Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Timpuri ?i destine (Vol.2)

de valeriu danalachi


La un început de septembrie, într-o zi nourat?, un microbuz negru, de marca Mercedes, a p?r?sit peronul g?rii centrale Chi?in?u, cu direc?ia sud-vest. Salonul – ca nou curat, cu vreo 20 de scaune aranjate între spa?ii omologate, amenajat în duhul vremii – se vedea mai mult gol decât plin. Câ?iva pasageri – cu bagaje mari depuse în spate, în gar? petrecu?i ca la armat?… probabil to?i din diaspor?, întin?i câte unul pe dou? scaune comode, ceva ame?i?i de vinurile Moldovei… – î?i r?deau cu haz în salonul pustiu, bucuro?i de norocul ce-i p?lise chiar la început de c?l?torie.
Unul, mai într-o parte, mai în ani, ?edea lini?tit pe locul lui – treaz-treaz, ?i el bine dispus… aiurea uitându-se în tavanul microbuzului, l?sând f?r? aten?ie strada lui ?tefan, de parc? p?r?sea ?leahul unui c?tun pierdut ?i nu centrul capitalei.
Se numea omul cela Anatol Boroganu, ?i el din diaspor?. Pleca departe – de unde venise la început de var?…Ultima vizit? acas?, cea mai lung? din toate de pân? atunci, îl înarmase cu mult? putere, dorul de a mai veni… ?i marea voin?? de a tr?i suta de ani. Dealuri ?i v?i natale, satul, p?durea… oameni r?ma?i acas?, oameni veni?i (ca ?i el), îi stârniser? l?untrul ca niciodat?… Noi gânduri, viziuni, sim??minte… dubii ?i iar dubii asupra gr?bitelor decizii tinere?ti, se ?ineau de el ?i în ziua plec?rii. La marginea capitalei, lâng? o sta?ie de troleibuz, salonul se umplu cu noi pasageri, dar Anatol nu-i vedea, nu-i auzea... Drumul de Leu?eni, ?i cel de la Hu?i încolo, au tot zburat pe geamul rutierei de Bucure?ti… Doar pe lâng? Buz?u se prinse el c? iar pleca afar?. Apoi, deja în plin? con?tiin?? de c?l?tor, dup? ore nocturne de a?teptare, se v?zu în salonul aeronavei Wizair.


În plin? var? mediteran?, aeroportul dragei Valentii juca ”tananica” in puterea amiezii… La Toront, case din piatr?, c?r?mizi, betoane… ?i iar betoane – una în alta, una c?lare peste alta… f?r? leac de verdea?? pe lâng? ferestre ?i trotuar… – in cuvenit ansamblu cu asfaltul moale a str?zii, gr?bita g?ziuala a ?oferilor oftiga?i de gr?bita Civiliza?ie… ?i crunta ardeal? a nemiloasei ”r?s?rite africane” (dominând albastrul cerului anume deasupra pribegi?tei nevinovate a lui Anatol) mocneau cu râvn? in cea?a nev?zut? a obraznicului n?duh saharian ce b?tea departe… poate mai dihai ca în pustiu-i de acas?.
Problema nu era n?duhu, ci spiritul de observa?ie a lui Anatol – ani ?i ani dormitând în bra?ele tr?d?toarei st?pâniri de sine.
Aparte de z?pu?ala ce-l tot sugruma f?r? de sc?pare, trotuarul de lâng? cas? – doldora de cârna?i (proaspe?i ?i usca?i) de juvine inteligente ?i din ras? nobil? aleas?; cu ale lui tipice tomberoane ticsite, nesp?late… ?i clocite de economicoasa economie a grijuliei prim?rii; cu lume stuchind muc?raie verde-g?lbiue pân? ?i pe u?a intr?rii… –(trotuarul) d?dea în gre?uri demult uitate. Tot opintindu-se s? ias? ?i ce nu era in el, mai s? scuipe afar? o juma de mandibul?… La ce venea toat? respingerea aia din cale-afar??..
Gola?ul r?spuns, mai clar ?i ca apa din fântâna Boroganilor, îl întorcea pe Anatol cu gîndul înapoi, Acas?… Acolo: ograda umbrit? de baconu tatii întins pân? sub strea?ina verandei (?i a cuhnei); gr?dina toat? verde, fie chiar ?i inholburat?, prins? in mreaja neobr?zatului chir?u, a c?tinei hapsîne la p?mînt nelucrat; salcîmii tatii ?i pomii în propria lor poten??… Da molcomitoarea tihn? de mahale, indolenta suflare rural?, ce (vrei nu vrei) te duc in imp?r??ia cugetului de la Dumnezeu… Da prospe?imea nop?ii de la vatra ??rii, demult neluat? in seam? de c?tre barzii penelor de aur… Da nea?teptata cîntare madrugal? a trufa?ilor cuco?i de mahale, impunînd speran?e uitatului Sat Basarabean… Doar cu asta, e deajuns si de r?mas in a motiva subita-i turbulen?? a zilei.

Pân? la urm?, pe Anatol, reala aflare în pragul vetrei sale (de Toront) l-a ogoit. A urcat scara la etajul trei, ?i geamantanul umflat cu bun?t??uri de Basarabia. La u?a lui, u?urel gâfâind a astenie, scoase cheia ?i hai s? descuie. Când s? bage cheia… – nu intra, parc? nu era de acolo. Încerc?ri inutile l-au f?cut s?-l sune pe Toni – loial amic de mahala, om de cuvînt… c?ruia îi încredin?ase controlul locuin?ei. ?i cu sunatul n-a mers, telefonul era desc?rcat cu totul. Atunci, coborî la etajul doi ?i b?tu în u?a vecinei, s? lase la ea bagajul ?i telefonul la înc?rcat. Vecina – o muieru?c? trecut? de 50… din vi?? de romi spanioli, cu fruntea sus ?i ochi scânteietori…– i-a surâs cu dulcea?? ?i l-a ascultat. Apoi, dulce la glas înc? juma de minut?, s-a apucat de toloc?nit ca fug?rit?…– cum c? Toni o f?cuse hoa?? pe ea ?i toat? marea ei familie…?i feciorul ei zdrav?n ?i puternic, acuzat ?i batjocorit de Toni drept canalie, mizerabil, ho? de trei cen?i... mai s?-l bat? pe Toni de moarte… C? numai datorit? ei, Toni mai respir? cu nasu lui in vodc?…
Anatolio, într-un sfert de or?, o opri… altfel, bodog?nea pân? la noapte, doar o ?tia. ?inându-i parte, cu u?urelu, îi zise c? Toni nu trebuia s? o insulte, c? ho?ul nu e ho? dac? nu e prins… Prinzând clipa t?cerii, o rug? pe vecin? s? pun? Nokia lui la înc?rcat, s? primeasc? ?i valiza… Ea accept?, cu fruntea sus ?i ochii lic?rind în sfînta m?rinimie.

A coborât el scara la repezeal?, fugând a trecut strada ?i a ap?sat soneria la Toni – de trei ori la rând, conform codului. Dar… U?a r?mânea ?eap?n?, în?untru – mormînt… Mai ap?s? soneria… – Toni nu era acas?. Asta era clar, da el suna ?i tot suna…– Nu mai r?bda atâtea ghinioane în amiaza ceia…?i ziua înc? nu se termina.

În sfâr?it, Anatol se întoarse la pragul ?ig?ncii. St?tea ca înr?d?cinat?, unde o l?sase – parc?-l a?tepta, alene purtând o cârpuli?? pe mânerul u?ii… V?zându-l ca prima dat?, puse ochii pe fruntea-i asudat? ?i r?mase în sfânta a?teptare – cu obrazu, nasul, urechea ?i tâmpla ca ceara. El se opri halucinat, f?r? s? mai ?tie ce avea de f?cut. Priceput? în felul ei, disp?ru în?untru… ?i, în secunde, se înf??i?? cu Nokia lui în palm? ?i un am?riu surâs c?lug?resc.
Puse el mina pe telefon, îl g?si pe Toni unde era, ?i prinse a scutura peste el oftiga zilei. Acela, z?p?cit de vocea lui Tolea din cale-afar? sc?zut?, începu a r?cni ca stricatu: ”…Nezeii, mor?ii ?i... mamelor ei de cioar? împu?it?… ?i pui?orul ei cu nara în f?in?… Îi tai buc??ele…cu toat? familia lor de jigodii…” Vecina, parc? pescuind ceva în telefonul auzit la doi metri, tot ascu?ea urechea dinspre Anatolio, f?cea ochii mici, zgâria u?a cu unghia… cu acela? surâs de cear?.
Toni nu se mai opera, Seńora urechile tot ciulea, ochii u?urel holba… Tolea trebui s? sting? aparatul, altfel înnebunea. A ascuns el telefonul adînc, Doamnei i-a zis ”muchas gracias”, a pus mâna pe valiz? ?i hai s? plece. Vecina, tot crucindu-se pe to?i sfin?ii ei c? a ei familie în via?? nu se atinsese de u?a lui, se jelui c? un fecior al ei, proasp?t logodit ?i cu prunc în bra?e, nu avea unde tr?i... ?i dac? el, Anatolio, pe viitor, ar avea de gând s? lase locuin?a – neap?rat s?-i dea de ?tire... Obosit cum era, ultima ei fraz? nu i-a sc?pat...

Cam la un sfert de ceas, se ar?t? ?i Toni – numa colb, ciment... încovoiat, gâfâit, nervos, ro?u ca racu, neb?rbierit la zi... mai ?i zgâriat la obraz. A deschis el u?a tremurând ?i a intrat înainte, tot repetând ca plastinca roas?:
– Au spart casa... numai ei au f?cut-o ¬– ciorile de sub tine... A dreacu s? fiu eu dac? nu a fost a?a... Ia vezi, ce lipse?te, c? eu nu-mi dau seama...
– Parc? totu-i la loc...
– Parc?... – Nu! Vezi totul, de fir a p?r... Futu-le-a?i mor?ii lor!!!..
– M? Toni?? m?-?-?!.. La via?a ta de jmecher, pârnaie... ?i tot pârlazuri s?rite f?r? viitor... chiar n-ai înv??at p?n acu legea lu Hamurapi – c? ho?u neprins nu st? la r?coare???... Da uite c? nu au c?rat nimic: Plazma Toshiba st? unde era, microunda la fel, rufele noi îs la locu lor... pân? ?i 20 de euro se v?d neatin?i pe noptier?.
– Atunci, la ce, mor?ii mamei lor, au rupt yala, Tolic??..
– Ca s? intre, s? vad? poate am plecat cu totul, s? bage familie de-a lor... Asta-i o presupunere, Toni??, nu dovad? în judecat?. ..Te-am rugat s? intri m?car de dou? ori în s?pt?mân?, s? trânte?ti u?ile, s? dai cu talpa în podea... – s? aud?, soarili mamii lor, c? aici este cineva... Ai f?cut asta?..
– P?i, p?i... Am mai trecut eu, dar am ie?it la munc?, cu Adi... Fac ?i eu un ban...
– ” P?i, p?i...”, da acu faci fum din paie ude. F? m?car ?i o mie de bani, da puteai s? treci diminea?a sau seara. Ce te costa?... Doar ?tii ce înseamn? ”OcupA”... Intr? ni?te împu?ituri cu copchil în pampers... Nici Skarao?ki nu-i mai scoate, nu c? blânda judecat? spaniol?. Ni?te rîsuri de pe la Cinilet (cartier de jitani în Toront) s? tr?iasc? aici de plea?c?, s? rup? ?i s? f?râme ce-i aici cât le-a cre?te odoru...– eu, tr?ind in chirie pe undeva, s? pl?tesc ipoteca, s? le achit apa, lumina... Asta înseamn? OcupA, b?iatule, si-i tare la mod? azi, numai în ?ara asta ”sufletist?”.
– S? ?tii c? ai dreptate, Tolic?... Uite c? la asta nu m-am gândit... Plânge televizorul de atâtea cazuri... judecata...– o doare la pics. Alt? dat?, va trebui s? la?i pe cineva aici s? tr?iasc?, m?car ?i un chiria?.
– Pe cine, dac? fiecare are casa lui?.. Un chiria?, poate... Ideea ar fi bun?, dar... s? ajungem pân? la alt? plecare. A? pleca m?car ?i azi... Nu pot, degrab? am medici, aparate... pastilele mi se termin?... În fine, care-i treaba p-aci?
– P?i, tot a?a e... A venit c?ldura, lucru cu Adi, chiria?ii muncesc, pl?tesc... mai facem o frig?ruie, un cârn?cior... cu o beric? rece...

Anatol Borogan, în popor – Tolea, Tolic? ?i Tolean – nu degeaba purta familie de sat. Se n?scuse prim?vara, cu omât afar? ?i o lun? înainte de a zbura Iurii Gagarin, în mare amploare socialist?, în mijlocul sudic a Boroganilor, în h?r?i disp?rute marcat ca hotar a Basarabiei de Sus. Acolo a crescut, a înv??at, a lucrat de ?colar... de-acolo spre orizonturi a plecat. F?cuse el specializare, armata, c?s?toria... ?i ani de munc? risipit? în b?taia vâjgolni?ei epocale. Ani în urm?, se aciuase ?i el în mahala noastr? de Toront, în leal? vecin?tate cu mine ?i Toni. Eu ca eu, Tolea ca Tolea... dar Toni... Pe fonul epizodului de mai sus, ar fi p?cat de nu oprit mai cu seam? la vecinul Toni – unicum în felul s?u de a fi.

Locuia Toni la r?scrucea unei stradele perpendiculare cu strada mea, ?i paralel? cu str?du?a lui Tolea Borogan. Ne desp?r?eau doar 20 de pa?i num?ra?i, dar el tr?ia în alt? mahal?. Stradela oferea viziunii circula?ie auto în dou? sensuri, linii de parcare, casele în dou? ?iraguri, în dou? nivele, lipite între ele... Acelea?i case, care mai ar?toase, care mai j?rchinoase, toate ca de la o singur? mam?, aveau ie?ire direct în trotuar. Din cap?tul de sus a stradelei (unde st?tea Toni), cam la 150m. în jos, casele se terminau într-un uria? panou de ”Dolce & Gabbana”, dup? care se ascundea Barranco del Pollo (H?ul Puiului). Acel abis f?r? de istorie – abrupt, adânc, lat la suta de metri ?i mai, cu b?ltoace de ploi pe fund ?i verdea?a de pe lume pe toat? întregimea lui, ca un ??rp?l?u f?r? coad? v?zut din avioane... – se tr?gea din v?ile Calicanto ?i disp?rea în malul apusean a ve?nicului lac Albufera, situat la doi pa?i de Mare Nostrum... ?i ce mare importan?? avea barrancul cela muceg?ios pentru distinsul Toni???.. De la panou în sus, de-a lungu malului drept spre Calicanto, la o zvârlitur? de b?? pornea cartierul Cinilet – vatra romilor de Toront cu reu?it? extindere spre teritorii limitrofe. Stradela macedonului, în mare deja populat? de seniori ciniletini, i-?i avea gr?untele ei strategic... prin asta ob?inând faim? deosebit? în mahale. În acea neordinar? cartin?, el avea doar de câ?tigat. Adesea boem din firea lui, se împretinea mai lesne cu smoli?ii decât cu b?lanii... Dar cine era el, Toni, tot pomenit mai la fiecare al treilea cuvânt???


Atanasi Proklit da Mamaya –adev?rat Makedon, f?cut de makedon? ?i makedon tra?i din autentici makedoni ai mun?ilor Makedoni... – a v?zut lumina zilei la Constan?a, în an cu road? a României comunarde. De ce la Constan?a, ?i nu în Makedonia?.. – Din cauza unui conveniu postbelic mondial, ce ”trumise acas?” puzderie de bulgari dobrogeni, iar în locul bulgarilor aduse makedoni ?iraguri – mai înainte, tot prin conveniu, du?i în Bulgaria de pe ale lor p?mânturi makedeone ...
A crescut Atanasi la margine de Mamaya, în cas? de curte – iubit, bine hr?nit, frumos îmbr?cat... Scoal? primar? i-a stârnit dragostea de caligrafie, calcule orale, poezie... Gimnaziul a pl?m?dit din a lui Ego F?t-Frumosul clasei... Liceul, cu eleve geloase... ?i zvelte absolvente universitare, l-a aruncat în clocotul Fortunei epocale. ?i atunci, la ce-i mai slujea lui Pitagora, Om, Mendeleev cu t?bli?a... când un singur surâs a enigmaticului chip luciferic asalta o lume?..
Dulcea ?i tandra Constan??, sub orice vânt asmu?ind nest?pânitul suflet la huzur de labirint, nu credea în lacrima s?racului. Atanasi, deja f?cut un Toni în toat? puterea transoceanic?, la cina familiei, nu vedea decât acul mic pe ciferblatul casei. Mânca la repezeal?, vorbea la repezeal?... din fug? apuca geaca-i de crocodil ?i zbura. Afar?, ga?ca îl a?tepta...

Ora?ul fierbea, munca sporea, portul cre?tea... Toni la ”servici” nocturn se gr?bea... Acas? aducea leafa toat?, c? tr?ia din ciubuc. Tata râdea în barb?, mama f?cea semnul crucii...– c? le trimise Dumnezeu a?a fecior calculat. Toni asta observa, salariul i se dubla, ciubucul se tripla, nop?ile nu mai visa... Într-o zi f?r? soare, din goliciunea nesupusului hazard, tata p??i pragul f?bricii de confec?ii, unde fecioru-s?u muncea. La dou? ore de c?ut?ri, a dat el a lehamite din mân? ?i a p?r?sit nep?trunsul teritoriu. Seara, când primogenul se ivi transpirat, tata îl lu? la întreb?ri. Feciorul, deja un tot b?rbat...frumos ca rupt din soare... ?i cu ochii lui mari în poduri, doar odat? se cruci c? venea de la fabric?. Apoi, v?zându-?i p?rintele clocotind, recunoscu ceva din a lui tur? de zi. Dar asta fu pu?in... ?i d?du p?rintele în fecior cu pumnii lui de Makedon...

B?taia a fost educativ? trei zile. Apoi, feciorul plec? de la cas? – lucru în?eles ?i obi?nuit în circumstan?e similare. Acea dreapt? chelf?neal? l-a asprit pe b?iat în?untru, dar la chip nu, c? altfel r?mânea de râsul Constan?ei.
B?iat sp?tos, înalt, frumos... cu p?rul smolit cîrlion?at, ochii mari aprin?i, sprânceana arcuit?, nasul ca la Allen Delon... ?i cu mersul lui de voievod – Toni mereu se contura pe str?zi, bulevarde... ?i în tumultoasa falez? portuar?. Cînd mai ar?ta ?i autenticu-i zâmbet cu sclipiri de adamant, pietonii r?mâneau portret, ?oferii stopau... fetele se pi?eau... poli?aii cu ?uruiacul încle?tat r?mâneau. Dar, cea mai valoroas? calitate nu-i era chipul de la Appolon, ci marea virtute de a convinge pe oricine la orice, oriunde ?i oricând.

Duioasa Constan??, din a ei na?tere alintat? de cor?bii ?i vapoare m?rfare, gloate de str?ini cu pungi grele ?i adânci buzunare... mereu atr?gea la comer? lume din interior. In epoca de avânt a ??rii (?i a lui Atanasi), Portul Num?rul Unu prospera ca niciodat?. Care membru socialist, cu a sa onorific? demnitate, ar fi renun?at la un blug de la Levis, o geac? de la Us Top, un Kent, o cafea... chiar ?i o gum? de-a muribundului capitalist???..
Dimine?ile, trenuri ?i iar trenuri din ?ar? intrau ?i tot intrau... Lume de pe lume umplea uli?ele portuare: care la munc?, la slujb?... care în avan? c?utare de bunuri deficitare. Din urma celor din urm? se ?ineau tineri (?i maturi) parfuma?i, piept?na?i, împacheta?i la ultima strigare a modei... ?i Kentul pus la loc v?zut. Acolo Toni nu avea ce face. El activa în centru, pe faleza, la cazinoul doldora de str?ini... Toni nu mai lucra bi?ni?ar, el era jmecher din jmecheri – crema cremei... Avea atâtea scheme de realizat, c? micile speculi ?i co?c?rii îi f?ceau s? ro?easc? în fa?a ho?ilor de calibru. Era bun? sau nu acea pornire de picior larg? – ?tia el atunci, când ochioasa Fortun? îi surâdea ?i în visuri?..

A muncit Jmecherul în sudoarea frun?ii, pe ale lui teritorii, mai dând cu piciorul pe la Micul Paris ?i nu doar. Mereu îndr?gostit de fete frumoase, loial modului s?u de a fi, Toni se demonstra generos în cercul lui de jmecheri, p?pu?ari, scripcari, osp?tari...?i tot felul de bi?ni?ari. Leii patriei, cum intrau a?a plecau... dar valuta Nu. Odat?, revizându-?i ascunzi?urile, se pomeni cu aproape 30 de mii în palme : dolari americani, m?rci germane, lire sterline... Cu a?a bani, din câte ?tia el, în Vest, unul cu tupeu pornea un nego?... Tot cu a?a bani, în România socialist? se ajungea la pârnaie... A pus el pachetele la loc ?i a plecat la munc?. Trecur? s?pt?mâni, dar Vestul nu-l mai p?r?sea – zi ?i noapte, creieru-i sfredelea. Nu era de mirare – într-o Românie f?r? lumin?, ap? cald?... ?i carne în magazine, la capitalizm visau mii, dar mite el – ager, iute... cu bani ghea?? la dispozi?ie.

În vara lui ..83, ca urmare a unei tainice în?elegeri la Timi?oara, Atanasi ?i înc? doi ( ai lui seme?i de meserie) trecur? Dun?rea înot... Totul mergea ?nur...La sîrbi, în ora? de grani??, la autogar?, când tustrei ?edeau bine mersi pe scaune pl?tite pân? la Viena, unul zbur? pe u?? afar? – diarea d?duse în el. Apoi, minute mai târziu, oameni de armat? se ivir?...
La dou? s?pt?mâni de închisoare, bejenarii au fost întor?i patriei. În a viziune, mai bine f?ceau pu?c?rie unde fur? prin?i, dar, conform unui conveniu interstatal, Iugoslavia se obliga s? întoarc? fugarii români acas?, în schimb la tona de cucuruz per infractor. În final, fugarii s-au ales cu 5 ani de pârnaie româneasc?. Dar banii???... Banii, la sfatul unui blând gr?nicer sîrbesc, r?maser? la armata de frontier?, drept confiscati... ?i bine au f?cut, fugarii. De mai afla justi?ia român? ?i de valut?... doar la pensie mai vedeau ei valurile Mare Negrum.
La pârnaie, însu?ind meseria de frizer ?i sfetnic în scheme de existen??, Toni a tr?it ca la el acas?. La ie?ire, o droaie de noi pretini ?i tovar??i îi fluturau din mâini ca strica?ii... E de în?eles – la cât Duh Jmecher b?gase el gratis îi ei... de care nu insufl? nici ?apte Oxford-uri americane...

Acas?, feciorul a fost întâlnit cu r?ceal?. ?i asta, la fel e de în?eles... – p?rin?ii, oameni de munc? cinstit?, cu demnitate, corec?i la via?a lor... nu avea cum accepta jmecherii, tot felul de ?ulerii... chiar ?i ale celui mai iubit copil. Cu toat? r?ceala tat?lui, mama umplea masa... Au venit surorile (eliberatului) cu b?rba?ii lor, unchii, verii... La urm?, când to?i plecaser?, Toni, ni?el ame?it de vinul gr?dinei, se puse în genunchi ?i ceru iertare de la familie. Mam?-sa izbucni în plâns: c? de jale, c? de bucurie, c? din careva speran?? a ei. Tat?-s?u, sc?pând pe obraz o lacrim? de om zgârcit, ie?i pe u?? afar?. Frate-s?u, se l?s? în genunchi ?i el, al?turi, ?i-l îmbr??i?? ca un b?rbat, c? mic nu mai era... ?i î?i simtea cumirul al?turi.
Decis la schimb?ri fenomenale, înc? respinse de ale sale încarnate viziuni, porni Atanasi în c?utare de munc? cinstit?... La a treia zi, de c?utare, la tor?ile portului înc? ne vizitat, d?du nas în nas cu cineva din vechea-i ga?c?... Apoi, obosit de atâta ”c?utare”, prinse el a scoate valut? din ultimu-i ascunzi?, din grab? neatins înainte de ”evadare”.

Încurajat de miile g?site ca pe trotuar, a huzurit Atanasi cum numai el ?tia. I-a tot dat el cu ?pri?uri, gagice, roman?e de l?utari cu musta?? de cobzari... – pân? s-a r?zbunat pe nes?vâr?ita evadare, împu?ita mizerie de la pârnaie... ?i scârnava-i Fortun? f?r? de obraz iar??i f?cându-i din ochi. Apoi, trezindu-se din veselie, râse el în hohot de prostia c?ut?rii... ?i iar apuc? vechile-i poteci.
S-a recuperat Atanasii în luni num?rate – ?ara mai era plin? de c?sca?i, mofturo?i, sminti?i de rufe Kent cafele... pe faleza ?i în cazino înc? mi?unau str?inii cu devize... În preajma lui, amicii iar auzu-?i ascu?eau; în fapte, noi talente se c?leau... copoii, sectoristul ?i gunoierii numai Kent fumau.
Dup? ce se v?zu cu garsonier? în centru, valut? Toni nu mai aduna. Totul cheltuia, tovar??ii îsi ajutora... Oooo!!! Câ?i a scol el din gura potirei...pe câ?i îndatora?i i-a sc?pat de lama cu?itului!!!..În familie, ?i între fra?ii tâlhari, istorica m?rinimie a lui Scipion se ar?ta o poveste pe lâng? a lui modern? bun?tate. Atanasii tr?ia bine ?i frumos. ?ara prospera, nu mai avea datorii... Dezvoltatul socializm, la doi pa?i de apogeica-i virtute, mustea în floare... În razele orizontului comunard, specula ?i furtul, cu noi valuri, luau amploare... Dar, într-o zi, se d?râm? zideal? de hotare, cutremurând sicrie, palate, bastioane... În zile num?rate, revoltata ?ar? s-a întors cu buca la R?s?rit ?i fa?a la Asfin?it... Apoi s-au desc?tu?at grani?e... ?ara a fost inundat? de bun?t??ile lumii, împânzit? de schimburi valutare...

Brusca pornire capitalist? l-a prins pe Toni în ?ov?ial?, de?i o a?tepta cu r?bdare, curaj ?i multe idei nego?iale. Lumea bi?ni?ei pleca la unguri, turci, sârbi... El nu p?r?sea centrul ?i faleza, c? era Jmecher din Jmecheri... La doi ani de zbuciumat capitalizm românesc, învechitele schi??ri nu mai func?ionau, cele noi randament a?teptat nu f?tau... nici Atanasii nu mai era v?zut pe Cal Alb. Ucenici ai lui f?r? de aptitudini, cu lei rufo?i calupuri, cump?rau case n?ruite, colibe ciuruite, coclauri pân? atunci nev?zute...
Când noua plead? a Nemuritoarei Jmecherii invada pozi?ii de viitor în frunte cu ciobanii Mun?ilor Ne?tirii, el – Atanasi Proclit da Mamaya – în propriile-i viziuni ?i în ochii unor vechi tovar??i, continua s? r?mân? loial Cavaler a Constan?ei. Dar, frumoasa Constan??, mereu ame?it? de ale ei nest?vilite capricii, i-a întors spatele... de parc? nici nu-l ?tiuse vreodat?.
Într-o târzie diminea?? cu cea??, Atanasi nu se mai ridic?, r?mase în strâmtu-i pat de garsonier?. Lini?tea de cimitir, mereu dominant? în acel invidiat petic de proprietate privat?, deseori îi stârnea z?trita deprimare imaterial?. El – fidel slujitor a Binefacerii Umane, cu o armat? de ajutora?i (?i alta de îndatora?i) în fo?tii ani apropia?i... – uitat de pretini ?i amici, r?mas f?r? de rost sub întunecimea îngropatelor amintiri... Tot deschizând noi ?i noi vederi ale zilei, spre amiaz?, se afund? Atanasii într-un somn venit de cine ?tie unde... În somn, voce str?in? pluti asupra patului: ” ... De la bine, bine nu a?tepta, fiule!.. Binele f?cut de tine – de la tine nu vine – vine de Sus... ?i cale întoars? nu are... Binefacerea nu are r?splat?... Nu te obosi în a o valora, a o a?tepta... Fii mul??mit doar c? Puterea de Sus ?i-a încredin?at Darul Binefacerii...”

Zile ?i nop?i a tot cugetat Atanasi în t?cerea de mormânt a garsonierei, doar cu pesme?i de cas? ?i ap? de robinet la îndemân?... Cât de sufletist ?i inimos îl vedeau neamuri, pretini... chiar ?i str?ini favoriza?i de a lui distins? bun?voin?? (în anii lui de triumf), nicidecum nu putea el ruguma ce auzise în vis. Tot repetând în minte acele spuse de nu se ?tie cine, ofta, gâfâia, se v?ic?ra... – ”Cum, adic? – binele meu, f?cut de mine, cu mâna mea?.. Dar banii... banii mei... cine mi i-a trimis de sus?.. Pe cine i-am ajutat, m-au uitat... Dac? asta-i normal, omene?te... atunci, cel de sus e mai mare escroc...” ?i tot a?a... ajunse Atanasi la concluzia c? doar o îndep?rtat? plecare îi va sugruma definitiv învolburata deprimare. Fiind om de companie de când se ?inea minte, stârni el ideea plec?rii între pretini ?i tovar??i, dup? revolu?ie (ca ?i el) r?ma?i cu obida ?i buzele umflate. Ca totdeauna, fu el care schi?? noua cale de existen??.


Era anul ..93. Pe-atunci, afortuna?i din vechea gard? a ho?ilor de categorie, pleca?i în primul an dup? revolu?ie, se sc?ldau în bel?ugul capitalizmului Apusean. Unul, la Roma, la un col? de poarta Vaticanului, cu picioarele-i ”ciuruite de un terorist a contrarevolu?iei române, aduna mia de dolari pe zi, pe pu?in... Altul, la Baden-Baden, într-o singur? noapte ” câ?tiga” m?rci cu miile... Altul u?ura buzunare în metroul Marelui Paris... Dar, acolo trebuia de ajuns. O viz? turistic? pentru Occident costa parale, timp... ?i cazier ca foaia de hârtie, înc? neviolat? de crunta tipografie. În curând, T?nase (Atanasi pe române?te) avu întrevedere cu un c?pitan de curse lungi, m?rfarul c?ruia circula doar ape mediterane. C?pitanul, cândva (b?ne?te) ajutorat de distinsu-i coleg de gimnaziu, se oblig? s?-l treac? Mediterana cu doi-trei pretini ...

La a opta zi de plutire, nava maritim? ”Patria” a slobozit ancora într-un port Andaluz, cu Tânase ( Atanasi pe române?te) ?i 6 pretini în fundul halei de m?rfuri industriale, culcu?i?i între saci de ciment. St?teau pitic, mai c? nici respirau – pe vapor se a?tepta vama ?i poli?ia de frontier?. Controlul a fost scurt, amical, destul de formal... Când s? plece gr?nicerii, o coleg? a lor observ? urme de picioare goale, pe a pun?ii podea tot ducând în?untru. Fata, cu spiritu-i feminin de observa?ie, nu halucina... ?i roua dimine?ii î?i f?cuse efectul... ?i atunci, schimba?i la fa?? nu spre bine, gr?nicerii (?i vame?ii cu ei) se apucar? de r?scolit vaporul. La dou? ceasuri de munc? profesional?, scoaser? ei la lumina zilei 11 ascun?i, ?i înc? 5 – ne?tiu?i de c?pitan, tripula?ie... nici de cei 11 prin?i. Acei cinci (?i ei din cercul lui Atanas), fiind la zi cu planul de plecare – la Constan?a urcaser? în cea mai mare tain?, cu a lor dib?cie ho?easc?... De ce?.. – S? nu pl?teasc?, ”cruaziera” fiind gratis doar pentru organizator. Interoga?i formal, prin?ii (to?i ca unul) s-au crucit c? p?trunser? în a lor tain? pe vapor... Apoi, ei au fost du?i pe ??rm, iar nava ?i-a c?utat de treab?, alegându-se doar cu o mustrare oral?.
Pân? în sear?, ”victimele politicii române?ti”, toate ca una duse la centrul de refugiu Granada, au fost pozate (în grup ?i aparte), apoi cazate în înc?peri curate, luminate... amenajate cu paturi în plapume noi-nou?e ?u cear?afuri cr?hmolite... cu trei mese ?i dou? gust?ri...

A douâza, pe prima pagin? a faimosului ” El Pais” , o trist? imagine comun? a celor 16, de jur-împrejur încle?tat? de lungi fraze compasionale, rupea inimi ?i suflete... Jalnica publicare s-a tip?rit ?i în ziarul de sear? a Granadei, apoi, în alt? diminea?? – în alte provincii, autonomii... În biblioteci, oficii... pe trotuare ?i lâng? chio?curi cu rând ca la foame, s?rmani cititori f?r? batiste l?crimau în pumn. Într-o s?pt?mân?, ecoul ”dramei celor 16” p?trunse întregul Occident ?i nu doar. Bruxelul,în cadrul unei scurte întruniri extraordinare de comunitari, a declarat ajutor financiar adi?ional Granadei ?i altor centre de caritate – în onoarea ”prosper?rii Umanismului Vest-European”.

La dou? s?pt?mâni de sejur la Granada, cei 16, din motive nedeclarate, au fost du?i la Valentia, la alt mare Centru de Refugiu, în care fiecare al doilea ”osândit” era c?utat în a sa patrie-mum?. S?l??luiau acolo toate na?iile ?i culorile... Acolo, în vecin?tatea ” jertfelor de Constan?a” erau ?i doi ru?i b?lani – ca doi ur?i hiberna?i, blânzi, lini?ti?i, cu tunsori sold??e?ti... Odat?, cr?par? ei în doi spirt curat – mult, adus cine ?tie de unde ?i de la cine. Amicii lui T?nase, b?ur? ?i ei ceva alcoolic în ziua aia, nu pu?in. La un moment, cineva din ga?c?, scandalos la b?utur?, se uit? urât la ru?i, ar?tându-le col?ii, mu?chii... A?a fu o dat?, de dou? ori... ?i mai dura, dac? unul din ru?i nu se ridica. S-a apropiat el agale, cu pasul lui de urs, a mângâiat jmecherul pe cre?tet ?i l-a întrebat ceva alene, ruse?te. Jm?cherul, tupilat, încerc? s? scape de sub l?boiu rusului, dar nu reu?i... Atunci, trei fârta?i ai lui, to?i odat?, se n?pustir? asupra slavonului. Acela, scuturând umerii din ceaf?, îi împr??tie ca pe cârl?na?i... Cu asta, conflictul interna?ional nu se termin?, c? se puser? pe picioare al?ii din ga?c?... Tot atunci, se ridic? ?i al doilea urs... ?i pornir? ei (în doi) a flutura c?lcâie ?i baroase ... ?i a-i arunca pe cei 16 voinici ca brazii în toat? înc?perea aia cu multe paturi în dou? etaje... T?nase, mereu norocos la b?t?i de hurt?, primind un pumnoi în piept (adresat cine ?tie cui) se trezi sub un pat de la margine ?i acolo r?mase – neclintit, n?ucit... cu ochii la gr?mad?. Între timp, restul bejenarilor (f?r? careva atribu?ie la conflict) se retraser? la u?a înc?perii ?i, de acolo, urm?reau cu gurile c?scate ”concertul”. La un moment, românii, acoperindu-l pe rusul mai zdrav?n (de doi metri, lat cât u?a...), î-l doborau la podea, s?-l ia la vatra jocului, uitând de al doilea... Al doilea (ceva mai josu?, mai zvelt ?i mai uscat la pumn ca primul), fug?rea trei ”brazi” în alt cap?t a spa?iosului dormitor. V?zându-?i tovar??ul împresurat de jur împrejur, al doilea se avânt? spre gr?mada mare ?i se apuc? de cosit în ea din spate. Primul, ceva u?urat din strânsoare, urlând cu toat? puterea lui de buhai, se ridic? sus cu 3-4 jmecheri de-asupra, îi scutur? la podea ?i iar se apuc? de învârtit baroasele, al doilea asigurându-i spatele. Jm?cherii, înr?i?i la nebunie, c?deau, se ridicau, iar se izbeau... tot c?utând r?zbunare. La r?zbunare nu s-a mai ajuns, c? a intrat paza. Ca rezultat a unor minu?ioase interogatorii, cei 16 au fost expulza?i din azil, dar nu ?i din ?ar?. Guvernul le-a permis trai peninsular, c? ?ara-i în vâltoare de dezvoltare necesita for?? muncitoare, fie ?i ilegal?.

Dup? expulzare, cei 16, trei zile populând bosche?i în zona Rio Seco, s-au stabilit cu traiul într-un apartament cu multe camere, la un cap?t de Valentie. ?i atunci, r?ma?i uita?i de milostenia dintâi, au pornit în c?utare... Seara, to?i veneau înc?rca?i... nu de la Crucea Ro?ie. Masa din salon, lungit? cu înc? dou? (aproape noi) de la tomberoane, se îndoia sub cârna?uri ?i jamboane iberice, ca?cavaluri mucezite... scotland wiski ?i vinuri b?trâne. De foame nu mureau, cu banii era mai greu, în primele zile. Apoi, pas cu pas, ini?iar? scheme de ac?iune, adaptate la timpul ?i spa?iul peninsular.
Nop?ile, când str?zile Valentiei dormeau ca duse în alt? lume, cabine de Telefonica ”vomitau” pesete... Au fost ?i alte ”mi?c?ri” financiare, dar, bun? parte din cei 16 se b?gar? la aparate de câstig, care înghi?eau mai mult decât scuipau. ?i atunci, porni divizarea, gruparea, ?i împ?r?irea ”agoniselii”, dup? care, câte 3-4 împreuna?i, se împr??tiar? cei 16 în toat? Valentia. Au tot ”activat” ei în diverse domenii ?i sectoare, au tot însu?it noi aplica?ii ?i inven?ii, dar banii, cum veneau a?a plecau – exact ca la Constan?a. ?i atunci, la ce mai veniser? ei sub sacii ?ia de ciment – nesp?la?i, urinând în g?leat??..
Primul a aterizat de pe lun? T?nase. Într-o sear? de chef (c? altele nu existau), se ridic? el de la masa înc?rcat? ?i, doar ni?el b?ut, îngândurat la culme, zise: ” Gata, mai mult nu se poate!.. Anii trec... Ce-am realizat noi aici, nu e de viitor. Aici, pensionarii c?l?toresc, fac poze, dorm în hotele de 4 stele, stau la terase, mânc? ce vrea basca lor... Iar noi?.. Cu ce ne alegem dup? 60 de ani??? – Cu amintiri, ?i atât!!! Voi cum vre?i, eu îmi caut de munc?, fac legalizarea...

Eu, ?i Tolea Borogan, l-am cunoscut pe Atanasi Proclit da Mamaya în 2005, la sfîr?it de an, la Toront, în casa unui vechi amic al meu, recent împretinit ?i cu el. Era exact ziua de cr?ciun.
–Toni – se prezent? el, întinzîndu-mi palma cu degete de pianist.
–Toni Montana? – întrebai eu u?urel, amintindu-mi de Alpacino într-un film cu mafiozi.
– Nu, dar e bine ?i a?ea – reac?ion? el, satisf?cut de a mea prim? apreciere. Noi eram cu so?iile, ?i Toni la fel. Penelopa lui, ?i ea Makedon? din repatria?ii Makedoni ceva mai tân?r? ca el (la prima vedere) se ar?ta o femeie ca de cartinc?: înalt?, zvelt?, blond?; cu p?rul bogat înv?lurat, ochi mari verzui, fa?a corect?, fin?; calculat? la vorb?; cu ?inuta unei doamne îngrijite ?i pu?in muncite. Nici el nu era de neluat în seam?.
Aproape o ?chioap? mai în?l?at ca ea, zvelt ?i el – cu fa?a alungit?, ochii negri smolii, p?rul în cap smoliu ?i înv?lurat ca la Joe Dassen (sau invers)... – se ar?ta un b?rbat în toat? virtutea cuvântului, simpatic, pozitiv... ?i cu mare gust prins în a lui jachet? croit? pe talie. În toat? acea primitoare cas? – cu apreciabile perdele, televizor b?t?tor la ochi... ?i bogata mas? de cr?ciun – el ?i draga-i Penelopa, de minune potrivi?i ca duet ?i pereche, luceau mai tare ca v?ratecul soare matinal. Î?i zâmbeau, se ?u?oteau, î?i f?ceau semne neascunse; unul altuia în ochi se priveau, în farfurii î?i puneau, în pocale î?i turnau... Apoi, în pauz?, Toni îmi povesti de el – multe ?i de-a dreptul – de parc? ne ?tiam o via??, nu o dat? exprimând respect fa?? de Moldova mea, c? alta nu mai era:
– ...Valerule, las?-m? s?-?i zic a?a, c? ”Irelav” nu pot – mi se înnoad? limba... Eu, Valerule, la Constan?a, am fost Jmecher din Jmecheri, o zi nu am lucrat nic?ieri... doar primeam salariu ?i tot atunci îl d?deam celui care mi-l punea... Eu am avut via?? frumoas?, Valerule... Dup? revolu?ie, ?ig?rile la Constan?a, jum?tate treceau prin mâna mea. Aveam om la Chi?in?u, unul Mi?a – rachet, ho? dat dreacu... ?i capul Botanicii. Ce scheme aranja el cu mine!..
– Pe-atunci, a?a era...Acum, ce faci? Tot cu scheme?..
– Que va!?.. (span.) – Ce spui!?.. (rom.) Muncesc la fabric? de plastic, la Alacuas, dincolo de Barranco... – al?turi de cas?, nici ma?in? nu-mi trebuie, merg cu bicicleta...
– Da Jm?ch?reala, Mi?anea de la Botanica?..– întrebai eu, s?-l mai z?d?r la vorb? pe Toni, care ?i f?r? asta se demonstra o carte deschis?.
– Que va!?.. M-am l?sat, acum 8 ani... M-am c?s?torit, m-am divor?at... am b?iat în ?ar?... În 2 ani am cump?rat cas?, am adus-o pe Penelopa de la Constan?a... Femeia asta îmi place la nebunie... Tr?im împreun? ani de zile, ne împ?c?m de minune... Am o mie de pretini în Valentia, Castellion, la Ciudad Real... Ei merg pe vechi, eu – nu. Suntem în rela?ii, ne mai ajutor?m ...– ?i atât. Dac? m? întorc, o pierd pe Penelopa... Cu ea îmi merge... Am aduna?i bani de înc? o cas?... Abea a?tept s? vând? vecinul de jos... s? am toat? cl?direa a mea...
În aceea?i zi, la aceea?i mas? de cr?ciun, aflasem ?i c? Toni cu femeia lui tr?iau peste drum de noi.

Într-o zi de odihn?, îl v?zui cu pung? mare de mercadona, c?rând-o alene. Atunci fu, când m? invit? la el, s?-i v?d casa. Ca fa?ad?, casa, cu dou? nivele (ca ?i restul cl?dirilor din toat? stradela), se vedea simpl?, veche ?i tare ars? de soare. În?untru, direct din prag, o scar? îngust?, servind ?i de coridor, ducea în sus, direct în u?a de intrare a posesiei lui Toni.
Apartamentul, cam întortochiat în a mea viziune, dar curat ?i frumos aranjat, dispunea de balcon, mobil? clasic?, salon cu buc?t?rie, baie, dormitoare dou?... ?i magazie de anghiboate. Penelopa, ni?el sfiit?, a pus pe mas? ca?caval, salam ?i zacusc?, iar iubitu-i so? a turnat wiski din ?la scump. Am golit paharul, am h?lit o feliu?? de salam ?i m-am ridicat... Toni a f?cut ochii mari:
– Mai stai, azi e sâmb?t?...
– Nu pot, avem invita?i, tre s? iau vodc?, s? o pun la ghea??...
– Dac?-mi ziceai acum dou? zile, î?i aducea un pretin... – calitate, frate, la juma de pre?, cât? vrea basca ta... Cine-?i vin, moldoveni de-ai vo?tri?
– Vin ucraineni, Tolea Borogan ?i un rus. Moldoveni de-a no?tri, p-aci, nu prea sînt... sau noi nu-i ?tim.
– Am eu unul, de la Su?eava, o s?-l cuno?ti...
– Toni – strig? Penelopa dintr-un col? a casei – ?i noi avem oaspe?i, la dou? ziua, cred c? nu ai uitat... În continuare, mare pretinie de familii nu am avut. Limitându-ne, ca între vecini, doar la saluturi de strad? ?i schimburi de polite?e gr?bite, noi chefuiam cu slavonii, ei – cu românii.


Au trecut ani. Într-o zi, Toni, prinzându-m? în strad?, m-a tras la el acas? – cu mare insisten??, s?-mi arate ceva... M-a dus nu sus, ci la u?a de jos a casei. A descuiat în grab? ?i mi-a f?cut semn s? intru. Eu, sfiit de obraznicu-i tupeu, l-am l?sat s? intre el primul. El, cu fa?a înecat? în makedona-i mândrie, m-a împins de for?at.
În?untru nu se vedea nimeni. Pe o m?su?? rotund?, ca în a?teptare, lucea o sticl? de wiski ?i multe pahare. Radiat de sfanta satisfac?ie, Toni s-a aruncat la m?su?? ?i a turnat – cu ocazia procur?rii locuin?ei de jos. Gata, casa toat? era a lui, ?i asta pu?in... Marea lui fericire era curtea casei – cu gr?tar, ?ur?, loc de mese...

De atunci încoace, Toni mereu m? chema la el, la gr?tar. Aveam gr?tarele mele, cu slavonii ?i Tolea Borogan.
Odat?, totu?i, m-am dus. Era o sâmb?t?. U?a de jos, deschis? vrai?te, probabil a?tepta musafiri. N-am ghicit. În?untru, în salon, nu avea unde c?dea un pai. Neveste tinere în frunte cu Penelopa, copii în bra?e ?i ce?ti de cafele aburind, st?teau la baliverne în voia timpului.
Afar?, în curte, 7-8 halhat?i în frunte cu Toni??, de-asupra mesei rotunde nimiceau halupuri de carne, altele pocnind în a lor slan? pe jarul de barbacoa... Pe alt? mas?, sticle cu vinuri, baxuri de bere, borcane de mu?tar, mur?turi castroane... Mult n-am stat, c? trebuia s? plec în ospe?ie la slavoni, doar am gustat din c?rnuri ?i am servit un vin. În schimb, atunci am v?zut ?i pe careva din largul cerc a generosului vecin. Acolo Era Adianum Adriano, Djoni di Su?eava cu v?r ?i frate a lui, Bazilio da Bo?tano, Giovani Costan?iani... ?i unul f?r? nume, cu ochii de sticl?.

Apoi, au trecut al?i ani. Pe vecinul Toni îl vedeam rar ?i în fug?, c? muncea de nebun, cu nop?i în plus ?i groaz? de ore extra. De-l vedea careva pretin de Constan?a – în rob?, la 6 diminea?a zburînd pe biciclet? spre poarta f?bricii... – precis c?-?i f?cea cruce cu amândou? mâinile. Dar, Toni anume a?a se vedea mai bine pe fonul dure?ei vitale a epocii.
Ani ?i ani lucra?i la fabric? îl f?cur? s? iubeasc? banul cinstit... ?i de ce nu?.. – Fabrica îl stima, îi încredin?a situa?ii cruciale... îl pl?tea din plin, îl alinta cu premii solide, în invita la restaurant (cu înmânare de cadouri) în ajun de cr?ciun... Doar prin sincera-i dragoste de fabric? procurase el parterul ?i curtea casei, bani frumo?i ca rezerv? adunase... cu împrumuturi f?r? interes ?i binefaceri atâ?ea pretini ajutorase. Acele avantajoase condi?ii laborale îl f?ceau pe Toni fericit nu numai în fabric?... În casa lui domnea bel?ugul, lini?tea... ?i autentica armonie conjugal?, în mare parte datorat? Penelopei – zi ?i noapte a?teptându-l cu a?ternutul crohm?lit, hainele curate ?i aromatizate, mâncarea nici rece nici fierbinte...
În acele invidiabile împrejur?ri, Toni, mereu v?zut de departe, acapara noi ?i noi pretini, f?r? a?i uita amicii pe via??. La sfâr?it de s?pt?mâni, dar mai ales la s?rb?tori, casa-i mi?una de invita?i ?i nechema?i... Mereu în centrul aten?iei, l?udat ?i ridicat la nivel de ”chiabur”, Toni Montana urca fruntea la cer, înro?ea obrajii, umfla pieptu... l?untrica-i bun?tate cerându-se afar?.
În acea vreme, un amic a lui Toni (?i a meu)– nici nou, nici vechi, numit Bârl?deanu... – luase calea osteleriei ( cazare, alimenta?ie în public...). Obiectul de ac?iune era un bar la 50km.de Toront, într-un sat cu mul?i români. Lucra el cu so?ie-sa, uneori ?i o ajutoare. Vânzarea mergea bine, ei erau mul?umi?i, dar oboseau mult – dep?rtarea îi omora... ?i hot?râr? ei s? caute local mai aproape.

Într-o lune de pauz?, g?si Bârl?deanu loc de închiriat – la marginea Alacuasului, învecinat? cu a Torontului. Înc?perea se cerea reformat? cu tot necesarul pentru bar, la care trebuia permise, licen??... în schimb, chiria era o poman?, fa?? de alte oferte. În tot cazul, un bar în zona Valentia nu avea cum aduce la ruin?. Barul de cartier era a doua cas? a fiec?rui spaniol... Aparte de asta, românii din apropieri (puzderie) se acomodau rapid la moftul spaniol... iar Bîrl?deanu (cu mare tupeu ?i mult? voin?? în el) demult se visa autonom. Planul era minunat ?i de viitor, dar autonomul nu avea bani îndeajuns pentru reformare, echipare... ?i s-a adresat Bârl?deanu la banc?, cu so?ia al?turi. Banca i-a ascultat cu aten?ie, le-a zîmbit pretine?te ?i le-a acceptat credit personal de 12000e. cu interes 10%... ?i o mic? obliga?ie: Împrumutul s? fie avalat de persoan? fizic? sau juridic? posesoar? de bunuri fixe –potente în toat? perioada achit?rii... Solicitan?ii s-au încre?it la frunte, c? din mirare, c? din nedumerire... Banca, îndulcind surâsul cu promi??toare indicii prosperante, a legat formala condi?ie de criza c?r?mizii trec?toare...
Într-o sear?, m-a sunat Bîrl?deanu, s? ies la o cafea. Am ie?it. El, emo?ionat la culme, mi-a povestit ultimu-i plan... Ce voia de la mine, era s?-i împrumut 12000e. – pe un an. Eu – emo?ionat (ca ?i el) de curajosu-i proiect, ?i convins de succesul care-l a?tepta – am zis Da. R?mânea doar aprobarea so?iei mele – o formalitate înc? mai formal? ca a b?ncii.
So?ia mea, dup? o or? de argumente ale ei, a zis un ”NU” cu mult?-mult? exclama?ie. Eu, ru?inat de propria naivitate, l-am sunat pe amic... Apoi, nu ne-am mai v?zut... Odat? îl z?rii la u?a lui Atanase, alt? dat? îi v?zui împreun? pe avenid? (bulevard)... Apoi, obida se înec?, a noastr? pretinie se renov?. La un an jumate de reforme, Bîrl?deanu m-a invitat la inaugurare. Acolo era Toni cu Penelopa lui (ca pretin, avalant...) amici comuni, necomuni... Mi-a pl?cut barul: bine reformat, aranjat, îmbr?cat...plin cu de toate pentru to?i – radical deosebit de altul mare la suta de metri. Pe el, concuren?a nu-l deranja în absolut – La el, totul era mai bun, mai ieftin, mai cu suflet (românesc)...

De la inaugurare, trecu anul ?i porni al doilea. Eu, dup? ”chimio, radio... ?i groapa cu balaur”, deja pensionat, omoram urâtul în voia pesc?riei de ape dulci. Toni muncea fericit la fabric?: cu frumoasa Penelopa sub coast?: pretinii de totdeauna, sâmbetele înghesui?i afar?, la masa rotund? ... ?i etajul de sus închiriat pe veci unei familii de români cumsecade... Bârl?deanu se oftiga la muchia Alacuasului. Din ultimele-i spuse, barul nu mai d?dea câ?tig... Mai trecur? ceva luni. Într-o diminea??, m? trezii cu Toni la u?? – ro?u-stânjeniu, albastru-vine?iu... tremurând ca varga, cu scrisoare între degetele-i încle?tate... L-am condus în salon – abea mergea...
– Que va!?.. M-a sunat Penelopa la munc?... Striga în telefon ca nebuna...Nu vreau s? o pierd, Valerule... A venit scrisoare de la banc?... ?i ea nu trebuia s? o vad?... Acum doi ani, l-am avalat pe Bârl?deani, s?-?i termine barul... De acolo se trage mânia so?iei – c? nu-i cerusem acordul înainte de a formaliza gajul... O cunosc prea bine... Poate s? ?i plece de la mine... Asta va fi o tragedie, Valerule...
– În a?a hal înc? nu te-am v?zut... Ogoie?te-te!.. Sau nu mai exist? acel Toni Montana???...
– Toarn? o gur? de t?rie, dac? ai în cas?, – a?a m? calmez pu?in... Ia vezi ?i tu ce scrie banca, poate ea ?i eu nu am în?eles...
– Am coniac de cedru, cît vrea basca ta, doar ?tii c? nu beau deloc... Ia s? v?d ?i eu scrisoarea... A?aaa... Banca anun??: Deudorul avalat de tine, dou? luni concomitente nu mai achit? cota... Conform clauzei 4 (punct ”C”) a contractului de credit personal ?.., a legii ?... banca va solicita proces judiciar contra Seńor Atanase Proclit da Mamaya… pe seama c?ruia vor fi puse orice cheltuieli corela?ionate cu ini?ierea, mersul ?i finalizarea procesului cauzat din vina deudorului... – Urât? scrisur?!.. Ce de?teapt? a fost femeia mea, c? nu m-a l?sat s? împrumut!!!...
– Mai bine d?deai... Cu ce-ai avalat.
– P?i... Nici eu nu am dat, doar am avalat...
– Cu ce?.. – Cu casa... cea de sus.
– Bine c? nu cu cea de jos, sau cu toat?, întreag?... La 10mii datorie, vreo 15 – la avoca?i... banca vinde apartamentul de sus...
– Nu m? omorî, Valerule...
– idee n-ai, Toni??, în ce câc?l?u e?ti b?gat...
– Aoleuuu!... ?sta-mi distruge via?a... M? duc peste el... S?-?i achite cotele, canalia de moldovean!.. ?i dac? nu, buc??ele-l fac!.. Aici Pu?c?ria e sanatoriu...
– A?a nuuu!.. Trebuie de mers la banc? – azi, acu!!!..
– Nu pot, Valerule! Fug la munc?! Du-te tu la banc?, te rog!!!.. Ia scrisoarea, spune-le s? nu porneasc? proces... Pl?tesc eu cotele, c? moldoveanului oricum îi tai gâtul...
– M? duc!.. Pe Bârl?dean las?-l în via??, c? mor?ii nu întorc datoria...
Toni, ceva calmat, a mai ars una mic? ?i a fugit la fabric?. Eu, tot atunci, am alergat la banc?. Acolo – o coad? ie?it? la strad? în jos... – parc? se terminau banii. S? fac obrazu gros... nu îndr?zneam, nu puteam... – m? mâncau nervo?ii clien?i, f?r? sare... Trebuia s? intru, urgent. Ce s? fac?.. – S? m? adresez cozii, s?-i explic situa?ia... Când s? deschid gura, în u?a oficiului ap?ru b?rbat în costum, la cravat?, solid, cu geant? de birou... – precis c? era bancher, poate chiar ?eful în persoan?. L?sându-l s? fac? doi pa?i, m-am luat dup? el, l-am înconjurat, i-am ie?i în fa?? ?i l-am asaltat:
– Perdonadme, Seńor!.. Sois Vos el director del Banco?.. (Sunte?i
Dvs. directorul B?ncii?..)
– No, solo jefe de oficina... Segun el ”Vos”, es usted Latino... (Nu,doar ?ef de oficiu... Odat? zicând ”Vos”, e?ti d-ta Latin...)
– Soy de la ex. URSS, pero me encanta la politeza latino-americana... (Sunt din fosta URSS, dar m? încânt? polite?ea latino-american?...)
Deci, ghicisem. D?dui de omu la care venisem. Dintr-o r?suflare, i-am l?murit cazul, i-am ar?tat scrisoarea, l-am l?udat pe Toni ca Seńor cumsecade, bun de plat?... Tot privindu-?i ceasul (deja fiind ora micului dejun la spanioli), ?eful a zis c? va încerca s? opreasc? procesul...


Înviorat de cuvântul bancherului (de parc? eu eram avalistul), am plecat gr?bit la casa vecinului... Penelopa, sup?rat?, plâns?... mi-a trântit u?a-n ochi... Si nici nu aveam scris telefonul lui Toni, c? nu-mi trebuise
niciodat?... Am urcat în ma?in?, doar ca urgen??, ?i am plecat la fabric?, aproximativ ?tiind pe unde era. Am g?sit-o, cu întârziere... Toni – în salopet?, m?nu?i pân? la coate, cizme ca de scafandru... – a ie?it (cu întârziere) la poart?, în fug?...
– Am fost, am vorbit cu ?eful de oficiu... Este ?ans? de a opri procesul... Azi, la unu, f?r? o secund? de întârziere, banca te a?teapt?...
– Azi nu pot, sub nici o form?... Idee nu ai ce se face la fabric?... Contract de 10mln., de la americani... Du-te tu iar, ia actele de la Penelopa...
– Penelopa, mai nu mi-a rupt nasul cu u?a... La banc? trebuie s? te duci numai tu – azi, la 13.00!!!... Fabrica nu se însoar? cu nimeni, mai ales cu tine... Vorbe?te cu ?eful de fabric?, Toni??, l?mure?te-ii situa?ia... c?-i om ?i el, doar nu-i de pe Lun?... ?i dac? nu, bag?-l în m?sa ?i du-te la banc?!!!.. Mâine-poimâine, fabrica se închide... bag? piciorul în proletari ca tine ... ?i nu te mai învine?i atâta!... C? prost nu e?ti... Mergi la Banc?!!!.. Cojones!!!
La ultima expresie, f?cui stânga-mprejur ?i p?r?sii teritoriul iubitei F?brici a vecinului. El – tot vân?t, verde... ?i g?lbui – în?epenit lapoarta fabricii, se uita ca smintit la un perete alb ca z?pada...

Dup? ora de prânz, pe la dou? ?i, veni Toni?? la mine, nu a?a vân?t... – Gata, Valerule! Am rezolvat!.. Achit eu 10 mii, plus ultimele dou? cote cu penalizare, plus interese... Plus ofturile Penelopei, care nici dreacu nu ?tie cât vor costa... L-am v?zut ?i pe Bârl?dean...
– Ce ?i-a zis?
– Dac?-?i spun , faci p? tine... A zis c? nu-i solvent... ?i, a mai zis c? eu nu am de ce pl?ti datoria lui... C? nu eu am luat credit... C? nici un român de?tept nu a întors banii b?ncii... ?i tu-mi demonstrezi mie umanism... Mai nu l-am sugrumat, în strad?, cu zece martori al?turi...

A dou?za, iar învoit de la fabric?, Toni iar vizit? Banc?,
l?sându-i parte din datorie. Apoi, în drum spre cas?, iar trecu pe la mine. Calmat de-a binelea, îmi ar?t? recipisa. Eu, f?r? s? vreau, citii chitan?a în Glas : ...”Tres mil euros, prepago...”
– ... Cum trei mii???... Nu e de glumit, Valerule. Am lâsat 3.500 euro – bilete a câte 500...
– Aici pune 3000. Cum pot eu glumi, la situa?ia ta?.. Uit?-te ?i tu...
A pus mâna el pe ?idula, a apropiat-o de ochelari ?i s-a apucat de citit, în gând ?i cu grab?. Nu trecur? nici dou? minute, când Toni sc?p? un oft de tigru în toat? casa... ?i tot el – cu ochii cât cepele, fa?a iar stânjenie, umflat?... – a câta oar? mai s? explodeze.
– ...Casierul – numai el... Futu-l-a? s?-l fu... ?i pe el, cu toat? familia ?i mor?ii lui... Valerule, prea mul?i î?i bat joc de încrederea mea... Mai era ?i înainte, dar acum e culmea. Chiar a?a de prost ?i derbedeu ar?t eu ultima
vreme???.. ?apte hârtii a câte 500euro, puse pe masa casierului... Ce avea el de num?rat, ca s? gre?easc? ceva?..
– Întoarce-te la banc?, acu! Intr? la casir, intr? la ?ef... Banca are camere, totul se filmeaz?... Insist? s? fie v?zute mi?c?rile casirului...
Degeaba vorbeam eu... Toni se uita în tavan, cu ochii asupra unei musculi?e aproape de nev?zut... Pân? l-am adus la salonul din cas?, a trecut un sfert de or?, pe pu?in. Apoi, împreun?, am plecat la banc?.
La banc?, mai r?mânând ceva minute pentru aten?ia public?, u?a era încuiat?. Toni ap?s? cu for?? butonul soneriei, ?i-l tot ?inea ap?sat, cu dou? unghii învine?ite, fa?a înro?it?... Pân? la urm?, i-au deschis, doar s?-l
întrebe ce voia. Agitat la discre?ie, cu amândou? bra?ele f?când a furtun?, vecinul disp?ru în?untru.

La trei sferturi de or?, obosit de mul?imea bulevardului, îl v?zui pe Toni la ie?irea din oficiu, înc? mai tulburat ca la intrare. Banca îi acordase aten?ia cuvenit?, revizuind camera, filmarea... dar casierul nu fusese prins în flagrant delict. Deci, reie?ea c? Toni f?cuse de râs casierul ?i banca.
– Tu ce zici, Valerule?.. Îi crezi?..
– Nu! Te cred pe tine... Ai memorie bun?, te împaci bine cu cifrele... ?i, acu-acu, nu ai pentru ce-i bârfi... Ei, oprind procesul, ?i-au acordat un mare favor, ?i tu asta ?tii a pre?ui.
– Da, Valerule, dar sunt 500 de euro – 10 zile de fabric?... I-a? denun?a, la Centrala Valentia... Tu ce zici? – Eu zic Nu – timp pierdut, nervi irosi?i aiurea... Tu ai num?rat banii demonstrativ, de-asupra mesei casirului, înainte de a-i înmâna?
– Nu. P?i ce era de num?rat, 7 hârtii?.. Le-am desf?cut în palm?, ca pe c?r?ile de joc. Asta-i pu?in? Doar e o banc?, Valerule, nu e o adun?tur? de co?cari.
– Ia credul ?i verde mai e?ti, M? Toni??, m?... Casierul, ca nimeni altul ?tie unde bate ?i nu bate camera la postul lui ?i în tot oficiul. Num?rând bilete de 500, de la tine ”aterizate” pe masa lui – gr?mad?, de tine nenum?rate înaintea camerei – a ag??at unul cu un col? de unghie ?i,
acoperindu-l cu alt? mân?, l-a lunecat u?urel unde camera nu avea p?trundere. ?i gata, b?iatule! Po?i s? te ba?i cu fruntea de to?i pere?ii sucursalei, a centralei... ?i de to?i stâlpii Torontului. Mai ales c? nu-i banca
ta de totdeauna, e banca Bârl?deanului... Da ce spun eu? – banca ta, nu a ta... Hai s?-?i spun un caz:
Odat?, m? duc eu la banca mea, s? depun la cont 2600e. în bilete de 50 de euro. Am num?rat banii în fa?a casirului, ca pentru mine, ?i i-am înmânat. El a b?gat ?umuiagul în aparatul de num?rat, de dou? ori. Aparatul
a dat 2550e. – cu un bilet mai pu?in. Eu, surprins la culme, am repro?at cu glas ridicat, iritant... Oficiul de-a întregu s-a bunghit la mine, tot atunci s-a ivit ?eful. Casierul, ni?el ro?it la obraz, s-a ridicat ?i s-a uitat sub mas?.
Acolo era biletul meu, din ”neaten?ie” lunecat de pe mas?...
Alt? dat?, în cea mai bun? banc? a Spaniei, am scos 1000e. – la cas?, în bilete de 50. Tot atunci, hai s? trec ?i pe la mercadona, s? iau ceva de h?leal?. Cînd s? achit produc?ia, casieri?a îmi zice c? biletul meu de 50e.
este fals. Am alergat la banc?... Casirul, mirat, a luat biletul, l-a privit, l-a rotit, l-a pip?it ?i l-a b?gat în aparat... Apoi mi-a dat alt bilet, f?r? s? zic? un singur cuvin?el. Bancnota aia fals? putea veni numai din partea lui, c? banii primi?i de la cas?, obligator sânt trecu?i prin aparatul de num?rat, care verific? ?i justa lor valoare. Deci, casierul scoase frumos un bilet bun ?i în loc puse unul fals, de-asupra. De-l b?ga între altele bune, precis c? eu nu mai d?deam peste el în ziua ceia...
Toni m? asculta, parc? se ?i mira... dar gându-i era în alt? parte...
– Bine, Valerule, hai c? mai am treab?... Ne vedem mâine, la un gr?tar... c? m-ai ajutat...
– Nu consum carne, consum numai pe?te, din lun?-n lun?, doar ?tii.
– Fac ?i din pe?te, de care vrea basca ta, c? m-ai ajutat mai mult ca un Frate... Si, de azi înainte, voi face ?i ce nu pot pentru tine...
– ”De la bine, bine nu a?tepta” – cam a?a ar suna o zical? slavon?...
– Cum adic????... Nu m? înnebuni, Valerule!!!..
– De asta mai vorbim, alt? zi, acu nu-i momentul...

Obosit ?i eu de oftigile vecinului, am plecat acas?, cu gândul s? iau ce-mi trebuie ?i s? omor chindiile în bibliotec?. Pe trotuarul de lâng? cas?, la trei pa?i de intersec?ie, Penelopa lui Toni?? ?i Anna mea – fa??-n fa??, nas în nas... – discutau aprinse. Lucru straniu... c? ani la rând, între ele, nu prea se avîntaser? la intime conversa?ii. S? fi fost oare b?nuita deschidere feminin? din cauza urâtelor evenimente?.. În tot cazul, ispita m? ascunse
în alt? latur? a aceluia?i col? de strad?, s? le aud vorba.
Penelopa: ... – A?a de bine am tr?it împreun?, to?i anii... Si uite ce a f?cut : A garantat credit bancar unui moldovean din s?r?cie... care nici m?car v?r de-al treilea nu-i este... F?r? s? m? întrebe pe mine – care l-am
iubit, l-am a?teptat, l-am îngrijit, i-am fost fidel?...
Anna: – Calmeaz?-te, femeie drag?! A?a-s b?rba?ii, se cred tari ?i de?tep?i, pân? dau cu nasul... Dac? mai ?ii la el, ?i-l mai iube?ti, iart?-l, împac?-te cu ce a fost... ?i c?uta?i-v? de via??. El e muncitor, o s?-?i pl?teasc? facerea asta de bine, ca ultima...
P: De-a? avea eu tupeul cela!.. Nu pot, Anna!.. M-a schimbat pe un nemernic – doar din tâmpenia bun?t??ii, a trufiei makedone... Abea acum a demonstrat c? eu pentru el sunt nimeni ?i nimic. Asta nu se iart?, Anna... Ascultarea mai dura... Fetisoff de la Kiev (amicul meu slavon) o întrerupse – cu un claxon lungit ca de tren...Atunci Penelopa se uit? de dup? col?. V?zându-m? la doi pa?i de la intersec?ie, în toat? statura mea, cu
mutr? de inocent... îi zise Annei la revedere, trecu strada la ro?u, se poticni u?urel într-o piatr? invizibil?... Apoi disp?ru în casa ei (poate înc? ?i a lui Toni) – pus? tare pe picior de r?zboi.
Ziua ceia sturlubatic?, nu se mai termina... Dup? chindii, în loc s? merg la biblioteca, trebui s? alerg la urgen?? – c? mi se inflamase Mandibula inferioar?, de la o m?sea din pu?inele r?mase, care jucau tananica la orice moft a lor. Abea pe la 9 seara m-am aciuat, punându-i o cruce mare zilei. Dar, m-am gr?bit... Un zumz?it stringent a soneriei m-a f?cut s? deschid u?a. În coridor, Toni, cu o mutr? de uciga? neascuns, m? chema la el, s?-mi spun? ceva între patru ochi. M-am dus.
Când un om, în a lui strânsoare, tinde s?-?i vorbeasc?, neap?rat trebuie – Asta e ?tiut de când Lumea, cu sau f?r? Mari Pila?tri Universitari. Vecinul era singur, c? so?ia-i p?r?sise casa, de moment.
Tulburat cu totul, ca-n filme tr?gând lungi înghi?ituri dintr-o sticl? cu wiski, îmi povesti Toni?? nout??i de ultima or? : În aceaa?i chindie, dup? ce ne separasem, direct de la Banc? – asmu?at de nest?vilitu-i orgoliu makedon ?i ” infidelu-i fatum de Baron” – cu ocoli?uri de r?gaz porni el spre domiciliul Bârl?deanului. Acela, ca înadins, era acas?. Dup? lungul vuiet de sonerie, adresat anume lui la ultimul etaj, ie?i la balcon.
V?zându-?i avalistul jos, la u?a cl?dirii – vân?t-purpuriu, strigând ca un dement în culmea crizei... – avalatul î?i scoase capul (cu tot cu tors) din muchia balconului ?i-i strig? urât de mam? ?i nu numai. Auzind acea rafal? înjositoare, avalistul, mânios ?i cu ra?iunea la p?mânt, ridic? piciorul ?i d?du tare cu papucul în u?? – o dat?, înc? o dat?... Apoi, ridicând pumnii strân?i, d?du cu ei în sticla u?ii. Tot atunci, la balcoane de mai jos se ivir?mutre încâlcite mreaja de ispite. Toni mai d?du cu talpa, mai d?du ?i cu pumnii... Se opri din a lui ravagiu doar din cauza un trec?tor de strad? – c?runt, cu ochi clari, fa?a de c?lug?r... – care, la doi pa?i, din trecere doar îl privea ca pe un mare osândit, cu o v?dit? comp?timire omeneasc?...
Apoi, cum numai se îndep?rt? b?trânul, sosi poli?ia na?ional?, înc?rc? avalistul în ma?in? ?i-l duse la oficiul ei.
Trei ore bune petrecu Toni?? între pere?ii acelei loiale protectoare a ordinii publice, a dreptului la existen??... Suspectat de atentat la via?a d-lui Seńor Barladeanu, de amenin?are cu moartea... denun?ate de îns??i ”victima” cu doi martori oculari, seńor Atanase Ipoclit primi stricta avertizare de a nu se mai apropia de ”jertf?” la 150m. – din momentul semn?rii avertiz?rii pân? la decizia judec??ii. Dac? suspectatul nu va respecta obliga?ia ?i vigoare, ori (?i) va continua amenin?area, persecutarea... inclusiv prin comunicare la distan??, la prima tenta?ie va fi re?inut ?i izolat de societate pân? la finalul judiciar.
V?rsându-?i ultimele cuvinte într-o t?cere de pericol, ba ro?u ca racul fiert, ba alb ca varul... ca b?tut numai sub coaste ?i mai jos de brâu; abandonat de mi?ela-i ursit?, de Penelopa-i iubit?, de pretinii însoritelor lui zile... ?i de draga-i fabric? de plastic, ce-i d?duse 10zile de vacan?? pe cont propriu – Toni blujdea în bezna depresiei mentale. M? uitam la el cu jale, încercând s? m? v?d în locul lui. Nu reu?eam... El, parc? citindu-mi inten?ia, începu a vorbi:
– Ai putut fi tu în postura mea de azi, Valerule, c? mizerabilu ?la de moldovean mai întâi s-a adresat la tine.
– Nu cred... banii erau la contul so?iei... De eram singur, precis c?-l ajutam... Acuma, nu mai conteaz? – dac? dac?... poate poate... Nu te mai b?ga la el, Toni??... uit? de ” las? c?-i fac... las? c?-fac...” Cu apuc?turile tale de pe timpuri, chiar c? l-ai speriat... ?i atunci, ?tiindu-te cum e?ti, s-a preg?tit, te-a a?teptat, te-a provocat... El e pe cal... Va trebui s?-l înconjori, altfel faci pu?c?rie. Î?i trebuie ?ie, la b?trâne?e, pârnaie?.. Cinci mese la zi, paturi cr?hmolite, teleplazm? la camer?, minimarchet de mercadona pe teritoriu... Asta poate mergea de minune acu 25 de ani, fugând de mizerie... Poate ar servi ?i azi, pentru un risc rezonabil... Numai nu pentru 10mii de euro pe care tu, la iubita fabric? le recuperezi într-un an... Dar eu n-a? pune cruce pe Bîrl?dean. Trebuie de vorbit cu el omene?te, de-i intrat în situa?ie... So?ie-sa are lucru stabil... De vorbit ?i cu ea, la modul cel mai pa?nic– cu în?elegere, f?r? apuc?turi cu?itari de pe la Constan?a, rache?i de pe la Chi?inau... Acuma dup? concertul de azi seara, tu asta nu mai po?i face... O s? vorbesc eu, cu sau f?r? voia ta... ?i dac? nu degrab?, mai târziu... oricum î?i vor întoarce banii... Poate ?i Penelopa se ogoie?te...
Se uita Atanase la mine ca la o ruf?... cu un surâs dispre?uitor al lui, venit cine ?tie din ce fund?tur? a min?ii lui mâncate de oftig?. Dup? a lui c?t?tur?, la acea clip?, se p?rea c? eu eram care mai tare îl în?elam. Normal,
trebuia s? plec, dar n-am f?cut-o. Eu eram în toate min?ile, iar el – nu. Trebuia s?-i intru în drastica situa?ie, s?-i ?in contul...
– Nu, Valerule!.. Penelopa nu se mai întoarce... o ?tiu mai bine ca pe mine. Da, am avalat f?r? s?-i spun ei... asta i-am zis ?i moldoveanului, ?i so?iei lui... Ei doar î?i achitau creditul cu anticipare, în maxim un an, cum au promis la început. ?i gata! Chiar de afla Penelopa, mai târziu, nu era grav... Moldoveanu ?i-a b?gat picsul în vorba lui, în c?snicia mea... Mor?ii lui!!!... Îl tai buc??ele, Valerule!!!.. Nu mai vreau banii de la el... Îl vreau
mort!!!.. ?i o s? fac altfel... Eu nici nu-l ating. Pl?tesc 10 mii la banc?, mai pl?tesc 3mii la b?ie?i... Nu-l iert, Valerule! Altfel va trebui s? m? arunc de pe pod, sub tren...
Toni a mai strigat, a mai b?tut cu pumnul în mas?, a mai tras din sticl?... ?i a adormit.

La cîteva zile, l-am întâlnit pe Bârl?dean. I-am vorbit pa?nic, r?spicat... încercând s?-l conving c? ce f?cea el nu era bine.
– Ce treab? ai tu cu asta?.. – m? întreb? el iritat, întrerupându-m?
înainte de a ajunge unde voiam. – ?i-s dator eu ?ie cu ceva?
– Mie nu, dar putea fi ?i a?a... Te ?tiu de b?iat cumsecade, cu sim?... Postura asta de ?arlatan nu-i de tine – nu ?i se potrive?te, nu ?i se lipe?te... – nici ?ie, nici so?iei. Toni te-a ajutat – f?r? interes, din tâmpita lui bun?tate... A?a ceva nu face nici un frate, b?iatule... C? ai pierdut nego?ul... vina nu e a Lui. Pozi?ia asta a ta nu e bun? deloc, Pe Toni l-a p?r?sit so?ia...
– No-no-no!.. cu asta eu n-am nimica...
– Cum nu ai?.. Ea nici nu trebuia s? ?tie de gaj, nu s? mai afle c? ?i-ai b?gat picioru... Tu, ?i so?ie-ta, de când nu pl?ti?i, nu mai dormi?i nop?ile... V? uita?i în jur cu fric?, nici în casa încuiat? cu dou? yale ?i z?vor nu sta?i lini?ti?i... Asta-i oftig?, b?iatule, care va cre?te ?i iar va cre?te, pân? va trece în boli... Dar, problema voastr? nici cu boli nu se va rezolva... Duce?i-v? la Toni, vorbi?i, explica?i situa?ia... ?i el o s? v? în?eleag?, cât
înc? e apt de a asculta...
În alt? zi, so?ia mea vorbise cu so?ia lui Bârl?deanu, amândou? lucrând la o firm? – pe aceea?i tem?, cu acela? rezon...

La câtva timp dup? ce Toni achitase întreaga sum? la banc?, s-a procedat a?teptata Judecata. Ca esen??, procesul nu a decis nimic în favoarea ”victimei”, Atanase fiind eliberat de obliga?ia de a o înconjura la 150metri. Pe deoparte, judecata l-a hulit pe ”acuzat” pentru agresiune... Pe de alt? parte, Seńoria a îndemnat ”p?timitul” s?-?i pl?teasc? datoria...
Apoi, în curând, s-a înf?ptuit întâlnirea, împ?carea... ?i în?elegerea, dup? care, în mici rate lunare, datoria porni a picura la contul avalistului. În urma subitei întors?turi, l-am visat pe Atanase luminat la fa??, cu fericita-i Penelopa la bra?, f?când promenade pe avenida Torontului, pe faleza Valentiei... Dar, visul meu nu fu decât o instantanee dulce minciun?... Toni, pe care nu-l v?zusem o vreme, îmi atrase într-o zi aten?ia – înaintea mercadonei, cu fa?a t?ciune, nasul ca vân?ta, ochii ro?ii
bulbuca?i... ?i dou? baxuri de ”amstel” pe um?r.
– Ce faci, periculosule? – întrebai eu, l?sând f?r? aten?ie izul de bere ce b?tea dinspre el.
– Ce s? fac, Valerule?.. – Beau, beau... beau trei zile la rând ?i nu m? pot îmb?ta.
– P?i, cu bere???.. Cine face asta???.. Dac? tot vrei s? ajungi la b?garea degetelor pe gât, ia ?i tu o litron? de Stolicnaya, ca oamenii... Te faci turt? o dat?, gogesti 2-3 trei zile... ?i gata! Nu trebuie s? mai umbli cu baxuri la ceaf? luna întreag?...
– ... Am auzit ?i eu de asta... Ajut?, Valerule?.. Sau e vr?jeal??
– Efect garantat, de mine sute de ori controlat... înainte de pensie. Berea îngreleaz?, trage la somn, lenevie... De b?ga rusul în el numai bere, ?iuc? ?i tot ?naps de îmb?tat ?ân?ari, mai ajungea el s? ia Berlinu?.. Da ce tragedie a mai dat în tine? – c? aia veche nu mai are vigoare.
– Nu-i a?a, Valerule... De la aia veche s-au tras ?i altele... Abea am terminat divor?ul, în judecat?... Penelopa a plecat, definitiv... ?i nu e totul. Nu mai pot munci la fabric?, m? doare spatele, ?oldul... degrab? voi fi
operat... Apoi, ce fac eu?... Cine m? mai ia la fabric??..
– Da tu nu pleca... du-te la medic, ia-?i foaie de boal?... prime?te-?i indemnizarea de asigurare social? – f?r? stresuri... Apoi, dup? opera?ie, se va vedea... Dac? nu vei mai putea lucra la fabric?, vei fi pensionat... Nu e
cazul s?-?i ver?i amarul în baxuri cu bere dulce, Toni??. ?i apoi, ai r?mas cu dou? apartamente, singur, zic eu. Sus ai familia de chiria?i, jos mai dai o camer?...
– Familia de sus, zici?.. Mor?ii ei de familie spurcat?!.. I-am dat afar?, ?i pe el ?i pe ea, acum dou? s?pt?mâni... C? stârniser? bârfe împotriva mea, în favoarea Penelopei... Nu voiau s? plece, au f?cut denun?ie la poli?ie... c? aveau contract... A trebuit s? le închid apa, lumina... a fost o istorie... Da, ai dreptate... O s? primesc al?i chiria?i – f?r? contract, f?r? copii, familie...

Dup? reu?ita interven?ie chirurgical?, procedat? între pere?ii Spitalului General Universitar de Valentia, ?i un an de recuperare la domiciliu, Toni Montana a fost pensionat – pe tot restul vie?ii. Noul statut nu-i convenea, c? nu mai câ?tiga ca înainte ?i, respectiv, nu-?i mai putea realiza visurile boiere?ti ce înc? îl mai asaltau nop?ile... Dar, avea el încotro?.. – ?i de ce nu – cu puzderie de pretini b?ga?i pân? deasupra urechilor în betoane, zid?rii?..
Cu toat? lungita ”criz? a c?r?mizii”, mica industrie constructoare iar??i lua avânt – în b?noasele repara?ii ?i reforme interioare. Înc? din epoca BUM-ului (aceleia?i c?r?mizi spaniole), În Toront, Valentia... fiecare al doilea român devenise constructor. Meseria?i de categorie se ofereau mul?i, dar Adriano (demn amic a lui Atanase) era numai unul. El nu se oferea, c? era favorit în cercul de arhitec?i, ?i cu asta s-a zis totul.


N?scut, crescut... ?i educat în duhul Câmpiei Valahe, Adianum Adriano, la ai lui 18 ani, înarmat cu teoria unei ?coli de meseria?i, a pornit calea zid?riei. La doi ani de munc? pe ?antier, nu mai era peon, ci pietrar în toat? legea, recunoscut ?i de mau?rii Banatului. Apoi, cu fra?i ai lui în echip?, a ridicat case în jurul capitalei ?i nu doar.

Dup? revolu?ie, la ani de capitalizm românizat, când for?a de munc? a patriei se ceru afar?, plec? ?i Adi în Spania, cu frate a lui mai mic. Ajun?i la Valentia, se instalar? cu traiul unde g?sir?... Z?d?râ?i de bog??ia
capitalist?, mai ?i ame?i?i de ispita banului u?or (ca ?i oricare sosit din s?r?cia postcomunist?), tinerii, înh?ita?i cu al?ii de teapa lor (?i mai ortomani), s-au apucat de minun??ii nocturne ?i de amiaza mare.
La o serie de încerc?ri stresante, riscante... ?i deloc b?noase – odat? m?surat? ” adâncimea M?rii” (cu degetul) – au pus b?ie?ii mâna pe mistrie. La câ?iva ani activi, cu mâna crescut? din um?r, limba f?r? oase... ?i o castellan? îndr?git? f?r? interes oarecare, Adriano se f?cu observat de proiectan?i a Valentiei, fie ?i in calitate de „albańil” (zidar) angajat la autonom „espańol”.
La timpul de pensionare a lui Toni, Adriano deja ?inea strâns frâul n?r?va?ei independen?e autonomice – muncind pentru el, pân? la moarte asigurat cu d?râm?ri ?i reform?ri de c?tre genero?ii arhitec?i. Era el, pe atunci, unul din sincerii dezinteresa?i amici ai lui Atanase. Cînd Toni vorbea ceva de ”nepotu” (astfel numit Adriano doar de unul Toni), valuri de laud? pluteau în volburatul aer din preajm?... Si nu era vorb? goal?.

Adriano, pe atunci trecut de 35 ani?ori, se ar?ta b?rbat în toat? firea ?i puterea... mascul din masculi... ¬– cu nevast? frumoas?, tân?r?... ?i vis?toarea-i privire dominând profunzimea albastrului ceresc. De talie mijlocie, usc??iv la prima vedere, Adriano avea p?rul negru scurt, fa?a
corect?, alungit?, adesea proasp?t b?rbierit? – cu nasul grecesc, sprânceana smolit?, în m?sur? arcuit?, barba b?rb?toas?, privirea armonioas?... ?i un zâmbet benevol care nu disp?rea nici în vreme de uragan. Ce mai!.. ” Nepotu” lui Toni??, cu aten?ie observat (de mine cel pu?in) pe fonul gârbovitei societ??i a zilei, Adriano (cu tot ce avea el v?zut de ochiullumii) mustea în plinul virtu?ii de Sus, cu buna-i voin?? de a se demonstra în haina propriului Ego.

Lucra Adriano în Valentia ?i provincii, cu înc? doi-trei angaja?i. Uneori – la înc?rcat ?i desc?rcat materiale u?oare... ?i careva nehâtre lucr?ri, Îl c?ra dup? el ?i pe Atanase, s?-i mai goneasc? urâtul clocit în cas?.
Toni?? se ar?ta ager, iscusit, râvnitor... poate chiar mai ceva ?i ca la fabrica ce uitase de el înc? din prima zi a foii de boal?.

Totul mergea bine ?i frumos pe lâng? m?suratul pas a lui Adianum, dar Atanase, mereu str?puns de schi?e ?i proiecte, mai mult adora facerea de bani a lui Djoni di Su?eava – alt distins tovar?? a cercului s?u de ale?i.
Era acel Djoni b?rbat sub 35 de ani?ori – un Tot Moldovan Mare ?i Mult, provenit de la p?mântul Cet??ii de Scaun a lui ?tefan al III-lea Voievod. Se prezenta el în lumina zilei înalt, zdrav?n... cu mu?chii jucându-i ceafa ?i bra?ul ca la trântaci de suta de kile ?i mai; blond, rotund la fa??, cu obrajii înviora?i de s?n?tate, fruntea sus, nas frumos, ochi zâmbitori sc?lda?i în modestie (poate ?i ceva mândrie). Între ale lui meserii, La Toni în curte eu o observasem doar pe cea de buc?tar.
Când punea Djoni ?or?u la brâu, înaintea focului arzând a s?rb?toare, ?i guzganu de adâncime ie?ea la aer... La scoaterea de pe gr?tar a c?rnilor aburinde, mahalaua zgâria obrazul, trec?torii nu r?suflau, câinii scheunau,
mâ?ele ca-n prim?var? mieunau... ?i foamea lupului pe buc?tar mi-l sugruma. Da ! Djoni Moldovanu adora barbacoa lui Atanase, ca ?i pe oricare alta din lumea lui cu neamuri, pretini, camarazi... A?a se ?tia de când se ?inea el minte, ?i nu ascundea naturala-i pl?cere, cum f?ceau al?ii –
sfio?i, sl?b?nogi, cohâlti?i, cu mutre de c?lug?r...
În ale mele fugitive observ?ri, doar în trecere nimerit pe la s?rb?toarea c?rnii (procedat? la sfâr?it de s?pt?mâni în ograd? la Toni??), Ionic? ”Gurmanul” nu h?lea mai mult? carne ca al?ii din jurul mesei rotunde. Pe când al?ii înghi?eau de-a întregu macra rumenit? în zv?p?iatul
colorit auriu- maroniu-sângeriu, el cu aten?ie t?ia buc??ele sub?irele, cu ochii le scufunda în pofticioasa-i viziune existen?ial?, apoi, f?r? grab?, una câte una înfipte în lenoasa furculi??, le întingea în g?lbenosul mu?tar de
Buz?u ?i le mistuia în pl?cerea omului împlinit. Iar pe chipu-i luminat, probabil de nebuna ambi?ie stomacal?, nu mai era loc de alte semne ale desf??ului uman... Ferice de el, cu a lui poten?? de a se înfrupta m?car de ceva în oftigata rutin? a vremii... Dup? ce-l cunoscusem in curte la Toni, mi se p?ru c? numai gr?taru-l ?inea pe Djoni în mreaja satisfac?iei, dar m? echivocam. De câte ori îl vedeam în afara cur?ii cu pricina, la pura întâmplare, mereu îl poseda acela?i chip facial... – c? a?a era el, în propriu-i
fel de a fi.

Din ale lui Toni?? laude, muncea Djoni zi la zi cu mult spor, mereu c?utat la telefoane de clien?i vechi ?i noi: cu diverse comenzi rutinare, altele mai deosebite... în limitele Valentiei ?i a provinciei. Cu pere?ii doar ie?i?i
din cimentare pe o coast? ierboas? de la Vatra Dornei, ?i o nevast? ochioas? la bra?u-i de mascul înn?scut, Djoni di Si?eava nu avea dreptul s? lase mâinile slobode o zi. Ie?ea cu furgoneta la s?rb?tori spaniole, române... ?i nu numai. T?bârcea la saci cu betoane, mobile, frigidere... de se îndoia. Dar Toni îl vedea jmecher, afortunat... ?i viitor capitalist român – a?a cum se
visa el în nocturna singur?tate de loial familist abandonat.


Pân? la urm?, planul lui Atanase de transportist nu s-a realizat.
Economiile-i destinate posed?rii unei furgonete de mâna a doua, pe
nea?teptate (în unison cu un credit personal) fur? investite într-un
apartament de vizavi, doar o singur? zi pus în vânzare (la un pre? de
poman?) de c?tre fii ?i fiice ale unui difunct vecin de 99 de ani, în aceea?i zi
de vânzare înmormântat. Si atunci, la ce-i mai trebuia lui Atanase cine ?tie
ce plan, cu 3 case patronate de el singur-singurel?..
În sine vinovat de plecarea Penelopei, nu o putea uita... de multe ori
încercase el s? o recucereasc?, cedându-i ?i pozi?ii de mascul makedon. Odat?, ea zise DA, din Constan?a. El, fericit ca noul n?scut cu ?â?a între
gingii, trei zile a celebrat cu gr?tare, ceaune... baxuri din alese, ronde la
bar... I-a cump?rat Penelopei bilet la avion cu patru valize cât carul, a pl?tit
femeie s? fac? lun? în casa de jos... el însu?i u?urând curtea de anghiboate,
s?dind floricele în vaze numai din lut ?i înfrumuse?ând terasa... De se mai
re?inea iubita câteva zile, precis c?-i monta ?i oranjeria la care ea visa
adolescent?. Apoi, ea a sosit, cu bagaje... Dar, la o s?pt?mân?, iar a plecat,
cu tot cu bagaje... c? nicidecum nu uita trufa?a înjosirea de alt? dat? între
pere?ii acelei case...

Se zice c? timpul usuc? rana... – P? dreacu!.. Toni, chiar ?i deschis
l?untric o dat? la trei gr?tare, cu pasu-i de fl?c?u asaltând avenida în
ochii onoratelor dame ale urbei... doar la înnegurata vedere a unei zvelte
blonde cu ?inut? de neam r?s?ritean... î?i tortura lâncedu suflet în am?reala
dragostei sfâ?iate de nemernicu bârl?dean... Dar, cu nemiloasa-i dram? în
bra?e, mai vedea ?i el o femel?, alta... Era mascul în lege... Natura – Mam?
înc?-i mai ?inea c?p?strul...
Închiriind tot ce avea liber în case, numai la pretini din holtei jura?i,
ca într-o ?ag?, Toni?? dubla am?râta-i pensioar?. Asta îl înarma cu zâmbet
stabil, fa?? de copil...?i tupeu de gagiu subtil. Dup? ”filtrarea” mahalei ?i a
Torontului de jos, se puse el serios pe capital?. Sâmbetele, cu buc??ica de
frig?ruie în gât, nerugumat?, se avânta cu ma?ina la ”Golden Palace” –
discoteca Unu a Valentiei de vîrsta a treia, mai numit? ?i ”Rumbo atras”
(Curs înd?r?t). Acolo, în a doua lun? de ordonat? frecven?? – la costum,
pantof - oglinda... ?i cravat? întru totul adecvat? – Toni lucea ca pe?tele în
apa sa. Gagice de la 60 în sus (?i de la 70 în jos) – boite ?i pudrite ca la
poarta Hollyvood-ului, î?i ciors?iau ?oaldele de coapsa lui, îi f?ceau din
ochi, din sâini, din buze... se mai ?i floc?iau din cauza chipe?ului Seńor
Makedon.
De facto, la a doua lun?, cavalerul nu învârtea decât dou? val?uri ?i
un tango, ?tiindu-se clar ce voia el ?i ce-?i doreau gagicele... Apoi, la
gr?tare, în capul mesei de afar?, mereu surâdea nou? mireas?, alta mai
veche sc?lda în lacrima dramei u?a de la stradel?, iar alta, înc? mai
învechit?, asedia cavalerul cu telefoane... ?i toate ca una se visau m?ritate –
anume cu el, ?i nicidecum cu alt fl?c?u. Deja atunci, la ”Golden Palace” ?i
nu doar, zburau zvonuri c? Grigorii Rasputin, cu a lui romane ?i poten?? de
h?rm?sar, fusese un copil pe lâng? modernul Toni Montana...
În lumina acelor adev?ruri publice, probabil justificate prin acte
reale, amici de barbacoa ?i camarazi de via??, nu o dat? îl îndrumar? pe
distinsul Don Juan Makedonskii s? pun? m?na pe o Duces? aristocrat?, o
Contes? avânturat?, o Seńor? cu posesii asigurat?... sau m?car pe o Ha?c?
degradat? dar bogat?. Si atunci, s? tr?iasc? el în cas? boiereasc?, cum
caramela în cacao s? pluteasc?, cum ca?cavalu-n untul cel topit s?
l?f?iasc?... ?i nim?nui un cent s? nu pl?teasc?.
Careva de la jarul gr?tarului – din Holtei cu Liter? Mare, poate ?i din
osândi?i famili?ti – precis c? visa la raiul de mai sus, dar nu avea potenta
arm?... Toni?? dispunea de fericita scul?, dar Makedona-i distins? mândrie
nu-i accepta parazitara împrejurare. Via?a de ”Alfons”, nenum?rate ori
l?udat? în baliverne de Constan?a (?i apoi de Valentia), mereu îl aducea la
gre?uri... – c? pe el, de mic, nu-l încânta s? ciuguleasc? din palma cuiva, fie
chiar ?i din a propriei mame. Când avea femeie în fa?? – el d?dea, el
miluia... tot el (în sine) se închina. Cu asta, el mereu câ?tiga – în
spirit:
La mii de spuse ?i auzite libertine,
mereu încinse-n jarul v?zului de mâine,
aprinse suflete – lipsite de iubire,
uitate de fantastica ursire... –
topesc amaru-n glume de prostime.
Doar unul, în ve?mânt de c?l?tor,
râzând cu fa?a, geana... col? de ochi?or,
intra în voia sl?biciunii tuturor...
Iar duhu-i rece, aspru, neîndur?tor
zbura în bezna cerului isp??itor...
pe Eminoviciul ferice, tân?r... c?utând
cu al s?u Luceaf?r între stele mici arzând,
sub Luna palid? în ne?tire lunecând...

A trecut vreme... Toni?? nu s-a mai însurat, nici cu bogat?, nici cu
s?rac?... Dar, tot dându-i cu berea – pu?in câte pu?in, zi de zi... – a sl?bit,
s-a încetinit, s-a îngrelat... la munc? nu mai f?cea fa??... ?i atunci, Adriano
cu Djoni s-au pus pe capul amicului, s? g?seasc? o muieru?c? pe via??... sau
m?car 2-3 luni, de o încercare, poate las? berea... Eu, ”deja vu” cu ochi
buni de ei amândoi, de?i separat de so?ie, pledam pentru justa lor insisten??.
La început, el nici voia s? aud?... Apoi, într-o sear?, îl v?zui cu
ar?toas? doamn? la bra?, pe avenid?: îmbr?ca?i ca de nunt?, la tot pasul
privindu-se cu amor în ochii l?crima?i de patos tineresc... M? uitam la ei cu
pozitiva invidie, din clip?-n clip? convingându-m? tot mai ap?sat c?
”fericirea dragostei nu are limite în timp ?i spa?iu”.
Dou? s?pt?mâni, zi la zi, a tot primit nevasta cu Toni?? oaspe?i din
ale?i, doar perechi – famili?ti înr?i?i... Apoi, într-o sâmb?t? de barbeque, iar
t?b?râr? fl?c?ii... c? Toni?? trimisese logodnica pe române?te. Motivul
repezitei desp?r?irii, chipurile, fusese insistenta condi?ie a doamnei (?i ea
românc?, de pe la Valea Jiului) ca în actul de c?s?torie s? figureze ?i
ea drept ”copropietario”... ?i mirelui momentan i se t?iase moftul
însur?torii.
De atunci încoace, ani la rând nu i-a mai trebuit lui Atanase
gospodin? al?turi. Cu berea lupta ?i el cum putea, în m?sura posturii de
b?rbat abandonat de iubita-i Penelop?, nici o zi uitat? din clipa desp?r?irii.
Dup? nes?vâr?ita c?s?torie, de la o vreme, vechile drojdii (ca de la sine) s-
au dus pe apa sâmbetei, iar altele n-au mai prins la coaj? în limpezita minte
a lui Toni. ?i iar??i se v?zu el în treab?. Mai mergea cu Adriano, cu unul
Cristianu... mai g?sea singur o oric? de ciubuc în radiul Torontului... casele
îi aduceau foloase lunare... O dat?, încurajat de ultimele-i intr?ri, m-a
îndemnat ?i pe mine s? dau m?car o camer? în chirie, s? fac ?i eu un ban...
Pe atunci, noi între noi – Toni??, eu ?i Tolea Borogan – pretini pe
moarte nu eram (cum era el cu al?ii) dar ne ajutam ?i la trei de noapte – cu
încredere, f?r? interes... ?i un sfat cu tâlc servea... Ideea chiriei nu m-a provocat deloc, dar am ascultat ?i am ?inut contul, poate ca viitor. De ce?.. – C? aveam fra?i, surori, fecior cu nepo?i, fiic? m?ritat?, vechi prieteni, colegi... În orice zi a anului, cineva putea veni în ospe?ie, în excursie, cu treab?...

valeriu danalachi (cantemirdva) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro