proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Clasa noua nu s-a eviden?iat prin mari evenimente. Disciplinele exacte nu m? interesau, le înv??am mai mult pentru note. Celelalte le studiam cu profunzime, în m?sura poten?ei ?colare. Idiomele, literaturile ?i istoriile mi se d?deau u?or, pe profesorii ce le predau îi vedeam foarte tari. Mare atrac?ie de obiectele umanitare nu mai sim?eam eu, dar trebuia s? m? ag?? de ceva, s? m? bazez în ceva, s? am cu ce ie?i în lume.

Într-a zecea, la începutul anului de ?coal? am f?cut alegerea. Planul mi-a fost s? înv?? idiome, s? ajung t?lmaci, s? fac traduceri, s? v?d ??ri str?ine, marele Paris... dar, mai întâi de toate, s? pot fugi de acas?. Tot atunci m-am adresat la profesorul specialist. Dumnealui i-a p?rut bine, s-a obligat s? m? sus?in? cu material ad?ug?tor. Imediat m-a înc?rcat cu literatur? de lectur? francez?, mi-a dat ?i un manual de gramatic?, simplu clar ?i cuprinz?tor, p?strat înc? din anii studen?iei.

În vacan?a de iarn?, aproape de cr?ciun, familia a hot?rât s?-i fac? fratelui o surpriz?, adic? s? m? trimit? pe mine la el în musaferie. Înainte de plecare, tata a t?iat porcul, mama a copt pl?cinte...


Sosit la capital?, m-am dat jos din autobus, am scos ?idula cu schema scris? de mân? ?i, hai s? ajung la destina?ie. Gentoiul înc?rcat cu bucate m? tr?gea la p?mânt.
Aglomera?ia din gar? m-a dezorientat. Oameni de tot neamu ?i veleatu, care cu desagi, geamantane... care cu lighene, m?turi... care cu gentu?e de fon?onari... to?i treceau pe-al?turi ?i plecau.
St?team amor?it ?i-i priveam ca un ie?it din p?dure, se mai ?i uitau urât la mine, c? încurcam circula?ia. A trebuit s? m? lipesc de un perete, s? v?d ce fac mai departe.
Dezmeticindu-m?, m-am apucat de întrebat, alt? ie?ire n-aveam. Din câteva l?muriri diferite am ales-o pe cea repetat? de trei ori. Topindu-m? în gloata înghesuit? la o poart? a târgului, m-am sc?pat la strada numit? Benderscaia, însemnat? pe harta fratelui. El îmi schi?ase dou? planuri de deplasare spre locul lui de bazare: unul mai scurt, altul mai complicat. Sc?pat de valul mul?imii, am urmat drumul g?sit.

Odat? ajuns la uli?a Lenina, am dat de troleibuz ?i am urcat pe u?a din mijloc, f?r? bilet, cu gândul s?-l cump?r la ?ofer. La înghesuiala din?untru, cu bagajul ce-mi lungea mâinile, n-am mai dat de cabin?, mai eram ?i ocupat cu num?ratul opririlor.
Un b?rbat prezentabil m? urm?rea, dintr-o parte. Ce v?zuse el la mine, de l-am interesat? – Poate eram murdar pe fa??, poate sem?nam cu vreun neam a lui...În spatele transportului s-a sim?it îmbulzeal?.
O femeie zdrav?n?, mai înalt? ca ?a?a Finica, se oprea, ceva întreba, î?i f?cea loc cu coatele, iar se oprea, iar întreba... Era revizoarea, auzisem de ea în anecdote. M-am speriat. Omul de al?turi a surâs, a clemp?nit (a perforat) un bilet a lui ?i mi l-a întins, exact când ea se întorcea cu fa?a spre mine. Tovar??a mi-a smuls hârtiu?a, i-a f?cut o ruptur?, mi-a împins-o repede înapoi ?i îndat? s-a r?sucit spre alt pasager. Am r?suflat u?urat, l-am mul??mit cu privirea pe salvator, dar am pierdut contul la opriri. ” ?i dac? am trecut?” – m-a p?truns iar frica, ca s?geata sc?p?rat? din nouri, atunci chiar c? m-am fâstâcit cu totul.
St?team cu ?idula dinainte ?i nu ?tiam ce s? fac mai departe, îmi venea s? o m?nânc de ciud?, a?a de neîndemânatic eram eu în locurile ob?te?ti aglomerate. Omul iar m-a observat, a întins mâna dup? hârtie. I-am dat-o. S-a uitat atent la schi?? ?i mi-a f?cut semn s? cobor, taman când s-a oprit troleibuzul.
Am în?f?cat geanta, s? ies. Pe naiba. Pasagerii dinaintea mea, vreo trei la num?r, st?teau încle?ta?i de trube, parc? se temeau s? nu-i ia uraganul.
”Da?i-i voie tân?rului s? coboare”, le-a strigat omul meu, cu insisten??. ”Da ?i n-o pridupridit (n-o prevenit) din timp”, a r?spuns unul, nemul?umit, f?cându-mi totu?i loc de trecere. La fel au procedat ?i ceilal?i. V?zându-m? afar?, mai n-am chiuit ca la nunt?, de norocos ce m? vedeam în ziua ceia. În dou? ore de plimbare era a treia oar? când sim?eam ?iroaie în spinare. La ora? – alt? chir?, alt? socoteal?.

La punctul însemnat cu ro?u pe hart? am ajuns asupra nop?ii, cu str?zile luminate. Destina?ia final? era un c?min muncitoresc de lâng? Bulevardul Tineretului, construit în câteva etaje din piatr? alb?.
Fratele înc? nu venise de la lucru, a trebuit s?-l a?tept. Amabila femeie de la intrare m-a condus în camera leninist?, instalat? la etajul unu, amenajat? cu mese ?i rafturi închise cu sticl?, înc?rcate cu c?r?i groase scrise de b?rbo?i vesti?i, v?zu?i ?i pe la biblioteca satului.
Neavând ce face, am scos una ?i m-am pus pe citit, cu ideea c? m-ar ajuta pe viitor. M-am moco?it asupra operei aproape un ceas. A?a ?i n-am mai în?eles, ce voia s? le l?mureasc? în?eleptul proletarilor în lan?uri. Probabil, înc? nu eram destul de preg?tit s? descurc i?ele mai sub?iri ale luptei de clas?.
În tot cazul, femeia de serviciu, trecând cu treab? pe lâng? mine, de dou? ori m-a onorat cu demna-i privire. Sigur m? admira pentru curajul cu care sfâ?iam pagin? dup? pagin?, mai purta ?i ochelari. ?tia oare cineva, de care cuno?tin?e îi ascundea baticul din cap? Când nu mai vedeam literele, a ap?rut ?i fratele, cu o setc? plin? de producte ?i zâmbetul pân? la urechi provocat de surprinz?toarea vizit?.

L-am prins pe constructor la cap?t de s?pt?mân?, luni ?i mar?i fiind zile de s?rb?toare. M-a plimbat în tot ora?ul. M-a dus la film, la teatru, la circ, pe la parcuri, la brad, s?-l v?d ?i eu cât de mare ?i bogat era, s? facem ?i poze... M-a târâit ?i pe la cantine, osp?tându-m? cu bun?t??i de capital?.
Peste tot pl?tea el, c? bani avea de-i umflau buzunarul de la palton. Tot el mi-a cump?rat din timp bilet de cale întoars?. Rubla de trei, cu care mama m? înarmase la drum, nici n-a v?zut lumina capitalei.

Fratele ar?ta perfect: îmbr?cat, mâncat, neb?ut, la minte m?surat, înalt, f?cut la corp, plin de via??... în orice clip? gata de a zbura ?i pe alt? planet?. Pe ?antier muncea cu inim? (avea un teanc de gramote), f?cea sport, dimine?ile alerga, practica exerci?ii cu haltere de 5 kile, avea ?i o ghir? sub pat. Serile-i erau ocupate de preg?tirea noului asalt a facult??ii de drept, frecventând cursuri universitare cu plat?, organizate pentru viitorii abiturien?i.
În ultima zi m-a luat ?i pe mine, s? asist la o adev?rat? lec?ie de istorie. Ce am auzit eu acolo, m-a decep?ionat. Am în?eles c? nu ?tiam mai nimic de r?zboaiele ruso-turce, chipurile controlate ca degetele de la mâini. Da altele, mult mai complicate, da r?scoalele, revolu?iile... ”Plecat-am nou? din Vaslui ?i cu sergentul, zece...” (Pene? Curcanul - V. Alecsandri) – a început profesorul dep?narea temei cu graiul lui r?spicat, conving?tor... Oricare cuvânt î?i avea locul în nara?iunea-i simpl?, ordonat?... Frazele-i curg?toare, l?sate s? cad? în voie asupra tribunei, dezv?luiau cu u?urin?? noi ?i noi pagini ale conflictelor imperiale, în care se pomenea ?i Moldova noastr?, pe atunci c?l?rit? de tartari ?i otomani. Epizoadele b?t?liilor descrise cu patos m-au aruncat în câmpul de b?taie. ”?i tunuri sute bubuiau... Se cl?tina p?mântul! ?i mii de bombe vâjâiau, trecând în zbor ca vântul...” (Pene?... - V. Alecsandri)Lec?ia s-a terminat, eu tot acolo am r?mas, înconjurat de ieniceri... M-am speriat, nu de turci, de mine însumi. Cum s-ar fi uitat la mine omul cela, cu ce not? m-ar fi apreciat el, ar?tându-m? înaintea lui la examen?
În noaptea ceia am visat numai vr?jitori la cravat?, apleca?i de-asupra mea cu nasurile lor încârjoiate, ochii sfredelitori, ghearele lungi ascu?ite, gata s? m? sfâ?ie în buc??i. Mi se ar?tau ?i cl?diri mari de stat, cu geamuri vaste, u?i înalte închise pe dinafar? cu l?c?toaie cât talpa elefantului...
Când m-am trezit, în camer? nu mai era nimeni. Fratele cu companionul plecaser? la munc?. Am întins-o ?i eu la gar?. Nu era departe, m-am dus pe jos, s? nu mai încurc lumii în troleibuze, nici geanta nu mai rupea bra?ul.


Satul m-a întâlnit cu toat? asprimea iernatic?. Ca înadins, înainte de sosire o cea?? deas? topise om?tul. Pe dealurile posomorâte, unde ?i unde se mai z?rea o cârpal? surie, ca dovad? a ninsorilor din ajunul noului an. Dup? capital?, nu mi-a venit bine s?-mi bag în glod sapojchii (cizmele) lustrui?i, cu care fratele m? bucurase, chiar de nu erau noi.
Înainte de coborâre, cu toat? ru?inea fa?? de dou? ?col?ri?e (tot dintr-a zecea) urcate la Cania, i-am desc?l?at, i-am b?gat în geant? ?i am scos în loc ciobotele de chirz? (rus. imita?ie piele de cizme).
Vacan?a înc? nu se sfâr?ise. Acas? m? a?tepta familia, o tele?c? (remorc?) de înc?rcat b?ligarul în ograd?, ?i alta de nuiele desc?rcat? în drum, ce trebuia repejor t?iat? ?i la dos c?rat?. Pricazurile nu m-au dezorientat. Dup? schimb?rile mintale din ultimele zile eram curios s? aflu, dac? acas?, între pere?ii no?tri t?ria-mi de caracter (de care fratele pomenise nu odat?) costa ceva.

A douza, dezbr?cat pân? la brâu, am înfoiat pieptul ?i am pus mâna pe furc?, s? vad? ?i trec?torii cum se c?lea o?elul în a noastr? ograda.
Un ordin special (aparte de a tatii) a convins subalternii s? ia lemnele asupra lor. A r?mas ?i Andru?? cu torsul gol, pân? pelea i s-a f?cut porumbac?. Atunci a îmbr?cat c?ma?a, a r?suflecat-o, a pus mâna pe secure ?i s-a apucat de treab?. Costic? nu m-a copiat, paltonul de pe dânsul nu la l?sat, c? tu?ea, avea ?i muci. Lui i se nimerise un toporoi cu coada mai lung? ca dânsul. A dat în trunchi pân? s-a obosit. Atunci el a pretins la schimb de instrumente, dup? m?rime, da Andru?? n-a vrut. S-a pornit sfada, apoi b?taia... Eu m-am aruncat la drum, ?i mama a ie?it din cas?. Când m-a v?zut dezbr?cat, ?i-a f?cut cruce.
– Dumnez?ule, da ?i mai esti ?i asta, di undi a?a mod?? Îmbrac?-ti chiar acu, c? ai s? mori di frig. Da a?ii din drum, ?i s? hârjonesc, ?i nu li ajiunji, ia s? intri oleac? în ograd?, s?-i v?d eu, c? în tini n-am n?dejdi, ni?i odat? nu-i dispar?i...
– Oaminii în lume se scald? în copc?, da m?tali... – Iat? cari-i pri?ina, ai fost trii zile la ora? ?i le-ai aflat pi toate odat?... adica v? c?li?i, tu – cu frigu, a?ii din drum – cu b?taia. Nu cumva ?i Ukil s? bag? iarna pin iazuri? Ia îmbrac?-te r?pidi, ti rog eu, ?i pi b?ie?i opre?ti-i, c? di nu, pun eu mâna pi j?rghie. – Tari ai s?-i mai sparii, nu-i vezi c?-s cât m?tali? – am zis eu, am înfipt furca în gunoaie, am pus c?ma?a pe umeri ?i am ie?it la drum.
B?ie?ii, zâd?râ?i de tot, se pumniau ca la box. Într-adev?r crescuser? amândoi, Andru?a era într-a ?asea, Costa – în a patra. De voiam, îi astâmp?ram pe amândoi odat?, sau pe rând, dar aveam nevoie de bra?e de munc?. Dac?-i struneam dup? schema obi?nuit?, pierdeau randament – lucru demonstrat de practica repetat?, nu o dat?. Le-am dat pauz?. Pe unul l-am trimis dup? ap?, pe altul – în pod, s? coboare o roat? de macuc (?trot) pentru godaci, eu m-am repezit pân? la badea Gheorghe din m?hal?, s?-i cer securea pe trei zile, ?tiind precis c? avea dou?. Omul mi-a dat-o, numai s? nu i-o sc?p în chiroane, ?i s? nu tai cu dânsa chiatr?. Pân? una - alta, ?i mama ne-a strigat la mâncare.

Dup? masa, lucrul a mers ?nur ?i-n ograd?, ?i în drum, nu numai datorit? securii. Andri?elu a fost intrigat de o nou? ac?iune a zilei, ca între altele oferit? în favoarea intereselor noastre sportive.
Se trata de alerg?rile de diminea?? ?i o serie de exerci?ii corporale noi, ca aerul necesare preg?tirilor pentru a?teptata trânt? raional?. În?elegerea ne-a fost ca, în condi?ii de iarn?, indiferent de timpul de afar?, s? nu înc?lc?m orarul de fug?. Excep?ie puteau servi doar glodurile de la genunchi în sus, dar nu ?i om?turile.
Totul mergea dup? plan. Glodul amor?it de gerul nop?ii ne înlesnea alergarea, vremea fiind de partea noastr?. Într-o noapte a nins.
Spre diminea?? s-a apucat de spulberat. Când s? ie?im pe poart?, companionul a dat înapoi, cum c?-i venea greu s? fug? împotriva vântului. ”La r?zboi oaminii se arunc? la tancuri, da tu... te-ai sp?riet de o boare de vânt – am reac?ionat eu nemul?umit. – Vperiod, za rodinu! (Înainte, pentru patrie!) Hai! Dac? nu, s? nu ti mai v?d închedicându-ti din urma mea ca un cotei f?r? curmei!” Andriuha s-a pus de acord, c? nu vroia s? fie scos din lista corona?ilor, în s?pt?mâna ceia la ?coal? câ?tigase primul loc la trânt? în categoria lui.

Activitatea de diminea?? o f?ceam pe ascuns, c? a?a ni se p?rea nou?. În realitate, acele rapide promenade matinale demult erau ie?ite din ramele secretului. Într-o zi tata o întreb? pe mama: – Da undi umbl? b?ie?ii i?tea huima?i di somn, pi întuneric?
– Nu pri?echi o boab?, omule... – sâ antraneaz?, sâ ocup? cu sportu.
– ?i asta... dimult?
– Nu chiar, dup? ?i Ego o fost la Chi?in?u. – Iat? cari-i socoteala, de atâta-i v?zuse Afteni într-o diminea?? la cap?tu ?leahului. Nu l-am crezut, s-o p?rut c? glume?te.
– Nu mai spune!.. Chiar p?n acolo fug? – Da, i-a s?-l întreghi pi Afteni, când a s? treac? pi la mini. Înc? di cari fug?!.. Afar? sufla vâjgolni?a, spulbera... da ii înc?licau troieni. O zburat pi lâng? Afteni, mai s?-l doboari di pi chi?ioari, l-o ?i sp?riet... La alergat s? scoal? cu noaptea-n cap, da s? dee hran? la animali – nu. Zâderea mami lor, am s?-i antranez eu, chiar mâini aduc ma?inca di frecat popu?oi.
– F?in? mai avem... Las?-i ?i tu s? termini cu trânta. Ai uitat cum umflai n?rili, când frati-to Ivan o luat berbecu...

Crosurile noastre s-au terminat odat? cu dezghe?ul de prim?var?, dup? ce se sfâr?iser? întrecerile la lupte. Atunci m-am apucat serios de istorii, gramatici ?i literatiri, începând cu clasa ?aptea, cum m? îndrumase fratele. Nici pe la club nu mai treceam sâmbetele, doar pe la seratele de la ?coal? mai ap?ream. Eram suflet de b?rbat, femelele m? atr?geau, poate ?i eu - pe careva din ele. Rupt din soare nu m? ar?tam, dar ceva vino-ncoace însemnat pe mutr? aveam.
Spre mijlocul prim?verii, când natura te scotea din ograd? vrei nu vrei, seratele s-au înte?it. S-au îndesit ?i consulta?iile. Examenele de absolvire strâmtorau cercul timpului, dar asta nu însemna c? trebuia de stat numai cu nasu-n carte, organizmul cerea relaxare.

Într-o sâmb?t?, am pus pe mine clio?ii (pantalon la mod? atunci), c?ma?a de ie?ire (în care fratele de la ora? nu mai înc?pea din toamn?) am înc?l?at sapojchii (cizmele), m-am parfumat cu ”Alen Delon” de-al nostru ?i am c?lcat ap?sat în josul ?leahului. Se înnopta.
La ?coal? distrac?ia era pe începute. Într-o clas? spa?ioas? din corpul nou înv???toarea de muzic? – o domni?oar? josu??, smoli?ic?, frumu?ic?, cu ochi de ?col?ri??, însufle?ea cu ardoare acordeonul. ”Sub cerul Parisului” r?suna în toat? artistica-i frumuse?e. Perechile, îndesite spre centrul vizual al spectatorilor rezema?i de pere?i, pluteau în unison leg?nate de pl?cerile auzurilor muzicale, de care pe mine natura m? lipsise înc? înainte de n?scare. Spre deosebire de fra?ii tatii, prindeam u?or ritmul la cântec. Asta m? ?i salva, de altfel picior a meu nu c?lca podeaua ?colii în seara ceia.
La serat?, totalitatea mul?imii o formau mai multe contingente, separate în grupuri din a zecea, a noua ?i a opta. Doar dou? mucoase din a ?aptea – frumu?ele, r?s?rite, însemnate cu insigne comsomoliste în piepturile deja conturate – se fâ?âiau de colo-colo, tinzând s? p?trund? în ierarhiile de sus.
În rangul superior, parte component? a c?ruia m? consideram, prevalau elevele din a zecea ”B” (V), înc? mai sclipitoare ca în anii claselor primare. Anume în cârdul lor ocheam eu. Nu le eram unicul admirator, din p?cate. Cum numai pornea cântecul ”El ?i Ea”, ?colarii mai juc?u?i, preg?ti?i dinainte, le asaltau la repezeal? ?i le purtau cu h?rnicie prin toat? sala, ostenindu-le ca pe c?pri?e fug?rite. Bine le f?ceau!
Valsul nu-mi ajungea la cap, nici la t?lpi. Unde era veri?oara Natali?a, s? m? ia de mânu??, s? m? scoat? din groapa ur?ilor...
Stihia-mi era tangoul, în seara ceia l-am prins nu o dat?. Perechea, o fat? pl?cut?, membr? onorific? a grupului sus-numit, r?pit? drept de sub mâna unuia din concuren?i, mi-a întins bra?ul ca r?spuns la invita?ie. Aproape ca mine de nalt?, ml?dioas?, brunet? cu p?rul negru ondulat, în stil clasic retezat… zâmbindu-mi cu dulcea?a-i chem?toare, mi-a cedat o palm?, cu alta m-a prins de mijloc ?i s-a l?sat dus? de tainica mea fantezie. Doi pa?i înainte, unul înapoi, doi într-o coast?, doi în alta… executam noi cu sârguin??, ?op?ind f?r? oprire dintr-un cap?t a clasei în altul.
La un col? mai întunecat am realizat o virtuoas? rota?ie. Domni?oara s-a cl?tinat, dar n-a c?zut, a dovedit s? m? încle?te de brâu cu bra?ul ei firav. Curentat de ondulatu-i corp agitat, mai s? pierd orientarea spa?ial?, a trebuit s? m? ?in? ea (lipit de dânsa), numai s? nu m? vad? n?ruit la p?mânt.
Tangoul s-a repetat, s-a repetat cotitura, s-a repetat ?i surâsul ispititor a partenerei. M-am hot?rât s? o conduc acas?, chiar de tr?ia în cap?tul m?cre?tilor. Dup? ce acordeonul î?i îndeplinise misiunea, am prins-o la patefon: odat? în om?tul lui Aznavur (Tombe la neige - fr.) ?i alta – în câmpurile lui Joe Dassin (Champs Elisees fr.). Fata nu m? sl?bea din ochi, privirile ei îmbietoare m? f?ceau s?-mi simt b?t?ile inimii.
Se p?rea c? inten?iile noastre coincideau. Dar, când ?i-e via?a mai drag?, vine un cornorat din partea lui scarao?ki, sau din propria-i ini?iativ?, ?i stric? toat? treaba dintr-o singur? învârtitur? de coad?. Cam a?a s-a petrecut ?i în cazul meu.
Când s-au anun?at ultimele trei dansuri (un ?eic, un twist ?i la urm? – ”belâi tane?” (invit? domni?oarele)), o droaie de sc?pa?i de la club – halhat?i cu armata f?cut? – s-au n?pustit asupra ?colii. Bunghindu-se în?untrul seratei la u?? ?i pe la ferestre cu semnale insistente, obraznicii n?v?litori rupeau cu ochii din ale noastre dulci feti?e.
Imediat dup? asediu, din cârduri s-au desprins odat? patru ?col?ri?e, între care ?i una de a opta. La mântuirea ?eicului s-au mai dezlipit vreo ?apte, gata îmbr?cate înc? înainte de ultimul strig?t al cântecului.
Degeaba am c?lcat eu clio?ii în sâmb?ta ceia… dup? twist a zburat ?i frumoasa mea cu fl?c?ul ei sp?tos. Am pus mâna pe suman ?i, hai s? ies, îns?, o dam? de pe Rusca mi-a a?inut calea, cerându-m? la belâi tane?. N-am refuzat-o, nu era primit, ?i apoi, cuconi?a ar?ta destul de ag???toare, chiar dac? nu era rupt? din a soarelui floare. Dup? serat? am petrecut-o, ne era în drum. M-am înviorat, cu gândul c? în romantica seara nu r?mâneam între p?gubi?ii cavaleri dintr-a zecea ”A”, care de facto dominau situa?ia (pân? la invazie).
Mergeam separa?i, leg?turile de mâini nu m? încântau de când m? ?ineam minte. Era o deprindere luat? de la unchii din vale. Da, m? c?rau în cârc? (dac? osteneam), dar nu m? târâiau de mânu?? ca pe un pui?or de incubator, asta nefiind mijloc de ajutor în neamul nostru. De-atâta, când m? ?inea cineva de ceva, m? sim?eam cu hamu-n gât, dar nu asta am vrut s? spun, ci, doar s? accentuez c? promenada a decurs f?r? obliga?ii, promisiuni sau leg?turi corporale.
Am înso?it fata pân? la ultimul col? al itinerarului. Când s? intru ?i eu în hudi?a ei, cu speran?a s?-i dau m?car o pup? pe obraz, domni?oara m-a oprit, cum c? mai departe se ducea singur?, c? tat-so o a?tepta la poart?. Dac?, tot nu dormea la ora ceia târzie, de ce el n-a venit la ?coal?, s?-?i aduc? auru acas?, s? nu il fure niscaiva… judecat- am eu în sine, f?cut-am stânga-mprejur ?i p?r?sit-am fa?a locului.
Seara pierdut? nu mi-a pl?cut de fel… ajuns acas?, nici somnul nu m-a luat. Am aprins lumina ?i m-am dat la mas?. Ca într-o glum?, am deschis o carte de istorie…În dou? ore am trecut trei r?zboaie balcanice.
Am hot?rât s? nu mai am ce c?uta pe la serate, cu ceasuri întregi aiurea vânturate. La ce serveau fetele din sat cu gândul numai la m?ritat, când la city (ora?) m? a?teptau palatele tixite...

Restul prim?verii a fost dedicat intenselor studieri. Ultimul sunet, celebrat la 25 mai,a semnalat sfâr?itul carierei ?colare a promo?iei noastre. Ziua s-a nimerit luminoas? des-de-diminea??.
?coala toat? era în serbare. Terenul sportiv, asediat de banturi, c?m??i albe, sure, alb?strii, cravate ro?ii… nu mai avea loc de alerg?ri. Clasele formau tradi?ionalul careu.
Un soare voios, ca la comand? ie?it de sub dealul Baimacliei, zâmbea piezi? asupra plopilor de lâng? drum, jucându-le frunzele lucioase în adierea vântului v?ratic. Sute de albine neastâmp?rate bâzâiau în roiuri deasupra copacilor înflori?i a gr?dinilor, între care mai tare se onorau aroma?ii salcâmi. Doar un singur destoinic concurent le amesteca miroznele. Era un b?trân liliac într-un col? de hat, cu floarea întârziat, înc? în straturi de petale - mii, amestecate ve?tede cu vii. Salutabila bolt? cereasc?, de o claritate albastr?-albastr?, îndemna la noi ispr?vi nest?pânitul duh juvenil. Odat? aranjat careul, directoarea a ?inut tradi?ionala cuvântare apoi a dat linie verde procedurii esen?iale. Un pumn de pu?tani, ale?i din viitoarele clasele de a întâia situate vizavi de cele de a zecea, s-a aruncat spre rândurile noastre, s? le înlesnim îndeplinirea datoriei. Numita obliga?ie consista în a ne cânta din clopo?ei ultimul sunet de ?coal?.
Eu l-am luat la um?r pe Manole, v?r drept din partea mocanilor – un b?ie?a? b?lan la fa??, iute ca fulgerul, ca varga de sub?irel, ca pana de u?urel. Când vestitorul a fost gata s?-?i împlineasc? rolul, a dat din c?lcâi în semn de pornire. Eu am luat-o la trap de-a lungul careului, iar el, strângându-m? cu o mân? de frunte, cu alta s-a apucat de agitat clopo?elul...
Insistentul sunet desp?r?itor a str?puns inimi ?i suflete. L?cr?ma directoarea, prima mea înv???toare, a doua… l?cr?mau fete de pe Rusca, de la Butuceni, o frumoas? de la M?cre?ti, alta de pe Valea L?rgii... st?teau întrista?i ?i careva b?ie?i, numai nu de-ai no?tri. A zecea ”A”nu se vedea la sol, pe urme de tractoare, ci în v?zduhul necuprins, la în?l?imi de avioane. Nici eu nu m? uscam de drama separa?iunii, alergam cu v?rul deasupra capului ?i-mi f?ceam cruce cu limba, s? trec cât de repede interogatoriile scrise ?i orale, s? m? scap?t odat? la ?oseaua larg?.

Supraînc?rcata luna iunie s-a încheiat cu o sear? festiv? organizat? la nivel în localurile ?colii. La ora nou? noaptea, în clase spa?ioase ale corpului nou deja st?teau amenajate rânduri de mese cu vaze de flori, b?uturi r?coritoare, vinuri de cas?, de magazin, coniacuri, tot felul de bucate (de cu zi preg?tite cu mare r?bdare pe la plite ?i-n cuptoare), pr?jituri, salate, fructiere cu bomboane... Dup? solemna înmânare a atestatelor de maturitate, absolven?ii promo?iei, împreuna?i cu p?rin?ii ?i pedagogii, am stat la mas?. Dup? cina festiv? am p?r?sit s?lile (pe o vreme). La aer, în curtea ?colii se preg?tea ultimul concert. Dup? o serie de cuvânt?ri, povestiri, poezii de adio... au urmat montaje scenice de via?? ?col?reasc?. Aproape de miezul nop?ii a r?sunat trompeta. Taraful a intrat în func?ie. Fii, fecioare, mame, ta?i, de vin coniac ?i importanta zi încuraja?i, de benevole zâmbete pe fe?ele bronzate radia?i, s-au întrunit în hore, brâuri lungi, ce se ?ineau tot lan?, rupte doar de un sever tangou, o polc?-dou?, sau un tandru val?. Zorii maturitâ?ii i-am întâmpinat cu toat? clasa pe un vârf de deal, al?turi de Felicia Davâdovna – destoinica dirigint?, re?inut? în memorii pentru nem?rginita-i inteligen??, înaltul sim? ?i marea-i rezisten?? spiritual?, de care d?duse dovad? în anii ei de prosperare, ce ne aduser? la punctul de plecare, spre a izbânzilor lume?ti lipsite de hotare, c?zute ca din cer în gând la fiecare, doar într-o noapte f?r? somn, de mare s?rb?toare...

La trei zile de la Balul de absolvire, înarmat cu zece ruble ?i o geant? mare, am ie?it pe poart? ?i am plecat, cum m? îndemânase fratele în ultima lui scrisoare. Tata se uita posac din urm?... n-avea ce face, trista-i ursit? era demult jucat?, iar ale noastre zaruri – aruncate. Mai marii din r?ma?ii pe-acas? erau la f?cut bani pe dealuri, în schimb, surorile ie?ite în drum m-au petrecut cu ochii pân? la col? la ?ic?u, da eu (n?t?r?ul) nu m-am întors s? le fac din mân? m?car o dat?, m? temeam s? nu scap autobusul de Cantemir, de parc? era ultimul în toat? vara ceia turbulent?.


Capitala s-a înf??i?at în toat? statura ei. Din vârful colinei apusene metropol? p?rea o p?dure imens? cu case de tot felul, împr??tiate la întâmplare printre straturile înverzite. Se z?reau ?i în?l?imile-i periferice, pestri?ate de cl?diri m?re?e etajate ?i altele neterminate, cu zeci de macarale întinse ca gâturile la cocostârci.
În apropieri, str?zi asfaltate – m?rginite de trotuare netede, curate, umbrite cu rânduri de arbori îngriji?i – ap?reau ?i disp?reau pe la intersec?ii.

Fratele m-a întâmpinat cu surâsul lui de totdeauna. În aceea?i sear? a tocmit planul de ac?iune, înmânându-mi un teanc de caiete groase cu conspecte ale lui, ?i str?ine. Acolo erau istoriile marii Uniuni, compuneri literare, morfologii, sintaxe, nota?ii gramaticale... tot ce trebuia pentru examenele de intrare, programate în august. Aveam timp berechet s? m?nânc toate scrisurile celea, foaie dup? foaie, dar fratele, ?tiindu-m? t?cut ?i sfios de fire, a hot?rât s?-mi dezlege limba cu seminare zilnice efectuate între noi doi, în orele lui de dup? lucru. Aparte de acele preg?tiri, p??itul nostru, nevrând s?-i repet gre?elile, m-a îndreptat la cursuri cu plat? pentru abiturien?i, ce se petreceau zilnic între pere?ii universitari, de facto finan?ate de portofelul lui, ca ?i restul existen?ei mele în capital?.

În a doua decad? a lui iulie am plecat la universitate, s? depunem cererile de înmatriculare. Eu m-am dus la idiome, Ukil – la dreptul lui de neschimbat. Conform regulamentului, mai întâi de toate, fiecare în parte trebuia s? între?in? o convorbire cu pre?edintele comisiei de examinare. Cine era dumnealui, dac? nu tovar??ul din iarn? – salvatorul din troleibuz. Munte cu munte... M-a poftit pe scaun, mi-a zâmbit, mi-a vorbit frumos, m-a întrebat într-o moldoveneasc? pur?: de pe unde eram, ce c?utam, la ce pretindeam... A?a ?i n-am mai în?eles dac? m-a recunoscut sau nu. La câte mutre treceau pe acolo... ?i apoi, omul era la lucru, n-avea când sta la baliverne cu puchio?i din fund?turi neauzite.

Cu o s?pt?mân? înainte de primul examen, fratele ?i-a luat concediu de munc? pe cont propriu. Înc? nu se vedea el sut? la sut? sigur de reu?ita urm?toarei încerc?ri. La aspecialitatea lui concursul era exagerat de mare, o mic? eroare putea provoca rezultatul indezirabil.
Tot atunci c?minul în care tr?iam a intrat în repara?ii. Fratele cu companionul (tot abiturient cu experien?? în domeniul sportului) au fost muta?i în camere cu cineva din locatarii neridica?i, iar eu cu fratele lui, abiturient ?i el la ?coala de educa?ie fizic?, ne-am împr??tiat pe la c?minele studen?e?ti, pe o lun? sacrificate armatelor de n?v?litori ca noi. Cam în a?a mod m-am v?zut eu cazat în c?minul universitar num.11, situat la Malaia Malina (Malina Mic?) - o mahal? arhaic? a ora?ului, cu reputa?ie negativ?, astfel recunoscut? în auzitele ?oapte ?i glasuri sc?zute.
Numitul or??el studen?esc încadra câteva c?mine, între care – unul mare de tot (înc? nefinisat), cu loje moderne centrale ?i laterale. O alee larg? m?rginit? de c?minele alineate în dou? rânduri, amenajat? cu trotuare, flori, arbu?ti ?i arbori ducea spre cantina studen?easc? – o cl?dire cu dou? nivele ?i mult? sticl?. Exteriorul ansamblului nu prezenta interes, deoarece în mare parte d?dea în v?ile Malinei marcate cu sârme ghimpate, garduri de c?tin?, coclauri ?i case obosite din care r?sunau strig?te r?gu?ite.

Înainte de primul examen, recunoscut ca bazic între cele patru probe de intrare, în ograda cartierului studen?esc triumfa entuziasmul. Sute de fete ?i b?ie?i, cu frun?ile iluminate de speran?a zilei de mâine, circulau cu ardoare în tot largul aleei, strigau pe afar?, la geamuri, î?i fluturau saluturi de incurajare, s?reau cu zel pe trotuare în ritmuri ABBA, Boney M., Trrrrrrr... Pah-Pah, Taca-taca... sexi-jaz la saxofoane, melancolii ruse?ti la patefoane.
În interior domnea alt? atmosfer?. Lini?tea controla etajele de sus pân? jos, doar balcoanele r?mâneau în zona auzurilor exterioare. În ultima sear?, sala de citire a c?minului (în care m? aflam ?i eu) nu mai avea loc de trecere printre rândurile de mese reliefate cu jurnale, c?r?i, conspecte, coate goale ?i pachete de confete*. Repeti?ia era în punctul de maxim? arden??. Pe la 11 de noapte am ie?it, mi se învârtea capul de gramatic?. Au p?r?sit ?i al?ii localul, r?mânând cei mai înver?una?i – cu ?tergare ude în frunte, chibrituri b?gate între pleoape...

Prima prob? a fost dur?. S-au distins mai tare facult??ile cu liste lungi. Acolo profesorii au t?iat ca-n varz?. Înc? pe la amiaz? primele geamantane au luat drumul g?rii. În ?iragurile c?zu?ilor se mai întâmpla ?i câte un medalist de invidiat, deja inclus în rândurile studen?e?ti. De?i mul?i plecau, dup? cum ar?ta imaginea seral? a aleei, grosul armatei a r?mas s? lupte mai departe. Începutul meu a fost triumf?tor, ?i a fratelui la fel. Era devreme de bucurat, înainte r?mânea mult de demonstrat.
Dup? fiecare examen vesela alee se schimba tot mai mult. Grupurile de fete plimb?toare se r?reau, cetele de voinici se dispersau, str?du?a de plec?ri nu pustia. Din ast? cauz? Malina nicidecum nu suferea, ca înadins - a doua oar? înflorea, bea vodc?, vinuri cu carbid ?i huzurea, de venetici nici capul n-o durea, pe a ei zacoane via?a ?i-o tr?ia.
Pe la jum?tatea lui august zbuciumul s-a sfâr?it. N-am pr?v?lit nici un examen, dar asta nu însemna nimic. În vara ceia la drept au fost 17 pretenden?i pe un loc planificat, la limbi str?ine – 13. La a?a concursuri se cereau note înalte. Le-am ob?inut: eu am ie?it în cap?t cu doi de 5 ?i doi de 4, fratele s-a ales cu trei de 5 ?i un trei (la compunere).
Se p?rea c? proiectele noastre erau pe cale de înf?ptuire, dar, odat? ce procedurile mai continuau, ne tremurau urechile la amândoi. Fratele s-a întors pe ?antier, eu am plecat acas?. În caz de reu?it?, institu?ia trebuia s?-mi trimit? prin po?t? în?tiin?area de înmatriculare. Pe mama notele au înviorat-o, a t?iat ?i un cârlan de bucurie. Cuptorul încins nu m? înc?lzea deloc, ?idula m? interesa.

La a treia zi de a?teptare, v?zându-m? cu ochii pe po?t?ri??, m?muca noastr? a tras c?r?ile. Dup? cum le citea ea, ne vedea pe amândoi în drum spre cas? mare de stat.
Un tân?r din sat, proasp?t venit de la Chi?in?u, a adus cu el o noutate: cum c? eu ?i fratele eram în liste la universitate. L-am crezut, nu pân? la cap?t. Omul nu era mincinos, eu eram un necredincios, vroiam s? v?d în mân? documentul, f?r? de care cuvântul nu avea putere.

A trecut mai mult de o s?pt?mân?. Hârtia nu mai venea. Ma apucat insomnia... ?i când adormeam, visam numai neguri.
Po?t?ri?a nu s-a ar?tat dou? zile la rând. M-am apucat de bodog?nit prin ograd? ca tata, f?r? nouri, c? m? ru?inam de partea feminin? a familiei. ”Poate-i bolnav?, ghiata fimeie... la atâta alergâtur? zâ la zâ... ?i un cal chic? di pi chi?ioari.” – îmi insufla mama calmare, urm?rindu-m? înnebunit de a?teptare. De ce trebuia s? i se fac? r?u taman atunci, când ardea jarul sub picioare?.. N-am mai r?bdat, am plecat s? o caut. Nu era acas?, poarta-i era încuiat?.
A ap?rut nevasta peste 24 de ore (cap în cap num?rate), s?n?toas? ?i voioas?. Nu trecuse pe la noi, c? nu avea ce aduce, gazetele r?bdau... vara oricum nu le citea nimeni. În?tiin?area mea se perduse pe la po?t?, nimerise din gre?eal? într-un teanc de scrisori învechite din cauza adresa?ilor pleca?i demult, femeia o g?sise întâmpl?tor, c?utând cu totul altceva. Mama s-a schimbat la fa??, a scrâ?nit ?i din din?i... Eu n-am mai stat s? caut noduri... Am desf?cut scrisoarea, am citit aprobarea, am pupat-o pe mama, i-am tras un zâmbet po?t?ri?ei, apoi am pus mâna pe pa?aport ?i m-am dus la selsovet, s?-i dezbat u?a cu talpa papucului. Pân? la întâi septembrie mai r?mâneau patru zile.

De sat m-am deznodat repede. Secretara de la comsomol m-a primit ca pe un oaspete, m-a felicitat, mi-a strâns mâna, a pus ?tampila pe bilet, a isc?lit, a oftat ?i mi-a dorit succes la înv???tur?. Cârmuitorul a citit atent avizul, i s-a uitat cu lupa la peciat? (?tampil?), apoi l-a mai citit odat?. La înf??i?are tovar??ul nu p?rea deloc mul?umit, dar trebuia s?-mi dea drumul, actul îl obliga.
– Mai vii tu înapoi?.. – m-a întrebat el întorcându-mi pa?aportul.
– Nu!
– Nu m? bucur? a?a r?spuns, da, Brava! To?i, care au plecat pân la tine, au spus Da – ni?iunu nu s-a întors. A?a era ?i bunel-to. Dac? zicea Da – Da era, dac? Nu – anume asta era, ?i nu altceva. – Care bunel?
– Grigori??. – La numele auzit, sângele mi s-a suit la cap. A fost prima dat?, când am sim?it cum mi se umflau n?rile.
În aceea?i sar? am preg?tit bagajul. Mai r?mânea s? trec neap?rat pe la Cantemir, pe la voencomat*, s? m? scot ?i acolo de la eviden??. Asta treab? o f?ceam a dou?-za, în drum spre Chi?in?u.


Capitala nu m-a întâmpinat, nici nu era nevoie, eu am întâlnit-o pe cal alb, ea a venit la mine în musaferie... – a?a destoinic ?i vajnic m? vedeam în oglinda ultimei mele victorii. La gara central? n-am ajuns, coborâsem la memorial, al?turi de c?minul facult??ii, cu 20 de ruble în buzunar(toate de una) ?i geamantanul (r?mas de la fratele) plin cu c?rtoafe, fasole, jum?ri, un pui?or pr?jit ?i haine de care a dat cel de sus... Degeaba m-am apucat de enumerat nimicuri... propria-mi valoare o de?ineam în atotputernica ?idul? ?i tinereasca-mi aspira?ie, de care m? ?ineam ca Spartacus de flagul libert??ii. Predestinatul l?ca? ? 9, amplasat într-un cuib de cl?diri surori, nu prezenta mare deosebire fa?? de c?minele Malinei observate pe alt deal, nu departe. Aceia?i pere?i de cotele? (piatr? de calcar t?iat?), poate ceva mai întuneca?i; acelea?i balcoane cu a?e, sârme, rufe în?irate la uscat; aceea?i u?? de aceea?i culoare... Doar abundenta verdea?? ?i copacii gro?i din jur îi d?deau grupului locativ un aspect mai vechi.
De?i trotuarele nu pustiau, unicul pieton cu valiz? eram eu. Pe drumule?ul asfaltat din fa?a c?minului stopau ma?inu?e. Domni?oare frumos îmbr?cate înso?ite de mame cocoase, boite, cu po?ete la bra?... cercetau ?i admirau anturaje, în timp ce masculii lor cu leg?tori la gât, rotuji?i de soroc, gâfâiau înviora?i, tot opintind la gen?i umflate ?i cutii de cartoane, îngrelate cu fel de fel de borcane... ”Fon?onari...”, mi-a trecut de-odat? prin minte. Lâng? b?ncile de la intrare, patru fete, u?urel leg?nate de o nostalgie a lui Joe Dassin, m? studiau parc? a lehamete, dar ochi?orii le luceau... La a noastr? facultate un b?iat era o raritate. Sincer s? fiu, m-am sfiit, poate ?i la obraji m-am înro?it... Fugând cu privirea, m-am înfipt cu ochii în u?a c?minului. Un anun? cu litere groase avertiza în ruse?te prezen?a obligatorie a studen?ilor de anul întâi la corpul principal universitar, la 9.00 în ziua de 31 august.


Alma mater î?i avea re?edin?ele în marginea de sus a vechiului centru urban, la un kilometru jumate de c?min. Doar facultatea de economie se baza cu tot cu c?mine la Râ?canovca – cartier estic a ora?ului.
Baza principal? întrunea un p?trat de construc?ii vechi ?i moderne cu ie?irile în toate direc?iile. M?rginite in exterior de patru str?zi lini?tite, edificiile ar?tau bine toate. Ca arhitectur?, câ?tigau cele vechi. Anume ele îi transmiteau ansamblului universitar coloritul imaginar a anticelor înv???minte, înc? fidele marilor avânturi ?tiin?ifice ale epocii.
Una din cl?dirile seculare se situa la nord-est, formând un dreptunghi de dou? nivele la întret?ierea str?zilor Gogol ?i Pirogov, g?zduind facultatea de drept ?i catedra militar?. Aripa mai alungit?, dând în Pirogov, se învecina cu un bloc nou lung, în care s?l??uiau spiritele creative ale facult??ilor de limbi str?ine, istorie, biologie, chimie ?i geologie.
În continuare, la intersec?ia Pirogov-Pu?chin, în col?ul sud-estic st?tea alt edificiu clasic, în care convie?uiau filologia moldoveneasc?, rus?, ziaristica ?i biblioteconomia.
Pe Pu?chin în sus, la cap?tul vechilor pere?i î?i lua începutul o alt? construc?ie modern? – parte integr? a corpului principal situat mai mult pe strada Sadovaia (Gr?dinilor), ce în partea sudic? f?cea col? cu Pu?chin, în cea de nord – cu Gogol. Cl?direa dat? ad?postea facult??ile de matematic?, fizic?, biblioteca, sala de conferin?e... Tot acolo î?i aveau sediile rectoratul, secretariatele ?i alte organe dirijibile. Tot pe-acolo, pe-afar?, m? aflam ?i eu în ajunul de întâi septembrie, nu singur – cu trei mii de capete descoperite, învârtindu-se f?r? oprire în voin?a a?tept?rii.
Acea solemn? pornire insufla poten??. Însorita diminea?? prevestea o zi bun?. În lumina serb?rii pia?a universit??ii era mult mai atractiv? ca în ce?urile recentelor examin?ri. Însu?i locul bucura ochiul. V?zut? dintr-o parte, pia?? înc?rcat? de lume h?t dup? limitele ei, unea într-un tot întreg blocul central, strada, portalul parcului de vizavi ?i fostul depozit de ap? – un turn înalt de o sut? de ani, situat în cap?tul str?zii Gogol, cu func?ie de observatoriu astrologic.
Bineîn?eles, anturajul dat nicidecum nu putea concura cu splendoarea parcului v?zut ca în palm? de sub simbolicul portal, ce deschidea o vale verde de mare perspectiv? orizontic?: adânc?, cu înalte maluri împ?durite, înv?lurit? de ima?uri dep?rtate... cu o ap? lini?titoare în extremitatea ei de jos, numit? Lacul Comsomolist în cinstea tineretului leninist.

La ora convenit? a r?sunat microfonul. Lumea s-a concentrat asupra tribunei de pe pragul intr?rii. Organizatorul solemnit??ii a dat cuvânt primului Om. Rectorul a declarat ini?ierea u?ilor deschise, ne-a spus bun sosit, ne-a felicitat cu titlul studen?esc, apoi ne-a prezentat adjunc?ii, pre?edintele sindical, secretarii ?i decanii. La urm? dumnealui ne-a dorit succese ?i a cedat tribuna.
Urm?torul orator, prorectorul responsabil de studii, ne-a sc?ldat în laude ?i ur?ri, cu fapte concrete ne-a dezv?luit inportan?a înaltelor merite universitare, apoi ne-a anun?at structura de subordina?ii ?i orariile.

A doua parte a festivit??ii s-a celebrat în sala mare a blocului nostru. A luat cuvânt decanul, ?efii de catedre... a vorbit ?i secretarul de partid – nu altcineva, decât Omul din troleibuz. O sut? de fe?e, în marea lor majoritate feminine (între care unele deja v?zute), mai mult sau mai pu?in zâmbitoare, ascultau f?r? abatere discursurile de salutare.
Anul întâi de idiome includea zece grupe de studii a câte zece persoane, întrunite în cinci academice a câte dou?zeci. Cinci grupe de studii (4 moldovene?ti ?i una rus?) apar?ineau catedrei de francez?, dou? (una moldoveneasc? ?i una rus?) – catedrei de spaniol?, ?i trei (una ?i dou?) – celei de englez?. Dup? partea festiv? au fost date citirii listele de repartizare pe grupe. În total 80 de fete cochete ?i 20 de b?ie?i cucuie?i, cu urechile ciulite a?teptau s? afle: cine cu cine avea de ros scaunele cinci lungi ani.

Erau Tatiane, Lilii, Ale ?i Marii, Svetlane, Iulii, lidii ?i Lucii; Era Carina – fiic? de armean, Frumosul Iura – chip de ortoman, Ghena Tacu – duhul de codrean, Arca?a cu ochi ageri de pu?ca?, Rodici, Liudmile – fete de ora?, ?i între ele – un Sultan de C?l?ra?.
Era o Maie blond?... preafrumoas?,
din dreg?tori cu vi?e adânci cr?ias?
-?i alta, mai smolit?, tras? prin inel,
din soare rupt?, chiar de nu purta cercel.
Era un Victor, tot brunet, ni?el,
cu-n car de planuri arz?toare dup? el - Sosit din a Bugeacului bucat? frânt?,
r?mas? pentru neam ca sfânt? - aterizat la Chi?in?u cu mare zel,
c?l?uzit de sfatul p?rintesc fidel,
cum c? ?tiin?a bate plugul de o?el.
Era un Alexandru bun, un Edic, un Ivan,
?i un pictor voluntar, pe nume Dan;
?i un Boris cu palme de lemnar,
la fa?? – înv???tor, la ochi – conduc?tor,
având în stânga lui pe Iurca S?r?tean,
?i-n dreapta – pe Serioja C?rpinean, tustrei înc?tu?a?i de a lui Chihot slogan.

Erau Nadejde, Zine,Oli, Larise,
Liudmile-n c?utare de Ruslani - mai tari ca renumi?ii atamani,
din care nu se gl?suiau în liste
?i nici se ascundeau dup? culise.

Erau încostumatul Vasea Ban,
?i alt Serioja – tipic Orheian. Era ?i un Colea – zdrav?n, ar?tos,
cu fruntea sus, înalt, sp?tos,
privirea-i foc, destul de copt,
de-a virtuosului povestitor nepot.

Eram ?i eu, ?ezând în rândul doi,
cu coatele pe banc? neclintit,
f?când a ner?bdare din c?lcâi,
cu ochii tulburi, în tavan ?intit,
mai s? bat în retragere, înapoi, - a?a m? comanda natura de sfiit,
c? nu ?tiam nici unde am nimerit.
De nu i-am pomenit pe to?i, s? am iertare,
de?i, între noi nu are cum r?mâne sup?rare,
demult nu mai sântem de a?a ceva în stare, ?i, dac-ar fi s? revenim la ziua de amploare, o mic? ceart? ar însemna retrocedare
la ale noastre stoluri c?l?toare,
ce ne-au convins c? vremea-i trec?toare, ca ea, în lume, nu-i alt? valoare.

Eu am nimerit în grupa înt?ia de studii, ce împreun? cu a doua o forma pe cea academic?, tot num?rul unu, în frunte cu al nostru brav curator – tân?r profesor recent întors din Algeria, unde doi ani la rând, în calitate de translator, f?cuse bani cu ciocanul. La at?tea femei v?zute pe etajele facult??ii, mi-a venit bine s? fiu dirijat de un b?rbat, ?i înc? de care: f?cut, simpatic, cu un p?r lung ondulat dat peste cap, ochii sc?lda?i în victorii, un costum gri-verzui din stof? pur?, sub care se bombau în toat? vederea bicep?ii, pectoralii... Moldovanu (a?a se numea dirijintele) nu avea func?ie tare vajnic?, dar privirile invidioase, cât ?i cele admiratoare (între care ?i a mea) demonstrau cu fermitate c? nu era ultimul om la universitate, pe deasupra, ?i fetele-?i suceau gâturile din urma lui, însurat cum era.

În primele s?pt?mâni de studii, o groaz? de suspiciuni m? controlau zi ?i noapte. Cea mai ap?s?toare m? obliga s? cred c? gre?isem în alegerea profesiei. Cot? parte a îndoielii se datora insistentelor afirma?ii profesore?ti, cum c? scopul bazic a facult??ii era preg?tirea cadrelor pedagogice. De traduc?tori nici nu se pomenea. Atunci... ce c?utam eu acolo? – Înv???toria nu m? încânta sub nicio form?, ?coala – cu atât mai pu?in. A fost ?i altceva la mijloc:
La o s?pt?mân? de studii trecusem cu traiul la c?minul juri?tilor, într-o camer? cu fratele. Cazualitatea îmi oferise un schimb neordinar, motivat de astenia unui student din anul 5, care nu putea urca sc?rile de la Malina… mai era ?i însurat cu o fat? de la limbi str?ine. Mutarea a fost avantajoas?, în special din punctul de vedere material. Imediat am sim?it sus?inerea fratelui, c? ne-am unit cu banii, cu particip?ri neegale. Cu mine el nu se zgârcea, se împ?r?ea cu rezervele r?mase de la construc?ii, m? ?i încuraja. El era sociabil, curajos, tare cu duhul... nu exista barier? s?-i a?in? calea. Când se aprindea la dep?nat Dreptul Roman ?i Legea Hamurapi, îl ascultam cu gura c?scat? ?i-l invidiam în gând. Tot în tain? invidiam ?i b?ie?ii de la juridic?, prin profesiile lor destoinice, pe lâng? ei v?zându-m? un Don Nimeni.
Mai erau ?i alte motive, ce m? dezb?teau din drumul înc? nepornit. Peste capul meu s-au n?pustit o mul?ime de oratori de nivel, cu discursuri neauzite nici într-o limb? vie. Ascultam ochi ?i urechi, nu m? ab?team, conspectam ... Totul p?rea ca la oameni...când s? dezleg ?i eu cuno?tin?e acumulate, începea potopul ?tiin?ific.
Da la francez? ce se f?cea, aceia era înv???tur??.. ”Prčs du texte, camarades, prčs du texte...”*, tot repeta profesoarea noastr?, zâmbindu-mi cu acrime anume mie, f?r? s? spun? de ce. Acele cuvinte pronun?ate la modul indirect însemnau, c? (pe pu?in) o pagin? întreag? de proz? curat?, milimetru în milimetru b?tut? cu fraze lungi, în scurt timp, aproape zilnic trebuia înv??at? pe de rost ca lucru pentru acas?. Fetele din grup? f?ceau asta, da eu? Am mai v?zut undeva a?a osând? eu, care mereu aveam ame?eli de pe urma poeiziilor?
Mai eram ?i staroste de grup?. Pe care nacialnic (?ef) de facultate f?r? viitor l-a mai împins naiba s? m? bage la a?a post pe mine, care pe la ?coal? fugeam de îns?rcin?ri ?i r?spunderi ob?te?ti ca demonu de t?mâie? Chiar nu s-a g?sit careva mai ac?t?rii, în tot cârdul cela cu doi masculi ?i opt femele? De ce trebuia anume eu s? umblu pe la etaje cu jurnalul sub?ioar?, s?-i port de grij?, s?-l complectez, s?-l iau de la decanat, s?-l duc înapoi, la fiecare lec?ie s?-l dau la isc?lit, s? fac apeluri, s? pun lipsuri, s? le mai ascund (când picau ocazii)... – Asta am a?teptat eu ani de zile, rupând pantaloni de b?ncile ?colii? Atunci, ce venea mai departe? Aveam cu ce trage n?dejde la un viitor luminos ca ochii curatorului, când trei s?pt?mâni nenorocite m-au trântit la p?mânt?
Cam în a?a culori vedeam eu facultatea la faza încep?toare.
Realmente, situa?ia nu era din cele mai plâng?toare. Aveam ad?post al?turi de fratele – cu pat, prostiri (cear?afuri), ?tergare, p?tur?; farfurii, tigaie de pr?jit c?rtoafe, oal? de clocotit ou?, plit? cu gaz, baie... burs? 40 de ruble. Adic?, uitând de costumul cam ponosit de clasa zecea, ?i de cleo?ii scurta?i din lungirea picioarelor, nivelul material era satisf?c?tor. Ce suferea mai tare, era latura intelectual?. ?tiin?ele oferite de primul semestru nu m? încântau deloc, le bâjbâiam ca-n întuneric. Doar una latina moart? o vedeam în lumina zilei, datorit? lui Natan Solomonovici – academician de nivel mondial, purt?tor de înalte merite ?tiin?ifice, ”Doctor onoris cauza” la Universitatea din Leningrad, veteran a blocadei, OM însemnat de la natur? cu dou? litere mari, încrustate f?r? urme în mijlocul frun?ii. Numai acel b?trân cu p?rul alb r?rit, nasul mare înro?it de ani, cu destoinica-i ?inut? lipsit? de lumeasca îngâmfare, cu ochii lui înc?rca?i de în?elepciune tras? din Davizi... a ?tiut s?-mi trezeasc? adev?ratul interes a cunoa?terii. Ce mod de vorbire avea... cât de simple ?i în?elese-i r?sunau cuvintele, ce vigoare purtau ele în acea idiom? p?r?sit?!..
M-a interesat ?i educa?ia fizic?. Prima s?pt?mân? a mers cam greu, n-am putut nici fugi. Pe urm? am progresat. Fratele mi-a cump?rat costum de sport, bun, de lân?(îl costase 35 de ruble), ghete bune, tricou, mi-a cump?rat ?i geant? de dus la lec?ii, la stadion...

La sfâr?it de septembrie, într-o sâmb?t? obositoare, cu un minut înainte de literatura universal?, în auditoriul mare a intrat adjunctul decanului ?i a anun?at c? ?ara avea nevoie de ajutor. Luni la 9.00, tot cursul, f?r? excep?ii ?i înt?rzieri, trebuia s? plece la adunat poama pe dealuri. Zeci de glasuri au izbucnit odat? în urale amestecate cu rafale de palme, ce însemna c? nu eram eu singurul îngrelat de carte. Luni diminea??, grupele s-au prezentat la locul de plecare. Pantaloni cu genunchi cârpi?i, blugi de firm? ponosi?i, pe la poale zdren?iu?i; rochii de ?ar? înflorate, combinate cu pestelci, baticuri colorate; picioare lungi cu tot cu bust ?i ?olduri conturate, în salopete noi-nou?e înc?tu?ate... – alergau, s?reau, în tactul patefoanelor zburdau, sau pur ?i simplu-n voie se plimbau. La ora stabilit?, a ap?rut transportul. C?pitanul Moldovanu a dat pricaz de îmbarcare.
Luând direc?ia sud, autobuzele vesele mai întâi au urcat dou? dealuri de Hânce?ti, s-au l?sat în Valea Cimi?liei, au trecut-o ?i s-au oprit în Sadaclia Basarabeasc?, unde ne a?teptau viile neculese. Satul nu era ca oricare altul, ci pomenit de dreg?tori în vechile gramote domne?ti, însemnat cu oameni primitori, datini str?mo?e?ti... Unitatea a fost cazat? în centrul rural, drept în casa de cultur?: fetele în sala principal? situat? la etajul unu, b?ie?ii – în alta, mult mai mic?, la etajul doi. Tot pe aproape se situau instala?iile sanitare, osp?t?ria... Cârmuirea s-a st?ruit. Ginga?ele domni?oare cam d?deau din nas, dar...La urma urmelor, partidul nu ne-a trimis la curort. În mare, totul era preg?tit, r?mânea de adeverit speran?ele colhozului.

A doua zi for?ele ajut?toare au intrat în plin? activitate. Front de lucru era de ajuns ?i de r?mas. Între planta?iile de vii necontrolate de ochiul liber, a noastr? era o coast? lat? de deal, întins? h?t pân? într-un cap?t de p?dure abia observat în cea?a dimine?ii întârziate. Rânduri ?i rânduri de tufe înc?rcate cu struguri, ridicate de la p?mânt, legate de sârme fixate pe ?paleri, st?teau în a?teptare sub necontenitele huruituri de tractoare. Curatorul, dând dovad? de organizare similar? celei militare, dup? un scurt instructaj ne-a împ?r?it pe rânduri ?i ne-a îndemnat la fapte. Toat? ziulica mi-au sunat în urechi strig?tele lui stimulative, adresate mai mult domni?elor cu pielea alb?, aprige fum?toare de ?igarete pe sub butuci.
Prima s?pt?mân? de cules nu m-a încântat. Soiul de poam? alb? nu prea avea road?, ce însemna mult? alerg?tur?, pu?in tonaj... M? uitam la rândurile înc?rcate de merlot ?i f?ceam zâmbre, c? tare mai vroiam s? fac ni?te bani asupra iernii.
A doua s?pt?mân? a mers în alte ritmuri ?i cu alte numere. Co?urile se umpleau singure... Mai greu era cu c?ratul la tractor, prea departe m? rupeam cu rândul de restul echipei, trebuiau ajutate firavele colege, care spre amiaz? nu mai sc?pau de umbra tufarilor. Când ne z?reau dând roate pe rândurile lor cu camaradul Vitioc, erau gat? s? ne cedeze ?i m?nu?ele cu tot cu foarfece drept r?spuns acelui act generos, de facto s?vâr?it în scopuri de profit. Azi kilograme, mâine kilograme... În zile num?rate pl?cerea culesului a dat în rutin?, dar ideea banului încuraja, ziua o scurta, de orele atr?g?toarelor activit??i o apropia.
Dup? mesele de sear?, via?a distractiv? a Sadacliei lua avânt. În nop?ile frumoase pia?a casei de cultur? se umplea de tineret. Pragul de la intrare servea de scen? pentru concerte actuate de talente studen?e?ti, dup? care, imediat, tot acolo se instala ?i ansamblul satului, cu aparatura de discotec?. În alte nop?i, fa?ada acoperit? cu ecran prezenta filme. Mai erau ?i alte ocupa?ii, în parte legate de vechile tradi?ii s?te?ti. Deseori fl?c?ii ne îmbiau în musaferie, lucru nu bine v?zut de c?pit?nie.

Într-o vinere, aproape de amiaz?, o ploaie mare ne-a prins pe deal. Ne-am tras la dos sub ?opronul brig?zii de vie, care mai uzi, care mai usca?i. Apele curgeau pârâie, de sus turna cu cofa... Dup? o or? bun? ploaia a încetinit. Mai veneau dup? noi ma?ini s? ne care în sat pe drum de ?ar? r?zmuiat? – Poate da, vreo una târât? din urma tancului. Ruralii ?tiau care era treaba de mai departe, urbanii mai nevinova?i, sperau la grija fa?? de norod. Între râsete, mir?ri, ?i alte emo?ii stârnite de natura-mam?, se deslu?eau neînsemnate tuse, ofturi, suspine... mai era ?i ora supei.
La un ceas jumate de a?teptare, Moldovanu a anun?at dislocarea. Unitatea studen?easc? a ie?it de la ad?post ?i a luat pasul. Asta m-a f?cut s? m? uit la bocanci. Erau cam dezhoca?i, dac?-i mai b?gam ?i-n noroi pân?-n glezne, cu dou? ruble-n buzunar... În delicata situa?ie bravura nu-?i avea locul, dar n-am avut încotro. M-am desc?l?at, am r?suflecat pantalonii pân? la genunchi ?i am pornit agale prin mijlocul drumului, cu bocancii în mâini, înc? ?i fluierând. Lumea m-a privit ca pe un osândit... p?cat – satul nu era la doi pa?i, ?i glodul se ?inea bo?uri de picioare.
La un col? de vale, chipurile s? mai taie din drum, capul coloanei a întors într-o miri?te de popu?oaie. Ideea n-a fost rea, numai c? din ciocane am dat într-o ar?tur?. Acolo armata noastr? s-a împotmolit, ?i ploaia s-a pornit din nou. Doar atunci careva din voinici mi-a repetat fapta. Noroc de sat, c? se vedea aproape, anume el cu primele-i case a ridicat duhul în ale noastre rânduri. Când am ajuns la club, se însera.
Masa trecuse, cina înc? nu era gata, de?i mâncarea de amiaz? ne a?tepta cald?.
Eu cu Vitea ne-am pus la punct ?i am ie?it s? înfulec?m ceva. Afar? se întuneca. La u?a buc?t?riei am dat cu ochii într-un amic din sat.
– M?, da ?i ploaie o tras – a zis fl?c?ul, urm?rind cu interes dup? o fat? din grupa a patra. – V-o udat ?i pi voi, a??-i?
– Ne-o udat, ne-o udat, da nu ne-am tochit de tot, o mai r?mas ?eva z?har pi noi, i-am r?spuns eu cu umor. – Da tu malade?, v?d c? ai nastroienie (bun? dispozi?ie) bun?... Undi pleca?i?
– La stolov? (cantin?)...
– Da tari v? trebuie e vou?... ?i-a?i perdut acolo, o strachin? sleit? di bor? cu fasoli? – Hade?i p?n la mine, ari mama ni?ti g?lu?i puse-n cuptior...– Da chiperi umplu?i? – m-am interesat eu, mai mult a glum?. – Cum s? nu... ?i înc? di cari, frati!.. Da cu un p?har di jin!.. Hade?i, l?sa?i ca?a (terciul) la pur?ei, ?i ii s? mânân?i azi mai ac?t?rii.

Ce a f?cut, ce a dres sadaclianul, ne-a tras dup? el, c? nici noi nu ne-am l?sat mult ruga?i. Pe drum a mai luat vreo patru de-ai no?tri.V?zându-ne atâ?ia, mama-sa pu?in s-a intimidat, da nu s-a speriat. În timp ce b?iatul disp?ruse gr?bit, ea ne-a condus în casa mare, ne-a g?sit scaune la to?i, ne-a întrebat de pe unde eram... Femeia vorbea, ?i nou? ne ?inea hangu, da mâinile nu-i st?teau în cruce; pe mas? tot ap?reau tacâmuri cu brânz? de oi, sl?nin?, ceap?, patlagele, nuci... – Pân a hi gata mâncarea, pune?i ?eva la stomag, acu? vini ?i Tolea. Avem o vac? cam distr?b?lat?... s-o dus s-o scoat? di la un mahalagiu din gr?din?... – a zis ea, t?ind felii o pâine rotund? de cas?.
– Da-i de-ajiuns ?i asta – am încercat eu s? laud masa. – Ei da, asta-i a?a, ca-n loc de zacusc?... – Da m?tali nu e?ti din sat, cred c? e?ti venit?. – A?a este, cum di ?i-ai dat sama, dup? horb?, a??-i? – Da, ”hi” pi aicia nu se pronun??. – Ai dreptati, îs di la T?t?r??eni, b?rbatu m-o adus ai?i. – Da eu acolo am o gr?madea neamuri... – Iaca vini ?i b?ietu, posp?i?î-v?, p?n am s? dischid cuptioriu.

Tolea a intrat cu doi camarazi ?i un ulcior burd?nos, cam la trei kili?oare. În minute num?rate, spumosul rubiniu, înc? nea?ezat, acru-dulciu, ne-a f?cut s? ne arunc?m asupra gust?rii.
Pân? s-a desfundat cuptorul, Tolic? nu odat? ie?ise pe u?? cu urciorul gol. Fl?c?ul avea darul de a atrage omul de partea lui, mai era ?i u?or la mân?, ?i noi – fl?mânzi?i de ploaie. Din roatele date, niciunul din prezen?i n-a sc?pat un pahar. În primul rând, nu era frumos s? refuzi un g?zda? om?nos, ?i vinul se ducea pe gât ca uns, ?i conversa?ia avansa, f?cându-se tot mai important?. Când au venit sarmalele ?i chiperii, ai no?tri vorbeau to?i odat?. Eu m? ?ineam tare, treaz se ?inea ?i s?teanul cu p??anii lui.
Pe la 9 noaptea ne-am ridicat de la mas?, s? plec?m, to?i veseli, mul?umi?i de cinste, bucate ?i ospitalitate. Când s? ie?im pe poart?, Tolean ne-a a?inut calea. – Da la botu calului? – Ei... hai, da s? nu hie prea mult – i-a r?spuns Zbârciog de Giurgiule?ti, mai mare de ani între noi. – Numa câte un p?h?ru? di fi?te-cari, nu mai mult, a promis Tolic?.
– Ne-am în?eles, toarn?... – Nu ai?ia, c? nu-i frumos, ni vedi lumea din drum. Ni d?m drumu pi o secund? în podval (beci), zaodno (totodat?) m? mai uit o dat? la butoaie, li vide?i ?i voi...
Pivni?a era adânc?, spa?ioas?, ca interior sem?na mult cu a noastr? de acas?: Acelea?i stelajuri cu borcane, balerci cu mur?turi, butoaie – tot patru la num?r, toate într-un rând fixate pe pari ciopli?i, ridicate o ?chioap? de la p?mânt; acelea?i c?p??îni mari de curechi, ag??ate cu cozile în cârlige... Tolean, ca oricare altul în locul lui, a luat-o de la un cap?t.
– Ai?i avem alb – feteasc? în dou? cu ?asla, oleac? di traminer s?-l înt?reasc? la gradi, ?i oleac? di busuioac? adunat? din gre?uri, s? hie di mirozn?. L-am f?cut mai mult pintru mama, s?-?i ?insteasc? cum?trili. A s?-l prob?m ?i noi, am s?-l torn drept din chi?c?, a?a puri?ii sar mai tari, ?i jinu-i mai jâvoi (viu), ?i la b?ut se d? mai u?or... ?i s?-l mai laud – trebuie în?ercat. Joric, d? pâh?ru?u!.. Da ?i spun eu prostii?.. Aista nu-i bun, trebuie unu mai mare, pintru spum?, ia vezi-l pi raftu cu borcani...
– M?, da bun îi – s-a sc?pat unul din noi... – Ca ?ampania, mai ceva!
Lui Tolean atâta i-a trebuit. A repetat cu b?lanul, apoi a trecut la butoiul doi.
– Aista di-acu-i ro?u, merlo, tot curat, t?ri?or, poama o fost coapt? - coapt?... Am s? torn numa câte o lecu?ic?, tot pi chi?c? (furtun)... Acu vini rându la caberne, di cari am b?ut în cas?… a s? lu?m ?i ai?ia câte-o ?âr?, numa c? la dânsu niap?rat trebuie zacusc?. Joric, ia bag? mâna în oala alb? din col?, scoati la b?ie?i o bucat?-dou? de c?vr?ma ?i taie frumos pi farfurie. Da tu, Fedea, ad? pâini din cas?. Numa r?pidi, c? n-avem când, noaptea asta tre s? mai videm ?i s? fa?i ?i pin sat. – La ce mai trebuie atâta, dac? numai ce ne-am ridicat de la mas? – a protestat între sughi?uri ”baronul” de Bugeac, cu ochii du?i într-o parte, tr?gând a lehamete din ?igar?, ?i el uitând cuvintele de la poart?.
– Trebuie, Vasea, b?utura ?eri mâncari, altfel – ti doboar? la p?mânt, tu asta ?tii, e?ti dup? armat?...
– Lui Vasea nu-i mai turna, o s? fac? kipe? (zarv?)– a prevenit unul din ai no?tri, ?tiindu-?i colegul în sitia?ii similare. – ?ini, Vasioc? – Nu cred, ?i voop?e (indeob?te) sânte?i lini?ti?i. S? hi v?zut voi anu trecut ?i s? f??ea pi ai?i!.. Trii vzvoduri (plutoane)di mujî?i (b?rba?i), tot di la universitati, undi ?i undi câte-o fata cu drug (prieten sau cavaler) sau m?ritat?, to?i cu armata f?cut?, zdravini, cari trânta?i, cari sambist... cu pravili de-a lor... ?i-o fost ai?ia, într-o sâmb?t?, la o nunt?!.. A douaz? p??anii din sat umblau cu ochii vine?i ?i s? l?udau c? s-o b?tut cu juridi?tii (juri?tii) O luat ?i studen?ii di-ajiuns. Ne-am împ?cat r?pidi – trii s?ri la rând am gudit (s?rb?torit) împreun? pin podvaluri...
Dup? degustare, am mai tras câte un p?har de caberne la botu calului ?i am ie?it din beci. În drum spre baz?, o parte din ai no?tri a plecat cu Tolean, s? petreac? la armat? un fârtat de-a lui, eu cu colegul am ?inut calea înainte.
Vitioc vorbea tare ?i se cam poticnea, drept în fa?a clubului s-a împiedicat într-o n?luc?... L-am prins.
Când s? urc?m scara la etajul doi, d?dur?m cu ochii în profesorul de latin? – al doilea împuternicit a deta?amentului. Tot atunci a ap?rut ?i Moldovanu. St?tea cu c?ma?a r?suflecat? în pragul u?ii, ne a?tepta. Vitea, parc? nici nu l-a v?zut, a înfoiat pieptul ?i s-a aruncat înainte, mai s?-l doboare de pe picioare.
– Unde umbla?i dup? ora zece? Ce-i cu duhoarea asta? – A?i b?ut!..
– Am b?ut, dou? stacane* (pahare) de jin, ?i ce, n-avem voie? – S-a r?stit Victor, de parc? cineva-i devasta drepturile constitu?ionale.
– Acu? vedem noi, dac?-i a?a sau nu – a strigat ?eful. În înc?perea noastr?, de-a lungul unui perete lateral se vedeau aranjate scânduri lungi. C?pitanul a ales una mai lung?, a adus-o la loc liber ?i a pus-o pe podea, zicând: ” Hai, care-i primul?”
– Eu! – A strigat Victor, apoi a scos puloverul, l-a aruncat departe, a dezgolit mâinile pân? la coate ?i a atacat scândura cu pa?i m?ri?i. Când îi mai r?mâneau doi metri pân? la cap?tul cherestelei, s-a cl?tinat ?i a b?tut cu un picior în podeaua goal?. ”Este! – a exclamat procuratorul. – Urm?torul!”
Al doilea am fost eu. Am trecut proba dus – întors, f?r? s? ating podeaua. ”Ai b?ut ?i tu, mai pu?in. – Negativ! Urm?torul!”. Dup? mine au trecut ?i al?ii. To?i b?ie?ii au m?surat scândura, chiar ?i distinsul Sultan, care de la na?tere nu recuno?tea mirosul vinului. Unul Boris Ivanovici n-a f?cut-o. Nu c? s? fi fost prea beat (se ?inea pe picioare mai dihai ca mine), ci prin dreptul de a renun?a ?i anii care-i avea, pe pu?in cu doi fiind mai mare ca Moldovanu.

În ziua urm?toare, Boris a fost supus unui interogatoriu aparte, impus s? scrie ?i l?murire. A pus el mâna pe condei ?i a tocmit actul, în ruse?te (s?-l în?eleag? ?i Cazahstanul), dup? toat? legea: cu dat?, nume, familii, isc?lituri... numai c? se intitula ”??????” (Jalob?). Am citit-o ?i eu, doar nu puteam semna ce nu ?tiam. Cu toate neajunsurile limbii mele ruse?ti, am în?eles-o toat?. ”Stima?i tovar??i, cer scuze pentru scrisul dezordonat – din cauza tusei cu temperatur?... – l?sa?i în voia soartei, fl?mânzi, în glod pân? la genunchi... cu înc?l??mintea rupt?, în picioarele goale... Noroc de oamenii buni din sat, care ne-au chemat la casele lor, ne-au hr?nit, ne-au înc?lzit cu suflet, b?uturi na?ionale... Nu am avut dreptul moral s? le refuz?m oferirile...” – Cu a?a aproxima?ie ar fi r?sunat traduse unele frânturi ale virtuoasei compozi?ii, ce n-a mai ajuns la u?a decanatului... probabil r?mas? în arhiva privat? a c?pitanului nim?rul doi; sau nimicit?... c? în acei ani a?a era mai bine.

În a treia decad? de octombrie culesul s-a terminat. Colhozul s-a achitat pân?-n ultima copeic?, nici bani pe mâncare n-a luat de la noi, a?a de mul??mit r?mase de ajutorul dat.
Dou? suti?oare ?i dou?zeci de ruble în buzunarul ascuns de la suman m-au înc?lzit în drum spre scumpa capital?. În lunga list? de cump?r?turi, pe primul plan era o hain? de toamn?-iarn?-prim?var?, c? cea din clasa noua se ponosise cu totul.
A doua chestiune era facultatea. ”Ce-i de f?cut, s? plec, s? mai stau?..” – m? fr?mânta întrebarea. Am r?mas, l?sându-m? dus de curentul acelui prezent. Înapoi acas? drum nu exista, nu aveam nici îndr?zneala de a schimba esen?a începutului. Pe lâng? astea, zile ?i nop?i de la Sadaclia m-au apropiat de colegi. Pe undeva, ?i ei tindeau la fapte mai însemnate decât ale unui pedagog rutinar, pierdut într-o fund?tur? de ?ar?, între teancuri de caiete necontrolate...


Auditoriile ne-au întâlnit pe vechi, cu acelea?i tribune, mese, scaune... doar presiunea profesurii s-a m?rit, materialul întârziat trebuia recuperat. Atunci a fost,când m-am sim?it slab ?i nepriceput. S-au pornit seminarele, aparte de cerin?ele crescânde ale doamnei de francez?. Alergam la bibliotec?, la stadion, la cabinetul fonetic... parc? nici la c?min nu pierdeam timpul, dar... ac?t?rii nu f?ceam mai nimic.
La 7 noiembrie, dup? parad?, am plecat acas?, în ospe?ie. Mama m-a întâlnit cu o cocu?? în bra?e. Era Speran?a, de curând lipsind-o de tronul mo?tenitor pe Diamanta cea Crea??, care doi ani în urm? procedase la fel cu Jozefina cea Istea??. Mama s-a bucurat s? m? vad? s?n?tos, îmbr?cat, înc?l?at, b?rbierit... mai ?i crescusem. Tata m-a îmbr??i?at ca pe un b?rbat, c? eram aproape ca dânsul de nalt, sem?nându-i înc? mai tare ca înainte.
M-am v?zut ?i cu Deadea. Tot student era ?i el, la silvicultur?, venise cu vederea pe acas?. M?tu?a Finica umbla ?an?o?? prin ograd?, cu capul sus, voioas?, înfumurat?. Emtuziasmat de ?tiin?e (spre deosebire de mine), unchiul povestea înfl?c?rat de disciplinele lui. Nu mai era ari?tantul din vale, care fugea de carte ca de foc. Dup? armat?, devenise serios, calculat, hot?rât... Pe frunte-i scria c? ?tia ce-i trebuia în concret de la via??, într-un fel, îl invidiam, m? ?i bucuram.

Dup? ziua revolu?iei au urmat dou? luni de studii intense, poate cuiva p?rute ?i pl?cute, interesante... numai nu mie. În afar? de latin?, nu mi se lipea nimic de creier: nici de voie, nici de nevoie. Unul Natan Solomonovici îmi zâmbea cu onoare, în special auzindu-m? repetându-i cu pasiune expresiile aripate, descifrându-i cu u?urin?? doctrinele...
La sfâr?it de semestru, cum se ?i cuvenea într-o institu?ie de rang, a sosit timpul de demonstrat cuno?tin?ele acumulate. Sesiunea de iarn? am început-o cu succese. Colocviile au mers bini?or... De fapt, n-au fost decât trei-patru: la educa?ia fizic?, latin? ?i înc? ceva pe-acolo.

Scrâ?netul de m?sele a pornit dup? Anul Nou, odat? cu primul examen. Profesoara de francez? nu mi-a iertat nesupunerea, însemnându-mi matricula cu trei baluri. La câteva zile, cu aceea?i not? m-a valorat ?i tovar??ul Gu?u la istoria partidului, tot cu ea m-a evaluat ?i b?trânul academician a literaturii universale. Numai Doctorul Chiro?c? m-a ridicat la patru, f?r? s? ?tiu de ce, c? nici în bazele literaturilor nu luceam.
Cam în glum?, cam în serios, profesura m-a f?cut s? trag cu obrazul înaintea întregului curs ?i a decanatului. Decanul ca decanul, rar m? vedea ?i deloc nu m? auzea, îmi era oarecum de secretara lui, o femeiu?c? sub 60 de ani, rusoaic? – inimoas?, sprinten?, ager? ... Dumneaei cuno?tea numele, pronumele ?i familiile la toate studentele facult??ii, ?tia s? recite pe de rost din poeziile lui Pu?chin, din Luceaf?rul lui Eminescu... Femeia mai ?tia ?? vorbeasc?, s? asculte... s? ?i îndrume. Eu îi ?ineam contul la ce spunea, o respectam mult. În caz de alegere, nu eram în stare s? o schimb nici pe o jum?tate din docentele în vigoare de la catedre. Pân? la urm?, ru?inea ca ru?inea… nu-i de turnat în farfurie, în pahar – nici atâta. Beleaua mare a fost c? sesiunea m-a l?sat f?r? bani de mâncare. Cu un singur trei studentul nu primea burs?, d-apoi cu trei... F?r? stipendiu a r?mas ?i fratele, înh??ase ?i el doi de trei la primele probe. Vina a fost a noastr?, am recunoscut-o, dar...

Rezultatele primului semestru au umplut paharul decep?iei. Dup? nop?i de gânduri închise, m-am hot?rât s? las facultatea, cu ideea s? lucrez la vreun ?antier pân?-n var?, apoi s?-mi încerc norocul la alta, f?r? a stabili precis la care anume. Acea latur? ?ubred? a întreb?rii urma s? o decid pe parcurs, f?r? grab?. Fratelui nu i-am spus un cuvânt, nu-i trebuiau lui atunci durerile mele de cap. C?minele se goleau, studen?imea pleca în vacan??. Nu m? tr?gea acas?, nici fratele nu se gr?bea s?-?i scoat? valiza de sub pat, era în c?utare de lucru concomitent.
Dup? ultimul examen, chiar a dou?za, din întâmplare am întâlnit secretara decanului la cantina de la Malina. Poate femeia tr?ia pe-aproape, poate era cu treab?... n-am întrebat-o, nici ea nu mi-a spus. I-a fost de-ajuns o dat? s?-mi prind? vederea, c? imediat m-a ?i luat la iscodit: c? de ce, adic?, eu ar?tam a?a de tulburat... De tem? n-am fugit, nici s? o mint n-am fost în stare. Cu a mea ruseasc? stâlcit?, în câteva propozi?ii scurte i-am spus tot adev?rul.
Secretara a încetinit glasul ei obi?nuit ?i s-a exprimat. Din punctul ei de vedere, rezultatele primelor examene nu însemnau nimic, pericolul era c? nu ?tiam ce vroiam. M-a sf?tuit s? nu m? gr?besc cu decizia, s? termin primul an de studii, s?-mi demonstrez, mai întâi, c? sânt apt de înv???tur?, c? am destul? voin?? la a?a ceva. Pozi?ia dumisale era c? la oricare alt? facultate sau institu?ie trebuia de învâ?at. Da eu ce-am f?cut trei luni ?i ceva, am umblat haimanaua, am tras mâ?a de coad??.. – Da, dar nu cum se cerea... ?i atunci secretara s-a apucat s? m? sf?tuie cum s? înv?? rezultativ. Treceau studentele pe al?turi ?i se uitau la noi ca la o mam? cu pui de incubator.
În final, secretara aproape c? m-a convins s? r?mân, s?-mi controlez înc? o dat? aptitudinile. La urma urmelor, ce însemna o juma de an pentru un june cu 18 înc? neîmplini?i... Înainte de desp?r?ire, ca printre altele, ea mi-a ?optit c? în ultimele dou? toamne 9 absolven?i a facult??ii, între care - cinci b?ie?i de la francez?, au fost trimi?i traduc?tori în ??rile calde. Asta a ?i fost tun?tura decisiv?, ce a spulberat injusta n?zuin??. În aceea?i amiaz? m-a tras acas?.
Dup? întâlnirea cu secretara n-am mai intrat în cantin?, m-am întors la c?min, i-am scris fratelui o ?idul?, am pus mâna pe un gentoi gol ?i am rupt-o la gar?, mai s? nu ating cu talpa sc?rile din valea Malinei – cu n?dejdea s? apuc autobuzul de Baimaclia.

Sara am intrat pe poart?. Mama s-a bucurat. S-au bucurat ?i feti?ele, uitându-se cu tâng? la geanta pustie. Neghiobu de b?di?? nu le-a adus o bomboan? de leac... De ce trebuiau ele s? în?eleag? c? finan?ele lui erau în proces de epuizare? Observându-le scârbite, mama imediat a trimis-o pe una mai mare la magazin, u?urel s? le în?ele cu ceva dulce.
Acas? am lenevit dou? zile, pe urm? m-am înfipt la treab?. Tata, cu pricazuri nu m? ap?sa... dar pe fa??-i era scris c? voia s?-mi simt? um?rul. Mai întâi am eliberat ograda de lemne : o gr?mazea budulaci* gro?i, noduro?i (care numa teteica ?tia pe unde-i g?sea). Împreun? cu Andu?a, i-am luat la beschie. Trei zili?oare am h?cuit într-în?ii, dar i-am mântuit, din principiu. Cum numai s-a l?rgit ograda, a sosit ?i tele?ca* pentru gunoaie. Am f?cut ordine în poduri, am fost ?i la moar?.
La club nu m? tr?gea, am ie?it de vreo dou? ori, mai mult s?-mi v?d colegii de clas?. Serile st?team la vorb?. Mama m? iscodea: o interesa cum tr?iam, ce mâncam... M-a întrebat ?i de examene. Am bucurat-o cu note bune, trai îndestulat... – N-avea ea obliga?ia s? le ?tie chiar pe toate.
Acas? r?u nu era, dar într-o bun? zi a trebuit s? m? întorc la planurile mele. M-am în?eles cu Dima (un coleg de clas?) s? ne pornim duminic? dup? amiaz?, cu speran?a de a merge mai liber în autobuz. De diminea??, mama a legat pestelca la brâu, baticul în cap ?i s-a apucat de fr?mântat. Apoi a s?rit la treab? ?i Clemen?a. Tot atunci s-a mai ivit ?i pomo?ni?a Luminen?a. Cu basma în frunte, legat? la mijloc cu un cap?t de material alb (ca ?or?), fata se fâ?âia serioas? împrejurul mesei, tot întinzând o foaie de aluat, sub?iind-o mai dihai ca o nevast?. ”A?a fata, în?eti?or, cu r?bdari, brava, brava...” – se tot auzeau laudele din?untrul cuhnei.
Aproape de ora mesei Costa a încins cuptorul. M-am ghiftuit cu pl?cinte în ziua ceia, c? nu mai îmi venea s? m? ridic de pe scaun. Patru din cele r?mase au înc?put în geant?, întregi, calde scoase din tig?i, înc? ?i cu g?in? pr?jit? deasupra. ”Mam?, nu mai b?ga atâta, ajung dou?, ?i o jum?tate de...” – am incercat eu s? u?urez valiza înc?rcat?, c? tare nu-mi pl?cea s?-mi lungesc mâinile pe drumuri. ”Tu las?… eu ?tiu ?i fac. Data trecut? te-ai dus cu sumca* (geanta) goal?, intram în p?mânt di ru?îni, când videam cu ?i ochi sâ uitau oaminii la tini... Da Ukila?, s?racu, n-o fost acas?... s? gusti ?i el o bucat? cald?... o nafur? di carni, o mur?tur?, un p?h?ru? di hin. Ia cât po?i du?i, sânt ?i b?ietanii cari tr?iesc cu voi...”

Planul de acas? nu s-a potrivit cu cel de la drum. La gar? la Cantemir era îmbulzeal? mare. O mul?ime de-a studen?i ?i lucr?tori de capital? d?deau din coate ?i se împingeau f?r? ru?ine la cas?, în sala de a?teptare, s? apuce m?car o coad? de bilet la ultimul autobus (în tranzit) de la Cahul. Dou? ma?ini particulare st?teau parcate lâng? curtea g?rii, precis c? duceau oameni la Chi?in?u. Colegul s-a dus s? se intereseze. – Cereau 10 ruble de c?ciul?, h?rl?panii*, când un bilet normal costa o rubl? ?i 40, iar studen?esc – în jumate.
R?mânea calea ferat?, pân? la platforma c?reia era ceva de mers. Trebuia cât mai repede s?-i d?m drumul din autogar?, s? apuc?m bilete la tren, cât sufocanta gloat? se mai îmbulzea f?r? rost.
Am reu?it. Locomotiva – zgomotoas?, fum?g?ioas?, cu o coad? lung? de vagoane din urm? – a sosit cu întârziere, în schimb, pe peron n-a l?sat niciun pasager, astfel solu?ionând criza de transport a zilei.

Odat? urca?i în vagonul nostru de clasa a treia, ne-am g?sit locurile, am b?gat gen?ile pe unde s-a nimerit ?i ne-am astâmp?rat. Compartimentul era aproape plin, noi l-am completat cu ultimele dou? lipse.
Ce mi-a atras de-odat? aten?ia în noua împrejurare, a fost privirea unei c?l?toare de vizavi, f?r? sfial? fixat? asupra fizionomiei mele friguroase, înc? învine?it? de Valea Prutului. Înso?itorii de cupeu, urca?i cu o sta?ie-dou? înaintea noastr?, în mare parte erau studen?i la institutul pedagogic. De la bun început s-au ar?tat prieteno?i, dispu?i la glume, anecdote ?i alte mijloace oratorii în stare de a scurta lunga noapte pe acea cale ferat?, din calm afar? întortochiat?. Între ei se afla Mi?a Mocanu (tartaulean) de la educa?ia fizic? ?i un prieten a lui – un zdrahon de b?iat curajos, cu musta?? de cazac zaporojean, maestru în sport la greco-romane...
Erau ?i dou? domni?oare de la filologia rus?: una Huana, înalt?, blond?, frumoas?, blând? la înf??i?are, la vorb?... alta – Catea, fata de vizavi, care înc? se mai uita la mine, la fel de interesat? ca prima dat?. Privirea ei continu? m-a surprins. Atunci am dat ?i eu cu ochii într-însa ?i am cercetat-o în voie, cât mi-a permis pozi?ia ei de a?ezat? exact frontal înaintea mea, distan?at? la un metru jumate, nu mai mult.

Pe Caterina, a?ezat? cum era, o vedeam de statur? mijlocie, mai joas? decât colega cam de o palm? orizontal?.
Era frumoas?. Avea p?rul lung, drept, în lumina l?mpii de vagon observat de un castaniu cu gri închis, în mediul frun?ii prins cu panglic? purpurie lucitoare, ce înc? mai semnala pozitive impresii ale ofilitelor s?rb?tori de iarn?. Fa?a-i corect? se demonstra în plina fine?e feminin?.
Purta pulover sub?ire roz închis, strâns pe corp, vest? deschis? ?i fust? neagr?. Picioarele-i drepte, doar pu?in dezgolite deasupra genunchilor, strânse în ciorapi sub?iri întuneca?i, se pierdeau într-o pereche de cizme negre de calitate. De sub sprâncenele-i arcuite, o privire enigmatic? – în ansamblu cu rumenii ei obraji, buzele-i suculente, purpuria panglic? de pe frunte ?i restul corpului – m? atr?gea, m? emo?iona... trezea în mine sim?uri necunoscute.
Mi?a povestea, gesticula, râdea, râdeau ?i al?ii, numai eu nu p?trundeam în simplul lui umor, c? lipseam – eram cu Caterina. De ce anume eu, când al?turi ?edeau b?ie?i mult mai ar?to?i, mai b?rb?to?i?.. Rupt din soare nu m? ar?tam, hain? bun? pe mine nu se vedea...Cu ce am interesat-o? – intentam eu s? deduc m?car ceva din privirile noastre îndelungate.
Într-o or? de drum doar asta am f?cut. Trebuia de întreprins ceva, de început o vorb?... De unde, dac? mi-a înghe?at limba, nu eram în stare s? scot un cuvânt, m?car aiurea spus.
Am ticluit în gând un început de conversa?ie: când s?-l aplic în practic?, s-a oprit ?i trenul, la Basarabeasca. Un val de pasageri f?r? bilete a inundat vagonul. Studen?i cu gen?ile pline, înr?i?i de a?teptare în gerul de afar?, spânzurau deasupra noastr? cu coatele în aer. Îi mai ardea cuiva de intim dialog în acea n?du?itoare v?lm??eala, ce-l f?cu s? tac? pe însu?i tartauleanul?..
A?a am ?i stat toat? noaptea, urm?rindu-ne cu privirile, f?r? s? închidem un ochi. Unica avansare a mea a fost s?-i acop?r u?urel vârful cizmei, cu al meu. Ea n-a protestat, a acceptat semnalul, sau n-avea unde retrage piciorul. Ultima variant? nu putea fi, c? mi-a zâmbit. Atunci mi s-a întors darul vorbirii. Am sc?pat dou? capete de fraze zgârcite ?i am t?cut din nou. Cel pu?in, am aflat de existen?a unui sat renumit din zona Cahul, ba?tin? a unei firave fiin?e feminine, ce timp de ore m-a impus s?-mi aud b?t?ile de inima.

Pân? la urm?, s-a f?cut ora ?ase diminea?a. Atunci ?i e?alonul a sta?ionat în gara Chi?in?u. La desp?r?ire, am cerut adresa Caterinei. Mi-a scris-o repede pe un cap?t de hârtie, a notat ?i un num?r de telefon. Aruncându-i o ultim? privire, i-am promis s? fac o vizit? la c?minul unde locuia.
La sc?rile Malinei am sim?it oboseala. Oglinda din camer? m-a speriat: O mutr? înnegrit? de funigine, cu p?rul încâlcit ?i îngro?at de sudoare, se uita la mine cu ni?te ochi ro?ii, bulbuca?i... Îmi venea s? cr?p de ru?ine. La cine se uitase toat? noaptea captivanta mademoiselle?


În al doilea semestru, înarmat cu îndrum?rile în?eleptei secretare, m-am apucat de înv??at altfel. Franceza a luat foc prima. Dou? epizoade textuale a câte o pagin?, în sil? tocite pe de rost, au îndemânat-o pe stimata profesoare s?-?i radieze zâmbetul triumf?tor. Dup? analitic? s-a urnit fonetica, apoi ?i altele. Pe deasupra, mai ?i lucram dup? lec?ii, zi la zi. Fratele se angajase temporar la combinatul de ?ampanie. El lucra de la 3 ziua la 8, eu îl înlocuiam de la 8 seara la 12 noaptea.

Cam la o lun? de sârguin??, am p?truns în zona de laud? a profetului de istorie a partidului. Abia atunci m-am decis s?-i fac o vizit? Caterinei, s? apar înaintea ei ca un cavaler cu ?anse de viitor. Am g?sit-o în alt cap?t a ora?ului, tr?ia într-un c?min a institutului, chiar lâng? faimoasa gr?din? botanic?, în texte literare numit? ”Dendrariu”. Am f?cut o scurt? plimbare pe aleea lacului, am ?i conversat. Ambii am r?mas dispu?i s? ne mai întâlnim. Ne-am în?eles s? mergem într-o sear? la teatru, r?mânea doar s? iau bilete cu anticipare ?i s? o anun? la telefon.
Într-o zi, am zmuls 5 ruble din cazna (cu acordul fratelui) ?i am plecat la ”Luceaf?rul”, s? procur dou? intr?ri pentru sâmb?ta ulterioar? la ”P?s?rile tinere?ei noastre” – crea?ia num?rul unu a anului ?i a epocii. În aceea?i sear? am c?utat-o pe Catea la telefon. Femeia de serviciu n-a g?sit-o, dar a promis cu glas promi??tor s?-i transmit? mesajul, tot atunci însemnându-l ?i pe hârtie.
În a?teptata sâmb?t?, înainte de lec?ii, o or? întreag? am stat înaintea oglinzii – eu, care pân? la tren nu o vedeam cu s?pt?mânile. Am îmbr?cat toate hainele mele, ?i ale fratelui – nici una nu m? aranja. Taman atunci a intrat un student de la anul patru, care temporar tr?ia cu un v?r al lui în camera noastr?. Simplu juridistul nu era, c? se tr?gea din baroni indieni de la Soroca.
– Ai svidanie* (randevu)? – a întrebat el, observându-m? preocupat, cu un crac de pantalon în mân?.
– Da, desear? am bilete la teatru.
– Da-a-a!.. frumoase fete ave?i la in. iaz.* (f-tea de limbi str?ine), m-am întâlnit ?i eu cu v-o patru – ?icarnâie* (glamouroase), de?tepte, ?mechere...
– A mea-i din alt? parte...
– Glume?ti!.. – Nu, îi de la voi, de la juridic?...
– Da nu!?.. Din care grup?? Cum o cheam?? Eu le ?tiu pe toate...
– M-a rugat s? nu spun la nimeni, nici m?car fratelui.
– Dac?-i a?a, a?a s? fie! Interesant!.. Eu cu a voastre, tu cu a noastre... – a reac?ionat donjuanul într-un stil a lui ?i s-a îndreptat spre u??. Dar, ceva l-a re?inut. S-a întors înapoi. În ochii lui plini de trufie lic?rit raze de m?rinimie.
– Asta la voi îi prima ie?ire? – Da, i-am r?spuns eu, f?r? curaj.
Te în?eleg Am s? te sf?tui cum s? te îmbraci, numai dac? vrei... – a zis el, deschizând u?ile dulapului comun, în care a treia parte din cuiere îi apar?ineau. În câteva minute glamurosul sorocean m-a f?cut s? m? uit în oglind? ca la un str?in. Eram în c?ma?? vi?inie (bumbac curat) de import, cu poalele b?gate în blugi ”Levis strauss” aproape noi, lungi pân?-n c?lcâie, nici largi nici strâm?i, strâns încinsi cu o curea lat? de ”covboy”. Vestonul gri-deschis ”Made in England”, a?ezat pe mine ca m?surat, cu un col? de batist? cire?ie ie?it din buzun?ra?ul de la inim?, m? f?cea atractiv ?i solid ca niciodat?. Ansamblul noului aspect îl încununa p?rul dat peste cap a la Alain Delon, umezit u?urel de o substan?? special?, ce da impresia de proasp?t sp?lat, tot atunci ?i piept?nat. Scurta n-am mai pus-o pe mine, c? strica tot fasonul, ?i iarna se terminase. Eram în prima s?pt?mân? de martie, pe afar? p?s?rile cântau a prim?var?. A?a am ?i plecat la lec?ii, în acea mare zi de art?.

Din aleea Malinei pân?-n u?ile facult??ii n-am mai avut lini?te din partea admiratoarelor privirilor feminine. Pe drum, trotuare, chiar ?i în troleibuz, ele m? vânau din toate p?r?ile... M? sim?eam ca pe?tele în ap?, asta însemna c? trebuia s?-i plac ?i Caterinei, la stofa-mi de gentleman n-avea cum fi altfel. Ce se întâmplase pe uli??, a fost foaie verde.
Pe coridoare, începând cu holul blocului, studente de la a noastr? facultate (?i altele) m? întâlneau ?i m? petreceau cu ochii cât cepele. Otilia ?i Desdemona – dou? cucoane mai mari de la englez?, care alteori nu m? recuno?teau nici de întâmpl?tor trec?tor, s-au oprit în u?a decanatului ?i m? filmau din toate posturile, cu gurile c?scate, complet confuzionate.
M-a observat ?i secretara. Când s? întind mâna dup? jurnal, dumneaei s-a ridicat brusc de la mas?, mi-a strâns mâna ?i m-a felicitat. Am înghe?at. Femeia m-a str?puns cu o privire dubioas?, s-a aruncat la cartotec? ?i, tot atunci, mi-a citit în glas datele de pa?aport. Am r?mas perplex – împlineam 18 ani. A?a eram eu înc? de la ?coal?, uituc la onomastice. Normal, în astfel de ocazie, colegele de grup? se prezentau cu o cutie de ciocolate... De unde? Cu dou? ruble-n buzunar, cu mare fric? ?inute pentru bufetul teatral, înc? ?i nemâncat la ora mesei? – S?rac ?i incomod ca-n clipa ceia nu m? sim?isem niciodat?, ?i înc? cât de împopo?onat. Adic?, la rufe scumpe aveam poten??, dar s? m? ar?t cu o cutiu?? de ”lapte de pas?re ” nu m? ?inea buzunarul... Cine credea c? n-aveam bani, popa?.. Hainele blajinului fiu de baron m? sufocau... Îmi venea s? le scot de pe mine, s? le calc în picioare, s? le întorc pe dos... s? fac orice, numai s?-?i piard? m?car ceva din pre?. M-am aprins, dar, amintindu-mi de ce le îmbr?casem, m-am potolit. Pentru Caterina eram gata la orice fel de ru?ine. Am încruntat obrazul ?i am întrat în auditoriu.
În ziua ceia aveam de supravie?uit dou? perechi: una la literatura rus? ?i alta la franceza ce m? ap?sa mai tare, c? de latin? (la ardenta mea rug?minte) Natan Solomonovici m? eliberase din timp. La norocul sufocantei mele con?tiin?e, în loc de francez? am avut (cu tot cursul întâi) introducerea în lingvistic?, catedrele toate fiind într-o urgent? conferin?? republican?, fapt ce m-a salvat de confruntarea cu grupa în privat. Dup? a doua pereche, i-am încredin?at jurnalul colegului Eduard ?i am zburat în jos pe scar?, cu pung? colorat? sub?ioar? în loc de geant?. Pân? la spectacol mai r?mâneau dou? ore lungi.

C?minul de la Creang? era în carantin? de grip? epidemic?. Înf??urat? cu masc?, m?tu?a de la control nu m-a l?sat s? intru nici în coridor. Am intentat s?-i n?scocesc ceva credibil, dar baba mi-a t?iat vorba dintr-o dat?... De urcat etaje, s? cheme ea sau m?car s? strige... n-a vrut nici s-aud?.
A trebuit s? ies afar?. Am prins intrând o locatar? ?i am rugat-o s? o în?tiin?eze pe Caterina.
Dup? o jumate de or?, mi s-a p?rut c? primul apel n-a ajuns la destina?ie. Am g?sit alt? fat?, care ?-a angajat s? repete fapta celei dintâi. Tân?ra s-a dovedit responsabil?. La câteva minute, ea îns??i a coborât ?i m-a anun?at c? a?teptata mea nu se afla în c?min. Zicând asta, viitoarea filolog? mi-a dat cu ceva în cap... Nici m?car nu i-am mul?umit pentru favor.
Ne?tiind ce s? fac mai departe, m-am apucat de circulat trotuarul din fa?a cl?dirii. Dup? câteva tururi m-am oprit, s?-mi v?d ceasul. Pân? la spectacol r?mânea o or?. Tot atunci mi-a venit gândul c? domni?oara ie?ise pe aproape cu vreo urgen?? nepl?nuit?: la magazin, la farmacie...poate la frizerie. ”Dum spiro spero”*, propaga impun?toarea în?elepciune roman?, ?i eu o acceptam – tare vream s? m? vad? Ecaterina în seara ceia, s? o v?d ?i eu lâng? mine pe parcursul întregii piese, s?-i observ privirile, palpitul, s?-i ascult ?i respira?ia.
Multe roate am f?cut eu pe trotuar, urm?rind dup? oricare fiin?? feminin?, care se apropia sau se îndep?rta de scara c?minului.
Afar? era întuneric, se r?cea, vântul nordic se înte?ea, vestonul nu m? mai servea, domni?oara nu mai ap?rea. Cu toat? neordinara îng?duin?a, am aruncat o ultim? privire în zon? ?i am p?r?sit-o. La oprirea de troleibuz, pe partea opus? a str?zii, în mul?imea de trec?tori am observat-o pe Catea. St?tea la vorb? cu un tân?r înalt ?i elegant, f?r? s? dea semne de grab?. Discutau cu ardoare, r?deau, t?ceau, în ochi se priveau... Ce putea însemna asta? – Ca regul?, trebuia s? mai am un pic de r?bdare, s? l?muresc pân? la cap?t situa?ia. – N-am f?cut-o. Valul mâniei m-a împins în primul transport. Am plecat, direct la Malina. Acas? to?i erau ie?i?i care pe unde, lipsea ?i inimosul sorocean. Imediat am dezbr?cat hainele împrumutate ?i le-am aranjat la loc. Cum numai m-am întors la ale mele straie, a intrat ?i fratele, în m?na dreapta ?inând de coad? o tigaie de cartofi pr?ji?i în dou? cu jum?ri ?i ou?, iar în stânga – o toarta de ceainic aburind. M-am bucurat... – c? n-a dovedit s? m? vad? alintat de haine str?ine. Într-o secund?, pe mas? s-au ivit dou? capete de scândur?, pentru ambele tacâmuri aduse de la plit?.
Cu toat? mocninda oftig?, m-a apucat o foame de lup. Dup? ceaiul de diminea?? nu pusei nafur? în gur?. De onomastic? fratele n-a uitat. A scos el din dul?pa?u-i personal o c?ma?? nou?-nou??, a pus pe mas? dou? limonade... V?zându-l pus pe chef, am scos ?i eu o sticl? de vin din a mea ascunz?toare, împotriva voin?ei lui învârtit? de la combinat, drept trofeu a clasei muncitoare.
În prim?vara ceia, a?a ?i au r?mas neadmirate ”P?s?rile...” în sclipirile luciferice, observându-le doar în trec?toarele stoluri cere?ti. Pe Catea n-am vizitat-o un timp îndelungat, nici m?car nu i-am scris, de?i, din adâncul l?untric n-am reu?it s? o elimin. Înc? o visam. În subita-mi dizgra?ie eram în stare s? condamn pe oricine, înclusuv pe timidul Ego din mine, numai nu pe Caterina.

Al doilea semestru l-am r?pus în sudoarea frun?ii. Rezultatele sesiunii s-au încununat cu trei de patru ?i un cinci meritat (la latin?). Din slu?enia iernii n-a r?mas urm?, alma mater s-a întors cu fa?a la mine. Înarmat cu vechile credin?e, ?i altele mai noi, am c?lcat tare în vacan?a muncitoare, înaripat de nemuritorul duh studen?esc.
Gaudeamus igitur* Hai s? ne veselim Iuvenes dum sumus(bis) cât june?ea ?ine gândul (bis). Post iucundam iuventutem Dup? distractiva tinere?e, post molestam senectutem incomoda b?trâne?e, nos abebit humus ne va primi p?mântul. Ubi sunt qui ante nos Unde sânt, care înainte in mundo fuere? au trecut prin lume? ...
Vita nostra brevis est Via?a noastr? scurt? e, breve finietur repede se va sfâr?i. ...
Vivat Academia Alma Mater s? tr?iasc?,
vivant profesores ca ?i profesorii. ...
Alma Mater floreat Universi... fii în floare quae nos educavit. pentru c? ne-ai dat formare. ...

Anul doi a decurs în stabilitate, cu interes sporit fa?? de noile discipline. De aleea Malinei nu m-am îndep?rtat. Împreun? cu Victor ?i al?i doi b?ie?i de la curs, am fost expedia?i de înaltul rectorat în renumitul c?min ? 16, s? le d?m o mân? de ajutor la însu?irea limbii ruse studen?ilor din ??rile prietene. M-am bucurat, înv??ându-i pe al?ii, mai prindeam ?i eu cuvinte corecte din idioma slavon?, ce înc? m? obstacula în comunicarea trilingvistic?.
Bafta cea mare a fost c? în toamn? m-am v?zut cu Ecaterina, care nu avuse nici în clin nici în mânec? cu incidentul teatral. Biata fat? nici m?car n-a ?tiut de spectacol, c? mesajul meu dictat la telefon nu ajunse la ea. Hoa?ca de la c?min nu-i transmise nimic: sau avea scleroz?, sau pierduse foaia, sau... ?i eu, c?pl?ug la cap, m-am l?sat în baza la o bab?.. n-am putut s? dau o fug?... B?iatul, cu care o v?zusem, era un s?tean al ei, întâlnit la nimereal?, însurat… Degeaba luni la rând plantasem eu bulbuci în creierul lipsit de dovezi ale faptelor nes?vâr?ite.

La început de martie, Clemen?a, Andriuha ?i o geant? mare umflat? au ridicat sc?rile Malinei. Mama îi trimise s? m? aten?ioneze cu data de 5 martie (adev?rata mea zi de na?tere), s? vad? ora?ul, Universitatea... Geanta, con?inând bucate serioase, m-a ambi?ionat s? celebrez ceasul de pornire a propriei personalit??i. R?mânea numai s? m? în?eleg cu fratele referitor la alimente, s? plimbe el musafirii, c? eu dup? mas? aveam lec?ii, ?i chestiuni de organizare.
În aceea?i sear?, Ukil, tr?ind vizavi, a trecut pe la mine. M-a felicitat cu anticipare, a împ?r?it fasolele, a zmuls o pulpu?oar? cu tot cu ?old din gâsca de la sud, a înv?l?tucit în hârtie o jum?tate de învârtit? cu bostan, o nafur? de înc? ceva, restul (din ce-i apar?inea conform legii Hamurapi) l-a cedat în favoarea apropiatului banchet, la care nu putea asista din cauza unui vagon din gar? tras la desc?rcat.

Onomastica s-a petrecut în ziua de milit?rie, inclus? în programul de studii începând cu anul doi. S-au prezentat Victor cu Liusia lui, colegul de clas? Dima, str?inii din apartament, fetele din grup?, ?i... Caterina cu Huana. Dou? mese unite (f?r? scaune) ne a?teptau cu pl?cinte, pâine de cas?, fripta pas?re de la sud aproape întreag?, un calup mare de brânz?, un borcan de patlagele murate, altul de vin, sticle de limonad?, roz de mas?*... ?i ceva cârna?uri ieftine, s? hie în caz de acut? insuficien??. Cât eu turnam rubiniul în pahare, dou? colege mai gospod?roase h?cuiau alimentele.
Dup? prima ciocnire de pahare ne-am dat la mas?. Care mai cultural, care mai rural, care cu furculi?a, care cu mânu?a, ne-am înfipt la bucate. Unde s-a v?zut vreo dat? m?car un pui de Aristotel f?r? poft? de mâncare? – Pân? ?i mezelurile f?r? marc? au fost tratate cu demnitate... La trei funduri de pahare golite, fetele, îmbujorate, s-au leg?nat în duhul unui r?sun?tor aparat îndep?rtat. Victor, înc? în ajun numit mai marele pe programul muzical, s-a precipitat la magnetofon – un Philips original, proprietate privat? a unuia din prezen?ii interna?ionali?ti. Sunny!.. – a strigat nest?vilitul Boney M. cu glasu-i ascu?it, melodios, a?â??tor, ce într-o clipit? a format haoticul conglomerat de dansatori, marcând acela?i ritm cu ondulate gesturi, pa?i st?ruitori... Dup? cântecele de înalt? caden?? au urmat dou? romantice, armonioase ?i nostalgice. Ambele le-am dansat în cuplu cu Ecaterina – dulce la vorb?, rumeioar?, zâmbitoare, inspiratoare... Nu se împotrivea avans?rii mele insistente, comise, chipurile, din ignorare a artei coreografice. Doar o singur? dat? m-a respins u?or, mai mult de ochii vigilentei companii. Belâi tane?!* (invit? d-?oarele)! – A declarat r?spicat o coleg? de grup? mai îndr?znea??, înainte de urm?toarea melodie. M-am uitat la adorata mea, dar n-a fost s? fie... O fat? din ale noastre m-a ag??at de bra?. A?a se întâmpla pe unde erau fete multe, amestecate cu pu?ini b?ie?i. Cheful s-a întrerupt la 22:00, mai mult nu permitea stricte?ea regimului de c?min. Eu cu Dima am condus toate fetele pe la l?ca?uri. Pe cele din grup? le-am trecut de Malina ?i le-am l?sat mai aproape de c?minul 9, pe musafirele de mai departe le-am înso?it în alt cap?t a ora?ului. La desp?r?ire am vrut s?-i dau Catei un s?rut. Nu m-a l?sat, sau eu n-am insistat… Pe atunci, în moravurile fete?ti nu pricepeam mai nimic.


Anul doi l-am încheiat bine. Ultimele dou? examene le-am sus?inut înainte de termeni. Motivul grabei era o vajnic? ac?iune la nivel de ?ar?. În concret, se trata de un deta?ament studen?esc republican, ce în a treia decad? a lunii iunie lua calea Smolenskului, ca, împreun? cu altele din republici unionale ?i autonome, s? ridice noi ?antiere la locul de ba?tin? a primului cosmonaut. Marea parte a grupului nostru o formau b?ie?i de politehnic? în frunte cu comandantul Leonid. Zile întregi lucram la asfalt, beton, fundamente... Serile, de joi pân? duminic? inclusiv, ne bucuram de intense programe culturale, înso?ite de concerte na?ionale ?i discoteci mondiale. Numai de care costuma?ii, popoare ?i popora?ii nu se vedeau pe-acolo: ru?i-ru?i, uzbeci, t?tari, gruzini; calmâci, armeni, udmur?i, ucraineni; tadjici, cazahi, turkmeni, lituanieni; ose?i, ceceni, azerbaidjeni; ru?i albi, estoni, letoni ie?i?i din teutoni...
Cu toate ocupa?iile acelei supraînc?rcate veri, am g?sit o bucat? de duminic? liber?, pe hârtie s?-i desf??or Ecaterinei anturajele constructoarei comuniuni.
La dou? s?pt?mâni, am primit scrisoare de r?spuns. N-am mai scris, hot?rât s?-i povestesc fetei restul pe viu, în cadrul randevuului a?teptat.
Tare lent mai eram la ale mele. În loc s? o atac cu texte sentimentale, s?-i demonstrez sim?uri deosebite, virtute masculin?, aten?ie sporit?... întindeam din timp. Parc?-mi era fric? s?-i intimidez firavu-i cuget cu vreun cuvânt nechibzuit, f?r? s?-mi fixez odat? pentru totdeauna c? Errare humanum est*.

În dou? luni de munc? ?i activ? bu?uial?* (distrac?ie)m-am ales cu ?ase sute ?i ceva de ruble – bani grei ?i lungi, ce în via?? nu ?inusem în palm?. În drum spre cas?, cu doi amici de câ?tig, am stopat în marea metropol?, s? trecem prin ale ei univermaguri* (magazine universale), în care nu se vindea numai dracul cu coarne.

Prima dat? c?lcam trotuarele Moscovei. Din lips? de timp, am vizitat doar Pia?a Ro?ie ?i Kremlinul, pe dinafar?. Asta a fost suficient, s?-mi dau sama de marea putere ascuns? în turnurile în?l?ate, cupolele aurite, zidurile celea de c?r?mizi... s? m? simt în plina vigoare de cet??ean a veridicei Uniuni... Mare parte din profit a r?mas în magazine, în schimb m-am îmbr?cat ca boierul. Am cump?rat c?ma??, pulover, pantofi, sapojchi* (cizme), costum bun… Culmea înnoirii a fost un impermeabil iugoslav stil Gangs, cafeniu normal, cu nasturi, fermoar lung, c?ptu?eal? groas? separabil?. Haina era exact ce-mi trebuia: s? nu transpir în brumele ce?oase, nici s? dârdâi pe om?turile apoase… s?-mi mai ?i fluiere p?s?rile la începuturi de prim?veri, în parcul Pu?chin, remarcat cu pieptul descheiat ?i gulerul, a la Odessa-mama* (stil huligan), pe ceaf? ridicat.


Cursul trei a pornit domol, f?r? atrac?ii c?tre discipline. Emo?iile v?ratice nu m? p?r?seau, ?i apoi, toamna se ar?ta timpurie. Se auzea c? ?ara pl?nuia ini?ierea recoltei mai devreme ca în al?i ani. A?a a fost. Dup? trei s?pt?mâni de începuturi teoretice, acela?i adjunct docent, cu fa?a-i zâmbitoare ?i chelia mereu lucitoare, a declarat r?zboi agriculturii. Trupele franceze, formate din dou? companii ale anilor trei ?i patru, au atacat ”Colinele Ro?ii”* (câmpuri mari de ro?ii) de la Ta?lâc – punct strategic localizat pe stânga Nistrului, în zona Grigoriopol.
Dup? cum Moscova m? sub?iase la buzunar, noul front m-a interesat, mai ales c? p?tl?gelele coapte st?teau turnate pe rândurile f?r? de cap?t. În mare parte c?zute de pe curpeni, ro?iile lunguie?e, tari ?i groase la coaj?, nici nu trebuiau culese în vase speciale, din una în una. Eu personal foloseam un co? mare, m?surat ca 3 c?ld?ri a câte 8 kile. Îl lipeam cu marginea de p?mânt, unde leguma se vedea mai mult?, întindeam bra?ele cât apucau ?i tr?geam tot la mine. Fetele de al?turi se opreau, fumau, cazuri de dragoste povesteau, ... – tot eu trebuia s? le u?urez rândurile, odat? la dou? ore.

Într-o sâmb?t?, brigadirul de la p?tl?gele a anun?at c? pe duminic? îi trebuia la gât o echip? voluntar?, s? ias? la cules câteva ore. Din toat? unitatea s-au g?sit dou? fete. Brigadirul a dat a lehamete din mân? ?i s-a pornit la motociclet?, s? plece. – Cât trebuie de adunat? – am întrebat eu, ca într-o doar?.
– Macar dou? toane... – Una ?i-o culeg eu, cu plat? dubl?, ca în zi de odihn?. – Cane?na, cane?na* (desigur)... Asta nu-i întrebare! ...Ar aduna ?i fetele una?
– Desigur, degrab? se m?rit? amândou?... – Nu da-a-a, rochii, ineli... Istoria asta o ?tiu, am trecut-o. Nu – bun! Ne-am în??les! Mâine diminea?? vini ma?ina s? v? duc?. Pe deal a s? ave?i tractor, ?i tractorist – el ?tie unde-i de cules, da voi alege?i rânduri mai înc?rcate, numa s? aduna?i dou? toane, nu mai pu?in.
În sâmb?ta ceia n-am mai umblat brambura. M-am aciuat la baz? – o veche gr?dini?? de copii p?r?sit?, amenajat? pentru noi b?ie?ii (num?ra?i pe degete), situat? în alt cap?t de sat fa?? de cazarmele genului opus.
Spre sear? m-au c?utat doi p??ani, s? merg cu ei la o petrecere de armat?. I-am refuzat.
Dup? ei a intrat în ospe?ie înc? unul – un pu?tan de clasa patra din m?hal?, elev bun la ?coal?, vis?tor de planuri zbur?toare... Tare-i mai pl?cea s?-mi asculte balivernele. În istoriile mele îi insuflam cum s? înve?e pu?in ?i s? primeasc? note bune. Ucenicul îmi pl?cea, la fizionomie ?i apuc?turi sem?na mult cu fratele Andriuha. Timp de dou? s?pt?mâni neîmplinite ne f?cusem drugi* pe via??. ?tiindu-l apt de fapte m?re?e, mi-a venit ideea s?-l provoc la o mân? de ajutor. S-a învoit momentan, cu condi?ia s? vin? pe deal pu?in mai târziu, c? tare-i pl?cea somnul de diminea??.

A dou?za la 8 eram pe câmp. Tractorul a în?irat 4 containere a câte 300 de kile pe câteva rânduri, la alegerea mea. Am insistat s?-mi mai aduc? unul, s?-l umplu în caz de nu m? puteam opri. Fetele de m?ritat culegeau mai la vale, tot pe rânduri bune. Erau trei, c? diminea?? mai aderase una.
Pe la zece ap?ru ?i ajutorul, c?lare pe biciclet? de sama lui. Într-un duh i-am explicat ce avea de f?cut ?i ne-am apucat de lucru în doi. El scutura între rânduri ro?iile de pe tufele uscate, eu le tr?geam la co? cu lope?ile crescute din umeri ?i le c?ram. Din când în când, tot el alegea din conteinere frunzele, iarba ?i bulg?rii vizibili.
Ne-am oprit pe la dou?, când n-am mai avut unde turna. Cele 5 vase, toate pline ochi, î?i a?teptau tractorul. Tot atunci ne-am ?i retras din câmpul de b?taie, l?sând dup? noi o pat? negrie, însurit? de buruieni ?i tufe uscate, de pe care s-a ras o ton? jumate de patlagele ca aurul. Da câte mai r?mâneau pe coasta înc? înro?it? !.. P?reau multe, îns? ?ara ne era mare. Proletarii de pân? la Ural le înghi?eau cu coaj? cu tot, cei de dincolo – cu tot cu frunze.
Pomo?nicu* (ajutorul) s-a suit pe lisapet?* (biciclet?) ?i a plecat în sat, eu m-am dus la colib?, s? a?tept ma?ina. Acolo era mi?care mare: o droaie de femei înc?rca urgent un refrigerator cu numere de Moscova. Când m-a v?zut mai marea între ele, s-a luminat la fa?? – neap?rat îi trebuia un b?rbat sus, la a?ezat l?zile. ?oferul, cu hernie de ?old, nu putea ridica, în schimb, avea portofel bun. Aparte de ce pl?tea brigada, el în particular mi-a oferit un cervone?* (10 ruble), numai s? am grij? de marf?. Am uitat de mâncare, oboseal? ?i marele câ?tig al zilei, c? vream mai mult.

Înc?rcatul s-a terminat în amurg. La urm?, uitându-m? în jos, m? apucau ame?elile. Moscovitul a observat. Mi-a înmânat bac?i?ul ?i a urcat el s? cl?deasc? ultimul rând, iar eu am s?rit într-un camion a colhozului ?i am plecat la meritata odihn?.
?oferul din sat, un b?rbat tân?r, vorb?re?… v?zându-m? îng?lbenit la fa??, m-a chemat la el acas?, cu bor? fierbinte ?i ardeia? iute s? m? înt?reasc?. La foamea ce m? zguduia pe din?untru, n-am avut cum s?-l refuz. Pe drum ne-am oprit lâng? rânduri de sfecle cât capul. Pe deal nu se z?rea ?ipenie.
– A-a-cu plec?m, numa s? zmulg dou? r?d??ini la pur?ei, oleac? s?-i îndulcesc –a spus Gri?a f?r? grab?, ca la el acas? intrând în marginea câmpului. M-am dat jos ?i eu… Sfeclele zburau ca boambele, cu tot cu frunze. În dou? minute am acoperit tot fundul la remorc?. – Destul, c? de nu, ?? fa?i gr?mad? ?i s? vedi din afar?...
– Patlajeli-?i trebuie? – am întrebat eu cu ton de gospodar, trecând pe lâng? ultima fâ?ie ro?ie.
– Da tu ?i?.. – dau în gre?uri... Pe-acas?, undi nu m? întorc: afar?, în verand?, în podval... - numa patlagele. A s? oprim oleac? mai încolo, s? rup o mân? de ?tiule?i la r??i.

Odat? ajun?i la destina?ie, Gri?a a b?gat camionul în ograd?. Am dat jos sfecla, ?uhalul cu popu?oi… apoi am intrat în cas?.
Bor? n-am mai gustat, gospodina era la treab? – un frate a ei pleca la armat?. Omul a pus pe mas? chit?* (pîine) proasp?t?, cârna?, sl?nin?... a spart o ceap? mare, a scos ?i un borc?na? de t?rie, ca scuz? pentru vinul înc? tulbur din butoi. B?utura (spirt de fabric?), normal, trebuia amestecat? cu ap?... Gri?a a turnat curat, câte o juma de p?h?ru?. La 83 de grade, a?a doz?, cu o can? de suc de ro?ii al?turi, nu era mortal?, dar am b?ut curat, ca la front.
Prima por?ie a mers ca poft? de mâncare, a doua – de încurajare, a treia – pentru gust de vorb?, servit? în companie cu un cum?tru sf?tos a lui Gri?anea, c?ruia (taman atunci) la gât îi trebuia pâlnie. La urm?toarea doz? eu n-am ajuns, din cauza ?ig?rii. Cum am aprins-o, am ?i v?zut stele verzi… Spirtul l-am refuzat categoric. Gri?a m-a în?eles, ?i tot atunci a pus mâna pe ulcior... Ca urmare, vinul a mers de minune, nea?ezat cum era, mai ales la zacusca ce nu se mai termina, la vorba care se încingea... La sfâr?itul cinstei, neuitata datin? a cerut s? trecem ?i pe la butoaie. ?i acu mai ?in minte cum am ridicat sc?rile de la beci, cum am trecut ograda, cum Gri?anea turna la poart?, dar nu mai mult...

A doua zi, pe la chindii, m-am trezit pe un pat, îmbr?cat. Aruncând ochii la geam, am observat copac cunoscut. Eram la baza noastr?, singur. Capul nu-l puteam ridica de pe pern?, urechile ?iuiau, tâmplele explodau, ochii ardeau, gre?urile n?v?leau… O sete nebun? m? chinuia, mai ceva ca pe beduinul r?t?cit în lumea nisipului.
Pân? la urm?, m-am ridicat. Am b?ut toat? apa din c?ldare, am pus ?i un ceainic la fiert. Undeva auzisem c? în cazul dat era de folos o profilaxie stomacal?. Am legat ?i un ?tergar ud pe frunte, ?i am mai adus ap? de la fântân?. Beam, vomitam, beam...
În sfâr?it, m-au l?sat durerile intestinale. La urm? am f?cut ceai din frunze de agud, cu speran?a c? poate trecea ?i creierul. Capul nu m-a l?sat, în schimb m-a atacat foametea. Trebuia s? sui dealul spre baza central?, unde era cantina ?i punctul de comand?. M-am b?it, m-am b?rbierit...
Din oglind? m? urm?rea un incognito cu fa?a verzuie, ochii împ?ienjini?i de vine ro?ietice... ”Ei cum s? te ar??i lumii cu a?a mutr? de mormânt”, m? întreba el îngrijorat... Nu i-am dat ascultare, stomacul m? rupea – el ordona.

Ograda lag?rulul feminin se afla în plin? aglomera?ie, cina era în toi. Primul schimb ie?ea de la osp?t?rie, al doilea se preg?tea de intrare. Noroc c? se înnopta, bo?ita-mi fizionomie nu se mai vedea ca la lumina zilei. N-am întrat de-odat?, am trecut pe lâng? poart? ?i am luat-o în sus, spre ie?irea din sat, cu ideea s? trec dup? a doua tur?, s? nu m? mai admire jum?tate de unitate în raza becurilor cu 300 de wa?i activa?i.
La un col? de drum am dat peste dou? fete de la curs. Fumau, aveau ?i o sticlu?? de lichior cu ele – ceva celebrau, c? nu erau amatoare de consuma?ie f?r? motiva?ie. M-am oprit, am intrat în vorb?, ele oferind cinste, ?igar?... Am renun?at categoric, mirosul de tabac m? tr?snise drept în craniu.
– Hai nu bate capu, ia un gât de lichior slab, azi pun eu...– s-a r?stit Iulia, una din ele.
– Nu pot, n-am dispozi?ie... – Auzi tu, Sveta – n-are nastroienie* (bun? dispozi?ie), calc? p?mântu ca sfântu, da ast? noapte... – Asear? ce a fost? Spune, nu te opri – am insistat eu, preocupat.
– De dou? ori te-ai plimbat p?n la ferm? ?i-napoi, te cam leg?nai...
– Pe la ce or? a fost asta?
–Era trecut de 12, st?team exact în locul ista, nici nu te-ai uitat la noi... Mergeai înainte, cu fruntea sus... parc? te a?tepta medalia de aur.
– Da poate v-o doiarc?* (mulg?toare) cu diplom? ro?ie... – a ad?ugat Sveta, pufnind în râs odat? cu intima-i amic?. Noutatea fetelor m-a tr?snit în frunte – prima dat? mi se t?iase memoria din cauza b?uturii. Întorcându-m? la baz?, m-am oprit în drum, ru?inea nu m? l?sa s? intru pe poart?. Ca urmare, foamea a dat sovestea* (con?tiin?a, ru?inea) la o parte ?i m-a împins înainte. În mijlocul ogr?zii am dat cu ochii de ?efa – profesoare de francez? la facultatea de economie – o femeie de vârst? mijlocie, bun? la suflet, în?eleg?toare ca mama de acas?. S-a uitat ea cu comp?timire la mine, a zâmbit, mi-a amintit orarul de munc? ?i s-a retras. Eu am afirmat cu capul ?i am rupt-o spre u?a osp?t?riei pe cale de închidere.
La buc?t?rie lucrau ale noastre studente. Una mi-a ie?it la întâmpinare. Pe frunte-i era scris c? ?tia de a mea promenad? nocturn?. Mi-a surâs, întrebând ce vroiam de mâncare. Nu i-am r?spuns concret, am l?sat-o s? aduc? ce era sau ceva la alegerea ei. Colega mi-a pus dinainte un castron de bor? cu sfecl? ?i o farfuric? de ardeie?i, exact de care trebuia s? h?lesc eu la Gri?a cu o sear? înainte. ” Ce-ai mai nimerit-o!.. – am l?udat eu fata. – Asta-i place tatii...” – a r?spuns domni?oara, râzându-mi înc? odat?, ro?ind u?urel, ca în loc de sfâr?it a frazei neterminate.
A douâza am revenit la norm?. Duminica de ?oc s-a notat în jurnalul de calcule cu 30 de rubli?oare de cules, 12 – de înc?rcat la camion, plus ciubucul moscalului. Nici pionerul meu n-a r?mas p?guba?, alegându-se cu 6 ruble: una de trei ?i restul de una, de mine personal num?rate ?i cl?dite în a lui palm? cu semne de intelectual. În fin, dealul ro?u de la Ta?lâc m-a îmbog??it cu 402 ruble, ce împreun? cu bursa meritat? îmi asigurau întregul an de înv???mânt, f?r? griji, stresuri ?i abateri de la meniurile nutritive ale marii Uniuni.


Al treilea an universitar, de la bun început, s-a manifestat extrem de favorabil în a mea via?? studen?easc?. Noile discipline, reini?iate imediat dup? luna de colhoz, m-au intrigat, nu din purul considerent mercantil (dirijant în primii ani), ci din propria curiozitate a cunoa?terii.
Economia politic? (capitalizmul), materializmul dialectic, gramatica practic?, cea teoretic?... (numai nu literatura cu pedagogia) îmi înghi?eau ore ?i ore. M? interesa ?i spaniola, a dou? idiom? de studiu. Nu r?mâneam nici de programul cultural. În anul cela m? retrasem de la Malina, înapoi la c?minul 9 – cuibul de nebunii a facult??ii. Nu exista sâmb?t? f?r? s?rb?toriri cauzat? de date onomastice, istorice... ?i dac? nu – de noi fixate din cele statistice, cât de cât s? justifice bu?uiala* a?teptat? întreaga s?pt?mân?.

Pe Ecaterina n-am uitat-o, n-am pierdut-o, nici nu prea am deranjat-o. În anul cela am întâlnit-o doar o dat?, ?i atunci întâmpl?tor, în c?min la noi. Era cu Huana, probabil veniser? în ospe?ie, numai nu la mine. Era duminic? seara, taman venise un coleg de acas? cu geanta plin?. Am mâncat, am b?ut, am fumat, am vorbit, am ?i dansat (colegul a pus magnetofonul), apoi le-am petrecut la troleibuz. Eu pretindeam cel pu?in s? o conduc mai departe, ea m-a oprit. Atunci am în?eles c? numai eu o g?sisem pe dânsa, c? ea nu avea nevoie de mine. Am hot?rât s? las domni?oara în pacea ei, odat? pentru totdeauna. N-am reu?it. Dup? o hab? de vreme am vrut s? o v?d. N-am g?sit-o, probabil din lipsa de fermitate, cauzat? de îndoiala ultimei întrevederi. Pe de alt? parte, îmi venea s?-mi trag pumni – pentru firea-mi ?ov?itoare, l?s?toare, din cauza c?reia nu eram în stare de a între?ine un dialog deschis cu fata care-mi pl?cea, a recunoa?te sincere sentimente, ce nu trebuiau ?inute în tain?.
Proasta dispunere m-a mânat înapoi, la c?minul 9, unde desf?tul tineresc nu respingea pe nimeni. Al nostru vers latin lua amploare, cu modestie, mese semi-goale, ” tan?uri, ?man?uri, abniman?uri* (dansuri, capricii, îmbr??i??ri)... dame sexi ?i amor mereu în floare, ce-l obligau pe tres?ritul intendant s? strige ”caraul!” în gura mare.


Odat? sesiunea de var? terminat?, am plecat la bani lungi – spre lumea ur?ilor b?lani, unde ziua se îngâna cu noaptea toate 24 de ore, iar profitul intra în buzunar ca mura-n gur?. La aventura dat? m-a provocat Kisa – student la medicin?, care se plimba pe coridoarele noastre ca la el acas? – din dragoste c?tre de limbi str?ine ?i careva din frumoasele noastre feti?oare.
Echipa era mic?, dar serioas?. În frunte st?tea Sa?a Râjâi de la oncologie – destoinic aliat a lui Kisa, mare combinator financiar, vara precedent? controlat în scheme concrete pe la zavoadele* (uzinele)din Cantemir. Dârzii lui ajutori erau Jec Frumosu de la general? ?i V?ru Patanatom. Mai Era Kisa, eu, Colea de la spaniol? ?i gata - la beneficiul ce ne a?tepta mare ga?c? nu trebuia.

Preg?tirile afacerii î?i dep?nau a?ele înc? din prim?var?, odat? cu procurarea de materiale tactice: spirt, ciocolate scumpe, sticle Cinzano*, conserve delicate, bilete de avion, tren... Ca resurse de cheltuial?, fiecare aruncase în gr?mad? 70 de ruble – o nimica toat? pe lâng? chilipirul a?teptat, aproape garantat. Strategicul plan consista în alipirea la un deta?ament studen?esc de la ?coala tehnic? a comer?ului cooperatist, cu destina?ia Zapoliarnâi – or??el din regiunea Murmansk, situat la frontiera cu Norvegia imperialist?. Odat? ajun?i acolo, negustorii r?mâneau cu obiectivele lor, noi – cu ale noastre t?cute desf??ur?ri.

Nordicul extrem ne-a întâlnit cu r?ceal?, f?r? raz? de zâmbet solar. Clima nu ne interesa, n-am venit la bronzat. La început, cât Râjâi î?i m?cina creierii în tainicele-i schi?e, noi ceilal?i am ie?it la lucru cu deta?amentul, mai mult formal, c? banii m?run?i deloc nu ne interesau.
A trecut o zi, apoi înc? una, iar la a treia a ap?rut c?pitanul. Îi luceau ochii, zâmbea, p?rea satisf?cut de întreprinz?toarele lui ini?ieri, dar comanda de dizlocare n-a urmat în amiaza ceia, nici în alta.
A trecut o s?pt?mân?. Sa?a Râjâi t?cea... Asta mie nu-mi pl?cea, lui Colea nu-i convenea , nici lui Jec cu a lui V?r nu le ticnea, de?i ei doi înc? sperau, amintindu-?i cum pe la Cantemir mun?i de carboave r?sturnau. Unul Kisa p?rea mai a?ezat. El, în modul cel mai legal, de?inea postul de doftor a deta?amentului, ce însemna c? pentru el, înainte de sfâr?itul verii, drum înapoi nu exista.
La mijlocul s?pt?mânii a doua ne-am întrunit. C?pitanul ?i-a dat demisia. Opera?iunea ”Aurora boreal?” s-a pr?v?lit, f?r? o singur? b?taie de tun. Tot atunci s-a pl?nuit retragerea, ce urma s? fie procedat? cu întârziere, din considerente financiare.
În zilele restante, sear? la sear?, din insistenta con?tiin??, cu propriile for?e am nimicit spirtul din borcane, ciocolatele ?i restul bunurilor destinate b?noaselor combina?ii.
Dup? trei s?pt?mâni de munc? silnic?, nop?i sure, atacuri de ?ân?ari-arm?sari... am izbutit s? ne pl?tim mâncarea, trenul, avionul, ?i s? ne lu?m t?lp??i?a de pe acel str?in meleag bogat – prin dealuri mari ?i mun?i posomorâ?i reliefat.

Am ajuns la Moldova cu 17 ruble în buzunar ?i o datorie de 70. De la mine aducea a iz de ruin?. Din planurile prim?verii a r?mas numai scârba. Pân? la colhozul salvator mai r?mânea o gr?mada timp, dar la ora?, de plea?c?, rar când pica ceva în farfurie. Am plecat acas?.
La momentul sosirii, gospod?ria noastr? ca niciodat? necesita bra?e de munc?. V?zându-m? în ograd?, tata s-a împiedicat într-un fir de colb, de bucurie. Acas? se preg?tea o mare veselie, recent proiectat? din motive neafi?ate. Fratele mai mare se însura, urgent. Nunta a fost imens?, bogat? în b?uturi, mânc?ruri alese, rude, ur?ri, cuvânt?ri, datini din popor culese... Teteica nostru, deschis la fa?? de c?ma?a balului meu de absolvire, comanda cu siguran?? prima c?s?torie a familiei, izbutind s?-?i z?treasc? oboseala ?i firea sever? sub un zâmbet binevoitor, ce îndemna muzican?ii la cântat, tineretul la dansat, mesenii la mâncat. Drumul, ograda toat? ?i cortul cât juma de gr?din? forfoteau de neamuri ?i l?tura?i.


Anul patru a fost complicat de la bun început. Aparte de ap?s?toarea criz? financiar?, am fost lovit de o veste absolut indezirabil?. Drept rezultat a distrac?iilor din prim?var?, o fat? de la francez? r?mase îns?rcinat?, de mine. De moment, nu aveam de gând s? m? însor nici cu prin?esa Angliei, poate doar cu Ecaterina, în caz excep?ional. I-o spusesem mai înainte, i-am repetat-o categoric ?i în discu?ia privat?, la care ea m? convocase la întâi septembrie. Procedarea ei p?rându-mi-se necinstit?, am trântit cu zgomot u?a de la înc?perea întâlnirii ?i am ie?it enervat, dându-i de în?eles c? la?ul ei nu însemna nimic. Delicata situa?ie m-a dezorientat, de?i nu-i sim?isem toat? greutatea. Adev?ratele inconveniente au ap?rut dup? întoarcerea din colhoz, când mijlocul curajoasei colege nu mai putea fi camuflat.

Asupra iernii, în c?min a ap?rut tata fetei. În?elegând c? nu avea cu cine ajunge la compromis, el a plecat, dar la câteva zile s-a ar?tat la u?a decanatului. Tare înv??at, omul nu se prezenta, dar ?tia a vorbi, fiind proletar de onoare, pre?edinte la sindicate, înc? ?i membru de partid. Imediat dup? vizita dumnealui, am fost invitat la catedr?.
?efa, tot dumneaei ?i curator (în locul lui Moldovanu), m? a?tepta singur?, dispus? la sfaturi lungi. ” Confiden?iala” conversa?ie, cu durata de o or? academic?, a fost egalat? cu zero, printr-un ”nu” categoric al meu. Diriginta m-a str?puns cu privirea-i sever? ?i m-a l?sat s? plec.
A douâza m-a chemat decanul. Dup? o lec?ie scurt? de ”oblica morali”* (aspectul moral) mi-a dat ?i dumnealui de în?eles c? trebuia neap?rat de c?s?torit. Asta, în distincte moduri, au f?cut ?i alte figuri importante. În acea neordinar? chestiune nu s-a implicat doar salvatorul de alt? dat? (din troleibuz) ?i buna mea secretar?, care o singur? dat? mi-a ?optit c? într-o via?? de om, inima comand? mai mult ca orice.
Presiunea a început cu eliberarea din func?ia de staroste, fapt ce m-a sc?pat de alerg?ri ?i b?t?i de cap inutile. Ce m? irita mai mult, erau glumele de prost gust din auditoriile catedrei (scornite pe contul meu), îndreptate spre protec?ia drepturilor femeii sovietice, dar ?i asta nu însemna mare lucru.

Veridica persecu?ie a sosit odat? cu începutul sesiunii de iarn?. Atunci ?i-a demonstrat virtutea diriginta ?i nu numai. Mai în scurt, damele de la catedr? m-au l?sat f?r? burs?. Dup? rezultatele sesiunii am dedus c? nu aveam ?anse reale de a absolvi universitatea.
Ce mi-a trecut prin cap, a fost s? plec la armat?, ca de acolo s? intru la un institut militar de idiome. Ca urmare, m-am prezentat la conducerea central? cu cerere de eliberare. Rectorul s-a uitat la mine ca la un smintit: ”... La anul 4, din proprie voin??, dup? ce statul a cheltuit o groaz? de bani?.. – Nici într-un caz... Du-te ?i înva?? mai departe, ?ara are nevoie de pedagogi! La revedere!”

La început de februarie, colega a n?scut o fat?. M-am dus la maternitate, le-am strigat la fereastr?... cum era primit în anii ceia. Donaluki Daiana Yrelavovna – a?a suna numele fiicei în primul ei document, dar... presiunea a continuat.
Scrisori de capital? au luat calea sudului. ”N-ari cui s?m?na... ?iur?ica nu sari diparti... na?ie nist?pânit?, nes?buit?...” – r?sunau od?ile pe acas?.
Într-o bun? zi m-am pomenit cu mama la u?a c?minului, venit? s?-?i vad? nepoata, s? vad? la fa?? autorii în?tiin??rii, s? stea de vorb? cu mine, c? demult nu-mi auzise glasul. În urm?toarea zi, ?uba de caracul a ajuns la decanat, ?i la catedr?. Diploma?ia n-a adus la rezultatul a?teptat, nu din cauza parlamentarelor. Îar am zis ”nu”, f?r? s? mai num?r a câta oar?.

Urm?torul semestru s-a eviden?iat cu discipline serioase: romanistica, teoria traducerii, etica, estetica, psihologia, comunizmul ?tiin?ific... M-am angajat paznic de noapte, în ciuda crizei financiare, c? bursa o vedeam mai verde ca strugurii din fabul?. Noile ?tiin?e nu m? mai intrigau ca înainte, treptat schimbându-mi atitudinea fa?? de studii.
Am c?zut în decep?ie. Lipseam de la lec?ii – le vedeam inutile. Astfel, îmi demonstram protestul fa?? de injusta catedr? ?i situa?ia ridicol? în care m? vedeam eu, în care m? vedea ?i facultatea.
Unicul lucru folositor era inten?ia de însu?ire a idiomei spaniole pe la ber?rii studen?e?ti, al?turi de latini ?i un cult coleg, pe care-l dureau perciunii de etici, ateizme ?i doctrine proletare.

Sesiunea de var? m-a l?sat cu o list? lung? de restan?e, inclusiv trei examene neaprobate, la care nici nu m? prezentasem. Cineva m? comp?timea, careva triumfa... – pe mine asta nu m? înc?lzea, nici m? r?cea.
Recea indiferen?? m? proteja de toate petrecutele în jur, legate sau nu de a mea ”ars? personalitate”. De fapt, grab? nu aveam, c? la bani grei nu mai plecam. În caz de-mi venea gustul de carte, vara toat? o aveam înainte.
Dup? repetate încerc?ri superficiale, am scurtat din datorii. Îmi r?maser? neaprobate dou? examene ?i un colocviu. Le-am l?sat pe mai târziu – la urma urmelor, avea ?i profesura dreptul la soare cu ap? s?rat?. Pe la jumatea lui august, m-am apucat serios de restan?e. Am pus în plan s?-mi demonstrez c? eu – tot Ego eram, indiferent de m?rimea petei ce-mi lucea pe biografie.

În septembrie am sc?pat de examene, cu doi de patru cinstit câ?tiga?i. Profesorul de romanistic?, doctor în ?tiin?e lingvistice – b?rbat lini?tit, tacticos, plin de inteligen??... – s-a interesat de ce nu venisem la examen în iunie, odat? cu grupa. Nu i-am r?spuns, doar am tras aer mult. ”Il n-est pas légčre lutter contre les femmes, c’est ça, jeune camarade? – C’est ça, monsieur le professeur. – La vie est dure, mais, un homme toujours reste un homme. –D’accord, camarade Cincilei.” (Nu-i u?or de luptat cu femeile, a?a-i, tinere ? – A?a este, d-l profesor. – Via?a e dur?, dar, un b?rbat totdeauna r?mâne un b?rbat. – De acord, tovar??e Cincilei). Singura coad? r?mas? din var? a fost colocviul de comunizm. O lun? întreag? am purtat-o dup? mine la începutul ultimului an universitar. Ba eu m? încâlceam în citate, ba profesorul era peste m?sur? de ocupat... Activi?tii de la facultate se negreau la fa?? când m? vedeau pe la adun?ri, de fiecare dat? obliga?i s? m? reclame de la tribune. Într-o zi nu i-am mai auzit – În sfâr?it Spartac Mihailovici îmi onorase matricula, de?i faptul dat nu m? scoase din impasul personal.

Într-o zi cu soare de toamn? târzie, am dat cu ochii de odrasla mea, adus? de maic?-sa s? i-o vad? colegele, poate ?i eu... A?ezat? într-o caleasc? mic? în fa?a c?minului, feti?a urm?rea în voie un cârd de vr?bii zburlite, obraznice, tot ?op?ind pe trotuar. Fiica crescuse mult, era frumoas? – blond?, cu ochii alba?tri, calm?, fa?a serioas?...
Vederea din ziua ceia m-a pus pe gânduri. Dou? s?pt?mâni m-am zb?tut în contraziceri, remu?c?ri ?i dubii sufocante. Pân? la urm?, am hot?rât s? m? însor. Colega n-a fost împotriv?. Ca urmare, am p?r?sit c?minul ?i m-am mutat la ea, care era fat? de ora?. În noile condi?ii s-au înte?it ?i drumurile spre cas? – trebuia s?-i ar?t tinerei neamurile, locurile natale...

Odat?, la gara central?, am v?zut-o pe Catea, a?ezat? în autobus de Cahul cu motorul pornit, gata de plecare. Se f?cuse ea o femeie în toat? naturale?ea, o vedeam înc? mai frumoas? ?i mai atr?g?toare decât în noaptea de tren. La momentul cela, lâng? mine nu se afla nimeni, dar nu asta era problema. Pe Caterina n-am uitat-o, dar nu o v?zusem un an întreg.
M-am pierdut, nu ?tiam ce s? fac, cum s? procedez... m? sim?eam tr?d?tor... M-a ajutat ea: a vorbit cu mine prin semne, prin geam... – s-a interesat de inel. I-am ar?tat ambele mâini, r?sucindu-le pe o parte ?i alta, s? le vad? goale, cât mai clar.
Din privirea ei am în?eles c?-mi ?tia istoria toat?, dar asta, în clipa ceia, în absolut nu m? afecta. Eram gata s? zbor la Ecaterina mea în ”Icarus”-ul cela înc?p?tor, s? dispar cu dânsa oriunde, pe totdeauna... Era de ajuns doar un singur semn de chemare, ce în realitate n-a urmat. Autobusul a accelerat motorul ?i a dat înapoi. Catea mi-a gesticulat ?i mi-a surâs cu zâmbetul ei enigmatic, l?sându-m? pe peronul rece cu dragostea mea neîn?eleas?, demult trecut? în pura platonic?.

Ceva mai târziu au pornit tratativele p?rinte?ti. Eu personal nu voiam nimic, dar nu m-am opus acordului încheiat. Dictau strictele rânduieli ale timpului, ce în final au cauzat înregistrarea civil?, cununia ?i o r?sun?toare veselie de iarn? în sudul Basarabiei, în mare m?sur? procedat? la insisten?a tatii, ultima vreme ambi?ionat de caden?a mar?urilor nup?iale, prin care tindea s? demonstreze cu ap?sare c? noi eram Noi, ?i nicidecum glojditori de r?s?rite pe muchiile prispelor nev?ruite.