proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Nu împlinise înc? patru ani ?i Victoria ?i-a speriat p?rin?ii. Disp?ruse de acas?. Era într-o duminic? de var?, pe vremea ujinei, dup? secerat. P?rin?ii st?teau pe butucul unui plop lung, pus pe lâng? gard, împreun? cu al?i vecini, punând ?ara la cale. Copiii, din toat? vecin?tatea se jucau mai încolo. B?ie?ii cu o minge foarte tare f?cut? din zdren?e, iar fetele s?reau pe rând, într-un picior, pe un desen f?cut cu o piatr? ascu?it? pe p?mântul tare. Cele mai m?ri?oare, ceva mai încolo, ?u?oteau între ele slobozind, din când în când, câte un hohot de râs. Cei mai mici erau pe lâng? mamele ori bunicile lor. Dintr-o dat? M?rie o strig? pe fiic?-sa An?.
- Unde-i copila, Ano. Parc? nu-i cu tine. Nu ?i-am spus s? ai grij? de ea?
- Nu ?tiu mam?. Pe mine nu vrea s? m? asculte. I-am spus s? stea cuminte lâng? gard. Acum v?d c? nu-i unde i-am spus s? stea. Eu nu sunt de vin?.
- Vai de mine unde-i copila! Victorieee! Unde e?ti draga mumii!
Copiii s-au oprit din joac? iar oamenii din povestit. Cei mai mul?i ziceau c? mai adeneaori au v?zut-o. A c?utat-o întâi mam?-sa ?i a strigat-o prin curte, prin ?ur? ?i prin grajd. Dar unde n-a c?utat-o? În cote?ul porcului, în pivni?? ba ?i în podul casei. Nu-i ?i nu-i. Fântân? nu este în apropiere. Cea de lâng? casa lui Bejoaie îi departe. ?i chiar, doamne fere?te, de ar fi ajuns copila acolo, nu putea s? cad? în ea. Fântâna îi înalt? ?i bine acoperit?. Dar unde-i copila? M?rie o striga tot mai departe. Oamenii au început s? p?r?seasc? butucul, pe care ?edeau, ?i s? intre prin cur?i ca s? o caute pe acolo. A trecut aproape un ceas ?i copila nu-i ?i nu-i. Mam?-sa, precum ?i alte muieri din vecini, a început s? plâng?.
- Da mai tac?-v? gura. Ce striga?i ca la mort c? doar n-a murit nimeni. Era vocea lui Niculae. Trebuie s? fie undeva c? doar n-a înghi?it-o p?mântul.
I-a organizat apoi pe copiii mai mari,la care s-au al?turat ?i al?ii mai mici, s? caute dincolo de pod, prin Gheuru?a. Al?ii s? mearg? spre progadie ?i spre Pâr?ul Furcii.
Tocmai atunci s-a îndreptat spre ei badea Niculae Rusu, în drum spre cas?. Locuia numai singur, mai mult într-o colib? decât cas?, între progadie ?i Pâr?ul furcii.
- Ce-i cu voi oameni buni. Ce sta?i cu to?i în picioare ?i nu ?ede?i, de parc? azi n-ar fi sfânt? zi de duminec?. ?i p?re?i speria?i. Cei cu voi?
Când afl? despre ce-i vorba prinse a râde. Ceilal?i, la figura lui zâmbitoare , s-au mai lini?tit
M?rie strig? spre el:
- Spune omule, dac? ?ti ceva, spune!
- Apoi ce s? spun tu M?rie. Dac?-i vorba de copila ta, nu-i nici un bai cu ea. Vine cu sora sa aia mare, M?rie, ?i cu nepoat? ta. Le-am întrecut pe lâng? casa lui Horea lui Mohor. N-am putut sta dup? ele, c? se tot hârjonesc ?i se împing. Ce tu nu ?ti cum sunt copiii?
Toat? adunarea a r?mas „cu gura c?scat?”. Cum se poate a?a ceva? pentru ce ?i-au f?cut atâtea griji. Leana lui Cuza, care cu pu?in timp înainte bocea cea mai tare, zise cu siguran?a omului care le ?tie pe toate:
- Nu v-am spus eu? Ce se putea întâmpla r?u!
N-o ascult? nimeni. To?i s-au îndreptat spre col?ul gr?dinii lui V?s?lie Dragot? de unde se vedea pân? dincolo de biseric?. Într-adev?r se vedeau venind încet, ?inându-se de mâini cele trei, nepoata ?i m?tu?a, amândou? de patru ani, ?i cu mama nepoatei, M?rie fata lui Niculae
S-au l?murit destul de repede. Victoria n-a fost b?gat? de nimeni în seam?. Ana, sora ei, care trebuia s? aib? de grij? de ea era absorbit? de joc. Copii de vârsta Victoriei nu erau ?i atunci micu?a s-a hot?rât s? mearg? la prietena sa de joac?. M?rie, mama Sabinei, ?i-a dat seama c? Victoria a venit f?r? ?tirea p?rin?ilor. Cine s? lase o feti?? de patru ani s? mearg? singur? atâta cale?
Au r?suflat u?ura?i cu to?ii.”Bine c? nu s-a întâmplat ceva r?u. Nu-i nimic dac? ne-am ales cu o sperietur?”
Feti?a, cât era de mic? ?i-a dat seama c? f?cut un lucru r?u, c? ?i-a speriat, f?r? voia ei, p?rin?ii ?i toat? vecin?tatea. ?i dup? ce a mai crescut, oamenii î?i mai aduceau aminte de întâmplare când o vedeau fugind la vale. Unii ziceau c? ei ?tiu când trece Victoria lui Ilin? chiar dac? sunt în cas?. Aud pa?ii ?i zbârnâie ferestrele. ?i poate aveau dreptate. Era ea feti?a mic? dar era ?i îndesat?. Mai târziu când începuse a merge la ?coal? oamenii ziceau c? ei pot s?-?i potriveasc? „cucul din p?rete” dup? cum umbl? Victoria lui Ilin? spre ?coal? ?i de la ?coal?.
În prima zi de ?coal? n-a mai fugit, la vale pe uli??, cum f?cuse alt? d?t? ?i cum va mai face ?i de aci înainte. A mers împreun? cu ceilal?i copii din vecini. Dintre fete numai Paraschiva Micu mergea ?i ea în clasa întâi. Mai aveau un coleg de clas? tot din vecini: Niculae Cuza Ceilal?i erau de prin alte p?r?i ale satului: de Dup? garduri, din Cânechi, Dintre Ţigani, La C?r?mizi, ?i chiar dintre Sa?i Când domni?oara Ioanovici a strigat catalogul Niculae Cuza o întrerupea mereu. Când a strigat: " Dragot? Victoria" ea a zis un „Prezent” destul de tare. Imediat s-a auzit vocea lui Niculae Cuza:
- Minte!
- Ba nu! a strigat ?i mai tare Victoria
- Ce-i cu tine Niculae Cuza. De ce vorbe?ti neîntrebat? A?a ne-am în?eles? ?i de ce zici c? minte? În catalogul meu a?a scrie c? o cheam? ?i ea a zis prezent
- Nu scrie drept unde cite?ti. „Lu’ asta îi zâce Victoria lu’ Ilin?”
Un hohot de râs izbucni în clas?. Lini?tea se restabilii numai dup? ce tân?ra înv???toare izbi cu putere b??ul de alun în masa pe care era catalogul. Imediat se auzii glasul hot?rât al feti?ei care se adresa lui Niculae, vecinul ei de acas? ?i acum vecin de banc?: „Pe muma lui mo?u’ o chema Ilina. De aceia ne zice nou? a lui Ilin?. Dar ne cheam? Dragot? a?a s? ?ti! ?i dac? vrei s? ?ti pe tine nu te cheam? Niculae Cuza ci Niculaia Cuzâ. Voi to?i sunte?i ai Cuzâ.”
Cu greu a putut domni?oara s? restabileasc? lini?tea. ?i tot cu greu, mai apoi, s?-i trezeasc? ?i s? îi aduc?, cu picioarele pe p?mânt, în mica clas? pe to?i cei patruzeci de elevi, câ?i erau „în desp?r??mânt”, purta?i de ea prin lumea pove?tii lui Harap Alb
I-a pl?cut Victoriei la ?coal?. Înv??a bine. A avut noroc cu b?di?ul Ilie, fratele mai mare, care i-a cump?rat de la târg, din ?eica, o t?bli?? înc? de la Sfânta Maria.
Când a început s? se apropie sfâr?itul anului ?colar era tot mai nelini?tit?. Va veni muma? c? tata zice c? nu vine, la examen. Domni?oara spune c? în feria* veri to?i copiii trebuie s? ?tie dac? au trecut ori nu clasa. ?i nu pot ?ti dac? ai trecut, dac? nu vi la examen. La examen o s? vin? ?i domnul p?rinte ?i poate c? ?i domnul p?rinte protopop. O s? mai vin? oameni din sat, care vreau ei. S-a mai lini?tit când domni?oara i-a anun?at c? examenul va avea loc a doua zi de Rusalii. Ce bine c?-i într-o zi de s?rb?toare. Va veni, de bun? seama, muma. Poate chiar ?i tata c? de s?rb?tori nu lucreaz?. Era fericit?.
Dar fericirea aceasta n-a ?inut mult. Într-o zi intr? în clas? domnul p?rinte. Vorbe?te ceva în ?oapt? cu domni?oara. Dup? aceia domni?oara le spune c? examenul va avea loc dup? Rusalii pentru c? domnul protopop trebuie s? mearg? în alte sate. Deci nu se ?tie dac? muma va veni. ?i de tata nici vorb? nu poate fi. A oftat, iar lacrimile erau aproape în ochi.
În ziua examenului de diminea?? s-a îmbr?cat frumos ?i se uita cu coada ochiului spre mam?-sa. Aceasta preg?tea mâncarea pe care trebuia s? o ia pe câmp
- mum? nu vii?
- Unde draga numii? Da ce te-ai îmbr?cat ca de duminic?. Ce-i cu tine?
- Nu mi-ai zis c? vii cu mine la examen? Toate mumele copiilor vin.
- Las? drag? c? nu merg chiar toate. Mai au câte unele ?i de lucru.
Niculae, tat?l, a auzit ce vorbeau cele dou?
- Tu, Victorie. De ce te legi la cap dac? nu te doare? Las-o cânilor de ?coal?. Nu zic s? nu înve?i s? scri, s? cite?ti ?i s? socote?ti a?a cum ?tim ?i noi. Da la ce-?i trebuie examen? Doar ?ti. ?i dac? ai uitat, î?i mai spun odat?. Ilie r?mâne aici pe curte dup? ce se însoar?, pe Zaharie îl d?m la ?coal? la Sibiu, s? se fac? domn. Iar pe An? ?i pe tine v? vom m?rita, ca pe sora voastr? M?rie, când v? va veni vremea. Acum, hai, suie-te în c?ru?? c? mergem la sap? în Capul Dealului. Trebuie s? plec?m devreme c?-i departe.
A urcat în c?ru?? suspinând. Un gând îi trecu prin minte: ”bine c? nu m-a pus s?-mi schimb hainele cele bune.”