Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Aneta

de ovidiu cristian dinica


S?r?cia este asemenea unei boli, te leag? de curte, te zba?i degeaba s? ie?i la liman, a?a credea Aneta, privind de pe prispa casei în lungul cur?ii unde câteva g?ini scormoneau în ??rân?. Era înc? devreme ca so?ul ei s? se întoarc? de la ora? unde lucra cu norm? întreag? ca ?ofer pe autocar.
Soarele înc?lzea locul cu elegan?? pentru o zi lini?tit? de toamn?. Aneta auzi cotcod?citul vioi al g?inilor ? s? mai fi f?cut un ou ? o ispiti o idee, dar cum era singura care-i venea la acea or?, nu se dezlipi de lâng? aparatul de radio. Se transmitea „Melodia preferat?”, emisiunea de muzic? popular?. Deodat? aude hora care îi amintea de nunta ce avusese loc în urm? cu un an în casa socrilor. Începu s? se vad? mireas?, mândr?, cu floarea în piept ?i cu cei doi l?utari, Nae Chioru ?i Gic? Fl?mânzil?, lâng? ea. Aceast? imagine o îndemna la visare.
Nae c?ruia i se mai spunea Chiorul, din noaptea de pomin? în care l-au g?sit proptit într-o mejdin?, dup? ce alunecase pe borhotul v?rsat de la facerea ?uicii. Din parii mejdinei l-au scos f?r? un ochi ?i f?r? câ?iva din?i, urinat tot. Cel?lalt, Gic?, era un sl?b?nog de??lat, care nu înceta cu orice ocazie s? povesteasc? basmul cu Harap Alb, pe care-l citise în copil?rie la lumina l?mpii, dup? cum sus?inea el. Iubea atât de mult personajul Fl?mânzil?, încât devenise ca el, nu se s?tura niciodat? s? înfulece, fie c? era chemat cu vioara lui la o nunt?, botez sau poman?.
Amândoi l?utarii formau o echip? apreciat? ?i aduceau zâmbetul în suflete. La nunta ei, cei doi au cântat pân? s-au rupt corzile instrumentelor, iar nunta?ii au umplut masa cu bani. Bani buni de altfel. Din ei ?i-au retras partea de cheltuieli socrii mari, restul l-au l?sat lor, mirilor, s?-?i repare casa din chirpici, în care s?-?i îngrijeasc? familia ?i s? dea via?? pruncilor.
Acum Aneta era gravid?. Gândurile sale gri c?l?toreau ?i tindeau s? o domine. Imagina?ie nu prea avea, a?a c? nu putea în?elege cum vor ridica ei o cas? ?i o livad? de pruni ca to?i oamenii locului. Altceva nu putea face, doar s? creasc? ceva animale, dar cine s? mearg? cu ele la p?scut, c?ci pentru ea, a?a ceva nu era de dorit. S-ar fi mul?umit cu niscaiva gâ?te care s-a fi întors singure acas?. Citise undeva c? tr?ie?ti zadarnic dac? în via?? nu plantezi un pom, nu ridici o cas? ?i nu ai curtea plin? de copii. Chiar popa la biseric? le spusese s? fie blânzi ?i harnici, dar s? nu cad? în brazd?, c? nu au doctor în sat.
Se gândea, se r?zgândea, lucru greu, începea s? o doar? capul. Trase o du?c? s?-i aline durerea ?i de m?sele, iar f?tul s? se înve?e dinainte de a se na?te cu mirosul ?i t?ria, poate c?-l imunizeaz?. Auzise ea cuvântul ?sta la radio. Cel mic al lui Pr?v?lache, cel cu crâ?ma, o l?murise ce înseamn? cuvântul, c? tac-su le ?tia pe toate.
Rata cu care trebuia s? se întoarc? b?rbatu-s?u venise de o jum?tate de or?, dar al ei nu ap?rea. Ce oare se întâmplase? Ceasul înainta ?i omul ei nu venea. C?tre sear? ap?ru în poart? Gheorghi?? ?i o strig?:
– F?, Aneto, hai la poart?!
Aneta, surprins?, î?i strânse n?frama ?i coborî gr?bit?.
– F? bine ?i mergi mâine la spital, la ora?, c? b?rbatu-t?u a p??it un accident ?i nu are cum s? te cheme. S?-i duci ?oale ?i de mâncare. Vezi c? nu are voie cu b?utur?. Dac?-i duci, pune-o într-o sticl? de plastic.
Înainte de a pleca simplu precum venise, Gheorghi?? mai ad?ug?:
– Este internat la ortopedie.
Noaptea a fost grea pentru Aneta. Pe al ei îl ?tia atent, grijuliu. Ce oare se întâmplase? Era grav? Aceste gânduri o fr?mântau, de-abia apuc? s? închid? un ochi. Ceasul r?u, î?i explica ea, c?utând speran?? la Dumnezeu.
Diminea?a s-a gr?bit s? prind? rata. În autobuz îi studia pe to?i ca ?i cum dorea r?spuns întreb?rilor sale. To?i t?ceau, adormi?i la acea or? matinal? sau preocupa?i de alte gânduri. Parc? îi f?ceau dinadins, îns? ea nu le apar?inea, venise în acest sat în urm? cu doar un an din cu totul alt? parte, a?a c? le era înc? str?in?.
La ora? coborî. Era r?coare, î?i încheie hainele ?i parc? alunecând, se strecur? pe lâng? cl?diri cât mai repede. Ora?ul i se p?rea indiferent zbaterilor sale.
La spital era zi de vizit?, aglomera?ie, holurile pline. Trebui s? fie atent? s? nu deranjeze pe altcineva la fel de gr?bit ca ?i ea. Dup? câteva sc?ri urcate ?i u?i pe lâng? care a trecut, g?si ortopedia, dar ?i o mare de oameni ner?bd?tori. Cu to?ii a?teptau s? ias? doctorul de la vizit?.
Totul era alb, timpul trece greu. Pe culoarul proasp?t v?ruit, agita?ie, plase, vorbe multe precum într-o pia??:
– Doamne ce a fost, un adev?rat m?cel, trailerul venea cu vitez?, auzi vocea unu b?rbos care avea ?i o burt? proeminent?.
– Domnule, îi r?spunse o duduie în vârst? cu o privire buimac? ?i ce abia î?i tr?gea sufletul, dar ?i ?oferul român, continu? aceasta, circula neatent. Nu s-a asigurat când a virat la dreapta.
Un cet??ean la costum, c?ruia osânza îi z?cea în b?rbie, spuse:
– Eu consider c? ambii au fost de vin?, culp? comun?. E drept, ?oferul român de pe autobuz era gr?bit.
– Da, domnule, era gr?bit, prea gr?bit s?-i pese de oameni, r?spunse femeia.
Un al treilea interveni:
– Era un om de treab? ?oferul român, îns? un pu?ti din spatele s?u a tras de scaun ?i i-a distras aten?ia.
Oamenii t?cur? ?i priveau jena?i. Aveau lacrimi în ochi ?i, ner?bd?tori, se uitau la ceasul mare ce trona în mijlocul holului. Aneta t?cea ?i ea, jenat?. ?oferul de autobuz era so?ul ei, în grija c?ruia se afla ?i existen?a sa. Ce ?tia ea s? fac?? Mai nimic. Respira greu ?i înghi?ea în sec. Se sim?ea u?or vinovat? de propria ru?ine. Continua s? tac?.
Doctorul, un b?rbat elegant, veni gr?bit ?i v?zând grupul agitat, i se adres?:
– S? fi?i r?bd?tori, unii sunt mai bine, al?ii cu r?ni. ?oferul autobuzului este în com?, nu prea are ?anse de vindecare. Este cineva din partea sa?
Aneta se trase de o parte, dar nu cutez? s? r?spund? dup? discu?ia pe care o auzise. Dup? plecarea doctorului, grupul merse în salonul cu pacien?i. Aneta, înl?crimat?, t?cea, t?cea, ca ?i când t?cerea i-ar fi gr?it într-o limb? pe care o în?elegea doar ea.
Se sprijinea de pere?i ?i încerca s?-?i st?pâneasc? emo?iile. Acestea o cucereau cu fiecare clip? ?i îi îngreunau respira?ia. Livid?, nu avea nici lacrimi, doar încerca u?or s? murmure un cântec. Nici cuvintele nu-i ie?eau, se poticneau în din?i ?i le pierdea, le înghi?ea, le rostogolea, în timp ce lumea ei devenea din ce în ce mai mic? ?i de neobservat. Într-un târziu, reu?i, cu greu, s? respire.
O femeie în alb, probabil asistent?, încerc? s?-i vorbeasc?. Tres?ri ?i o zvâcni spre salon ca o n?luc?. În u?a salonului se opri. Trase aer în piept ?i o deschise u?or. Salonul era o camer? înc?p?toare, cu multe paturi. În?untru era cald. P??i c?tre patul în care se afla so?ul s?u. Z?ri un ghemotoc mare ?i alb, de?irat pe toat? lungimea suportului metalic al patului. Nu îndr?zni s? se a?eze.
Reu?i, în sfâr?it, s? plâng?, iar plânsul o lini?tea. Lacrimile sc?pau în pieptul s?u, gr?bite s?-i ude basmaua. O t?cere adânc? st?pânea salonul. L?s? jos plasa din mâini, ca nu cumva s? sparg? cele câteva ou?, ?i a?tept?. Din piept scoase o mic? icoan?, o s?rut? ?i o puse pe pat. Se auzi strigat?:
– Cine e?ti femeie?
Trist?, cu ochii în jos, r?spunse:
– Sunt so?ia acestui om.
– ?sta v? e so?ul? Criminalul ?sta?
În acel moment sim?i o mole?eal? ce-i imobiliz? corpul ?i c?zu. C?tre sear? se trezi într-o alt? camer?, la fel de mare ca prima, dar mai goal?. Era legat? de câteva ma?in?rii de neîn?eles pentru ea. Nu mai era nimeni în camer?. Se sim?ea eliberat? de griji. Toat? noaptea z?cu într-o îndelungat? ?i ap?s?toare odihn?.
Doctorul de a venit a doua zi, era alt? persoan?, mai în vârst?. Sem?na usor cu tat?l ei. Dar acest doctor îi amintea ?i de portretul z?rit, dar unde anume? Deodat? î?i aminti. Era icoana din biserica satului ? chipul lui Dumnezeu. Acest doctor îi vorbi pe un ton foarte blând:
– Ai pierdut sarcina, fiica mea. Dar s? nu fii nec?jit?, vei avea copii.
Atât re?inu ?i le?in? din nou.
La ?ar? a ajuns dup? câteva zile în care tihna din spital i-a priit ?i p?rea c?-i revin for?ele. Acas? îns?, avu parte de o surpriz? amar?. Curtea era plin? cu oameni, unii alergau, al?ii vorbeau, în timp ce un alt grup a?tepta s? se fac? loc la masa de poman?. To?i se uitau la ea mira?i, ba chiar u?or bulversa?i. Ochii lor p?reau s? spun?: Ce mai caut? ?i asta aici? Pricepu din privirea lor dezaprobare. Ea nu era din acela?i sat cu ei. Pe unii localnici îi cuno?tea, pe al?ii nu. Nu le ?tia obiceiurile ?i nu le în?elegea vorba.
Zilele treceau, socrii ei nu o b?gau în seam?, ba chiar d?deau impresia c? i-ar c?uta pricin?, repro?ându-i ba c? nu m?tur?, ba c? nu le înc?lze?te mâncarea sau nu e atent? cu ei, cu animalele din curte, sau c? nu le aduce ap? de la fântân?. Deh, dac? era el, feciorul lor, ce i-ar mai fi îngrijit ?i oblojit sufletul... Dar a?a, ce s? fac??
Nemul?umirea socrilor cre?tea, de-abia mai vorbeau cu ea, pân? într-o zi când tat?l-socru se împiedic? de c?ldarea pentru ap? ?i atunci izbucni:
– Este vina ta! S? pleci de la noi! Ce mai cau?i tu aici? El nu mai este. Ai fost o piaz? rea! Ce-i trebuia lui servici la ora?? Aveam destul loc cu to?i.
La auzul acestor vorbe, Aneta ?i-a strâns imediat pu?inele lucruri pe care le avea ?i din câteva salturi a ajuns la sta?ia de autobuz. ?i-a cump?rat bilet ?i s-a a?ezat la geam. Locuri alteori dragi se îndep?rtau de ea,în urm? r?mânea doar durerea.

ovidiu cristian dinica (cristan) | Scriitori Români

motto: fi bun pina la moarte

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro