proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Tot scriind vrute ?i nevrute, am ajuns ?i la noi, mai bine zis – la anii de aventuri copil?re?ti, ce nu se repet?, nici de cale întoars? nu profit?. Pe atunci, acele timpuri se ar?tau neînsemnate, ast?zi sînt venerate, apreciate drept parte valoroas? a unor frânturi biografice.
S? am iertare din partea onoratului cititor a acestor rânduri încurcate, de roata anilor amestecate, ce m-au obligat s? întreprind o mic? regresare temporal?, în scopul dezv?luirii marii noastre familii.

Odat? ce fratele mai mare ?i eu fusesem pomeni?i de multe ori, voi trece direct la prima sor?. Conform spuselor mo?ilor din vale, purtând-o pe Clemen?a ca sarcin?, mama avea burta cât cel mai mare bostan din gr?dina lor. U?or nu i-a venit, dar ne-a adus o fat? mare, s?n?toas?, cu fruntea în?l?at?, ca de la domnul de sus dat?. Mânca bine, bine dormea, nu striga, nu suspina, nu ofta, numai râdea: din ochi, obraji, sprâncene, din nas ?i col?urile gurii f?r? din?i.
Cre?tea fata ca papura în ap?. Teteia înflorea la fa??, când îi vedea cracii lungi, pumni?orii de calibru, talpa lat?... – mai de tot în neamu lui aruncat?. Odat?, s-a l?sat el în?f?cat de degete. Ei, atâta i-a trebuit: s-a ag??at ?i s-a apucat de tras la dânsa. Notând putere, tata a ridicat degetele de o ?chioap?, ea se ?inea tare, voia mai sus. A ridicat-o pân? la bec, apoi a aterizat-o cu c?lcâiele pe podea. Feti?a îi ajungea cu nasul la genunchi. ”De-a noastr?, drag?!” – a strigat ?a?a Finica, sora tatii, atunci intrat? pe u??.


Înc? din clasa întâia, Clemen?a se ar?ta ascult?toare, st?ruitoare ?i tare-tare râvnitoare. În cas?, în ograd?, cât ?i în întreaga gr?dina, mai toate laudele îi reveneau anume ei. Dar ce se f?cea la ?coal?? – Când notele bune nu mai înc?peau în zilnic, le r?sturna în pestelc? ?i le c?ra acas?. Uneori, înc?rcat? la greu, nu mai r?bda pân? la ograd?, le slobozea la poart?, în voce tare, s? aud? familia c? nu pierduse ziua f?r? de folos.

La ?coal?, sora se d?dea u?or la instruire, acas? f?cea ce voia, c? avea spete: tata-i ?inea parte în toate cazurile pa?nice ?i conflictuale, o ?i alinta. Vai ?i amar de unul din noi, care îndr?znea s? o ating?, m?car cu unghia.
Înc? de mic?, râvnea ea tare la secrete b?ie?e?ti. – Aha! Cine i le deschidea?. . Ca motiv de r?zbunare, se j?luia. Odat?, i-a spus teteic?i c? o b?tuse Ukil. S?racul frate, în ziua ceia nici n-o v?zuse... Pe cine-l interesa asta? L-a prins tata la televizor, eram mai mul?i. Când a dat într-însul, el s-a aplecat. Palma legii s-a oprit în falca fetei. Ce c?uta ea atunci în spatele fratelui mai mare? R?sf??ul ar mai fi durat, c? tata nu era împotriv? – Ea a fost, care a renun?at – pe m?sur? ce se m?rea, tot mai mult la independen?? tindea. Avea ?i motive: cre?tea nalt?, puternic?, cu pas m?surat, ap?sat... Era ?i tare la mân?, dac? apuca o bucat? bun?, n-o mai sl?bea nici le?inat?.
Vrând-nevrând, în scurt timp, ea, s-a recunoscut ca persoan? de mare r?spundere. Zilnic colinda satul: la ?coal?, înapoi, la magazin; la selsovet (prim?rie), ambulatoriu ?i po?t?; la Butuceni, pe Rusca... – cu sarcini pedagogice, tainice porunciri ale mamei... Dimine?ile, fug?rea vaca din urma cirezii, f?cea promenade cu Vultura? în stilul damei cu c??el...
Între altele, sora era dotat? cu mare sim? de servitudine, pe cinstite.

Odat?, a trimis-o mama dup? ou?, s? învârt? un cuptora? de pl?cinte. S-a petrecut asta dup? o grea boal? p?s?reasc?, ce r?rise or?t?niile din co?terea??.
Fata, tot atunci a ?i zburat pe poart?. S-a adresat la un magazin, la altul, a mai întrebat ?i la femei din sat. De unde?.. – Ou?le, parc? intraser? în p?mânt, da nici cu mâna goal? nu se putea întoarce ea acas?. Pl?cinta-i mâncare serioas?, dac? o faci, f?-o, dac? nu – nu mai stârni inimo?ii... Ca s? nu mai piard? timpul pe Valea L?rgii, ultimul punct de c?utare, a decis Clemen?a s? plece drept la Cantemir, taman când la col?ul de la ?leah se nimeri ma?ina zavodului (camionul uzinei de conserve Cantemir, ce transporta lucr?tori din sat la uzin?)*. Fata a pus piciorul pe scar?, mâna pe bord ?i s-a zg?ib?rat în butc?.
Dup? un ceas de alerg?tur? pe trotuare, cump?r?toarea n-a dat de ce c?uta. Dac? ?i la ora? nu se mai g?seau ou?... – asta chiar c? era de râsul g?inilor. Când s? ia cale întoars?, a dat ea cu ochii într-o mare osp?t?rie. A intrat, mai mult din propria împ?care. Acolo, ou? se vindeau, fierte, ?i coada la cas? era lung?. Fata s-a dus drept la u?a buc?t?riei.
– Buna ziua, tovar??? directoare – s-a adresat ea la o femeie rotund? la trup, sp?toas?, cocoas?... – ?tiu c? sînte?i foarte ocupat?, dar am o mare rug?minte la Dumneavoastr?.
– Hai, spune, numa repede... – Am nevoie urgent de ou?, numai Dvs. m? pute?i ajuta... – Fat? drag?, di ?i nu stai la rând, ca toat? lumea?
– Nu pot, sc?p autobusul din sat... – Bine, te-am în??les, hai c? te ajiut. Câte-?i trebuie? – Treizeci, în cartonul lor, dac? se poate. – Oho! A s? te coaste, c?-s scumpe.
– Nu v? deranja?i, am bani, numai, da?i-mi-le crude, le ferb acas?.


Pe zi ce trecea, Clemen?a tot mai descurc?rea?? se f?cea. Era ?i prezentabil?: mai des se ar?ta la lume – mai tare o atacau pe la ochi ulcioarele mir?rii. Mama n-o l?sa în stihia invidiei, mereu o lega cu cordele ro?ii pe la încheieturi, dar asta era pu?in. De dou? ori pe s?pt?mân?, fata intra la m?tu?a Orbeanca. Cum îi zburau ei cornora?ii de pe sub sprâncene, din nas, urechi!.. Ajungând la poart?, îi scutura de pe dânsa ca pe gunoaie – a?a de bun? era baba la descântece. Cu dracii sora se descurca, cu fetele de veleatul ei – nu prea, nu din fric?, lips? de putere, de curaj... Alta-i era sl?biciunea: marea inim? dintr-însa o strâmtora în momente de r?splat?, n-o l?sa s? ridice mâna la suflet de om. Puica mamii întruchipa ”sfânta îng?duin??” în carne ?i oase. Se r?stea la dânsa tot ?colaru dimprejur. Care se ar?ta mai n?r?va?, ridica la ea ?i pumnul, când nu-i era lene. Mama lor de are?tante (n?zbâtioase)*!.. Le-a mers lor o hab? de vreme, da milostenia nu-i ve?nic?. A sosit ?i ziua, când inima Clemen?ei a f?cut echilibru cu pumnii, cam grelu?i la p?litur?.
Prima a fost botezat? o veche prieten? de m?hal?, coleg? de clas? înc? de pe timpurile neuitatei gr?dini?e, apoi altele dou?, dup? care le-a venit rândul ?i la p??ani* (b?ie?i). Cu fetele, la început nu i-a fost u?or : strigau, tr?geau de p?r, zgâriau... Multe lacrimi s-au scurs pe margini de drumuri, pân? s-a ajuns la punctul sincerei prietenii. Cu b?ie?ii s-a l?murit mai repede. L-a ales pe unul mai anapoda, de la care luase o gr?mada b?taie. Nu l-a dovedit, dar ob?timea i-a recunoscut curajul. Biruin?a moral? a fost de partea ei, de?i r?mase neogoit?.
La un moment prielnic de repaus, l-a gr?m?dit ea pe voinic într-un col? de clas?, i-a pocnit dou? palme s?n?toase în frunte, un pumn în coast?, altul sub barb?... i-a tras ?i o tufl? (un pantof)* mai jos de brâu, drept între picioare. P??anu s-a pr?bu?it la podea. Apriga lupt?toare... mai nu s-a pi?at pe dânsa. Într-o secund?, pe dinaintea ochilor i-a trecut un ?irag de închisori cu gratii ruginite, de dup? care mutre de bandi?i înr?i?i se zgâiau cu din?ii lor col?uro?i, negri?i de întunecime... Când au l?sat-o n?lucirile, s-a aruncat la vazonul de flori (d?ruite dragei înv???toare de botanic?), i l-a r?sturnat le?inatului peste cap, i-a ?ipat o palm? peste obraz, l-a pus pe picioare ?i l-a strâns în bra?e, de bucurie c? a sc?pat de pu?c?rie.

Prin de?teptarea sim?ului combativ, r?zvr?tita nu urm?rea scopuri abuzive, ci doar ajunse la filozofica intersec?ie exprimat? în ” Historia mundi”* cu dou? extreme: a fi sau a nu fi. Cu alte cuvinte – i s-a deschis alegerea drumului. Atunci fata a ar?tat din ce s?mân?? se tr?gea.
În a ei con?tiin??, sora nu prietenea cu constrângerea, tindea numai la fapte pozitive. Dup? convingerea ei personal?, a mamei ?i a dragelor înv???toare, numai facerea de bine e în stare s?-i atribuie omului suflet ?i autoritate. Drept dovad? a pozi?iei date au slujit nu vorbe goale, ci acte concrete ?i veridice.


Într-o zi de faur, la o chindie prim?v?ratic?, bunica Lucheria a trecut pe la noi, cu vederea. Mama a primit-o, i-a ?inut hangul, a servit-o cu mâncare, i-a turnat ?i ceva vin. Soacra, treaz?-trezu??, a închinat doar un p?h?ru? – îi era în grij? de timpul gloduros, ?i nu mai avea puterea de alt? dat?. N-a stat mult, spre amurgite a ?i plecat, s? prind? drumul cu lumin?. Din urma ei, la câteva minute, s-a întors Clemen?a de la magazin, cu paltonul numai stropi, înc?rcat? de noroi pân? la brâu, ?i cu limba scoas? afar?.
– Da ?i-i cu tini, fat? drag?, ?i gâfâi a?a, di parc? o dat lupchii? – a întrebat-o mama, luându-i geanta cu pâine din mân?.
– Mai ghini ar vini b?laurii, decât a?a glod?raie... Ei di ?i nu s-ar arunc m?car oleac? di graver pi drumurili estea a noastri, parc? tr?im în p?duri… – mai r?u, acolo, cel pu?în, nu-i atâta ?ârfuial?...
– Da pi lâng? garduri, în?eti?or?.. – Cari garduri, mam??.. Dac? eu nu m? mai st?ruit s? nu m? murd?resc!?.. O mai ?i burezat. Am alunecat odat?… – mai s? m? întind într-o groap?, noroc de un cap?t di c?tanc? (sârm? groas?)... – V?leu, da cum a s? ajiung? m?mus-ta divali? Un ?fert di ?ias ari di când o ie?ât. O pominit di glod – eu n-am atras aten?ie, dac? nu mai ies din ograd?... Tari m? tem s? nu chi?i pin râp?. ?tii ?eva? – Cu toat? obosala, r?pedi-ti dup? dânsa, te rog, de-o plimbare, strig?-l ?i pi Andru?a di la tilivizor, s? mearg? ?i el cu tine. – La nevoie, ?i un om str?in s? ajiut?, d-apoi ea, c?-i a noastr?.
– Brava, fata mamii, brava! A?a spunea ?i m?mus-ta M?randa.
Andru?a cam mârâia, de-odat? nu se d?dea dus de la cald, taman ?i un film cu covboy mergea la români. Totu?i, s-a îmbr?cat el ?i a ie?it din urma Clemen?ei, c? respecta rug?mintea mai mult ca pricazu.
Pân? au ajuns ei în vale, s-a întunecat de tot. Au controlat tot pân? la ap? ?i s-au întors s? plece, înapoi, acas?. Când s? treac? drumul de pe malul râpei, fata a ciulit urechea stâng?, parc?-parc? auzise voce de om. S-a oprit s? asculte. Glasul nu s-a mai repetat, dar ea totu?i a cotit spre Rusca, s? fac? vreo 10 pa?i într-o parte a mahalei. S-a uitat prin întuneric la gard, la drum, la malul râpii... – Nimic. Ajungând la prima poart?, s-a întors înapoi. Când s? ia hudi?a spre cas?, iar s-a auzit voce, tot în stânga, mai tare ca prima dat?. Atunci ?i-a dat ea sama de unde venea oftul, ?i a cui era. A strigat dup? Andru?a, iar singur? s-a repezit înapoi.
M?mu?a, pr?v?lit? într-un bulhac mare, înc? ?i adâncit de tractoare, se muncea s? ias?. Mocirla groas?, cleioas?, îi îngrelase hainele, o încle?tase, n-o l?sa s? se târasc? la marginea drumului. Nepoata s-a b?gat pân? la genunchi în b?ltoac?. – ?ini e?ti? – a întrebat b?trâna speriat?, sim?ind pe cineva al?turi.
– Eu îs, m?mu?? – Clemen?a. Acu? vini ?i Andru?a, în doi, ti scoatim.
– Parc? Dumnez?u ti-o adus t?man acu, a?a nevoie n-am p??it înc? ni?i odat?, m?car ?i fost b?ut?... Am alunecat, am chicat ?i m-am înglodat.
– Da ?i ai c?utat m?tali ai?i, când drumu acas? î?i era înainte?
– Am vurut s? m? r?p?d oleac? p?n la alde Tironeasa, nu le-am v?zut dimult. Îi urât s? hii sângur?. – Da mam-Finica?
– Nu-i acas?, di trii zîli-i dus? la T?t?r???ni.
– Ei las?... acu? ti scoatim – a spus nepoata ?i a apucat-o de un bra?, încercând s? trag? la dânsa.
– Ai o ton?, ti-o n?p?dit glodu, trebuie s? te eliberezi de bu?lat (hain? de iarn? din uniforma marinei militare URSS) *
– Cum s?-l lep?d, da cu ?i a s? m? îmbrac la iarna cari vini, da Ivan ?i a s? spuie? – Haina-i a lui. – Vinim mâine, îl scoatim, îl sp?l?m... tot m?tali a s?-?i r?mân?... di b?di?a Ivan nu retr?i. El îi la BAM (în Siberia, la Magistrala Baikal-Amur)*, acolo ari teanc di cojoa?i p?n în pod. Tre s?-l dizbra?i, altfel ni?i tancu nu ti scoati. Între timp a ajuns ?i Andru?? cu o chichinea?? de fanar. Când a b?tut asupra bunicii, l-a apucat groaza. Nu se cuno?tea unde se termina glodul ?i unde începea ea, numai ochii luci?i ar?tau c? era acolo. O jumate de or? s-au chinuit, pân? au desp?r?it-o de haina groas?, îmbibat? toat? cu noroi vâscos. Ba un nasture nu se descheia, ba o mânec? se încle?ta de cot, ba alta, ba cotul se încle?ta de mânec?, ba mâna amor?ea, ba um?rul se contra... ?i nici afar? nu era luna mai. Asupra nop?ii d?duse un frig de tremurau ?i ma?ele într-în?ii. Pân? la urm?, au tras-o la mal, cu calo?ii în picioare, numai unul Dumnezeu ?tiind cum de n-au r?mas la fundul gropii. Nepo?ii ?i-au ridicat bunica ?i, sprijinind-o de sub?iori, au dus-o acas?, apoi s-au ridicat în deal. S-au ar?tat la lumina ogr?zii ca dou? neamuri de-a lui scarao?khii, numai cozi ?i coarne le mai trebuiau.


Alt caz s-a întâmplat cu m?tu?a Ma?a – o vecin? b?trân?, gata s? tr?iasc? o sut? de ani. Într-o zi, tot treb?luind în gospod?rie, odat? cu ?oldurile i s-a în?epenit toat? spinarea, drept în pragul casei. Mama cu Clemen?a erau în gr?din?, strângeau pe sub copaci b?rdace ?i goldane de rachiu. Auzind v?ic?real? în sus de cas?, s-au dat la gard.
– S?raca bab?, o încle?tat-o mu?chii, cru?i di aur... numa b?trân? s? nu ajiunji... S? vedi c?-i ?i sângur? acas?. Zâna precis c?-i la lucru, di altfel o auza. Ar hi ghini di dus dup? Trofim* Eu nu pot s? li trec poarta, sântem sf?dite, da tu du-ti ?i o ajiut?. – Acu m? duc, numa spuni ?i sâ-i fac.
– S-o dizmor???ti. Apuc-o di o mân?, di alta... f?-i m?saj la schinari, la chi?ioari... – în?eti?or, s? n-ajiunjim pi la mili?ie cu dânsa.
Dup? cum treaba era grav?, Clemen?a a s?rit gardul. În secunde num?rate a ?i fost lâng? u?a cu pricina. V?zând-o dinainte, am?râta bab? s-a luminat la fa??. Voia s?-i spun? ceva... – nu putea vorbi, i se încâlcea limba de durere. Fata n-a mai întrebat-o ce ?i cum... s-a apucat de lecuit. Auzise ea pe la ?coal? de ni?te nervi importan?i... – anume ei trebuiau g?si?i ?i prelucra?i. Tot bâjbâind bolnava pe la mu?chi, a r?sturnat-o drept pe prisp?: s-a pr?v?lit ca trunchiul, înc? ?i cu spatele la suprafa??. Atunci au pornit ?i descle?t?rile. Dup? o serie de frec?ii, baba a înviat cu totul. La urm? a mai fost ?i c?lcat? cu picioarele – numai a?a i s-a deznodat limba ?i ultimul junghi din spinare.

Experimentul a în?l?at mahala. În urm?toarele zile, numele lecuitoarei s-a f?cut auzit departe: Neveste de pe la M?cre?ti, Valea L?rgii... primele îi d?deau buna ziua pe drumuri. Santa Clemen?a radia, mama o blagoslovea, iar tata umfla nara – triumfa. Cine îndr?znea atunci, când r?mase cu doi b?ie?i în ograd?, s?-i spun? lui în fa?? c? ?ara n-avea nevoie de fete ca ale lui?


Într-un sfâr?it de iarn?, prima noastr? sor? a fost chemat? la conducerea ?colii, era în clasa opta. Directoarea, tot Dumneaei ?i profesoare de literatur?, i-a dat o sarcin? confiden?ial?, venit? de mai sus. C?tre ziua de 8 martie, mama trebuia s? ?in? cuvântare la raion, cu ocazia înmân?rii unor înalte titluri femeie?ti. Sarcina Clemen?ei consta în a ticlui o emo?ionant? compunere despre mamele eroine. Tot ea se angaja s? ?in? sub control însu?irea materiei de c?tre oratoare, cât mai aproape de text.
Discursul – revizat, rescris frumos de mân? str?in? – în scurt timp a fost întors elevei. Mama, cam sfiit? la prima vedere, a f?cut cuno?tin?? cu textul. Partea bun? a actului era c? importan?a familiei se r?spândea dup? hotarele satului. B?ie?ii ?i fetele ei acumulau noi puncte, deoarece c?r?rile raionale duceau unde mama tindea.
?i cuvântarea i-a pl?cut, era gata s? o înve?e chiar ?i pe de rost. Trei-patru cuvinte, din cele mai alungite, ni?el o nelini?teau – trebuiau repetate cât mai des, s?-i r?mân? în minte pe tot restul vie?ii. ?tia dânsa pe atunci, de care tribune o a?teptau înainte, cu casa plin? de ?colari c?rturari?
Cât era ziulica de mare, martori anonimi se furi?au pe urmele oratoarei, ascultau ?i se hlizeau în pumn. ”Datorit? partidului, ... cu ajiutoriu partidului, ... universitati, facultati...” – tot r?suna din casa de la vale, din beci, din co?terea??...
În trei diurne, cuvântarea a fost pus? la punct. Naratoarei îi r?mânea doar s? o recite periodic, în fa?a oglinzii, s?-?i formeze ?i ?inuta damei de onoare. Procedura s-a tot repetat, pân? la sosirea însemnatei date, pl?nuite în ajunul s?rb?torii femeilor muncitoare. – Mâini merji?i cu mini la Cantimir, obligator! – a declarat mama r?spicat, cu o sear? înainte de serbare. – Iu-hu-huuuu!!!... – a chiuit careva din fete, ajutat? de înc? una.
–Tu nu, Mari?ic?, r?mâi cu copchilili... – Asta s? atribiue altora, numa di la Luminen?a în sus!
– Cari Cantimir, mam?? – Eu nu!.. Am antrenament la trânt? – s-a revoltat Andru??, cu ochii mai s?-i ias? din rame. – ?i s? caut eu acolo, s? m? uit la fon?onarii di la tribun?? – Ni?i eu nu merg – s-a agitat ?i Costa, dintr-un col? de cuhne. – M? duc la strâns s?mân?? di salcân, pintru ?coal?.
– Nu! A s? fa?i?i cum spun eu! Zâua di mâni nu-i numa a me...
– Dac? noi nu mai ascult?m... Înv???m, treab? fa?im , h?im?naua nu umbl?m, înv???tori ?i mili?ioneri nu bat la poart?... – ?i mai vre?i?
– Las?, c? mari sfin?i n-a?i mai hi, ?tiu eu ?i fa?i?i voi: ?i la ?coal?, ?i pi dealuri, ?i-n fundu gr?dinii, ?i pin poduri, ?i-n cas? di la vali...
– Pisti tot ai ?pioni, a?a-i? – I-a uiti ?i gr?mad? st? lâng? m?tali...
– Las? fetili în pa?i... La antranament, tu, mâne, nu ti du?i! Ni?i tu, Costicu??, la p?duri nu ple?i! Am s? gr?iesc eu cu înv???torii. Voi merji?i cu noi! S? hi?i sp?la?i, chept?na?i ?i îmbr?ca?i di ?coal?! Di altfel, afl? tata vostru, mai diparti – ?ti?i ?i sâ poati întâmpla.

A doua zi, la Cantemir, în sala palatului de cultur? era vânzoleal? nemaiv?zut?. Fete mari – în c?m??i albe crohm?lite, cu leg?tori ro?ii la gât, insigne la pept... – alergau preocupate, cu gloate de pionieri ?i octombrei pe urmele lor. Muzican?i cu acordeoane, fluiere, ghitare, tromboane... î?i achipuiau locurile. Unde nu te uitai, numai pancarte, stegule?e, baloane...
Se preg?tea ceva, ce nu se putea vedea ?i auzi în fiecare zi. ”?i di frumos îs g?ti?i scolarii... – se tot v?ic?ra mama, v?zându-se în sala festiv?, în ?uba ei de caracul. – Di ?i a no?tri nu ?i-o pus c?me?îli albi?.. Da ?i eu, proasta, m-am l?sat în baza lor. N-am putut s?-i controlez sub paltoani?..”
Familia a ocupat locuri în rândul doi, drept în mijloc. Odat? sala completat? de spectatori, onoratele tovar??e au fost chemate pe scen?. Înainte de urcare, mama a aruncat o ultim? privire la b?ie?i:
– De ai?ea s? nu v? clinti?i! – S? nu perde?i scaunili. Clemen??, tu, ca mai mari, ai grij? di bosumfla?îi i?tia. Nu-i sc?pa din videri, ti rog!
– Am s? m? st?rui, da n-a s? m? bat cu dân?ii, ia uiti, ?i zdulachi au.
La insistentele semnale ale organizatoarei, spectatorii s-au aciuat, sala a mu?it. Odat? cu deschiderea culiselor, s-a înf??i?at ?i prezidiul, cu tot cu membrele lui: deputate cu fe?e radiate, într-o droaie de eroine amestecate, între care ?i silueta plin? de importan?? a mamei. Femeile Moldovei st?teau a?ezate în dou? rânduri de mese în?irate pe toat? lungimea scenei.

Adunarea a fost cu multe cuvânt?ri, felicit?ri... Ploi de furtunoase aplauze sus?ineau anun??rile de premii, înmân?rile înaltelor semne distinctive, a diplomelor onorifice, a valoroaselor carnete de mame eroine, semnate de îns??i mâna primului om din m?rea?a Uniune. Sala fierbea în bucurii, da p??anii no?tri, tot sup?ra?i r?mâneau, doar din când în când se ?u?oteau ?i se hlizeau a ciud?.
Mama, înadins a?ezat? la primul rând de mese, v?zându-i ca-n palm?, se uita numai la dân?ii, le f?cea ?i semne: cu ochii, cu fruntea... Îi venea s? le sar?-n cap drept de pe scen?, s? le ar?te lor purtare de ?colari, când în tot palatul s?reau scântei din palme. Serbarea s-a terminat cu un concert îndelungat, la care au evaluat arti?ti amatori din tot raionul. În special, s-a manifestat taraful verilor de la Tartaul, cu un ”trandafir de la Moldova”, o ”c?ru?? cu cai” ?i dou? brâuri de Moscovei. V?zându-?i nepo?ii în culmea crea?iei, mama a uitat de bazavenchii din rândul doi. Doar afar?, la urcarea în ma?in?, le-a tras câte doi pumni la ceaf?, s? ?tie ei, de alt? dat?...

Acas?, mama s-a apucat de treab?, punând în func?ie ?i fetele. Inten?ia-i era s? încing? o mare veselie femeiasc?. Care curajoas? n-ar fi f?cut-o, cu o mii?oar? juruit? de stat, medalia în buzunarul de la pestelc? ?i multe perechi de priviri lucitoare, cu ardoare îndreptate spre soare r?sare?
A dou?za, pe la amiaz?, un cârd de cum?tre a ocupat odaia mare. Un cuptor de pl?cinte le a?tepta în tihna c?ldurii. Masa a tot durat, chiar dac? dup? geamuri s-a întunecat. Teteia nici n-a intrat... A mâncat la cuhne, apoi a ie?it cu treab?, pe afar?. Mama l-a chemat – a refuzat. Nu era el omul de stat la minciunele cu muierile, de?i, la acea falnic? s?rb?toare, merita mai mult? aten?ie, c? tr?gea tare la gospod?rie. Numai la K-700-ul lui i se cuvenea un col? de la stelu?a eroinei, ?i asta – pu?in spus.


Dup? absolvirea clasei a zecea, fata mai mare a plecat la capital?, s?-?i m?soare cuno?tin?ele cu profesura de la universitate. N-a reu?it. S-a retras în sat ?i s-a apucat de lucru, la tutun. Nu fugea de greu, apuca mult, arunca departe... era toat? m?tu??-sa Finica. Primea parale bune, dar mai voia, pentru asta ?i colhozul o stima. Într-o zi, din curata întâmplare auzise ea c? tinerii pân? la 18 ani, conform legii, beneficiau de + 15% la salariu. Tot atunci s-a ?i apucat de s?pat întrebarea. Mai întâi s-a adresat la brigadir, apoi la contabil, apoi la ?eful lui. Ei nu ?tiau de a?a ceva, nici n-au transpirat s? afle, de exista sau nu. Ea, parc? se ogoise, ?i întrebarea parc? fu dat? uit?rii. Într-o alt? zi, a c?utat-o agronomul, tot el ?i secretar –la comsomolu* din sat: – Degrab? avem adunare, vin oameni de la raion, ?i de la Chi?in?u.
– N-au de cât...
– Ca membr? a comitetului... trebuie s? vorbe?ti. – Ce s? le spun?
– Avem de lucru, leaf? bun?, colhozu-i mecanizat, ne u?ureaz? munca, s-a îmbun?t??it nivelu de trai... – Dac? mai mult n-ari cine, am s? spun eu câteva cuvinte. – Cu câteva nu facem fa??, trebuie de preg?tit ceva puternic.
– Bun, o s? m? st?rui.

La adunarea realiz?rilor socialiste a venit mult? lume. Sala selsovetului era arhiplin?. În prezidiu ?edeau trei oaspe?i (unul de capital? cu doi de raion) ?i fruntea satului: pre?edintele de selsovet (tot el ?i capul partidului), de sindicat, cel de colhoz, ?eful tineretului...
În cuvânt?ri, s-au men?ionat succesele ultimului cincinal, la diverse nivele, inclusiv a satului. Cifre nalte r?sunau, laud? dup? laud?, ca ploaia verii, c?deau f?r? încetineal? asupra publicului ascult?tor. În special, au fost men?ionate meritele partidului, ale sindicatelor... Oratorii cuvântau, muritorii ascultau, aplaudau, unii mai cu suflet, al?ii – a?a ?i a?a...
Spre fini?ul întrunirii, odat? epuizate comentariile reglementare ?i cele suplimentare, capului de partid publicul i s-a p?rut prea pasiv, ce însemna sl?bire a leg?turii între popor ?i hegemon.
La tribun? au fost ademeni?i voluntari din sal?, s? confirme ?i ei pulsul progresului tehnico-social. Masele au r?mas în t?cere un minut, dou?, trei... Din prezidiu s-a strigat încurajare: ”Îndr?zni?i, tovar??i, urca?i, vorbi?i... sântem împreun?, împreun? construim...”
Între timp, tân?rul agronom, confuzionat de pasiva sal?, alerga cu ochii în rândurile de jos. Prinzându-i c?t?tura gr?bit?, tutunara noastr? s-a ridicat ?i a urcat la tribun?, f?r? foaie, c? o uitase acas?. V?zând-o ro?it?, fâstâcit? ?i cu mâna goal?, secretarul a încremenit.
R?mas? în t?cere dou? minute alungite, cu totul schimbat? la obraji, Clemen?a a înghi?it un pumn de noduri, ?i-a dres glasul ?i a aruncat ochii în pod. Mai stupide momente ca acelea nu supravie?uise în toat? practica ei vital?. De vorbit nu putea, o încurcau ame?elile, r?suflarea... dar nici de tribuna nu se mai putea dezb?iera. – Eu n-am nici un an de când lucrez în colhoz, mare lucru practic nu pot spune, de teorie nu-i nevoie, s? repet ce s-a spus, n-are sens.
– Spune m?car ceva, doar mai ?i tr?ie?ti în sat, nu numai lucrezi – a încurajat-o oaspetele de capital?. – Dac? a?a dori?i, o s? m? opresc pu?in... În primul rând, vreau s? subliniez c? tineretul nu-i mul?umit de unele lucruri. De exemplu, lucr?torii pân? la 18 ani nu sânt pl?ti?i conform legii – nu primesc adausul cuvenit. În al doilea rând, oamenii din sat, tot odat? ?i tineretul, anu-mprejur muncesc pe dealuri, la ferme, la brig?zi de tractoare, la usc?torii... f?r? s? ?tie ce înseamn? o excursie. Ora?ul erou Odessa se afl? la o sut? de kilometri... Cine din sat a fost m?car odat? s?-l vad?? S-ar ridica oare m?car zece mâini din toat? sala? – Poate da, poate nu. Oamenii nu ?tiu ce se petrece mai departe de Cania ?i Baimaclia. – Dar televizoarele, radioul, presa?.. – a replicat musafirul principal, provocând-o pe tân?r? la disput?.
– Televizorul e foarte bun – ne spune, ne arat?, ne îndeamn?... – dar omul vrea mai mult. Pentru ce muncim, pentru ce adun?m milioane în colhoz, pentru ce construim noi comunizmul, dac? nu putem vedea cu ochii no?tri cum el se construie?te în raioane, republici, ??ri str?ine...
Sora s-a aprins, nu se putea opri, îi zburau cuvintele ca hulubii p?cii în timp de r?zboi. Prezidiul a aplecat capul, doar omul de capital? ?inea fruntea sus, cu ochii plini de interes. Sala, înviorat?, chiar ?i înfierbântat?, f?r? sa a?tepte finalul discursului, a izbucnit în ova?ii. Atunci ?i onoratul prezidiu a consim?it meritul cuvânt?rii (cu gesturi u?oare de palme), doar era parte din norod.

Dup? adunare, mai marele pe delega?ie a dat de-o parte capul de colhoz ?i i-a spus: ”Face?i tot, ca fata asta s? intre la o ?coal? superioar?, s? înve?e ?i s? se întoarc? – satul are nevoie de cadre cu ini?iativ?”.

În urm?toarea var?, Clemen?a n-a mai ?inut cont de trebuin?ele colhozului, ci a plecat, s?-?i încerce norocul la alegerea ei. Dup? examenele de la universitate, a fost ea înmatriculat? la anul întâi a facult??ii de chimie. Cam asta era sora mai mare, la al ei initium* de cale, cursul c?ruia nu i l-au mai schimbat furtunile apropiate, nici cele mai îndep?rtate.