Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Evrikon - împ?ratul care a coborât în Timp

de Bunceanu Victoria - Delia

A fost odat?, demult, pe vremea când cerul era mai aproape de p?mânt, pe când norii pufo?i ?i albi se ag??au în crengile copacilor, iar luna cea rotund? era locuit? de pitici în?elep?i, care coborau deseori, dup? ploaie, pe curcubeu în împ?r??iile de pe p?mânt, a fost, cum v? spun, un împ?rat bogat ?i puternic, a c?rui singur? dorin?? în via?? era aceea de a cunoa?te toate tainele lumii v?zute ?i nev?zute.

A?a se face c? împ?ratul Evrikon nu se c?s?torise niciodat? ?i, spre disperarea supu?ilor, nu avea niciun urma?. Singura grij? a acestuia fusese, de-a lungul vie?ii, s? adune la curtea sa, to?i marii întelep?i ai lumii: vraci, preo?i, vr?jitori renumi?i, cititori în stele, ?i chiar magi care ?tiau s? transforme alunecarea ?erpilor, zborul p?s?rilor, drumul c?ru?elor ori via?a omului în cifre lungi ?i încâlcite.

Împ?r??iei lui Evrikon i se dusese buhul peste m?ri ?i ??ri astfel încât nu era dat? zi de la Dumnezeu s? nu intre pe por?ile grele ale acesteia regi ?i regine, prin?i ?i prin?ese, preo?i ori oameni de rând, chinui?i de vreo boal? trupeasc? ori sufleteasc?, de vreo întrebare la care nu g?seau r?spuns ori m?cina?i de vreo dorin?? care nu le d?dea pace stricându-le bucuria de a tr?i ori lini?tea familiei. Împ?ratul însu?i era chinuit de întreb?ri adânci, la care cu tot sprijinul în?elep?ilor aduna?i la curtea sa, nu g?sise înc? vreun r?spuns.

Tân?r fiind vrusese s? ?tie de unde ?i cum ap?ruser? oamenii, s? cunoasc? taina norilor, a lunii ?i a stelelor, s? înve?e s? citeasc? viitorul, s? în?eleag? rostul bolilor, al iubirii ?i al durerii, miracolul na?terii ori taina mor?ii.

Odat? cu vârsta întreb?rile se înmul?iser? pentru împ?ratul Evrikon, c?ci cu cât încerca mai mult s? în?eleag? o tain? cu atât aceasta se adâncea mai mult, ?i se l??ea ?i se lungea, c?zând ea singur? într-un ocean plin cu alte taine mai mari. Împ?ratul se în?elep?ise odat? cu trecerea anilor. Nu era un altul pe p?mânt care s? ?tie mai multe r?spunsuri la întreb?rile ce bântuiau mintea omului în acele vremi, îns? în loc s? fie mai fericit, mai mul?umit de sine ?i mai împlinit, acesta era pe zi ce trece mai îngândurat, mai nelini?tit ?i mai trist.

Sfetnicii împ?ratului încercau s?-i deschid? acestuia inima spre iubire, închizându-i mintea cu ve?ti despre domni?e ori prin?ese d?ruite de Dumnezeu cu o nespus? frumuse?e, cu bog??ie, putere ?i în?elepciune, ori vorbindu-i despre regine cu mintea luminat?, cu inima cald? ?i cutez?toare, cu mult? iubire dovedit? pentru supu?i, pentru dreptate ?i cunoa?tere.

Inima împ?ratului r?mânea îns? ferecat?, spunându-le sfetnicilor mereu c? are toat? via?a înainte ?i va g?si, mai târziu, timpul necesar alegerii unei împ?r?tese pentru cârmuirea dup? legile str?mo?e?ti a t?râmului care-i fusese l?sat în grij?. Azi a?a, mâine-a?a, pân? când împ?ratul, plictisit s?-?i tot asculte sfetnicii vorbindu-i despre sfânta tain? a c?s?toriei ?i datoria fa?? de supu?i, alese s? se retrag? tot mai des în camerele subterane ale palatului, dedicate în întregime ?tiin?ei.

Îi pl?cea nespus s? ating? obiectele de “descâlcire a tainelor”, cum le numea el, s? le priveasc? ?i s? le încerce împreun? cu înv??a?ii de la curtea sa. Pentru a avea mai mult timp pentru des?vâr?irea lui ca om ?i împlinirea întru cunoa?tere, împ?ratul numi un consiliu al în?elep?ilor care s? se ocupe de treburile împ?r??iei. Deveni astfel aproape invizibil pentru poporul pe care îl cârmuia, mereu absent, mereu ascuns privirii lor. Supu?ii s?i ajunseser? s? se întrebe dac? nu cumva împ?ratul murise secerat de vreo boal? ciudat? ?i, cum nu avea mo?tenitori, consiliul în?elep?ilor hot?râse, pesemne, s? le ascund? acestora adev?rul.

Pentru a-?i lini?ti supu?ii, împ?ratul alese s?-?i arate chipul din când în când, plimbându-se prin împ?r??ie într-o calea?c? albastr?, frumos ornamentat?, tras? de ?ase cai albi. Îns?, în timp ce caii goneau pe drumuri pr?fuite, împ?ratul Evrikon încerca s? dezlege misterul vitezei, cel al ridic?rii prafului în aer ?i al c?derii acestuia înapoi pe p?mânt, cel al zgomotului f?cut de biciul vizitiului, al ploii, al fulgerelor, al rotirii soarelui pe cer ?i al retragerii acestuia într-o alt? lume odat? cu seara. Trecând prin p?duri încerca s? în?eleag? rostul frunzelor copacilor ori al c?derii acestora toamna. Se întreba chiar de ce nu înfrunzea ?i calea?ca lui, f?urit? tot din lemn, prim?vara, odat? cu copacii din p?dure.

Întors din plimb?rile sale, împ?ratul se desp?r?ea în grab? de sfetnicii care-l înso?iser? ?i se retr?gea în camerele subterane ale palatului. Ajunsese s? locuiasc? foarte rar în camerele împ?r?te?ti, r?mânând tot mai des peste noapte în labirinturile ?tiin?ei. Tot privind obiectele de lucru ale înv??a?ilor, c? erau vraci, vr?jitori, magi ori cititori în stele, tot încercându-le, împ?ratul începu s?-?i imagineze ce interesant ar fi s? devin? el însu?i unul dintre acele obiecte, transformându-se în cerc de piatr?, în triunghi de lemn, în sfer? sau pur ?i simplu în sticl? plin? cu esen?e, pe durata unei zile întregi. Surâdea la ideea de a deveni clepsidr?, sim?ind odat? cu scurgerea nisipului, trecerea timpului. Ba chiar, ajunse s?-?i imagineze c? era în acela?i timp ?i clepsidra ?i nisipul din clepsidr? ?i mâna care întoarce clepsidra ?i ochiul care prive?te nisipul curgând odat? cu timpul.

Fermecat de propria idee, împ?ratul uit?, privind clepsidra micu?? din sticl?, de to?i ?i de toate. Nimeni nu ar putea spune cât a stat acesta în camerele subterane, îns?, când la un moment dat, unul dintre sfetnici veni s?-i aminteasc? de îndatorirea sa de a-?i ar?ta luminatul chip supu?ilor, ia-l pe împ?rat de unde nu-i ! Auzindu-se strigat de sfetnic, împ?ratul se minun? foarte c? acesta îi ?ip? cu atâta înver?unare în urechi. Îl l?s? s? strige de dou? – trei ori ?i-apoi îi spuse, pe un ton poruncitor, s? tac? de îndat? ?i s? - l urmeze în sala de consiliu. Îns? mare-i fu mirarea v?zând nu numai c? sfetnicul nu-i ascult? porunca ci ?i c? el însu?i r?mâne pe loc, în?epenit, parc? închis într-o cu?c? cu pere?i de sticl?. Speriat ni?el, împ?ratul î?i spuse c? poate le?inase de foame, amintindu-?i acum c? trecuse o gr?mad? de timp de când coborâse în înc?perile subterane ale palatului. Îns? nu în?elegea nici de ce-?i poate vedea sfetnicul, le?inat fiind, ?i nici de ce sfetnicul nu sare s?-l ridice de jos, ajutându-l s?-?i vin? în sim?iri.

Pas?mite, împ?ratul î?i spusese dorin?a de a deveni una cu clepsidra cu prea mare aprindere ?i poate c? fusese prea aproape de vreun pocal plin cu vreo po?iune vr?jit?, c?ci a?a cum v-a?i dat cu to?ii seama, împ?ratul devenise clepsidr?. ?i clepsidr? avea s? r?mân? toat? ziulica, c?ci nu-i de joac? cu dorin?ele spuse din toat? inima ?i cu toat? puterea min?ii !
E.. ?i crede?i voi c? i-a fost fric? împ?ratului v?zând ce i se întâmplase? Nici vorb?! Dimpotriv?, acesta era plin de fericire, tr?ind ceva ce niciun vr?jitor nu mai tr?ise pân? atunci. Nu se gândea deloc la cum va ie?i din încurc?tur?. Nu avea în minte decât c? pentru prima dat? în via?? putea g?si r?spunsuri la întreb?ri pe care nu îndr?znise s? le pun? cuiva.

Î?i control?, asadar, tr?irile, încercând s? simt? cât mai mult, cât mai ordonat ?i cât mai clar ceea ce i se întâmpla în timpul neobi?nuitei sale experien?e. Se v?zu prin urmare clepsidr?, sim?ind odat? cu scurgerea nisipului dintr-o alveol? de sticl? într-alta, trecerea timpului. ?i ca-ntr-un vis, împ?ratul devenit nisip, începu s? în?eleag? Timpul. Era el însu?i timp ?i, în trecerea lui, lua cu sine cre?terea copacilor, înflorirea trandafirilor, galopul cailor, via?a curtenilor, alunecarea norilor ?i fream?tul apelor.

Fiind Timp, împ?ratul era în toate lucrurile deodat?. Vedea zborul unui bondar în buc??ele mici, mici de tot, ?i-apoi îl vedea deodat? cu totul din momentul plec?rii de pe-o frunz? de arin pân? în momentul ateriz?rii într-o floare de trandafir. Sim?ea în acela?i timp trecutul, prezentul ?i viitorul.

Era minunat ?i, de?i nu se sim?ea în largul lui în pielea nelimitatului, nem?suratului Timp, împ?ratul în?elegea dintr-o dat? importan?a fiec?rui moment al vie?ii. În sfâr?it avu puterea s? vad? via?a unui om, de la zâmbetul unui bebelu? pân? la apari?ia primelor fire albe la tâmpla b?trânului în care se preschimbase acesta. Abia acum v?zu împ?ratul cât de scurt? era via?a omului în comparatie cu cea a mun?ilor, cu cea a apelor, a soarelui, a lunii sau a stelelor. Pân? ?i copacii tr?iau mai mult decât un om!

Acum în?elegea împ?ratul c? Timpul era în toate deodat?. Fiind timp, împ?ratul era totul, iar totul exista prin el. Tr?i ca într-un vârtej toat? via?a p?mântului, a oamenilor, a copacilor ?i a vie?uitoarelor deodat?. ?i totu?i, în tot acest tumult ceva îl ?inu pe loc pre? de o clip? : surâsul unei femei ! Zadarnic încerc? împ?ratul s? p?streze în minte imagini cu locul în care-i ap?ruse femeia zâmbind. Tumultul vie?ilor atârnate de timp era mult prea mare ?i prea n?ucitor. ?i curse împ?ratul, Timp fiind, în tot ?i în toate, cu toate deodat?, pân? când se trezi n?ucit, obosit ?i înfometat, pe podeaua camerei în care, pe o mas? groas? de lemn, era a?ezat? clepsidra de sticl? cu tot nisipul scurs în alveola de jos.
« Care va s? zic? a trecut o zi de când m?-nvârtesc în lumea Timpului! », î?i spuse împ?ratul, zâmbind ?ugub??.

« M?ria Ta ! De-atât amar de timp te caut ! », izbucni cu un suspin de u?urare sfetnicul s?u, ap?rut de nic?ieri.

« ?tiu, ?tiu, sfetnice Ulea ! Iart?-m? ! ?i eu m? c?utam de-atât amar de vreme în Timp, pân? s? m? g?sesc din nou aici ! »

Sfetnicul nu în?elese mare lucru din cele ce-i spuse împ?ratul, dar era deja obi?nuit cu vorba lui greoaie ?i-ntortocheat?. Ridic? dar, din umeri ?i îl urm? în sala de consiliu. Plecat din nou în plimbare prin împ?r??ie, împ?ratul Evrikon se surprinse, dup? foarte mult timp, c?utând via?a în tot ce-l înconjura : în galopul cailor, în zborul p?s?rilor, în plec?ciunile supu?ilor. Nu mai încerca s? dezlege misterul vitezei, cel al ridic?rii prafului în aer ?i al c?derii acestuia înapoi pe p?mânt, nici rostul frunzelor copacilor ori cauza aplec?rii ierbii sub vânt. ?i acest lucru era nou pentru el. Se mai surprinse, de asemenea, c?utând mai ales pe fe?ele femeilor, un anumit surâs, o curb? anume a buzelor… ?i tres?ri.

Toat? via?a pân? acum fusese absorbit de dorin?a des?vâr?irii lui ca om ?i împlinirea sa întru cunoa?tere. Niciun chip de femeie, niciun surâs nu-i atr?sese vreodat? aten?ia.
« Mda. », rosti împ?ratul cu voce tare, cufundat în propriile-i gânduri.
Deodat? calea?ca se opri brusc ?i to?i înso?itorii îl privir? mira?i.
« Ce s-a întâmplat ? », întreb? surprins împ?ratul. « Ce vi se pare a?a ciudat ? »
« Nimic. Iertare, M?ria Ta ! », îng?im? sfetnicul Ulea coborând din calea?c? ?i tr?gând sc?ri?a acesteia.

Împ?ratul în?elese acum c? cineva din mul?ime îi ceruse ceva, iar el, fiind cufundat în gânduri, fusese de acord cu ceea ce i se cerea. Pentru a nu l?sa impresia c? este neatent în timpul plimb?rii, împ?ratul coborî ?i a?tept? ca cineva s? îi indice ce avea de f?cut. Îl urm?, a?adar, pe sfetnicul Ulea, care, secretos, îi ?opti la ureche : « Este prima dat?, Preasl?vite, când accepta?i s? lua?i masa într-un bordei, împreun? cu familia unui ??ran. M? plec în?elepciunii dumitale ! E semn bun acesta. Mare cinste ve?i face casei acelui supus !»

Abia acum în?elese împ?ratul uimirea înso?itorilor s?i. Dar nu regret? nicio clip? hot?rârea luat? f?r? voie. Bordeiul radia de fericire, era pe cât de mic pe-atât de luminos ?i de cald, iar bucatele, de?i pu?ine, fuser? împ?r?ite cu mult? dragoste. Ochii ??ranului erau mari, sinceri ?i calzi, iar fa?a îi radia de bucurie la gândul cinstei ce i se f?cuse. Copiii acestuia, s?r?c?cios îmbr?ca?i, erau cura?i, cumin?i, frumo?i ?i foarte veseli. Nevasta ??ranului, ro?ie în obraji, era toat? numai zâmbet ?i c?ldur?. Privindu-i împ?ratul rosti : « Preacinstit? gazd?, mul?umesc pentru gustoasele bucate ?i pentru bucuria familiei dumitale, împ?r?it? ast?zi cu mine! Mult? fericire g?sesc aici, în lini?tea acestui bordei…Fie-mi cu iertare c? întreb, dar ce anume v? face atât de ferici?i, când casa v? este mic?, iar via?a nu v? este atât de bogat? pe cât merita?i s? v? fie ? »

« M?ria Ta, ce poate face un om fericit dac? nu lini?tea ?i pacea bordeiului s?u ? P?mântul împarte cu noi roadele sale, iar noi împ?r?im cu el bucuria muncii ?i a vie?ii tr?ite din plin. S?n?tate avem, în?elegere ?i iubire atât cât s? spunem c? via?a prea scurt? o s? ni se par? fa?? de câte am dori s? tr?im ?i s? sim?im pân? la sfâr?itul ei. Suntem ferici?i pentru c? suntem împreun?, s?n?to?i cu to?ii ?i având cele de trebuin?? pentru traiul de zi cu zi. »

Împ?ratul c?zu pe gânduri. Tot drumul pân? la palat puse în balan?? via?a lui îmbel?ugat? cu toate întreb?rile ?i c?ut?rile care nu i-au dat r?gaz s? se bucure de nimic ?i via?a simpl? a ??ranului care-?i construise fericirea într-un bordei, în jurul familiei. Încerc? s? vad? dac? el era mai câ?tigat cu toat? cunoa?terea adunat? într-o via?? de om ?i nu putu decât s? recunoasc? faptul c? ?tiin?a, cunoa?terea sunt ?i r?mân un h?u f?r? fund. Pentru a g?si fericire ?i împlinire în via?? ar trebui, poate, s?-nve?e ?i el s?-?i construiasc? bordeiul de lini?te, bucurie ?i pace, c?utând tihna traiului împlinit prin familie, prin copii. Cunoa?terea ar putea s? se împleteasc? frumos cu timpul tr?it al?turi de cei dragi.

Întors la palat, împ?ratul se desp?r?i, dup? cum îi era obiceiul, în grab?, de sfetnicii care-l înso?iser? ?i se retrase în camerele subterane. Voia, cu orice pre? s? cad? din nou, cumva, în Timp, s? devin? în acela?i timp ?i clepsidra ?i nisipul din clepsidr? ?i mâna care întoarce clepsidra ?i ochiul care prive?te nisipul curgând odat? cu timpul. Poate a?a va în?elege mai bine rostul curgerii timpului, rostul vie?ii ?i al iubirii l?sate pe p?mânt. ?i totu?i, de?i mintea-i redevenise rece ?i calculat?, undeva într-un col?i?or al ei, împ?ratul ?tia c?-?i dore?te, de fapt, s? duc? mai departe experien?a trecut? pentru a reg?si cumva surâsul cald care-i pusese inima pe jar. Se a?ez? hot?rât în fa?a clepsidrei ?i începu s? se holbeze la ea. Dar, pas?mite, gândul împ?ratului nu-i urmase voin?a, pentru c? la un moment dat, acesta se sim?i oarecum încovoiat, a?ezat pe mas?, a?teptând în zadar s? s? se întâmple ?i altceva cu sine.

« Oare ce sunt acum ? », se întreb? împ?ratul dup? o vreme.
« E?ti o lingur?. », veni prompt r?spunsul obiectului a c?rui form? o luase.
« O lingur? ? », repet? deloc încântat împ?ratul.
« Da. », r?spunse lingura îmbufnat?. « ?i nu în?eleg ce nu-?i convine fiind o lingur? ! Poate nu ?tii, dar f?r? o lingur? nu po?i amesteca nimic a?a cum trebuie. Nu po?i gusta nimic la o mas? împ?r?teasc?. ?i c? tot veni vorba, la mesele împ?r?te?ti se pun linguri de aur, împodobite cu rubine ?i m?rg?ritare… »
« Da, da, a?a e cum spui ! » complet? împ?ratul, « ?i au scobitura mic? pentru ca supa s? fie de ajuns pentru to?i oaspe?ii ! », ?i râse u?urel.

« …Eu sunt doar o lingur? de lemn », continu? ru?inat? lingura, « pentru amestecat ierburi de po?iuni magice în c?ldarea de aram? a unuia dintre vr?jitori. Dar câte am v?zut ?i am gustat eu, nicio lingur? împopo?onat?, bun? de mâncat sup? la o mas? împ?r?teasc?, nu a v?zut ori gustat vreodat?! » Fiind una cu lingura, împ?ratul sim?i mândria acesteia, dar tot nemul?umit r?mase de experien?a avut?. Lingura îi sim?i, la rândul ei, nemul?umirea ?i v?zând c? nu-l poate convinge de importan?a ei, r?bufni sup?rat?: « O via?? f?r? o lingur? este plin? de sorbituri dezagreabile, de clipoceli ?i de lips? de m?sur? în toate! » ?i-l zvârli pe-mp?rat cât colo pe podea, în fa?a clepsidrei.
« Îmi cer iertare, drag? lingur? de lemn, dac? te-am sup?rat. Mi-a f?cut mare pl?cere s? te ascult, s? ?tii, dar eu am nevoie de experien?e mai tari. Atâta tot ! »

Împ?ratul începu din nou s? priveasc? clepsidra, cu dorin?a de a aluneca în Timp, dar iar d?du gre? în transformarea sa. Poate c? nu privise clepsidra suficient de intens sau poate c? nu se concentrase suficient pe ideea e a redeveni Timp, pentru c?, nu ?tiu cum se face, dar deveni m?tur?. Sim?indu-l ?i ea moroc?nos ?i fudul peste m?sur?, m?tura îl arunc? direct într-o g?leat?. G?leata, pân? s? se dumireasc? împ?ratul ce i se întâmpl?, ajunse afar?, purtat? de o slug? care dorea s? duc? ap? în înc?perile de jos. Afar? sluga p?r?si g?leata la fântân? pentru c? tocmai începuse furtuna. Prins în toarta g?le?ii, împ?ratul sim?i deodat? o lovitur? puternic? ?i, pân? s? priceap? ce îl lovise, acesta deveni fulger ?i c?zu cu toat? for?a într-un stejar singuratic din mijlocul câmpiei. Copacul lu? foc. Împ?ratul, devenit acum fl?c?ri ro?ietice, sim?i c?ldura arz?toare a focului ?i durerea copacului mistuit de viu. Nu peste mult timp îns?, începu s? plou?, iar împ?ratul sim?i cum focul se stinge sub biciuirea ploii. Înainte de a trece în picurii plini ?i reci de ap?, împ?ratul avu destul? vreme îns? pentru a sim?i bucuria f?r? seam?n a stejarului sc?pat de mistuirea focului. Sub form? de picuri intr? apoi în p?mânt ?i lunecând prin coridoare s?pate de ?oareci ?i cârti?e odat? cu apa de ploaie, împ?ratul ajunse în fântân?.

Dup? ce st?tu ploaia, sluga reveni lâng? gura fântânii, scoase o g?leat? cu ap?, iar odat? cu ea îl scoase ?i pe împ?rat la lumina zilei. Acesta c?zu, a?adar, cu un pleosc?it surd în g?leat?, iar odat? cu g?leata ajunse din nou în camerele subterane ale palatului. Dup? o plimbare mai lung? pe coridoarele întunecate, împ?ratul, ap? fiind, se trezi din nou în fa?a clepsidrei.

« Îmi cer iertare, cinstit? g?leat?, dar trebuie s? te p?r?sesc pentru c? înc? mai caut ceva un pic mai intens decât ceea ce îmi po?i tu oferi! », spuse în grab? împ?ratul ?i ?â?ni iar pe podea, în fa?a mesei pe care se odihnea clepsidra. Privind-o oarecum sup?rat împ?ratul îi spuse r?stit : « Nu mai fi atât de înd?r?tnic? ! » Îndulcindu-?i apoi vocea, continu? : « Ajut?-m? te rog, s? redevin Timp ?i s? cutreier înc? o dat? trecutul, prezentul ?i viitorul lumii v?zute ?i nev?zute. Dup? ce voi afla rostul curgerii timpului, rostul vie?ii ?i al iubirii l?sate pe p?mânt, promit s? nu te mai deranjez ! »

Se pare c? a doua oar? împ?ratul trebuia s?-i cear? voie clepsidrei s? se contopeasc? cu ea, pentru c? nici nu termin? bine ce avea de spus ?i redeveni clepsidr?. De data aceasta îns?, deveni în acela?i timp clepsidr?, nisip scurgându-se dintr-o alveol? de sticl? în alta, mâna care întoarce clepsidra ?i ochiul care prive?te nisipul scurgându-se odat? cu timpul.

Vedea totul ?i putea controla totul. Se gândea la un loc din întinsul împ?r??iei ?i într­o clip? era acolo. Î?i imagin? astfel sala de consiliu ?i într­o clip? se trezi la mas? cu sfetnicii s?i, auzind toate câte se vorbeau în jurul lui. În timp ce participa la sfatul sfetnicilor sim?ea îns? ?i cum curge odat? cu nisipul clepsidrei din alveola de sus de sticl? în alveola de jos a acesteia ?i î?i vedea ?i propria curgere.

A?a afl? împ?ratul c? timpul nu curge nic?ieri. Doar via?a curge, precum nisipul, de la un cap?t la altul al unei linii mai lungi sau mai scurte, în func?ie de cel înzestrat cu via??. Timpul st? pe loc. Este acela?i de când lumea, ca o sfer? imens? în care totul ia na?tere, tr?ie?te, ?i­apoi dispare pentru a ap?rea în alt loc al sferei. Fiecare existen?? de om, de animal, de plant? ori chiar de piatr? îi ap?ru împ?ratului ca un sul mare de fire, adunate într­un singur ghem imens : Timpul !
Oamenii, fiind oarecum mici ca devenire ?i esen??, nu puteau st?pâni deodat? ?i trecutul, ?i prezentul ?i viitorul. De aceea via?a era pentru ei o continu? mirare ?i încântare : nu ?tiau niciodat? ce le va aduce ziua de mâine. Viitorul lor depindea îns? de modul în care tr?iser? pân? atunci, de trecut. Cei care ?tiau sau înv??aser? s? lege cele trei verigi ale timpului una de alta, tr?ind în cump?tare, iubire ?i pace atât în trecut cât ?i în prezent, î?i construiser? cu grij? un viitor frumos, d?ruit tot cu iubire ?i pace. Cei care, îns?, lacomi fiind, în?elaser?, furaser?, min?iser? în trecut ?i tr?iau la fel în prezent, aveau un viitor de pierderi b?ne?ti ori materiale, de neîmpliniri suflete?ti, de boli ?i dureri de tot felul pentru c? la sfâr?itul existen?ei lor, firul vie?ii fiec?ruia dintre ei trebuia s?­?i g?seasc? locul în sfera Timpului…Iar Timpul este perfect : nu are nicio fisur?, nicio cr?p?tur? prin care r?ul f?cut s? se scurg? într­-o alt? Afar?, într­-o alt? lume, într-­un alt t?râm... ?i asta pentru c? nu exist? un alt Afar?, nu exist? o alt? lume în afara Timpului.

Timpul este în tot ?i în toate, de la începutul pân? la sfâr?itul veacurilor. Fiecare fir din ?es?tura rotund? a acestuia trebuie s? î?i g?seasc? astfel echilibrul deŹ­a lungul propriei curgeri. Pentru animale, p?s?ri, pe?ti, plante, pietre sau ape curgerea este simpl? ?i rânduit? de la început. Doar omul poate s? aleag? cum tr?ie?te, fiindc? a fost d?ruit cu minte ?i suflet ?i chiar l?sat s? hot?rasc? singur cum anume alege s? î?i des?vâr?easc? devenirea. De aceea oamenii sunt supu?i gre?elii ?i dac? nu aleg s? înve?e din gre?eli, via?a lor este privit? de ei în?i?i ca o gre?eal? la final, dar numai pentru c? au fost orbi când li s-a ar?tat Adev?rul, mu?i când au trebuit s? îl m?rturiseasc? ?i surzi când au fost sf?tui?i s? aleag? drumul drept, mai greu, dar curat pentru trup, inim? ?i minte.

?i dintr-­odat? în?elese împ?ratul Evrikon c? alegând s?Ź­?i reduc? via?a la formularea de întreb?ri ?i c?utarea de r?spunsuri nu î?i împlinise menirea, c?ci împ?rat fiind trebuia s? vegheze la pacea ?i bun?starea poporului ?i a împ?r??iei sale.

ÎnchizânduŹ­se în labirinturile ?tiin?ei, în camerele subterane ale palatului, el î?i refuzase iubirea ?i via?a, iar iubirea începuse s?­-l caute ?i neg?sindu-l se ofilea într-­un col? de lume… Refuzând s? aib? urma?i pierduse bucuria ?i lini?tea unui c?min fericit, fiind din ce în ce mai trist, mai ursuz ?i mai moroc?nos.
Gândindu-se cu triste?e la câte pierduse în drumul vie?ii lui, care oricum nu putea duce nic?ieri, împ?ratul î?i sim?i mintea s?getat? de surâsul cald al femeii misterioase ?i într-o clipit? se trezi într-un lan de grâu al?turi de ea, mi?când spicele coapte cu mâna. Femeia cânta u?or, surâdea tainic ?i se plimba vioaie prin lanul auriu. Era simpl?, îmbr?cat? într-o rochie u?oar? de in, alb?, cu o p?l?rie larg? de pai la care pusese sub panglic? un m?nunchi de maci. Din cântul ei, din mersul ei, din surâsul ei r?zb?tea lini?tea, c?ldura sufleteasc?, pl?cerea de a tr?i.
Împ?ratul, nev?zut ochilor ei, î?i aplec? mâna peste mâna ei ?i o înso?i în mângâierea spicelor. Femeia se opri ca s?getat?, de parc? ar fi sim?it ceva, pentru c? dintr-o dat? î?i retrase mâna spre piept, t?cu ?i privi cu ochi mari, speriat?, de jur împrejur. Avea ochi c?prui ?i umezi, genele lungi ?i buzele ro?ii precum florile de mac…Ru?inat c? o speriase, împ?ratul se retrase între spice, pu?in mai departe, privind­-o atent.

Deodat? se auzi un zgomot prin grâu ?i ?op?ind bucuros ap?ru printre spice, juc?u?, un c??el alb. Femeia îl chem? blând ?i îl mângâie cu dragoste, apoi îl urm? pân? la un drumeag r?s?rit de nic?ieri ?i nu peste mult timp urc?, înso?it? de juc?u?ul animal, într-o tr?sur? pe care împ?ratul nici nu o observase pân? atunci.
Amândoi disp?rur? vederii sale, l?sând în urm? doar nori de praf. Împ?ratul, devenit Timp, o urm?ri îns? cu u?urin??, ?i descoperi c? locuia într-un conac în mijlocul unei p?duri de tei, la marginea câmpiei.
Descump?nit î?i l?s? mintea s?getat? de gândul c? femeia cea misterioas? nu era nici m?car prin?es? ?i chiar în acea clip? totul în jurul lui deveni vârtej, c?dere, alunecare, clocot, iar împ?ratul se trezi din nou azvârlit pe podea, în fa?a clepsidrei.

« Am pierdut-­o ? », întreb? împ?ratul clepsidra de sticl?, ca ?i cum un obiect ar fi putut s?-­i r?spund? la întrebare.
« Am pierdut­-o !... », murmur? trist, v?zând ca nimeni nu­-i d? niciun r?spuns.
« Of ! Of ! Of ! ..?i ­am fost avertizat c? oamenii sunt supu?i gre?elii ?i dac? nu aleg s? înve?e din gre?eli, via?a lor este privit? de ei în?i?i ca o gre?eal? în final …Of, de ce am fost orb ? De ce-­am vorbit când trebuia s? tac cu mintea ?i s? vorbesc cu inima ? Ce-­i de f?cut acum ? Cum s? o g?sesc ? De unde s? o iau ? Înfumurat ce sunt ! », se v?ita împ?ratul plimbându-se de colo colo prin înc?pere, cu capul prins în palmele-­i mari.
Deodat? se opri în fata clepsidrei cu fa?a luminat? ?i rosti cu curaj :
« Ajut?-m? te rog s? devin Timp din nou ! ?tiu c? am mai promis s? nu te mai deranjez, dar uite, ajut?­-m? acum ?i î?i dau cuvântul meu c? aceasta va fi ultima dat? când î?i cer s? m? aju?i ! Am fost orb ! Te rog ! »
Zadarnic încerc? împ?ratul s? conving? clepsidra s? îi permit? din nou s? alunece în Timp. Obiectul din sticl? r?mase surd la rug?min?ile lui. Trist, obosit, parc? r?t?cit ?i absent, împ?ratul se retrase în înc?perile sale nemaig?sind nicio pl?cere în preajma obiectelor de t?lm?cit taine. Zile bune r?mase ascuns privirilor, refuzând s? le vorbeasc? sfetnicilor ori s? se plimbe prin împ?r??ie. Cât era ziua de lung? se gândea doar la experien?ele tr?ite, la lucrurile înv??ate ?i la ceea ce avea de f?cut pe viitor.

Asta pân? când, într­-o diminea??, numai ce se pomenir? curtenii cu împ?ratul vesel nevoie mare, ferchezuit, plin de verv? ?i pus pe glume. Acesta merse direct în sala de consiliu ?i le anun?? sfetnicilor decizia sa de a participa nemijlocit la cârmuirea împ?r??iei, odat? ce va termina de îndeplinit o ultim? sarcin?, important? pentru viitorul tuturor. Ceru, a?adar, f?r? prea mult? ceremonie, ca la l?satul serii s? i se preg?teasc? de plecare o tr?sur? simpl?, cu patru cai negri.

De cum apuse soarele, împ?ratul plec? f?r? prea multe explica?ii, Dumnezeu ?tie unde, l?sând în urm? întreaga lume de la curte buim?cit? de schimbare ?i curioas? nevoie mare s? ?tie ce sarcin? primise împ?ratul ?i de la cine. Un an de zile îi trebui împ?ratului s? g?seasc? conacul din p?durea de tei. Nici nu ?tia ce caut?, nu ?tia cine este femeia care, f?r? s? b?nuiasc? ceva, îl cucerise cu un surâs. Nu ?tia dac? era so?ia cuiva sau doar fiic? a unui om destoinic. Nu ?tia decât c? inima îi ardea de dor, iar sufletul nu-­?i mai g?sea astâmp?r în trupul lui devenit deodat? prea mic pentru clocotul iubirii.

?i a?a cum v? spun, dup? un an întreg de c?ut?ri, de fr?mânt?ri, de întreb?ri ?i zbateri suflete?ti, împ?ratul o afl? pe Evghenia. Mare-i fu bucuria v?zând-o, dar ?i-o ascunse cu grij? în adâncul fiin?ei.

I se prezent? ca un simplu c?ut?tor de taine, înv???cel ?i înv???tor în acela?i timp, dornic de împlinire întru cunoa?tere ?i des?vâr?ire ca om, r?t?cit prin p?r?ile locului ?i complet dezorientat. Evghenia îl ascult? cu un aer rezervat ?i, de?i primi s?­-l g?zduiasc?, îi d?du de în?eles c? nu o intereseaz? prea mult compania lui.

Seara, la mas?, împ?ratul Evrikon încerc? în fel ?i chip s? o cucereasc? cu toate câte le aflase în taini?ele palatului, îns? Evghenia î?i p?str? acela?i aer distant ?i oarecum dezinteresat. Curios peste m?sur? s? în?eleag? r?ceala ?i indiferen?a Evgheniei, împ?ratul o întreb? direct de ce este atât de rezervat? fa?? de el. Evghenia îl privi cu acel surâs misterios pe care împ?ratul îl ?tia bine ?i îi r?spunse:
“Cinstite c?l?tor, a?i spus, cerând g?zduire în umilul meu conac, c? sunte?i dornic de împlinire întru cunoa?tere ?i des?vâr?ire ca om, dar modul în care vorbi?i îmi dovede?te c? v? considera?i deja împlinit în ceea ce prive?te cunoa?terea ?i superior multora ca om. Nu v-­a?i r?t?cit pentru c? nu putea?i c?uta pe aceste meleaguri nimic care s? v? ajute s? v? întregi?i cuno?tin?ele: nu sunt nici magi, nici regi renumi?i, nici aba?ii cu preo?i des?vâr?i?i spiritual pe aici. Numai eu tr?iesc aici. Singur?. Prin urmare pe mine m? c?uta?i, dar înc? nu am în?eles de ce...”

Râzând surprins, împ?ratul o privi cu mai mult interes, rugând­-o s?­-i spun? cine este ?i de ce tr?ie?te singur? în aceste locuri, departe de lume. Evghenia aprecie sinceritatea c?l?torului ?i f?r? s?­-l întrebe ceva îi spuse : « Am fost prin?es?, fiic? a unui rege puternic ?i temut. A vrut s? î?i l?rgeasc? puterea prin mine, cerându-­mi s? accept o c?s?torie care ducea la unirea a dou? regate mari. Nu am putut accepta cererea tat?lui meu ?i m­-a închis într-­o mân?stire pentru mul?i ani. Mi-­a f?cut un mare bine, pentru c? sufletul meu tânjea dup? ?tiin?ele vechi. Aveam multe întreb?ri f?r? r?spuns în minte ?i m? chinuia lipsa r?spunsurilor potrivite. Se pare, totu?i, c? multe taine mi­-au fost revelate, pentru c? mi sŹ­a propus s? devin Mare Preoteas?. Nu am putut accepta nici aceast? onoare, a?a c? am cerut s? mi se dea dreptul s? m? retrag departe de lume în mijlocul naturii al c?rei zumzet ?i fream?t m? umple de fericire, de lini?te ?i pace sufleteasc?. »

Împ?ratul era din ce în ce mai fascinat de Evghenia. Î?i întinse mâna peste mâna ei pentru a-­i ar?ta c? o-­n?elege, dar Evghenia ?i-­o retrase repede ?i îl privi cu ochi m?ri?i.
« Dumneata ai fost ! », spuse sigur, sec ?i repede.
Surprins, împ?ratul d?du s? îngaime ceva, dar nu reu?i decât s? ofteze încurcat. Evghenia surâse din nou ?i privindu-­l ??galnic continu? :
« Dumneata ai fost în lanul de grâu. Am sim?it eu c? nu sunt singur?. Am sim?it c? am în preajm? un spirit bun, dar nu am reu?it s? în?eleg cum ai reu?it s? ajungi pân? aici…”

Ei, ?i atât i-­a trebuit împ?ratului. Îi povesti Evgheniei ?i via?a lui, ?i c?derea în timp, ?i trezirea la via?? ?i nevoia de a o g?si. Timp de trei zile ?i trei nop?i tot vorbir? în lini?tea p?durii de tei ?i tot nu terminar? ce aveau de împ?rt??it. Amândoi formau un cerc frumos : Evghenia era c?ldur?, lumin?, lini?te, Evrikon era r?ceal?, întuneric, clocot.

Ei ?i ce s? v? mai spun, dragii mei, pân? la urm? împ?ratul îi ceru Evgheniei s? îi devin? împ?r?teas? ?i s? aduc? toat? lumina, c?ldura ?i misterul ei în împ?r??ia în care ?tiin?a se în?l?ase pân? aproape de cer. Evghenia era cât pe ce s? refuze, îns? împ?ratul îi spuse c? îi va da tot timpul de care va avea nevoie pentru a lua o decizie în acest sens. Între timp, acesta plant? aproape de palat o p?dure întreag? de tei ?i construi în mijlocul ei un conac identic cu cel al Evgheniei.

Venind dup? un timp în vizit? la palatul împ?ratului Evrikon, Evghenia se sim?i cu adev?rat ca acas? ?i, în fa?a unui gest atât de cald al împ?ratului nu putu decât s? accepte cererea în c?s?torie a acestuia. Cu timpul îl înv??? ?i pe Evrikon cum s? simt? natura, cum s? zboare odat? cu l?custele, cum s? se întreac? seara cu mierla în cânt. Îl ajut? s? î?i deschid? inima spre joc odat? cu descâlcirea tainelor jocului copiilor lor care, spre fericirea supu?ilor, erau mul?i, frumo?i, veseli peste m?sur?, curio?i ?i parc? deja în?elep?i.

De nunta lor î?i amintir? to?i oamenii vremii pentru c? ?tiin?a nicicând nu a fost mai str?lucitoare ori mai creativ? de-atunci. Magia s-­a împletit ?i ea cu ?tiin?a ?i cu parfumul florilor, iar invitat de onoare, ne?tiut de nimeni, era Timpul, care primindu­-l într-o vreme pe împ?rat în inima lui îl ajutase s? se trezeasc? la via?? ?i s?-­?i în?eleag? menirea.

Împ?ratul deveni un despot luminat, iubit de to?i, ?tiut peste m?ri ?i ??ri ?i admirat pentru în?elepciunea ?i cunoa?terea sa. Pu?ini ?tiau c? cel mai de pre? obiect pentru Evrikon era micu?a clepsidr? de sticl?, în care nisipul înc? m?sura curgerea orelor ?i anilor oamenilor atât de mici ca devenire ?i esen??…

?i de-asta-?i spun povestea mea, s? ?tii, c? Timpul se desface în fâ?ii în fa?a ochiului p?trunz?tor, dar tainele-i te-afund?-n h?ul lor de nu te po?i opri…

Ascult?­-?i inima ?i fii cârmaci, pe marea de-ntreb?ri, c?ci un r?spuns ascunde încerc?ri de-­o via??-­ntreag?... de te la?i condus...

Tu ?ine cârma inimii mai sus ?i marea umple-­o cu al vie?ii cânt, iar mâinii d?-i s? simt?­-n ea p?mânt când mintea o perdea pe ochi î?i pune, de nu, te va ascunde-adânc de lume…

C?ci de-ntreb?ri nu scapi. Sunt zeci, sunt mii, ?i le-ai putea afla de la copii…Iubirea o-mplete?te cu-ntreb?ri, c?ci marinarii de sunt doi pe m?ri ?i timpul trece mai u?or, mai blând, iar marea te îndeamn? spre p?mânt mai des...

?i-apusul o s?­-l vezi mai împlinit ca om, de­-ai navigat pe m?ri visând ca-n somn al vie?ii vis…

?i de-oi vedea vreodat’ un vas cu nume grec pe-un mal uitat, mergi lâng? el, cite?te­-i numele cu drag, Evghenia ?i-o ap?rea în prag de somn, la bra? cu Evrikon, al m?rii ?i p?mântului ei domn…

Bunceanu Victoria - Delia (Lebada_neagra) | Scriitori Români

motto: Sibi imperare maximum imperium est!

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro