Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Carpeta

de Daniela Luminita Teleoaca

(Nu, nu scriu nimic prea interesant ast?zi, nimic fantastic, nici m?car naturalist. Totul este de o normalitate plictisitoare, de care îns? oamenii au uitat.)



Mult? vreme casa bunicilor mei constituise prilej ideal de uimire. Cu pere?ii lor cu tot. Exteriori. Mai ales interiori. Cu strig?tul fiin?ei din l?untru. Zidit? odat? cu ridicarea lor. A fost mai întâi vremea aia de început pe care, nemaiaducându-mi-o prea bine aminte, am putut s-o reconstitui cu suficient? precizie, printr-un gen aparte de intui?ie afectiv? sau, mai degrab?, având, f?r? de vrere, inculcat acel sentiment al datoriei de a nu l?sa prea mult timpul s?-?i fac? de cap... A?adar, v?zusem... vedeam irisul m?rit, fascinat înc? de la stadiul de mogâldea?? de lumea culorilor, a muzicii subliminale, de discontinuit??ile necesare ale cuvintelor, cum ?i de cele ale sufletului ce avea nevoie s? se odihneasc?, mai ales de mirosul cu nimic comparabil al pâinii calde de (a)cas?.

Lumea aceea frumoas?, a?a de repede pierdut?, recuperat? în mai multe rânduri prin tot felul de ?iretlicuri, poate mai mult prin autosugestie, gra?ie curajului meu de a da la o parte cortina opac? a unui ecran, de a p?trunde, de pild?, în cosmosul filmelor italiene?ti din anii 70. Era vremea în care mama, asemenea multor fete de vârsta ei, purta mini... Mini-ul acela f?r? nimic vulgar, d?t?tor de feminitate ?i inocen??. Rochiile erau constant înflorate. Drepte sau cu volane. ?i buzunare închipuite. Iar el... Hei! El aducea a?a de bine cu un actor sicilian, asem?nare care în niciun caz nu-i sc?pase mamei! În ziua aia se îndr?gostise pentru prima oar? de-adev?ratelea ?i radioul mic-lunguie? trecuse peste complexe, peste indiferen?a sau doar osteneala oamenilor de la ?ar?, cu ?oldurile ?i visele dislocate; r?sunase:

Sono io l?ultimo romantico/ Sono io quello che ti può donare un fiore/ E capire da questo
Dall?espressione di un viso/
Dal tremore di una mano
Se mi ami / Se mi ami… se mi ami…. Dac? m? iube?ti… m? iube?ti… iube?ti… e?ti….

A iubi era lucru mare! A?a ?i trebuia s? r?mân?! Mama î?i f?cea con?tiincioas? patul. Purta unghiile mai degrab? scurte. Întotdeauna îngrijite. De?i lacul nu se inventase înc? pentru ea. În afara ceasului tic?itor de mân?, ce subjugase fie ?i par?ial ve?nicia, p?c?lind-o s? bat? melodios, în ritm uman, bucuria venea de la pozele alb-negru f?cute la zile mari în poiana din spatele casei, cu iarb? suficient de înalt?, cât s? descopere protector trei siluete: a mamei, a bunicului, a bunicii. Acum ?i de la el venea bucuria! Mai ales de la el! Care înv??ase s? n-o mai priveasc? de sus ca pe nu ?tiu ce. Degetele mamei erau harnice, nu aveau ele s? se limiteze la ridicarea de turnuri Eiffel, l?sând la discre?ia curiozit??ii mele înr?ite mald?re de caiete cu foaia îng?lbenit? nu de vreun timp anume, ci pur ?i simplu de mântuitoarea mân?.


Trasase contururile cu fermitate. Pe pânza alb?, cro?etat? la capete de bunica. Vr?biile î?i exersaser? ciripitul în afara habitatului strict. Ghirlandele de flori încadraser? timpul în clipa aceea ideal? care se putea oricând prelungi în eternitate. Cu un tremur î?i eliberase suflul în cutia toracic? a celor doi, goi pe din?untru, ?i ochii lor prinseser? via??. Trecuse mai apoi cu migal? inimoas? fir ro?u. Fir negru. Fir de z?pad?. Firicele verzui-argintate. A?ezase deasupra, de la stânga la dreapta: ADEV?RAT?, PL?CUT? FERICIRE E O SINCER? IUBIRE!


A?a am pomenit-o: pe m?runtul perete de lâng? r?s?rit. Dou? chipuri stranii, evocându-mi la r?stimpuri p?rin?ii, f?cându-m? mai apoi repede s? m? îndoiesc. Am crescut la un moment dat... nu suficient de mult, cât s? captez miezul. Când am înv??at s? citesc, am re?inut mecanic formele... de afar?. Am tot repetat: Adev?rat?, pl?cut? fericire e o sincer? iubire! Adev?rat?, pl?cut? fericire e o sincer? iubire! Adev?rat?... fericire... iubire... pân? în ziua aia precis? când, mare-de-tot, am schimbat topica. Am pus IUBIREA pe primul loc: Iubirea sincer? era,... întotdeuna fusese sursa adev?ratei fericiri!

Daniela Luminita Teleoaca (Danaia) | Scriitori Români

motto: NIHIL SINE DEO!

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro