proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Suntem o trup? bine sudat? de patru prieteni. Prieteni de-o via??, cum se zice, de la tinere?e pân-la b?trâne?e, de la 20 la 60 de ani. Suntem ca fra?ii, prieteni „la cataram?”, de?i pentru noi mai potrivit ar fi s? zicem prieteni „la cazemat?”. ?i asta pentru c? locul nostru de întâlnire obi?nuit e o fost? cazemat? din col?ul cur?ii lui Geo, cu intrare din strad?, dar pe terenul lui mo?tenit de la p?rin?i.
Cazemat? îi zicem noi ?i toat? lumea din or??elul nostru vechi, de?i nimeni nu ?tie cu exactitate de c?tre cine, când ?i cu ce scop a fost construit? mica cet??uie de form? rotund?, nu mai înalt? de trei metri, dar cu zidul gros de aproape un metru, cu o u?? grea de fier, ruginit? de vreme ?i scâr?âind jalnic din toate încheieturile ?i doar dou? ferestruici înguste în partea de sus, f?r? geamuri îns?. Cândva cazemata a fost revendicat? de prim?rie ca domeniu public, cineva avea interesul s-o d?râme ?i s? fac? vreun spa?iu comercial în locul ei, dar amicul nostru Geo a câ?tigat procesul în instan??, fiind pe p?mântul lui proprietate personal? ?i a r?mas cu micul turn în patrimoniul s?u.
Turnule?ul e locul nostru ideal de întâlnire, aproape zilnic, dar mai ales în weekend-uri ?i unele zile de s?rb?toare, când ne adun?m tuspatru la o poveste în jurul unei sticle de whisky, a unor butelii de vin ori unei casete de bere. Acolo ne întâlnim la ore aproape fixe, de zeci de ani, la masa rotund? din stejar masiv, scrijelit? cu tot felul de semne misterioase ?i indescifrabile, pe scaunele grele cu sp?tar înalt ?i bra?e arcuite. Ne place lini?tea aproape perfect?, zidul masiv opre?te zgomotul infernal al ora?ului, r?coarea pl?cut? vara ?i c?ldura iarna când facem doar un foc mic în soba veche de tuci fabricat? în alt secol la Viena, inscrip?ionat? în german? ?i cu steagul imperial austro-ungar.
Ne-am sudat grupul înc? din tinere?e, ca tineri intelectuali localnici, doar doctorul Nae Gavriliu e venit din Moldova prin reparti?ie la Spitalul Or??enesc dup? absolvirea facult??ii. Nevestele nu vin niciodat? în sanctuarul nostru exclusiv masculin, dar le place enorm faptul c? nu batem cârciumile ora?ului ?i ne refugiem s? bem acolo unde nu ne vede nimeni iar ele ?tiu tot timpul unde suntem.

E o dup?-amiaz? torid? de august, afar? totul fierbe, dar aici e o r?coare pl?cut?, un curent u?or de aer intr? pe lâng? u?a metalic? ?i iese pe cele dou? ferestruici de sus.
E ziua de Sfânta Marie ?i de?i suntem doar b?rba?i ?i n-avem nici o Marie de s?rb?torit, am luat câteva sticle de vin alb ?i rece s? s?rb?torim cum se cuvine, a?a doar între noi, s?rb?toarea cre?tin?.
St?m în jurul mesei rotunde, ca legendarii cavaleri de alt?dat?, mereu în aceea?i ordine de b?taie, eu, Geo, apoi Ovidiu, iar Nae închide cercul nostru strâmt.
Suntem bine dispu?i, mai pu?in Nae, doctorul nostru, care st? cu capul rezemat în palme ?i gândul dus aiurea.
- Ce-i cu tine, N?ic?? îl iau eu la întreb?ri. Te gânde?ti la vreo M?rie cu care ai vrea s? s?rb?tore?ti?
Nae zâmbe?te, cu zâmbetul lui mereu naiv ?i blajin, de copil nec?jit.
- Nu de vreo M?rie îmi arde mie acum...
- Dar ceva ai, c? nu prea e?ti în apele tale...
- Ceva am, da, bine zis. Am un pic de cancer.
Nou? ne piere brusc râsul ?i nu ?tim dac? Nae glume?te sau vorbe?te serios pentru c? niciodat? nu ?tii sigur, spune lucruri grave cu zâmbetul pe fa??.
- B?i, N?ic?, nu face glume de-astea cu noi! îl admonesteaz? Geo. Cu cancerul nu se glume?te.
- A?a e, nu se glume?te cu a?a ceva. Mai ales cu ceva de-a dreptul mortal.
- Cum, mortal? intervine ?i Ovidiu. Tu e?ti medic ?i ?tii cel mai bine c? acum cancerul se vindec? în propor?ie de 90%.
- Din p?cate nu e ?i cazul meu. Tocmai am venit asear? de la Cluj de la o clinic?. Am o form? de tumor? disipat? în zona ficatului ?i organelor învecinate, avansat? ?i imposibil de operat. Am venit cu o geant? plin? de medicamente, dar soarta mea e deja pecetluit?, e doar o chestiune de s?pt?mâni, ori poate câteva luni...
Nu ne vine s? credem ce auzim de la fratele nostru Nae. Nu ne putem imagina c? doar peste câteva s?pt?mâni sau luni îl vom pierde dintre noi.
Eu umplu paharele ca s?-mi maschez durerea ?i emo?ia, mai pu?in paharul lui Nae. Care se uit? la mine cu acela?i zâmbet de copil umil:
- Mie de ce nu-mi torni?
- P?i, îmi închipui c? ai deja interdic?ie total? la alcool...
- D?-o-ncolo de interdic?ie! Toarn? aici!
?i-mi întinde cu o mân? tremurând? paharul mare de cristal pe care i-l umplu pân? d? peste el.
- A?a te vreau! îmi zice el ?i d? paharul peste cap din câteva înghi?ituri.
- Mai toarn? unul! porunce?te el.
M? execut în grab? pân? se vars? vinul peste buza paharului pe care Nae al nostru îl bea cu o sete ciudat?. Nou? parc? ne-a pierit cheful de a mai bea, abia ne muiem buzele în licoarea alb? ?i rece, dar care parc? nu mai are savoarea de alt?dat?. În schimb Nae cere mereu de b?ut.
În seara aceea Nae s-a f?cut pulbere, încât l-am dus pe sus pân? acas?, noroc c? nu locuia departe ?i era sub?iratic ?i u?urel ca un copil...

E alt? sear?, e ultima zi de var?, 31 august ?i s?rb?torim sfâr?itul verii cu vin din bel?ug pe masa rotund?. Doar trei dintre noi. Am decis c? pe Nae nu-l mai putem primi ?i osp?ta în mica noastr? cazemat? pentru c? i-am face mai mult r?u, el nu mai are voie s? bea nici m?car un strop de alcool.
Dar la un moment dat auzim pa?i apropia?i pe lâng? zidul înc?perii ?i pe cineva apropiindu-se ?i boscorodind într-una. Ne d?m seama c? e Nae, nervos nevoie mare c? nu l-am invitat ?i pe el. Sar imediat de pe scaun ?i blochez u?a cu un drug masiv de fier. Ajuns la u?? Nae trage tare de ea, o zgâl?âie din încheieturi, dar u?a grea nu cedeaz?.
- Haide?i, m?i, deschide?i, ce mama naibii! Cum sta?i voi acolo ?i be?i f?r? mine? Pe mine de ce nu m-a?i chemat, ha?
Se simte furia în glasul gâtuit ?i r?gu?it al prietenului nostru deja grav bolnav ?i sl?bit.
Noi st?m încremeni?i la mas?, f?r? o vorb? ?i cu lacrimi în ochi. Ne piere cheful de b?ut ?i ne uit?m to?i trei în pahare, ru?ina?i de gestul pe care am fost sili?i s?-l facem fa?? de prietenul nostru. Apoi lini?tea de mormânt se instaleaz?, semn c? prietenul nostru a renun?at la asediu.
Bem în t?cere vinul deja înc?lzit în pahare. Când deodat? auzim zgomot în partea de sus a peretelui. Ne uit?m spre ferestruica îngust? ?i-l vedem pe Nae, zâmbitor în cadrul ei.
- Aha! A?i crezut c? sc?pa?i de mine? Ei, uite c? nu sc?pa?i!
?i face un salt mortal din fereastr? pân? pe podeaua de beton, în patru labe ca o felin?, noroc cu greutatea lui redus? de boal?, altul în locul lui s-ar fi zdrobit aruncându-se de la aproape trei metri în?l?ime.
- Cum, Doamne, ai urcat pân? acolo, N?ic?? sar eu impacientat de gestul prietenului meu.
Încerc?m to?i trei s?-l ajut?m s? se ridice, dar el sare în picioare ca o pisic? ?i râde de spaima noastr?.
- Am luat scara de la ?ura vecinului...
?i zâmbe?te iar ca un copil care a f?cut o pozn?. Se a?az? la locul lui de la mas? ?i cere de b?ut:
- Am o poft? grozav? s? beau cu voi în seara asta! N-am mai b?ut de dou? s?pt?mâni, c? n-am mai putut sc?pa de nevast? s? vin la voi...
?i-mi întinde ner?bd?tor paharul în care eu refuz îns? s? torn. Îmi smulge sticla din mân? ?i se serve?te singur, dând peste cap pahar dup? pahar. Noi st?m interzi?i la locurile noastre.
- Ce v? uita?i a?a? Asta e, nu mai e nimic de f?cut decât de b?ut ?i de veselit cu voi împreun?!
?i iar zâmbe?te trist ?i iar î?i toarn? vin cu mâna lui alb?, slab? ?i tremur?toare.
Vorba lui, asta e, nu mai e nimic de f?cut decât de b?ut ?i de tr?it, atât cât mai e de tr?it. Ne revenim treptat din starea de împietrire, ne turn?m în pahare, ciocnim paharele ?i închin?m cu to?ii, veseli ca în vremurile bune, ne ur?m s?n?tate ?i s-avem de toate ?i golim cu sete pahar dup? pahar...

A fost ultima noastr? sear? împreun? cu Nae la cazemat?. Dup? o s?pt?mân? am aflat c? i s-a f?cut tot mai r?u ?i s-a internat la clinica oncologic? din Cluj. De unde dup? trei s?pt?mâni l-au adus, mort, acas?. L-am înmormântat în cimitirul de pe deal, la umbra unui brad uria? unde a cerut el s? fie îngropat, înc? în via?? fiind.
Azi st?m t?cu?i în jurul mesei rotunde, doar trei, locul lui Nae e gol, dar, a?a cum ne-a cerut el ultima dat?, umplem de fiecare dat? ?i paharul lui.
- Când eu n-oi mai veni aici, s? umple?i mereu ?i paharul meu. Apoi, când termina?i de petrecut, s?-mi aduce?i paharul plin la mormânt ?i s?-l v?rsa?i în p?mânt, a?a poate ajunge ?i la mine... zicea el cu acela?i zâmbet sfâ?ietor de trist.
Bem mai mult în t?cere cu sentimentul straniu c? lini?tea e nefireasc? ?i parc? de mormânt iar cazemata noastr? seam?n? în ultima vreme mai mult cu o capel? mortuar?.
A?a cum st?m, încovoia?i ?i t?cu?i la mas?, îmi închipui c? la to?i ne trece prin cap acela?i gând obsedant, c? într-o bun? zi fiecare va veni cu vestea unei boli cumplite ?i necru??toare ?i va fi o ultim? sear? petrecut? împreun?. Curând, vom pleca pe rând, iar cazemata noastr? va r?mâne singuratic? ?i pustie.