Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

O raz? prostu?? de soare

de Somesan Sergiu

Robert Morgan st?tea sprijinit cu spatele de b?trânul lui avion Spitfire ?i se întreba dac? f?cuse cumva vreo gre?eal?. Nu c? ar mai putea repara ceva, ci doar se întreba a?a pentru lini?tea lui sufleteasc?. Dar nu, nu f?cuse niciuna. Rememor? b?t?lia aerian? care pentru el tocmai se sfâr?ise într-un ued f?r? nume din nordul Africii.
Acum o jum?tate de or? înc? asigura, al?turi de camarazii lui, protec?ia aerian? pentru un convoi de cisterne care transportau benzin? de la Benghazi la Tobruk, fiindc? degeaba înainta frontul, dac? sângele r?zboiului, cum mai era numit? benzina, nu ajungea la timp. Tancurile se opreau paralizate ?i tunurile autotractate la fel, a?a c? de la Benghazi plecau spre linia frontului convoi dup? convoi, iar Robert ?i camarazii lui trebuiau s? le asigure protec?ia. Rommel, ca o vulpe a de?ertului ce era, ?tia c? miza era benzina ?i trimitea tot ce putea zbura ?i purta o mitralier? s? distrug? convoaiele care veneau cu pre?iosul lichid spre linia frontului.
Convoiul pe care îl protejau tocmai trecuse de mica localitate Mechili ?i mai avea cam 150 de kilometri pân? la Tobruk, când au ap?rut nem?ii. Erau avioane Messerschmitt 109 ?i era explicabil ca acestea s? atace pe ultima por?iune de drum, fiindc? chiar ?i cu rezervoare suplimentare de benzin? ?i tot nu puteau acoperi în siguran?? distan?a de unde decolau ?i pân? la locul unde se a?teptau s? întâlneasc? convoaiele.
Tactica nem?ilor, folosit? ?i în alte atacuri, era s? î?i împart? avioanele în dou? grupuri. Unul trebuia s? ?in? ocupat? avia?ia de vân?toare, iar al doilea grup s? atace cu orice pre? convoiul ?i s? îl opreasc?. Pentru asta, era suficient s? incendieze o cistern?, dou?, din cap?tul convoiului ?i s? se concentreze apoi pe distrugerea a cât mai multe avioane engleze?ti de vân?toare. Asta, pentru c? urma al doilea val de atac german, de data asta cu bombardiere de atac de tip Stuka. Ca de fiecare dat?, planurile stabilite cu grij? au fost date peste cap pentru c? acum Messerschmitt-ele germane au schimbat tactica ?i s-au angajat în lupta avion la avion, hot?râte fiind s? cure?e complet v?zduhul de avioanele de vân?toare engleze. Asta însemna c? soseau în num?r mic avioane Stuka ?i nu puteau risca s? fie doborâte de englezi.
De la bun început, Robert a avut ne?ansa s? fie atacat de dou? aeronave inamice în acela?i timp, dar f?când un luping perfect a ajuns în spatele unuia dintre cele dou? avioane ?i l-a mitraliat lung, cu tot armamentul de bord. Era sigur c? l-a doborât, dar nu a avut timp s? îl urm?reasc? cum cade pân? la sol, pentru c? al doilea avion a ajuns într-o pozi?ie avantajoas? ?i l-a mitraliat scurt în trecere, apoi a degajat pe deasupra lui spre sud.
Robert a ascultat cu aten?ie zgomotul motorului dup? ce neam?ul a trecut de el, dar nu se auzea nimic suspect. A aruncat o privire ?i pe nivelul de benzin?, dar era stabil, a?a c? s-a lansat în urm?rirea avionului german. Viteza celor dou? tipuri de avioane era oarecum asem?n?toare, a?a c? nu spera s? îl prind? foarte repede din urm?, dar Messerschmitt-ul avea dezavantajul c? avea mai pu?in combustibil decât el, a?a c? nu putea merge prea mult spre sud f?r? s? intre în criz? de timp.
Avionul din fa?a lui trebuia s? vireze cât de curând ori spre vest, ori, cel mai probabil, spre est, înapoi spre aerodromul de unde decolase. Avionul Spitfire ajunsese la viteza de 680 de kilometri pe or?, probabil c? un pic mai mult decât a avionului din fa?a lui, pentru c? se apropia v?zând cu ochii, totu?i nu destul de mult. Distan?a între cele dou? avioane era de aproape un kilometru, dar Robert ?tia c? tr?gând din spate nu avea a?a mari ?anse de la distan?a asta, a?a c? a?tepta r?bd?tor.
Minutele treceau unul dup? altul ?i pilotul german se p?rea c? nu avea de gând s? vireze, iar Robert, cu un ochi la indicatorul de combustibil, tocmai se gândea dac? nu ar trebui s? abandoneze cursa ?i s? se întoarc? spre convoi, unde probabil c? era nevoie de el.
Chiar când se gândea s? abandoneze, v?zu c? Messerschmitt-ul face un viraj larg spre est, fiindc? probabil c? se apropia de limita de combustibil. Inerent, când a intrat în viraj a fost nevoit s? mic?oreze viteza ?i Robert trase cu tot armamentul de bord spre avionul din fa?a lui. Nu degeaba se numea avionul Spitfire (scuip? foc), fiindc? trasoarele scuipate de cele opt mitraliere de pe aripi s-au întins ca tot atâtea degete de foc spre inamic ?i au spulberat practic fuzelajul avionului din fa?a lui, iar una dintre rafale probabil c? a atins ?i rezervorul de benzin?, fiindc? avionul a luat foc ?i a început o c?dere lung? spre dunele care p?reau c? se întind la nesfâr?it sub ei. Nu a v?zut nicio para?ut?, dar oricum nu i se p?rea fairplay s? trag? în para?uti?ti, a?a c? a virat scurt spre nord ?i, în timp ce scotea harta s? stabileasc? mai precis direc?ia, a avut un sentiment ciudat c? nu este în regul? ceva. A mai redus din tura?ia motorului ca s? poat? asculta mai atent, dar nu a auzit nimic deosebit. Abia când a privit spre indicatorul de combustibil ?i a v?zut cât de repede sc?dea, ?i-a dat seama c? mirosul de benzin? era mai puternic ca de obicei. Probabil c? gloan?ele avionului german au f?cut o fisur? în rezervorul de combustibil. De la salva de mitraliere sau de la ?ocul virajului, probabil c? fisura s-a deschis de tot. Iar Messerschmitt-ul avea mitraliere de 15 mm, care puteau face g?uri destul de mari într-un rezervor.
—S? m? ia naiba! î?i ?opti Robert ?i se gândi care ar fi cea mai bun? strategie care s? îl apropie de aerodromul din Benghazi.
Acceler? iar la maximum, fiind con?tient c? nu motorul o s? cedeze, ci benzina va fi cea care se va termina.
Era o lupt? între distan?? ?i acul indicatorului de benzin? ?i îi p?rea r?u c? nu s-a uitat mai atent la indicatorul de combustibil în timpul cursei, dar î?i aduse aminte c? de fapt s-a uitat de câteva ori, dar trebuia s? stea cu ochii pe avionul din fa?? ca s? prind? momentul virajului, a?a c? nu a putut s? fie foarte atent. Nici nu ?i-a dat seama cât de mult a ajuns spre sud, fiindc? la 700 de kilometri pe or?, în numai zece minute cât a durat cursa, a f?cut peste 120 de kilometri.
A privit pe hart?, dar nu era nicio oaz? lâng? care s? aterizeze în caz de urgen??. Mai r?mânea Benghazi sau în cel mai r?u caz ?oseaua unde s-a dat lupta.
Nu a mai apucat s? fac? altceva, fiindc? indicatorul de combustibil a început s? cad? brusc, iar în urma avionului s-a v?zut o dâr? cenu?ie de benzin?. Trebuia s? gândeasc? urgent dac? s? aleag? s? sar? cu para?uta sau s? caute un loc de aterizare. Ar fi preferat chiar ?i o aterizare for?at? fiindc? l-ar fi adus cu înc? câ?iva kilometri mai aproape de ?osea, dar asta nu mai depindea de el.
Peste tot unde privea sub el, nu se z?reau decât dune, dune ?i iar dune, destul de înalte cât s? nu-i permit? o aterizare cât de cât sigur?. A coborât mai mult ?i chiar când acul indicatorului a ajuns jos de tot, a v?zut în fa?a lui un mic podi? care se termina într-un ued, albia uscat? a unui râu.
Nu a mai ezitat, a scos trenul de aterizare ?i a l?sat avionul spre podi?ul care s-a dovedit mai bolov?nos decât i s-a p?rut privit de sus. Mai întâi, a cedat roata dreapt?, care l-a propulsat spre uedul ce m?rginea podi?ul, dar nu a c?zut chiar de tot în el, fiindc? imediat s-a rupt ?i roata stâng?, a?a c? avionul a ajuns pe fuzelaj ?i a pierdut rapid din vitez?.
Benzin? nu mai avea în rezervor, deci nu exista riscul unui incendiu, a?a c? dup? ce avionul s-a oprit, a oftat lung ?i a privit în jur: Sahara, a?a cum o v?zuse poate de sute de ori din aer, acum era în jurul lui gata s?-l înghit?, dac? nu se mi?ca rapid.
Privi prin carling? ?i se gândi ce s? ia: harta, busola, bidonul cu ap?, cele dou? pachete cu pesme?i, fotografia cu el ?i cu Milena, pistolul ?i un înc?rc?tor de rezerv?.
Dup? ce m?sur? distan?a pe hart? ?i v?zu c? este la fix 111 km de cel mai apropiat punct al ?oselei spre Tobruk, l?s? pistolul pe scaun. Ce s? fac? cu el? În zona asta a Saharei, nu existau animale s?lbatice periculoase, iar kilogramul pistolului ?i al cartu?elor s-ar putea s? se dovedeasc? cumplit de greu pe ultimii kilometri. Dac? ajungea la ai lui, lipsa pistolului avea s? fie ultima lui problem?, iar dac? se întâlnea cu nem?ii, ce putea el face împotriva unei patrule de solda?i bine înarma?i?
A coborât din avion, ?i-a înf??urat e?arfa de la gât în jurul capului, ca o efemer? pav?z? împotriva razelor de soare, ?i s-a rezemat de fuzelaj, întrebându-se dac? a f?cut vreo gre?eal??
Nu, nu a f?cut nicio gre?eal?. A ajuns aici nu fiindc? ar fi gre?it cu ceva, ci doar din cauza unui ?ir de ghinioane. ?i a unui tir precis al pilotului de pe avionul german. Oft? ?i se ridic?, con?tient c? fiecare minut conteaz?, mai ales acum, când era în plin? putere. Cât putea oare face într-un minut? O sut? de metri? Poate pe trotuarele din Londra, dar în niciun caz aici, prin nisipurile Saharei.
Nu ?tia de ce, poate c? nu îl umpluse bine la decolare sau a mai b?ut din el în timpul zborului, dar bidonul de ap? era doar jum?tate. A b?ut câteva guri de ap? cald?, a pus cu grij? dopul, apoi a pornit spre nord, încercând s? se ab?in? s? î?i numere pa?ii, de?i era con?tient c? în cele din urm? va ajunge s? fac? ?i asta.
Pân? spre sear?, a f?cut destul de mult, dar atât cât a mai avut pu?in? lumin? a mers în continuare. Dac? ar fi fost lun? plin?, poate c? ar fi mers ?i mai mult, dar doar la lumina stelelor era riscant, fiindc? erau destul râpe în care ar fi putut s? cad?. ?i-a încropit un ad?post lâng? un tufi? pipernicit, dup? ce l-a verificat bine s? nu aib? p?ianjeni sau scorpioni printre ramurile lui contorsionate.
S-a trezit odat? cu primele raze ale soarelui ?i, dup? ce a mâncat doi pesme?i tari ca iasca, a b?ut ultimele pic?turi de ap? din bidon, dar nu l-a aruncat, cu speran?a c? va g?si în vreo oaz? mic? de pe drum vreun izvor din care s? î?i completeze rezerva de ap?. Se f?cuse frig peste noapte ?i s-a tot foit, dar în cele din urm? a reu?it s? adoarm?, îns? era complet amor?it diminea?a. A f?cut câteva mi?c?ri de înviorare ?i a pornit la drum.
A strâns din din?i ?i a mers toat? ziua. ?i-a adus aminte de cursurile de supravie?uire pe care le f?cuser? to?i pilo?ii care au fost trimi?i s? zboare deasupra Saharei.
—?ine?i minte regula celor trei de trei! le-a spus cel trimis s? îi instruiasc?. Un om rezist? f?r? aer trei minute, rezist? într-un viscol trei ore ?i rezist? f?r? ap? doar trei zile.
I-a înv??at apoi câteva metode prin care s? caute ?i s? g?seasc? ap? chiar ?i în de?ert, dar, din p?cate, nu se potrivea niciuna din ele cu ce avea el în jurul s?u.
Spre sear?, avea gura uscat? de sete, dar se for?? s? m?nânce doi pesme?i, chiar dac? i-au m?rit teribil senza?ia de sete. S-a uitat toat? ziua dup? vreo tuf? dintre cele care le-a spus instructorul c? ar indica un izvor sau m?car o urm? de umezeal? unde s? sape o groap?, cu speran?a c? pân? diminea?a se va aduna pu?in? ap?.
Nimic, nici m?car o tuf? obi?nuit? de care s? î?i sprijine capul nu a g?sit, a?a c? s-a cuib?rit în nisipul c?ldu? încercând s? adoarm?. Tot razele soarelui l-au trezit ?i a doua zi diminea?? ?i încerc? s? î?i fac? o socoteal? privind harta cam cât a str?b?tut din cei 111 kilometri pe care îi avea de f?cut.
111 kilometri erau exact un grad de latitudine ?i ar?ta a?a de pu?in pe hart?, dar în realitate i se p?rea c? este un drum care nu se va sfâr?i niciodat?. Mergea tot mai încet ?i era con?tient c? în ritmul acesta nu va ajunge niciodat? pân? la drumul spre Tobruk. Spera s? treac? vreo patrul? sau s? îl vad? vreun avion care s? se abat? din cine ?tie ce motiv a?a de departe spre sud.
Seara nu a mai fost capabil s? î?i caute niciun tufi? ?i s-a l?sat s? cad? la poalele unei dune, ?i s-a pr?bu?it într-un somn adânc, care i s-a p?rut mai mult un le?in decât un somn.
A treia zi, s-a trezit abia spre prânz, cu gura uscat? iasc?. Îl dureau ?i ochii de la atâta soare ?i fiindc? e?arfa îi alunecase de pe cap, îi ?i b?tea direct în ochi. Îl durea capul ?i îi era fric? s? nu fac? insola?ie.
A încercat s? se ridice, dar nu s-a putut ?ine pe picioare ?i s-a pr?bu?it înapoi pe nisip.
—Nu-i corect! a spus el morm?it. Instructorul ?la a zis c? rezist f?r? ap? trei zile ?i la mine nici vorb? s? fi trecut atâta.
A scos din buzunar fotografia cu el ?i cu Milena ?i a privit-o cu ochii împ?ienjeni?i. Frumoas? fat?, se gândi el. Cu p?rul ei moale ?i castaniu, cu ochii blânzi ca ai unei c?prioare ?i pielea alb? ca laptele. Se întreb? oare dup? cât timp o s? afle c? a disp?rut în misiune? O s? î?i dea seama abia dup? vreo dou?, trei luni, când va vedea c? nu mai prime?te scrisori de la el.
—Milena, Milena, ?opti el ?i duse fotografia la buze ca s? o s?rute. Hârtia era r?coroas? ?i parc? îi aducea pu?in? alinare.
Sim?i o atingere u?oar? ca atunci când degetele ei îi mângâiau p?rul ?i o boare de parfum ca al ei pluti în jurul lui. Chiar ?i numai gândul la ea îi aducea alinare, a?a c? o chem? iar cu buzele uscate:
—Milena...
Sim?i iar degetele r?coroase plimbându-se prin p?rul lui ?i parc? de data asta îi mângâiau chiar creierul sau poate mai degrab? mintea.
—Milena... ?opti el, iar de data asta i se p?ru c? fata îi r?spunde, fiindc? o ?oapt? u?oar? se auzi:
—Da, Robert!
Tic?losul de instructor nu le-a spus c? înainte de a muri de sete ai halucina?ii atât de dr?gu?e. Dar poate c? niciunul dintre cei care au murit de sete nu a mai apucat s? stea de vorb? cu el ?i s?-i explice.
—Ce faci? întreb? el, curios s? vad? cât de real? este halucina?ia lui ?i cât de departe poate merge cu ea.
—Eu fac bine! Stau de vorb? cu tine. Dar tu ce faci?
—?i eu stau de vorb? cu tine, a r?spuns el, ?i mor de sete.
—Mori de sete? a întrebat Milena, ca ?i cum nu ar fi în?eles ce spune ?i iar sim?i degetele ei iscoditoare cum îi mângâie mintea.
—Da, mor de sete ?i a? vrea s? beau ap? rece. La fel de rece ca înghe?ata pe care am mâncat-o anul trecut în pubul ?la simpatic de pe malul Tamisei!
—P?i, ?i de ce nu bei? A întrebat cu un u?or repro? Milena.
—Pentru c? bidonul meu de ap? este gol!
—?i ai vrea s? îl umplu cu ap?? Ap? rece?
Robert începu s? râd? înceti?or. Cel pu?in va avea parte de o moarte frumoas?. ?i ?i-a adus aminte de berberii care povesteau mereu c? în de?ert po?i întâlni miraje care pot p?rea mai reale decât realitatea. Se numeau Fata Morgana, dar, din câte ?tia el, se refereau la imagini, nu la voci.
—Da, a? vrea s? îl umpli. Este lucrul pe care îl vreau cel mai mult pe lumea asta.
—Bine, am s? o fac pentru tine, a spus Milena mai mult ca o ?oapt? ?i a auzit apa clipocind în bidon.
Cu ultimele puteri, s-a întins spre bidon ?i a v?zut c? este greu. Halucina?ia mergea pân? la cap?t, a?a c? a scos dopul ?i a început s? bea lacom. Ar fi trebuit s? mai p?streze ca s? îi ajung? ?i pentru restul drumului, dar dac? tot nu era real? ce mai conta. Putea face risip?, a?a c? dup? ce a b?ut pe s?turate, ?i-a turnat un ?uvoi generos de ap? pe cap ?i pe fa??.
—Ai grij?, a spus Milena aproape scâncit. Ai grij? de ap?. S? nu o risipe?ti...
—De ce? Uite cât? este!
—Pentru c?... a început s? explice Milena, dar s-a oprit în fa?a exuberan?ei lui.
S-a a?ezat iar pe spate ?i, de?i era în plin soare, parc? nu îl mai b?tea a?a de tare în cap.
—Mai bea, a ?optit Milena, ?i pe urm? am s? îl umplu iar.
Frumoas? halucina?ie, se gândi Robert, dar dup? o or? în care aproape î?i rec?p?tase for?ele începu s? î?i pun? întreb?ri. Ceva nu era a?a cum î?i închipuia el c? o s? fie. Era tot cald, era tot obosit, dar parc? nu a?a de tare. Se ridic? de jos ?i mi?c? din mâini ?i din picioare. I se f?cu poft? de mâncare ?i mai lu? doi pesme?i.
—Po?i s? pleci spre prietenii t?i acum, spuse Milena. Am s? fac umbr? deasupra ta, ca s? nu î?i fie cald. Dar eu am s? r?mân cu tine.
—A?a s? faci, a r?spuns Robert, neconvins, ?i a pornit hot?rât la drum.
Pân? seara, a mai parcurs o distan?? bunicic?, dup? aprecierea lui. ?i-a c?utat un loc de dormit ?i chiar înainte de a apune soarele a mai sim?it odat? degetele Milenei ?i i-a auzit iar vocea:
—Noapte bun? ?i s? ai grij? de tine! Noaptea nu pot fi cu tine.
—Stai, stai a spus el precipitat. Voiam s? mai st?m de vorb? înainte de a adormi:
S-a auzit ceva ca un chicotit, apoi Milena a spus:
—O s? vorbim mâine, dup? ce r?sare soarele.
—P?i de ce nu acum? a întrebat el.
—Pentru c?... a început ea s? spun?, dar soarele a apus ?i Milena a t?cut brusc.
A adormit greu, cu gândul la cele întâmplate peste zi. Înc? tot i se p?reau o halucina?ie, dar când se îndoia de asta, punea mâna pe bidonul plin cu ap? ?i î?i spunea c? trebuie totu?i s? caute alt? explica?ie. Numai c? nu g?sea, a?a c? în cele din urm? se scufund? într-un somn nelini?tit ?i plin de vise, în care el ?i Milena se plimbau pe malul Tamisei.
Diminea?a, se trezi chiar înainte de r?s?ritul soarelui ?i avu uimirea s? vad? c? o vulpe de de?ert se uit? curioas? la el. Mai întâlnise câteva prin preajma aeroportului, erau animale nocturne ?i destul de prietenoase, dac? le d?deai ceva de mâncare.
Se uit? în pachetul cu pesme?i ?i rupse unul în jum?tate, ?i îl arunc? spre fenec, a?a auzise c? se cheam? vulpile astea de de?ert. Vulpea fâlfâi din urechile mari, înh??? bucata de pesmet ?i se f?cu nev?zut?.
Lui Robert întâlnirea cu fenecul i se p?rea de bun augur fiindc?, din câte ?tia, animalele astea nu p?trund prea mult în interiorul de?ertului, a?a c? poate se apropia ?i el de cap?tul drumului.
Odat? cu prima raz? de soare, auzi ?i glasul Milenei:
—Ce faaaci? a întrebat cu vocea ei alintat?, pe care o folosea atunci când dormeau împreun? ?i se trezea înaintea lui. Cum ai dormit?
Dialogul a continuat tot timpul cât a durat drumul celei de-a patra zile ?i de data asta nu i s-a p?rut deloc greu. Poate era faptul c? avea cu cine sta de vorb? sau poate c? era felul cum reu?ea Milena s? îi umbreasc? drumul.
Pentru c?, da, oricât p?rea de ciudat, în fa?a lui se întindea ceva ca un fel de c?rare umbrit?, care mergea spre nord ?i care avea o l??ime de câ?iva metri. B?nuia c? este cumva f?cut? tot de Milena, mai precis, de vocea cu care vorbea, de?i nu î?i putea explica cum. Avea vreo cinci metri l??ime ?i în mod clar dac? mergea pe ea nu mai suferea de c?ldur?. Asta p?rea ceva de-a dreptul imposibil, dar ?i aerul era mai r?coros de-a lungul ei.
Pentru c? se sim?ea oarecum în siguran??, cu privirea la dep?rtarea la care se afla fa?? de ?inta lui ?i-a început popasul pentru noapte ceva mai repede. Cu speran?a c? va afla ceva mai multe despre Milena-vocea, fiindc? ?i-a dat seama c? nu vorbea de fapt cu Milena din Londra, care era angajat? în serviciile auxiliare ale armatei ?i habar nu avea prin ce trece el.
Dar la toate întreb?rile lui Robert, vocea Milenei r?spundea de obicei evaziv ?i, chiar dac? râdea la fel de frumos ca fata din Londra, în cele din urm? ?i-a dat seama c? ?tia despre Milena de acas? doar atât cât ?tia ?i el. Ca ?i cum i-ar fi citit gândurile.
În cele din urm?, când soarele se preg?tea s? apun? ?i ultimele raze ale lui mângâiau podi?ul pe care se afla, s-a auzit vocea Milenei, pu?in mai trist? ca de obicei:
—Mâine ai s? ajungi la ai t?i, a?a c?... adio!
—Stai pu?in! a spus el precipitat? De ce adio? Doar o s? ne mai vedem, adic? o s? mai vorbim, nu-i a?a? Ce dac? o s? ajung la ai mei?
—Pentru c?... a început Milena s? spun? ?i chiar atunci soarele a apus ?i vocea ei s-a frânt.
A dormit greu, cu gândul la Milena, pentru c? de?i î?i d?dea seama c? era o prostie, chiar se ata?ase de vocea ei. Înc? nu era foarte l?murit dac? era ceva real sau era doar un produs al imagina?iei lui. Dac? nu ar fi fost bidonul de ap? care se umplea zilnic cu ap? rece ?i proasp?t?, ar fi putut crede c? este doar o pl?smuire, dar a?a?
S-a trezit cu mult înainte de r?s?ritul soarelui ?i a a?teptat ca pe ghimpi prima raz?. Nu a spus nimic, a?teptându-se ca de obicei s? aud? mai întâi vocea ei, ?i când, dup? câteva minute de t?cere, a v?zut c? ea nu spune nimic, a început el s? vorbeasc?:
—Milena, m? auzi?
Nu ?i-a pus problema ce ar crede cineva care s-ar g?si în momentul acela lâng? el, dar ?i-a dat seama c? dup? ce va ajunge lâng? ai lui, va trebui s? evite s? vorbeasc? cu vocea Milenei când se afla lâng? cineva.
A t?cut minute în ?ir, dar cum nu se auzea nimic, a început iar s? o strige, dar nu-i r?spundea nimeni.
În cele din urm?, dup? aproape o or? în care a vorbit singur cu soarele, la fel ca vechii adoratori egipteni ai lui Ra, ?i-a strâns pu?inele lucruri din locul unde dormise peste noapte ?i a vrut s? o porneasc? spre nord. Poteca umbrit? pe care i-o f?cea Milena nu mai era ?i atunci a întrebat iar:
—Milena, m? auzi?
A auzit un fo?net u?or, apoi o voce trist? ?i diferit? de a Milenei a spus:
—Milena nu este!
—Cum adic?, nu este? Unde este?
Au trecut câteva secunde pân? s? primeasc? r?spunsul:
—Milena nu mai este!
—Cum adic? nu mai este? Ce s-a întâmplat cu ea?
—Milena este în tine!
A r?mas n?ucit, f?r? s? priceap?, a?a c? a întrebat:
—Cum adic? este în mine? Nu în?eleg!
—Milena este în tine! A repetat iar vocea.
Chiar când a vrut s? mai cear? l?muriri, vocea a ad?ugat:
—Ea este apa pe care ai b?ut-o!
Nu în?elegea ?i în?elegea în acela?i timp.
—Spune-mi mai multe! s-a rugat el de vocea care nu era a Milenei.
—Nu am ce s? spun mai multe. Milena a fost doar o raz? de soare. O raz? nebun? de soare! A fost sora noastr? nebun? ?i prostu??.
—Cum s-a putut a?a ceva?
—Nu ?tim nici noi. ?i-a sim?it suferin?a ?i a reac?ionat. Ea era... altfel.
—Cum altfel?
Sim?i cum vocea ezit?, dar în cele din urm? aceasta r?spunse:
—Noi, toate, suntem doar energie... ?i energia se poate transforma în orice. Mult? energie se poate transforma într-un pic de materie. Ea s-a transformat în ap?... A f?cut-o pentru tine. Noi eram lâng? ea ?i o sf?tuiam s? renun?e, dar ea era foarte înc?p??ânat?. Voia s? te ajute cu orice pre?... Era o raz? de soare prostu??... ?i un pic îndr?gostit?.
Oricât a mai întrebat Robert, pe urm? nu i-a mai r?spuns nimeni nimic, a?a c? a pornit spre nord. C?rarea umbrit? nu se mai vedea, dar dup? numai câ?iva kilometri a v?zut în zare dunga cenu?ie a drumului spre Tobruk.
S-a oprit, a b?ut toat? apa care mai era în bidon ?i i s-a p?rut dulce ?i r?coroas?. Ca o s?rutare îndep?rtat?.
Cu ochii în lacrimi, a îngropat bidonul, l-a acoperit bine cu nisip ?i a pornit spre ai lui.










Somesan Sergiu (regius1000) | Scriitori Români

motto: Ultimul visator

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro