proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Ce poate fi mai pl?cut decât o zi de octombrie r?coroas?, cu respira?ii vizualizate de fenomenul fizic al condens?rii instantanee la ie?irea din pl?mâni a aerului cald, cu trec?tori, în general gr?bi?i, c?tre sau din sta?iile autobuselor ?i troleelor, într-o mi?care brownian?, haotic?, aleatorie doar aparent, altfel cu legit??i precise ?i simple legate de locul de munc?, de necesitatea deplas?rii pentru a-?i exercita acest drept, pentru cei mai mul?i o datorie, perceput? exact a?a, ca o obliga?ie, ca o corvoad?, pentru a putea tr?i, cu trosnitul abia auzit al frunzelor uscate ?i r?sucite, sub talpa pantofilor dragi, nepurta?i de cel pu?in doi ani, cu vârtejuri de frunze iscate de pa?ii gr?bi?i, cu cea mai bogat? palet? cromatic? din toate anotimpurile, galbenul ?i maroniul ag??ându-se câteva zile de crengile vl?guite de sev?, înainte de a pluti neliniar, în leg?n?ri laterale, c?tre p?mânt, rareori c?tre p?mânt, mai mult c?tre asfalt ?i beton, cu minunate peisaje urbane matinale, în care un abur, sau fum, sau amândou?, opresc privirea anulându-i profunzimea, sporind misterul în ochii celor care au timpul ?i ?tiin?a descoperirii lui, cu întrebarea dorin??, dac?, sau cum ?i-ar ie?i un tablou f?cut în acest tumult al dimine?ii de octombrie, întrebare dorin?? care-?i aminte?te de spusele cuiva pe care-l ui?i greu, neiertându-l, el spunând c? dorin?a de a picta nu s?l??luie?te permanent în inima unui pictor, sau pictori?e, ea ap?rând numai dup? contrac?ia în sine declan?at? la finalizarea unei lucr?ri, simultan cu vindecarea de trecut, de lucr?rile anterioare, ?i atunci te întrebi dac? dorin?a incipient? de a picta, chiar reprezint? un semn de vindecare, imaginându-?i cele dou? no?iuni ca dou? fluide, unul prezent într-un vas, al inimii de fapt, cel?lalt intrând timid, pe m?sur? ce primul este împins afar?, o zi de octombrie r?coroas? care începe la fel ca celelalte cu o plimbare pl?cut? c?tre noul loc de munc?, în care ai ajuns de treizeci ?i ?ase de zile, mai bune sau mai rele, mai grele sau mai u?oare, mai obositoare sau mai relaxate, treizeci ?i ?ase de zile de incertitudini transformându-se în speran?e, apoi în convingeri, de c?ut?ri de sine permanente, chiar ?i atunci când te întorci de la munc?, pe jos, mereu pe jos, f?r? grab?, cu o pl?cere unic? a introspec?iei, hran? sigur? pentru vindecare, dup? atâta vreme în care sondarea interioar? disp?ruse, fiind înlocuit? cu tirul neîntrerupt al întreb?rilor ?i repro?urilor, neelucidate, nerezolvate, ?i care p?reau c? nu se vor rezolva vreodat?, o zi de octombrie r?coroas? în care dau n?val? peste tine amintiri de-a valma, ziua de cincisprezece august, ziua Mariei, a Sfintei Fecioare, dar ?i a Mariei colocatara fiului t?u, ziua în care ai avut o imagine viitoare, o viziune a vie?ii lor, imagine pe care ai ?inut-o doar pentru tine, nici m?car întristându-te, ?i asta nu pentru c? nu ?i-ar pl?cea fata, ca mam? a b?iatului, doar pentru c? ?tii c? nu-i loc de nimic din afar? în iubire, nimeni nu poate impune ceva sau pe cineva, ?tiind toate astea nici m?car nu te îngrijoreaz? întâmpl?rile din casa lor, a celor doi copii, inteligen?i ?i frumo?i amândoi, ziua aceea de septembrie, în urm? cu treizeci ?i ?ase de zile, în care, dintr-o dat?, te-ai trezit cu prieteni noi, admiratori ai celor ?ase tablouri ?i dou? poze pe hârtie fotografic? prezentate comisiei de evaluare, ?ase erau ?i ei, noii t?i admiratori din acea zi în care concursul a devenit o formalitate, subiectul teoretic din pictura mural? urmând s?-l prezin?i când vei avea timp, scris acas?, de mân?, zi în care i-ai z?p?cit cu cele cinci peisaje ?i un portret, restul de ?ase peisaje urmând a le topi orice urm? de îndoial? privind talentul t?u, chiar ideea absolut original? de a te învârti în jurul p?rului uria?, imortalizând cu har farmecul casei de piatr?, fascinându-i pe bune, ziua aceea cu num?rul treizeci ?i ?ase înainte de ziua asta r?coroas? de octombrie în care ai în?eles c? din r?u înflore?te binele, c?, f?r? a trece prin purgatoriu, nu aveai cele dou?sprezece tablouri, pe care de câte ori le prive?ti î?i spui c? a meritat, suferin?ele ?tergându-se automat din memoria de lucru, RAM-ul care te poart? în aceea?i zi, de multe ori, din raiul însorit în infernul întunecat, r?mânând doar acolo, în hard-ul sufletului, peste care se a?terne, ?i nici nu-i r?u c?-i a?a, praful uit?rii, ziua în care sim?i tot mai n?valnic? dorin?a de a-?i lua ?evaletul ?i a?ezându-l în fumul acesta, sau abur, sau amândou?, s? prinzi întregul mister al marelui ora? la trezire, dar sim?ind totodat? c? e greu s? ie?i cu ?evaletul, sc?unelul ?i culorile pe trotuarele înfrunzite, ?tiind la fel de bine c?, în fa?a naturii tablourile ies cel mai bine, te reprezint? cel mai mult, asta datorit? absen?ei intermedierii mesajului, deja criptat, al fotografiei, ?i totu?i cum s? faci s? fii mul?umit?, doar s?-?i iei cu tine aparatul foto, dac? mâine mai ai norocul luminii de azi, dac? nu, s?-l p?strezi în geant? pân? la întâlnirea cu tabloul virtual, apoi s?-?i reaminte?ti senza?iile ?i tr?irile din teren, ref?cându-le în lini?tea ?i c?ldura buc?t?riei tale luminoase, din garsoniera în care, pe lâng? cei doi copii, Maria ?i Vl?du?, nu mai c?lcase nimeni de când te-ai mutat, ?i nici nu erai interesat? în acest sens, aceast? zi r?coroas? de octombrie în care soarele tocmai î?i preg?te?te apari?ia spectaculoas?, de nepre?uit, ?i o umbr? reu?e?te s?-?i aduc? triste?ea în inim?, atunci când, f?r? s? vrei te-ntorci la cealalt? zi din august, mai târziu de cum îi spusese?i Mihaelei, ziua în care te-ai întors în sat s?-?i recuperezi toate lucrurile, dar înainte de a merge acas?, ai oprit la cabinetul lui Olimpiu, s?-l salu?i, el fiind capul de pod al prezen?ei tale acolo, r?mânând f?r? cuvinte când ?i-ai v?zut toate cele opt tablouri ag??ate pe pere?ii cabinetului, pe care nu mai era niciun material medical, fratele t?u gr?bindu-se s? le coboare de pe pere?i, explicându-?i c? celelalte lucruri sunt în siguran?? într-o magazie încuiat? ?i vine cu tine s? ?i le dea, ajutându-te s? le cari ?i la ma?in?, ?i tu, care ai în?eles de ce era a?a cum era, ?i-ai dat seama c? în sat mai exista o persoan? dispus? s?-?i împrumute darul curierului, oricui ar fi dorit s?-l citeasc?, probabil c? a ?i f?cut-o deja, în clipa aceea având o singur? dorin??, s? pleci cât mai repede din locurile bolnave, nevindecabile doar cu un singur leac, medicamentul existen?ei fratelui t?u, probabil sufocat ?i el de presiunea celorlal?i, dar umbra aceea trece repede, lumina blând? ?i misterioas? de octombrie te înv?luie din nou, nici nu se poate altfel, doar mergi s? finalizezi ultimele am?nunte ale expozi?iei de grup în care ?i s-a cerut s?-?i prezin?i toate lucr?rile numite „Casa de piatr?”, neap?rat toate, colegii t?i dorind de-adev?ratelea s? le vad? ?i pe celelalte ?ase, pe care le v?zuser? doar în poze, spa?iul pus ?ie la dispozi?ie pe simezele s?lii din muzeul de art? clujean, fiind cel mai generos dintre toate prezen?ele.
?i satisfac?ia deplin? care se citea în ochii femeii frumoase, care avea pu?ini prieteni pân? în acel moment în marele ora?, de fapt nici nu avea prieteni, doar admiratori, ?ase admiratori, b?rba?i, colegi de la ?coala de arte frumoase, zâmbetul ei irezistibil, atât de frumos, cum doar acea satisfac?ie putea s?-l fac?, aducându-i pe chip acel aer de regin? în fa?a cur?ii, a curtenilor ei, încât nu puteai s? nu te întrebi ce-i atr?gea mai mult pe vizitatorii expozi?iei de grup, regina sau picturile ei, chipul sau castelul.
Toat? bucuria aceasta plin? ascundea f?r? efort gândul acela, care-i revenea mereu, ?i care-i diminua într-un fel meritul ei în crearea celor dou?sprezece clipe smulse din eternitatea Casei de piatr?, o parte din Crea?ie apar?inându-i lui, creatorul jocului distructiv „Darul curierului”, asta dup? cel?lalt joc, creat cu un an înainte, „Jocul cu Dumnezeu”, sau „Jocul de-a Dumnezeu”, sau „Jocul cu sentimentele”, „Jocul cu Universul”, un fel de joc al Demiurgului cu Irina cea fragil?, toate astea nefiind spuse nim?nui vreodat?, neputând fi v?zute de cineva vreodat?, dar prezente în mintea Irinei, ca un led mic, ascuns în creier, care semnaliza timid ?i rar, f?r? a declan?a vreo reac?ie la vreun pericol iminent, atâta doar reu?ind s? fac?, s?-i ciupeasc? un pic din bucuria rotund?, mai pu?in decât lipsea din m?rul Apple, mult mai pu?in, abia sesizat, ?i totu?i vizibil, în oftatul care-?i f?cea de cap, din când în când.
Prezent ?i el la vernisaj, Vl?du? a trecut în revist? toate tablourile, împreun? cu Maria, constatând deplasarea evident? a publicului c?tre regina expozi?iei, mai ales atunci când, revenind din circuitul firesc al s?lii nu s-a mai putut apropia de mama lui, erau acolo, cei mai mul?i, oameni de pictur?, profesori dar mai ales studen?i, felicit?rile erau cele mai des rostite propozi?ii, dar ?i câte o întrebare se f?cea auzit?, „Unde sunt locurile acestea frumoase?”, „Exist? acest loc încredibil?”, „Cine este b?rbatul din tabloul cu portretul?”, „Feti?a este real??”, unii voiau s?-?i fac? poze cu artista, „Sunt de vânzare?”, ?i alte întreb?ri care aveau s? fie prezente ca semnale scrise dup? vernisaj, de fapt chiar din a doua zi a expozi?iei care a r?mas deschis? vreme de o lun?.
Se perindau iubitorii peisajului cu vibra?ii metafizice, cum i-a numit un jurnalist picturile Irinei, ca-n pelerinaj, singuri, câte doi de mân?, în grupuri, o dat?, de dou? sau de mai multe ori. Intrarea nu era liber?, dar copiii frumo?i ?i de?tep?i ai marelui ora? intrau în sala de expozi?ie cu dezinvoltur?, apropiindu-se de zona de expunere a Irinei, cu emo?ie, p?r?sind sala cu smerenie, spunându-?i c? nu se întorc atunci, s? mai vad? o dat? Casa de piatr?, de?i ar merita, dar vor reveni cât de repede. Cei mai mul?i chiar a?a f?ceau, reveneau s? priveasc?, s? se sature, s? simt? Casa de piatr?, plecând, pu?ini dintre ei care aveau norocul s-o g?seasc? în sal? pe Irina Urcan, pictori?a celor dou?sprezece icoane ale naturii, cum le-a numit alt jurnalist, cu chipul ei în minte, al creatoarei mitului „Casa de piatr?”
Câteva zile la rând, începând cu a doua zi a expozi?iei, b?rbatul echipat în haine prea tinere?ti pentru albul p?rului ?i b?rbii lui, haine largi, cu gulere înalte ?i ?apc?, ?i ea tinereasc?, camuflajul cozorocului l?sat pe chip fiind evident, având ceva nenatural în imaginea de ansamblu, plus o meteahn? fizic?, ascuns? ?i ea prin pa?i m?run?i, care trebuiau s? fac? de nesesizat leg?narea datorat? piciorului mai scurt, intra în sal? la ora deschiderii, întotdeauna fiind primul vizitator, stârnind la un moment dat aten?ia sporit? a ghidului s?lii ?i a paznicului avertizat ?i el de acesta, apoi, dup? o or? de privire parc? împietrit? a fiec?rui tablou, mereu de la stânga la dreapta, începând cu perspectiva frontal?, care era ?i cea mai special? prin tot ce însemna acel tablou, lumin?, tu??, vibra?ii în aer ?i în ap?, albastrul cerului înverzit central cu stejarul maiestuos, apoi casa rustic? ?i minunata teras? lateral? ?i încheind cu o vedere din spate a casei, în care c?lu?ul p??tea pe paji?te ?i c??elul Giovane dormea pe gresia r?coroas? a terasei, când p?rea obosit de atâta frumuse?e, cu ochii parc? umezi?i de efort sau emo?ie, înainte de orele amiezii disp?rea agale din sala aflat? la etaj, cobora ca un robot, f?r? expresivitate a mi?c?rii, mai pu?in tangajul lateral datorat infirmit??ii, ie?ea din muzeu, trecea strada pe la col?, pl?tea la automat costul destul de însemnat al parc?rii, pleca, parc? narcotizat, ajungea la hotelul din zona aeroportului la care era cazat, se culca o or? ?i jum?tate, apoi, î?i comanda ceva de mâncare la hotel, nemaiplecând nic?ieri pân? a doua zi când tot scenariul se repeta. Identic, vreme de ?apte zile, din a doua zi de expozi?ie, în prima zi mergând cu noaptea în cap în zona central?, studiind mi?carea din pia??, orele în care sosesc primele ma?ini în parc?rile din zon?, ora deschiderii expozi?iei, ora la care Irina venea la munc?, ora plec?rii.
Cel?lalt b?rbat perseverent din via?a de expozi?ie a Irinei, de fapt singurul remarcat chiar de Irina, nu a fost prezent de la început la inaugurarea oficial?, la cuvânt?rile vorbitorilor entuziasma?i , ajungând doar la final, ascultând cu maxim? aten?ie mul?umirile exprimate de pictori?a frumoas? sem?nând cu tablourile ei, mul?umiri adresate naturii generoase, vie?ii care a dus-o în ni?te locuri incredibile cu o energie fantastic?, b?iatului ei special, ?i, ca s? fie pe deplin onest? ?i corect?, unui om care, înainte de a-i produce suferin??, i-a fost de mare folos, crezând mai mult decât ea în talentul ?i-n harul ei, oricum mai mult în sarcina ei de via??, aceea de a realiza cele dou?sprezece lucr?ri. Dup? felicit?ri, îmbr??i??ri ?i poze, în acest timp el privind cu nesa? tablourile, absorbindu-le prin toate sim?urile, chiar cu o u?oar? atingere a mâinii, parc? pentru a se convinge c? sunt reale, întorcându-se din când în când s-o mai vad?, s-a apropiat ?i el, timid dar fericit, i-a strâns mâna, întrebând-o, primul care a întrebat-o acest lucru, cât ar vrea pe tablouri, pe toate?
- Nu sunt de vânzare, nu m-am gândit s? le vând, mai vreau s? le privesc.
- V? în?eleg, dar dac? totu?i ar fi s? le face?i un pre?, care ar fi?
- Un milion pe toate, s? zicem.
- De lei?
- Nu, de euro,
- Am în?eles, a spus el evident dezam?git, chiar nu vre?i s? le vinde?i.
- De ce?, e prea mult? a continuat Irina jocul, doar pentru o evaluare.
- Nu e mult, este enorm, mai ales c? ele nu pot fi vândute decât toate, sunt ca siamezele, nu pot fi separate, cred c? dac? cineva ar fura, sau cump?ra cumva, doar unul, sau câteva, din acel moment n-ar mai avea lini?te, ceva s-ar declan?a, ca un blestem al unei comori. În orice caz, eu v? las o carte de vizit? ?i dac?, vreodat?, vre?i s? le vinde?i ?i nu ob?ine?i un milion pe ele, c?uta?i-m? v? rog. To?i pictorii au capodopere, dar dumneavoastr? ave?i dou?sprezece... tare a? vrea s? le ?tiu povestea, cât timp a?i muncit la ele, unde-i locul din lume care v-a inspirat, cine este modelul cu barba alb?, care este taina din spatele lor, aici e cheia, taina care a dus la crearea lor. Cu voia dumneavoastr?, voi veni zilnic s? le v?d pân? la închiderea expozi?iei. Oare dac? v-a? întreba dac? locul acesta frumos, lacul ?i casa, exist? ?i zona din ?ar? unde se g?sesc, mi-a?i spune?
- ?i eu voi trece zilnic, dar nu ne vom întâlni mereu, v? mul?umesc pentru aprecieri ?i interes! Ne mai vedem, cu siguran??. La o sut? de kilometri de aici, a ad?ugat la final, Irina, sim?ind c?, dintre atâtea întreb?ri la care nu putea s? r?spund?, este datoare m?car cu aceast? informa?ie real?, dar evaziv?.
Mai participase de dou? ori la expozi?ii de grup, dar niciodat? n-a tr?it atât de intens succesul ?i admira?ia pentru pictura ei. De mai multe ori în cursul zilei a avut senza?ia c? vede, printre vizitatori, acelea?i chipuri de dinainte cu câteva ore, toat? agita?ia primei zile determinând-o, ca o obliga?ie de bun sim?, s? r?mân? pân? la închiderea galeriei.
Dup? o ultim? privire asupra tablourilor, s-a gr?bit pân? în sala dasc?lilor din muzeu, ?i-a îmbr?cat haina de toamn? ?i-a luat geanta, ie?ind, neînso?it?, în strad?. O n?p?dise o singur?tate cumplit?, ar fi avut nevoie de prezen?a cuiva dintre cei dragi în preajma ei, la ie?irea din curtea muzeului, surpriza a fost total?, b?rbatul acela grizonat, în ?inut? business, cu trei ore mai devreme, o a?tepta aproape de ie?ire, cu un buchet uria? de trandafiri ro?ii, degajat, îmbr?cat casual, pantofi maron, blugi indigo ?i o scurt? din stof? groas?, i-a ie?it în întâmpinare, d?ruindu-i buchetul ?i invitând-o la un restaurant, doar pentru c? îi admir? picturile ?i ar vrea s? ?tie mai multe despre ea ?i tablourile ei.