Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Din straja familiilor

de Iulia Elize

Îns?, deja îmi puteam da seama, cu spaima iminentei desp?r?iri de femeie, cum Natalia Dobrobea alerga, foarte tân?r?, c?tre noi, cu Horea cel mic, ag??ându-i-se de poala rochiei, ?i orizontul meu începea s? devin? din ce în ce mai negru, crezând c? nu o s? o mai v?d niciodat? pe femeia str?in?, c? nu o s? îi mai pot vorbi, începând, parc?, de atunci.
De fapt, nu ?tiam, atunci, c? soarta aspr? începuse s? se ?in? scai pe lâng? mine, cum, de atunci, aveam s? o caut în fiecare obsesie ?i o s? o vânez pe Malunai, str?ina, nu ?tiam c? fire nev?zute aveau s? m? poarte într-o zi c?tre casa lui Malunai, c? aveam s? visez terasele cu flori ro?u aprins ale locuin?ei, unde pesemne s-ar fi odihnit Malunai Surinam, al?turi de tat?l ei, Eisai, c?lug?rul.
C? aveam s? îmi pierd, de atunci, min?ile, cu totul, v?zând, aievea, casa aceea cu statuie de zei?? de piatr?, pân? aveam s? m? reîntregesc, în mine, ca om, cu toate r?spunsurile la întreb?rile acelea pe care nu voi mai fi contenit a le fi ridicat la fileu, cu degetele încle?tate de acel basm existen?ial aproape ireal, ?i pentru care nu eram deloc preg?tit.
— Rafael, ai venit? Ai venit, fratele meu?

De fapt ?i de drept, strângând-o, cu putere, pe sor?-mea, nu m? puteam gândi decât la cealalt? femeie, adic? la Malunai Surinam, frumoasa femeie venit? în România de pe nu ?tiu ce meleag str?in, cu parfum oriental, pesemne asiatic. Malunai – ce frumuse?e de femeie!, îmi spuneam, str?duindu-m? s? îmi ascund tulburarea, în fa?a Nataliei. Mi-am îmbr??i?at, cu putere, sora, f?când lucrul acela mai mult din iner?ie, cu capul meu am?rât cufundat pe um?rul ei, gândit, îns?, cu totul, la cealalt? femeie, pe care abia o întâlnisem, ?i la numele ei care susura ca floarea p?durii de sub cer, adic? la Malunai Surinam. ?i am z?cut astfel, cu capul în um?rul ?i apoi în p?rul sor?-mii, neputând uita, câtu?i de pu?in, parfumul acela s?lbatic, de fructe s?lbatice parc?, de cire?e amare, proasp?t strivite, care r?zb?tuse parc? din hainele albe ale lui Malunai, ad?ugit? cu flori mari, pare-mi-se bujori, sau dinspre degetele ei frumoase ?i gr?su?e, cu totul dezvelite pentru orice ochi care ar fi vrut s? priveasc?, cu toate c? mi le puteam imagina ?i altfel, pline inele de aur ?i de argint, d-apoi de zeci de br???ri scumpe zorn?ind pe mâinile ei lungi, ar?tare frumoas?, ca o ml?di?? de vie, mirositoare a tinerime.
— Adic? fata C?lug?rului Eisai, de la Temple, nu ar veni împreun? cu noi, ?i s? se joace cu Horea, dac? vor?, am îng?imat eu, din z?p?ceal? acut? fa?? de femeia str?in?. (Nu în?elesesem foarte bine ce era cu str?ina aceea, dar cert era c? a? fi vrut s? aflu mai mult. Era ceva foarte exotic, acolo. Despre ce Temple vorbea, de fapt? De pe lâng? Marea Mediteran?? Temple r?mase secrete?)
Natalia nu a spus, îns?, nimic, dar parc? m-ar fi îmbr??i?at cu ?i mai mare putere. Sesizase ea ceva, era tulburat?. Mi-am ridicat c?p?tâiul de pe um?rul Nataliei, ?i tot ceea ce am putut vedea a fost imaginea lui Malunai Surinam, îndep?rtându-se de casa noastr?, în timp ce î?i leg?na ?oldurile ei mari, foarte frumoas? ?i dulce, trecând, din ce în ce mai departe, de casa de pe Constitu?iei de la num?rul treisprezece, mai departe, undeva înspre partea de Nord a ora?ului.

?i nu ?tiu de ce mi-a? fi dorit atunci s? fiu în locul micului b?iat Ho, de doar cinci ani, care înc? o petrecea, ag??ându-se de ea, a?a cum f?cea ?i cu maic?-sa, de fusta ei lung?, de m?tase foarte scump?, de culoare alb?, care l?sa spre vedere bobocii foarte mari de bujor, sclipind foarte ro?ii în plin soare, ?i voalul acela acoperindu-i picioarele pân? jos, c?tre glezn?, cum o v?zusem, de fapt, foarte bine, pe Malunai Surinam, cum îi observasem faldurile îmbr?c?mintei care o acoperea pân? în p?mânt.
— Sor?..., am bâiguit din nou. Malunai... Pleac? vecina ta!, ?i cred c? nu îmi d?dusem prea bine seama ce ziceam, de fapt.
— E?ti tot transpirat, fratele meu! Haidem!, a zis atunci Natalia, cu o comp?timire sincer?. (M? privise cu coada ochiului.) (Sesizase, cred, oareceva.) ...O s? î?i preg?tesc în curând o baie bun?, ca s? te sp?l?m! (O vedeam comp?timindu-m?, atât cu vorba, cât ?i din ochii ei întuneca?i de sprâncenele generoase, ca un arini? negru.) De fapt, cred c? i se f?cuse mil? de starea (cred) patetic? în care m? aflam ?i de stânjeneala care m? cuprinsese, apoi de josnicia acoper?mântului meu p?truns de c?ldur?, eram s?rac ?i c?lug?r, transpira?ia rece începuse s? m? deranjeze, cum soarele puternic era înc? sus, str?lucind foarte tare.
— Natalia... Cât de mult mi-ai lipsit, sora mea..., i-am zis, în sfâr?it, Nataliei. Mai ai picturi noi? Ai mai pictat soarele, cu auriul ?la al t?u, special? Sau flori, ce ai mai pictat? Nu ?i s-au terminat, iar, uleiurile?
— Doar albul, Rafael... Acela se termin? cel mai des... Dar asta ?i-am tot zis!
— Dar cumperi, iar??i!
— Da!

***

Acum, îmi zboar? gândul, din nou, c?tre Temple. Cu greutate, doar, s? îmi aduc aminte ce s-a întâmplat acum câ?iva ani. Parc? a? fi visat, a?a m? gândesc. C? poate am visat. C? nu mie mi s-ar fi întâmplat, toate, via?a aceea ?i tihna, libertatea de a copil?ri. C? doar mi s-a p?rut c? a? fi tr?it atât de frumos, acas?, la Temple. ?i m? gândesc c? am trecut ca prin vis, c? eu numai am visat ?i c? mi s-a p?rut... C? mi-am îmbog??it ?i mi-am h?r?zit, atât, spre Zeii no?tri, sufletul ?i închin?rile lui. Încât, chiar ?i p?mântul pe care ?ed acum, m-ar chema pe un drum, parc?, din ce în ce mai deosebit ?i mai de tain?, ca s? m? reîntorc. Iar, de atunci, s? fi trecut atât de mult timp, încât eu nici nu mai ?tiu. Uneori m? gândesc c? doar mi s-a p?rut, anume c? am fost, odat?, copil, ?i c? am tr?it la Temple, ?i pe lâng? p?stori?e... De fapt, numai prin preajma unor p?stori s-ar fi putut fi întemeiat ni?te Temple cu totul secrete. Care s? r?mân? a?a. Din cauza sau mai bine zis, prin pricina naivit??ii genuine ale acelor oameni buni ?i lini?ti?i ?i s?raci cu duhul.

***

C? munca de mân? e bun?, dar c? nu acesta e secretul avu?iei, ci, îndeosebi, o minte luminoas? ?i foarte bine centrat?. Iar eu, de?i sunt o Samaritean? obi?nuit? toat? ziua cu via?a alert? ?i mai mult pe fug?, am fost obi?nuit?, înc? de mic?, cu lucrul. Se spune despre noi c? am fi un popor r?zvr?tit ?i p?gân. Dar eu ?tiu foarte bine c? suntem cei mai frumo?i oameni ?i cei mai liberi din lume. Purt?m, în sângele nostru, ceva din mireasma copacilor care dau mere s?lbatice ?i parfumul acela al florilor ro?u-violet al merilor s?lbatici.

Suntem, de fapt, foarte frumo?i pentru c? suntem liberi, dar, mai ales, eu, c? sunt foarte harnic?. Sunt mai de cas?, ca s? spun a?a, de?i noi, samaritenii, suntem în general un popor mai aspru ?i mai mereu pe fug?. P?rin?i nu am, ci numai doi fra?i ?i o sor?, eu fiind cea mai mare dintre fra?ii, cei doi b?ie?i ?i dou? surori, care suntem. Pentru c? ceilal?i doi au plecat, s-au dus dup? un om str?in, pe nume Ioan Botez?torul, pe care l-au îndr?git, p?r?sindu-?i vatra ?i credin?a. Iar apoi, dup? isprava fra?ilor mei, acelora doi, am mai ap?rut un om, numit Mare-P?stor, cum oameni deosebi?i mai mereu apar, pe la noi prin vecin?t??i, sau m?car a?a pretind ei, c? ar fi deosebi?i.

Cu toate c? i-am dat omului aceluia str?in ?i foarte blând dup? vorb? ap?, mai mult mi-a pl?cut de cel?lalt, Ioan, pentru c? L-am cunoscut, pe când în cas? era ?i Baravan, care s-a dus dup? el. Dar aceasta este taina inimii mele. Nu degeaba fra?ii mei s-au dus dup? Ioan, pe care unii îl numesc ?i Botez?tor, pentru c?, spune el, cur??? p?catele poporului aceluia str?in, cu ap? din Iordan. Parc? de atunci, de când l-am întâlnit pe Ioan, de mi s-au dus dup? EL doi fra?i, ceva s? se fi mi?cat în sufletul meu... Dar r?mân, în continuare o femeie a merilor s?lbatici ?i a d?rniciei...

Dar mai e o tain?, femeile L-au iubit pe Iisus mai mult decât pe Ioan, probabil pe mine Ioan m-a înduio?at, de nu mi-am putut ?ine cei doi fra?i, dup? mine, ci mi i-a luat dup? el. Dar asta a fost, cu Ioan, iar fra?ii au r?mas toat? ziua dup? te miri ce vraci. Apoi, pe b?rbatul acela L-am mai întâlnit, ?i, a doua oar? când L-am v?zut, mi-am dat seama c? nu d?dusem din apa mea unui om tocmai obi?nuit.

Poate a?a a vrut inima. S? m? iau dup? inim?. ?i nu dup? chipul sfânt a b?rbatului pe care L-am întâlnit atunci, chiar lâng? fântân?. P?rea sl?bit, era însetat, iar eu, miloas? fiind, i-am dat atunci ap?.

Cum s? nu? Nu ?tiam c? era v?rul lui Ioan, acela care mi-a luat doi fra?i dup? EL, pentru c? nu prea sem?nau. Apoi, nu ?tiu de ce... poporul meu a început s? m? priveasc? urât. Ce aveam eu cu oamenii înseta?i? De ce m? opream c?tre str?ini ?i de ce îmi d?deam familia, dup? EI?

Îmi aduc aminte de timpurile acelea, pe când Baravan era pe acas?. Apoi, cu b?rbatul acela... P?rea sl?bit ?i mi s-a f?cut mil? de EL, dar mai ales avea mai mult? blânde?e decât cel?lalt b?rbat, pe care l-am întâlnit mai întâi, de mi s-au dus dup? EL, fra?ii... adic? Ioan. Care era v?rul Înv???torului, îns?.

Dar eu atunci nu am priceput. Dar nici nu mi-am p?r?sit niciodat? Religia p?rin?ilor mei... Pân? când...

Am aflat c? Iisus de fapt era un Om foarte mare, c? f?cea de fapt minuni ?i c? vindeca cu mâinile. ?i atunci au început s? se schimbe toate, când am aflat c? era vraci mare ?i c? Ioan era v?rul lui bun. O vreme, s-a vorbit despre ei, prin rând de Samar. Ba chiar s-a vorbit mult. Apoi, într-o zi, au trecut amândoi pe la mine prin cas?, ca s? îl caute pe Baravan, adic? pe fratele meu care plecase de la ei, ca s? mearg?, în mun?i, cu caprele.

Nu au ?tiut c? Baravan plecase, atunci eu i-am primit în cas? la mine pe cei doi, le-am periat amândurora hainele, le-am sp?lat înc?l??rile, le-am dat ap? ?i hran?, pentru c? parc? dup? cei doi vraci plecaser?, de fapt, fra?ii mei, ca s? î?i lumineze inimile ab?tute de prea mult? s?r?cie. ”Ne cure?i tu, Samina, hainele?” ”Vi le cur??, a?i b?tut drum lung pân? aici...”

”Dar Baravan nu este. El mereu face numai ce vrea. Se duce dup? unul ?i dup? altul, dar pe tine, Ioan, chiar te-a iubit. C? mi-a zis. „Mai stai, aici, cu Iisus...”, a zis Ioan. ”V? aduc un pumnu? de migdale, c? s-au copt. ?i o vadr? de vin, v? mai aduc, ?i carne pr?jit?, de oaie, ca s? mânca?i.” De ce faci asta, femeie? ”Baravan a fost lini?tit pe la Ioan, c? mi-a zis. Iar tu, Iisus, e?ti v?rul lui cel frumos, dar nu e?ti r?zboinic cum sunt de pild? samaritenii, iar Ioan... Este v?rul t?u bun.” Eu sunt mai slab, de fapt, ?i nu Iisus în niciun caz, Samina!”, a r?spuns în schimb Ioan, acela care boteza cu ap? din Iordan.

Apoi, r?mânând la mine în cas? pân? când s-a întors Baravan, au stat atunci pe lâng? cel?lalt frate, care era acas?, ?i pe lâng? sora mea cea mic?, ?i am scris pilde ?i poezii. Mai ales pe lâng? b?rbatul cel blând, numit Iisus. Cel mai mic dintre cei doi, Iisus, avea o sensibilitate deosebit?... Zicea c? sunt o femeie frumoas? ?i bun? ?i c? am inima ca o cas? mare. Dar era El blând dup? fire ?i politicos. Nu ?tiu ce a vrut s? zic? cu aceasta, pentru c? eu mereu am grij? de cas? ?i ?tiu s? m? comport cu str?inii ?i s? le dau tot, atât timp cât stau, la mine în cas?.

Apoi, s-a întors Baravan. ?i a plecat dup? Ioan, ca s? fie pe lâng? El. Apoi nu mai ?tiu ce a mai fost, pentru c? eu, m?ritându-m?, am plecat, din satul acela, ?i de la familia mea...

***
***

Aici, la Conac, e mult? molcomie. Mi-am adus aminte de Igna, trebuie c? o s? ie?im s? c?ut?m ni?te bure?i, pentru c? a mai plouat, în ultimul timp. S? îi zic Ignei s? îmi preg?teasc? haina ?i calul. Avem de mers drum lung, aici, la ?ar?. Mi-e drag de vechiul nostru ascunzi?, afar? din civiliza?ie. ?i nu e deloc departe de Sibiu, ceea ce e foarte bine. În câteva ore, am ?i ajuns, fa?? de distan?ele mai lungi, când str?ba?i un drum ca de acas?, de la noi, ?i pân? în România. E, cu adev?rat, aproape o binecuvântare, aici, la Conac.

Pentru c?, aici, la ?ar?, lucrurile se desf??oar? mult mai lent, via?a, îns??i, e mai lent?. Aici nu se întâmpl? niciodat? nimic, doar lini?tea. Care se a?terne a?a, întocmai ca acum doisprezece ani, o cu?m? protectoare de z?pad?. Este o var? frumoas?, iar, aici, pare un adev?rat paradis. O lume ascuns?, ca de vis. ”O s? culegem ?i flori de câmpie, Malunai Surinam. ?i o s? ne facem din ele cunun?. O s? fim mirese de cunun?, eu ?i cu Igna!”, îmi zic.

?i apoi îmi vine s? râd. Este de-abia vineri, iar la Sibiu o s? ne întoarcem abia luni, când va începe o nou? s?pt?mân?, care mi-l va a?terne, în suflet, din nou, pe Rafael. Cum, am realizat foarte bine. M? iubea ?i chiar m-a cerut în c?s?torie. Nu mi-am în?eles prea bine sufletul, zvâcnirea lui necunoscut?, care de la Temple s-a iscat, ?i de acas?. Mi-e dor de mama, de dragostea ei cald?. A?a mi-a ?optit, poate? C? m? va cere? C? m? vrea de nevast?? Chiar a zis asta? De ochii ei mari ?i alba?tri, a?a cum îi am ?i eu. Mi-e dor. ?i de mama. De pântecul ei, din care m-am n?scut, ?i de moartea mea, în care o s? mor. C? ea nu mai e, ci c? s-a jertfit. Pentru picioarele mele. Sp?lându-le cu ultimele ei clipe. Am fost prostu?? ?i nu am ?tiut, niciodat?, prea multe. Dar ?i via?? din trupul muribund al mamei, c?reia ar fi trebuit s? îi pot s?ruta picioarele, cum a f?cut Mustar pentru Thesis. Dup? ce Thesis a umblat mult, pe munte, dup? Mustar. S? o pup mult, mult, mult. ?i s? o salvez. ?i s? o fac s? tr?iasc?, cumva, pe mama, din dragostea mea imens? ?i din ajutorul grabnic al îngerilor, pentru marea mea neputin??.

Îmi prie?te c? am p?r?sit, acum, Sibiul, c? ne-am reîntors la Conac Schimbarea e bun? ?i nu îmi mai aduce aminte, din nou, de cele câte mi se întâmpl?, singur?tatea ?i visele. De ce tocmai mie, ce s? fi avut toate acele întâmpl?ri?

De ce m? alesese Iacobin pe mine? Ce, petale? Îmi d?duse, de fapt, tocmai mie, absolut toate petalele. Sunt o femeie de la Temple, cum, de pild?, ?i Thesis fusese. Atunci, ce treab? s? aib? religiile atât de str?ine cu mine? Petalele ro?ii? Oricum, sc?pasem, de mult timp deja, de visele cu Sheitana. Iacobin nu mai îmi spusese de ea, ?i o vreme îi visasem pe amândoi. Iacobin, care era înger, a r?mase în mintea mea ca o prezen?? binevoitoare ?i cald?, cam atât a? fi putut spune atunci, la momentul acela. Moment care s-a topit, undeva deasupra mea, ca o bul? din s?pun, cât se poate de iluzorie. Le?inasem, din cauz? c? îmi neglijasem foarte mult s?n?tatea? Fusese, oare, cineva, acolo, la geam? Plânsesem, de fapt, din cauza lui Elenois Constantin, ?i a respingerii acestuia. De ce, oare, Elenois Constantin, nu îmi r?spunsese, pân? atunci, la nici m?car o scrisoare? De ce nu a putut face asta, m?car din complezen?? fa?? de situa?ia mea delicat?? Familia mea s? fie, de fapt, mai de la Nord, de prin mun?ii cei cu p?durile sfinte cu chiparos ?i codrii cei sacri. De ce tot visez, poate, aproape întruna, pe Iacobin ?i de ce pot imagina vizita aceea a lui Ioan Botez?torul, prin casa unei samaritene, de acum 2000 de ani? De ce o pot vedea, atât de lesne ?i dup? spusele din scrisori? De ce mi-o pot imagina atât de lesne, chiar ?i venind mult mai de la Nord... E mai la Sud-Vest. Samarul, dup? cum ?tiam, era mai spre locurile vechi, înspre locurile sfinte, de pe vremea lui Hristos, sau cel pu?in a?a cunosc eu, ne?tiind foarte multe despre samariteni. Samarul are r?d?cini din Asiria, iar eu sunt de pe la chiparo?ii cei sfin?i ai Libanului. ?ara mea, un pic mai la Nord. ?i nici cu Cre?tinismul s? nu aib? vreo leg?tur?, ?ara cedrilor, de unde vin, ?i atunci ce s? am eu cu Dumnezeul Mamei ?i cu sfântul Ioan, ?i cu Samarul? De fapt, noi nu aveam nimic de-a face cu Iisus sau cu Samarul, ci poate aceea?i obâr?ie veche din p?gânul Babilon. Care ne-a legat foarte de demult, înc? de pe vremea lui Ishtar, înc? ?i mai de timpuriu. Cum Babilonul era un regat mare ?i care îngloba absolut totul. Doar eu nu eram de pe aici, de prin România, dar nici cu Samarul nu am, de fapt, nimic, eram, de fapt, de o obâr?ie de mai la Nord, sau cel pu?in, de acolo, m-a adus tata... de pe la grani?ele cele mai de la vest ale vechiului Babilon ?i mai la nord de Iordania, în ?inutul Liban. Da, sunt libanez?. De fapt, Iacobin, îngerul, de ce îmi vorbise tocmai mie? De ce i-au pl?cut îngerului vostru codrii Libanului?

Se spune c? Solomon a adus transporturi mari de lemn, pentru construc?iile sale (atât Marele Templu, cât ?i Casa de la codrii Libanului) tocmai de la noi. Ce s? aib?, totu?i, visele acestea cu mine, când, de fapt, eu sunt doar o str?in? de cre?tinism, alipit? de ?ara aceasta prin leg?tur? matern?, dar f?r? niciun fel de alt? conexiune, nici fa?? de Zeul mamei, Iisus, ?i nici fa?? de Samarul vechi sau fa?? de Îngerii dumnezeului vostru? Desigur, de atunci, aveam s? aflu mult mai multe, s? m? apropii foarte mult de religia mamei ?i de în?elegerea lui Hristos, dar pe ni?te c?i cam surprinz?toare... De fapt, eram pe jum?tate românc?, iar Religia mamei avea, cumva, s? m? capteze ?i pe mine.
— De unde sunte?i de fapt?
— De la Nord de Iordania, din Liban. La noi se g?sesc cele mai frumoase p?duri din lume.
— De unde spune?i?
— De la noi, Solomon a purtat cei mai sfin?i copaci, ca s? î?i cl?deasc?, foarte mândru, ?inuturile ?i s? le umple de bog??ie. De fapt, copacii no?tri au fost trup pentru Templul cel mare, Solomonar, dar ?i pentru Casa din p?durea Libanului, care de fapt, nu era în Liban, ci mai la Sud. Îns?, pentru construc?ia ei prodigioas?, Solomon a adus lemn, tocmai din p?durile noastre... A fost de fapt, ?i a?a s-a numit: ”Casa din p?durea Libanului.”
— Veni?i afar?, domni??? V-am preg?tit, deja, calul... Doamn? Malunai Surinam...
— E gata Alexander?
— E gata, doamna mea. Totul e preg?tit, o s? zboare cu dumneavoastr? în spate, a?a ca o s?geat?!
— Dar de ce nu am auzit de templele dumneavoastr?? (A intervenit Ioan, care era un semidoct.)
— Sunt secrete. Sunt întocmite pe lâng? p?stori. De Inanna nu a auzit aproape nimeni. De fapt, sunt numai câteva.
— Ce, câteva?
— Temple.
— E bine, atunci. Cu siguran?? o s? g?sim tot cr?i?e, ast?zi. ?i este o zi atât de frumoas? pentru plimbare!
— (Las-o pe st?pân?, Ioane!)
— Asta a?a e! E o zi minunat?! V? deranjez? (Ioan s-a ru?inat.)
— Nu, deloc.
— Las-o... C? se enerveaz?, pân? ?i calul t?u!
— Atunci, Igna... S? mergem!
— Da! Dar ?i bure?i, st?pân?! C? o s? g?sim, o gr?mad?!


(Fragment - 2 - din Romanul ”Petale de trandafir în mâinile foarte micului înger Dalina”, în lucru)

Iulia Elize (poema) | Scriitori Români

motto: Tainele umbl?, au t?lpile umede ?i frumoase, tainele sunt, parc?, întregi (Iar eu sunt, parc?, un vindec?tor)

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro