proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Vremurile se precipitau, era o continu? alergare, o viermuire ca o avalan?? a timpului ce tindea s? se schimbe. Oamenii nu mai înc?peau în tiparele prestabilite ale veacului puternic uniformizat.
Chiar ?i oamenii din gara în care am sosit erau nelini?ti?i, parc? prevestind schimbarea. Am coborât din tren c?utând cu privirea ?areta cu care urma s? traversez satul. Vizitiul m? a?tepta mo??ind. Deodat? se auzi strigat:
– Ioane, vezi c?-?i na?te so?ia, îi spuse un cet??ean.
Ion m? z?ri ?i m? întreb? din priviri:
– V? descurca?i? Pot pleca?
Am sim?it îngrijorare în privirea sa.
– Du-te, Ioane! i-am zis.
Am luat biciul de la el ?i am urcat în ?aret?. Am trecut gr?bit peste ?inele de cale ferat?, urm?rit de un ?uierat scurt al altui tren, ce sosea în gar?. Animalul, un arm?sar tân?r ?i frumos, nu m? cuno?tea, el ?tia doar drumul.
Eram la primul drum singur în ?aret?. Mergeam preventiv pe mijlocul carosabilului. Drumul nu era aglomerat. Calul nu avea tendin?a s? fug?, nu era nervos, î?i etala fudul, crupa ?i coama. La intersec?ii tr?geam gr?bit de h??uri când în dreapta, când în stânga, dep??ind întret?ierile drumurilor. Treceam pe lâng? case, salutând oamenii ce m? priveau din cur?ilor lor.
De la distan?? am z?rit gardul de piatr? al CAP-ului, dar ?i iepele ce treceau pe lâng? noi. Mirosul de iap? a agitat calul. Acesta a început s? forn?ie. Mersul lui nu mai avea nimic de a face cu unul lini?tit. Cu câ?iva metri înainte de intrarea în incinta unit??ii, calul n-a mai fost mai atent la drum, devenise tot mai nervos ?i gr?bit. Viteza cu care mergeam era prea mare pentru a putea opri la timp, a?a încât am strigat portarului:
– Las? lan?ul! Au fost singurele cuvinte ce le-am putut rosti, speriat. În clipa urm?toare lan?ul metalic a c?zut, tr?gând dup? el tabla ce bloca intrarea. Sub pa?ii arm?sarului metalul alunec? în ??rân?. Reu?isem s? fac în a?a fel încât s? nu ne accident?m. Am oprit ?areta direct în fa?a biroului, foarte aproape de locul în care ?efa-contabil? fuma.
I-am z?rit deschiz?tura decolteului ?i sânii proeminen?i. Era frumoas?, tân?r?, absolvent? a liceului de art?, pasionat? de simetrii ?i reliefuri senzuale. Am sorbit-o din ochi. Mi-a r?spuns similar, dându-mi de în?eles c? m? a?tepta.
Diminea?a alunecase u?or spre orele amiezii. Obi?nuiam s? întârzii din comoditate, din indiferen??, îns? timpul î?i cere întotdeauna drepturile. De?i era închidere de lun?, nu aveam niciun chef de acte. Doream s? deschid o sticl? cu ?uic? de prun?, s?-mi cinstesc colegii c? sc?pasem teaf?r din proasp?ta escapada cu ?areta, dar ?i pentru Cr?ciunul ce se apropia, mai ales c? unele zvonuri agitaser? spiritele cu o informa?ie de revolt? la nivelul ??rii.
Am intrat în biroul ce mirosea a drogherie veterinar? dând cu u?a de perete:
– S? ne iubim ca fra?ii, le-am strigat, entuziasmat din pricina zvonurilor care tocmai îmi ajunseser? la ureche.
Din fi?etul în care z?ceau acte contabile am scos o sticl? de un litru din care s-a r?spândit mirosul de prun?.
– Bem, am întrebat?
Colegii, b?rba?i ?i femei, s-au uitat curio?i.
–?uic? de prun? veritabil?, le-am spus. Am scos câteva pahare, privindu-i cum î?i l?sau pixurile din mân? ?i-?i suflecau mânecile precum ni?te hâr?ogari hâr?i?i prin labirinturile contabilit??ii.
– Mai d?-o în m?-sa de treab?! Pân? când un trai pribeag, le-am spus ?i i-am invitat s?-?i ia paharele.
– S? bem, mi-au r?spuns b?ie?ii.
Fetele, mai cumin?i, au must?cit, dar au r?mas cu ochii pe pahare.
– Be?i, c? nu ne vede ?efa!
Dar, u?a se deschise, iar ?efa intr?. Nu am ascuns sticla.
– Ce face?i, be?i în timpul programului? spuse c?scând ochii mari?
Ne-am uitat uni la al?ii suspinând.
– Da?i încoace, dar fi?i cu grij? la pre?edinte, c?-i turbat de când cu ve?tile de la Timi?oara. I-a intrat morcovul în cur, spuse absolventa de arte plastice cu apetit pentru contabilitate.
Pre?edintele, un individ mediocru, un activist de partid sadea, ?tiam cu to?ii, era fiert. Mai avea nevoie de o?et ?i-l puteam conserva.
Fat? bun? ?efa, nu refuz? t?ria de prun?.
– Nu-i elegant s? refuzi, atunci când ?i se d? de-a gata. Toate la timpul lor, mai spuse ea.
Curând în înc?pere nu se mai respira decât aer cu miros de alcool. Îmi priveam colegii cum împ?r?eau firul în patru, iar când se rupea îl împleteau ?i o luau de la cap?t. Alcoolul le dezlegase limbile, eliberându-i de stres. Alungaser? teama, trecând deja la construitul unor noi guverne.
– B?i, aici este mâna ru?ilor!
– Las-o balt?, ungurii sunt la mijloc, coment? alt coleg.
– Ascult? pe mine, spuse cel mai în vârst?, a c?rui fat? era la studii în Ungaria, nu exploda m?m?liga dac? Tokesi nu protesta.
Eu ascultam, convins c?, de fapt, pricinile ce duseser? la revolt? erau mai multe. Ei vorbeau, eu ascultam. B?utura curgea în pahare.
– Pre?edintele ne d? godacii ast?zi. Fi?i aten?i ce lua?i, c? anul trecut al meu a fost cam jilav, nu a pus carne pe el, ne aminti colegul cel mai mofturos, ce-?i f?cuse de curând cas? în sat.
Eu îns? eram nep?s?tor. ?tiam c? voi duce animalul socrului, c? în curând urma s?-mi rev?d so?ia, ceea ce m? interesa cel mai mult de?i eram c?s?tori?i doar de un an, locuiam la sute de kilometri distan?? unul de altul. Mi-am spus în gând:
„S? se spele ai mei pe cap cu porcul. A?a c?, nu-mi pas?, cum mi-o fi norocul.”
Ochii colegilor se aprindeau precum semafoarele uitate pe ro?u. Colegele calculau f?ina de cozonaci ?i pl?cintele de Cr?ciun, dar ?i sarmalele ?i r?citurile, dup? cum credeau c? o s? le ajung? gr?simea. Treptat, stomacul mi-a luat foc, cucerit de dulce mole?eal?.
– Voi merge acas?. O s? plec de ast?zi, le-am spus colegilor.
Era joi. Ace?tia s-au uitat cu mirare la mine:
– Cum faci s? pleci? Ai zile libere?
– Foarte simplu: îmi voi lua zile libere de la bec, le-am r?spuns. M? voi uita fix la el ?i îl voi întreba:„Domnule bec, m? la?i s? plec?” Iar el va r?spunde:„Câte zile vrei s? iei?”„Câte zile îmi dai, atâtea zile iau.”
Cu to?ii au râs inclusiv ?efa.
– Î?i arde de glume îmi zise. Vrei s? m? la?i singur? cu închiderea de lun? pe cap?
– Da’ de unde! V? las pe mâinile colegilor. Este revolu?ie. Pre?edintele este acum derutat, nu-i arde de noi. Nu mi-am v?zut so?ia de o lun?, a?a c? plec, i-am r?spuns hot?rât.
– M?, pe tine te arde pielea? insist? ea.
– Nu, nici gând, îi r?spund senin, umplându-mi paharul din care b?usem pân? atunci.
Camera în care st?team începuse deja s?-?i reduc? dimensiunile. Nu dup? mult timp, eram atât de ame?it încât m? sim?eam prins ca într-un vârtej. Mi-am culcat fruntea pe t?blia mesei ?i am adormit. Cei din jurul meu forfoteau. Nu-mi p?sa. De?i a?ipisem, îi auzeam, îi sim?eam gr?bindu-se s? plece. Fetele ?i-ar fi dorit s? m? ia cu ele, îns? b?ie?ii le-au f?cut semn s? m? lase s? dorm.
Curând am r?mas singur.
Nu dup? mult timp, înc?perea în care adormisem a devenit friguroas?. Ceea ce mi-a f?cut bine. F?r? un spectacol grotesc, f?r? scandal, am r?mas singur cu umbrele înser?rii. Am vomitat brusc, de câteva ori. Jenat, am strâns fa?a de mas? p?tat?, am ie?it la ci?mea ?i am sp?lat-o, doar sub privirea lui Dumnezeu. Cu cel atotputernic aveam o rela?ie distant?, nu-l frecventam prea des, dar nici nu-mi era indiferent. Acum îns? îl credeam sup?rat pe mine. De aceea m? str?duiam s? fiu sp??it. Nu înjuram, nu-l pomeneam. Am hot?rât s? las lucrurile s? mearg? de la sine.
Aveam un singur gând: s? merg acas? la so?ie. Ca s? nu plec cu mâna goal?, mi-am zis c? ar fi bine s?-mi iau godacul. La grajd, mirosul b?legarului era împr??tiat de ventilatoare. Am ales la întâmplare un purcelu?, cu gândul s?-l duc socrilor. Am nimerit unul de 7 kilograme. Un c?ru?a? destoinic s-a învoit s?-l duc? în gar?:
– Domn economist, ?i-l duc eu! Dai ?i t?lic? o litr? de ?uic? la întoarcerea din Oltenia. C?-i tare bun? ?uica aia olteneasc? de prun??
– Bine taic?, i-am r?spuns privindu-i chipul br?zdat de riduri dintre care ochii r?s?reau ca doi t?ciuni aprin?i.
Pân? în sat, aveam de parcurs un drum lung. Câmpul era str?b?tut chiar pe mijloc de poteci pavate cu piatr? ?i beton. Mergeam peste brazde, precum a? fi c?lcat pe valurile de p?mânt. Dincolo de câmp se afla satul: o mân? de case scunde, multe având doar parter, rar câte un etaj.
Eram în B?r?gan, un sat de câmpie unde soarele, iar uneori ?i viscolul, î?i f?ceau de cap. Câinii în haite îl colindau, iar la marginile satului, unde se mai prip??eau, locurile deveneau însp?imânt?tor de sinistre.
Printre casele de la marginea satului era ?i cea a lui Costic?. Eram nevoit s?-l vizitez, s? iau prafuri pentru g?inile socrilor. Costic? cel bun era gospodar. Î?i fierbea ?uica din sfecl? de zah?r pe aragaz. So?ia sa, între dou? medita?ii solare, î?i etala voluntar trupul invincibil la bodega din sat. I se rev?rsau ?â?ele din bluzele tricotate de ea precum nimeni alteia din sat. Buzele sale te sorbeau cu nesa?, iar pieptul îi era admirat ?i s?rutat cu patim? de meseni. În tot acest timp, Costic? î?i consuma ?uica f?cut? în regie proprie ?i î?i mângâia orgoliul cu membrul treaz.
Acum era deta?at de realitate. În?urubat în aburii alcoolului, î?i prepara o nou? cantitate de t?rie. Puturoas? b?utur?, dulce ?i foarte tare.
– Bun? ziua, nea Costic?!
– Hai, intr?, domn economist, îmi strig? el.
Costic? mirosea întocmai ca lichidul pe care îl fierbea în alambicul improvizat.
– Gust?, m? îndemn? el. Ce mama naibii, suntem b?rba?i sau nu? ?i-mi întinse un pahar cu alcool.
L-am mirosit ?i, curios, m-am înecat cu aburii ce înc? ie?eau din pahar.
– Foarte tare ?i înec?cios, îi spun.
I-am restituit paharul dar nu l-a mai prins. Brusc, i-au cedat genunchii ?i s-a pr?bu?i. ?uica, pe aragaz, continua s? fiarb?. Aburii erau pretutindeni. M-am speriat. L-am privit înfrico?at. Pe cine s? chem? Ce s? fac? Pr?bu?it, Costic? p?rea c? doarme.
I-am închis aragazul ?i am plecat. Din drum m-am întors ?i l-am mai privit o dat? cu speran?a c?-?i revenise. Nu aveam remu?c?ri, nu era pentru prima dat? când c?dea afumat de b?utur?.
C?tre gar?, drumul pr?fuit ?i plin de gropi trecea prin fa?a prim?riei. Primul pe care l-am z?rit a fost activistul cultural. Traversa gr?bit, prins în gânduri ?i cu privirea obosit?.
– George, ce faci? M? bucur s? te întâlnesc. Costic? este beat mort. L-am l?sat pr?bu?it în buc?t?ria sa.
– Ce vrei s?-i fac? Eu, abia de ?tiu unde voi dormi la noapte. D?-l naiba de be?ivan! M? ?i mir c? nu d? ortul popii!
Îl privesc ?i nu-mi vine s? cred.
– Ce-?i veni? Este doar un om!
– Eu nu sunt om? r?spunse el, agitat. N-ai auzit ce-i în ?ar?? Ce s-a întâmplat la Timi?oara? Dup? cum merg lucrurile, zic mersi c? în sat se fierbe ?uica, iar oamenii n-au ie?it s? dea cu pietre în prim?rie. Vai de mine! Bine c? au sfecl?, mama ei de via??. Abia m-am însurat. Am so?ia neregulat? de o s?pt?mân?, m? las? asta pe drumuri.
– Ce s?-i faci? Toate la timpul lor, îi spun ?i plec.
Mai c?-mi venea s?-i plâng de mil?. Am gr?bit pasul. Trebuia s? ajung acas?. Aceasta era tot ce îmi doream.
Cu umbrele amiezii deasupra, am continuat drumul spre gar?. Vulturul Mitic? str?juia peronul ?i r?spundea cu câte un fâlf?it de arip?, sau cu un cronc?nit ap?s?tor. Prip??it în zon?, era prietenul tuturor. To?i c?l?torii ?tiau de pas?rea ce vâna ?oareci ?i era blând? cu trec?torii.
C?ru?a?ul care îmi transportase godacul m? a?tepta în spatele g?rii. B?nuind c? în atelaj s-ar g?si ceva interesant pentru el, vulturul deja d?dea târcoale.
– Ce face godacul? l-am întrebat pe b?trân
– Doarme profund, îmi r?spunse el ?optit.
– Cum a?a?
– A?a! I-am turnat pe gât ni?te t?rie.
– ?i dac? p??e?te ceva? l-am apostrofat pe bietul om, ce m? a?teptase r?bd?tor.
– Nu p??e?te, fii pe pace! De câte ori merg la târgul de animale, le dau dobitoacelor s? bea. Nu mi-a murit pân? acum nicio pas?re ?i niciun porc.
M-a înso?it pân? la trenul ce tocmai venea la peron. Sub privirea însetat? a vulturului, am urcat sc?rile vagonului. L-am z?rit coborând în zbor de pe vagon unde se coco?ase, acoperindu-m? cu umbra sa. M-a ajuns din urm? cu aripile întinse, mai s? sar? pe mine. Cronc?nitul s?u m? avertiza c? este pe aproape.
Imediat ce am deschis u?a vagonului s-a stârnit vijelia. Mitic? se arunc? asupra gen?ii, iar godacul se zbate ?i scoate un groh?it puternic. Pas?rea atac? toartele gen?ii, pe care pare c? le înha?? dar le scap?. Între timp, ajung pe culoarul vagonului. Prin geam v?d aripile lui Mitic?. În timp ce-l privesc îndep?rtându-se, godacul se lini?te?te.
În compartiment iau loc la geam, cu geanta la picior, precum soldatul cu arma la c?lcâi. Emo?iile luptei cu Mitic? m-au f?cut s? transpir din plin. Mâinile îmi erau umede iar fruntea era str?b?tut? din plin de ap?. Ar?tam ca o curc? plouat?.
În compartiment, lâng? mine, st?tea o ?ig?ncu?? cu un sugar în bra?e. Lâng? ea se aflau doi tineri. Un zdrahon mirosind a alcool deschise u?a compartimentului:
– Hai Libi, salut? el! Este voie, întreab??
I-am ar?tat locul de lâng? tân?ra rrom?. Biberonul din gura copilului c?zu. Tân?ra îl ridic? de pe podeaua murdar? ?i îl puse la loc copilului, f?r? s?-l cure?e.
De pe culoar, venea un puternic miros de urin?. Tinerei i se vede pieptul mare de l?uz?, alb ?i cu sfârcurile puternice. Salahorului îi scap? privirea în pieptul ei. Este tentat s?-?i întind? mâna spre ?â?e, îns?, anticipând gestul, tân?ra î?i trage brusc fermoarul.
– Omule, nu ai mai v?zut piept de l?uz?, îl apostrofeaz? ea.
– Am v?zut eu multe, dar femeie fecioar? ?i drac mort înc? nu!
Prin geamul murdar privesc în dep?rtarea în care umbrele devin deja suverane. U?a compartimentului se deschide brusc, din nou. Na?ul trenului intr? zgomotos:
– Bun? ziua, s-a mai urcat cineva?
De pe culoar se aude un strig?t puternic urmat de ova?ii.
– L-au prins, l-au prins la Târgovi?te!
Na?ul ridic? ochii, îi cad ochelarii, se ciupe?te de obraz.
– Pe cine au prins, m??
Eu, atent la geant?, o strâng între picioare, s? nu se trezeasc? godacul.
– Hai Libi, strig? salahorul ?i o pup? pe fat? pe obraz.
Aceasta, gata s?-i scape copilul, îi trage o palm?.
– Pe m?-ta, române!
Dar matahala ie?ise deja pe culoar ?i se apucase s? ?op?ie de bucurie. Îl pup? apoi ?i pe na?, care era cât pe ce s?-i perforeze degetele din palma ce i-o întinsese în locul biletului. De lâng? banchet?, porcul groh?i:
– Gui?! Gui?!
Înscenând o tuse, începui s? str?nut spre a ascunde glasul „pruncului” meu. ?eful trenului oscila de pe un picior pe altul, ba dând s? intre în compartiment, ba dând s? ias?. Auzind îns? groh?itul m? privi uimit:
– Ce ai în geant??
Era o geant? masiv? maron ?i g?urit?.
– Ei, dau eu din cap, iaca nimic.
Curios, îmi pip?ie geanta ?i, circumspect, î?i vâr? mâna în ea. Porcul, sim?ind c?ldura mâinii, se apuc? s?-i sug? degetul mare ce ie?ise prin gaura din mucavaua gen?ii.
– Ei dr?cie, a?a ceva nu mi s-a mai întâmplat! Pe tine te-a? putea amenda.
Îl privesc trist. Chiar atunci tocmai semnalul de alarm? al trenului este tras. Cu to?ii venim claie în gr?mad?. Peste noi cad bagajele. Godacul, speriat, încerc? s? ias? din geant?. Na?ul se porne?te s? alerge pe culoar.
– Care mama naibii ai tras semnalul? îl aud strigând.
– Hai Libi, urla salahorul, incitat din cauza panicii.
Din cel?lalt cap?t se aude o împu?c?tur?, un sunet inconfundabil ce parcurge tot vagonul.
– S-a tras, ?ip? o bab? speriat?!
Zvonul parcurge spa?iul ?i fr?mântarea cre?te în fiecare compartiment. Din bagajele azvârlite în grab?, se ridic? baricade. La cel?lalt cap?t, un tân?r exuberant turna ?ampanie într-un pahar de unic? folosin??.
– La mul?i ani, fârtate!
– S? ne tr?ie?ti Nicule, era ridicat în sl?vi tân?rul cu pricina.
– Nicu? strig? baba ce avea n?frama desf?cut?.
– V-am spus, vin terori?tii.
La un radio ascuns într-un compartiment învecinat se auzeau rafale ?i o voce de crainic c?ruia din când în când se al?tura glasul Anei Blandiana:
– Veni?i s? ne ap?ra?i! Suntem înconjura?i de for?e ostile.
Salahorul ascult? cu aten?ie.
– Unde sunte?i, întreb? el, ca ?i când vocea sa ar fi putut str?bate distan?ele.
– La Televiziune, se auzi. Veni?i la Televiziune, înt?ri o vocea masculin?, radiofonic?.
În compartimentul nostru tân?ra l?uz? începu s? plâng?.
– Acolo locuie?te tat?l copilului. La el vreau s? merg. Dac? nu-l mai g?sesc...?
Lacrimi mari i se desprinser? de pe obrajii, curgând pe fruntea f?tului.
– Doamne, Dumnezeule...! mai spuse, speriat?.
Încordat la maxim, urm?ream respira?ia sa convulsiv?. De pe chipul tinerei lipseau ridurile. Ochii s?i lumino?i erau înl?crima?i. Privind-o, am în?eles c? îi era team?. Toat? a?teptarea sa se transformase, devenind încrâncenare.
Trenul se oprise, iar mecanicul se str?duia s?-i deblocheze ro?ile. Ne aflam la un canton de la marginea unui ?antier.
Cuiva îi veni ideea ca pasagerii s? înconjoare trenul, s?-l p?zeasc?. Câ?iva au coborât cu mâinile goale. Lumina ledurilor instala?iei de orientare rutier?, pâlpâia ritmic, str?b?tând câmpul. Cu voci fierbin?i, dou? femei de staturi diferite se certau:
– Uite terori?tii, exclam? cea scund? ar?tând spre luminile ce pâlpâiau ritmic.
– Fugi soro, nu sunt decât licurici, r?spunse cea înalt?.
– Proasto, asta crezi tu, veni r?spunsul celei scunde. Sunt terori?tii.
– Tu le ?tii pe toate!
– Î?i spun eu, sunt terori?tii ?i ne vor ataca spuse, apoi î?i trase c?ciula adânc pe cap.
– A?, da de unde! Sunt doar ni?te biete fiin?e pl?pânde, licurici se numesc.
Cealalt? nu se l?sa:
– De unde licurici iarna, soro!?
– ?tii tu mai bine cum e cu licuricii?
Apoi, cea înalt? spuse ap?sându-?i fruntea cu degetul.
– T?lic?, e?ti telectual?? Cite?ti revista „Magazinul” ?i urm?re?ti „Telenciclopedia”?
– Dar dac? nu sunt ?i ne atac? du?manul?
– ?ie ce-?i pas?? Ai copiii mari, i-ai v?zut cu facult??i. Dar, cu ai mei ce fac, c? abia sunt la general??
Începu s? plâng?.
– Copiii mei, sughi?a!
În jurul trenului lucrurile se precipitau. Mecanicul a reu?it s? reporneasc? garnitura. Nimeni nu mai îndr?znea s? vorbeasc?. To?i eram cu des?vâr?ire încorda?i. În aceast? tensiune am parcurs distan?a r?mas? dar, ghinion, pentru c? nu se mai încadra în program trenul nu avea acces în gar?.
Am fost uimit s? g?sesc la marginea g?rii un grup mare de tineri, care se prinseser? într-o hor?.
– Tr?iasc? România! URA, strigau ace?tia înfierbânta?i. Din glasurile lor tinere?ti se r?spândea bucuria.
Deodat?, de pe acoperi?ul g?rii au început s? se aud? împu?c?turi. Ne-am strâns cu to?ii sub trenurile din apropiere. Tinerii ce mai devreme jucau hora au fugit c?tre ma?inile ce-i a?teptau. Erau cinci camioane. Rafalele au continuat timp de zece minute, apoi pauz?, apoi din nou zece minute, dar nimeni nu a fost r?nit. Din strad? soseau ma?inile armatei cu solda?i ?i civili. To?i aveau banderole albe.
În geant? cu godacul ?i f?r? banderol?, am pornit spre gar?, s?-l întâlnesc pe socrul meu. Un civil m-a oprit s?-mi cear? actele. I le-am dat.
– Î?i lipse?te banderola. ?i geanta? Ce ai acolo, a întrebat, îndreptând o pu?c? spre mine.
– Un porc, spun!
– Poftim?Vezi c? trag! Mâinile sus!
– Un porc, tovar??e, domnule. Am în geant? un porc.
– Hot?r??te-te cum vorbe?ti!
– Vorbesc corect, îi repet. În geant? am un porc.
Ca s? m? sperie, trase o rafal?, împu?când stele de pe cer.
– Arunc?-mi geanta, îmi ceru el!
– Cum s? o arunc?! Este un porc viu!
Nu-i venea s? cread?. Îmi pip?i geanta, o deschise ?i „pruncul” ie?i din ea, mirosindu-l. Omul se sperie, gata-gata s? împu?te animalul.
– Omule, e?ti nebun, îl întreb?
Nu-mi r?spunse dar, când îl vede pe socrul meu apropiindu-se, îi cade înc?rc?torul de la arm?.
– Ce faci Gore? îl strig? socrul. Vrei s?-mi împu?ti ginerele? S? m? la?i f?r? carne de Cr?ciun?
Eu îl priveam bezmetic, speriat de focurile trase.
V?dit surprins, îl ia la întreb?ri pe socrul meu:
– Mata e?ti Tache?
– Ba bine c? nu, îi r?spunde socrul meu. Dar tu ce faci? Revolu?ie în familia mea?
– Tache, iart?-m?! spuse individul, apoi plec?.
– Frumoas? p??anie, spun, mai-mai s? m? împu?te dobitocul. Ai venit la timp.
Socrul, un om scund, fum?tor înr?it dar cu umor, m? prive?te iscoditor.
– Deh m? b?iete, ?tiu ?i eu, toate la timpul lor! S? nu spui c? nu ?i-am salvat via?a!
Drumul c?tre cas? trece pe lâng? Gr?dina Botanic? a ora?ului. La periferie, stâlpii de lumin? erau rari, semiîntunericul dominând str?du?ele mici ?i întortocheate. La cap?tul uneia dintre ele, înghi?it? de întuneric, se afla casa socrului meu.
Din când în când ne întâlneam cu trupe ce str?b?teau ora?ul în camioane. Zgomotele de arm? ne speriau. Treceam tem?tori printre filtrele ce supravegheau str?zile. Nu ?tiam cum vor reac?iona membrii acestora. Primisem între timp banderole, pe care le purtam pe mân?. În ora? circulau zvonuri ce stârneau panic?. Se auzea c? în centrul ora?ului fusese împu?cat un pensionar, total nevinovat, pe când î?i alegea bradul pentru Cr?ciun. S-a aplecat c?tre stiva de brazi ?i nu s-a mai ridicat.
Oricând puteam s? devenim ?i noi ?inte în dezorganizarea general? ce st?pânea strada, era suficient? doar o clip? de nebunie. Pa?ii sunau sinistru pe caldarâm. De la distan??, am z?rit o femeie, sprijinit? de un stâlp de înalt? tensiune.
În cartierul de periferie drumurile se bifurcau, stadionul r?mânând în dreapta. Pe stadion se z?reau scântei. P?rea un exerci?iu de antrenament complex. Mul?i oameni alergau, unii mânuind arme. Se auzeau voci amestecate. Apoi dup? ce câteva elicoptere s-au ridicat în v?zduh, s-a a?ternut t?cerea. Am trecut de stadion cu team?. Nu în?elegeam nimic. P?rea c? totul se întâmpl? în mare tain?.
Femeia care se sprijinea de stâlp, avea la piept o arm? ce-i atingea sânii l?pto?i. Cu ?inuta dezordonat?, cu ?igara atârnându-i în gur?, p?rea dezorientat?. Ai fi crezut c? e în stare s? împu?te pe oricine.
– Ai un foc, ni se adres?, presupunând c? cel pu?in unul din noi era fum?tor.
Ne vedea ca umbre înaintând gr?bite. Privind-o cu dispre?, socrul îi întinse o brichet?.
– D?-mi foc, insist? ea!
Tat?l socru se execut? ?i sc?p?r? din bricheta care nu se aprinse. Repet? gestul pân? când se ivi o flac?r? falnic?.
– Hai mai repede mototolule, îi spuse femeia cu ?igara tremurând în col?ul gurii.
El enervat de insisten?a ei, îi arunc? bricheta. Femeia se apleac? s? o ridice, dar c?zu gr?mad?, iar arma se desc?rc?, zburându-i socrului p?l?ria din cap.
– B?ga-te-a?...! îi trimite el un compliment.
Femeia c?zut? scuip? p?mântul înghi?it din balta în care z?cea. P?l?ria zburase la o distan?? oarecare ?i se înfipsese într-un stâlp de poart?.
– Hai, ce facem, îl întreb?
– Las-o dracului de p?l?rie, bine c? mai am capul pe umeri ?i din?ii în gur?.
Geanta prinse via?? iar „pruncul” c?uta ie?irea.
– Pruncul ne fuge, pruncul, strig? el în clipa urm?toare, ?i se arunc? dup? el.
Uimit de toat? de?f??urarea, fug c?tre casa p?rin?ilor so?iei.
– A?a, fugi?i la?ilor, l?sa?i o femeie nesatisf?cut?, am auzit în urma mea.
Femeia r?zboinic? î?i tr?gea u?or pa?ii c?tre spa?iul verde ce închidea strada.
Auzind h?rm?laie, soacra ie?ise ?i ea în strad? ?i, ca într-o partid? de rugby, se arunc? cu toat? robuste?ea sa asupra „pruncului” ce r?t?cea pe strad?, derutat, dar nu-l prinse.
În curtea casei socrilor, câteva gâ?te se agitau, iar gâscanul, cu gâtul în fa??, amenin?a godacul ce, în toat? h?rm?laia, c?uta un refugiu în perimetrul gospod?riei.
Pr?fui?i, în iarna uscat?, p?rin?ii se întorc acas?. M-am întins obosit în holul casei într-un fotoliu aproape de buc?t?rie. Mama aranja focul în a?teptarea tat?lui, care prepara hrana godacului. Din fotoliu amânam s? r?spund chem?rii la mas?, venit? din buc?t?rie. Arome de fripturi ?i cozonac invadaser? holul. Privirea îmi era a?intit? pe geamul de la baie, acoperit de o perdea sub?ire prin care intuiam nurii iubitei so?ii. Rememorez îmbr??i??rile de alt?dat?. Dornic, cutez s? intru cu imagina?ia în crepusculul ce ascundea trupul so?iei. Supus fr?mânt?rilor m? v?d deasupra oboselii acumulate. Respir greu, a?teptând ner?bd?tor s? o rev?d. Pentru mine timpul s-a oprit în loc.
Din baie so?ia ie?i cu pielea umed? ?i cu prosopul strâns pe corp. Parfumul s?u m? tope?te. Imagina?ia o ia razna. M? apropii de ea absorbit. Ne privim în ochi. Mâinile noastre se caut? ?i ne strivim buzele cu sete. Din cea mai apropiat? camer? se aude o melodie lent?. Îmbr??i?a?i, ne îndrept?m c?tre pat. Îndep?rt?m cuvertura ?i ne adâncim în lenjeria alb?, ca într-o mare de dorin?e.
– Iubit-o te vreau, vreau s? te simt. Cu bra?ele o strâng la pieptul meu. Haide, o îndemn, las?-te!
Vrea s? se ridice. O opresc ?i o acop?r cu trupul meu încins. Ini?iativa îmi apar?ine. Îi simt trupul umed, de care m? lipesc lacom. Egoist împlinesc maximul dorin?ei.
Ea riposteaz? lucid? mi?c?rilor profunde. Ne bucur?m de împlinirea momentului. Fiecare atingere devine împlinire. Inima ei fierbinte conduce. ?ip?tul eliberator a venit în momentul de maxim al extazului.
Energiile s-au desc?tu?at. Obosi?i ne întindem vl?gui?i. Trupurile ne sunt n?du?ite. Apoi t?cere. Adormim, f?r? a avea grija timpului. Ne iubim.
Nu ne pas? de nimic ?i de nimeni. Împu?c?turile nu ne mai sperie.
Toate se întâmpl? la timpul lor.