leg?tur? cu aceast? familie, ori mai bine zis cu feciorul cel mare a lui Niculae, primarul. Era acest ficior, Ilie, la vârsta când al?ii erau de câ?iva ani însura?i, cu copii. El era tot cu ceata ficiorilor neînsura?i care se preg?teau s? mearg? în armat? ori erau de curând sosi?i de acolo. P?rul ?i musta?a-i castanie, mijlocul sub?ire, strâns de ?erparul împodobit cu împuns?turi ca de argint, cioarecii ?i c?me?ea întotdeauna de culoarea laptelui, bocancii mereu str?lucitori, precum ?i cizmele strânse pe picior, purtate dumineca ori de s?rb?tori, îl deosebeau de ceilal?i ficiori ori b?rba?i mai tineri. Nu-i de mirare c? cele mai multe fete de m?ritat, ?i chiar mamele lor, priveau cu jind la el. Primele visau s?-l aib? de b?rbat iar celelalte l-ar fi vrut de ginere.
Dar n-a fost cum au voit ele, feciorul cel frumos s-a îndr?gostit de colega ?i prietena surorii sale Victoria. O chema tot Victoria. Când erau copile înv???toarea lor, domni?oara Ioanovici, c?reia oamenii, dar ?i copiii, au început a-i zice doamna ai b?trân?, când zicea spune tu, Victorie se sculau amândou? în picioare. R?mânea numai una dac? preciza a lui ?erban sau a lui Ilin?. Cu greu a înv??at domni?oara Ioanovici poreclele de familie ale copiilor. Când a f?cut prima dat? apelul, dup? numele din catalog, ?i a ajuns la Victoria Dragot?, aceasta s-a ridicat în picioare ?i a zis: prezent?!
-Minte! N-o cheam? a?a Se auzi vocea lui Niculae Stoian, un b?ie?el ciufulit ?i pistruiat.
- De ce zici c? minte? interveni înv???toarea. Tu ?tii mai bine, decât ea, cum o cheam??
- ?tiu, c? st? peste drum de noi, în Gheuru?a. Asta-i Victoria lui Ilin?!
- Stai jos, Niculae, s? nu mai vorbe?ti neîntrebat!
- Dar nici ea s? nu mai mint?!
- N-am min?it deloc. Pe noi ne cheam? Dragot?, dar oamenii spun c? suntem de-a lui Ilin?. Eu ?tiu de ce ne spun a?a. L-am întrebat pe tata. Bunica lui avea numele de botez Ilina, un nume care a disp?rut, adic? nicio fat? n-a mai fost botezat? a?a la noi în sat. Mi-a mai spus tata c? bunica lui a murit la nou?zeci de ani, când el avea zece, adic?, în1870. Deci bunica lui s-a n?scut în anul 1790. Toate acestea, le-am socotit eu, cu ajutorul tatii. Apoi se uit? cu seme?ie la colegul s?u.
- Dar tu ?tii, Niculae, de ce pe voi v? cheam? Stoian ?i v? spune a Cuzî ?
- Nu-i treaba ta ?i las?-m? în pace, zise acesta bosumflat.

Au fost cele dou? Victorii mul?i ani, ca dou? surori, nedesp?r?ite. Împreun?, înso?ite de ta?ii lor, s-au înscris la ?coala civil? de fete a Astrei din Sibiu. Tot împreun?, au dat examen la ?coala normal?, proasp?t desp?r?it? de Seminarul teologic, ?i au reu?it. Mai aveau un an pân? s? ajung? înv???toare. Dar Victoria ?erban n-a mai ajuns. În ultima vacan?? mare s-a m?ritat cu Ilie, iar fostele colege au devenit cumnate. Nimeni nu s-ar fi gândit c? cei doi se vor c?s?tori, numai c? într-o duminec?, înainte de amiaz?, p?rin?ii lui Ilie s-au întors mai repede de la biseric?. Tocmai când intrau în curte, Ilie cobora pe scar? din podul grajdului. Ar?ta cu totul altfel ca de obicei. Poalele c?me?ii, ce-i ie?eau de sub ?erpar, erau ?ifonate, pe haine avea fire de fân iar fa?a îi era ro?ie ?i îmbrobonat?. Din grajd se auzeau mugetele vacii ?i ale vi?elei, semn c? nu li s-a dat fânul la ceasul obi?nuit.
- Credeam c?, dac? ai r?mas acas?, ai s? hr?ne?ti animalele, zise tat?l ?i puse mâna pe furcoi ca s? dea el fânul jos. Dar s-a coborât repede din podul grajdului. V?zuse acolo o rochie ag??at? de un c?prior, iar de sub o p?tur? ie?ea capul unei fete blonde. F?r? îndoial?, era Victoria lui ?erban. Intr? repede în cas? pref?cându-se c? n-a v?zut nimic. Dup? destul de mult? vreme intr? sp??it în cas? ?i Ilie care n-a mai trebuit s?-?i dea jos c?ciula din cap, pentru c? îi zbur? cât colo în sunetul a dou? perechi de palme. Mama îi privea îngrozit?, dar Ilie n-a ripostat în niciun fel.
- M?rie, zise Niculae c?tre so?ia sa, scoate-ne din lad? hainele cele bune. Desear?, cum s-or aprinde l?mpile, ?sta ?i cu mine ne ducem în pe?ite.
Cei doi, ca s? se ?tie de la bun început de ce au venit dup? l?sarea serii, au salutat gazdele cu un surprinz?tor Bun? diminea?a.
Au stat pân? aproape de ziu?. A vorbit mai mult Niculae, tat?l, care cu greu î?i g?sea vorbele ca s? se fac? în?eles c? de ce crede el c? ar trebui s? se gr?beasc? nunta.
- Dar s? ?ti?i, zise ?erban, eu mai mult decât iug?rul din Hâns n-o s?-i dau. Hainele, ce i le-am cump?rat ?i covoarele care ?i le-a ?esut ea, ?i le poate lua.
- Nu-i niciun bai, cuscre, eu îi dau, la al meu, cum le-am dat ?i la ceilal?i, cinci iug?re. Fiecare ?i-a ?tiut din timp locurile pentru c? ?i le-au tras la sor?i. N-am vrut s? nedrept??esc pe vreunul.

Umbla vorba prin sat c? ?erban ?i-ar fi blestemat fetele. Nu to?i au crezut. Dar cei care au crezut ?i-au dat seama c? au avut dreptate. Blestemul tat?lui, în câ?iva ani, s-a ab?tut asupra celor dou? fete. Mai întâi asupra Victoriei. Dup? câteva luni de la cununie a n?scut un b?iat. L-au botezat Virgil. Soacra, femeie cumsecade, o ajuta dup? puterile ei. G?tea, ca ?i înainte, pentru to?i ai casei, c?uta s?-i ia nurorii lucrul din mân?, se scula de multe ori noaptea când auzea c? plânge copilul ?i-l aducea în camera unde dormeau ei, cei b?trâni. Dup? nici doi ani, din nou, i-a venit sorocul s? nasc?. A n?scut, într-adev?r, tot un b?iat s?n?tos ?i voinic. Dar blestemul tat?lui s-a îndeplinit, ziceau femeile cele clevetitoare, b?ie?elul a r?mas orfan de mam? din primul lui ceas de via??. Nou n?scutul plângea în bra?ele moa?ei, iar mama lui închidea ochii pentru totdeauna. Cel mai mare, Virgil, de nici doi ani, striga din r?sputeri maamaa... maamaa din camera bunicilor. Aceste strig?te au continuat ?i în urm?toarele ore, de câteva ori ?i în noapte sporind jalea celor care se aflau la priveghi. Doar tinda desp?r?ea camera în care era r?posata de camera bunicilor unde se aflau cei doi copila?i, Ore întregi Ilie nu s-a mi?cat de la c?p?tâiul so?iei. Doar într-un târziu a sosit ?i mama, iar tat?l ei numai a doua zi, seara, la s?r?cust?.
Plânsul micu?ului Virgil s-a transformat în zâmbet doar atunci când a sosit de la Sibiu m?tu?a lui, Ana, sora mamei, împreun? cu so?ul ei, ?i l-a luat în bra?e. Sem?nau atât de mult cele dou? surori.
La un moment dat Ana i-a f?cut semn so?ului s?u s? vin? dup? ea. Au ie?it amândoi în noapte. N-au trebuit s? discute mult ?i s-au pus de acord, îl vor înfia pe nepotul mai m?ri?or care nu împlinise înc? doi ani. Tot nu li se îndeplinise înc? marea lor dorin?? de a avea un urma?. Bineîn?eles, dac? Ilie va fi de acord. ?i a fost. A?a c?, dac? au venit doi la înmormântare, s-au întors acas? trei. Câteva drumuri la tribunal ?i apoi la Starea civil?, precum ?i câteva sute de lei pentru taxa de timbru, l-au transformat pe micu?ul Virgil Dragot? în Virgil Dragot?-Georgescu care avea, ca orice copil fericit, p?rin?i iubitori. Dar fericirea n-a durat mult. S? fi fost, oare, tot blestemul bunicului ?erban?

nicolae tomescu (inocentiu) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro