Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Timpuri ?i destine

de valeriu danalachi


GRE?URI (produse agricole, r?mase dup? recoltare)
...Colhozul ” Puti c communizmu” ( CAP Calea comunizmului) deja poseda propriet??i considerabile. Aparte de fermele de la B?r?neasa, se construise una mare de vaci de lapte în vârful dealului Baimacliei.
Ca ceasul func?ionau dou? brig?zi de tractoare ?i una de camioane. Afar? de grâne ?i popu?oaiele strategice, bani buni aduceau livezile, gr?dinile... dar nu mai mult decât viile ?i planta?iile de tutun, ce se m?reau din an în an.

Gigan?ii industriei alimentare, afla?i în mare avânt economic, cump?rau cu banul jos produsele colhozului toate laolalt?, f?r? mofturi sau ?mecherii.
Imensa patrie-mam? înghi?ea tot ce era de mâncat, b?ut, fumat... Colhozul avea de f?cut doar una – s? îngrijeasc? bine dealurile satului. Asta ?i f?cea. Roadele r?spl?teau munca, acopereau cheltuielile, mai d?deau ?i beneficii, din care se pl?teau premii ?i al 13-lea salariu.

Generosul p?mânt basarabean îndestula planul, statul, ho?ii din?untru, din afar?... cât ?i nevoia?ii din mahale, care nu se ru?inau s? ias? la str?ns de-a mânc?rii din urma culesului

***

Nevoia?i eram ?i noi, chiar de aveam dou? case cu anten? mare, radiol? ?i televizor. Pân? la urm?, cred c? alergam dealurile în c?utare de dobând? mai mult din instinct. Pe de alt? parte, activitatea dat? avea importan?a ei juridic?.

Câte-o dat?, toamna, t?tuca se mai sc?pa la de-a întregu, mai ales la popu?oi – hran? esen?ial?, tare întrebat? de oricare or?tanie din gospod?rie.
Popu?oii ceia aveau istorioara lor. Câmpurile întinse ale colhozului nu erau cum se ar?tau pe harta hotarelor, mai aveau gropi, l?s?turi, v?g?une. Începând cu aratul, tractori?tii nu se mai b?gau cu plugul într-însele – unii nu vroiau, al?ii nu puteau.
Tatii îi era mil? s? lase f?r? aten?ie postatele celea înnegrite de humus. Le ara, le boronea, le sem?na, tot el le ?i cultiva.
Toamna, combainerul nu mai ajungea pe-acolo. Cineva trebuia s? rup? ?tiule?ii cu mâna, s?-i care la remorc?... A?a opera?ie nu f?cea nimeni. La popu?oieraia nestrâns? de pe dealuri, nimeni nu mai ducea contu la câteva co?uri de cioc?l?i l?sa?i prin bor?ile lui Zural?u (porecla de tractorist a tatii).
Ca s? nu cad? prad? la gospodarii din sate limitrofe, tata îi aduna ?i-i aducea cu tractorul acas?, f?r? s? aud? de la cineva un cuvânt de împotrivire. Bineîn?eles, nici el nu se b?ga cu sacu plin în ochii ?efilor.

De facto*, ?tiule?ii ceia nu proveneau din furat, de iure*– da. De-atâta, dup? ce se termina de recoltat un lan mare de porumb, teteica ne ducea s? ne ar?te la lume, chipurile – adunam ?i noi din urm?. Ne scotea de dou? ori în toamn?, ne rupea ?i de la ?coal?, s? ?tie ?i înv???torii de opera?iunea în cauz?. Mama b?nuia, se învine?ea... apoi repede-i trecea.
Mare treab? nu f?ceam noi pe-acolo. Dac? adunam doi-trei saci de babe*(?tiule?i m?run?i, cu boabe rare), boieri eram. Eu personal nu sim?eam r?spundere fa?? de îns?rcinarea dat?. Ce rost avea s? m?sor dealu de-a lungu ?i de-a curmezi?u, când podurile la case se l?sau de ?tiule?i cât cotul?

Ne mai duceam ?i la r?s?rit?, din voia noastr?. Acolo era alt? gâsc?, mai ales dac? ne nimeream pe urme proaspete de combaine. Alergam dup? roate mari cu limba scoas?, s? adun?m semin?e m??cate, de pr?jit la tigaie.

Cea mai bun? treab? o f?ceam la vie. Din urma culesului r?mânea o gr?mada poam?. Din gre?uri adunate de noi teteia mai f?cea un butoie? de vin tare, de care-i pl?cea lui. La H??c?na* (zona cu vii a CAP) aveam omul nostru – ?a?a Finica, care lucra acolo demult ?i ?tia cum r?sufla fiecare tuf?. Într-o sar?, trecu ea pe la noi, s? o în?tiin?eze pe mama de terminarea culesului.

– O r?mas poam?, drag?... – îi povestea ea mamei agitat?, din ochi scîp?rând scântei. – Da trebue di dus râpidi, înainti de a t?b?râ str?inii.
– Îi trim?t, Finic?, chiar mâine de diminea??, t?man acu îs liberi di ?coal?. Chiar mul??m?sc c? ne-ai dat de veste. Da undi s? duc??
– Anu ista poam? o r?mas peste tot, da ei s? între la izobel?* (soi de struguri, numit ?i Lidia, ?i c?p?un?), lâng? ?u?au?* (?osea), în cap?tu dinspri brigada di tractoari. Acolo am terminat azi culesu. La mas? brigadiriu o adus un bac di jin dulci di la Cania ?i o ?instit fimeili, ca ultima zî. Le-o ame?it pi toati ca pi g?ini... Rândurili di la urm? s-o cules a lehamite... – Da-a-a, a?eia poam?!.. Tari bun hin es? dintr-însa... ca pintru cucoani. Numaidicât am s? trum?t b?ie?ii, mâine, pi întuneric.
– M-a? du?i ?i eu cu dân?ii... Nu pot, lucrez.

Dup? plecarea cumnatei, mama l-a trimis pe Ukil la frate-s?u Manole, s?-?i trimit? ?i el fetele la gre?uri.

A dou?za, când se lumina, noi treceam pe lâng? brigad?. Pân? la destina?ie mai r?mânea o juma de kilometru. Eram mul?i, din urm? veneau ?i al?ii. La marginea izobelei ne-am r??chirat printre rânduri. Poam? într-adev?r era mult?. Veri?oarele cu vecinele lor ?i-au umplut c?ld?rile ?i au plecat. Noi, cu înc? b?ie?i din m?hal?, am r?mas. La ce se vedea pe butuci, nici tancul nu avea cum s? ne împing? afar? din vie. Nu venisem pentru doi struguri de fudulie. Aveam planuri, eram preg?ti?i cu saci de celofan, mu?amale, mâncare pe la amiaz?... Dup? ideea de acas?, urma s? adun?m izobel? ziua întreag?, ca sar? s? treac? teteia cu transport, s? ridice toat? dobânda odat?.
Ziua bun? se cunoa?te de diminea??... La sfert de or?, c?ldarea era plin? ?i la fratele, ?i la mine. Mai tare ne dep?rtam de ?osea, mai multe gre?uri g?seam. Unul din vecini a dat de tufe neculese. La câteva minute, am dat ?i eu de vreo dou?. Nu mai culegeam în c?ldare, puneam direct în sac.
Când s? ajung la ultima coard? înc?rcat?, m-a strigat fratele, urgent. L?sând pe loc sacul aproape plin, am alergat la dânsul. Înaintea lui st?tea un ?irag lung de butuci mari doldora de struguri negri-alb?strii, m??ca?i, aroma?i, neatin?i.
Înghi?ind noduri lacome, am alergat mai departe, poate-l v?d necules pân? la cap?t. Mai încolo am dat de altul, tot a?a de înc?rcat. Nu-mi venea s? cred ochilor... Tot atunci am ?i strigat la fratele. El - fuga la mine. La juma de cale s-a oprit ?i... acolo a în?epenit. Atunci m-am aruncat eu spre dânsul.
La câ?iva pa?i, pe dou? rânduri culese, în iarba mare de sub butuci se z?reau co?uri învârfonate acoperite cu frunze, de cineva ascunse. Pân?-n sar? r?mânea o gr?mada timp, acel cineva putea s? vin? mai devreme.
Decizia a fost s? le mut?m cu câteva rânduri mai la vale. A?a am ?i f?cut, semnele de la cap?tul rândurilor (doi l?stari lungi, ag??a?i în ?paleri (stâlpi)) mutându-le mai la deal. Apoi ne-am întors la rândurile noastre ?i ne-am c?utat de treab?.

Când bafta ne era mai drag?, a ap?rut un paznic, nu din cei de pe la livezi, ci tân?r, mu?chios, cu mutr? de p?durar ?i cu?it bandi?esc încol?cit de ?arpe, cu acul împuns pe o jumate de mân?. Era el cu înc? unul, ?i un c?ru?a? de la vie. Exact atunci ie?isem cu fratele la mu?ama, s? r?sturn?m la gr?mad? c?ld?rile pline. – Sta?i pe loc! – A strigat paznicul, de a r?sunat în toat? H??c?naua.
– C?ld?rili jios, mâinili sus! ?i c?uta?i voi ai?i? – Gre?uri – a r?spuns fratele, f?r? team?. – Mâinili sus am spus, c? acu? v? leg pi to?i ?i v? duc la selsovet!
– N-ave?i dreptu. Poama-i culeas?. Avem voie...
– M-a?i întrebat pi mini dac? s? poati sau nu? – Pintru ?i?.. Culesu-i terminat înc? di eri... – E?ti jinovat, ?i înc? ti spore?ti? Acu? v? dau eu vou? dreptati. Ioani, ia ad? frânghia din c?ru??! – Aaacu m? duc!.. Da ?ineva tre s?-i duc? din urm?. Poati...
– La cum s? poart?, am s?-i duc drept la Leova la mili?ie. Îi leg?m, îi du?im la podnaves*(?opron, depozitul brig?zii de vie) ?i de-acolo, cu ma?ina colhozului – drept la raion*(district administrativ în R. Moldova)!
– Da i-ai mai prins v-o dat? pi-ai?i? – Norocu lor!.. Dac? mai era ?i asta – îi rupem în b?taie, ai?i pi loc...
Auzind de b?taie, trânta?i cum m? ?ineam, de fric?, mai nu m-am udat în pantaloni. Fratele, înro?it la fa??, t?cea pitic, precis c?-i zburaser? drepturile din cap. T?ceau ?i vecinii, de alt paznic adu?i la gr?mad?.
– Da poati-i ier?i, ca prima dat?. Li scrii frumos familiile ?i li dai drumu, mai diparti selsovetu s-a l?muri. – Auzi?i ?i spuni omu ista? – a strigat paznicul înr?it, sco?ind din buzunar un creiona? ?i o foaie bo?it? de hârtie îng?lbenit?.
Eram ?ase-?apte aresta?i. Dup? ce ne-a înregistrat pe to?i, Colea (str?jerul) ne-a pus s? c?r?m poama adunat? pe o singur? mu?ama lung? ?i lat?, adus? de la c?ru?? de unul din companioni.
– Ave?i noroc di izdavoi* (c?ru?a?), altfel nu ?tiu ?i f??eam din voi – a zis paznicul la urm?. – Acu, da?i-i drumu, pi ?u?a!* (?osea). S? nu v? mai v?d pi-ai?i ni?i când îi poama verdi... Am pus noi c?ld?rile goale la bra? ?i am luat-o u?urel spre sat, aruncând în urm? priviri scârbite asupra gr?mezii arestate. Aproape de brigada de tractoare am intrat în feteasc? (tot culeas?), s? adun?m ceva poam?, m?car de mâncare.


Vremea b?tea în amiaz?. Am mâncat, apoi ne-am în?irat pe rânduri. Fa?? de izobela noastr?, feteasca n-avea mai nimica. Unde ?i unde z?ream un cârcel-doi de bobi?e m?run?ele, ?i aceia trebuia de c?utat, de aplecat pe sub butuci... Ce-i drept, erau galbeni, ba chiar b?teau în roziu, cop?i-cop?i... ?i la c?ldare nu mai ajungeau. Tot c?utând ”ziua de ieri”, ne-am dat drumul sub pisc. Vizavi, coasta de izobel? se vedea c-an palm?. Paznicii erau cam pe unde-i l?sasem.V?zându-ne, s-au apucat de urlat ca strica?ii. Suduieli ruse?ti de-a lui Colea storoju* (paznicul) zburau pân?-n Hârtoape* (sat învecinat cu viile din zona H??c?na)

Ne-am ascuns, retr?gându-ne spre brigad?. Careva din b?ie?i au adunat ceva feteasc? ?i au plecat. Am r?mas eu cu fratele ?i un vecin a nostru, tot cu frate ?i el. Nu ne d?deam du?i acas?, parc? ne ?inea ceva, de?i nu aveam un plan concret. Eu personal vroiam doar s? intru în ograd? cu o c?ldare de izobel? (?i fratele cu alta), s? o bucur m?car oleac? pe mama, c? tare-i mai pl?cea, cu tot cu coaj?. – Di?tepti o fost fetili... – a dedus unul din b?ie?i. – O umplut în 10 minuti c?ld?rile ?i s-o dus. Acu stau cucoanili pi paturi ?i s? uit? concerte la tilivizor. Da noi, aldi haplea... ni du?im cu buzîli umflati acas?. ?i-ar mai râde ele, s? ne vad? cu c?ld?rile goali, pi sar?... înc? ?i scri?i.
– Lista ?eia, ni?i di closet nu-i bun? – a subliniat fratele, apelând iar la drepturi. – Ca s? dovideasc? ?ineva c? e?ti ho?, trebuie m?car s? cânt?reasc? poama ?eia, ca s? ?tie ?i jiudecata ?i-ai furat, cât ai furat... altfel, î?i pune sare pe coad?. Poama ?eia nu mai ajiunji la scladu* (depozitul) colhozului, cum nu-s eu pop?. O l?sat-o pintru brigadir ?i pintru dân?ii. Mai ghini nu mai d?deam di rîndurili ?elea. Dac? ne d?deam mai într-o parti, acu aveam adunate o gr?madea gre?uri... Zâua nu cred s? duc? ei poama în sat, numa la noapti. Nu mai pleac? de-acolo, a s-o p?zasc? p?n disar?.
– Însamn? c? st?m dijeaba a dedus vecinul Mitea.

Ne-am pornit noi acas?. Soarele se cam înclina spre asfin?it. Când s? ie?im din feteasc?, la ?osea se auzi huruit de c?ru??. Ne-am tupilat. Paznicii amândoi, cu tot cu izdavoi, goneau caii spre sat. Asta momentan a schimbat situa?ia. F?când roat? împrejur, ne-am întors la izobel?, unde nu se z?rea figur? de om. Poama noastr? st?tea gr?mad?, neatins?. N-am r?mas, ne-am dus mai departe, s? adun?m de mâncare. Gre?uri erau destule ?i pe-acolo. Am umplut c?ld?rile. Normal, trebuia s? plec?m, dar nici unul nu se d?dea urnit. Picioarele tr?geau la gr?mad?... La urma urmei, ce mare om mai era ?i Colea cela, cu brigadiru lui? – Stele-n frunte n-aveau, garantat... Ne-am mai ivit la mu?ama dintr-o parte, din alta...– ?ipenie ?i t?cere. Poate au uitat... poate aveau oamenii alte chestii, poate poama nu le mai trebuia?.. Speran?a a prins la curaj. Ca s? nu ne oftig?m în a?teptare, am g?sit ni?te co?uri destr?mate, le-am prins cu sârm? cum s-a putut, le-am pus l?stari cu frunze la fund ?i – hai s? le umplem.

Pornind într-o glum?, pân?-n sar? am adunat bini?or, da nu cum i-ar fi pl?cut tatii. Idea de baz? tot la gr?mada de diminea?? r?mânea. Se îngâna ziua cu noaptea. – ?i fa?im? – întreb? un mahalagiu. – Îi noapte, mut?m gr?mada mai diparte. N-o mai g?s??ti ni?i dracu...
– Colea ne-o luat sacii, ?i mu??m?lili, ni?i co?uri ca lumea n-avem...
– Asta-i izobel?, îi moali la coaj?. De-acu-i b?tut?, dac? o mai mut?m odat?, curge tot socu dintr-însa. O l?s?m a?a cum esti. Dac? vin s-o ia storojii, norocu lor, dac? nu – a nostru. În gr?mada asta esti poam? di-ajiuns. O împ?r?im în dou?. ?ineva trebuie s? ple?i în sat dup? tractor. – M? duc eu, a zis unul din vecini. Tot atunci s-a ?i pornit.
Ceilal?i, întrecare ?i eu, r?ma?i pe deal în a?teptare, st?team cu ochii sticli?i la ?osea, urm?rind cu îngrijorare dup? luminile ce ap?reau ?i disp?reau de-a lungul viei m?rginite cu drumul nou al Caniei. Oricare far putea fi al nostru, a brigadirului, sau a altcuiva f?r? atribu?ie la movila de izobel?.

Spre a noastr? bucurie, paznicii nu s-au mai ar?tat. Pe la zece noaptea dou? lumini lungi au trecut de pe ?osea pe drumule?ul de al?turi. Era teteia cu vecinul ?i un frate mai mare a lui, tot din tractori?ti.
Au tras tele?ca* (remorca) lâng? gr?mad?, au în?irat o mu?ama pe tot fundul, au împ?r?it-o în dou? cu o scândur? lat? pus? de-a curmezi?ul ?i – la treab?. Eu i-am ?optit tatii de co?urile ascunse. – Da unde s? le mai punem ?i pe-a?elea – a r?spuns el înceti?or, cam cu grij?. Eu am oftat. – Nu putem învîrfona tele?ca. Dac? d? mili?ia di noi cu atîta pom?raie, ni închidi pi to?i. – S-o l?s?m, la al?ii?
– Ei bun. Hai c? vinim s? le lu?m mîine. Numa du-ti ?i vezi dac? mai sînt eli acolo, poate o dat ?ineva dî dînsîli.
F?cându-mi drum într-o parte, chipurile pentru nevoile mele, m-am strecurat la co?uri. Erau la loc.
Odat? înc?rcat? gr?mada, tatii i s-a p?rut pu?in? poam?. Atunci am c?rat ?i co?urile învârtite, vreo ?ase la num?r...

În acea toamna cu baft?, beciul nostru a primit în custodie un butoi plin ochi de isobel? curat? – o bog??ie rar? în satul nostru. Pe la s?rb?tori, dup? un p?h?ru?-dou? de roz parfumat, pe mama o apucau cânt?rile...

valeriu danalachi (cantemirdva) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro