Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Valiza cu vise

de Grig Salvan

Trenul urc?, parc? gâfâind din greu, spre sta?iunea montan? situat? la mare altitudine, dar atât de c?utat? ?i iarna ?i vara pentru ozonul ei binef?c?tor. Paul st? singur ?i vis?tor într-un compartiment, privind p?durile de brad nesfâr?ite, p??unile cu cirezile colorate ca în pozele turistice, viaductele ame?itoare urmate de tunelurile întunecate. C?l?tori sunt pu?ini ?i cu to?ii se îndreapt? spre mirifica sta?iune din vârf de munte, pentru un sejur de vis. Doar el merge la munc?, în gara care deserve?te sta?iunea, s? fac? ni?te lucr?ri de mentenan?? la instala?iile electrice de la macazuri ?i semnale. A terminat profesionala CFR, e tân?r SCB-ist (semnalizare, centralizare, bloc de comand?), în salopeta albastr? de lucr?tor la calea ferat?, s?rac, dar bucuros c? are salariul de încep?tor în buzunar, abia ridicat de la casieria districtului de care apar?ine. Se plictise?te ?i o ia de-a lungul trenului, s? vad? lumea bun? care merge în concediu, b?rba?i sportivi, elegan?i ?i cura?i, femei în toalete sumare de sezon. Câte doi, câte trei, în fiecare compartiment.
Într-un compartiment z?re?te o domni?oar? singur? lâng? o valiz? voluminoas?, o fat? într-un tricou mulat ?i un pantalon foarte scurt, cu chipul angelic încadrat de bucle blonde, supl? ?i frumos bronzat?, probabil dup? un sejur la mare vrea ?i „o gur?” de ozon de la munte. S? intre? S? nu intre? Cum s? dea buzna în?untru neinvitat, cât? vreme trenul e aproape gol ?i nu poate pretinde c? n-are loc în alt? parte. Fata îl prive?te ?i-i zâmbe?te amical. Zâmbetul ei e pentru el semnalul de intrare. Î?i ia inima în din?i ?i trage cu putere de u?a compartimentului de parc? ar vrea s-o scoat? cu totul din loca?ul ei. Salut? ?i se prezint? politicos, ca un b?iat cu ?coal? ?i bine educat, fata îi întinde o mân? fin? cu unghiile prelungi ?i se prezint? ?i ea, apoi discu?iile se leag? u?or, a?a ca între tineri, chiar dac? nu s-au mai v?zut niciodat? pân? atunci. Ea e Anca, student?, invitat? de iubitul ei la o caban? din sta?iune. El o va a?tepta cu ma?ina în gar?, dup? care vor urca la cota 1520 unde au rezervate deja dou? locuri pentru ?apte zile de vacan??. Paul o invidiaz? pentru ?ansa ei de a petrece în sta?iune, în timp ce el va munci vreo câteva zile la instala?ia electric? din gar?, veche ?i prost între?inut?.
Cu scrâ?net de frâne ?i un fluierat scurt trenul opre?te în gar?. Lumea pu?in? coboar? f?r? grab?, coboar? ?i el, c?rând, ca un adev?rat cavaler, valiza grea a fetei. Aceasta îl urmeaz? la câ?iva pa?i, cu po?eta pe um?r ?i cu ochii de-a lungul peronului s?-?i g?seasc? iubitul a?teptând ?i ma?ina parcat?. Dar peronul e pustiu de la un cap?t la altul. El îi a?az? valiza lâng? peretele g?rii ?i-i ureaz? ?edere pl?cut? sus la sta?iune, apoi se îndreapt? spre biroul ?efului de gar? s?-?i ia în primire misiunea ?i s? se cazeze pentru câteva zile în mica odaie de serviciu a g?rii. Fata r?mâne stingher? pe peron, privind parc? speriat? în toate p?r?ile. Prietenul cu ma?ina, nic?ieri. Scoate telefonul din po?et? ?i p??ind agitat? pe dalele peronului apeleaz? de câteva ori, aparent f?r? r?spuns pentru c? devine trist? ?i fa?a luminoas? i se întunec?. El ezit? s? intre în biroul ?efului, simte c? ceva nu e în regul? cu fata, se întoarce spre ea ?i se ofer? s-o ajute dac? are nevoie. Cu glas tremurat ?i lacrimi în ochi Anca îi spune c? iubitul n-a mai a?teptat-o, c? au avut mai multe certuri în ultima vreme din cauza aventurilor lui de mare crai, ultima ceart? aprins? doar cu dou? ore în urm? la telefon ?i se pare c? el a renun?at la mersul la caban? ?i poate ?i la ea, l?sând-o de izbeli?te în gar?. Paul simte c? e momentul prielnic s? mai r?mân? cu fata ?i renun?? cu totul de a mai lua leg?tura cu ?eful g?rii, oricum lucr?rile de între?inere nu sunt o extrem? urgen??.
Dar ce ar fi de f?cut în situa?ia asta? Spre sta?iune, ma?ini nu urc? decât foarte rar, doar când sosesc trenurile în gar?. Tocmai plecaser? ma?inile cu c?l?torii de adineauri, m?car s? fi ?tiut ?i s? fi rugat pe cineva s-o ia în ma?in? pân? sus la caban?. Amurgul sângeriu e de o frumuse?e neasemuit? aici, dar în curând se va l?sa seara, el se va caza în dormitorul g?rii, dar ea nu are unde dormi pân? la urm?torul tren, abia spre diminea??.
- ?tii ce propun eu? ?i se uit? cât mai conving?tor în ochii fetei. Eu zic s? pornim pe jos spre caban?...
Anca îl prive?te cu ochii mari, nedumeri?i.
- Cum crezi c? vom putea urca pân? acolo ?i cu valiza asta grea?
- Foarte bine! Valiza o duc eu, tu doar s? rezi?ti, la pas, pân? acolo. Eu zic c? în dou? ore ajungem, înainte s? se înnopteze.
Sorbind-o din priviri, Paul începe s? viseze cu ochii deschi?i la cabana de sus, unde el va r?mâne cu Anca vreo câteva zile ?i bine-n?eles vreo câteva nop?i, va suna la gar? c? e bolnav ?i are nevoie de câteva zile de recuperare, are la el salariul lui de ucenic abia încasat, deci bani vor avea ca s? se simt? bine în vestita sta?iune de munte. E ceva nesperat ?i nevisat, o valiz? venit? parc? din cer, ca o ?ans? unic? pentru el.
Ea râde în sfâr?it înveselit?. Se uit? gale? la el, e clar c? ?i din partea ei a fost simpatie la prima vedere.
- Bine, dac? zici tu c? putem... atunci, s? pornim la drum!
?i îl ia strâns de bra?, el porne?te voinice?te cu valiza grea în cealalt? mân?, valiza îl trage la p?mânt, dar nu las? s? se vad? c? ar face vreun efort deosebit, vrea s-o impresioneze cu for?a lui, simte c? prinde aripi doar la gândul c? va fi cu Anca în vârf de munte ?i vor petrece clipe mirifice, de neuitat.
- Paul... zice ea încet la un moment dat ?i se opre?te în mijlocul drumului.
- Da... Ce s-a întâmplat?
- Noi mergem la caban?, acolo locurile sunt rezervate ?i micul dejun la fel, dar...
- Dar, ce?
- Eu n-am foarte mul?i bani la mine, contam pe prietenul meu, care are afaceri ?i mul?i bani de cheltuial?.
Mândru nevoie mare, Paul scoate teancul de bani din buzunar:
- Banii nu sunt o problem?!
?i zâmbe?te, f?când cu ochiul ?mechere?te, apoi o ridic? pe Anca în bra?e ?i face o piruet? cu ea acolo în mijlocul drumului. Ea strig?, pref?cându-se speriat?, el îi închide gura cu un s?rut ap?sat, înfiorat din cre?tet pân? în t?lpi, înainte de a o l?sa din bra?e, apoi pornesc din nou la drum, cu mai mult elan, spre vârful muntelui, înc? însorit, de?i mai jos se las? deja seara.
- Ne va prinde noaptea pe drum ?i pe-aici umbl? lupi ?i ur?i, se sperie fata.
- Nu-?i face probleme, vom ajunge la timp. Cât despre lupi ?i ur?i, las?-i în seama mea! face el pe voinicul ?i smucind ?i mai tare de valiza grea ca un bolovan gr?be?te pasul, urmat, aproape alergând, de tovar??a lui de drum.
La un moment dat lini?tea versantului e str?b?tut? de un sunet de motor.
- Se pare c? avem noroc, zice el. O ma?in? urc? spre noi. Dac? mai au dou? locuri, sau m?car un loc liber, suntem salva?i de restul de drum.
- Ar fi bine, c? deja îmi simt picioarele obosite ?i cred c? am f?cut b??ici la t?lpi! se plânge ea.
Ma?ina se aude tot mai aproape. Apoi apare de dup? o curb?. Se opresc amândoi la marginea drumului, a?teptând. E un Mercedes mare, de culoarea cafelei cu lapte. Anca r?mâne cu ochii mari ?i gura întredeschis?.
- E Marian...
Paul în?elege instantaneu cine e Marian, f?r? alte explica?ii. Parc? se clatin? muntele cu el. Abia acum simte c? se pr?bu?e?te sub greutatea valizei, c?reia îi d? drumul din mân?. Ma?ina opre?te lâng? ei.
- Hei, cum naiba a?i pornit pe jos la drum a?a de greu ?i în pragul nop?ii? îi admonesteaz? el ca pe doi copii care au fugit de acas?, cu glasul puternic al celui obi?nuit s? comande.
- Am zis c? pot s-o ajut ?i dac? duc eu valiza, vom ajunge la timp, înainte s? se înnopteze, se scuz? Paul, ca un ho? prins asupra faptului.
- Bine! Anca, treci în ma?in?!
Cu o mân? de fier apuc? valiza ?i o arunc? pe bancheta din spate, apoi se întoarce spre el:
- Î?i mul?umesc pentru ajutor!
?i-i întinde dou? sute de lei. Paul refuz? zâmbind ?i scoate mecanic teancul de bani din buzunar.
- Bani avem ?i noi!
- O.K. Salut!
?i urc? la volan. Demareaz? apoi în tromb? ?i pietri?ul ?â?ne?te de sub ro?i lovindu-i picioarele ca o rafal? de mitralier?. Abia acum simte oboseala urcu?ului. Cu picioarele grele ?i sufletul ?i mai greu, coboar? încet spre vale, cu ochii ?int? la luminile g?rii care-i joac? printre lacrimi, acolo e universul lui care-l a?teapt?, camera de serviciu mirosind a motorin?, patul de cazarm? cu arcurile rupte ?i p?tura aspr? mirosind a etuv?, care nu-i va ?ine de cald în noaptea rece dintre mun?i.

Grig Salvan (Benedictus) | Scriitori Români

motto: inca nu-i prea tirziu

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro