Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Lupii de la ora cinci

de Grig Salvan

Alerg cu spaima mor?ii în suflet, cu haita de lupi dup? mine, îi simt parc? tot mai aproape, cu r?suflarea lor rece ?i aburoas? în ceaf?, dar picioarele grele ca de plumb nu m? mai ajut?... când simt în spate un ghiont ?i aud vocea tatei: „Hai, b?iete, scoal?-te, c?-i târziu!”
Visul urât se spulber? ca un fum, m? ridic greoi în coate, cu un tremur de sl?biciune în tot corpul, m? uit pe geam, e înc? noapte, de?i o noapte alb?, cu z?pada lucind sub lumina lunii pline, ce st? s? apun? dup? creasta dealului împ?durit de deasupra satului. „Hai, îmbrac?-te iute, c?, uite, ceasul arat? ?ase ?i dou?zeci! La ora asta trebuia s? fim trecu?i dealul spre N?s?ud!” M? uit la ceasul mare de pe perete, a?a e, deja e destul de târziu pentru a mai ajunge la ?apte în târgul de vite din N?s?ud, s? cump?r?m calul care s?-l înlocuiasc? pe bietul nostru Doru, mort de pl?mâni ?i f?r? de care risc?m s? r?mânem ?i f?r? lemne de foc în toiul iernii ?i f?r? bani din vânzarea c?ru?elor de lemne.
Tata a hot?rât s? fim acolo când se deschide târgul, s? prindem un cal bun, pentru c? mai târziu vor r?mâne numai mâr?oagele pe care nu le mai vrea nimeni. M? îmbrac repede ?i ies în gerul de afar?, tata e deja îmbr?cat, cu traista pe um?r ?i bâta noduroas? în mân?, r?suce?te cheia în u?? ?i o aga?? în cuiul ei de la târna?, ie?im din curte ?i pornim amândoi, unul dup? altul, pe drumul ce duce spre deal, cu z?pada scâr?âind sub cizmele noastre ?i sub lumina rece a lunii pline, care ne arunc? umbrele prelungi pe z?pada alb?strie. Urc?m apoi în t?cere, sprijinindu-ne în bâte, gâfâind ?i alunecând, coasta dealului, pe c?rarea ?erpuit? ce ne va duce spre N?s?ud. Cale grea, cu urcu?uri ?i coborâ?uri, peste dealuri ?i v?i, prin p?duri dese, dar mult mai scurt? decât drumul de ?ar?, care e neted ca-n palm? ?i b?t?torit, dar ocole?te mul?i kilometri, roat?, pe la Salva.
Ajungem în vârful dealului ?i ne a?ez?m, s? ne tragem sufletul, pe o stânc? gola??, valea Some?ului se vede ca-n palm?, pân? departe, luminat? de lun? ?i acoperit? de o cea?? u?oar?, str?vezie. Din dep?rtare se aude fluieratul r?gu?it al unui tren care se apropie pe sub coasta dealului, apoi trece cu zgomot podul de fier de peste Some?. Tata se uit? lung ?i nedumerit în urma lui: „Ce tren o fi la ora asta? Te pomene?ti c? e trenul de cinci f?r? cinci ?i noi n-am v?zut bine la ceasul nostru de acas?!” Abia atunci realiz?m c? noi, buim?ci?i de somn ?i în semiîntunericul od?ii, am v?zut ora ?ase ?i dou?zeci în loc de patru ?i jum?tate! Cu alte cuvinte am v?zut ar?t?toarele ceasului... invers! Am pornit prea de cu noapte de acas? ?i înc? nu se va vedea bine de ziu? când va trebui s? trecem prin p?durea cea mare, unde iarna bântuie haitele de lupi ca într-un regat de poveste. Dar nu mai e cale de întors ?i nici de stat pe loc pentru c? vom înghe?a de frig, va trebui s? ne continu?m drumul, cu orice risc, s? trecem dealul ?i s? coborâm încet spre p?durea cea mare de la poalele dealului urm?tor.
Cum trecem culmea ?i pornim u?or la vale spre p?dure, z?rim ni?te lumini?e în?irate pe lâng? marginea p?durii, lumini?e mi?c?toare, când spre stânga, când spre dreapta. „Lupii”, morm?ie tata, cu team? în glas. Ne oprim pe loc, încerc?m s?-i num?r?m, dar lumini?ele salt? mereu unele pe lâng? altele, încât nu putem s? ne d?m seama prea bine câ?i lupi sunt la liziera p?durii, probabil vreo ?ase sau ?apte. Nici vorb? s?-i putem înfrunta, mai ales acum în toiul iernii geroase, strân?i în hait? ?i înfometa?i. Privindu-i mai bine, ni se pare c? vin, pas cu pas, spre noi, apropiindu-se tot mai mult. Ce-i de f?cut? M?car dac? l-am fi luat cu noi ?i pe Haiduc, ciob?nescul nostru uria? care nu se teme de lupi.
„S? facem iute un foc!” hot?r??te tata. Vreascuri ar fi prin tufi?urile din jur, dar de-am avea m?car un topor cu noi, ori nu avem decât cu?itele de la brâu, de care nu ne desp?r?im niciodat? când plec?m de acas?. Cu ajutorul cu?itelor reu?im s? t?iem ni?te crengi mai uscate, le a?ez?m în piramid?, adun?m ni?te iarb? uscat? de pe mu?uroaiele mai mari ?i aprindem focul, care se înal?? repede din iarba bine uscat?, dar apoi se domole?te treptat pentru c? vreascurile, mai verzi, se aprind mai greu. Lupii se pare c? s-au oprit o vreme pe loc, speria?i de foc. Dar pe m?sur? ce focul se domole?te, prind iar??i curaj ?i fac pa?i hot?râ?i spre noi. G?sesc repede ni?te vreascuri uscate sub coroana unui ar?ar, care se aprind mai u?or, focul lumineaz? iar??i mai tare ?i se pare c? lupii bat în retragere. Dar, din nou, focul scade, nu mai g?sim suficiente vreascuri uscate, lupii înainteaz? tot mai mult, încerc?m s?-i speriem cu strig?te, dar se pare c? nu se sperie de glasurile noastre, dimpotriv?, parc? strig?tele noastre disperate îi a?â?? ?i mai mult. Acum le putem distinge mai bine nu numai ochii scânteietori, dar ?i trupurile costelive, unduindu-se ?i s?ltând la fiecare pas.
Pe locul unde vântul spulberase z?pada, g?sim o gr?mad? de pietre ?i începem s? arunc?m cu ele, una dup? alta, în direc?ia lupilor, care la început se retrag speria?i din calea lor, dar apoi se obi?nuiesc cu tirul nostru ?i ferindu-se în l?turi de pietre, reiau înaintarea lor trufa??. „Nu se tem decât de foc! Trebuie s? a?â??m iar focul!” strig? tata disperat ?i începe s? se descal?e. Întâi nu pricep ce vrea s? fac?, dar apoi îmi dau seama c? obielele de lân? vor între?ine focul mai mult? vreme, de aceea m? a?ez jos ?i m? descal? ?i eu la repezeal?, ca s? avem mai multe resurse pentru foc. Obielele se aprind mai greu, dar pe urm? între?in focul mai mult timp, arzând calm, f?r? flac?r? mare, dar suficient? cât s? ?in? lupii pe loc. St?m încorda?i, în genunchi, apleca?i asupra focului ?i ne gândim ce vom face dup? ce obielele noastre se vor fi topit de tot în vatra de foc. Poate doar hainele de pe noi ne vor mai salva.
Dar treptat se z?re?te de ziu?, de dup? culme, dinspre sat, se aud voci tot mai puternice ?i mai apropiate, o ceat? de s?teni de-ai no?tri au pornit ?i ei spre târgul cel mare de joi, de la N?s?ud. Odat? cu lumina zilei ?i cu vocile oamenilor care se apropie, lupii se retrag, unul câte unul, în adâncul p?durii. Focul abia mai pâlpâie, dar m?car am sc?pat cu bine. F?r? obiele în cizme, dar cu via??. Oamenii sosesc lâng? vatra noastr? fumegând? ?i tata le poveste?te pe scurt toat? t?r??enia cu lupii, mul?i îns? nu ne cred ?i râd de noi: „Ei, v-a?i speriat ?i voi de umbrele voastre! Lupii nu stau a?a de aproape în preajma oamenilor ?i nu atac? atunci când v?d ?i aud doi oameni la un loc!”. Ne al?tur?m grupului ?i pornim cu curaj spre liziera p?durii, unde z?pada e c?lcat? pe zeci de metri de numeroase urme de lupi, încruci?ate ?i întortocheate, de parc? un ciopor de oi ar fi trecut pe-acolo. „M?i, dar mul?i or fi fost!” se conving ?i cons?tenii no?tri. „Mul?i, vreo ?apte!” înt?re?te tata. Trecem p?durea cea mare, apoi dealul urm?tor, dup? care se vede N?s?udul la picioarele dealului, de dup? mun?ii Rodnei r?sare soarele cu din?i de iarn? ?i noi coborâm voio?i spre târgul Tradamului, s?-i g?sim repede un înlocuitor vrednic r?posatului nostru cal ?i s? ne întoarcem apoi, pe acela?i drum, spre cas?.

Grig Salvan (Benedictus) | Scriitori Români

motto: inca nu-i prea tirziu

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro