Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Vi-l prezint pe cel mai mare fotoreporter român, maestrul Emanuela Tanjal?

de Cristian Petru Balan

Totu?i, chiar dac? autorul acestor pagini s-a ar?tat destul de zgârcit cu propria-i biografie, citindu-i cu aten?ie paginile c?r?ilor sale sau interviurile acordate unor reporteri ori gazetari, am putut afla, printre rânduri, c? maestrul Tânjal? mai are doi-trei pa?i pân? devine un vrâncean octogenar (tat?l dumnealui a tr?it 102 ani) ?i c? are o familie splendid?, el fiind înconjurat de trei zâne... Precum to?i ?tim, reporterii no?tri fotografi foarte aprecia?i prin profesia lor de colportori ai ineditului, vrând-nevrând, au putut cunoa?te, de-a lungul anilor, sute de persoane ?i perosonalit??i de elit? din România ori de aiurea, iar Emanuel Tânjal?, care deja de mult timp devenise faimos, c?ci publica la cele mai citite organe de pres?, chiar dac?, în general, c?uta s? fotografieze oameni simpli, muncitori ?i ??rani de la coarnele plugului ori bâtrâni îstovi?i de munc?, totu?i a trebuit s? imortalizeze ?i chipurile celor mai iubi?i ?i cunoscu?i sportivi, scriitori, poe?i, compozitori, dirijori, savan?i, arti?ti plastici, oameni de ?tiin??, actori de teatru sau filme, regizori, jurnali?ti, politicieni etc., etc., devenind extrem de prolific, de cunoscut, de c?utat ?i de multi-apreciat... Mul?i din ace?tia i-au devenit prieteni intimi (printre ei se num?r? ?i str?ini, cu care se în?elege bine, fiindc? Manu, intelectual foarte cult, vorbe?te corect ?i câteva limbi de circula?ie interna?ional?). Ca s? le în?ir aici num?rul ?i numele tuturor celebrit??ilor cu care maestrul era ?i mai este în rela?ii excelente, ar îsemna s? mai umplu înc? o pagin? lung?. Unii dintre ei au plecat deja în lumea celor drep?i. Dar dac? majoritatea acestor personalit??i de elit? l-au bucurat sincer ?i i-au luminat frumos via?a, câ?iva dintre ei l-au dezam?git profud; ba ?i mai nepl?cut: unii, mai ales din cei cu func?ii politice, i-au f?cut destul r?u, l-au urm?rit, l-au pârât organelor de securitate care, ?inându-l continuu în colimator, direct sau indirect, l-au persecutat insuportabil, sub denun?urile celor obedien?i fostului regim comunist, motiv pentru care distinsul fotoreporter, s?tul de asemenea multe nemernicii, s-a v?zut silit s? p?r?seasc? ?ara, emigrând în Statele Unite, unde ?i-a continuat în mod liber activitatea sa prolific?. Ocazia emigr?rii nu putea fi pierdut?, c?ci pân? la începutul anilor '80 avusese ?apte expozi?ii de fotografie la Bucure?ti, de mare succes, pentru care, în 1981, a primit o burs? de studii la Perugia din partea guvernului italian ?i atunci a hot?rât ferm s? nu se mai întoarc?. Ca atare, în 1982 alege s? treac? Oceanul ?i devine cet??ean american cu întreaga lui familie, dar r?mâne pentru totdeauna legat de spa?iul mioritic unde, dup? zisa Revolu?ie anticomunist?, revine periodic, reluându-?i activitatea de colaborator în presa devenit? liber?, dar ?i la unele edituri importante, continuând s? publice noi c?r?i („Lumea filmelor”, „Adev?rul Luminilor Stinse”) ?i, de asemenea, s? participe la expozi?ii interna?ionale (în Polonia, Bulgaria, Ungaria, Mexic, Brazilia, Argentina, Cuba etc.), iar acum fotografiile mai vechi ?i mai noi sunt publicate f?r? opreli?ti în ziare ?i reviste serioase din Europa ?i Statele Unite.
Desigur, cele mai cunoscute ?i mai citite c??i ale scriitorului reporter sunt „Jurnalul unui fotograf” ?i „Amintiri despre ?ara Pierdut?”. Cuprinsul primei c?r?i cuprinde 17 titluri-capitole (Introducere, Începutul, Fotografii triste cu oameni uita?i, Perioada Satul socialist, Perioada Flac?ra, Perioada Cinema, Sergiu Celibidache, Italia, America, Formula AS, Reportajul, Fotografia ca act de crea?ie, Alb-negru ?i lumin?, Portretul, Instantaneul, Detaliul în fotografie, Fotografia-document ?i Fotograful de pres?). Cât prive?te cartea „Amintiri despre ?ara Pierdut?”, aceasta are doar 6 titluri-capitole (Intro,Via?a la ?ar? ca o poveste frumoas?, Povestea pove?tilor, Ve?nicia a pierit la sat, Deziluzia cea mare ?i Casa f?r? temelie). Îns? ambele c?r?i con?in o multitudine de fotografii pre?ioase, f?cute cu inspirat? alegere, cu migal?, toate ilustrând, în în?iruiri interesante, perioade mai vechi al?turi de aspecte contemporane de actualitate, accentul fiind pus în primul rând pe via?a poporului român din diferite zone rurale ale ??rii noastre, poze care, în majoritate cazurilor, sunt interesante, foarte naturale, neretu?ate ?i luate din unghiuri perfecte.
Via?a simpl? ?i curat? a românului, de la bun început, l-a impresionat ?i l-a atras mult pe autor: „Am avut dintotdeauna o atrac?ie exagerat? pentru satul românesc. M-am n?scut la ora?,în Capital?, dar mi-am petrecut copil?ria în Vrancea, la Colacu, de unde tat?l meu plecase când avea 17 ani”, spune despre sine „Manu de la Vrancea”, a?a cum se prezint? adesea, artistul care a imortalizat ?ara Vrancei vreme de peste patru decenii: „Vrânceanul de la munte era supus numai lui Dumnezeu ?i p?rin?ilor. Pentru el nu exista ?ef de tur?, ?ef de fabric?, ori ?ef de partid, ?i nici nu era obligat s? semneze o condic? de prezen??. Nu se scula dimine?ile împins de la spate de stat sau de ?eful CAP, pentru c? la el nu a putut pâtrunde colectivizarea. Comunismul l-a g?sit la poalele dealurilor vrâncene, cu foarte pu?in p?mânt dorit de ?efii comuni?ti. Se trezea cu noaptea-n cap ?i pornea la munc? pe tarlaua lui. De acolo î?i hr?nea familia ?i îl sl?vea numai pe Dumnezeu. El, ??ranul vrâncean, era o institu?ie”. Corect? descriere !
În mod firesc, asemenea aser?iuni nu puteau r?mâne f?r? ecou. De aceea, din multiplele elogii scrise, citez, la întâmplare, una din pertinentele aprecieri: „Emanuel Tânjal? este unul dintre numele cu r?sunet din presa româneasc? a ultimilor 40 de ani, c?ci are meritul de a fi dat o nou? defini?ie ?i o nou? dimensiune fotoreportajului. Arareori pân? la el subiectul unei fotografii de pres? a fost surprins cu atâta inteligen?? ?i analizat cu atâta minu?ie. Virtuoz al alb-negrului ?i al contrastelor între clar ?i obscur, Emanuel Tânjal? a avut dintotdeuna ?tiin?a de a fotografia cu o remarcabil? economie de mijloace care l-a a?ezat, în anii de început, în descenden?a onorant? a lui Henri Cartier-Bresson.”. (Prezentare pe site-ul Editurii Humanitas.)
Dragostea lui Manu pentru aparatele optice ?i manipularea lor a r?s?rit dintr-o fericit? întâmplare povestit? astfel de distinsul fotoreporter: „Aveam 17 ani când am pus mâna pentru prima dat? pe un aparat de fotografiat. Îl cump?rase tat?l meu de la un client care venea la el la pr?v?lie. Era o cutie dreptunghiular?, neagr?, în capul c?reia se afla un mic vizor prin care priveam ceea ce-mi pl?cea, dup? care ap?sam pe un buton primitiv ?i zgomotos.” („Jurnalul unui fotograf”, pag. 7). Fericitul adolescent nici nu b?nuia pe atunci c? prin acest cadou tat?l s?u, nea Costic?, îi oferise cheia vr?jit? a viitorului din întreaga lui via??. Iar aceast? via?? va avea foarte clar dou? aspecte, absolut distincte: via?a modest? din România, unde Manu nu mai sfâr?e?te s?-?i aminteasc? de fiecare dat?, cu mult? nostalgie ?i chiar cu lacrimi în ochi, de naturale?ea atmosferei calde din binecuvântata lui familie rustic? din Vrancea - ?i o alt? via??, oarecum în contrast cu prima, o via?? nou?, plin? de opulen??, din Lumea Nou? de peste Ocean. În sufletul lui de bun cre?tin, cele dou? lumi aflate la extremit??i geografice ?i social-politice, în profunzimea acestui suflet, ambele lumi sunt bine filtrate ?i contopite cu accept?ri pline de egal? în?elegere ?i pre?uire, chiar dac? amintirile plaiurilor mioritice îl predomin? ?i îl inund? adeseori pe autor... Cel pu?in asta am în?eles când, la pagina 210, din cartea lui „Amintiri despre ?ara Pierdut?” - pe care o recomand tuturor - el scria (citez): „Orice fac, pe unde umblu, prind cu mine Vrancea ?i m? simt acolo mereu. Conduc ma?ina de la Lynchburg la Las Vegas ?i fac compara?ii cu Valea S?rii ?i Colacu. Am c?rat în suflet Vrancea ?i satele române?ti pe oriunde am ajuns în lume, ca pe ni?te filme pe care nu le-am developat niciodat?. Sunt cuib?rite ca într-un sanctuar bine p?zit. Din când în când, mai deschid un sertar al amintirilor ?i m? aflu din nou acolo. M? uit la fotografii ?i ascult voci imprimate pe un fundal sonor cu p?s?ri de curte care î?i amestec? glasurile. Via?a la ?ar? a fost experien?a mea capital?. Acolo am înv??at s? m? simt bine între oameni. Acolo am înv??at s? secer grâul copt, în luna lui cuptor, s? bat nucii ?i s? ar cu un plug de fier tras de Suru. Acolo am scris primele mele versuri. Acolo îmi pl?cea s? cutreier p?durile cu fra?ii, surorile sau rudele mele, s? m?nânc fructe direct din pom, s? joc de-a v-a?i ascunselea în natur? ?i s? îmi g?sesc libertatea.” ?i pentru c? tot am luat acest citat din frumoasa carte despre „?ara Pierdut?”, nu pot s? nu precizez c? în întreaga literatur? român?, unde, fire?te, mai sunt descrise ?i destule alte pagini de evoc?ri peisagistice ?i sentimentale, nu cred totu?i s? mai existe vreo alt? carte asem?n?toare care s? se ridice la nivelul acestor „Amintiri” absolut unice la noi, deoarece aici avem de a face cu o adev?rat? capodoper?, absolut original?, deoarce aceast? evocare ilustrat? pare un gen nou de monografie teritorial?, un gen nou de descriere complex?, unde fiecare eveniment, fiecare evocare plin? de preciz?ri am?nun?ite, legate de ac?iuni cotidiene întreprinse de o multitudine de personaje, de întâmpl?ri ?i descrieri de eroi evoca?i cu nume proprii precise, de femei, b?rba?i, copii, prieteni, vecini sau rude de familie, pe lâng? faptul c? ni se spune cum îi cheam? pe fiecare ?i ce a mai f?cut fiecare, avem ocazia s? le ?i vedem chipul, anturajul, realiz?rile sau s? le cunoa?tem treburile, meseriile, gândurile, rostirile, casele unde stau, interioarele locuin?elor, ce m?nânc? ei, felul cum se îmbrac? ?i cum muncesc sau cum petrec - ac?iuni absolut dinamice, interesante, înso?ite de poze edificatoare, altfel spus o conving?toare monografie vie a unei comunit??i, un adev?rat scenariu al cotidianului rustic specific românesc, care surprinde secven?e impresionante ale vie?ii s?tenilor vrânceni ?i nu numai. Când termin?m de citit cartea, ne pare bine c? i-am cunoscut pe tanti Veta, pe tanti Florica, pe Toader ?i Ionel Tânjal?, pe unchiul Nic?, pe mo? Ion Oancea, pe domnul Costic? Caraga??, înv???torul erou închis ?i schingiuit în beciurile de la Zarca de bestiile Securit??ii pentru învinuiri inventate - dar ?i pe mul?i, mul?i al?i eroi sau români bravi ca ei. Cum spuneam, aceast? carte ar trebui citit? de to?i. La fel ca ?i celelalte c?r?i ale maestrului Tânjal?. Via?a ?i opera lui rev?rsat? nu numai pe pagini de valoroase volume, ci mai cu seam? înnobilat? cu imagini originale pe care dac? le-am proiecta pe cer, ar ocupa un loc decorativ printre stele, aceast? via?? clocotitoare ne incit? s? gândim profund, s? cunoa?tem ?i s? imit?m frumosul îmbinat cu utilul, ceea ce ne poate sugera un incitant dramatism, iar dramatismul este suficient s? se proiecteze pe con?tiin?a noastr? însetat? de adev?r, s?dind în sufletul nostru un fel de embrion dramatic care totdeauna va putea s? ne stimuleze dorin?a de a cerceta ?i compara valorile umane din jurul nostru spre a descoperi farmecul tainic al necunoscutului.
Poate c? de aceea avem nevoie în continuare de descoperitori ?i culeg?tori de imagini perene care s? ne încânte precum ne poate încânta acest artist greu de înlocuit, harnicul maestru Emanuel Tânjal?.

Glen Ellyn, S.U.A. - 30 apr. 2022



























..............................

Cristian Petru Balan (Bibliofilul) | Scriitori Români

motto: In Deo Veritas

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro