Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Luna de M?lai

de Iulia Elize

Luna de M?lai a lui Mih?i??


Z?ri, chiar deasupra, luna, pentru c? era, pe afar?, noapte, deja. Iar el se considera un b?ie?el foarte singur, pe lume, ?i cam am?rât, cum sunt to?i, de fapt, când pe afar? e noapte, ?i nu e absolut nimeni lâng? tine, ci, pe deasupra, sunt numai luna cea mereu grijulie ?i stelele foarte sclipitoare ?i cameleonice (în albastru str?lucitor, amestecat cu argint, sau chiar roz, stele roz, ?i clasicele ro?ii-portocalii). Se opinti, o clip?, micul b?iat, privi în sus.
— Cum te nume?ti?
— Mih?i??.
— Câ?i ani ai?
— ?apte.
— ?i... pe cine cau?i, Mih?i???
— Nu ?tiu... Am pornit, pur ?i simplu, la drum. Tu cine e?ti? De fapt, ce s? te pot ?i întreba...
— Luna de M?lai, sunt. Adic? o lun? mai deosebit? decât celelalte luni, din lumea aceasta, pentru c? nu sunt deloc alb?, ci mai g?lbuie, a?a... Sem?n, de fapt, cu m?laiul, sau cum s? explic, cu porumbul, mai degrab?...
— Aha... În?eleg...
— Eu îmi spun, mie îns?mi, cu un fel de logic? autoasumat?, în tot ceea ce spun, c? sunt f?cut? din m?lai. Câteodat?, când sunt prea sup?rat?, ?i nu am deloc încredere în mine, îmi vine s? râd de mine îns?mi ?i poate, de aceea, adesea, îmi spun Lun? de m?lai. Nu sunt mai frumoas? decât M?laiul!
— Nu trebuie s? râzi de tine îns??i...
— Dar, m-am obi?nuit s? m? compar cu M?laiul. Nu e urât, îns? nu e deloc... Nobil! Sau cum s? explic... M?laiul nu e prea nobil!
— Aha...
— De multe ori, chiar ?i aceasta mi se pare o chestiune dr?gu??... Numele meu, sau cum s? spun... Nu ?i-este, cumva, fric?, Mih?i??, de unul singur, pe drum?
— Poftim?
— Mie, de pild?, nu mi-e fric?. Pentru c? m-am obi?nuit, de atâ?ia ani. Str?lucesc, mai ales, noaptea, ?tii... ?i, cum spuneam, de atâ?ia ani, m-am cam obi?nuit s? h?l?duiesc... ?tii, sunt totu?i, lun?... Asta fac: str?lucesc, ?i înc? mult! Mai tare decât oricare stea!
— Aha..
— Dar mi-ar pl?cea s? str?lucesc ?i ziua, ?i cât de mult! ?i s? fie frumos! Soarele s? lumineze totul... Dar ?i eu, un pic, pe lâng? el... Cât pot... Cât reu?esc...
— Nu cred c? te-ar l?sa, de fapt, Soarele foarte mult, pe cer, Lun? de M?lai!
— Nu crezi? Nu crezi c? poate Soarele e, totu?i, bun?
— Ba e bun.
— Ei, cum s? nu...
— Eu nu cred c? te-ar l?sa s? str?luce?ti ?i ziua, Lun? de m?lai... Pentru c? nu e voie!
— De ce crezi, Mih?i??, c? nu m-a l?sat, poate, soarele s? str?lucesc ?i ziua, pe timpul zilei, pân? acum? Dac? spui c? soarele str?luce?te ziua, ?i c? e bun?
— Poate... Nu ?tiu... Poate Altceva sau Altcineva nu te las?... Nu soarele...
— Câ?iva spun c?, de fapt, nu eu str?lucesc, noaptea, ci altcineva, o impostoare, în locul meu, o Lun? neagr?, sau c? eu p?c?lesc, cu rolul meu profund lucitor, prin tot cerul. Sau cum s? explic foarte bine. ?i, de aceea, uneori m? mai am?r?sc. Iar, de fapt, numai eu m? pot vedea, toat? noaptea, sau cum s? spun, nu am?râtele de stele de pe cer...
— Aha...
— Uneori sunt acuzat?, chiar eu, Lun? de m?lai, c? nu îmi fac datoria pe cer, la fel ca ?i stelele... Ce crezi, e adev?rat?
— Cum s? fie adev?rat? o a?a mare sau grobian? minciun?...
— Luna de M?lai d?, îns?, mai mereu, cea mai mult? lumin?! Sunt mai str?lucitoare decât stelele!
— Aha... Aceasta o ?tie toat? lumea...
— Atunci, de ce nu m? las? s? str?lucesc ?i ziua? A? sta... foarte aproape de Soare... A? fi chiar la dreapta lui... M-a? c?s?tori cu soarele... Dar, apoi...
— ???
— Nimeni nu m? las?, de fapt, s? stau, foarte mult, pe lâng? soare, pentru c? sunt, abia, o Lun? s?rman? de m?lai. Dar nu am un nume frumos?
— Cred c? da, Lun? de M?lai! E?ti foarte frumoas? ?i ai un nume dr?gu?!
— Vezi?
— P?i, dac? tu ai f?cut atâta treab?...
— Milioane de ani!
— Chiar atâ?i?
— Milioane! Numai am stat pe cer ?i am str?lucit întruna... Dar nimeni, în ultimul timp nu m? mai bag? în seam?...
— Lun? de m?lai...
— E?ti bine, Mih?i???
— Eu?
— Nu vrei s? fiu mama ta? Pentru c? sunt prea singur? ?i, în cer, m? cam simt neb?gat? în seam?...
— Mama mea? (Din ochi, i-a c?zut lui Mihai o mic? lacrim?, dar curat? ca o bobi?? de orez lunguie? ?i din cel mai curat.) ?tii, Lun? de m?lai, eu, de fapt, de mult timp, de foarte mult timp, îmi caut mama...
— Pe Mama ta?
— M-a l?sat foarte singur, numai lâng? un b?trân, unde am ?i crescut. E un lucr?tor pe la Templu ?i, de la el, ?tiu toate pove?tile pe care le-am auzit, pân? acum. De foarte mic, nu mi-am mai v?zut, de fapt, p?rin?ii... Despre tata, ?tiu c? e foarte departe, împreun? cu mama, iar eu am deja ?apte ani. Dar, m-au l?sat pe lâng? acel b?trân. Ca s? cresc...
— Aha...
— Eu vreau s? îi g?sesc, într-o zi...
— Da.
— Ei zic, majoritatea, c? sunt, de fapt, oameni r?i, dac? m-au p?r?sit. Cum s? fie mama, rea?
— Nu sunt r?i, p?rin?ii niciodat? nu sunt r?i, fa?? de copiii lor. Dar eu, Lun? de M?lai, nu o s? te p?r?sesc niciodat?. Vrei s? fiu, eu, mama ta?
— Luni??... Drag?... De frag?...
— Lun? de m?lai. Chiar ea. Vrei s? fiu, eu, mama ta?
— Poate nu m-au p?r?sit de tot, eu aceasta ?tiu, de fapt. Pentru c?, ?i eu, sunt min?it ?i am?git, pân? acum, cred aceasta. De ceea, ce se ?tie, de c?tre B?trân, Tat?l meu, ar fi numai z?p?cenie, de fapt, pentru c?, el, ?tii, are optzeci de ani ?i nu prea mai ?tie ce e de el...
— Lun? de M?lai este sup?rat? din cauza ta... ?tiu ce fac! Î?i luminez calea! Unde vrei s? pleci, de aici?
— Vreau s? îmi g?sesc p?rin?ii.
— M? pun pe c?utat. Am treab?. Lun? de m?lai o s? î?i lumineze toate potecile ?i toate c?ile. Chiar ast?zi, o s? î?i caut p?rin?ii. Numai s? trag o ochead?...
— Aha...
— Scuz?-m?, lipsesc cinci minute. Numai s? trag o rait? pe-aici...
— Bine, Lun? de M?lai...
— ?tii? Ei zic c? nu îmi fac, de fapt, prea bine, treaba, pentru c? stelele sunt, de fapt, mult mai mari decât mine, la trup, ?i mai serioase, a?a, cum sunt ele pe cer. Dac? toate pâlpâie. Asta e greu, s? pâlpâi întruna. Eu, de exemplu, nu pâlpâiesc niciodat?.
— Aha...
— Scuz?-m?, dau o rait?. Vreau s? luminez ?i s? v?d ce ?i cum. ?tii ceva, Mih?i??? Stelele nu se descurc? mai bine decât mine, pentru c? sunt mai dep?rtate, de Terra. Dar eu, în schimb, v?d totul. Am pe nas, ni?te ochelari imen?i, ?i gro?i, pentru c? ?i eu sunt b?trân?! Am milioane de ani!
— Dar stelele miliarde, cred...
— Nu sunt mai mari decât mine! De fapt, unele cam sunt... Sunt gigant...
— Nu te sup?ra, Lun? de m?lai!
— Scuz?-m?, trebuie s? luminez ceva, o cale de m?lai, la orizont! (M? întorc în maximum cinci minute. Nu pleca nic?ieri!)
— E prea întuneric s? plec oare-pe-undeva...
— Cum zici? Rezolv?m! O cale de lumin? la orizont, nu pleca!
— ??
— Trebuie s? intensific lumina, cumva? Rezolv?m! (?i Luna ?i-a încre?it foarte tare fruntea, iar în calea lui Mih?i?? s-a întins o adev?rat? punte de lumin?.)
— Ce frumos, Lun? de m?lai! Î?i mul?umesc! (Era un fel de dung? foarte mare de lapte, dar de fapt semitransparent? ?i b?tând pe un fel de auriu. Un drum cam aurit, ce mai vorb?!)
— ?i, înc?, nu ai v?zut nimic, pentru c? sunt în stare de mai multe. De fapt. Scuz?-m?, dup? cum spuneam, o s? lipsesc cam cinci minute...
— Unde pleci? Mi-e un pic fric?... Simt o spaim? în mine, pentru c? e noapte!
— Stai lini?tit, calea o s? r?mân? luminat?. A?teapt?-m?, te rog, cinci minute! Numai atât stau! (Iar Lun? de m?lai î?i încre?i, din nou, fruntea, f?când cu fruntea lumin?.) O clip?, pe afar?, se f?cuse exact ca ziua, dar când Lun? de m?lai a plecat, cerul s-a mai întunecat pu?in, datorit? lipsei ei care nu ar fi trebuit s? se ?i întâmple. Totu?i, pe afar? sclipeau înc? stele micu?e, în albastru pâlpâitoare sau de culoare roz. Da, ?i unele aurii.
Dar ?i cele clasic, ro?ii-portocalii, pe care le ?tie toat? lumea, f?r? s? ?i le poat? imagina, foarte bine, pe acelea roz.

Iulia Elize (poema) | Scriitori Români

motto: Tainele umbl?, au t?lpile umede ?i frumoase, tainele sunt, parc?, întregi (Iar eu sunt, parc?, un vindec?tor)

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro