proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

În prezenta scriptur? nu odat? s-a men?ionat c? noi, dinafar? ?i din?untru, f?r? s? vrem, eram diviza?i în categorii nemure?ti – simpl? manifestare biologic?, recunoscut? în oricare mare sau mic? familie. Unii p?reau arunca?i în partea tatii, al?ii în a mamii, restul - amesteca?i.
Fratele înc? de mic se demonstra un tot mocan, numai oasele-i erau de-a lui bunelu-s?u Grigori??, cel pu?in a?a spunea mama. Tot ea zicea c?-l n?scuse zdrav?n, trecut de cinci kile, ce însemna c? urma s? creasc? nalt ?i voinic. Nu ?tiu în ce se baza ea, dar nu-l vedeam tare mare, chiar de era mai r?s?rit ca mine, care p?ream pl?m?dit din alt aluat.
De?i cre?tea sl?b?nog ?i osos, fratele avea palma lung?, lat?, pumnul greu, avea ?i putere, dar nu o întrebuin?a. De mic dominat de înaltele viziuni educative, b?iatul se concentra mult asupra c?r?ii – ocupa?ie ce din start prevedea solu?ion?rile conflictuale numai pe cale pa?nic?. Poate din cauza asta ?i era el des obijduit de b?ie?ii mai mari, înc? de mic. Toate r?ut??ile de pe drumul ?colii se împiedicau de el, chiar ?i lipit de garduri încurcându-le s? treac? pe al?turi.

Într-o iarn?, unul Vova – mahalagiu a nostru cu faim? de mare b?t?u? în sat, de ani mult mai mare ca noi - în drum spre ?coal? ne tot a?inea calea. Pe mine nu m? atingea, avea ce avea cu Ukil, c?utându-i motive s?-l ofenseze m?car cu ceva. Odat? i-a dat un bobârnac, alt? dat?-o palm?, apoi o bleand?, un picior ...
Fratele r?bda, acas? nu spunea. Într-o zi m-am plâns eu în locul lui. Mama pe tata nu l-a în?tiin?at, a hot?rît s? solu?ioneze problema singur?, pe cale pa?nic?, vorbind cu st?pâna r?uf?c?torului. N-a dat de ea, femeia lucra la ferm?, da cu fecioru-s?u, în afar? de tat?-s?u care demult lipsea din sat, mai mult nu avea cine discuta. Întrebarea a r?mas deschis?. Nici unchiul Colea, care înv??a într-o clas? cu b?t?u?ul, nu s-a putut l?muri cu dânsul. R?ul l-a dovedit, f?cându-l numai sânge.

Hazardul a poruncit ca în iarna ceia s? apar? în vale badea Ilii, proasp?t ie?it din cas? mare de stat.
Unche?ul nu mai ar?ta ca înainte, ci se f?cuse un fl?c?u în toat? legea: nu prea înalt, lat în spete, cu mâinile împ?injinite de vine umflate cu s?n?tate, fa?a b?rb?toas? cu zâmbetul de totdeauna pu?in asprit, ochii arz?tori deci?i la fapte de o singur? dreptate. La dou? zile de la întoarcere, badea a trecut pe la noi. V?zându-l bine dispus ?i în deplin? libertate, mama s-a bucurat nespus, l-a primit cu mâncare bun?, a vorbit cu el ca ?i cu unul mare. ?i fratele-i povestea ce-i tr?snea prin cap... ?i eu m? tot învîrteam pe lîng? dânsul, îl tr?geam de degete, s? m? conving c? era el ?i nu altul, îi ap?sam mu?chii de la mâini, s? aflu cît de tari se f?cuser? în ultima vreme. Tot stînd la taifas cu iubitul cumnat, mama se sc?p? cu vorba, de Vova.
– ?a?? Cate, eu acu? vin – a strecurat badea între din?i, a în?f?cat paltonul din cui cu tot cu fular ?i s-a aruncat la u??.
– Ilii, nu ti încurca cu r?ii, s? nu ias? tat-so din... – striga mama alarmat?, dar nu mai avea cui. Badea zbura pe poart?, ?i noi din urma lui.

La col? la ?ic?u, badea a cotit în vale, s-a oprit lâng? casa c?utatului ?i a dat cu piciorul în poarta. Poarta nu s-a deschis, p?rea ferecat? din?untru.
S-a uitat el în ograd?, pe la geamuri, apoi ?i-a dat drumul în vale. L-a g?sit pe Vovan la iazul de la râp? - se d?dea cu patinele pe ghia??, ?i nu era singur.
B?di?a ?i-a scos paltonul, i l-a dat lui Ukil, fularul l-a l?sat la mine, pe urm? s-a apropiat frontal de cel c?utat. Vinovatul înc? avea ?ansa de a se salva, dar n-a folosit-o, fiind bazat în spetele lui frate-s?u mai mare – co?cogemite fl?c?u cu ciubote de ultima m?rime, de-o ?chioap? mai înalt ca badea...
Un pumn a unchiului, ochit sub barb?, l-a doborât pe Vova la p?mînt, apoi a pornit vatra jocului. Înnebunit de r?utate, cu din?ii încle?ta?i în cap?tul se sus a puloverului, badea Ilii tot ridica bocancii ?i-i izbea cu toat? greutatea... pentru nepot, ?i pentru Colea... Vova se vârcolea, icnea, da frate-s?u tot nemi?cat r?mânea, c? pe unchiul demult îl cuno?tea. La urm? s?rmanul a fost târât la copc?, s? fie înnecat.
Atunci s-a urnit din loc Alio?a, dar salvarea lui Vova nu a fost el, ci o fat? frumoas? de pe Rusca, taman atunci trecând pe drumul de al?turi. V?zând-o, badea s-a sfiit, s-a calmat... inculpatul a fost iertat.
Mahalagiul n-a mai pus mâna pe Ukil. Trecînd pe lîng? el, se îmblînzea la fa??, zîmbea, glumea, mai s?-i dea ?i buna ziua. Dup? a?a istorie, care pedagog ar îndr?zni s? demonstreze c? b?taia n-ar aduce folosin???

Cazul ”Vova” s-a zvonit în tot satul. Fratele pleca la ?coal? cu pieptul descheiat, tot a?a se întorcea acas?. Ani la rând nu s-a mai atins nimeni de el. Se mai întâmplau ciond?neli cu b?ie?i de seama lui, dar tare nu-l deranjau, la înv???tur? nu-l încurcau. Care p??an n-a luat m?car o palm? la falc? în anii lui de avânt?
În tot cazul, noi eram doi, ne ?ineam aproape unul de altul ?i la ?coal?, ?i în sat, numai pe acas? ne mai boc?neam uneori, f?r? a d?una solidarit??ii de dup? poart?.

Odat?, la ?coal?, în pauza mare cineva s-a suflat c? M?r??nil? îl b?tuse pe fratele. În clasa cincea, cînd se petrecu incidentul, eu nu m? temeam nici de dracu.
N-am mai stat, înso?it de un coleg m-am precipitat la fa?a locului – o c?su?? din dosul bibliotecii, mai îndep?rtat? de directorat.
Acolo î?i aveau sediile clasele a ?aptea. Am intrat. B?di?a Ukil st?tea înro?it, sup?rat, cu fruntea aplecat? asupra b?ncii. M?r??nil?, un b?iat f?cut, cu un cap mai înalt ca mine, povestea ceva lîng? tabl?. Al?turi, un cârd de fete hlizite îl ascultau cu gurile c?scate. Eu am mers înainte, înso?itorul a r?mas în u??, dac? ceva – s? acopere spatele frontului.
F?r? s? scot o vorb?, m-am dat în fa?a oratorului ?i l-am pocnit tare la linguric?. Fl?c?ul a suspinat, s-a înalbit, s-a îndoit... Tot atunci l-am ?i atacat cu o ploaie de pumni. Îi sc?p?rau ochii, de pierdut ce ar?ta...
La sfâr?it de r?fuial?, mai mult din admira?ia publicului, i-am mai tuflit un picior în fund ?i am p?r?sit biruitor înc?perea. Atunci a zâng?nit ?i soneria.
Afar?, n-am ajuns cu amicul nici la col?ul bibliotecii, când ne-am trezit cu învinsul în spate. Fioros, cu ochii bulbuca?i, fa?a învine?it? de obid?, p?lituri, ru?ine... strângea o piatr? în pumn. N-am dovedit s? facem o mi?care, a?a de iute la mân? a fost el.
Camaradul a luat o piatr?-n ?apc?, eu m-am ales cu un pumn în din?i; el a zbughit-o la lec?ie, eu am r?mas s? m? l?muresc cu du?manul. Am dat eu în el, a dat el în mine... Înc?ierarea n-a durat nicio minut?, înv???torul de fizic? ne-a descle?tat. Atunci mi-am revenit din fierbin?eal? ?i am rupt-o de fug? spre corpul principal, în care se afla ?i a cincea ”A”. Am întârziat la istorie – obiect de mare r?spundere moral?, ?tiin?ific? ?i social?. Profesorul – om sever, cu înalte principii politice, pedagogice... n-a pierdut timpul cu mine – m-a pus în ungher, cu fa?a la perete. Numai dup? zumz?itul de la cancelarie m-a aten?ionat el, s? spun clasei întregi ce se întâmplase cu fizionomia-mi eviden?iat? prin buza de jos, cr?pat? în dou? p?r?i aproape egale. Am t?cut. Lec?ia se terminase, la ce-i mai serveau dumnealui istoriile mele, când capu-i era plin cu r?zboaie mondiale?
La repaus am ie?it afar?, la chiuvet?, s?-mi sp?l mutra de sângele v?rsat în ap?rarea fratelui. M-a v?zut Deadea, elev în clasa noua, care pentru nepo?i ?i nepoate înc? de mic se punea luntre, punte ?i munte.
Au pornit întreb?rile: ”?ini ti-o p?lit, când, cum, care o dat primu, pintru ?i...”Mai în scurt, dup? lec?ii unchiul a avut randevu cu M?r??nil?.
S-a întâmplat asta în drum spre cas?, la gardul de dup? biseric?, unde ?colarii de obicei î?i puneau întreb?rile la punct. Deadea a desc?rcat pumni pentru fratele, pentru mine, da mai mult pentru piatra ridicat? de mânia neputin?ei. Trebuia l?sat? la locul ei, iar voinicul – s?-?i dobândeasc? biruin?a cu mâinile goale, cum era primit între loialii lupt?tori ai epocii.

Referitor la cazurile de mai sus, ar fi o mare gre?eal? de în?eles c? fratele totdeauna ?i pretutindeni se ar?ta pl?pând, nevinovat, blajin ca bojica (maica) de pe icoan?. În timpuri de r?stri?te se f?cea cu totul alt om, nu o singur? dat? s-a dat el în armat?. Aspru, decis, u?or la fugit, greu la p?litur?, um?r la um?r cu p??anii de sama lui, luni întregi ap?ra cinstea Ru?tii, cu vitejie respingând incursiunile Butucenilor afla?i în mare alian?? cu uli?ele centrale.
Într-o iarn? r?zboiul se terminase, dar el nu se mai oprea. Zi la zi se r?zbuna pe un ?colar de anii lui, care luptase de partea adversar?. Unde-l prindea, acolo-l pocnea, chiar dac? acela era mai zdrav?n.
A durat asta, pân? fratele a fost prins asupra faptului de îns??i bibliotecara, m?tu?a dreapt? a p?tima?ului. A?teptând demult momentul, femeia l-a apucat strâns de guler ?i – hai s?-l târâie la cancelarie, s?-l arate la directoare. La persecu?iile tatii ?i b?nuielile mamei, legate de ariol, lui atunci îi lipsea s? mai fie scos ?i la careu.
Pricepînd inten?ia, fratele a prins momentul, s-a zmuls din mâinile intelectualei ?i a rupt-o de fug? pe Valea L?rgii, alt? direc?ie nu avea de ales. La prima hudi?? a apucat-o spre livada ?colii, acolo a sc?pat, de fapt femeia nici nu se ?inuse dup? el. Mama a aflat, dar tatii nu i-a spus, c? nu avea sens – la b?t?i b?ie?e?ti el nu se amesteca, deloc. Cazul a fost închis. În restul iernii, ?i toat? prim?vara, picior de-a fratelui n-a mai c?lcat între rafturile literaturii de la ?coal?. Pe paginile noilor lui romane figura ?tampila bibliotecii s?te?ti.

Mult nu mai e de spus despre Ukil. De ce? – În anii de ?coal? el mereu s-a aflat lâng? mine, iar eu – mereu lâng? dânsul. Istoriile noastre nu odat? s-au intersectat. M-a? opri doar pe scurt la începuturile lui de pribegie, atunci sim?indu-i lipsa mai tare ca oricând.
Dup? e?ecul de la universitate, fratele s-a apucat de lucru la tractoare, în sezonul de toamn?. Pe întuneric ie?ea din cas?, pe întuneric se întorcea. Fiind hapsân la munc? mai ceva ca tata, nu c? sâmbetele, nici duminicile n-avea hodin?.
De unde se lua atâta rezisten?? într-însul? – De crescut, în vara ceia nu mai crescuse, mu?chi nu mai f?cuse. Ce-i drept, se în?l?ase, dar tot sl?b?nog r?mase.
B?ie?ii de sama lui se ar?tau hojmal?i must?cio?i, b?rbo?i, p?ro?i, sp?to?i, piepto?i cu bra?ele umflate, el – pielea ?i osul, parc? nu-i ajungea apa la r?d?cin?, doar dosurile palmelor îi erau l??ite, b?rb?te?te îngro?ate în ciuda coatelor sub?iate. În schimb, se ?inea tare pe picioare, iar ochii zbur?tori demonstrau curaj, lucoare ?i duh tare, ce nu se notau la al?i masculi de veleatu lui.

Lucra fratele cu un tractorist tân?r de pe Valea L?rgii – un b?rbat zdrav?n ca tata, pumnos, t?lpos, f??os, n?sos, cu fruntea lat?, glume? din a lui natur?, cu din?ii mereu goi din cauza excesului de umor. Era iute la treab?, hulpav la norme, nu st?tea o minut? degeaba, în doi cu ajutorul se potriveau, se ?i împ?cau. Pomo?nicul (ajutorul), în tehnic? nu era tare priceput, dar era me?ter la povestit baliverne – r?deau ?i v?g?unile de p?t?raniile lui.
Uneori treceau cu tractorul pe acas?. Mama le punea ce avea pe mas?, eu fugu?a le scoteam vin din beci. Tr?geau câte dou? pahare, înfulecau în grab? ?i disp?reau pe dealurile de popu?oaie neculese. Uneori se nimerea ?i tata cu dân?ii. Când îi vedea pe amândoi repezi?i la mâncare, cu ochii la ceas, î?i râdea în barb?, satisf?cut de începutul carierei de dobânditor a viitorului inginer.
Speran?a tatii plutea în aer.
Pe fratele (ca ?i pe mine) tehnica nu-l încânta în absolut. El tindea spre ale lui realiz?ri, lucrând doar s? termine sezonul, s? pun? mâna pe ni?te bani, apoi s-o tund? la capital?. Justa jurispruden?? nu-l a?tepta în v?ile colhozului. Din cauza lor n-avea când citi un eseu, nu c? s? prind? vaste cuno?tin?e în istorii ?i literaturi, atât de necesare pentru a se sc?pa pe alt? parte a baricadei universitare.

La sfâr?it de noiembrie s-a terminat aratul, ultima lucrare de toamn?. Pe fratele tot mai des îl vedeam pe acas?. P?rea îngândurat. Tata era ferm hot?rât împotriva plec?rii. O dat? l-am auzit cu urechile mele strigând nervos prin ograd?: ”Ni?i un fel di Chi?in?u, ai?ia, lâng? mini... nouru, nouru...” F?cea urât tare, demult nu-l v?zusem a?a. Fratelui nu i-a pl?cut, s-a înro?it, dar nu s-a pus în poar?. La început de iarn?, Într-o diminea?? cu cea??, când tata ie?ise mai devreme din cas?, fratele a pus mâna pe geamantan ?i a plecat. Nu era singurul care evada din sat, îl acompania un prieten de ?coal?. Când s? pun? piciorul în autobus, a ap?rut ?i tata c?lare pe ”K-700”. L-a observat, dar nu s-a mai oprit, taman atunci autocarul s-a mi?cat din loc. A venit repede acas? ?i s-a interesat: ce c?uta Ukil la Leova în zi de lucru?.
Mama ia spus adev?rul. Atunci el, fugând la drum, a pornit motocicleta ?i a ie?it la ?leah, iar de acolo – la ?osea. S-a luat din urma autobusului. Nu l-a mai ajuns. ?i apoi, ce-i d?dea asta? B?iatu-i era înc?p??inat, dac? nu în ziua ceia, în alta... oricum se sc?pa la libertate.

O lun? a umblat teteica îmbufnat, f?r? motiv suduind la orice pas. Pe mine m? ?inea din strâns, toate ucazurile c?zur? pe spinarea mea.
Ce era s? fac? – L-am înh?mat al?turi pe Andru?elu tatii, v?zut voinic ?i priceput la treab?. La început ne în?elegeam cam greu... Cu încetul, rela?iile s-au normalizat, ba ne-am f?cut ?i pretini. Eu îi ieram comandiru, cumiru... tot eu îi eram ?i brigadiru. Pe lâng? noi mai era ?i Costa. Fugaul a ap?rut aproape de Anul Nou, dup? ce tatii îi trecuse sup?rarea. N-a stat mult, s-a scos de la eviden?a de trai, a f?cut un certificat, apoi a plecat.
A doua oar? l-am v?zut doar în prim?var?. A venit cu un gentoi de cârna?uri, bomboane... avea cu el ?i aparat de ascultat muzic?. Crescuse, era cu jumate de cap mai înalt ca mine, se l??ise în spete, se îmb?rb?tase la fa??... Ne-am îmbr??i?at, ne-am strâns mâinile… – abia atunci l-am sim?it eu ca adev?rat frate mai MARE.
Via?a de ora? i-a priit fratelui, în câteva luni se f?cuse fl?c?u. Purta p?r lung, la ceaf? înv?lurat ca pentru scriitori, în frunte retezat ca la actori, a?ezat fir pe fir; c?ma?? în dungi, cu guler larg desf?cut deasupra sumanului, pantalon clio? cusut la comand?...
Am stat împreun? la mas?, am mâncat, am b?ut compot, vin (?i Mari?a l-a gustat). A înfulecat ?i el din bucate de la ?ar?. De p?h?ru?ul cu zaib?r nu s-a atins, se d?duse serios în sport, nu fuma, alcool nu consuma. Vorbea mai mult el. Povestea de ?antiere, de clasa muncitoare (tân?rul nostru proletar muncea în construc?ii), de minun??iile de la ora?...
Ne uitam la dumnealui ca la un venit din cosmos, ascultându-l cu gurile c?scate. Pân? ?i Luminen?a radia de pl?cerea auzitelor, d-apoi Andru?elu, gata s? îndure ?i o foame de trei zile la rând, numai s? ne mut?m cu traiul la capital?.
Tot la ora? m? gândeam ?i eu - leh?metuit de gloduri, gunoaie, b?ligaruri... Care din noi, în minutele celea de vis?toare cutezan??, nu s-ar fi trezit sus la etaj, unde glodurile nu ajungeau nici pe aproape...
Descrierile civiliza?iei urbane treptat au trecut în informa?ii culturale.
Fratele a scos magnetofonul – cump?r?tur? scump?, procedat? în baza primelor salarii. O melodie nemaiauzit? a r?sunat în toat? casa, exact când o cum?tr? a familiei trecea pe lâng? poart?. Z?rind-o pe geamul de la cuhne, mama a deschis u?a, c? i se f?cuse cald. Fratele a în?eles-o, într-o clipit? învârtind butonul pân? la cap?t. Muzuca a zburat afar?. Cum?tra a chiuit ?i s-a dus în drumul ei, or??anul ?i-a r?suflecat c?ma?a ?i s-a apucat de jucat ”stileaga*”. S-au încins ?i fetele la bâ?âial?, nici Jozefina nu st?tea locului, uitat? de neamuri într-un col? de pat, s?lta cu tact din umeri, ridica mâinele în pod ?i fli?chia din palme ca una mare.
Dup? primul cântec a urmat al doilea, înc? mai s?lt?re?.

La a treia melodie, când veselia era în focul ei, a intrat ?i tata pe poart?. Nu s-a iritat, nici s-a întristat, ba din contra, surprinz?toarea vizit? a bludnicului fiu l-a înviorat. ?i-au întins mâinile, s-au îmbr??i?at, ?i-au zâmbit, au vorbit... din vechea obid? nu râmase m?car prafu. P?rintele s-a învoit cu dezonorata-i soart?, dreptul la libertate a triumfat, cel pu?in în paragraful dat.
Spre deosebire de vechile timpuri, plecarea de la sat a devenit un lucru abitual, recunoscut ?i de ob?tea rural?. Migra?ia la ora? nu mai era fenomen nici pentru tata. Îns??i fra?ii lui mai mici, la timpul lor s-au tras spre marile aglomera?ii.
Satul se afla în prag de criz?, centrele urbane, cu comodit??ile lor crescânde ?i posturile de lucru avantajoase, treptat îl l?sau f?r? bra?e de munc?. Tineretul de la ?ar? î?i dorea o via?? mai u?oar?. Cum, sub ce motiv trebuia de f?cut asta? – doar cârmuirea nu lâsa pe oricare s? plece f?r? întoarcere.
Ca s? fie scos de la eviden?a de trai, militar? ?i comsomolist?, fratele aduse recomanda?ie de la proletari frunta?i, certificat special, cum c? el era solicitat de întreprinderea constructoare la un post de munc? important, necesar avans?rii spre comunizm...
Dup? toat? toloc?neala lui, am în?eles una: cea mai scurt? cale a libert??ii era cartea. Un tân?r ca mine, admis la înv???tur? într-o institu?ie onorabil?, deschidea u?a selsovetului cu picioru, ca ?i a comisariatului militar. Versiunea asta am v?zut-o mai clar? ca albastrul cerului în seninul zilei.