Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Anisa ?i actorul

de Paul Pietraru

„Vai, cât? lupt? are sufletul când se desparte de trup! Vai, cât l?crimeaz? atunci, ?i nu este cine s?-l miluiasc? pe dânsul! C?tre îngeri ridicându-?i ochii, în zadar se roag?; c?tre oameni mâinile tinzându-?i, nu are cine s?-l ajute.” Obsesiv îmi st?ruiau în minte aceste cuvinte. Nu c? a? crede foarte mult în aceast? afirma?ie, de?i s-ar putea s? fie exact a?a cum spun preo?ii la prohodul mor?ilor, teribil? era atunci, pentru mine, lupta dintre suflet ?i trup, doar c? la mine nu se luptau la desp?r?irea sufletului ve?nic de trupul f?r? via??, la mine sufletul era plecat de ceva vreme la el, trupul fiind cel care se lupta prin mijloace cât se poate de p?mântene s? i se al?ture, s? poposeasc? ?i el acolo unde sufletul ajunsese. ?i toat? lupta asta cu o miz? suprem?, esen?ial?, poate final?, o purtam împotriva dorin?elor lui, exprimate în repetate rânduri, pe un ton ce mergea de la relativul calm, abia st?pânit, pân? la furia oarb?, de la cuvinte blânde precum „bag?-?i min?ile în cap, e?ti femeie m?ritat?!”, pân? la agresivele „Vorbele astea de c?cat, mai bine ?i le b?gai undeva, ?i în gur? s?-l fi luat pe Push, vibratorul. E?ti o tâmpit? care tocmai ?i-a câ?tigat dreptul la t?cere, la negare. Pentru mine nu mai exi?ti, ai murit pentru totdeauna. Scrie-?i singur? cartea, mâine î?i trimit tot ce am rânduit pân? acum, ?i dute-n p..a mea, de proast?! Ce ?tii tu despre alcool, tu ?tii s? te f..i, s?-?i în?eli b?rbatul ?i familia. Rahat!!!”, îngrozitoarele lui vorbe care au declan?at marea lui t?cere.
Ca un om f?r? suflet, mai bine zis, p?r?sit de sufletul lui, tr?iam eu, am tr?it, cele, nu patruzeci de zile, ci patru sute de zile de desp?r?ire a sufletului meu de trup, zile de zbucium permanent, în care, cu toate tehnicile mele de autocontrol al min?ii ?i al inimii, nu-mi puteam aduce sufletul înapoi. Sentin?a lui de condamnare la „moarte” virtual? fusese pronun?at? cu patru sute de zile înainte, la început de toamn?, P?mântul efectuase o rota?ie complet? în jurul Soarelui, plus înc? treizeci de zile de întomnare, iar eu nu-mi puteam recupera sufletul, plecat la dou? mii de kilometri în spa?iu ?i treizeci de ani în timp. Se spune c?, în cele patruzeci de zile pân? la în?l?are sufletul viziteaz? raiul ?i iadul, ca o documentare premerg?toare judec??ii, al meu tr?ia într-un iad virtual permanent, suferea ca un câine pribeag, se înc?p??âna s? tr?iasc? în acelea?i coordonate de spa?iu ?i timp, tânjind ?i el, împreun? cu mine, cea fizic r?mas? în Fran?a, tânjind spre o reunire, dar acolo unde el bântuia de peste un an, în preajma lui. ?i chemarea aceasta permanent? a sufletului la reîntregire avea s? dea roade, trupul meu, s?tul de singur?tate, hot?rându-se, în cele din urm? s? zboare c?tre sufletul care-i lipsea, în speran?a unei mari întâlniri în trei, poate chiar în patru, dou? trupuri ?i dou? suflete reg?site peste timp ?i spa?iu. S? zboare la propriu, corpurile pot s-o fac?, s? zboare cu un avion Bordeaux-Bucure?ti, zbor riscant, cu posibilit??i de distrugere chiar ?i a ultimului dram de echilibru ?i stabilitate din via?a mea, în cazul în care cineva m-ar fi recunoscut. C?l?toream singur?, în ?ar? nu ?tia nimeni unde sunt, m? echipasem cu ve?minte musulmane simulând apartenen?a la acea religie, doar ochii îmi erau descoperi?i ?i foarte aten?i la cei din jur. Am aterizat cu bine la Bucure?ti, de unde, cu o ma?in? închiriat? am pornit c?tre Alba-Iulia, pe varianta mai scurt? Pite?ti -Sibiu, chiar dac? mi-ar fi pl?cut mai mult pe Valea Prahovei. Dup? cinci ore de condus plus o pauz? de mas? am ajuns, pe-nserate, la blocul în care locuia, dar am parcat la un bloc al?turat, într-o parcare comun?, care avea locuri de parcare neînchiriate. Cu inima-n din?i ?i pulsul în gât mi-am luat trolerul îndreptându-m? c?tre scara în care locuia.
- Bun? seara, salut, ce faci? l-am întrebat cu voce înceat? în telefon, stând în fa?a u?ii apartamentului lui.
- Bun? seara... apoi a t?cut câteva secunde ?i a închis, realizând cu cine vorbe?te, cred. Parc? speriat? de prea mica distan?? dintre noi, afla?i de o parte ?i de cealalt? a unei u?i, mult mai groas? ?i impenetrabil? decât orice zid de c?r?mid? sau beton, dar fragil? ?i insuficient de sigur? în contextul prezen?ei mele în fa?a ei, mi-am oprit, f?r? prea mare efort, dat? fiind spaima care m? st?pânea înc? de la urcarea în avion, mi-am oprit inten?ia de a bate în u??, voiam, nu o doar o amânare, ci mai mult o confirmare, o acceptare a prezen?ei mele, neanun?ate, în casa ?i în via?a lui. Instantaneu am sim?it întreaga nebunie a ac?iunii mele, am realizat absurditatea drumului meu incognito, ?i, toate speran?ele mele, n?scute greu, dup? mai mult de un an de negare, s-au pr?bu?it. Am sim?it, cu o claritate demolatoare, caracterul dezgust?tor ?i egoist al ac?iunii mele. M-am l?sat purtat? doar de dorin?ele personale, nobile ?i înalte din punctul meu de vedere, oribile ?i resping?toare, pentru el, asta sim?eam atunci, coborând sc?rile c?tre ie?ire, bântuit? chiar ?i de dorin?a, disperat?, de a renun?a la tot, de a pleca, ie?ind pentru totdeauna din via?a lui.
L-am sunat din nou, doar dup? ce am ie?it din bloc, v?zusem u?a, am dedus orientarea camerelor, am coborât pe aleea din fa?a intr?rii ?i am format num?rul privind c?tre una dintre ferestrele lui, mutându-mi privirea pe celelalte dou?, dintre care doar cea din mijloc era luminat? slab. Surprinz?tor, a r?spuns din nou, dar sec, f?r? nicio intona?ie.
- Ce vrei?
- A? vrea s? te v?d, mai mult decât orice altceva pe lume, i-am spus cu sinceritatea cea mai fierbinte, cu vocea gâtuit? spre final.
- Eu sunt aici, te a?tept cu vreo zece beri, dac? vii repede nu voi fi beat de tot, poate mai prinzi ?i tu vreo dou?, mi-a spus el rar, cu o r?utate c?utat? a vocii care-i tr?da starea de be?ie, aducându-mi aminte de ultima discu?ie. Po?i s? mai aduci ?i tu ceva de b?ut...
- „Doamne d?-mi putere ?i în?elepciune!” mi-am spus în gând, rostind cu voce neutr? care speram s? nu-mi tr?deze disperarea, în telefon: - Fii sigur c? aduc, am în geant? dou? butelii de vin Bordeaux Rouge ?i Chateau Ferran. Deschide interfonul, am intrat o dat? cu un vecin dar nu mai este nimeni s?-mi deschid?.
- E?ti nebun?! Du-te ?i te culc?!
- Uit?-te pe geam, sunt în fa?a blocului.
L-am z?rit, de fapt doar o mi?care a perdelei, la fereastra primei camere, una f?r? lumin?, apoi a închis telefonul. Cred c? n-au trecut decât vreo dou? minute, chiar dac? mi s-au p?rut o ve?nicie, eram extrem de obosit?, îmi era ?i frig, a sunat telefonul.
- N-ar fi bine s? mergi acas? la tine?, ce dracu cau?i tu la u?a mea, acum, noaptea? Du-te la omul t?u ?i las?-m?-n pace!
- Am condus peste patru sute de km, las?-m? s? m? odihnesc, s? te v?d, apoi plec, mai fac dou? ore pân? acas?.
...
- Ai venit pe Bucure?ti?
- Da, pe Timi?oara puteam fi recunoscut?.
- E?ti complet nebun?! ?i eu de ce ar trebui s? te primesc? Nici nu ?tii cât ai riscat.
- Nu m-am gândit, voiam doar s? te v?d, acum îmi dau seama ce-am f?cut, i-am spus, alegând o intona?ie sp??it? care însemna de fapt - „Iart?-m?, prime?te-m? în cas?!” Cred c? din cauza surprizei s-a trezit din be?ie sau cel pu?in vocea i se schimbase complet, avea acel timbru minunat, b?rb?tesc ?i cald pe care i-l ?tiam.
- Ai venit cu ma?in? închiriat? din Otopeni, da? E parcat? aproape?
- La blocul al?turat.
- Du-te te rog ?i stai în ma?in?, cel mult o jum?tate de or?, te sun eu când s? vii.
- Bine, dar ce vrei s? faci?
- Du-te ?i stai acolo! mi-a rostit rar ?i foarte hot?rât.
- Bine, bine... a?tept telefonul, m-am gr?bit s?-i accept dispozi?ia, în speran?a c? nu se va r?zgândi, ?i-l voi vedea, poate îl voi ?i îmbr??i?a. Doamne! Orice mi-ar fi spus, orice mi-ar fi f?cut, trebuia s?-l v?d. Când, ajutat? de vecinul binevoitor am ajuns în fa?a u?ii lui tremuram din toate articula?iile. Îmi imaginam c? îmi deschide ?i m? scuip? în fa?? sau m? arunc? pe sc?ri, m? temeam c? va începe s? strige la mine împro?cându-m? cu insulte vulgare. Acum m? îndep?rta o jum?tate de or?, nu conta, puteam s? a?tept pân? diminea??, doar s?-l v?d, s?-l ating... poate s?-l îmbr??i?ez. Are pe cineva, are o femeie, trebuie s?-i explice, s? scape de ea, m? doare dar nu plec, nu pot pleca acum, trebuie s?-l v?d, nu pot renun?a, e prea târziu... îmi repetam cu team? încercând s? m? lini?tesc, s? m? conving c? va fi bine. Cum s? renun? acum, dup? ce m-am îmbrobodit c? o musulman? la urcare în avion ?i tot drumul... Am tres?rit de infarct când mi-a sunat telefonul, îl aveam înc? în mân?, cine naiba s? m? sune, de fapt oricine ar fi putut, dar era el.
- Da, spune, am rostit speriat?, nu trecuser? decât vreo cinci minute, poate nici atât, ?tiam c? nu m? prime?te, nici nu mai puteam s? gândesc ce s?-i spun, cum s?-i întorc hot?rârea, iubirea mea uria?? nu era de ajuns... ce s?-i mai spun, cum s? plec a?a zdrobit? acas?, ce s?-i spun so?ului, Doamne ai mil? de mine, ce s? fac?
- Hai, urc?, î?i deschid u?a, am vrut s? fac un pic de cur??enie... nu mai fac nimic, tu m? ?tii de be?ivan ?i be?ivii nu fac curat, tr?iesc în mizerie, de tine nu am de ce s? m? ascund. Ai câ?tigat pe toate planurile, nu te las afar?, m? vezi în adev?rul vie?ii mele, abia a?tept s? te v?d, sunt s?tul de singur?tate, hai repede!
Am ie?it din ma?in?, am smuls geanta din spate, am ap?sat telecomanda alergând cu trolerul când pe o roat? când pe cealalt?, am sunat la interfon, u?a blocului s-a deschis, am urcat în grab?, m? a?tepta în u?a casei, m-a cuprins în bra?e strângându-m? cu putere pân? s? intru în cas?.
- Iart?-m?, te rog iart?-m?! pentru cele trei minute cât te-am l?sat în ma?in?, mi-e ru?ine, exist? pe lume o femeie care m? iube?te ?i pe mine, iar eu o trimit în ma?in?! Sunt un prost, un tâmpit!
- Nu spune a?a! Eu am gre?it, trebuia s? te fi anun?at, dar mi-a fost team? c? ma vei respinge f?r? nicio ?ans? pentru mine. A?a am crezut c?-i mai bine ?i a?a am ac?ionat.
M-a l?sat din bra?e, trecusem pragul înl?n?ui?i, a vrut s? închid? u?a dar a dat cu ochii de geanta mea care st?tea cuminte, ca un c??elu? a?teptând s? intre în cas?. A luat geanta pe sus ar?tându-mi cu mâna u?a din mijloc.
- Intr?, asta-i camera ta, baia-i acolo, schimb?-te f?-te comod?, te a?tept în buc?t?rie, mai rânduiesc câte ceva, mi-a spus apropiindu-se încet, cu grij?, atingând obiectele din jur, f?r? a folosi bastonul, timp în care eu îmi scoteam haina groas? de toamn?, a?ezând-o pe canapea.
- Asta-i pentru anii de liceu de acum treizeci de ani, ?i mi-a s?rutat ochii cuprinzându-mi obrajii în palmele-i fierbin?i.
- Vin imediat, s?-mi scot hainele de pe drum.
L-am urm?rit ie?ind din camer?, era echipat cu pantalon scurt ?i tricou, în cas? era cald, chiar prea cald, dar mie-mi f?cea bine dup? oboseala drumului.
Camera mic? a aprtamentului g?zduia o canapea extensibil?, o mas? l?cuit? pe care se g?sea computerul cu toate componentele pline de praf, tastatura, monitorul, unitatea la fel cu masa fiind acoperite cu un praf gros, neîndep?rtat de luni de zile. Doar mousul ?i tastele de scriere luceau dat? fiind utilizarea lor recent?, ceea ce însemna, am dedus eu, c? mai scria. Pe pere?i avea trei tablouri, ?tiam c? iube?te pictura, tablourile fiind originale, uleiuri pe pânz?. Un scaun în fa?a mesei ?i o comod? pe peretele opus canapelei, cu o oglind? mare deasupra, întregeau mobilierul camerei cu pardoseala din parchet vechi, clasic, din lemn.
Mi-am scos bluza ?i blugii, admirându-mi corpul în oglinda mare, chilo?ii tr?dau tr?irile anterioare, i-am schimbat la repezeal? pentru a evita ceva mai nepl?cut, mi-am îmbr?cat pantalonul sub?ire de trening ?i un tricou de bumbac fin, sco?ându-mi ?i sutienul, m-am uitat în oglind?, sânii îmi erau destul de coborâ?i, mi-am scos tricoul, mi-am pus un sutien curat, din nou tricoul, am folosit deodorantul dup? care am mers la baie apoi am intrat în buc?t?rie.
Cred c? singurul lucru pe care apucase s?-l fac? a fost s? goleasc? masa, dup? cum ar?ta chiuveta ?i restul mobilei. Trei patru vase curate în tava de scurgere, înnegrit? ?i ea sub partea perforat?, restul, de la crati?e de inox, farfurii adânci ?i plate, tacâmuri în ne?tire, c?ni ?i pahare, un gr?tar uscat ?i el, t?vi?e de plastic în care a fost cândva carne divers?, pungi de hârtie ?i de plastic, coji de cartofi, multe doze de bere, cred c? peste dou?zeci, la fel sticle ?i dopuri de bere, dou? sticle de vin, dou? de vodc?, goale, zece doze pline de bere, chiar atâtea câte spusese la telefon, multe saco?e de plastic, goale sau cu legume, toate astea ocupau cu generozitate jum?tate de buc?t?rie, f?când dificil? decizia de unde s? începi cu igienizarea.
- E?ti bun, las?-m? pe mine, într-o jum?tate de or? rezolv, tu du-te si spal? wc-ul ?i chiuveta, te rog, dac? nu te superi!
- Ok, asta e, sper s? nu m? dispre?uie?ti, dar ?sta sunt, a?a tr?iesc de ani de zile.
- Eu nu ?tiu ce-i ?la dispre?, am doar iubire de d?ruit, stai lini?tit. M? uit, dac?-mi dai voie, ?i prin frigider, a? face ceva de mâncare pentru cin?.
- G?se?ti de toate, carne, cârnat, brânz?, ou?, vezi tu. Nu sp?la frigiderul, acolo-i frig, n-are nimic! m? duc la munca de jos...
Am ie?it o singur? dat? din buc?t?rie, i-am cerut ni?te saci menajeri, freca wc-ul cu peria, mi-a spus unde-i g?sesc, apoi m-am luptat atât cât am spus, o jum?tate de or? s? igienizez buc?t?ria, aragazul ars de luni de zile m-a chinuit cel mai mult, am m?turat doar gresia, f?r? a desprinde mizeria lipit? în timp, l-am strigat, a ap?rut din camera lui, f?cuse du?, avea p?rul ud, era îmbr?cat în trening negru ?i tricou galben.
- Hai s? facem ceva de mâncare, mi-e atât de foame...
- Ooo! Servire complet?! a reac?ionat când a v?zut dou? pahare cu vin ro?u a?ezate la cele dou? capete ale mesei, vin pe care-l luasem din geant? când i-am cerut sacii de gunoi.
- Du-te la geam, stau eu aici! - am ales eu locurile - îmi spui doar unde g?sesc ce-mi trebuie pentru cin?. Hai noroc! i-am spus, întinzând paharul c?tre el.
- Noroc! Bine ai venit!
Am aranjat repede un platou rece, din care pe mine cel mai mult m? interesa sl?nina ?i jum?rile, c?rora le duceam dorul în Fran?a - m?nânci ceap?? - obligatoriu! - ce bine, sl?nina f?r? ceap?..., am condimentat ?i trei felii de ceaf? de porc, le-am a?ezat pe gr?tarul cu abur ?i am sp?lat câteva legume pentru salat?.
- Trei lucruri mi-au lipsit mereu în Montpellier - micii, sl?nina afumat? cu ?oric moale, din saramur?, ?i jum?rile. Sl?nina ?i jum?rile le-am rezolvat acum, micii, poate mâine.
- Mâine diminea?? merg la munc?, am câteva treburi de rezolvat, vreo dou? ore, apoi vin ?i aduc ?i ni?te mici. La ceafa aia facem ?i mujdei? m-a privit cu sprâncenele ridicate ?i buzele strânse a îndoial?.

Paul Pietraru (cioplitorul) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro