proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

În satul din vale, nea Vasile Dâmbu e socotit un ciudat. Dac? întrebi pe vreunul dintre localnici de ce e considerat astfel, î?i va r?spunde simplu:
- Nu e ca to?i oamenii! Nu prea vine decât rar prin sat, st? acolo singur cuc în vârful dealului, n-are pe nimeni, nu vine ?i el ca to?i b?rba?ii din sat pe la cârcium? duminica. Acum, c? nu vine la cârcium? n-ar fi mare bai, dar nu vine nici la biseric?! Ce fel de om e ?la care nu vine la sfânta biseric?? Un om f?r? nici un dumnezeu, tr?ie?te ca un p?gân, nespovedit ?i necuminecat, nu-?i pl?te?te taxele la biseric? ?i va muri neîmp?rt??it.
- De ce zici c?-i p?gân? Numai pentru c? nu frecventeaz? biserica? Poate se roag? în felul lui, poate e un om bun ?i cu fric? de dumnezeu dar nu se simte atras de biserica din sat.
- De bun e bun, ce s? zic, c? m? bate Dumnezeu dac? zic altfel, e blând ?i cumsecade, d? bine?e la toat? lumea când mai coboar? prin sat, cump?r? bomboane de la magazin ?i le împarte copiilor de pe uli??, c? el n-a avut copii. Dar e urâcios, prea t?cut ?i prea mândru, îmbr?cat în haine de ora? printre ??ranii no?tri, cu toate c? nu-i nici el vreun mare domn, cu p?l?ria aia purtat? un pic pe-o ureche de zici c?-i niscaiva inspector.
Nea Vasile nu e nici domn nici ??ran, a f?cut ?coal? la vremea lui pe undeva prin ?ar?, de unde venit ca maistru pietrar ?i betonist când s-a construit calea ferat? ?i ?oseaua de pe valea ce leag? Ardealul de Maramure?. S-a c?s?torit în sat cu M?rioara de pe deal unde a ridicat cu mâinile lui o cas?, un grajd ?i un fânar ca un adev?rat gospodar, dar în câ?iva ani M?rioara, tuberculoas? înc? din adolescen??, a decedat ?i l-a l?sat singur ?i str?in pe Vasile al ei.
Ar fi putut s? plece de unde a venit, dar ceva l-a legat parc? pentru totdeauna de acel deal cu p??uni ?i p?duri, pe care a tr?it iubirea vie?ii lui ?i în p?mântul c?ruia odihne?te trupul firav al so?iei sale. N-a vrut s-o îngroape în cimitirul satului ?i n-a lipsit mult s? nu vrea nici popa s?-i fac? slujba de înmormântare, pentru c? Vasile, mai ciudat de felul lui, nu-?i pl?tise d?rile la biseric? unde nu mai mergea de mul?i ani ?i a vrut s? aib? mormântul so?iei chiar lâng? casa lor, în gr?dina cu flori s?dite de ea ?i s? poat? povesti cu ea or de câte ori îi va fi dor s-o simt? în preajm?.

E o sear? calm? de început de toamn?, omul nostru a strâns fructele din livad? ?i ultima otav? din anul acesta ?i st? retras la casa lui din deal, citind ca de obicei la lumina veiozei c?r?i din mica lui bibliotec?, c?r?i învechite, citite deja ?i unele r?scitite de-a lungul vremii. Se opre?te des din citit, a?a cum se opre?te tot mai des din munca lui zilnic?, fr?mântat de un gând care nu-i d? pace.
Îl fr?mânt?, mai cu seam? de la moartea so?iei, gândul împ?c?rii cu Dumnezeu, pentru c? mult n-o va mai duce nici el, „?ubred vas de lut” umbl?tor ?i trec?tor pe aceast? scoar?? de lut în care va intra ?i el al?turi de so?ia sa cândva. Nu e un p?gân cum îl oc?r?sc adesea oamenii din sat, dar nici un habotnic la fel cu to?i cei ce merg la biserica din vale mai mult ca s? respecte obiceiul, c? a?a se cuvine, s? fie în rând cu lumea, s? se ?tie împ?ca?i cu Dumnezeu ?i mântui?i atunci când vor pleca în cealalt? lume.
A mers ?i el de câteva ori la biseric?, s-a uitat îndelung la construc?ia masiv? din piatr? alb? adus? de pe M?gur?, la picturile în culori vii, parc? din reviste glossy, reînnoite periodic de pictori ?coli?i într-ale picturii biserice?ti, a ascultat slujba s?vâr?it? de preot ?i de cânt?re?ii din stran?, dar nu s-a sim?it nicidecum în prezen?a lui Dumnezeu ci doar în prezen?a unei construc?ii obi?nuite f?cut? de me?teri zidari ca ?i el ?i a unor oameni care s?vâr?eau un ritual mai mult sau mai pu?in inteligibil. A sim?it c? nu e acolo locul întâlnirii lui cu Dumnezeu ?i nici nu s-a mai dus de-atunci...
Prefera s?-l întâlneasc? pe Dumnezeu ca un duh de via?? în natur?, umblând pe paji?tile cu ierburi în?esate de flori unduind în lumina soarelui, prin p?durile întunecoase ?i r?coroase vibrând de o via?? misterioas?, pe la izvoarele clipocind în umbra copacilor seculari. Acolo, da, se sim?ea în prezen?a duhului viu al lui Dumnezeu ?i adesea vorbea cu el ?i parc?-i ?i r?spundea, cu un glas care-i da fiori, ca un ecou mângâietor în sufletul lui deschis ?i primitor.
Dar sim?ea totu?i c? întâlnirea trebuia s? aib? loc într-un sanctuar, într-un spa?iu distinct de lumea mare din jur, poate de aceea au f?cut oamenii biserici, s? fie un loc intim al întâlnirii cu duhul celui prea sfânt.
Cu acest gând adoarme, întins pe lavi?a veche, cu cartea deschis? pe piept ?i viseaz? c? se afl? în gr?dina lui din spatele casei unde în locul ?irelor de paie se înal?? o biseric? din piatr? alb?, str?lucitoare, îl dor ochii de albul zidurilor în lumina soarelui de var?, deasupra o cupol? aurit? ?i în vârf o cruce filigranat? din aur, pere?ii interiori sunt împânzi?i de chipuri de sfin?i ?i fiin?e angelice plutind pe norii cerului ?i parc? aude o muzic? venind de undeva din înalt, un cor de voci îngere?ti, acompaniate de clinchetele suave ale unor clopo?ei de argint...

Se treze?te brusc, speriat de soneria ceasului de?tept?tor de pe mas? care-l treze?te în fiecare diminea?? la or? fix? pentru a-?i începe programul zilei. Dar azi nu va mai merge la lucrul câmpului ca de obicei. Azi e purtat ca de un duh nev?zut de dorin?a de a în?l?a biserica din vis în gr?dina casei lui. Schi?eaz? la repezeal? planul construc?iei cât timp imaginea din vis e înc? proasp?t? în mintea lui. Apoi înham? calul la c?ru?? ?i urc? la pas drumul de costi?? ce duce pe M?gur?, la cariera de piatr? alb?, calcaroas?. Aici se pune pe treab?, îndr?gostit parc? din nou de vechea lui meserie de pietrar, descarc? din c?ru?? uneltele de cioplitor de piatr? ?i uit? cu totul de alte gânduri ?i preocup?ri. Zile în ?ir taie piatra alb? în buc??i de m?rimi potrivite, o încarc? în c?ru?? ?i o îngr?m?de?te în gospod?ria lui, cât ?ine curtea ?i gr?dina.
Oamenii care trec prin preajm? se uit? mira?i la stivele de piatr? fasonat? ?i-?i închipuie c? Vasile Dâmbu pl?nuie?te s?-?i extind? casa ?i s?-?i fac? ditamai vila. La ce i-o fi trebuind, dac? tot e singur ?i copii n-are? Dar e treaba lui de om nenormal, a?a cum îl ?tiu.

În sfâr?it planul începe s? prind? contur, a zidit mai întâi o funda?ie, nu prea mare pentru c? sub stratul vegetal dealul e din roc? tare, apoi a în?l?at pere?ii cu mult? m?iestrie ?i dragoste, cupola i-a luat ceva mai mult timp, fiind o treab? mai mig?loas? ce presupunea ni?te cofraje speciale. La exteriorul cupolei a aplicat un bronz auriu în mai multe straturi iar la interior un albastru ca cerul. Acum se preg?te?te pentru fresce ?i picturi interioare pe care vrea s? le fac? de asemenea cu mâna lui, dup? sufletul lui cu care le vede aievea ?i e convins c? vor fi mai adev?rate decât cele pictate de înv???cei de pe la ?colile de art? bisericeasc?.
Un grup de s?teni privesc de la oarecare distan?? la construc?ie ?i la constructorul care preg?te?te de zor vopselele, apoi se apropie, dar parc? tem?tori.
- Ce faci aici, Nea Vasile? începe, timid, unul dintre ei.
- Ce s? fac, ia, construiesc!
- Dar ce construie?ti mata, c? a cas? nu prea arat?? intervine un altul.
- P?i, nici nu e o cas? obi?nuit?, e Casa lui Dumnezeu!
Oamenii se uit? ?oca?i unii la al?ii, convin?i în sinea lor c? nea Vasile a înnebunit.
- Aha! se dumire?te un altul. Deci faci o biseric?.
- Cam a?a ceva.
- P?i, n-ai mata biseric? în vale, la noi în sat? De ce-?i trebuie alta?
- Vreau una ridicat? cu mâinile mele. Cea din sat, voi n-a?i ridicat-o cu mâinile voastre.
- P?i, nu, c? nu suntem me?teri pietrari ?i zidari ca mata, Dar am pl?tit oameni pentru asta din banii no?tri. Am pus cu to?ii bani grei a construc?ia ei.
- A?i pus bani, dar n-a?i pus mâinile! ?i dac? n-a?i pus mâinile, n-a?i pus nici sufletul. C? banii n-au suflet.
- Dar banii au fost ?i ei din munca noastr?, ne-am sacrificat pentru ei! se justific? unul dintre s?teni.
- Da, dar una e s? pl?te?ti pe cineva ?i alta s? faci tu cu mâinile tale! nu se las? omul nostru.
- ?i cine o s? slujeasc? în biserica dumitale? C? doar n-o s? pl?te?ti vreun pop?...
- Nimeni. Nici un preot. În ea va s?l??lui doar duhul lui Dumnezeu. ?i eu voi fi mereu în preajma lui ?i voi vorbi cu el, m? voi ruga lui ?i el îmi va r?spunde...
- Preotul e necesar, nea Vasile, Biblia spune clar c? e nevoie de un mijlocitor sfin?it între om ?i Dumnezeu.
- N-am nevoie de nici un fel de mijlocitor în rela?ia mea cu Dumnezeu, m? voi adresa direct lui ?i sunt convins c? m? va asculta ?i eu îl voi asculta f?r? mijlocitor ?i-l voi în?elege f?r? traduc?tor.

În sfâr?it opera e gata, frumoas? ?i des?vâr?it? ca o mireas? g?tit? pentru nunt?. Acum mai e nevoie doar s? fie sfin?it? de episcopul locului.
Dar dup? vizita la episcopie, unde a fost în audien??, nea Vasile e cumplit de dezam?git. Omul episcopiei l-a primit afabil, cu un zâmbet îng?duitor ?i un pic zeflemitor:
- Domnule, dumneata e?ti un fenomen pentru noi, unic în felul dumitale, înc? n-am întâlnit a?a ceva în lunga noastr? slujb? arhiereasc?. Din p?cate, ce vrei dumneata nu se poate.
- De ce s? nu se poat?? Am ridicat biserica din tot sufletul ?i cu toat? priceperea mea, e o construc?ie frumoas? cu care orice episcopie s-ar mândri...
- Domnul meu, o biseric? nu-i o construc?ie civil? obi?nuit?. Se face dup? un plan arhitectural canonic, cu sumedenie de aprob?ri ?i binecuvânt?ri, nu a?a, de c?tre oricine ?i în orice loc. Înc? s?-?i par? bine dac? nu te va denun?a cineva c? ai ridicat o construc?ie f?r? aprob?rile necesare, practic ilegal?.
Nea Vasile se sperie de-a binelea. Asta i-ar mai lipsi, s?-i d?râme cineva bisericu?a lui ridicat? cu atâta trud?.
- Bine, îl lini?te?te slujba?ul episcopal cu acela?i zâmbet binevoitor, nu cred c? cineva va vrea s?-?i d?râme neap?rat construc?ia din propria ograd? pe care o po?i justifica la nevoie ca o locuin?? de odihn? ?i recreere.
Omului nostru îi mai revine sufletul la loc. M?car s? nu se amestece nimeni în tr?irea lui personal? ?i s? nu-i tulbure bucuria ?i lini?tea din lucrarea mâinilor sale închinat? lui Dumnezeu.
Întors acas? o înconjoar? p??ind u?or ca în vis, o soarbe din priviri ?i-i mângâie trupul alb ?i feciorelnic, ca al unei iubite. E pe deplin convins c? biserica din sat nu-i cu nimic mai adev?rat? decât cea ie?it? din mâinile ?i sufletul lui. Într? în semiîntunericul luminat doar de chipurile aurite ale sfin?ilor de pe pere?i:
- Doamne, sunt aici ?i ?tiu c? e?ti aici!
Un ecou reverbereaz? prelung sub cupola albastr? ?i parc? un glas profund ?i plin de bun?tate îi r?spunde.