proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

S-a sfâr?it al doilea r?zboi mondial. Mii de ora?e ?i sate au r?mas în ruine... Sufereau ??ri, continente... din greu sufla marea Uniune. Suferea ?i Basarabia – asuprit? de regimuri, s?r?cit?, r?mas? cu o armat? de v?duve ?i schilodi?i. Cu toate astea, demnitari ai marei capitale au emis decret special de achizi?ionare a grânelor, ca necesare contra foamei în regiuni mai ruinate de r?zboi. La ordinul dat, comuni?tii din capitala local? au r?spuns cu mare osârdie.
Solda?i arma?i, c?l?uzi?i de mili?ioneri, tot felul de activi?ti locali, suflori... s-au încins la cotrob?it poduri saraie ?i h?rmane – cas? dup? cas?, sat, c?tun... ?i iar? sat. Celor mai am?râ?i le mai l?sau desag cu grâu la fund, pe cei mai gospodari îi cur??eau de tot, p?n ?i t?râ?ele de dat la porc.
Epidemii r?spândite în anii de r?zboi, ?i dup?, nu miluiau pe nimeni ?i nimica. Dup? ”scuturare”, ca înadins a survenit o mare secet?. În acel an înecat de necaz, grâul nu s-a f?cut, nici popu?oiu... nici m?car fasola. În oamenii sl?bi?i din lipsa de pâine a dat tuberculoza, tiful, malaria... Un înfometat, atins de o boal?, nu se mai ridica.
Suferea s?racul, suferea ?i mijloca?u. Care strecurase ceva provizii de pe urma achizi?iei, avea mai multe ?anse, dar spaima ?i panica ajungeau peste tot. Când se termina pâinea, coapt? din rumegu? cu f?in?, fometa?ii t?iau vite ?i or?t?nii, dup? care venea rându la câini, pisici, guzgani...
Primele victime, din case de s?raci, stârneau spaim? ?i mare pericol. Anemalicul instinct de suprave?uire strâmtora sim?ul omeniei. S?tenii nu se mai împ?r?eau cu nevoile, rar care era în stare s? scoat? din sac un pumn de grâu ca împrumut sau ca poman?. Nu mai ie?eau la drum. Tr?gând z?voare, se tot z?treau pe sub perdele, cu lumânare vie la icoan?... Mul?i nu deschideau nici la neamuri.
Odat? în sat, pe ?leah în jos, câine mare a s?rit poarta de gospodar. Turbul ar?ta ca în anii buni: botos, col?os, gros în ?olduri, învelit la trup, frumos la blan?... Îndep?rtându-se de cas?, a luat-o pe o hudicioar? la vale, în trap m?runt. Printre nuiele de garduri, unde ?i unde se z?reau ochi sticli?i. De dup? por?i ?i pârlazuri au ap?rut h?mesi?ii, care cu secure, care cu topor... S?racul câine, mare ?i grozav cum era, sim?ind primejdia, a luat-o la fug? spre râp?. Sc?pare n-a avut. Doi b?ietani ie?i?i ca din p?mânt, i-au a?inut calea. Unul a reu?it sa-l doboare, cu hârle?. Animalul r?nit s-a ridicat, dar n-a mai dovedit s? fug?. Înfometa?ii au t?b?rât, l-au omorât ?i tot atunci au disp?rut, cu tot cu trup. Toat? seara a dat roate st?pânul, strigându-?i fidelul paznic...
În cas? la Grigori?? s-a tras foame nu mai pu?in ca în altele. Norocul a fost c?-i d?duse ascultare Licheriei, înainte de a-i goli bol?evicii hambarul.
Într-o noapte de zvonuri proaste înjugase el boii, înc?rcase carul cu saci de grâu ?i plecase la Fl?mînda, pe drumuri ocolite. Ajunse la sor?-sa Nadea a dou?za, cu boii înspuma?i, când satele de lâng? Prut trecuser? controlul. Grâul întors mai târziu acas?, ascuns în multe locuri, cât de cât ,a u?urat situa?ia.
Finica ?i b?ie?ii mai mari în?elegeau, micii – nu prea. Foametea i-a prins în plin? cre?tere, ?i Lucheria purta sarcin?. Vasile mânca fierbinte. Cât se r?corea ciaunu de la foc, el lua lingur? ?i s-apuca de înfulecat, cu limba fript?. A?a a fost nu o dat?... pân? a-l vedea tat-so.
– Licheri, i-a s? sco?i tu farfuriile, ?i s? pui la fiecare în parte.
– Da cui ii grea??... sau ai v?zut v-o unu cu mu?i?
– Vasîlic? a nostru îi las? fl?mînzi pe ?eilal?i, c? m?nânc? herbinte.
– I-ar ?iind fric? s? moar?, mititelu…
– ?ini nu sî temi di asta în ziua di azi?.. ?i di tr?it to?i vor s? tr?iasc?.
– Of, di i-om vide odat? sco?i în var?, la grîu nou...
– Nu-i a?a di mult... da trebui s? avem grij?. Ne-o r?mas un sac di grîu, jiumati di fasoli, doi pumni di maz?re. Asta-i tot!
Pe la mijloc de prim?var?, într-o zi, Vitea ?i Vasile st?teau tol?ni?i pe prispa casei, s? mai prind? la putere din c?ldura soarelui, ?i stomagu lipit de spinare, f?r? curaj de alergare.
– Oari ?i scurm? ?ioroiu ?iala acolo? - întreb? Vitea, uit?ndu-se pe acoperi?u casei din mahala, situat? mai spre rîp?. – Tu îl vezi, Vas?li?
– ?i eri l-am v?zut, ?i alaltaieri...
– ?i o g?sît el bun în stuhu ?iala?
– Poati ?eva di mîncari?..
– Poati. Pliscu ii b?gat adânc, coada o ?ine ridicat? în sus.
– ?i-i tremur?, parc? ar ?iuguli ?eva.
– Dac? umple gu?a, pleac?.
– Corbul, parc? auzind, tot atunci scoase capul din stuh ?i zbur? ca alungat?. Fâlfâind asupra ogr?zii, pas?rea sc?p? ceva.
– Hai s? c?ut?m, poati d?m di ?i-o perdut ?ioroiu din plisc.
B?ie?ii au g?sit un gr?unte de popu?oi ?i l-au în?tiin?at pi Andrii, care le era mai marele pe afar?. În aceea?i noapte, în mare secret, Vasile s-a c???rat pe casa cu pricina, drept de pe umerii lui Andrei, cu porunc? de mare r?spundere. B?gând mâna în stuf pân? la um?r, pe unde ziua umbla corbul, a dat de hran?... De atunci încolo, cam la dou? trei zile, Finica fierbea gr?un?e.
Dup? secet?, a venit an roditor. Lumea s-a calmat, ?i-a revenit, s-a întremat. A r?mas doar frica foametei, înso?it? de alte temeri postbelice.
Conducerea dictatorial? din marea capital? a dat ordin s? fie judeca?i ”exploatatorii” ?i ini?iate colhozuri în toat? Basarabia. Teancuri de hârtii cu liste de familii, împ?r?ite pe sate ?i ora?e, au fost puse la dispozi?ia executorilor militari ?i civili – în 24 de ore s? asigure prezen?a deporta?ilor la punctele de plecare.
În mul?imi adunate în grab? la g?rile feroviare nu prea se observau mutre rotungite ?i cefe nemuncite. B?rba?i, femei ?i copii de toat? vârsta, nevinova?i, pedepsi?i f?r? dreptul de a fi asculta?i, a se ap?ra ?i a fi ap?ra?i, erau împin?i în vagoane.
Executorii au ajuns cu listele în sat. În plin? noapte s-au auzit b?t?i brutale ?i în poart? la Grigori??.
– Grigori??, scoal? c? o venit dup? noi, strig? Lucheria speriat?.
– Acu? le ar?t eu... r?spunse el, alergând în izmene dup? pu?c?.
– Nu intra în p?cati cu Dumnez?u, fuji, fuji în gr?din?... ascundi-ti, f?r? tini n-a sî ni rîdi?i.
În timp ce Grigore se îmbr?ca la repezeal?, nevast?-sa î?i arunc? ?al pe umeri ?i ie?i în pragul casei, chipurile s? vad? pe cine-l purta naiba dup? miezul nop?ii. Câinele din ograd?, un dul?u focos dat drumu din leg?toare, zgâriind scândurile por?ii cu labele dinainte, l?tra înr?it la musafirii din drum.
– Leag?-?i paznicu, cât nu l-am împu?cat – strig? nervos unul.
– Da ?ini sînte?i, ?i v? trebui la oara asta?
– St?pîne?te turbu ?i deschide, c? de nu, avem pricaz s? tragem...
– Dac? a?i venit cu pricaz, v? dischidim, numa nu rupi?i poarta, ?i animalu nu-i jinovat ca s?-l împu?ca?i... Ave?i oleac? di r?bdari, c? nu vini potopu – r?spuns Lucheria ?i intr? în cas?. Grigori??, îmbr?cat, înc?l?at, cu mantaua de la front într-o mân?, ?i rucsacul cu merinde în alta, st?tea în mijlocul casei ?i se uita mâhnit la b?ie?ii ridica?i din paturi.
– Pleac?, Grigori??, nu perdi timpu, fuji. Trebuie sî li dau drumu, c? di nu, s-apuc? di împu?cat. La poart?-s trii... e sama, s? nu mai hie ?i al?ii ascun?i pi la pârlazuri. – St?pânul arunc? rucsacu-n spate ?i disp?ru dup? o cuvertur? de pat spânzurat? de-a întregul peretelui de la vale, din?untru ascunzând gaur? mare, ce în curând urma s? fie astupat?.
– Andrii, ie?i tu la poart? ?i d?-le drumu la diavoli, da mai întâi leag? câinili – zise Lucheria în ?oapt?. – Las?-i s? intri, nu-?i treac? pin cap s?-i stârne?ti cu ?eva, ai?tea n-au ni?i un sfânt, împu?c? pi loc. B?iatul mai mare, ditamai b?rbat, a pus câinele la leg?toare ?i le-a dat drumul nepofti?ilor s? intre: doi civili înarma?i cu carabine ?i un militar cu stelu?e pe umeri.
– Unde-i hoziainu*? – a întrebat tare mai marele.
– Nu ?tiu, nu spuni undi sâ du?i, di undi vini...
– Nu vrei s? spui... Îl g?sîm f?r? tine, da va trebui s? r?scolim casa toat?, podu... întoar?im tot cu fundu-n sus. Tot una-l g?sim, da a s? ?ie mai r?u ?i pintru dînsu, ?i pintru voi – mârâi unul din ajutori.
– Spuni?i ?i vre?i di la dînsu. Mâine a sî vin? el sîngur la voi. Di furat, nu fur?, moarti di om n-o f?cut... n-ari di ?i fuji.
În timp ce ajutorii cotrob?iau sub paturi, mai marele citea hot?rârea. Grigore era condamnat la deportare pe zece ani ca du?man a puterii sovietice. P?mânturile acuzatului, chipurile dobândite prin exploatare de munc?, urmau s? fie trecute în avu?ia statului. Lucheria, cu ochii întor?i pe dos, p?ru-n frunte zburlit ca la baba Cloan?a, s-a pus înaintea declarantului.
– A?i vinit pi întuneric... s?-ńi lua?i b?rbatu... A?a-i? Da cu ?i nu v-o ascultat el pi voi, cu ?i nu v-o intrat în voie?.. Di câti ori a?i vinit dup? grîu, v-o dat. V-o dat cât a?i vurut, nu s-o contrat ni?i o dat?. La front o mers tot di voia lui, nu l-o împins nimeni din urm?, nu s-o ascuns pin poduri, gr?mezi di ?iocani*... Pintru ?i vre?i s?-l rîdica?i? Mari bog??ie nu ari, ?i dac? o agonisît ?eva la gospod?rie, o f?cut-o sîngur, cu tat-so, cu fata ?i fi?iorii, f?r? slugi. ?i dac? o avut om la lucru, l-o hr?nit, i-o purtat di grij?, l-o r?spl?tit. O f?cut averi pintru fat?, pintru b?ie?i... Finic?, Andrii, vini?i la m?m?ia, adu?e?i-i ?î pi ?iilan?i, pi to?i... Vide?i cî?i avem? – continu? Lucheria – ?i fac eu cu dîn?ii f?r? b?rbat? Voi ave?i mame, surori, fimei, copchii... suflet în voi ave?i? Lua?i-m? pi mini, pi dînsu l?sa?i-l s? mun?easc?, s?-i fac? mari, c? ii ar s? rîdi?i ?ara...
Pân? la urm?, femeia izbucni într-un plâns dezesperat. Unul din civili s-a dat la militar.
– Cum fa?im mai departe?
– Hai s? merjim, mai avem di lucru.
– Da jiudecatu?
– A s? apar? el... n-a s? fug? sîngur în fundu Siberiei, ni?i pisti Prut n-ari sc?pari, românii întorc fugarii înapoi, îs obliga?i.
Între timp, Grigore str?b?tu gr?dini ?i o lu? spre B?r?neasa. A doua zi, la prima or? acuzatul st?tea în fa?a ajutorului comisarului de voencomat* cu hârtia de pe front în mân?. Acela, c?pitan cu pieptul în medalii, l-a ascultat, s-a uitat în document ?i l-a întrebat în care parte a Konigsbergului luptase... Apoi l-a pus s? scrie o jalob?, sf?tuindu-l câteva zile s? treac? pe la neamuri mai dep?rtate, pe urm? neap?rat s? intre în colhoz, cât mai repede.
Ce a f?cut c?pitanul cu plângerea, doar el a ?tiut. În tot cazul, frontovicu* a fost ?ters din lista. La o s?pt?mân?, a c?lcat el pragul cârmuirii colective, cu actele-i de proprietate în mân?, s? înregistreze avu?ia cu care intra în gr?mad?.
– Isc?le?te! – îi zise secretaru, dup? complectarea listei cu bunuri.
– Isc?lesc, da mai întâi s? ?etesc ?i am scris. ...O c?ru?? cu doi boi de arat, ca datorie fa?? de colectiv, o vac? de lapte, treizeci de oi, dou? hectare de ciornoziom... Cum dou????... N-ai v?zut pi document 37 ?i jum?tati???...
– Dac? scriu tot, nu te putem primi în colectiv, n-avem voie...
– Da eu, om mari ?i prost, am vinit ai?ia, cu sovistea dischis?... Ei cum s? în?echi via?? nou? cu a?a mîr??vie? Cum poati omu s? aiv? încrederi în hurta asta a voastr??.. – se revolt? Grigore, oftigat, nu altceva. – Închipui-?i tu, omu lu Dumnez?u, c? mâine-poimâine, cum nu odat? s-o înâmplat ?i mai înainte, pleac? iar ru?ii ?i vin al?ii din urma lor, sau pi?ti un an-doi vreu s? ies din adun?tura asta de golani. În a?a cazuri, ?i intoar?i?i voi înapoi? – Întoar?i?i ?i-am isc?lit, nu-i a?a?
– Nu! A?a n-a s? se întîmple! S?-?i ias? din cap aieste gânduri! Nu mai pleac? nimeni nic?ieri, ?i al?ii nu mai vin!.. O trecut vremea burjuilor.
– Da ?ini e?ti tu, m? rog, di ?tii ?i a s? hie mai diparti?
– Eu îs pentru puterea sovetic?, ?i asta-i tot. Tu acuma nu te contrezi cu mine, te contrezi cu mare ?ar? de proletari...
– Vorghe?ti cu mini c? ” tovar??u”, parc? nu m? mai cuno?ti, parc? nu mai e?ti tu... Ai uitat ?i spunei pi timpu românilor?
– Grigori??, vremurile nu-s a?elia, d?-te dup? lume, dac? vrei s?-?i vezi b?ie?ii mari, cred c? nu-s eu primu care ?i-o spun. Bag?-?i min?ile în cap, s? nu ?i le bage al?ii. Nu crede c? dac? ai sc?pat odat?...
– Da tu, ti crezi tari curat în fa?a comani?tilor? Nu ti temi c? într-o noapti a s?-ti bat? ?i ?ie in poart??
– Tu ai grij? de tine, de mine nu-?i bate capu... Când al?ii a?teptau în a triilea e?alon, eu luam Berlinu... cu mitraliera... Acolo o cherut frica me...
– O luptat ?i al?ii din sat, nu mai r?u. Da hai s? ne întoar?im la gospod?rirea voastr?. Ai?i îi vorba di docomenti... Eu nu pot isc?li hâr?oaga asta. Îs gata s? fac pu?c?rie, s? trag foami, frig... Dicât s?-mi bat joc sîngur di mini, s-o fac? al?ii.
– Treaba ta. Noi nu te-am chemat, sîngur ai venit. Dac? nu-?i convine, rupe cererea, ?i cu asta am terminat. Du-te acas?, mai gânde?te-te, da ai s? vezi c? am dreptate.
Negru la fa??, Grigore nu ?tia ce s? fac?, ce s? gîndeasc?. Noroc c? a intrat prieten a lui (în aceea?i situa?ie) ?i l-a convins s? isc?leasc? lista.
De la ziua ‘ceea a trecut vreme, dar Grigori?? înc? dormea r?u nop?ile, ?i dac? adormea, se visa f?r? c?ma??, în picioarele goale... Se trezea mai obosit decât se culca, dimine?ile nu mai erau acelea... De muncit muncea el, ?i nu r?u, dar nu mai sim?ea râvna dinainte. Se d?duse în hurt? cu toat? familia. Lucheria ?inea casa. El, Finica ?i b?ie?ii mai mari lucrau dealurile colective.
Primul an s-a încheiat cu rezultate triste, dar nu ?i de temut. Grosul roadei a fost dat la stat, o bun? parte – împ?r?it? la oameni, dup? num?rul zilelor trudite. La grâul adus acas?, Grigori?? ?i-a dat sama c? familia avea pâine anul înainte. În ziua de cr?ciun, a ridicat el un pahar de vin negru, l-a golit cu sete ?i s-a deschis la fa??, ar?tând la toat? masa c? via?a nu era a?a de acr?, cum se vedea pe mutra comanistului.
În urm?torii ani, statul sovetic s-a dovedit a fi grijuliu cu ??ranii, c? ora?ele, mereu în cre?tere, cereau de m?ncare. Din centre industriale pornit-au e?aloane cu tehnic?, cisterne, chimicate ?i alte atribute necesare gospod?riilor colective. MTC-urile se m?reau, prindeau la putere. Ma?in?ritul a invadat dealurile: tractoare la arat, la boronit, la discuit; tractoare la sem?nat, la c?rat... ?i la secerat.

Colhozul ”Pravda”, înfiin?at la al treilea an dup? r?zboi, la etapa ini?ial? reunise pu?ine gospod?rii. Partea major? a p?mânturilor din sat r?mase în posesia proprietarilor priva?i. Doar dup? raziile bol?evice din vara lui patruzeci ?i noul ”Pravda” (”Adev?rul”) ?i-a consoludat pozi?iile. Tot pe-atunci s-a n?scut ?i ”????????” - înc? o gospod?rie colectiv?, în mare parte format? de nevoia?ii din Buticeni, într-un timp respin?i de ru?tenii mai gospodari. Odat? rase haturile de pe vechile ogoare, conducerea de la raion a îns?rcinat MTC-urile din vecin?tate s? sus?in? ambele colective. Idea era, în sat s? fie instalat? filial? a sta?iei Baimaclia.
Primele dou? tractoare au venit pe Rusca, la grajdu colhozului, aflat nu departe de casa lui Grigori??. Era timp de prim?var?. Andei, gonit de pe deal de o ploaie mare, st?tea pe prispa casei, urm?rind apa tulbure a râpei zburând cu vuiet la vale, mai s?-?i ias? din malurile gunoioase.
Dup? treaba cu motoru trecuser? ani?ori, multe s-au schimbat. B?iatul s-a f?cut fl?c?u zdrav?n, tare la oase, mare la pumni ?i lat în tapalig?. Când intra pe u?a casei, se apleca.
Cum numai se potoli vâjâiala de dup? ploaie, dinspre grajd r?sun? b?taie de motor. Atunci ?i Grigori?? ie?i din cas?. V?zîndu-?i b?iatu gata s? coboare pragu prispei, l-a întrebat, domol:
– Ti du?i s? vezi ?i-?i fac tractoarili?
– Asta vreu!
– Du-ti, tot una n-avem treab? pi glodu ista. Poati g?s??ti ?eva di lucru la motoari.
– Ar ?i ńinunea di pi lumi... s? sc?p di brigadiri umflati în peni...
– S? nu crezi c? dac-ai s? fugi di ai?tia, n-ai s? dai di al?ii.
– A s? sc?p oari vo dat? di dîn?ii?
– Da, cînd sîngur ai s? hii brigadir, da asta...
– Di ?i, adica?.. M? rog di spuni, m?tali.
– C? te-am j?lit când nu trebuia, n-am scos curaua la timp...
– M?tali stii ?i a citi, ?i a scri, da brigadir nu e?ti. ?-atun?ia?...
– Eu lucrez în voia mea, nimea s? m? comandi... La tini via?a aghe în?epi. Doi ani di ?coal? pi timpuri acu fac mult...
– Practica bati tioria – pomeni Andrei sloganul, tot ie?ind pe poart?.
Tractori?tii, amîndoi cu ajutori, se învîrteau în juru tehnicii. Unul, Neculai Lavruc (mo? drept pe linia bunicii Tecla), cum a dat ochii cu Andrei, l-a ?i tras de o parte.
– Un pri??pcic* (ajutor) degrab? pleac? la armat?. Vii în locu lui?
– Da!!! ?i trebui s? fac, badi Neculai?..
Zile mai târziu, în ograda MTC-ului de Baimaclia a intrat un tractor cu doi oameni, din care unul s-a dus drept la nacialnic. Paznicul s-a dat mai aproape de cel r?mas afar?.
– I-a spuni, di undi ti cunosc eu pi tini, m? b?ieti? – întreb? b?trînul, parc? încercînd s?-?i aminteasc? ceva.
– Îs Andrii, di la Râpe?ti, nu mai ?ii minti?
– Tu e?ti, cari o disf?cut motoru?
– Nu eu l-am disf?cut, numa am ajiutat.
– Asta-i clar, am zîs mai mult pintru mini. M?, da ?i-ai mai crescut... Di atun?i n-ai mai dat pi la noi.
– Am trecut vo dou? ori, nu ti-am v?zut.
– Poati eram acas?... baba cam bole?te. Da acu... cu ?i ocazie?
-- N-a reu?it Andrei s? r?spund?, c? a ?i fost chemat la cabinet.
– Hai, duti, ai s? spui pi urm? – insist? mo?ul, curios de situa?ie.
Mai marele pe MTC era altul. Cel de demult ?inea post de conducere în raion. Dup? instruc?iuni scurte ?i clare, ascultate drept din gura ?efului, Andrei a însemnat pe foaie (scris? de mo?-so Neculai) dou? cârlige ?i o linie strâmb? de-a curmezi?ul. Hârtia dat? nu era altceva, decât cererea isc?lit?, in care se confirma c? el ruga s? fie primit la lucru ca ajutor de tractorist.
Afar?, fl?c?ul a tras aer mult ?i i-a zis paznicului:
– Gata!!! Di acu încolo a s? ni videm mai des.
Cam a?a a pornit tân?rul pe calea mecaniza?iei, la începutul c?reia de mare sprijin i-a fost unchiu-s?u Neculai: om cumsecade, cu tâlc, în?elegere ?i mult? r?bdare, demn de inteligen?a propriei naturi.

Avantajele tehnice ale epocii s-au adeverit întru totul. La începuturi de colhozuri, ma?ini erau prea pu?ine ca s? dovedeasc? toate dealurile. Grigore i-a dat cu boii lui mai departe, împ?cat ?i cu puterea motoarelor. Îi râdea inima v?zându-?i b?iatu mai mare r?sturnând trei brazde odat?. De l-ar hi l?sat comani?tii cu bucata lui de toloac?, s? cumpere la b?ie?i un tractora?, o ma?in?... s? dea boii la carne... s? stea întins ziulica pe sub copaci la marginea hatului, jucând popa prostu cu al?ii ca dânsu... Visa el ?i tot visa, pân? iar în?elegea c? nu mai vedea deseatinele întoarse, cum nu-?i vedea ceafa f?r? oglind?. ?i apoi, nu era el de tol?nit ca golanu în a?teptare. Oameni ca el, f?r? munc? dormeau r?u noaptea, ziua murindu-?i de urât.

În perioada ini?ierilor socialiste, anii buni veneau unul dup? altul. Timpul blajin ?i generosul p?mânt se r?spl?teau pentru vremurile suferite. La repartizarea roadelor conta doar munca. S?racii s-au ridicat, mijloca?ii s-au aplecat, podurile fiindu-le pline la unii ?i la al?ii. Munceau cot la cot cu to?ii, poate ?i împ?ca?i cu noile orânduieli, c? altele nu se ofereau.
În ani num?ra?i, colhozul cu regulile lui a cuprins via?a de zi cu zi a ??ranului. Din proprietarii individuali, în sat au r?mas doar trei. Puterea sovetic? le confiscase deseatinele, l?sându-le ceva, s? nu moar? de foame, da nici s? îngroa?e falca, s? nu cad? prad? invidiei. ?i apoi, cu astfel de exemplare, propaganda adversar? n-avea dreptul s? afirme c? bol?evizmul este distrug?torul propriet??ii private, a personalit??ii, ?.a.m.d.

Într-o zi, ma?inic? de Chi?in?u s-a oprit la selsovet, l-a luat pe pre?edinte ?i a plecat, nu departe. A stopat vehicolu la poarta unui gospodar, înc? nu dat în colhoz. Omu era acas?, dinainte prevenit s? nu plece pe undeva. Din ma?in? a coborât propriul pre?edinte: cu parteni, jurnalist ?i fotograf, trustrei de capital?.
– Buna ziua, bade T?nase – salut? ?eful local. – Hai s? facem ce am vorbit, c? oamenii îs veni?i de departe, ?i departe au de plecat.
– Din partea me n-a s? ave?i re?inere, c? ni?i eu n-am timp di perdut.
–Mata ai preg?tit cum te-am rugat?
– Tot îi gata înc? di ieri, da a?i nimerit la oara di mas?.
– Nu po?i mânca dup? ce pleac? oamenii?
– Nu, nu pot. Treaba-i treab?, graba-i grab?, da mîncarea – la timp. Cheam? delega?ia la mas?, delicate?uri n-am, da fl?mânzi n-a s? r?mîn?.
– Invit?-i matale, c? nu-i casa mea.
– ????? ? ?????, ????????*...
– Nu te complica, spune-le pe a noastr?, c?-s moldoveni to?i, numai unu nu vorbe?te, da în?elege aproape tot, ?i nu se sup?r?, ?tie c? la sud nu prea-i d?m cu rusasca.
Acceptând invita?ia, veni?ii au urmat st?pânul. Dup? ce ?i-au cl?tit mâinile ?i fe?ele pr?fuite de drum, au intrat în cas?. În?untru, ca ?i afar?, totul era curat. Atributele de interier, simple, acoperite cu un strat gros de modestie, aranjate cu gust gospod?resc prin col?uri ?i de-a lungu pere?ilor, aveau locul ?i rostu lor. Camera p?rea exagerat de înc?p?tore. Dou? ferestre mari primeau lumina direct de afar?, dinspre r?s?rit. Peretele mai mare, aproape în întregime acoperit de un covor gros de lân?, prezenta un deal albit de troiene, cu o cale ferat? ?i tren eviden?iate pe o latur?, pe alta –
cu o margin? de p?dure boreal?. Fotograful se uita n?ucit la nordicul paradis. Probabil nu-i venea s?-?i dea sama, cum o astfel de lucrare putea fi ascuns? de civiliza?ie. În mijlocul od?ii st?tea o mas? patrat? înconjurat? de scaune din lemn bine lucrat.
Abia reu?ir? oaspe?ii s?-?i g?seasc? locul, c? ap?ru gospodina cu fa?? de mas? alb? ?i teanc de tacîmuri. Femeia d?du buna ziua cu jumate de glas ?i imediat se apuc? de pus mâncarea: patlagele ro?ii, ardei iu?i, castrave?i, ceap?, brânz? de oi t?iat? felioare, pâine alb?... La urm?, puse în mijlocu mesei fund mare de lemn ?i r?sturn? ditamai ceaun de m?m?lig?, apoi aduse altul cu ihnelu?? de pui*. Atunci intr? pe u?? ?i st?pânul, ?i un cob* de la pivni??.

Dup? mas?, oaspe?ii s-au apucat de lucru. În?untru s-a pozat de dou? ori covorul, o dat? camera... Afar? s-a fotografiat ograda, casa, gr?dina, cote?ul cu g?ini, gojinea?a ocupat? de scroaf? cu duzina-i de purcei unu ca unu... Poarta ?i gardu de la drum au r?mas f?r? aten?ie, scândurile fiindu-le prea dese ?i înalte. Numai cu imaginile fixate pe acea pelicul?, era de demonstrat (m?car ?i în judecat?) c? acel gospodar nu figura între ultimii oameni din sat. În timp ce fotograful î?i termina misiunea, ziaristul a ini?iat reportajul:
– Bade T?nas?, dumneata ai auzit de gazeta ”Moldova socialist?”?
– Cum s? nu... o ?i citesc.
– Noi sântem trimi?i de la redac?ie, s? vedem cum tr?iesc s?tenii individuali. Capitali?tii strig? în gura mare c? în ?ara sovetelor oamenii n-au dreptul s?-?i aleag? modul de trai. Noi vrem, ?i trebuie, s? le argument?m, c? nu-i a?a, c? cet??enii sovetici tr?iesc în deplin? libertate, doar pentru asta au luptat, pentru asta ?i construiesc comunizmul. Puterea sovetic? îi protejaz? si-i ajut? pe to?i, asta o demonstreaz? ?i condi?iile de trai a familiei dumitale. Poveste?te-ne, cum ai ob?inut toate bunurile din gospod?rie, f?r? colhoz.
– Mul??mim partidului... El ne d? lucru, ne indrumeaz?, ne poart? de grij?. Înainte aveam o gr?mada p?mînt, v?c?rit, oierit... umblam nebun de cap anu-mprejur, s? le dovedesc pe toate. Acu, slava domnului, a venit puterea sovetic? ?i m-a eliberat de toate greut??ile. În afar? de asta, statu m-a indemnat s? v?d P?mîntu. Am c?lcat cu trenu jum?tate de lume, f?r? s? pl?tesc un ban. Când am ajuns s? r?mân unde mai tare mi-a pl?cut, statu m-a aranjat cu traiul, mi-a dat de munc?... Ce s? mai gr?im, eu unu am r?mas tare mul??mit, niciodat? n-a s? uit timpurile tr?ite acolo.
– Dup? cum se vede, mata nici aici n-o duci r?u.
– A?a este, da tot înapoi m? trage. P?cat c? a murit Stalin. La doi ani dup? ce s-a petrecut el, am fost alunga?i acas?. Dac? mai tr?ia macar v-o z?ce ani... acolo r?mâneam pe via??, c? tare ne-a pl?cut.
– Dac? ?i-a pl?cut natura de la nord, poate nu-i târziu s? te întorci acum, bade T?nase. Statul are nevoie de oameni harnici peste tot.
– Ehe-he!.. Nu mai d?dea?i voi de mine pe aici, demult plecam... Muierea m? ?ine. Nu c-ar hi alintat? sau r? la frig, sau i-ar hi fric? de drumuri lunji... Cauza-i c? nu-i prie?te carnea de urs, da eu îs vân?tor. – Ce planuri ai mata pentru viitor, bade T?nase?
– La viitor se gânde?te partidu, da eu, între noi hie vorba, v? spun pe de-a dreptu c? vreu s?-mi întorc p?mântu luat cu de-a sîla.
– Cu asta vrei s? spui c? ai fost judecat f?r? dreptate, ?i deportat?
– Da, anume asta!
– Ai f?cut ceva, ca s? fie g?sit? gre?ala comis??
– I-am scris jalob? lu Hru?ciov. El m-a eliberat, a recunoscut c? n-am fost vinovat… insamn? c? trebuie s? întoarc? ?i p?mîntu.
– Cât ?i-au confiscat?
– Triispr?z??i hictare.
– Num?ru dracului, poate într-însul a fost nenorocul... Dup? câte ?tiu eu, pentru a?a avu?ie, într-adev?r n-aveau dreptul s? te judece.
– Poati m-au pedepsit mai tari pintru vorbire. Nu dijeaba zic b?trânii c? pas?rea pi limba ii cheri. Da poati ?i cu num?ru nicuratului ai dreptati. Cum primesc p?mîntu înapoi, un hectar las de poman? la colhoz...
Trimi?ii din capital? au rotungit conversa?ia ?i au plecat. La o s?pt?mân?, fizionomia lui badea T?nase, cu zîmbet acriu, dar totu?i zîmbet, ap?ru în pagin? a ”Mo?????? ??????????”. Mare i-a fost mirarea v?zându-se ?i în ”??????”*, gazeta num?rul unu a marei Uniuni. În articolul de comentare a pozei, tovar??ul Afanasii era ”frunta? de colhoz, activist a reformelor socialiste... unul din cei mai asupri?i arga?i din timpul chiaburilor... care, datorit? puterii sovietice, în doar câ?iva ani de munc? sârguincioas? a devenit model a gospodarului sovetic ...”
Badea T?nas? nu s-a sup?rat, ba s-a amuzat, c? de el, într-o singur? diminea??, afl? toat? Uniunea. La o lun? de la publicare, po?t?ri?a îl vizita zi la zi, tot c?rându-i scrisori cu miros din dep?rtare, în care amicii de la frig îl f?ceau la?, nemernic ?i în tot felul.

Dup? cum povesteau mai târziu suprave?uitorii acelor holburate cincinale, reformele socialiste, treptat, impulsar? ?i mecanizmul avans?ri sociale de la ?ar?.
Satul s-a înfiripat cu ?coal? de ?apte ani, punct medical, maternitate, club, magazine, dou? brig?zi de tractoare, mecanici, contabili, agronom... Oamenii munceau, primeau grâu, popu?oi... ?i bani o dat? la juma de an. Au r?mas în trecut boli ?i frica de foamete, s-au terminat ?i deport?rile.
Dup? moartea marelui conduc?tor, partidul s-a supus unei u?oare autocritici, cu adiere de injusti?ie local?, astfel drumul raiului sovietic fiind larg deschis pentru toat? lumea muncitoare.
Sensibili la reforme, tinerii au acceptat cerin?ele curente, mul?i din ei începând a crede în noile idealuri.
Fii ?i fecioare de familii badjocorite, dând uit?rii f?rdelegile c?zute asupra p?rin?ilor, împotriva voin?ei celor din urm? se înrolau activ în rândurile partidului. Comunistul avea privilegii, ?anse de a ajunge mult mai departe decât oricare apolitic. Chiar ?i cei mai simpli, f?r? posturi, ambi?ii... se bucurau de acele seduc?toare avantaje. Muncitorul comunist profita de un strung mai bun, tractoristul – de tractor nou, ?oferul – de un camion... F?r? îndoial?, asta nu însemna c? to?i comuni?tii erau ni?te carieri?ti, mul?i dintre ei într-adev?r crezând în paradisul unei lumi f?r? clase.
În cazuri ?i circumstan?e create de noul regim, cu sau f?r? voin?a tuturora, avantajat? r?mânea ?i partea majoritar? a popula?iei. Marea realizare a fost c? pâinea de toate zilele, atât de valorat? în vreme de s?r?cie, nu mai lipsea nici în am?râtele familii.
B?iatul mai mare a lui Grigori??, odat? înscris în lista viitorilor mecanizatori, s-a pus pe treab? cu tot înadinsul. În anotimpuri de r?spundere ie?ea pe poart? la cântarea cuco?ilor. Duminicile, rar era v?zut el în sat. Bani mul?i nu câ?tiga, în schimb plata în natur? îl înc?lzea, ?i asta atunci însemna mult. Lucrul pe deal nu se termina, mai anul împrejur. Doar iarna se mai astâmp?rau tractoare – pe sub ?oproane, la desf?cut fiare. Tot pe acolo se învârtea ?i el, de la primul ?urub pân? la noul strig?t de motor.
În mare, Andrei p?rea satisf?cut de ce înf?ptuia, de familia ?i casa în care tr?ia. Doar un singur motiv îl obliga uneori s? sufere. Piciorul, lovit cândva de furia tat?lui, îl sup?ra, nu-l l?sa s? fac? uz de adev?rata-i putere, când mai tare avea nevoie de ea. Acela?i picior v?t?mat i-a îngr?dit drumul serviciului militar, act l?udabil ?i mult apreciat în anii de dup? r?zboi. Suferea ?i el, dar taic?-s?u suferea mai mult, când îl observa uitîndu-se cu tâng? la fl?c?i întor?i din armat?: strân?i în uniforme cu pagoane*, insigne-n pept, centuri lucite, ciubote cremuite... cop?i, c?li?i, cu ochii plini de carte, minte ?i valoare.

Într-o duminic? de var?, aproape de amiaz?, st?tea Andrei lungit sub un copac în livada de lâng? cas?. Acela-i era anturaju, când lenea-i mai d?dea târcoale. Numai de care pomi nu cre?teau acolo... Dormita el întins sub un cire? stufos, l?sat cu poale la un metru de p?mânt. M?m?i-sa, care zilnic f?cea amiaza taman pe locul cela, i-a atras aten?ia.
– Da nu mai ie?i ?i tu oleac? din ograd?, m?i Andrii?..
– Da ?i n-am v?zut eu dup? poart?, m?m?i?
– Azi esti jioc în sat... e?ti fl?c?u.
– N-am ?tiut. Chiar am s? ies oleac?, mai încolo. – Ti ei cu tractoarili ?i ui?i di toati... Pi Finica o întreab? fetili dac? nu te-ai însurat cu v-o batoz?.
– Da cari-s ele, de-a cui?
– Am în??les c? una-i chiar di pisti rîp?.
– Da altili?
– Da ?i, asta nu-?i pla?i? Îi nant?, harnic?, bun? di lucru, una la p?rin?i... ?i cas? de-a gata.
– Tre s? mai ?î plac?, macar olec?...
– Da eu socoteam, credeam...
– Nu ti scârghi, m?m?i, azi a s? m? mai uit o dat? la dînsa - zise Andrei ridicat de la p?mânt, luând-o u?urel spre poart?.
– Nu ti du a?a, schimb?-?i macar c?me?a.
Degeaba spuse ea ultimele cuvinte. Fecioru n-o mai auzea, nu-i pl?cea lui s? piard? timpu cu boarfe. C?ma?a... c?ma?? era, bunghi avea, rupt? nu era, numai gulerul la gât p?rea oleac? ros, poate de soare ars, pantalonu ca pantalonu...
P?r?sind ograd?, fl?c?ul coti la stânga, s? treac? mai întâi pe la grajd, s?-?i vad? tractorul. Numitul obiect, situat lâng? casa lui, era o fost? gospod?rie a unuia din boga?ii satului, judecat de comani?ti... disp?rut f?r? urm? înainte de r?zboi. Aparte de ad?postul cailor mai erau ?i alte înc?peri, unite sub un singur acoperi?, între ele separate cu pere?i interiori. U?ile vechi din lemn, înc? rezistente, înt?rite cu tabl? groas?, z?vorâte, ascundeau parte din avu?ia colhozului. Tân?rul deschise poarta, intr?, o dat? înconjur? tractorul, i se uit? desubt... apoi se aplec? sub volan ?i scoase duntr-un loc (numai de el ?tiut) o cârp? mozolit?, de unsoare înegrit?. Dezvelind-o atent, r?sturn? în pumn monede grase; cele r?mase, cu grij? înf??ate în aceea?i cârpa oloioas?, cu grij? fur? împinse unde trebuia. Aruncând o ochead? în spate, atinse el cu papucul o roat? a tractorului ?i hai s-o ia spre ie?ire. Când s? ias? pe poarta, d?du nas în nas cu p?zitorul.
– ?i-ai perdut tu pi ai?i, în zî di hodin?, dat? di Dumnez?u? – M-am uitat la tractor, s? v?d dac? nu-i curji ap? din radiator. Da m?ta, di ?i nu e?ti la post?
–Am dat o fug? p?n acas?, s? aduc di mâncari, pi la noapti.
– Trebuia macar poarta s-o legi cu von cap?t di sîrm?...
– Poarta nu-i pintru ho?i, da oaminii cumsîcadi duminica nu bat drumuri... Asta la tini nu s? atribuie, am spus-o c? a?a o vinit vorba.
– Da avei un cîine bun, undi-i, c? nu l-am v?zut, ni?i nu l-am auzît?
– Ei, m?i Andrii... o murit, s?racu...
– Da ?i o avut, c? b?trîn n-ar?ta?
– Dac? ?tiam... îl mai l?sam eu s? chiar?? – Nu ?i-o r?mas vo c??au? din s?mîn?a lui?
– Am una acas?, chiar acu i-am dat ap?, mâncare, am ?i slobozît-o.
– Vorghe?ti cu teteia, poati o arat? la dul?u nostru - s? vezi numa ?i ?în?i a s? ias? dintr-însa. Când a s? creasc? mari, ni?i pu?ca n-a s?-?i trebuiasc?.
– Da ghini zî?i! Uiti c? la asta nu m-am gândit. Numadicît am s?-l rog pi Grigori??... Te-ai uitat la tractoare?
– Oari chiar nu-i chip di li g?sît un loc mai dosît? Stau în b?ligar...
– ?i pi mine m? îngrijoreaz?, da unde s? le b?ga?i?
– Un aparat di-aista coast? mai scump dicât tot ?i ascundi colhozu dup? u?ili estea, cu tot cu brigadiri.
Terminând vorba, Andrei nu s-a pornit deodat? la median. Era devreme, înc? nici trâmbi?a nu s-auzea, c? de fapt nici nu-l interesa. Nu era juc?u?, doar îi pl?cea s? vad? cum s?ltau al?ii din c?lcâie. Mai întâi a ocolit el grajdu pe din afar?, în partea de la deal, ca apoi s? vad? ?i locuri de pe Rusca, unde duminicile se adunau b?ie?i de veleatu lui. În dosul grajdului, pe o b?t?tur? a nim?nui, doi holtei tinerei, înconjura?i de o mân? de pu?tani pauperiza?i, aruncau în sus pitacu* – Andrii, vin? la ariol* cu noi, ni-i urât în doi – îi strig? unul. – Azi nu, am treab?.
– Cari treab?, îi duminic?, ai uitat?
– N-am bani.
– Da cu a?ii di la Sînt?m?rie ?e-ai f?cut? Aduni di ma?înic??
– I-am dat lu tata s?-mi cumperi suman di însurat.
– Alt? min?iun?... – de ai?i aud cum î?i zuruie capi?ili în buzunare.
– Nu m? bârliga dijeaba, l-am l?sat – i-a t?iat-o Andrei cu decizie ?i s-a îndep?rtat, cu speran?a s? dea în alt? parte de gloat? mai înst?rit?. A coborât spre râp?, a trecut podul si imediat a luat-o la stînga, spre cap?tu satului. Mult n-a mers, la o umbr? de hudi?? înfundat? se vedea roat? de spin?ri greb?nate ?i capuri l?sate la p?mînt. ”Socot banii, ?ineva o luat gr?mad? bun?. Dac? vineam oleac? mai înainti...” – presupunea noul sosit, ?i el dr?gostos la bani de plea?c?. A?a ?i era. Înconjurat din toate p?r?ile de holtei, însura?i ?i însur??ei, norocosul, aplecat asupra unei gr?mezi de copeici albe ?i ruble m?runte de hârtie, num?ra tot delaolalt?, ce însemna c? jucase cu cineva la o mân? ?i împ?r?ea cu?ul.
Acolo eroul nostru nu s-a a?teptat rugat, singur ?i-a b?gat capul... L-a scos, dup? ce în buzunar nu-i r?mase capicu?? de leac, m?car pentru amintire. ”Acu n-am ?i fa?i, vreu nu vreu, tre s? m? duc la jioc în sat” – se hot?rî el, f?r? mare regret. N-avea pentru ce se înciuda, pierderea, tot la ariol o câ?ligase. Mai departe a fost cum ?i-a pus el în plan, numai c? s-a întors iar la tractor, s? scoat? bani de ?ig?ri ?i alte cheltiueli.
Pe median veselia începuse. Juc?u?i de frunte ?i fete mari, ca de nunt? g?tite, b?teau p?mântul tare cu t?lpile nevinovate, de-al tobei BUM înfierbântate. Urm?ri Andrei o hor? lung?, un brâu, o polc?, apoi se retrase într-o parte, s? mai arunce c?t?tura în cârduri de fete care nu mai aveau loc în mijlocul aten?iei. S-a pus el pe c?utate, curios s? afle: de se schimbase la chip ?i trup mahalagi?a pomenit? de m?m?i-sa. Tot învârtind ochii intre rochii, d?du cu ei într-o feti?can? frumu?ic?. Apoi, o mai g?si de câteva ori cu privirea, tot f?r? s? vrea, de?i adev?rat nu era. O cazualitate repetat?, nu mai poate fi numit? astfel. Din?untru îl ap?sa dorin?a. Fata mai întâi s-a f?cut c? nu-l vede, apoi, prinzându-i privirea, ceva îmbujorat?, i-a r?spuns cu a ei – criticant? ?i sfid?toare, dup? care i-a întors spatele, ca pentru totdeauna.
Gestul domni?oarei pe cavaler nu l-a stingherit, ba dimpotriv?, i-a sugerat ideea ce-l fr?mânta de când ajunse la vatra jocului. Într-o parte a medianului, la loc ferit b?ie?i de-ai lui f?ceau alt? roat?.” Ariolu, ?ura...” – strigau voinicii satului. Mai la vale, într-o ulicioar? întunecoas? fl?c?i ?i b?ietani î?i înc?lzeau m?sele în c?utarea drept??ii disp?rute în v?paia azartului.
– Andrii! Hai încoa?i! – la strigat Gheorghe a lu Cernat, un camarad din Butuceni. – Pi undi umbli, c? nu te-am mai v?zut dimult? – Lucrez, nu bat ?urca...
– Tot la tractoari?...
– Acolo, acolo...
– Bun lucru... Nu s-ar g?sî v-on loc ?i pintru mini?
– Acu nu, poati mai încolo...
– Tu dac? auzi ?eva, spuni, m-am s?turat di lopat?.
– Bun. Ai câ?ligat ?eva azi?
– Di undi? – Îs gol chistol.
--Da cari-i mai norocos?
– Aldi Negru, azi ii duc flagu.
– Asta m? interesa – a zis venitul, în gloat? observând un fl?c?u de f?c?tura lui: smolit, aprins la fa??... cu interes urm?rind un pitac în curs de aterizare.
Andrei a intrat deodat? în hora norocului. La început câ?tiga, ?i nu r?u. A trebuit s? strâng? cureaua, s? nu-i cad? pantalonul îngrelat. Putea s?-?i ia lini?tit t?lp??i?a... Dar... alde Negru înc? erau tari, îl mai ?i z?d?rau.
Amurgea, da ariolu nu se mai termina. Noroc de ocazie...
– ?ura! – strig? cineva, când pitacu era aproape la p?mânt.
– Nu, nu!.. Îi ariolu, ?ura o trebuit s? strigi mai înainti, acu-i târziu... – protest? arunc?torul, aplecându-se dup? cu?. Un pantof ascu?it în bot îi c?lcat ap?sat mâna întins?, lipind-o de p?mânt. Scrâ?nind a pericol, câ?tig?toru p?li tare cu cea liber?, nimerindu-l mai jos de centur? pe st?pânu papucului. La ceilal?i mult nu le-a trebuit... N-a mai fost nevoie de dus la hudi?a, b?taia s-a pornit pe loc. ?inându-se împreun?, alde Negru d?deau în to?i care nu erau de-ai lor. Un pumn întâmpl?tor, luat în falc?, îl oblig? ?i pe Andrei s? intre în hora curajului. Taman atunci, o grup? de cuconi?e trecea pe al?turi. Fetele, din mers privir? pe furi? la h?rm?laie, câutându-?i de drumu lor. Numai una, încetinind pasul,se opri, îi arunc? o privire distrug?toare persoanei c?utate, apoi imediat se alinie cu mahalagi?ele. Norocul cavalerului, c? era ocupat ?i n-o observ?. Zdup?neala a mai durat, apoi s-a ?i terminat.
Andrei a ajuns acas? noaptea, cu pantalonu descusut la un crac... nasu zgâriat ?i un ochi umflat. Tat-so îl a?tepta.
– Iar i-ai dat cu ariolu. Di câti ori ?i-am spus s? nu mai jio?i? Ai uitat, ?i b?taie ai luat ultima dat?? Di ?i ta?i? Ai câ?ligat ceva? ?i ascunzi acolo? Arat? mâna! D?-ti mai aproapi! Aaaa! Iaca ?i-ai cî?ligat – o c?me?? rupt?, înc? ?i b?tut. Zîderea cui ti ari, las? c? am s? jioc eu ariolu cu tini – a zis Grigori?? înciudat, a scos centura, a pus-o în doua ?i a ridicat-o, s? dea cu ea. Încordat strun?, Andrei a prins cureaua, a zmuls-o cu putere din mâinile lui tat-so ?i i-a aruncat-o la picioare.
– Gata, s-o terminat curaua! Dac-o mai rîdi?i o dat? la mini, ?i-o arunc pi foc!
– Grigore a înlemnit, dar n-avea pentru ce. Odat? ?i odat? asta trebuia s? se întâmple.
– Daaa... ai crescut mari, m?i fi?ioare.
– Bunelu Andrii tot d?dea?..
– D?dea ?i el. B?tea la buc?... loc niatins nu l?sa. Când se sup?ra mai tari, tr?gea cu curaua la nimereal?...
– În mini n-o dat ni?i odat?, ni?i în Vitea.
– Buneii nu-?i bat nepo?ii.
– Eu am v?zut, pi valea l?rgii, ?i pe Rusca...
– Poati-i mai alint? cu v?rgu?a din urm?, da asta nu-i b?taie. F?r? pedepsire, marii n-ascult?, d-apoi copchiii. F?r? curau? nu sâ poati, a?a o fost din totdeauna. Când ai s? ai b?ie?ii t?i, ai s? ai r?spunderea p?rinteasc?, atun?i ai s? m? în??leji mai ghini... – ”?i m? toac?!.. Parc? m? g?te?ti di însur?toari, oari nu cumva ńi-o* g?sît v-o ńireasâ” – îi veni în cap fl?c?ului. – Di ariol, Finica ?i-o spus? – Ni?i într-un caz! O dat? n-am auzît-o s? zic? ?eva r?u di tini. Sau î?i ?tii di fric? di mititic?, sau ?ini la tini a?a di tari, c? nu-?i vedi bazaconiili.
– Mai digrab?-i a?a, c? di mini dimult nu sâ mai temi. Atun?i, ?ini o mai putut s?-?i spun?, în afar? di dînsa?
– Satu-i mari, t?t vedi ?i t?t audi. Di tini s? vorghe?ti c? ti ba?i des, jio?i ariolu, fumezi...
– Da m?tali asta n-ai f?cut?..
– Am f?cut, ?i r?u am f?cut! De-atâta ?i-?i atrag aten?ia. B?taia ca b?taia, ca întri b?ie?i... Nu cred eu c?-?i bagi nasu la pumni chiar nitam-nisam. Da iaca ariolu, di loc nu-i bun. – Bani perdu?i. Asta ?i-o spun eu, da mai ghini ?i-o spunea mo?-to Ionel din România... Ni?i fumatu nu-i bun – bani azvârli?i în vânt... ?i s?n?tatea stricat?.
– Nu mai fumez eu chiar ?âgar? dup? ?âgar?. M? mai prostesc...
– Azi oleac?, mâini oleac?... poimîini nu tî mai dizbaeri. Ia s? atraji aten?ie cum be tiutiun Neculai Mocanu, cum tu???ti diminea?a di nu s? poati opri. ?i nu numa el, t??i cari fumeaz? horc?i ?i stuchi negrea??.
– A s?-l lep?d, tetei, ?i ariolu... Cu badea Neculai te-ai mai împ?cat?
– Da eu am ?i uitat ?i o fost întri noi. Dimult n-am ńic? împotriva lui, mai ales dup? ?i colhozu ne-o pus într-o covat?. Da di ?i ti interesaz??
– Am înterbat ?i eu a?a, c-o vinit vorba di dînsu.
– Nu ti cred. Nu cunosc eu ca tu s? întreghi ?eva din s?nin. A?i avut v-on conflict pi deal? Am auzît di la ?ineva c?, dac? ti nimere?ti cu tractoru la dînsu-n brigad?, la mas? nu-?i umple farfuria. Îi drept?
– Cu mini el n-are de furc?, ?i por?ia-i ca la to?i. – Tu nu e?ti ca to?i, mun?e?ti cât doi. Ar putea s?-?i dee sama de asta ?i s? nu se zgîr?easc?, doar nu toarn? din ?iaunu lui de acas?.
– Da nu-i el zgîr?it, pari distul de om?nos. – Atun?i, cari-i motivu la întrebarea ta? N-a ?i avînd vo fat? di m?ritat, s? ni încuscrim? ?i s-ar mai bucura m?m?i-ta... – Ari una, da pintru mini-i mititic?. Mari partizan mai e?ti, nu pot scoati ńic? din tine, ni?i cu cîrligu. Da ia stai olec?... O ari pi Olimbi?a cari-i m?ritat?, pi b?ietu Manole, dup? dînsu vini alt? fat?, jiosu?? frumu?ic?, ?i nu chiar a?a di mititic?. Oari cî?i ani a ?i avînd?
– V-o ??ispre?i, nu mai mult.
– Ehe-he! La a?a ani m?m?i-ta era în capu mesei, cu fataua-n frunti... – Da m?tali, cî?i aveai?
– Eu aveam 23 împlini?i.
– Da eu am numa dou?z??i, ?i Finica înc? nu-i m?ritat?.
– Neculai îi om di ji??, gospodar... ?i di feti ari grij?. Li alint? cu haine bune, li corcole?ti... da tari-i inimos di feliu lui. Îi greoi la sup?rare. Nu uit? obida, macar cr?pe dracu-n patru. A?a c?, s? ai asta în videri, chiar dac? nu ?i-o vinit timpu di însurat.