proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Se spune c? fiecare popor are câte un Luceaf?r, sau cam a?a ?tie poporul român, pentru c? mai demult, în acest popor chiar a existat un Luceaf?r... Un fapt de-a latul. Dac? întrebi, îns?, pe oricine a auzit de Luceaf?r, ce luceaf?r a fost de zi sau poate de noapte, persoana respectiv? va fi foarte derutat?, bineîn?eles... ”Nu se specific? ?i este neesen?ial, pentru figura lui Eminescu, care a fost pur ?i simplu Luceaf?rul... Luceaf?rul poeziei române?ti.”
Unele c?r?i de fizic? vorbesc de faptul c? Luceaf?rul întruchipeaz? de fapt planeta Venus, care se mai nume?te ?i Luceaf?rul de noapte, fiind o apari?ie rotund?, drept pe cer...
Luceaf?rul este, a?adar, feminin, întruchipând pe Zei?a Venus... Iar Luceaf?rul de zi este o femeie, planeta Sirius. ?i Hiperion?
- Poate ?i Mihai Eminescu era o prezen?? foarte efeminat?, era blajin ?i inteligent, cu o frunte lat? ?i frumoas?, sau cel pu?in a?a ni-l înf??i?eaz? toate c?r?ile noastre, de literatur?...
- Iuliana...
- Dap.
- Tu ce crezi despre Eminescu? De ce i s-a spus Luceaf?r?
- Pentru c? a lucit cum nimeni altcineva sau altceva...
- Ce zici?
- A lucit cum nimeni altcineva sau altceva...
- Te inspir?, am în?eles...
- Am încercat s? îl pictez. F?cusem o pauz? de la literatur? ?i mi-am reluat picturile, nu o s? v? ar?t, am fost dintotdeauna o mare timid?, pe când eram copil? mi-au spus c? o s? m? dezvolt mult mai greu decât ceilal?i, pentru c? sunt semiautist?.
- Semiautist?, dumneata...
- Da... Chiar eu...
- Semiautist?...
- Nici acum nu pot ?ti dac? a fost sau nu diagnosticul cel mai corect. Au avut dreptate mult îns? c? m-au îndemnat s? m? apuc, foarte serios, de scris, dar ?i de pictat, a?a gândirea mea s-a dezvoltat mai repede, mai repede decât era pronosticat. A?a, pictând ?i ocupându-m? foarte intens cu scrisul, am r?mas pe aceea?i linie de plutire, cu toat? lumea... Dar dac? m? pune?i s? m? gândesc la luceaf?r, simt c? m? apuc? aceea?i lentoare ?i empatie. De aceea, v? spun c? dac? este s? m? întreba?i ceva, întreba?i numai pictura aceasta, care înf??i?eaz? chipul lui Eminescu...
- Dap.
- Ce crede?i, atunci...
- Nu ?tiu. Pictura e cam întunecat?, de ce nu ai p?strat linia?
- Ei, vede?i, destinul omului...
- Cum e?
- Eminescu a fost, de fapt, un individ foarte drept ?i onest, cu totul curat la inim? ?i la suflet, îns? pesemne ?i oamenilor drep?i li se întâmpl? tot felul de lucruri, în via??. A?i citit cumva biografia lui Eminescu? Nu? S? o lectura?i atunci, dar cuprinzând atât fa?etele pozitive cât ?i pe cele negative. Numai a?a ve?i în?elege c? mai mereu oamenii buni p??esc diverse lucruri ?i li se întâmpl? cu prec?dere anumite lucruri, chiar ?i negative ?i c? r?ul se alipe?te cu prec?dere de omul curat, care în mod obi?nuit nu are nicio treab? cu r?ul, ci numai cu binele. Îns? probabil, destinului îi este ciud?, c? e?ti bun. ?i lui Satana îi e ciud?. C?ci, dac? e?ti bun, tu vei face numai ?i numai binele, dar aceasta nu este tocmai ok, pentru c? omul obi?nuit face atât bine cât ?i r?ul... Pe când Luceferii fac numai binele, de-asta figura lor este atât de luminoas?, pentru c? ei se lipesc suflete?te numai de alegeri benefice, iar aceasta nu este deloc comun...
- Ce tot zici...
- Lui Mihai Eminescu, se ?tie, nu i-a fost u?or... Aceasta pentru faptul desigur c? era un om prea bun, atunci r?ul desigur a ap?rut ?i a profitat... ?ti?i... M? ?ti?i drept un intelectual ?i eu blând, dar mai atipic, pentru c? am r?mas aceea?i tip? timid?, ca ?i la dou?zeci de ani... Îns? Biografia lui Eminescu am studiat-o la timpul ei ?i pot spune despre aceast? lectur?, c? m-a îmbog??it dar ?i c? m-a întristat... Mi se pare tat?l lui Eminescu...
- Irelevant.
- Privi?i aceast? pictur?... Îi seam?n??
- Cui? Tat?lui lui Mihai Eminescu?
- Nu, lui Eminescu Mihai, însu?i... Îi seam?n??
- Da... Îi seam?n? mult... Te po?i exprima ?i prin pictur?, Iuliana Anghelos. Aceasta se ?tie, e?ti o pictori?? care vinde mult.
- Da... Mi-au luat ani ?i ani...
- Da, aceasta se ?tie.
- Dar, m? doare faptul c? Eminescu nu a avut o via?? mai luminoas?, de aici mi se pare c? este aceast? umbr?, care apare, o pute?i vedea...
- Da...
- Luceferii nu au, niciodat?, vie?i foarte u?oare... Mi se pare c? în tinere?e Eminovici Mihai a fost amorezat de o fat? foarte simpl?, dar fata aceea era prea comun?, a fost considerat? o prezen?? mult prea comun? ?i prea s?rac?, pentru preten?iile familiei lui Mihai Eminescu, care era pe atunci foarte tân?r, poate dou?zeci ?i ceva de ani... Nu mai mult... ?i care nu a fost l?sat s? se c?s?toreasc? cu aceast? fat?, pesemne au avut ?i un copil din flori. ?i vede?i, Mihai Eminescu nu a fost niciodat? c?s?torit, nu din ra?iuni nejuste, sau a p??it diferite alte experien?e care nu l-au definit cu adev?rat, ci numai i-au întunecat destinul... Inclusiv, dup? p?rerea mea, ?i amantlâcul cu Veronica Micle, femeie care s-a îndreptat îns? înspre Ion Luca Caragiale, nu i-a priit frumosului Eminovici... Care s-a sfâr?it foarte tân?r ?i în cele mai misterioase condi?ii... V? întreba?i, cum poate un Luceaf?r dec?dea atât de mult... Atunci, este un Luceaf?r de zi sau un Luceaf?r de noapte, dac? a avut fr?mânt?ri... Dac? nu s-a împlinit, decât prin drame, din punct de vedere personal... Strict personal. De ce nu s-a c?s?torit, de ce nu a tr?it mai mult, de ce s-a îmboln?vit ?i ce a avut I.L. Caragiale de i-a suflat lui Eminescu poate singura iubire public?, dar de ce s-a comportat Caragiale în acel fel... V? întreba?i poate... Era Eminescu decadent, era domnule...
- E un fel de optic? gre?it?!
- Nu e nimic neonest s? spun ce gândesc! ?ti?i...
- ??
- Nu era decadent, nu la Eminescu, dar probabil lumea avea adversit??i, care acum sunt cu totul estompate de adev?rul operei sale magnifice. Exist? potrivnici domnule, optice ?i denigratoare, pentru c? sunt invidii... Mult? lume nu se întreab? niciodat? de ce oamenii frumo?i sunt mai tri?ti... Sunt tri?ti pentru c? lumea sesizeaz? triste?ea de pe chipurile lor prea târziu... Oamenii tri?ti sunt frumo?i, a?a era ?i Eminescu, a?a era ?i Ciprian Porumbescu sau de pild? la ?tefan Luchian...
- Ce zice?i, domni?oar? Iuliana Anghelos...
- Oamenii cu triste?ea încrustat? pe chip au suferit foarte multe, de fapt, tocmai pentru c? ei au fost ni?te luceferi... Iar lumina Luceaf?rului dup? suflet, atrage dup? sine ?i întunecimea...
- ??
