Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Copil?rie

de Florin Hulubei

Era prin vara lui 1982. St?team pe iarba din spatele blocului, în soarele puternic al amiezii, f?r? teama c? ar putea s? apar? nea Roman, care era plecat la ?ar? vara. Cez?ric? turuia întruna, de parc? avea motora? în gur?, despre R?zboiul stelelor ?i Imperiul contraatac? ?i Jedi, de parc? astea erau singurele filme difuzate la Cinema Orizont. Poate c? erau singurele filme pe care le v?zuse, c? nu era zi ?i sear? în care s? nu le înfloreasc? bine de tot, cum aveam s? aflu mai târziu, când, dup? mai bine de 10 ani, le-am v?zut pe videocasetofonul cump?rat de tata drept cadou pentru c? am intrat la facultate.
- O ?tii pe Crina, tipa aia de la doi, din scara mea? l-am întrebat, sperând c? mai aud ?i altceva decât Luke, Vader ?i Han Solo din gura lui.
- Care, sora lui Fr?gu?a, aia urât?? r?spunse imediat, spre surprinderea mea.
- Nu e, b?i, urât?, niciuna! am protestat vehement, având în vedere c? m? în?elegeam foarte bine cu fetele, mai ales cu Crina.
- Sunt amândou?, nu numai grasa! aproape c?-mi ?ip? el în ureche.
M-am sup?rat brusc. I-am aruncat o privire atât de urât?, încât începuse s? se bâlbâie ?i cred c? l-am speriat a?a tare c?, deodat?, s-a ridicat de pe iarb? ?i a zis:
- Am uitat c? la ora asta mama pune masa.
Încerca s? g?seasc? o cale s? plece. Dac? cineva nu se f?cea m?car c?-l aprob? sau nu d?dea cele mai mici semne c? ar asculta p?l?vr?geala lui ve?nic? despre aceast? minunat? serie de filme SF, pân? la urm?, se îmbufna ?i pleca s? caute al?i interlocutori sau se retr?gea în cas?.
- Hai, m?, c? ?tiu c? nu-i nimeni acas?, ai t?i vin disear? de la munc?! Ce te superi a?a? am dat eu s?-l îmbunez ?i, spre uimirea mea, efectul a fost imediat.
I s-a a?ternut un zâmbet larg pe fa?? ?i a dat s? deschid? gura, dar i-am luat-o înainte:
- Auzi, ?tii vagoanele alea din spatele blocului din cap?t, alea p?r?site pe ?in??
- Alea ro?ii ?i verzi, ruginite? r?spunse el repede, clipind.
- Da, m?, alea, am ad?ugat, Ce zici, d?m o tur? pe acolo disear?? Am eu lanterne, nu e nicio problem?...
- B?i, e?ti sigur? Nu crezi c? e cam periculos pe întuneric? se strâmb? el.
- B?i, da fricos mai e?ti, râsei eu cu poft?, dar în capul meu se învârteau deja fantome, sectan?i din aceia care bântuiser? nu cu mult timp în urm? pe strada noastr? în c?utare de copii pe care s?-i ia cu ei la naiba în praznic ?i al?i mon?tri închipui?i.
- Bine, m?, la ce or?? se pref?cu Cez?ric? interesat.
- Eu zic s? ne vedem la 8:30, la scara ta, dar fii anten?, nu mai vii cu nimeni!
- Bine, m?, zise el scurt, cu un tremur perceptibil al vocii, dar mimând o încredere mai degrab? inexistent?.
Se ridic? ?i, profitând de moment ?i de faptul c? erau vreo 35 de grade la umbr?, m? salut? cu un gest scurt din mers ?i o lu? agale spre scara a treia. Aveam chef de glume ?i îi strigai:
- Ia vezi, m?, mai ai cheia la gât?
Instinctiv, duse repede mâna la piept ?i pip?i cheia care atârna pe sub tricoul în dungi grena ?i albe, uitându-se apoi la mine triumf?tor.
R?mas singur, m? gândeam s? o iau ?i eu încet spre cas?, dar în fa?a sc?rii m? opri Irinel, vecinul din blocul de vizavi:
- Salut, Mana-mana, care mai e treaba? îmi arunc? el satisf?cut porecla direct în fa??.
Cred c? v-am mai spus, dar c?p?tasem porecla asta pe drept, pentru c?, cu numai câteva luni în urm?, îi terorizasem pe to?i copiii cu o melodie stupid? auzit? la televizor ?i care suna, efectiv, a?a: mana-mana, papti-bidibi! Repetat? obsesiv, putea s? fac? pe oricine s?-?i ias? din pepeni, dar ritmul, melodia în sine ?i mai ales faptul c? „versurile” nu era greu de memorat m? f?cuser? s? o îndr?gesc ?i s? fac din ea un ?lag?r, cum erau atunci botezate hiturile, pe strada noastr?. Normal c? asta îmi atr?sese dispre?ul copiilor, s?tui de bolboroseala mea f?r? noim? ?i, drept pedeaps?, m? alesesem cu porecla ?i, chiar dac? acum îi înnebuneam cu alte melodii, ei tot Mana-mana m? strigau.
Irinel era un tip zeflemist ?i parc? vedeam în ochii lui cât de satisf?cut era c? putea s?-mi spun? a?a. Îi d?dea mâna, oricum, având un frate mai mare, cu care nu m? puteam pune. Continu? s? m? tachineze, cu toate c? d?deam semne de ner?bdare ?i încercam cu greu s? scap de el.
- ?tii, am fost la vagoanele alea din spate. Tu ?tiai c? este aur în ele?
Asta le întrecea pe toate! Dup? povestea cu femeile, despre care spunea c? le place teribil sexul ?i c?, în timp ce o fac, gem ?i bolborosesc de pl?cere, pe care mi-o turnase împreun? cu frate-s?u ?i care m? pusese într-o mare dilem? ?i m? f?cuse s? m? uit cu al?i ochi la fetele de la bloc, cu care m? jucam zi de zi, chiar m? gândeam acum dac? s? mai cred ceva din ce-mi spunea. Am înghi?it în sec ?i m-am pref?cut c? nu ?tiam despre ce era vorba:
- Ai fost tu acolo ?i ai v?zut cu ochii t?i? l-am chestionat.
Derutat, m? privi cu suspiciune, b?nuind parc? ceva, dar nu se pierdu foarte tare cu firea.
- Eu, nu! Frate-meu a fost s?pt?mâna trecut? cu ni?te prieteni ?i au v?zut printr-o gaur? c? str?lucea ceva în?untru.
M? lini?tii. Se vedea c? minte, dar, cu toate acestea, m? ?i gândeam deja la câte perechi de teni?i ?i câte biciclete mi-a? fi putut cump?ra cu doar o parte din acea comoar?.
- Bine, bine, hai c? m? gr?besc s? ajung la mas?, am aruncat eu aproape indiferent ?i l-am l?sat în fa?a sc?rii.
Irinel a îngânat ceva neinteligibil ?i s-a îndreptat spre scara lui. „Antipatic? na?iune de oameni” m? gândeam eu la cei doi fra?i, în timp ce m? târam prin dogoare spre u?a sc?rii.
Ajuns în cas?, m-am îndreptat spre frigider, dar, într-o clip?, mirosul cald ?i îmbietor de poale-n brâu ie?it din buc?t?rie m-a lovit ca o torpil? olfactiv? ?i am sim?it cum îmi plou? în gur? instantaneu. Mama f?cea ce f?cea ?i mai d?dea la iveal?, din când în când, minuni culinare greu de refuzat chiar ?i la o vârst? la care nici mâncarea, nici dulciurile nu m? tentau foarte tare. Ciorbele nu erau pasiunea mea, dar pl?cintele, gogo?ile ?i ?ni?elele cu piure ?i castraveciori mura?i m? terminau numai cu mirosul, ce s? mai spun de gust! Am furat dou? pl?cinte f?r? ca mama s? bage de seam?, ocupat? fiind cu ni?te oale de pe aragaz, ?i am tulit-o spre camera mea, în care aveam de gând s? citesc pân? seara. Frate-meu, care era prea mic pentru a m? juca cu el, dormea în p?tu?ul lui ?i, astfel, în lini?tea spart? doar din când în când de câte un ciripit de pas?re sau de vreo boc?nitur? a câte unui vecin chitit s? mai dreag? ceva prin cas? sau s? mai construiasc? ceva în fa?a blocului, puteam s? savurez pl?cintele ?i Pove?tile nemuritoare. Tata avea obiceiul de a cump?ra c?r?i ?i, de fiecare dat? când o f?cea, avea grij? s?-mi ia ?i mie câte un volum de pove?ti, de Petre Ispirescu sau din colec?ia de Pove?ti nemuritoare, pe care le devoram, efectiv. Câteva ore nu m-am mi?cat din patul meu, doar am auzit-o ca prin vis pe mama strigând c? pleac? la serviciu, în tura a doua, ?i mi-am v?zut de lectur?. Între timp, bona fratelui meu, ajuns? ?i ea înainte s? plece mama la lucru, a venit în camer? ?i l-a luat cu ea în sufragerie pe „?sta micu’”, ca s? nu m? mai deranjeze. Nu ne suportam reciproc ?i, de fiecare dat? când r?mâneam singuri acas?, c?utam s? m? feresc de ea cum puteam mai bine. Nu-i adresam nicio vorb?, dar nici ea nu se omora cu firea s? m? întrebe dac? mi-e bine, dac? mi-e foame, sete sau dac? vreau altceva. Pur ?i simplu ne ignoram, Biata femeie, b?trân? ?i cu probleme serioase de s?n?tate, avea ochi numai pentru fr??iorul meu, care era comoara ei ?i primea toat? aten?ia ?i grija. Pu?in îmi p?sa, iar la un moment dat aveam chiar inten?ia s? ies afar?, în nenorocita de ar?i?? care încinsese oricum ?i camera insuportabil, ?i s? stau pe sc?rile de la intrarea în bloc, s? citesc. M? oprea doar gândul c? m-ar fi v?zut alde Irinel, C?t?lin sau chiar golanul de Mircea din scara de vizavi citind ?i m-ar fi luat în bâz? mai r?u ca de obicei.
Dup? câteva ore în care am terminat aproape jum?tate de volum ?i am tras un pui de somn de vreo juma’ de or?, am mâncat ceva la repezeal? ?i am ie?it afar?, s? caut companie. În fa?a blocului, pe la ora 6, erau câteva fete care tot chicoteau ?i nu m-au b?gat în seam?. Nu le ?tiam decât vag, erau din alte sc?ri, la care ajungeam mai rar, probabil c? a?teptau vreo alt? fat? din scara noastr? sau de la scara din mijloc de la blocul din fa??. Din lips? de ocupa?ie, am luat-o spre blocul mare din cap?t. Aveam de gând s?-l ocolesc, s? v?d vagoanele din spate ?i s? m? asigur c? exist? o cale de acces c?tre ele. Zona aia era cam nasoal?, st?teau pe acolo ni?te b?ie?i cu care noi, cei de pe Corni?a, nu ne aveam deloc bine ?i era precaut s? nu d?m ochii cu ei. Totu?i, mi-am f?cut curaj ?i m-am oprit la col?ul blocului dinspre construc?ia din c?r?mid? ro?ie în care aruncam gunoiul, de unde puteam s? v?d toate ?inele de tren, care nu ?tiam de unde veneau, dar pe care erau abandonate, de câ?iva ani, vagoanele astea ruginite, colorate în ro?u, verde ?i gri, care d?deau fiori multora din copiii care treceau pe acolo, mai ales seara, ?i în care, spuneau cei mari, s-ar fi ascuns fie comori nenum?rate, fie vr?jitori, sectan?i sau securi?ti pu?i s? ne urm?reasc?. Am studiat pu?in, de la distan??, cele zece vagoane ?i am observat c? pân? ?i adul?ii care aveau drum pe acolo treceau la o distan?? apreciabil? de ele când se îndreptau spre gangul care d?dea înspre bulevard, chiar vizavi de magazinul Orizont. Nimeni nu p?rea s? le p?zeasc? ?i se zvonea c? exist? o mic? trap? dedesubtul unuia din ele, prin care te puteai strecura în interior. Am luat-o înainte, spre gang, s? v?d ce film mai rula la Orizont, cinematograful nostru aflat chiar în stânga ie?irii din acesta, lâng? o pizzerie. Voiam s? v?d ce mai e pe bulevard ?i s? intru pe strada noastr? dinspre ?coal?, poate aveam ?ans? s? dau de cineva cunoscut, ca s?-mi omor timpul pân? la ora la care convenisem cu Cez?ric? s? mergem în aventur?. Pove?tile astea pe care le tot citeam, mai ales Sindbad marinarul ?i Alibaba ?i cei 40 de ho?i, îmi f?cuser? poft? de ceva peripe?ii insolite, prea era plictiseal? prin zon?. Vara, aproape to?i copiii plecau la ?ar? sau în concedii cu p?rin?ii ?i strada era pustie. În curtea ?colii mai g?seai câte doi-trei r?t?ci?i b?tând mingea sau stând, pur ?i simplu, de vorb?, dar nu erau colegi cu mine ?i n-aveam de ce s? trec pe acolo. Ai mei aveau concedii prin august sau septembrie, a?a c?, din iunie pân? pe la jum?tatea lui august, frecam menta la greu ?i st?team mai mult prin cas?, decât pe afar?. Am luat-o la pas pe bulevard, am v?zut c? la cinematograf d?deau un film vechi, cu ni?te p?s?ri, ceva neinteresant, ?i am luat-o spre ?coal?. Se vedea amurgul c?zând peste ferestrele blocurilor ?i f?cându-le s? par? fl?c?ri portocalii, cu fâ?ii violete din loc în loc, ?i asta m? f?cea s? m? cred deja în lumea fantastic? din O mie ?i una de nop?i. Am mers cât de încet am putut pe trotuar, cu ochii în toate vitrinele ?i la toate blocurile umbrite de culori spectrale din zon?, pân? când am ajuns la cel?lalt gang care d?dea spre ?coal? ?i, în dreptul por?ii, am aruncat o privire în curte: nici pomeneal? de vreun prieten. Dezam?git, am luat-o înainte, pe sub castani, cu gândul s? ajung la blocul turn cu garaje la subsol, unde ?tiam c? stau mai mul?i colegi de clas?, dar, în dreptul aprozarului, mi-am adus aminte de aventura în urma c?reia mama îmi f?cuse vârci pe picioare cu un b??, ?i m-am întors pe strad?, unde Dorina st?tea pe banca de la scara ei ?i fredona un cântec necunoscut mie.
- Salut! Te-ai întors? o abordai eu vesel.
- Mdah, spuse sictirit? ?i relu? melodia
- Ce cân?i acolo?
- Ce te intereseaz?? îng?im? ea.
- Eh, ziceam ?i eu. A?a, c? mai aflu ceva ?lag?re noi
- ABBA, nah, f?cu ea.
Habar n-aveam înc? de trup?. La radio nu auzeam decât „Curierul melodiilor” ?i câte o melodie-dou? pe la emisiunea De la 1 la 3.
- Unde ai auzit-o? m-am pref?cut eu curios.
- Eeete, c? nu-?i spun, zise ea cu un aer ?treng?resc, dar se vedea c? o roade ceva.
Am încercat s? aflu de ce era a?a bosumflat?, c? ea întotdeauna era vesel? ?i am aflat, dup? îndelungi insisten?e, c?-i pl?cea de un b?iat de la bunici, care venise tot în vacan??, cu ai lui, dar care era de undeva din Cluj-Napoca ?i se desp?r?iser? cam cu ochii în lacrimi. ?tia c? n-avea s?-l mai vad? cel pu?in pân? vara viitoare.
Apoi, schimb? registrul ?i m? întreb? dac? eu nu am o prieten? ?i dac? nu-i simt lipsa, a?a, din când în când. Ce mai, era „trotilat?” cum n-o mai v?zusem niciodat?. I-am zis c? am pe cineva, dar c? e secret ?i nu vreau s? afle nimeni, nici m?car ea, care era cea mai bun? prieten? a mea de la bloc. Sanchi, nu aveam pe nimeni, îmi pl?cea ceva mai mult de Crina, vecina mea de la 2, dar nu ?tiam decât eu asta ?i b?nuiam doar c? sentimentul era reciproc, dar... doar atât.
Am mai sporov?it noi câteva minute ?i, brusc, de parc?-?i adusese aminte, m-a întrebat:
- Auzi, tu ?tii vagoanele alea din spatele blocului din cap?t?
Am r?mas blocat. Adic?, de ce vorbea azi toat? lumea despre vagoanele alea am?râte ?i de ce, dintr-odat?, deveniser? tema principal? de discu?ie pe strad?? Niciodat? nu fuseser? o tem? de interes înainte s? vorbesc eu cu Cezar... Hopaaa! Stai a?a! Acum m? prinsesem eu: p?i, dup? ce-l u?uisem pe la prânz, s?tul de pove?tile lui cu Jedi ?i Han Solo et comp., ?sta d?duse sfoar?-n ?ar? ?i subiectul era acum în capul tuturor. Mam?, ce-i fac dac? vine disear?! Deja m? gândeam c? sunt ?anse minime s? mai coboare ?i-mi f?ceam socoteli dac? s? m? aventurez singur sau s? stau cuminte. Mai aveam de a?teptat vreo or? ?i câteva minute, dar m? fr?mântam în sinea mea ?i, dac? s-ar fi strâns o liot? de copii care s? mearg? cu noi, eram chitit s? renun?. Prea periculos ?i prea b?t?tor la ochi pentru cei de la blocul din cap?t. Ar fi iscat, probabil, un mic r?zboi, având în vedere c? practic le înc?lcam teritoriul. În fine, dup? ce am min?it-o c? habar n-aveam ce e cu vagoanele, Dorina a plecat în cas?, plictisit? ?i, la plecare, mi-a trântit un:
- Baft?, Mana-mana! Ai grij? s? nu p??e?ti ceva pe acolo..., ?i m-a pupat pe obraz, dup? care a zâmbit misterios.
Ceeee? Era clar c? nu mai avea rost s?-l a?tept pe Cezar. ?i ce era cu zâmbetul ?la? Hmm! Îmi pl?cea de Dorina, dar nu la modul în care îmi pl?cea, totu?i, Crina. Era o prietenie frumoas? ?i ne distram de minune amândoi, dar s? m? pupe pe obraz ?i s?-mi zâmbeasc? a?a frumos?!
M-am enervat. Am luat-o încet spre scara lui Cez?ric?, cu gândul s?-l chem „la raport”. L-am strigat de jos, ?tiind c? geamul camerei lui era deschis. A ap?rut dup? vreo treizeci de secunde. A zis c? se îmbrac? repede ?i vine. M? preg?team s?-i trag un perdaf pentru c? nu p?strase secretul, dar m-am r?zgândit, de team? s? nu renun?e în ultimul moment. Ce m-a enervat a fost c?, în ciuda în?elegerii noastre, a venit cu sor?-sa, mai mic? cu doi ani decât noi, ?i mi-a bolmojit c? nu mai scap? de ea, c?-l amenin?a c? le spune p?rin?ilor c? mergem undeva, departe, unde nu aveau voie copiii. Mi-a s?rit ?and?ra, l-am tras deoparte ?i l-am întrebat scurt, în ?oapt?, dar r?stit:
- Ce te-a apucat, b?i, de-ai spus la toat? lumea de vagoane?
- Nu i-am spus decât sor?-mii, acas?, s-a ap?rat el cu ochii bulbuca?i, dar tu nu ?tii c? toat? lumea se întreab? ce e cu vagoanele alea de când le-au adus acolo?
Am înghi?it g?lu?ca, vrând-nevrând, dar i-am atras aten?ia c?, dac? sor?-sa face figuri ?i îi este fric?, eu nu m? întorc din drum ?i nici nu stau dup? ei. În sfâr?it, dup? câteva minute de ezitare, Cezar a luat-o de mân? pe sor?-sa, i-a promis c? o duce a doua zi la un film ?i la cofet?rie, numai s? ne lase pe noi în pace ?i s? r?mân? la bloc, cu fetele, dar s? nu mai spun? nim?nui nimic ?i mai ales p?rin?ilor. Fata a zâmbit cu subîn?eles, l-a ?antajat pe frate-s?u cu înc? o promisiune c?-i va da ?i gum? de mestecat str?in?, cu gust de fructe, ?i a plecat fredonând ceva de neîn?eles. Dup? ce am rezolvat problema, am luat-o, cu pa?i m?run?i, dar hot?râ?i, spre cap?tul blocului. Ne-am ascuns o vreme dup? cl?direa cu tomberoane ?i am a?teptat s? se lase bine întunericul. Apoi, tiptil-tiptil, a?a cum citisem eu în „Winnetou” c? se strecurau pieile-ro?ii în taberele armatei americane, am mers pân? la primul vagon din cap?t ?i ne-am b?gat dedesubtul lui, a?teptând câteva momente ?i ciulind urechile, ca s? auzim dac? nu ne urm?rea cineva, c? de v?zut nu mai putea fi vorba, c? se întunecase ca naiba ?i nu voiam s? fim repera?i, a?a