proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Noaptea î?i etala stelele ca pe trofee, iar luna î?i arunca s?ge?ile în râul ce învecina drumul, ca ?i cum ar fi dorit s? m?soare distan?ele. Tu?ind, precum un bolnav ce sufer? de pl?mâni, ma?ina se opri brusc. Ca s?-?i ia avânt s? urce dealul, ar fi trebuit ca tata s? apese ambreiajul la maxim. Panta era acoperit? cu z?pad? ?i orice efort suplimentar asupra motorului putea s? duc? la griparea acestuia.
Am în?eles ce gândea tata, în clipa în care, privindu-i chipul frumos ?i ochii alba?tri, l-am v?zut aplecat asupra motorului. Fa?a sa încrâncenat? cu riduri ce se dilatau la fiecare respira?ie, exprima îngrijorare. ?i-a dus mâna la frunte, ca ?i când ar fi alungat gândurile negre.Vremea se schimbase brusc ?i ninsoarea ne prinsese pe drumul întoarcerii.
„Ce s? fac, cum s? m? descurc? Sunt pe cont propriu. Fiul este neîndemânatic, nevast?-mea, habar nu are!” gândea el.
Prin obiectivul aparatului de fotografiat, priveam fulgii de nea cum i se a?ezau pe fruntea tatei, ca ?i cum cineva îi punea o cunun? pe cap. P?rea s? fie cununa timpului ce aducea cu el vârsta pension?rii ?i a împ?c?rii de sine...
Gândurile nu-i d?deau pace. Ele îl izolau într-o lume proprie, chinuitoare. Se sim?ea neajutorat. Via?a sa întreag? s-a rezumat la drumuri lungi, într-o societate în care credea sincer. Amprente adânci purta în suflet, evidente într-o lume paralizat? de fric?, anesteziat? în balansul ascuns ?i trist al vremurilor.
O privesc pe mama: se rujeaz? în oglinda ma?inii. Z?pada se aduna în straturi, la poalele dealului pe care trebuie s?-l urc?m. Caut instantanee inedite din prima ninsoare a anului, distant de problemele tehnice ale ma?inii. Nu cunosc mecanic?, nu am carnet de conducere, sfidând dorin?a tatei de a-m? înscrie la ?coala de ?oferi . Spera, c? astfel îl voi ajuta, dar pe mine ma?ina m-a l?sat din totdeauna indiferent. Nu eram suficient de matur s? v?d lumea prin ochii lui!
Motorul nu r?spundea comenzilor tatei. Câteva încerc?ri nereu?ite, apoi un zbârnâit vioi ?i vehiculul prinde via??. Îns?, ro?ile patineaz?. Emo?iile mamei se înte?esc; prive?te pe geam; tata sap? f?ga?e.
– Ticule, sunt probleme? întreb? ea, ca ?i când nu ar fi v?zut z?pada adunat?.
Neprimind r?spuns repet?:
– Ticule, te descurci?
Apoi, întorcându-se spre mine, îmi spuse:
– Hai s? coborâm, s?-l ajut?m! Nu-l putem l?sa s? se chinuie, singur!
Cu aparatul foto asupra mea, m? deta?ez de tot ?i toate. Am posibilitatea s? v?d lumea prin intermediul obiectivului care o face mai frumoas? ?i-mi d? ocazia s? creez, s?-mi întâlnesc visele... A?a c?, nu m-am gr?bit, s?-i r?spund mamei...
Via?a în familie ne-a dat experien?a comunic?rii restrânse, limitate, boicotat? de suspiciune, precum asprimea drumului înz?pezit. Dialogul cu tata era stânjenitor, f?r? multe cuvinte între noi. El t?cea adesea, gândurile sale erau întrerupte de diverse divergen?e...
Ambii p?rin?i plecaser? de la sat, s?-?i fac? loc într-o societate profund agrar? cu tendin?e de înnoire. Având studii medii ?i fiind ambi?io?i, au devenit salaria?i în institu?iile statului, sub stindardul partidului, între zeii proletari.
Înc?p??ânat fiind, doream s? aflu ce este bine ?i ce este r?u, pe cont propriu. Cu supunerea oarb? a celorlal?i într-un stat al democra?iei muncitore?ti, m? sim?eam în dezacord. Acest stat gândea pentru to?i. În acest stat, eu nu-mi g?seam locul. Gândeam, fiind rebel, c? voi schimba lumea. Eram naiv. Reu?eam doar, s? provoc lungi dispute, f?r? rost, în sânul familiei. În ochii celorlal?i, eram un idealist incurabil, rupt de realitate.
Tata mi-a atras discret aten?ia:
- Societatea noastr? nu este perfect?, dar este singura la care avem acces ?i la care putem subscrie.
Mama în schimb mi-a spus direct:
- B?iete, vezi-?i de ?coal?! Las? lucrurile dificile în sarcina altora!
Vântul b?tea dinspre nord-sud ?i t?ia aspru pielea tatei. Sensibilitatea sa era tulburat?. Meticulos, m?sura lumea cu ochii mari, precum ai unui copil. Sub lumina lunii, ridurile îi ie?eau în eviden?? ?i-i accentuau oboseala acumulat?.
La un moment dat, se v?zur? farurile unui vehicul. Era o furgonet?. În apropierea ma?inii noastre, aceasta opri ?i din ea coborî un cuplu, o femeie trecut? de 30 de ani ?i so?ul ei. Era nepoata tatei.
– Ce-i, nea Mitic??
– Nu pot urca dealul! r?spunse tata. Patineaz?! ar?tând spre ma?in?.
– Las?, c? te remorc?m! Ai un cablu?
– Nu, ?i nici nu-i nevoie, m? descurc!
– Las?-ne pe noi, insist? ?i so?ul nepoatei.
Tata continu? s? refuze ajutorul lor... Nu uitase c? ambii î?i p?r?siser? famiile pentru a-?i reuni inimile, c? al?ii suferiser? din cauza lor... Cândva îl implicaser? ?i ca martor într-o tranzac?ie, ce s-ar fi putut termina prost pentru onoarea lui...
La vremea aceea, au fost scandaluri multe, devenite între timp amintire... Dar tata continua, s?-i ?in? la distan??. Ast?zi, spre nenorocul lui, tocmai de ei avea parte.
– Las?-i s? ne ajute! Ticule, îl sf?tui mama.
Erau fa?? în fa?? în mijlocul drumului.
Luna se r?sf??a în tabla ma?inii. Nepotul prin alian?? reveni cu un cablu, preg?tit pentru tractare. Tata continu? s? nu-l bage în seam?. Fotografiam cu pl?cere diabolica întâlnire.
– Hai, nea Mitic?!
Cu greu, tata lu? cablul ?i-i f?cu un nod în fa??, peste bara de protec?ie. Apoi, merse la furgonet? s?-l lege de aceasta, care se str?dui s? porneasc?, s? trag? ?i cealalt? ma?in?, ca ambele s? se mi?te. Se vedea efortul, tensiunea pe chipul celor doi. Dar, cele dou? vehicule se adânceau ?i mai mult în z?pada, ce se aduna în jurul ro?ilor. P?reau prinse într-o situa?ie f?r? sc?pare.
Alte autoturisme treceau f?r? s? vad? sfor??rile grupului. Vântul aspru ?i orele pierdute m? oboseau,îmi consumau r?bdarea. Sim?eam dorin?a de a m? face auzit, de a fi v?zut. Ma?inile treceau pe lâng? noi, ocoleau locul aglomerat. Între timp, ma?ina tatei nu mai da nici un semn de via??. La indolen?a social?, asociat? cu nep?sarea posesorilor de autovehicule, frustrarea mea cre?tea. M-am hot?rât s? opresc prima ma?in? care avea s? treac?. Am declan?at blitzul aparatului de fotografiat exact în ochii primului ?ofer care venea spre noi. Nu atât prezen?a mea îl deranjase, cât posibilitatea de a fi pasibil de o sanc?iune pe drumurile publice. Asta l-a speriat pe conduc?torul vehiculului.
Fiind deranjat, ?oferul a ocolit prin dreapta, a ie?it în decor, trecând peste brazdele înghe?ate, printre copaci ?i a revenit pe drum în fa?a ma?inilor înz?pezite. Conduc?torul auto, un b?rbat a c?rui burt? se rotunjea peste curea, exclam?:
– Care, mama dracului, a s?rit în calea noastr?? Noroc cu terenul înghe?at, dac? m? r?sturnam?
-Suntem o mâna de oameni care dorim s? ie?im din z?pad?... i-am r?spuns ?i i-am f?cut semn cu mâna spre ceilal?i. Cu to?ii împingem la o Dacie 1310 veche, care nu vrea s? mai plece de pe loc. Atunci i-a z?rit ?i pe ceilal?i...
Tata, tocmai se adresa tuturor:
– Haide?i, oameni buni, cu putere! Haide?i cu to?ii, la semnul meu!
Burtosul se alinie ?i el s? împing?. Împingeam organizat, dar f?r? spor. Individului cu burt? nu-i trecuse sup?rarea:
– Dac? m? nenoroceam...? spuse el, gânditor.
– Dar, împinge?i odat? ?i l?sa?i vorba! interveni so?ul veri?oarei mele.
-Eu cred c? problema este la bateria vehiculului. A?i omorât bateria, fiind veche. Noroc, c? sunt mecanic auto ?i m? pricep. Lsa?i-m? pe mine! Individul cu burt? î?i aduse ma?ina în dreptul Daciei, deschise capota ?i îi f?cu semn tatei s? deschid? ?i el capota. Apoi leg? între cele dou? baterii cablurile necesare, ca s? o încarce pe a noastr?.
Dur? o jum?tate de or?, pân? când bateria obosit? de pe ma?ina tatei, p?ru c?-?i revine.
--Nu va ?ine mult dar va fi suficient s? pute?i pleca spuse mecanicul.
- Acum v? urez succes! Tata dori s?-i mul?umeasc?, îns? acesta refuz? orice recompens? ?i plec?. În urm? lui, am reu?it s?-i fotografiez str?lucitul Wolksvagen, când lua curba, dup? care disp?ru.
Lini?tea nop?ii ne acoperi pe to?i. Frigul era sfânt ?i deplin.
Ap?rut? parc? dintr-un tablou de Grigorescu, o c?ru?? se apropie de noi. Tata se lumin? la fa??.
– Dumitre, ce faci, m?i b?iatule, m? sco?i ?i pe mine în deal?
??ranul, om gospodar, urc? dealul, duce atelajul în curte ?i se întoarce cu o pereche de boi. Dou? animale mari, grase, mândria ??ranului proprietar. Animale blânde, boii au acceptat efortul, motiva?i ?i de bici, au dus ma?ina în vârful dealului.
Am fotografiat imaginea impresionant? a satului acoperit de z?pad?, în timp ce v?rul meu prin alian?a, remorca Dacia la furgonet?. Stratul de z?pad? de la ?osea era superficial, în contrast cu cel întâlnit anterior. Ma?inile înaintau u?or, încetinite de leg?tura de remorcare. Tata conducea concentrat, extrem de precaut. Avea pe chip întreaga responsabilitate care-i ap?sa umerii ?i-l f?cea s? fie t?cut, cu gândurile strânse. Furgoneta n?r?va??, cu mul?i cai sub capot?, era strunit? cu re?inere, ceea ce însemna timp pierdut pentru so?ul veri?oarei mele. Pentru el, timpul însemna bani!
La primul ?ir de case, o zvâcnire brusc?, parc? inten?ionat?, decupl? autovehiculele. În timp ce noaptea î?i aduna stelele la piept, Dacia r?mase pe loc. La ceva distan??, s-a oprit ?i furgoneta.
– Este bine ?i a?a! spuse tata, respirând u?urat.
La strad?, casele erau luminate ?i aveau cur?i mari înc?p?toare. Am strigat în dreptul primei locuin?e, dar nimeni nu a r?spuns. Am deschis u?or poarta s? introducem ma?ina. Doar nu putea r?mâne în strad? la îndemâna oricui.
Într-un târziu a ie?it o femeie care ne-a vorbit:
– Bun? seara, române! Ce-i, ce s-a întâmplat?
– Vreau s? pun ma?ina la ad?post, s? nu r?mân? în drum. Îmi dai voie, femeie? întreb? taica.
– Dar bine, nu v? cunosc! r?spunse proprietara. V? v?d oameni buni, dar, ce s? zic...?
– Doamn?, interveni mama, suntem de la ora?, ne întoarcem mâine dup? ea! Fiul meu st? la Craiova, are locuin?? acolo...
Femeia era derutat?. Ce o interesa, c? eu locuiam la Craiova?! Poate numele localit??ii îi crea o impresie rezonabil?... Mama ?tia s? foloseasc? impresiile...
– De’, ?tiu eu... ce s? zic... L?sa?i-o acolo, c? nu cere de mâncare! Au ?i g?inile mele la ce s? se uite!
Intervenir? si rudele noastre
- Nu-i nici o problem?, Nea Mitic?! Las-o cu încredere! Nu-?i face griji! Î?i împrumut?m redresorul ?i mâine, acumulatorul va fi ca nou!
De sub capot?, nepotul îl ajuta pe tata s? ridice bateria ?i s? o duc? la furgonet?. Apoi am urcat ?i noi, mama în cabin?, al?turi de cei doi, eu cu tata în spate sub copertina ma?inii.
- Tat?, nu-?i face griji! i-am spus eu. Îl sim?eam distant, st?pânit de emo?ii, de gânduri... A? fi dorit s?-l v?d zâmbind. Avea un zâmbet atât de luminos... dar, acum era obosit, dup? atâta trud?, era bulversat de cele întâmplate. Curând am ajuns în ora? ?i am fost l?sa?i în fa?a blocului.
-Ticule, am vorbit cu ei, mâine vor veni cu redresorul ?i vom avea ocazia s? st?m la o cafea, poate chiar ?i o ?uic? fiart?! Ce zici, nu-i bine?
Tata îi privi blând; le era recunosc?tor dup? eforturile f?cute împreun?. Le întinse o mân? cald? ?i ferm?. Sim?i în palmele sale mâna la fel de ferm? a nepotului. Cele dou? mâini s-au strâns firesc ?i cu putere, ca pentru o rela?ie reînnoit?