- Numai Luceferii ?i adev?ratele Fe?e atrag întunecimea, pentru c? sunt frumo?i. Iar de aici s? te ?ii cât? dram? în destinele lor... Se vede pe fa?a lui Luchian, dar ?i în destinul s?u, la fel ca în draga de via?? a mea, de exemplu, sau cum s? nu în a lui Mihai Eminescu sau a lui Porumbescu Ciprian, f?r? s? m? laud sau s? m? alipesc foarte mult de aceste chipuri foarte pre?ioase... Ele sunt cu mult mai pre?ioase decât chipul meu, ?i totu?i le simt ca fiind foarte asem?n?toare... Pe fiecare, dup? specificit??ile lor foarte osebite, între ele... Oamenii mai sobri sunt mai lini?ti?i, pe când oamenii sensibili sunt un fel de ”neoane”... Care atrag tot felul de for?e potrivnice, ba chiar malefice!
- Crezi??
- A?a cum lampa atrage tot felul de insecte, dac? neonul este cu mult prea puternic. Un om frumos la suflet va atrage un fel de ghinion al vie?ii ?i al sor?ii, care înseamn? poate c? va r?mâne pe veci nec?s?torit, sau bolnav, sau suferind, sau chiar dispre?uit de via?? ?i de contemporanii lui... Ace?tia sunt, de fapt, oameni buni, a?a sunt Îngerii-Oameni ?i Luceferii autentici... Aceia cu suferin?a s?pat? pe chipurile lor... Aceia oameni sunt, de fapt, luceferii României... Dar, chiar ?i ai României necunoscute, sunt eroii no?tri, domnilor... Unui om i se pot întâmpla multe lucruri. Multe forme de negativism, fie în mod fizic, real, fie de destin, se pot pune contra, cum fluturele trage la lampion...
- Iuliana Anghelos...
- Îmi pot aduce aminte cu stupoare, de exemplu, de str?bunicul meu. Era notar, în satul unde de exemplu ?i eu mi-am tr?it copil?ria... ?i el a fost un Luceaf?r, era frumos ?i sub?ire, îi pl?ceau legumele ?i spuma de zmeur?, ?i salamul s?sesc, adus cu greutate de la Timi?oara...
- Notar, într-un sat?
- Notar comunal. Semna actele comunei, avea un obraz curat ?i sub?ire, apoi au venit comuni?tii ?i i-au confiscat toat? averea, l-au scos, dezbr?cat, afar? din cas?, de i se vedeau coastele... L-au urcat într-o ma?in? care nu s-a oprit decât la Canalul Dun?re-Marea Neagr?, care se afla, pe atunci, în construc?ie. Cu trupul lui fin, a c?rat piatr? pe spate, câ?iva ani, cât a rezistat, pentru c? era notar ?i nu era obi?nuit s? care pietre cu spatele ?i apoi ?i-a l?sat oasele într-o groap? comun?. Acas? îl a?tepta so?ia ?i cei doi copii mici, între timp au mai crescut, ?i ei, b?rbatul fiind plecat, l?sându-i în cea mai lucie stare de s?r?cie.
- Pe notar...
- Pare insensibil, ?tiu... Pare anodin... S? fii foarte sub?ire la obraz, ?i apoi s? mori, între pietre de Canal, cu familia subit s?r?cit? ?i plâns?.
- Un pic... Pare ciudat, oricum acele vremuri nu mai sunt de mult actuale...
- Da, aceasta e just. Bine, c? am sc?pat!
- Da...
- Fiul cel mijlociu, bunicul. S-a dus s? caute dup? 90 mormântul tat?lui sau oasele, dar nu a g?sit nimic, s? aduc? acas?, ?i s? fac? înmormântarea cre?tineasc?... Dup? rânduial?.
- Ne pare r?u...
- Este vorba numai despre un destin. Bunicul meu este un Luceaf?r ?i el... Pentru c? a fost prea bun, ?i nu a meritat. A?i fost de pild?... ?i acum tr?im ni?te vremuri moderne, f?r? pic de teroare, dup? cum am sc?pat de vechiul regim... Dar a?i vizitat cumva Memorialul de la Sighet, sunt mii de oameni nevinova?i, zeci de mii de oase, care au trecut prin diferite lucruri... Toat? lumea ar trebui s? mearg? pân? la Sighet!
- Da...
- M? întreb... Oamenii aceia...
- Sighet e doar un loc, unul de plânset...
- Da... A?a este. Sighetul e doar un loc... Sunt, de fapt, ?i au fost, multe locuri care plâng, domnilor, de-a lungul istoriei... Evreii, de exemplu... Tragedia care s-a l?sat, într-o anumit? perioad? istoric? peste poporul evreu... Este foarte tragic... Trebuie s? ne gândim, eu a?a zic, ?i s? nu ne mai gândim, pentru c? este foarte dureros. Sunt zeci de locuri, în care s-a întâmplat tragedia, noi s? nu ne mai gândim. Numai s? d?m o fug? pân? la Sighet, s? spunem o scurt? rug?ciune, din adâncurile piepturilor noastre, ?i s? încerc?m s? iert?m istoria...
- Da, c? bine zici.
- Revenind, la exemplele Luceferilor române?ti... ?ti?i...
- Ce treab? era cu Luceaf?rul de zi sau de noapte... Ce ??c?neal?, eu a?a zic!
- Luceaf?rul nu este niciodat? numai de zi, pentru c? fiecare om cu adev?rat special, cunoa?te ?i nop?ile... Sunt nop?i de destin, domnilor!
- Nop?i de destin?
- Nop?i în care destinul o ia pe pârtie în jos, acum în?elege?i? ?i se întâmpl? ceva, î?i moare iubita sau un p?rinte, un accident de ma?in? care î?i d? de exemplu via?a peste cap, ?i fiecare are în via?a lui aceste p??anii. De exemplu, desp?r?irea de un om drag, care î?i poate da via?a total peste cap. Cine ne p?ze?te, de fapt, de aceste lucruri, care trebuie ”aglutinate” de oameni sau de istorie a?a cum trebuie? Adic? f?r? s? clachezi? Pe parcursul istoriei vie?ii tale, dac? te love?te un r?u mare, cumva? Cine te preg?te?te de fapt pentru desp?r?irea aproape inevitabil?, este de fapt inevitabil?, spune?i-mi foarte sincer, cine te preg?te?te pentru viitorul necaz? Ce zice?i?
- Nu ?tiu... T?ria de caracter, pesemne. Dac? str?bunicul dumitale a putut...
- Acolo a fost caz extrem, de suferin?? extrem?, cum to?i cei cu fotografiile de la Sighet... De pe timpul lui Nicolae Ceau?escu sau mai dinainte, chiar... Eu m? refeream, cine te preg?te?te pentru suferin?a inevitabil?, de pe parcursul unui destin? Cine e acolo? Ce Luceaf?r? Este Iisus Hristos, sublimul Luceaf?r, pentru c? ?i El ?i-a purtat destinul pân? la cap?t, ?i nu ne-a l?sat... El ne îmbrac? sufletele ?i nu ne p?r?se?te... El este sublimul luceferilor, ?i nu Eminescu. Mihai Eminescu a primit un nume mare, dar adev?ratul Luceaf?r este Întâiul, adic? însu?i Iisus Hristos...
- Da...
- Am fost, mai demult, la o M?n?stire... Nu spun foarte multe, pentru c? este neimportant, în ?irul discu?iei...
- Ei spun c? Lucifer este Lucifer, acesta este numele lui. În schimb, Luceaf?rul este lumina curat? ?i pe de-a-ndoaselea, cum ziceam, curat?. Cred c? ?tiu la ce M?n?stire a?i fost ?i cu ce C?lug?r a?i vorbit. Se spune c? Dumnezeu vrea s? râd? de Iisus, numai, într-o zi, ?i atunci Îl în?tiin?eaz? c? Lucifer are un nume foarte apropiat de acela al Luceferilor, ?i de Al LUI. Luceaf?rul curat ?i Dumnezeu. ?i atunci Iisus Hristos se întristeaz? ?i plânge... Crucea Sa este îns? de cel mai curat? lucrare de Luceaf?r ?i Dumnezeu Suprem, o foarte tainic? purtare a p?catelor, ?i nu tr?deaz? decât limita suferin?ei... El, Iisus Hristos, poate sufer? înc?, dac? ne poart? p?catele, pe spatele S?u plin de dureri ?i foarte înc?rcat... Dar oare nu sunt ?i to?i ceilal?i Luceferi... Care au fost ?i care vor mai fi... Oare omul bun nu sufer?, mai mult decât omul sobru, care pe toate cu sobrietate le poart? ?i sufer? de aceea mai pu?in... Oare nu ?i vie?ile c?lug?re?ti sunt, de exemplu, cu mai grele ?i mai aspre decât o via?? comun?...
- Lumino?ii la suflet...
- Dar, parc?, destinele, cum le spune?i, acestor lumino?i la suflet, ai Luceferilor... Cine sunt luceferii p?mântului ?i ai României... Ca s? fiu mai curioas?, c? despre ce vorbe?ti...
- Da... Ciprian Porumbescu, de exemplu. Sau Luchian, ?tefan Luchian, cum spuneam, dac? este s? numesc ?i al?i Luceferi cura?i, pe lâng? un exemplu foarte bine ?tiut, cel despre Mihai Eminescu. Nu mai enum?r ?i pe al?ii, îns? poate, de exemplu, ?ti?i, în literatur?, destinele lui Nicolae Steinhardt sau al Anei Blandiana... Mai sunt ?i al?ii, mai necunoscu?i... Care au suferin?a întip?rit? pe chip, dar ?i fericirea ridic?rii din destin... Dac? este s? m? refer la scriitori... Sau exemplul lui Florin Mugur, despre care nu foarte mul?i ?tiu. E o ironie aici, pentru c? so?ia lui Florin Mugur se numea Iulia Mugur, a?a cum ?i eu, de pild?, sunt Iuliana, dar Anghelos... Nu Mugur... Un nume angelic ?ti?i... Sunt din Familia Îngerilor... Anghel înseamn? înger, domnule. Rudele mele, pe aceast? cale foarte deosebit?, unii dintre ei au fost adev?ra?i îngeri ?i adev?ra?i Luceferi, unii dintre ei, pentru c? varia?ia exist?...
- Dap.
- Numai s? v? spun... Dar nu are rost s? ne amintim... O întrebare, domnilor. S? v? gândi?i, de ce exist? suferin?? în lume ?i atât de mult? tragedie, de exemplu pe timpuri foste comuniste... ?ti?i cum a fost situa?ia, bineîn?eles. S? v? gândi?i ?i s? îmi r?spunde?i.
- Eu...
- Eu, domnilor... Locuiesc în aceast? cas? frumoas?, unde v-am invitat acum, ca s? v? vorbesc despre Luceferi. Am vrut foarte mult s? v? vorbesc despre Luceferi... Sunt desigur o autoare faimoas? ?i de mare renume, inclusiv interna?ional. Picturile mi se vând... Unii ”url?” s? îmi pun? în colec?ia lor numele... ?ti?i... Dar, ?ti?i, casa aceasta...
- ??
- E de la str?bunicul, r?mas?. Eu, de fapt, locuiesc în oasele lui. Eu sunt oasele lui, pentru c? averea a fost în întregime retrocedat?, în timpul democra?iei, familiei mele, dar nu este ?i lacrima mea în aceast? cas?, dac? eu stau ?i locuiesc eu, acum, în oasele str?bunicului meu notar...
- L?sa?i, domni?oar?...
- Mormântul s?u a fost ref?cut, îns? f?r? lespede prea grea, ci doar p?mântul simplu cu flori, pe care ?i l-ar fi dorit, lini?tea, drag? domnule....
- Dap.
- Eu sunt str?bunicul! Eu sunt aceste oase! Dar de ce s? locuiesc în aceast? cas?, pe care o cunosc de mai bine de dou?zeci de ani... Nu mai bine ar trebuie s? o vând, atunci, ?i s? nu îmi mai aduc aminte niciodat? despre suferin?ele din trecutul comunist... Spune?i, atunci... Nu vre?i s? cump?ra?i aceast? cas?... Cumva... Pe Iuliana Anghelos a pornit-o cu plânsul. Dac? ar fi plâns de-a dreptul, în locuin?a ei fastuoas?, de la ora?, care valora o sum? foarte mare de bani...”Nu stau eu în oasele lui, ?i atunci, spune?i-mi, ce fel de rost... Nu cumva a?i vrea s? cump?ra?i aceast? cas?... I-am f?cut un mormânt frumos, de fapt, str?bunicului notar. F?r? lespezi pe el, ci numai flori... Un mormânt simplu, în ?ard, un mormânt mic cu p?mânt ?i câteva flori. O cruce simpl?, de piatr?, foarte clasic?, simpl?, îns? numai p?mânt ?i flori, f?r? prea multe brizbizuri de lespezi... Ci numai sub sfântul cer... Str?bunicului i-ar fi pl?cut... Este ”Mormântul Durerii”, ?ti?i... Mormântul suferin?elor acestei familii, care s-au tot adunat... Niciodat? nu voi mai fi preg?tit?, în continuare, pentru alte dureri... Se spune c? Hristos te va preg?ti, la timp, cât î?i vei pierde mama, tat?l sau fratele, iar eu am o vârst?... Nu voi fi niciodat? preg?tit?, aceasta i-a? striga lui Iisus Hristos... S? îi apere ?i s? îi ?in? bine, pe to?i ai mei, de cele boli ?i rele, c?ci eu nu vreau s? mi-i pierd... I-a? spune s? mi-i ?in? în via?? ?i s? nu v?d de r?u... C?ci de e Cruce, s? nu o duc? ai mei, ci binele meu, prin binele, pe care l-am f?cut în via?a mea, dac? am reu?it s? fac toate faptele bune ?i de mare anvergur? pe care, de fapt, le-am f?cut... Faptul de a fi ajutat atât de mult lumea literar?, Cultura ?i nu numai, spiritul, fizica, cuno?tin?ele ei masive, inclusiv, prin c?r?ile mele... Unele, mai celebrele...
- Ei, l?sa?i...
- Nu, sunt numai o femeie, dar nu o s? m? mai întristez. Sper numai binele, în rest, nu sunt preg?tit?... Familia mea, tot greul pe care nu o s? vreau s? îl duc niciodat?... Pentru c? nu am fost de fapt preg?tit? ?i nu o s? fiu.
- Nu mai vorbi?i prostii mari, de r?u, nu se spune niciodat?...
- Da, ave?i dreptate...
- Vi s-a l?sat o cas? frumoas?...
- Da...
- Avere retrocedar?...
- Da... A fost... Au fost...
- Ar trebuie s? v? dest?inui?i mai des, despre familie, despre Familia Anghelos, în c?r?ile dumneavoastr?, despre aceste lucruri nu a?i spus niciodat? prea multe...
- Dap... A? spune despre nem?riti?ul meu.
- Da...
- Am vorbit în c?r?ile mele, de exemplu, foarte mult despre Lucian... Pe care nu l-am rev?zut, niciodat?, la timp... Am r?mas nec?s?torit?, pentru c? a?a a vrut pân? acum destinul... Lucian Blaga spunea, de exemplu, c? numai am?nuntele hot?r?sc câteodat? destinul unui om, câteva am?râte de am?nunte... Am verificat am?nuntele blagiene, pe destinul meu, cele care au fost puse pe traiectul propriului meu destin... Eu trebuie c? eram, mai alalt?ieri, numai un copil, în mod real, cam semiautist... Faptul îns? de a fi fost sf?tuit? în familie, când am primit acest diagnostic grav, de semiautism, m-a determinat de fapt în a m? apuca de scris, ?i a fost cu adev?rat o turnur?... Întotdeauna, m-am str?duit s? îmi dep??esc limitele ?i s? nu m? las înfrânt? de absolut nimic ce mi s-ar fi întâmplat... Acest... Autism.
- Aceast? nepricepere.
- Da... De fapt, Era Eliade, o carte mare, ”Noapte de sânziene”. ?i citatul era de undeva din Mircea Eliade...
- Corect.
- A min?ii noapte noapte. Un fel de vat? de sticl?, care nu m? las? s? pricep totul pân? la cap?t, pentru c? o minte bun? am, dar nu m? pot folosi cum trebuie de ea... Nervul optic mi-e mai bun, de aceea sunt o scriitoare de succes... Mintea îns? mi-e ni?el înfundat?...
- Familia aceasta, Anghel...
- Este o familie de notar... O familie sub?ire, urma?ii lui... Oare oasele noastre nu sunt ?i oasele acestui om, oasele noastre sunt ?i aceast? cas?, r?mas? aproape de atunci, de fapt cu câ?iva ani dup?... Ce s? facem, s? ne tr?d?m, cumva...
- ?i dumneavoastr? sunte?i un nume...
- Omul care gânde?te, munce?te, iar cine munce?te, tot gânde?te, la fel. Nu vrei o r?coritoare? Pe vremea ta, am început eu s? scriu... Ce feti?? frumoas?! Cine e? Cum se nume?te?
- Fata mea... St? ?i ea, ?i nu spune nimic... Ascult? la fistichiile discu?ii ale adul?ilor ?i ia, de fapt, mare aminte... Atunci, ?i aceasta e un fel de bun...
- Acum, sunt altfel de vremuri, feti??... Cât are? Zece sau unsprezece ani? S? ai un destin lin, c?ci tr?im vremuri bune, s? credem ?i s? sper?m în ele, ?i s? nu ne întreb?m sau s? ne mai înfrico??m de tot viitorul... Cum te cheam??
- Alesia, doamn?.
- S? fii bine, Alesia! S? crezi, mereu, în exact ce crezi tu! În stele, în Iisus Hristos, în ce crezi dumneata... Cât are? Zece ani, numai?
- Este l?sat?, s? asculte, cu aten?ie, la cei mari... Copiii mereu sper?, mereu ?i mereu, dar ?i înva??... Ea înva?? mai mereu cel mai repede dintre cei de vârsta ei... A?a se spune, c? este foarte atent?. Nu-i a?a?
- Ce zice?i... Eu eram lent?... Îmi spuneau c? partea stâng? a creierului era afectat? de autism, apoi, dup? cam zece ani de scris, mi-am mai revenit, nici pân? ast?zi în mod complet... Simt, ca un fel de vat? de sticl? în partea stâng? a creierului, dar când scriu îmi folosesc cu prec?dere partea dreapt? cerebral?, cât ?i nervii oculari... Acum sunt îns? cu mult mai bine. M-am ref?cut total!
- Aha...
- Nici nu prea urm?resc. Îmi ?in ochii s?n?to?i, cât pot, pentru a-mi putea folosi cum trebuie absolut tot creierul, care trebuie exersat mereu, ca s? nu cumva s? se simt? ?i partea îmbibat?, cu caracteristici de 90% eficien??, numai. ?i pe care mi-o exersez în mod continuu, exact ca ?i când a? fi un om b?trân. Am numai o minte de 9,75, dup? zona de materiale scrise, ?i au fost foarte multe c?r?i ?i mult de lucru, dar de fapt dac? nu a? fi scris a? fi avut numai o minte, dup? spusele medicilor, numai de 8, v? da?i seama... ?i omul semiautist trebuie s? depun? eforturi, ca s? ?in? pasul... ?i a?a am f?cut, eu, înc? de la vârsta de 9 ani, de când mi s-a descoperit acest neajuns. Am început cu jurnalele copil?riei, apoi am început s? m? dezvolt din ce în ce mai mult ?i mai serios... Programul meu de seriozitate programat? a contat în mod foarte clar. Am început s? scriu, de fapt, în fiecare zi, în mod constant ?i am învins probabilitatea unui e?ec...
- A?i fost puternic?.
- Da. La scris, îmi folosesc atât creierul complet, mai ales partea dreapt?, cât stânga o înt?resc cât de mult, cât ?i nervii optici, chiar dac? de la 10 ani port ochelari, pentru c? citeam prea mult.
- V? considera?i o victim?? A acestui diagnostic?
- Nici chiar a?a... Un adev?rat alerg?tor, î?i reface glezna, apoi alearg? cu ea... Vi se pare incredibil, nu-i a?a... Nu sunt un mare vorbitor, poate, nu am fost mult timp, aveam, totu?i, un semiautism care m? încetinea... Am început s? m? dezvolt de la vârsta de dou?zeci ?i ?apte de ani, în mod accelerat... Apoi am ajuns la aceast? num?r?toare a c?r?ilor aproape imposibil?. Eu de fapt am continuat s? îmi vindec mintea, încontinuu ?i încontinuu, ?i nu am renun?at. Am fost for?at? s? cred în crea?ie, în exerci?iu, în seriozitate ?i în vindecare, inclusiv cerebral?, numai prin ”ac?iune”! Dar a scrie a fost cel mai de împlinire... Visam numai ?i scriam... A fost ca un vis lung ?i recuperator... Dar a fost ?i este vis... Este fericire...
- ?i, Luceferii? Angelicii? V? considera?i o mare for?? în literatur??
- Aceasta s? spun? înc? cititorii, dac? nu au spus înc?, pân? acum, destui... Eu zic c? nu e r?u... Visele circul?, pasiunile, dragostea circul? ?i ea... Dragostea este în sine o for?? circular?, ea nu se irose?te niciodat?, nici m?car atunci când ea este semiîmplinit?... Aceast? discu?ie, îns??i, a fost un fel de autostrad?, prin care toat? lumea a circulat, acum. Despre Luceferi, ce cred? Haide?i mai bine la un ?erbet...
- Nu vi se pare c? este înc? un August c?lduros? Pe de-o parte e bine, pe de alt? parte a?tept?m ?i toamna, strugurele, ?i iarna, z?pada. Este o zi ca toate celelalte, de fapt... Numai noi ne schimb?m, îns? doar pu?in ?i pe cât lucr?m cu noi în?ine...
- V? vine s? crede?i, c? dintr-o autist? de parte stâng? cerebral?, s-au putut na?te atâtea pove?ti... V? vine s? crede?i... Pe la nou?sprezece ani înc? numai silabiseam. Pe la treizeci, am început s? vorbesc cum trebuie, dar înc? aveam emo?ii în public, chiar ?i acum sunt emotiv?... Îns?, literatura m-a ajutat mereu, mi-a oferit... fericirea. Nu o s? în?elege?i... Nu mint. Fericirea...
- Chiar ?i s?n?tate. Mult?.
- Da... Aici v? îng?dui. Am ?inut pasul cu lumea, ca nivel de succes, ca zbatere aproape deplin?, numai prin crea?ie ?i succes ?i prin celebritate, este tot, nu vi se pare? Nu am reu?it oare? Câte c?r?i crede?i c? mai am de scris? Nu ?ti?i c? eu nu m? voi opri niciodat??
- S? mergem s? ne plimb?m... Aleile arat? minunat! Alesia, vii cu noi?
- Nu, doamn?, nu am chef... (Alesia se uitase înspre Iuliana...)
- Alesia, las-o pe Iuliana Anghelos în pace... De ce crede?i c? vi s-a adresat tocmai dumneavoastr?, când chiar eu îns?mi am întrebat-o.... (Alesia a luat-o la fug?, cu cele dou? codi?e zburdând în sus ?i în jos, ?treng?re?te, nemaib?gând în seam? toat? acea discu?ie mai plicticoas? parc? decât jocurile copil?riei).
- A?a eram eu, ca ?i ea... V? jur! Ca ?i ea, eram... Numai un dram de fat?! Îns?, am fost ?i serioas?...! A trebuit... Altfel, a? fi fost ast?zi într-un scaun cu rotile, dac? nu mi-a? fi învins defectul din copil?rie, prin stimularea continu? a lucrului cu mintea!
- Ce tot zice?i... V-a?i fi revenit oricum, eu a?a zic. Ascultându-v?! Poate, a fost numai un fel de defect, fin, al copil?riei... S-ar fi rezolvat...
- Acum, la cel patruzeci de ani ai mei, a? fi gândit probabil numai ca la treizeci... Literatura ?i cu munca sus?inut?, au f?cut saltul ?i trezirea!
- A fost, totu?i, un fel de autism???
- L-am învins.
- ?i acum?
- Înving absolut totul, ?tiu exact cum, dar trebuie perseveren?? în lucrul cu propria persoan?. Durerea suplimentar?, din familia Anghelos... Iisus Hristos m? sperie cu fragilitatea celor din jurul meu, pe care îi port în suflet ?i care m? pot p?r?si oricând. Pentru orice spaim?, îns? trebuie antrenament. R?ul ignorat ?i un mers mai departe, f?r? nicio grij?, dar via?a este atât de implacabil?, încât întruna m? îngroze?te, poate lucrurile bune ?i foarte fire?ti ar trebui s? dureze o eternitate întreag?, nu crede?i...
- Ai patruzeci de ani, Luana, poate ar trebui s? te c?s?tore?ti, s? intri social, în cutum?. A?a, poate frica s-ar limita, foarte mult...
- Zice?i... Dar dragostea nu este întâmpl?toare domnule, ?i nu se poate programa atunci dup? orar... De asta, scriem despre ea, pentru c? este real? doar atunci când se manifest? real...
- Ar trebui s? încerci...