c? ?ineam lanternele stinse. Dup? câteva minute, am aprins una din lanterne ?i am c?utat trapa. Am g?sit-o ?i, spre surprinderea noastr?, era deschis?. Ne-am strecurat cu grij? în vagon ?i am început s? cercet?m împrejur, cu lanternele. N-am v?zut mare lucru, dar am luat-o înainte, trecând în cel?lalt vagon ?i, dup? ce am cercetat ?i acolo, neg?sind nimic interesant, am trecut ?i prin urm?toarele cinci. Pe la al nou?lea, ne-am oprit, obosi?i ?i rebegi?i de frig ?i, tot c?utând pe podea dup? niscaiva monede vechi sau mici bijuterii pierdute cândva, poate, cei care se ocupau de tren sau de cei care desc?rcaser? ori înc?rcaser? marfa, am dat cu ochii de o alt? trap?. Am tras de un mâner de fier, dar nu am reu?it singur ?i, dup? ce ne-am opintit de câteva ori, eu dintr-o parte, Cez?ric? din cealalt?, am deschis-o cu zgomot. Ne-am speriat. O clip?, am crezut c? vin cei din blocurile de vizavi de tren, dar nu am auzit vreun alt zgomot. Cezar începuse s? se codeasc? ?i s? m? îndemne, timid, s? ne întoarcem acas?, dar nu aveam de gând s? o fac. Resemnat, Cezar s-a uitat în jos ?i, uimit, mi-a ar?tat cu degetul: dincolo de trapa deschis? dedesubtul nostru se c?sca un h?u imens, înspre care ducea o scar? de fier, la fel ca aceea de pe centrala termic? lâng? care mai st?team seara, în curtea ?colii. Ne-am uitat unul la altul ?i, dup? o scurt? ezitare, m-am hot?rât s? cobor eu primul. U?or, cu lanterna prins? între din?i ?i tremurând, nici eu nu ?tiam dac? de frig, de fric? sau, pur ?i simplu, surescitat din cauza aventurii, am coborât vreo 30 de trepte, l-am a?teptat pe Cezar ?i, dup? ce a ajuns ?i el, am îndreptat lanternele înainte ?i am r?mas masc?: un tunel imens, f?r? cap?t, se deschidea înaintea noastr? ?i am observat c?, în partea stâng?, pe perete, era un întrerup?tor. Curios, am ap?sat pe el ?i, în clipa urm?toare, un ?ir nemaipomenit de lung de neoane s-a aprins, dup? mai multe pâlpâieli, dând la iveal? pere?ii subterani vopsi?i într-un galben fosforescent, care ne invita, practic, s? mergem înainte, f?r? ezitare. „Aventur?, tat?!”, mi-a ?optit prietenul ?i a luat-o în fa?? cu pa?i repezi, aproape alergând. M-am ?inut dup? el, cu capul vâjâindu-mi de emo?ie ?i de team? ?i, pe m?sur? ce înaintam, mi se p?rea c? o facem cu o vitez? din ce în ce mai mare. Dup? vreo jum?tate de or?, tunelul se curba u?or spre dreapta ?i viteza mi se p?rea c? e de tren rapid ?i, culmea, în loc s? ne sim?im obosi?i, aveam o for?? ?i o voin?? de adev?ra?i Jedi. Nu ?tiu când a trecut o or?, timp în care ajunseser?m s? zbur?m, efectiv, prin tunelul pustiu ?i, deodat?, am ajuns la o fund?tur?: era cap?tul – un perete ro?u, cu o scar? asem?n?toare cu aceea de la cap?tul cel?lalt. Am urcat încet treptele, care p?reau ?i mai multe, ?i am ajuns, dup? vreo cinci minute, la un capac rotund. L-am împins cu greu amândoi ?i am ie?it afar?. Aerul era rece, ne ie?eau aburi din n?ri ?i era zi, chiar dac? cerul înnorat nu l?sa s? se vad? soarele, ceea ce mi s-a p?rut ciudat, având în vedere c? plecaser?m de acas? seara, pe la 19:30. Noroc c? m? îmbr?casem în trening, c?ci am v?zut, spre surprinderea noastr?, aproape în mijlocul verii, z?pad? ?i am sim?it deodat? c?-mi cl?n??nesc din?ii cu putere: era ger! Nu am apucat s? spun nimic, am aruncat o privire în fa?? ?i totul mi se p?rea ireal – o pia?? ?i un bulevard imens, plin cu oameni agita?i, de o parte ?i de alta a c?ruia se în?l?au blocuri noi, albe ca neaua ?i care se termina, departe, în cap?t, cu un magazin universal cum numai în pozele din reviste v?zusem. Înc? nu-mi revenisem din ?oc, când l-am v?zut pe Cez?ric? întors cu fa?a spre mine, cu gura c?scat? ?i mâna dreapt? ridicat? în aer. Îmi ar?ta ceva, dar pe fa?a lui se citea un soi de uimire amestecat? cu groaz?. M-am întors ?i eu, iar ?ocul m-a lovit direct în plex: la câ?iva pa?i, dincolo de un gard alb ?i lung, se în?l?a o m?g?oaie de cl?dire de neconceput pentru un pu?ti de 8 ani care nu ie?ea din or??elul lui decât o singur? dat? pe an, vara, în concediul p?rin?ilor. Auzisem vag, la Telejurnal, sau la p?rin?ii mei, care mai discutau uneori, în buc?t?rie, pe ascuns, c? Ceau?escu se preg?tea s?-?i fac? un palat mare, în inima Bucure?tiului, ?i c? începuse, deja, s? demoleze o zon? special pentru asta, dar habar n-aveam c? era deja gata ?i trona, ca o fort?rea??, în Capitala pe care nu o mai v?zusem niciodat?. Eram în Bucure?ti!!! La un moment dat, înc? ?oca?i, ne-am trezit lua?i pe sus de o mul?ime de oameni furio?i, care mergeau repede spre centru, am trecut un pod ?i, dup? câteva minute, am ajuns pe un bulevard în?esat de lume. Lua?i de val, nu am mai v?zut decât c?, în stânga, era o cl?dire pe care scria mare „Liceul Gheorghe Laz?r”, de care nu auzisem înc? nimic, fiind abia în clasa a V-a, apoi am l?sat în urm?, tot pe stânga, Parcul Ci?migiu ?i, aproape de cap?t, am cotit stânga, pe un alt bulevard, pe lâng? un magazin numit Romarta ?i am ajuns lâng? un alt magazin, Muzica. La un moment dat, de nic?ieri, au început s? sune focuri de mitralier? ?i oamenii înnebuni?i au luat-o la s?n?toasa, care pe unde a apucat. Am intrat cu groaz? într-un gang ?i am auzit, deodat?, un cor care scanda cât se poate de clar: „Jos dictatorul!”, „Jos Ceau?escu!”. Eram terifiat, pentru c? ?tiam de la tata c? nu era voie nici m?car s? spunem glume despre el, dar?mite s? strig?m asemenea groz?vii. În înv?lm??eala care se iscase l-am pierdut pe Cez?ric? ?i am început s? plâng. Printre lacrimi, am v?zut pe cer un elicopter mare, care decolase de pe o cl?dire care, am aflat mult mai târziu, era sediul CC al PCR. Lumea a început s? ?ipe ?i s? se bucure mai tare ca la un meci ?i s-a auzit, în v?zduhul plin de fum ?i de sunete de mitraliere, o voce: „Dictatorul a fugit!” Au izbucnit, din mii de piepturi, urale. Am mai auzit „Libertate! Libertate! Ole. Ole, Ceau?escu nu mai e!” ?i am decis s?-l mai caut pe Cez?ric?. L-am g?sit undeva, ghemuit, în apropiere de o biseric?, l-am tras de mânec? ?i am fugit înapoi, spre locul de unde ie?iser?m la suprafa?? f?r? s? ne mai uit?m în spate. Ca prin minune, am descoperit gura canalului ?i ne-am pr?v?lit în el, pe scar?, pân? în tunel, îns? nu mai era niciun întrerup?tor ?i a trebuit s? ne descurc?m cu lanternele. Am fugit cât am putut de repede pân? în cel?lalt cap?t, dar cu aceea?i vitez? ca atunci când veniser?m dinspre Bac?u. Când am ajuns pe strada cu plopi, la scara lui Cez?ric?, tremuram amândoi ca varga ?i nu mai ?tiam dac? suntem vii sau dac? m?car plecaser?m la vagoane. Ceasul lui Cezar, un Casio primit de la tat?l lui dup? ce acesta revenise dintr-o deplasare în Iugoslavia, ar?ta ora 20.00. Ajuns acas?, am intrat, am mâncat în lini?te ?i m-am dus în camera mea f?r? s? mai scot o vorb? toat? seara. Am pus mâna pe „O mie ?i una de nop?i” ?i am adormit citind.







Florin Hulubei (odin) | Scriitori Români

motto: in this room/the hours of love/still make shadows - Charles Bukowski

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro